Hotarare care sa tina loc de act autentic

Termenul de o lună la care face referire art. 324 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ. curge în cauză de la data rămânerii definitive a încheierii pronunţată de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost declarat fals înscrisul, întrucât de la această dată are loc o înlăturare completă, opozabilă erga omnes a forţei probatorii a înscrisului respectiv.

TRIBUNALUL TELEORMAN-SECŢIA CIVILĂ- DECIZIA CIVILĂ NR.  12 din

10.03.2017 – RECURS

Prin sentinţa civilă nr. 1420 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria RV s-a admis cererea având ca obiect  revizuire formulată de  AP,  în contradictoriu cu intimaţii  IMI şi AF.

S-a schimbat în totalitate sentinţa civilă nr.1709/11.08.2011 pronunţată în dosarul nr.1348/292/2011, definitivă, în sensul că s-a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect hotărâre care ţine loc de act autentic formulată de reclamanta IMI  în contradictoriu cu pârâţii AP şi  AA, decedat în cursul procesului (14.04.2011) - prin succesibili AP (soţie supravieţuitoare) şi AF ( fiu).

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. 

S-au obligat intimaţi să plătească către revizuentă suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că, prin cererea înregistrată sub nr. 180/292/2016 din 02.02.2016, revizuenta AP în contradictoriu cu intimaţii IMI şi AF, a solicitat instanţei să dispună revizuirea sentinţei civile nr.1709/11.08.2011 pronunţată în dosar nr.1348/292/2011, având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic  în sensul modificării în tot a sentinţei a cărei revizuire o solicită şi să dispună respingerea cererii introductive ca fiind întemeiată pe un înscris declarat fals.

A motivat revizuenta că, prin sentinţa civilă menţionată, a fost admisă cererea reclamantei IMI  şi a fost pronunţată o hotărâre care să ţină loc de act autentic pentru imobilele situate în comuna P, judeţul T,  compuse din casă de locuit  din BCA, acoperite cu tablă, cu trei camere şi hol, anexă din BCA acoperită cu plăci de azbociment, compusă din două încăperi, garaj de BCA acoperit cu plăci de azbociment, anexă din paiantă acoperită cu plăci de azbociment precum şi terenul aferent casei, în suprafaţă de 1800 mp individualizat în tarlaua 32, parcela 3209 şi 3210. Nu a avut cunoştinţă de existenţa procesului, nu a semnat nicio  promisiune de vânzare nici ea şi nici soţul său, toate actele de procedură fiind  semnate de fiul său,  fără să o înştiinţeze cu privire la acest aspect. În anul 2013, fiul său a izgonit-o din locuinţă şi a obligat-o  să locuiască într-o anexă foarte veche. Cu acea ocazie, i-a adus la cunoştinţă că nu mai este proprietara casei de locuit şi că aceasta îi aparţine.

A mai arătat că, urmare acestui eveniment,  a întreprins cercetări, care au relevat că nepoata sa a depus un înscris sub semnătură privată din care rezulta că ea şi soţul au promis spre vânzare casa, anexele şi terenul. În urma plângerii penale formulate,  prin încheierea nr. 4 din 12.01.2016, pronunţată în dosar nr. 2393/292/20915 a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria RV  şi a fost desfiinţat înscrisul intitulat „promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare” , încheiat la data de 21.02.2011 intre AA şi AP pe de o parte, în calitate de promitenţi vânzători şi IMI, pe de altă parte, în calitate de promitent cumpărător.

A concluzionat că, întrucât  înscrisul care a stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 1709/01.08.2011 a fost  desfiinţat de către instanţa de judecată prin hotărârea cu nr. de mai sus,  apreciază că este incident art. 509 alin.1 pct. 3 Cod procedura civila .

