Anularea suspendarii sub supraveghere dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare art. 583 C.p.p

Hotărâre 268 din 21.12.2016


Prin sesizarea formulată la data de 06.10.2016, înregistrată pe rolul  Tribunalului Olt sub nr. X/104/2016, Serviciul de Probaţiune Olt  a sesizat următoarele:

Prin s.p. nr. X/08.07.2014 pronunţată în dosarul nr. X/104/2013 de Tribunalul Olt, definitivă prin d.p. nr. X/26.05.2016 a Curţii de Apel Craiova, s-a dispus condamnarea  numitului D N T D  la 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare, pentru comiterea infracţiunilor  prev. de art. 8 din legea 39/2993 şi  art. 215 alin. 1,2,3,4 din codul penal anterior, infracţiuni comise în luna martie 2010.

S-a  arătat că, potrivit sentinţei penale anterior amintite, în perioada de supraveghere condamnatului i-au fost impuse măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86 indice 3 din codul penal anterior.

De asemenea, prin s.p. nr. X/19.06.2014 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2014, definitivă prin d.p. nr. X/30.01.2015 a Curţii de Apel Craiova, s-a dispus condamnarea sus-numitului la o pedeapsă de 1 an şi 11 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Olt pe o perioadă de 3 ani, ce constituie termen de supraveghere, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată (art. 228 alin. 1 lit. b şi d C.p.), infracţiune comisă în datele de 08/09.12.2013, 12/13.12.2013 şi 13/14.12.2013.

S-a arătat că acesta are de respectat, în baza Noului Cod penal, pe lângă măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93  alin. 1 C.p., obligaţiile prevăzute de art. 93 alin. 2 lit. a şi art. 93 alin. 3 C.p.

În motivarea sesizării, Serviciul de Probaţiune Olt a precizat că în această situaţie „există două dosare de supraveghere/probaţiune pentru aceeaşi persoană, cu aplicarea unor coduri penale diferite şi proceduri de lucru diferite, iar infracţiunile menţionate în cuprinsul acestora sunt săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi fost condamnată definitiv pe vreuna dintre ele” solicitând ca instanţa să aprecieze dacă sunt aplicabile disp. art. 97 C.p. cu referire la art. 38-39 C.p. rap. la art. 40 C.p., sau disp. art. 33-34 C.p., rap la art. 36 din Codul penal anterior.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 583 C.p.p.

Pentru  soluţionarea cauzei, instanţa a dispus ataşarea dosarului nr. X/104/2013 al Tribunalului Olt şi dosarul nr. X/311/2014 al Judecătoriei Slatina.

 A fost ataşată fişa de evidenţă pentru condamnatul D N T D din baza de date informatizată a instanţei (fila 19 dosar instanţă).

 În apărare, condamnatul prin apărătorul ales a solicitat şi instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere, respectiv, o caracterizare emisă de Colegiul T M S, o copie a „fişei de programare a prezenţei condamnatului” la întrevederile cu consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Olt, precum şi o adeverinţă de la locul de muncă, (filele 31-35 dosar instanţă).

Din actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. X din data de 08.07.2014 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/104/2013, în baza art.386 C.p.p., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art. 41 alin 2 C.p. în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr.39/2003 în ceea cel priveşte pe inculpatul G E G:

În baza art.8 din legea nr.39/2003 cu aplic. art. 5 C.p. a fost condamnat inculpatul G E G la 3 ani închisoare, iar în  baza art. 9 lit. b din  legea nr.241/20905 cu aplic. art.41 alin 2 C.p. şi art. 5 C.p. a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a C.p. teza II-a lit. b şi c C.p.

În baza art. 215 alin.,1,2,3,4 C.p. cu aplic. art. 41 alin 2 C.p. şi art.5 C.p. a fost condamnat inculpatul la 3 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 33-34 alin. 1 lit. b C.p., s-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare în regim de detenţie cu aplic. art. 57 C.p. şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II –a  lit. b şi c C.p. după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 alin. 1 C.p pe durata executării principale i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II, lit. b şi c C.p ca pedeapsă accesorie.

