Aplicarea circumstanței atenuante legale a scuzei provocării. Condiții necesare pentru reținerea acesteia

Sentinţă penală 68 din 01.02.2017


SENTINŢA PENALĂ NR. 68/01.02.2017

Aplicarea circumstanței atenuante legale a scuzei provocării. Condiții necesare pentru reținerea acesteia

Prin rechizitoriul nr. 732/P/2016 din 29.11.2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L. A. I., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută şi pedepsită de art. 32 Cod penal, raportat la art. 188 Cod penal.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că, la data de 20.10.2016, în jurul orei 18.30, aflându-se în zona blocului T4 din municipiul Galaţi, județul Galaţi, pe fondul unor discuții contradictorii cu persoana vătămată C. M., a înjunghiat-o cu un cuțit, provocându-i la nivelul toracelui o plagă înțepat-tăiată penetrantă cu hemotorax, ce i-a pus în primejdie viaţa şi a necesitat 15-20 de zile de îngrijiri medicale.

 Inculpatul a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante legale a provocării, cerere care a fost respinsă de instanță cu următoarea motivare:

Pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii în stare de provocare se impune, potrivit art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, adică într-o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare, ori de emoţie puternică;

 starea de puternică tulburare sau emoţie să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracţiune, adică actul de provocare să constituie cauza infracţiunii săvârşite de cel provocat;

 provocarea să fi fost săvârşită de victima infracţiunii printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă;

riposta infractorului la acţiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator, iar nu împotriva altei persoane.

Astfel, pentru reţinerea circumstanţei atenuante a provocării este necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate, adică să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoţie în psihicul infractorului, încât acesta să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă, săvârşind astfel infracţiunea. În acest sens, chiar dacă legea nu cere ca actul pretins provocator să fie  la fel de grav ca şi riposta celui  provocat, ea obligă implicit la verificarea existenţei unei proporţionalităţi între intensitatea actului provocator şi a tulburării produse de acesta, atât cu referire la subiectivitatea părţilor aflate în conflict, respectiv modul în care inculpatul a recepţionat actul victimei în forul său inferior, dar şi obiectiv, respectiv aptitudinea actului  provocator de a provoca în mod normal o ripostă.

Or, în speţa de faţă, atitudinea persoanei vătămate C. M., care s-a legat de martora B. A. M., făcând glume cu tentă sexuală la adresa acesteia, nu poate constitui un act provocator săvârşit printr-o acţiune ilicită gravă care să poată determina o puternică tulburare, o stare de surescitare psihică inculpatului, sub imperiul căreia a fost săvârşită infracţiunea. Dimpotrivă, inculpatul însuși recunoaște că, deși C. M. nu a avut un comportament agresiv la adresa sa, el fiind nervos și amintindu-și de un conflict mai vechi, a vrut să-i dea un pumn, însă a fost oprit de ceilalți. A fost sfătuit să plece – lucru pe care l-a și făcut însă, din cauza faptului că persoana vătămată l-a urmat îndeaproape, s-a speriat și l-a lovit cu cuțitul în piept. Și martorul RSM a confirmat faptul că, deși purta o simplă conversație cu persoana vătămată, inculpatul L. A. I. a început să se comporte ciudat și să țipe la C. M., având intenția de a-l lovi cu pumnul. Martorul a mărturisit că, deși tot încerca să-i explice persoanei vătămate să o lase în pace pe cumnata sa, nu putea să poarte o conversație cu acesta pentru că trebuia să-l potolească pe inculpat. Abia atunci persoana vătămată, aflată în stare de ebrietate, a început la rândul său să-l provoace pe inculpat, susținând că vrea să se bată cu acesta.

Prin urmare inculpatul, prin comportamentul său agresiv, a fost cel care a provocat reacția persoanei vătămate și nu invers.