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin.1 pct. 3 Cod procedura civila

Intimaţii, legal citaţi, au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire şi obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată. Au arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile  vechiului Cod de procedura civila  întrucât hotărârea a cărei revizuire se cere a fost pronunţată la 11.08.2011, procesul fiind început la 30.03.2011, când era în vigoare vechiul Cod de procedura civila  iar revizuenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 509 alin.1 pct. 3 teza a doua Cod procedura civila. Pe cale de excepţie au susţinut că cererea de revizuire este tardiv formulată şi urmează a  fi respinsă în raport de următoarele argumente: conform art. 322 alin.4 teza a doua Vechiul Cod procedura civila, termenul de revizuire este reglementat de dispoziţiile art. 324 alin.1 pct. 3 Vechiul Cod procedura civila, termenul fiind de o lună şi se socoteşte de la data când  partea  a luat cunoştinţă de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii acestora, atunci când partea a luat cunoştinţă de astfel de împrejurări.  Încheierea la care se raportează revizuenta din punct de vedere al termenului  procedural de o lună, este încheierea nr. 4 din 12.01.2016 a Judecătoriei  RV,  însă prin aceasta nu s-a declarat fals înscrisul şi nici nu s-a mai constatat infracţiunea ci doar s-a desfiinţat la cererea parchetului  un înscris al cărui caracter fals fusese stabilit anterior, nu printr-o hotărâre judecătorească, ci printr-o ordonanţă dată de parchet, prin aceeaşi ordonanţă  stabilindu-se că în cauză  constatarea infracţiunii nu se mai poate face  printr-o hotărâre penală. Prin cererea formulată, parchetul a solicitat  desfiinţarea înscrisului, ceea ce intervine subsecvent şi ulterior caracterului fals al înscrisului şi nu concomitent declarării ca fiind  fals a acestuia.

Prin urmare, susţin intimaţii, nu prin încheierea din 12.01.2016 s-a declarat ca fiind fals înscrisul ci prin ordonanţa de clasare din 21.09.2015,  ce nu a fost atacată de reclamantă şi de care a luat cunoştinţă în cursul lunii octombrie. Revizuenta nu se poate raporta nici la termenul  de 3 ani stabilit de art. 324 Cod procedura civila, întrucât acesta are în vedere doar situaţia ipotetică în care partea nu a avut cunoştinţă despre împrejurările care fac imposibilă pronunţarea unei hotărâri penale privind constatarea infracţiunii de fals or, o astfel de ipoteză nu poate fi avută în vedere în prezenta cauză.

  În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 Cod procedura civila.

  La data de 12.04.2016, revizuenta a formulat cerere precizatoare şi răspuns la întâmpinare  prin care a arătat că  temeiul legal al cererii de revizuire este art. 322 alin.1 pct. 4 din vechiul Cod procedura civila. Cu privire la excepţia tardivităţii invocată de pârâţi a solicitat respingerea ca nefondată, întrucât atât în reglementarea vechiului Cod de procedura civila cât şi în actuala  reglementare,  termenul  în care se poate introduce cererea de revizuire  întemeiată pe un înscris declarat fals este de o lună, socotit de la data  în care revizuentul a luat cunoştinţă de hotărârea care a declarat fals înscrisul, adică încheierea nr. 4/12.01.2016, ordonanţele procurorului nefiind niciodată calificate ca fiind  hotărâri.

  Prin încheierea din data de 08.09.2016, instanţa a respins excepţia tardivităţii invocată de intimaţi prin întâmpinare.

 Analizând probele administrate , instanţa de fond a reţinut următoarele:

 Prin sentinţa civilă nr. 1709 din 11.08.2011, pronunţată în dosarul civil nr.1348/292/2011 de Judecătoria RV, definitivă, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta IMI, în contradictoriu cu pârâţii AP şi  AA, decedat în cursul procesului (14.04.2011) - prin succesibili AP ( soţie supravieţuitoare) şi AF ( fiu);  s-a constatat că reclamanta a cumpărat de la pârâţii AA şi AP, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare ” încheiat la data de 21 februarie 2011, cu preţul achitat integral de 10.000 lei,  următoarele imobile situate în comuna P, judeţul T:  casă din BCA acoperită cu tablă, compusă din trei camere şi hol;  anexă din cărămidă acoperită cu tablă; anexă din  BCA acoperită cu plăci de azbociment compusă din două încăperi; garaj din BCA acoperit cu plăci de azbociment; anexă din paiantă acoperită cu plăci de azbociment, precum şi terenul aferent în suprafaţă de  1800 mp  individualizat în T 32, P 3209 şi 3210, cu vecinii: la N- DC, E- GS, S- GI şi GI şi  V-  BF,  înscris în titlul de proprietate nr. 53-00666/ 30.01.1995, emis pe numele  defunctului AA.