 În baza art.386 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P P G, după cum urmează: - din infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art. 41 alin 2 C.p. în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr.39/2003; din infracţiunea prev. de art. 215 alin. 1,2,3,4, C.p. cu aplic. art. 41 alin 2 C.p. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. 1,3,4 C.p.;  din infracţiunea prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 280 indice 1 din legea br.31/1990 R cu aplic. art.41 alin 2 C.p. în infracţiunea prev de art. 26 C.p. rap. la art. 280 indice 1 din legea nr.31/1990 R.

În baza art.8 din legea nr.39/2003 cu aplic. art.37 lit. b C.p. şi art. 5 C.p a condamnat inculpatul la 5 ani închisoare; în baza art. 215 alin 1,3,4, C.p. cu aplic. art. 37 lit. b C.p. şi art. 5 C.p., a condamnat acelaşi inculpat la 4 ani şi 6 luni închisoare, iar în baza art. 26 C.p. rap. la art. 280 indice 1 din legea nr.31/1991 cu aplic. art. 37 lit. b C.p. şi art.5 C.p., a condamnat inculpatul la 2 ani şi 6 luni închisoare.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr.X/16.11.2011 nr.X/16.11.2011 şi nr.X din 21.11.2012 pronunţată de Tribunalul Olt şi în stare de recidivă post condamnatorie faţă de infracţiunea pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.X /11.11.2009 pronunţată de Judecătoria Slatina, pedepse ce au fost contopite prin s.p. nr.X/17.04.2013 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.X/95/2013, prin care s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin 1 lit. a teza a II lit. b şi c C.p. pe o durată de 3 ani.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare în sporul de 4 luni şi pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor după astfel: 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin 1 lit. b din legea nr.241/2005 şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin 1 lit. a teza a II lit. b şi c (s.p. X/16.11.2011 pronunţată de Tribunalul Olt);  4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin 1 lit. b din legea nr.241/2005 şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin 1 lit. a teza a II lit. b şi c (s.p. X/16.11.2011 pronunţată de Tribunalul Olt); 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin 1 lit. f din legea nr.241/2005 şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin 1 lit. a teza a II lit. b şi c (s.p. X/16.11.2011 pronunţată de Tribunalul Olt); 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin 1 lit. b din legea nr.241/2005 şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin 1 lit. a teza a II lit. b şi c (s.p. X/21.11.2012 pronunţată de Tribunalul Olt) şi  2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin 1 lit. b din legea nr.241/2005 şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin 1 lit. a teza a II lit. b şi c (s.p. X/11.11.2009 pronunţată de Tribunalul Olt).

În baza art. 39 alin 1 C.p. şi art. 33, 34 alin 1 lit. b C.p., s-au contopit pedepsele nou aplicate cu pedeapsa 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin 1 lit. b din legea nr.241/2005 şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin 1 lit. a teza a II lit. b şi c (s.p. X/11.11.2009 pronunţată de Tribunalul Olt) şi în baza art.36 alin 2 C.p.p. şi art. 33, 34 alin 1 lit. b şi art.35 alin 3 C.p. şi cu pedepsele repuse în individualitate lor aplicate prin s.p. X/2012, nr.X/2011 şi nr.X/2011 pronunţate de Tribunalul Olt, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin 1 lit. a teza a II lit. b şi c la care s-a adaugat sporul de 4 luni închisoare urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară  interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin 1 lit. a teza a II lit. b şi c C.p.

În baza art.71 alin. 1 C.p pe durata executării principale i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II, lit. b şi c C.p ca pedeapsă accesorie.

s-a constatat că inculpatul se află în executarea pedepsei începând cu data de 12.08.2011 şi

În baza art. 36 alin 3 C.p., s-a dedus din durata pedepsei, perioada executată de la 12.08.2011 la zi, menţinând starea de arest.