 Prin încheierea nr. 4 din 12.01.2016 pronunţată  în dosarul nr. 2393/292/2015 Judecătoria  RV a admis sesizarea Parchetului de pe lângă această instanţă şi a desfiinţat înscrisul intitulat  „Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 21 februarie 2011, între AA şi AP, pe de o parte, în calitate de promitenţi vânzători şi IMI, pe de altă parte, în calitate de promitentă cumpărătoare, aflat în dosarul de urmărire penală nr.195/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria RV.

Instanţa a reţinut în considerentele acestei încheieri, că, prin ordonanţa nr.195/P/2013 din data de 21.09.2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria RV a dispus, în baza dispoziţiilor art. 315  alin.1 lit. b  Cod procedură penală rap. la art.16 lit. c Cod procedură penală,  clasarea cauzei privind pe numiţii IMI şi AF, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290, alin. 1 din Codul penal de la 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, reţinând  că la dosar nu sunt suficiente probe că cei doi au comis infracţiunea, precum şi clasarea cauzei cu privire la aceeaşi infracţiune, în temeiul art. 19 din Legea nr.255/2013 rap. la art.181 Cod penal de la 1969, cu aplic. art.5 Cod penal, reţinând că sunt aplicabile prevederile art.181 Cod penal de la 1969, cu aplic. art.5 Cod penal. De asemenea, s-a dispus şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desfiinţare totală a înscrisului denumit „Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare”, încheiat la data de 21 februarie 2011, menţionat mai sus.  Soluţia procurorului nu a fost atacată în condiţiile art.339, 340 şi 341 Cod procedură penală, expirând termenul de 20 de zile prevăzut de lege.

Din cercetările efectuate în dosarul penal nr. 195/P/2013 a rezultat că la sfârşitul anului 2012 persoana vătămată AP a avut unele discuţii contradictorii cu fiul să AF, în timpul cărora acesta din urmă a atenţionat-o că nu mai are niciun drept cu privire la casă (imobil situat în comuna P, jud. T) şi că proprietarul de drept este numita IMI, fiica acestuia. În urma acestor discuţii, persoana vătămată AP a început să facă verificări pe cont propriu, prezentându-se la Primăria comunei P, unde i s-a comunicat că noul proprietar al imobilului este nepoata sa,  IMI, conform unei hotărâri judecătoreşti a Judecătoriei RV, emisă pe baza unui înscris denumit Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 21.02.2011, între soţii AA (în prezent decedat) şi AP, pe de o parte şi IMI, pe de altă parte. În declaraţiile sale, persoana vătămată a arătat că nici ea şi nici soţul său AN, care a decedat la 14.04.2011, nu au semnat nici un document prin care să vândă casa, anexele şi terenul aferent numitei IMI, totodată nu au primit nicio sumă de bani de la aceasta. Cu ocazia audierii, numita IMI a arătat că bunicii săi AA şi AP i-au propus să-i dea in scris toate bunurile lor şi ale părinţilor săi, care de-a lungul timpului au investit în clădiri şi au construit o casă în anul 2008. Aceasta a precizat că împreună cu bunicii săi AA şi AP şi tatăl său AF, s-au deplasat la un notariat în comuna N, jud. T, pentru a începe demersurile necesare în vederea întocmirii contractului de vânzare-cumpărare, însă s-a constatat că actele deţinute de bunicii săi nu sunt complete, astfel vânzarea-cumpărarea nu putea fi perfectată. Numita IMI a declarat că, în condiţiile date, a convenit cu bunicii săi să încheie această convenţie, denumită Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, care a fost întocmită olograf la data de 21.02.2011, fiind semnată de părţile implicate, respectiv AA şi AP, la rubrica Vânzători şi de ea la rubrica Cumpărător, în prezenţa martorului CDC, care confirmă acest lucru. Aceasta  a mai menţionat că, la acel moment, AA nu se putea deplasa iar AP îşi luxase braţul drept. În declarațiile date, numitul AF a arătat că, la data de 21.02.2011, între părinţii săi AA şi AP, pe de o parte şi fiica sa IMI, pe de altă parte, a fost întocmit un „act de mână de vânzare-cumpărare”,  contra sumei de 10.000 lei, prin care primii se obligau să vândă casa şi terenul aferent acesteia, nepoatei lor, actul fiind semnat în prezenţa sa şi a martorului CDC. Prin cererea înregistrată la Judecătoria RV sub nr. 1348/292/2011 din 30.03.2011, reclamanta IMI i-a chemat în judecată pe pârâţii AA şi AP, pentru ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 21.02.2011, a încheiat cu pârâţii un înscris intitulat Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, prin care aceştia s-au obligat să îi vândă imobilul descris mai sus, cu preţul de 10.000 lei, achitat integral la data încheierii înscrisului constatator.

Prin Sentinţa civilă nr. 1709 pronunţată la data de 11 august 2011, instanţa a admis cererea formulată de IMI, hotărârea ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Întrucât persoana vătămată AP a contestat faptul că ea şi soţul său AA au semnat, la rubrica vânzători, înscrisul denumit Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, în cauză a fost dispusă efectuarea unei constatări criminalistice grafoscopice, care să stabilească dacă semnăturile depuse la rubrica Vânzători, de pe înscrisul sub semnătură privată intitulat Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, au fost executate de către numiţii AA şi AP. În Raportul de constatare criminalistică nr. 87.133 din 19.09.2014 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ T, s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnătura în litigiu depusă la rubrica Vânzători de pe înscrisul sub semnătură privată denumit Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, pus la dispoziţie, a fost executată de către numitul AA; cea de-a doua semnătură în litigiu depusă la rubrica Vânzători de pe de pe acelaşi înscris, nu a fost executată de către numita AP fiind realizată prin imitare liberă. Pe parcursul cercetărilor, în vederea lămurii cauzei, a fost suplimentat numărul de înscrisuri pentru comparaţie puse la dispoziţia specialistului criminalist, astfel că, prin ordonanţa din data de 28.01.2015, a fost dispusă efectuarea unei constatări criminalistice grafoscopice care să stabilească dacă prima semnătură depusă la rubrica Vânzători, de pe înscrisul sub semnătură privată intitulat Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, a fost executată de către numitul AA, dacă semnăturile depuse la rubrica Vânzători, de pe acelaşi înscris, au fost executate de către numita IMI şi dacă semnătura depusă la rubrica Vânzători, a fost executată de către numitul AF. În Raportul de constatare criminalistică nr.30.158 din 24.07.2015 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ T, s-au formulat următoarele concluzii: prima semnătură în litigiu depusă la rubrica Vânzători de pe înscrisul sub semnătură privată denumit Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, pus la dispoziţie, nu a fost executată de către numitul AA, fiind realizată prin imitare liberă; nu se poate stabili dacă semnăturile în litigiu depuse la rubrica Vânzători de pe înscrisul sub semnătură privată denumit Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare pus la dispoziţie, au fost executate de către numiţii IMI sau AF.

În condiţiile date, raportat la probatoriul administrat, organul de urmărire penală a reţinut că fapta există, întrucât semnăturile în litigiu au fost falsificate, însă la dosar nu sunt suficiente probe că numiţii IMI şi AF au comis infracţiunea, astfel că s-a dispus  o soluţie de clasare faţă de aceştia, sub aspectul infracţiunii cercetate. Cu privire la infracţiunea cercetată s-a adoptat tot o soluţie de clasare, apreciindu-se că sunt aplicabile prevederile art.181 Cod penal de la 1969, cu aplic. art.5 Cod penal.

Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în conformitate cu dispoziţiile art. 5491 Cod procedură penală că,  în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru dispunerea măsurii desfiinţării totale a înscrisului intitulat „Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 21 februarie 2011, între AA şi AP, pe de o parte, în calitate de promitenţi vânzători şi IMI, pe de altă parte, în calitate de promitentă cumpărătoare, aflat în dosarul de urmărire penală nr.195/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria RV.