S-a dispus anularea mandatelor de executare nr.X/2012, nr. X/2011, nr. X/2012 emise de Tribunalul Olt şi nr.X/2009 emis de Judecătoria Slatina şi emiterea unui nou mandat de executare corespunzător.

În baza art.386 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P I, după cum urmează: din infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art. 41 alin 2 C.p. în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr.39/2003 ; din infracţiunea prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 280 indice 1 din legea nr.31/1990 R cu aplic. art.41 alin 2 C.p. în infracţiunea prev de art. 26 C.p. rap. la art. 280 indice 1 din legea nr.31/1990 R şi în consecinţă:

În baza art.8 din legea nr.39/2003 cu aplic. art.37 lit. b C.p. şi art. 5 C.p a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare.

În baza art. 215 alin 1,2,3,4 C.p. cu aplic. art. 41 alin 2 C.p., 37 lit. b C.p. şi art. 5 C.p. a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare.

În baza art. 26 C.p. rap. la art. 280 indice 1 din legea nr.31/1991 cu aplic. art. 37 lit.b  C.p. şi art. 5 C.p., a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.

În baza art. 85 C.p., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin s.p. nr.X/2010 a Judecătoriei Slatina.

S-a constatat că faptele deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin s.p.X/2012 a Judecătoriei Slatina.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel: 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.215 alin 1-3 C.p. cu aplic. art. 37 alin 1 lit. b C.p.;  9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art.37 alin  1 lit. b C.p..

În baza art. 36 alin 1 C.p. rap. la art. 33- art34 C.p. s-au contopit aceste pedepse cu pedepsele nou aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, în regim de detenţie cu aplic. art. 57 C.p. 

În baza art.71 alin. 1 C.p pe durata executării principale interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II, lit. b şi c C.p ca pedeapsă accesorie.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.X emis la data de 17.12.2012 de Judecătoria Slatina şi s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător.

 În baza art.386 C.p.p., s-a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D V,  astfel: din infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art. 41 alin 2 C.p. în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr.39/2003; din infracţiunea prev. de art. 280 indice 1 din legea nr.31/1990 R cu aplic. art. 41 alin 2 C.p .în infracţiunea prev. de art. 280 indice 1 din Legea nr.31/1990 R şi în consecinţă.

În baza art.8 din legea nr.39/2003 cu aplic. art. 5 C.p., a condamnat inculpatul la 3 ani închisoare.

În baza art. 215 alin 1,2, 3,4, C.p. cu aplic. art. 41 alin 2 C.p.p. şi art. 5 C.p., a condamnat acelaşi inculpat la 3  ani închisoare.

În baza art.280 indice 1 din legea nr.31/1991 cu aplic. art.5 C.p. a condamnat inculpatul la 2 ani şi 6 luni închisoare.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin s.p. X/2012, s.p. X/2011 şi s.p. X/2011 ale Judecătoriei Slatina şi a constatat că prin s.p. nr.X/2012 a fost anulat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepselor de 5 luni închisoare aplicată prin s.p.X/2011 şi 2 ani închisoare aplicată prin sp.X/2011.

În baza art.36 C.p. rap. la art.33-34 lit. b C.p., s-au contopit pedepsele aplicate în cauza de faţă cu pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 86 indice 1 şi art. 86 indice 2 C.p. , s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei  pe timp de 8 ani termen de încercare, din care 3 ani pedeapsă şi 5 ani interval de timp.

In baza art. 86 indice 3 c.p. pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele  măsuri de supraveghere: se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Olt; va anunţa in prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

I s-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86 indice 4 C.p.

În baza art. 71 alin 1 C.p., s-a  aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.p.

În baza art. 71 alin 5 c.p. s-a suspendat executarea acestei pedepse pe durata termenului de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art.386 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea cel priveşte pe inculpatul B N A,  astfel:  din infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr.39/2003  cu aplic. art. 41 alin 2 C.p. cu aplic. 5 C.p. în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr.39/2003; din infracţiunea prev. de art. 280 indice 1 din legea nr.31/1990 Rep. Cu aplic. art. 41 alin 2 C.p în infracţiunea prev. de art. 280 indice 1 din legea nr.31/1990 Rep.