Astfel, chiar dacă în speţă s-a dispus clasarea faţă de intimaţii IMI şi AF, cu motivarea că la dosar nu sunt suficiente probe că aceştia au comis infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 alin.1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal,  prin aceeaşi ordonanţă a procurorului, neatacată în termen legal, s-a reţinut că fapta de falsificare a înscrisului sus menţionat există, semnăturile de la rubrica Vânzători, aparţinând lui AA ( în prezent decedat) şi intimatei AP, nefiind executate de către aceştia, fiind realizate prin imitare liberă de către alte persoane.

Dacă în  primul raport de constatare criminalistică nu s-a putut stabili dacă semnătura de pe înscrisul sus menţionat de la rubrica Vânzători a fost realizată de AA, datorită  numai insuficienţei materialului de comparaţie pus la dispoziţie, după completarea materialului de comparaţie, prin cel de al doilea raport de constatare criminalistică, expertul criminalist s-a pronunţat clar în sensul că şi semnătura de la rubrica Vânzători, de pe acelaşi înscris, nu a fost executată de către numitul AA, fiind executată prin imitare liberă.

În raport de această constatare, declaraţia dată de  martorul CDC conform căreia  numiţii AA, AP şi IMI au semnat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată la 21.02.2011, fapt observat chiar de către martor, care, la rândul său a semnat înscrisul în această calitate, a fost înlăturată,  reţinându-se că aceasta nu se coroborează cu concluziile celor două rapoarte de constatare  criminalistică. În acest context, organul de urmărire penală s-a pronunţat în sensul că fapta de falsificare există, iar depoziţia martorului a fost apreciată ca nesinceră.

 Potrivit art. 322 alin.1 pct. 4 teza a doua din Codul procedura civila din 1865(în vigoare la data pronunţării sentinţei civile nr. 1709 din 11.08.2011) , revizuirea unei hotărâri definitive  se poate cere dacă,  hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.

Ipoteza a doua din cuprinsul art.322 alin.1 pct. 4  se referă la situaţia în care hotărârea atacată se bazează pe un înscris declarat fals printr-o hotărâre penală definitivă, şi dacă constatarea infracţiunii nu s-a făcut printr-o hotărâre penală, instanţa civilă se va pronunţa asupra falsului invocat  odată cu judecarea cererii de revizuire (Tratat teoretic şi practic de procedură civilă - Prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu).

În speţa de faţă, nu există o hotărâre penală prin care să se fi declarat fals antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 21.02.2011, iar prin ordonanţa parchetului nr.195/P/2013 din 21.09.2015 s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel încât instanţa s-a raportat la încheierea nr.4/12.01.2016 prin care s-a reţinut că fapta de falsificare a semnăturilor de pe antecontract există, motiv pentru care s-a dispus desfiinţarea înscrisului.

Prin urmare, s-a apreciat că, în condiţiile desfiinţării promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate la data de 21 februarie 2011, pentru lipsa  consimţământului  părţilor contractante, soluţia ce se poate pronunţa este cea prevăzută de art. 327 alin. 1 din Codul procedura civila din 1865.

Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 322 pct. 4 teza a doua din Codul procedura civila din 1865, instanţa de fond a admis  cererea de revizuire formulată, a  schimbat în totalitate sentinţa civilă nr. 1709/11.08.2011 pronunţată în dosarul nr.1348/292/2011, definitivă, în sensul că a respins ca neîntemeiată, cererea având ca obiect hotărâre care ţine loc de act autentic formulată de reclamanta IMI  în contradictoriu cu pârâţii AP şi  AA, decedat în cursul procesului (14.04.2011) - prin succesibili AP ( soţie supravieţuitoare) şi AF ( fiu).

În baza art.274 alin.1  Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea intimaţilor la plata către revizuentă a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată(onorariu avocaţial), apreciată ca fiind proporţională cu gradul de complexitate al cauzei.

Împotriva sentinţei civile nr. 1470 din 29.09.2016 pronunţată de Judecătoria RV a declarat recurs în termenul legal intimaţii AF şi IMI, care au apreciat hotărârea atacată ca fiind nelegală şi netemeinică.