În baza art.8 din legea nr.39/2003 cu aplic. art. 5 C.p., a condamnat inculpatul la 3 ani închisoare.

În baza art. 215 alin 1,2, 3,4, C.p. cu aplic. art. 41 alin 2 C.p. şi art. 5 C.p. a condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare.

În baza art.280 indice 1 din Legea nr.31/1991 cu aplic. art.5 C.p. a condamnat inculpatul la 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 - 34 alin 1 lit. b C.p. , s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie conform art. 57 C.p.

În baza art. 71alin 1 C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin  1 lit. a teza II  C.p. li lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D N T D, prin apărătorul ales din infracţiunea prev. de art. 8 din legea nr.39/2003 în infracţiunea prev. de art. 367  alin. 1 C.p cu aplic. art 5 C.p.. şi din infracţiunea prev. de art. 215 alin 1,2,3,4 vechiul cod penal în infracţiunea prev. de art. 244 alin 1 şi 2 noul cod penal, cu aplic. art 5 C.p., ca neîntemeiată.

În baza art. 8 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art. 74 alin 1 lit. c C.p. şi art. 76 alin 1 lit. c C.p. şi art. 5 C.p., a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.

În baza art. 215 alin 1,2,3,4, C.p. cu aplic. art. 74 alin 1 lit. c şi art. 76 alin 1 lit. c C.p. şi art. 5 C.p., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 - 34 alin 1 lit. b C.p., s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 86 indice 1 C.p. şi 86 indice 2 C.p., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe timp de 5 ani, termen de încercare din care 2 ani şi 6 luni pedeapsă şi 2 ani şi 6 luni interval de timp.

In baza art. 86 indice 3 c.p pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:  se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Olt; va anunţa in prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

I s-au  pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86 indice 4 C.p.

În baza art. 71 alin 1 C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.p.

În baza art. 71 alin 5 c.p. s-a dispus suspendarea executării acestei pedepse pe durata termenului de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

7. În baza art. 8 din Legea nr.39/2003 cu aplic. art. 74 alin 1 lit. c C.p. şi art. 76 alin 1 lit. c C.p. şi art. 5 C.p. , a condamnat inculpatul P F C,  la 2 ani închisoare.

În baza art. 215 alin 1,2,3,4, C.p. cu aplic. art. 74 alin 1 lit. c şi art. 76 alin 1 lit. c C.p. şi art. 5 C.p., a condamnat acelaşi inculpat la 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 85 C.p., s-a  anulat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin s.p.X din 28.04.2010 a Judecătoriei Slatina.

În baza art. 33 - 34 alin 1 lit. b C.p., s-au  contopit aceste pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 86 indice 1 C.p. şi 86 indice 2 C.p., s-a  dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe timp de 4 ani şi 2 luni termen de încercare din care 2 ani şi 2 luni pedeapsă şi 2 ani interval de timp.

In baza art. 86 indice 3 c.p, pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:  se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Olt; va anunţa in prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

I s-au  pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86 indice 4 C.p.

În baza art. 71 alin 1 C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.p.

În baza art. 71 alin 5 c.p., s-a dispus suspendarea executării acestei pedepse pe durata termenului de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

S-a admis acţiunea civilă promovată de AJFP O şi în baza art. 19 alin 1 C.p. şi art 397 C.p.p rap. la art. 1357 Cod civil şi a obligat inculpatul G E G la plata sumei de 160.777 lei despăgubiri civile plus obligaţii accesorii aferente fiecăreia dintre aceste sume, calculate conform art. 119-120 Cod de Procedură fiscală din ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la achitarea efectivă a acestora.

S-a constatat că prin încheierea din data de 27.08.2013 în baza art. 163 şi urm. Cpp. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui moped cu care figurează înregistrat inculpatul G E G în evidentele fiscale ale Primăriei S.