În motivele de recurs au arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii, dând o interpretarea eronată a prevederilor art. 322 şi 324 C. proc. civ. situaţie în care devine incident cazul de casare/modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 şi 304/1 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv au arătat că, termenul de declarare potrivit art. 324 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ. în raport de motivul de revizuire invocat este de o lună şi se socoteşte de la data când partea a luat cunoştinţă de ordonanţa de clasare din data de 21 septembrie 2015, având în vedere că infracţiunea de fals nu s-a putut stabili printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii falsului.

Prin urmare, cum falsitatea înscrisului s-a constatat prin ordonanţa procurorului, iar prin încheierea instanţei din data de 12 ianuarie 2016 s-a dispus doar desfiinţarea înscrisului falsificat, cererea de revizuire este tardiv formulată.

Totodată, a arătat că revizuenta nu se poate raporta nici la termenul de 3 ani stipulat de art. 324 C. proc. civ. deoarece acesta are în vedere doar situaţia ipotetică în care partea nu a avut cunoştinţă despre împrejurările care fac imposibilă pronunţarea unei hotărâri penale privind constatarea infracţiunii de fals, ipoteză care nu se verifică în cauză.

În drept a invocat prevederile art. 299 şi urm. C. proc. civ.

Nu s-au administrat probe în calea de atac a recursului.

Examinând recursul declarat în raport de motivele invocate, Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, din următoarele considerente:

Potrivit art. 324 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ. , termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului au expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri, termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu  de trei ani de la data producerii acestora.

În cauza de faţă, cu privire la infracţiunea de fals a înscrisului  sub semnătură privată intitulat „ promisiune de vânzare cumpărare”, cercetată de organele de urmărire penală în dosar penal 195P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria RV s-a dispus o soluţie de clasare a cauzei privind pe numiţii IMI şi AF ( apelanţii în cauză), sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. 1 C. pen. de la 1969, reţinându-se că nu sunt suficiente probe care să conducă la vinovăţia acestora. Prin aceeaşi  ordonanţă de clasare emisă de procuror la data de 21.09.2015 în dosarul penal susmenţionat s-a dispus şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desfiinţare totală a înscrisului denumit promisiune bilaterală de vânzare cumpărare încheiat la data de 21 februarie 2011 între AA şi AP, pe de o parte, în calitate de vânzători şi IMI, pe de altă parte, în calitate de promitentă cumpărătoare.

Prin Încheierea nr. 4 din 12 ianuarie 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosar 2393/292/2015 al Judecătoriei RV s-a dispus admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Judecătoria RV şi s-a desfiinţat în totalitate înscrisul intitulat Promisiune bilaterală de vânzare cumpărare enunţat mai sus, în raport de dispoziţiile art. 549/1 C. proc. pen.

Sesizarea procurorului, ca titular al acţiunii în temeiul art. 549/1 C. proc. pen a avut  ca obiect şi scop desfiinţarea înscrisului înţeles ca instrumentum probationis, al cărui caracter fals a fost disputat în faza de urmărire penală a procesului penal finalizat prin soluţia de netrimitere în judecată.

Prin urmare, contrar susţinerii recurenţilor, termenul de o lună la care face referire art. 324 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ. curge în cauza de faţă de la data rămânerii definitive a încheierii nr. 4 din 12 ianuarie 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară prin care a fost declarat fals înscrisul, întrucât de la această dată are loc o înlăturare completă, opozabilă erga omnes a forţei probatorii a înscrisului respectiv.

Aşadar, constatând că în speţă, cererea de revizuire  formulată de revizuienţi la data de 02.02.2016 se află înăuntrul termenului de revizuire la care face referire art. 324 alin. 1 pct. 3 teza I-a C. proc. civ., aplicabile în mod corect de judecătorul fondului, nefiind incidentă teza a II a aceluiaşi articol, astfel cum a fost interpretată prin Decizia nr. 3/2017 a ÎCCJ, dată în interesul legii, nepublicată la data pronunţării prezentei hotărâri, şi  susţinută de recurenţi, motivele de recurs sunt privite ca neîntemeiate.

Cum în cauză nu s-au identificat de instanţa de control judiciar din oficiu motive care să conducă la casarea/modificarea sentinţei atacate, în raport de dispoziţiile art. 304/1  C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C. proc .civ. se va respinge recursul ca neîntemeiat, menţinându-se sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică

Domenii speta

Spete similare