S-au admis acţiunile civile promovate de părţile vătămate SC S D C SRL C şi .C. B E S.R.L Ş M şi în baza art. 19 alin 1C.p. şi art. 397 C.p.p. rap. la art. 1357 Cod civil, a obligat în solidar  inculpaţii G E G, P I şi B N A la plata sumei de 47.719 lei despăgubiri civile către partea civilă S.C. S D C S.R.L. C, reactualizată la data plăţii efective,  inculpaţii D N T D, P F C şi G E G la plata sumei de 70.435,95 lei către partea civilă S.C. B E S.R.L, reactualizată la data plăţii efective.

S-a constatat că partea vătămată SC N V SRL B nu s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 430.77,72 lei şi pe cale de consecinţă în baza art.118 lit. e C.p., s-a dispus  confiscareaă de la fiecare din inculpaţii G E G, P I, D V, B N A şi P P G suma de câte 8.615,54 lei bun dobândit prin săvârşirea infracţiunii.

În baza art.13 alin.1 din Legea 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, copia dispozitivului acesteia se comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.

Conform art.4 şi 6 din O.G. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, copia dispozitivului acesteia se transmite şi Ministerului Finanţelor Publice si Direcţiei Generale a Finanţelor Publice O.

În baza art.274 alin 1 şi 32 C.p.p., a obligat pe fiecare din inculpaţi la plata a câte 400 lei cheltuieli judiciare statului, sumă ce include şi cheltuielile avansate în faza de urmărire penală.

În baza art. 274 alin 1 teza a II cheltuielile judiciare reprezentând onorarii avocaţi oficiu, după cum urmează: câte 400 lei conform delegaţiilor de asistenţă judiciară obligatorie nr.X/2013 ( fila 19 dosar), nr.X/2013 ( fila 21 dosar) şi nr.X/2013 ( fila 24 dosar) şi câte 100 lei conform delegaţiilor de asistenţă judiciară obligatorie nr.X/2013 ( fila 18dosar) nr.X/2013 ( fila 20) nr.X/2013 ( fila 22) şi nr.X/2013( fila 23), au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel inculpaţii P P G, D N T D, P I, D V, B N şi P F.

Prin decizia penală nr. X/26.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. X/104/2013, s-a admis  apelul inculpatului P P G.

A luat act că inculpatul D N T D şi-a retras apelul.

S-au respins apelurile inculpaţilor P I, D V ,  B N,  şi P F.

S-a desfiinţat în parte sentinţa cu privire la inculpatul P P G.

S-a dispus anularea mandatului de executare nr. X din 17.03.2014 emis în baza sentinţei penale nr. X/2013 a Tribunalului Gorj şi emiterea unui mandat de executare corespunzător.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P P G perioada executată de la 12.08. 2011 şi până la 09.12.2014.

Au fost obligaţi inculpaţii D N T D, P I, D V, B N şi P F la câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat, câte 400 lei onorariu avocat oficiu.

Cheltuielile judiciare aferente apelului declarat de inculpatul P P G incluzând onorariul avocat din oficiu în cuantum de 400 lei au rămas în sarcina statului.

Prin sentinţa penală nr. X din 19 iunie 2014, pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. X/311/2014, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul T R C, arestat în prezenta cauză, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată(patru acte materiale).

În baza art. 192 alin. 1, alin. 2 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în formă continuată(patru acte materiale).

În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului T R C, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani pe care o sporeşte cu 3 luni, în total va executa pedeapsa de 3 ani şi 3 luni.

S-a făcut aplicarea art. 57 din Codul penal.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b din Codul penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din Codul penal din 1969.

În baza 404 alin. 4 lit. a din Codul de procedură penală rap. la art. 72 alin. 1 din Codul penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului T R C perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 19.12.2013, la zi.

În baza art. 399 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală a fost menţinută starea de arest a inculpatului T R C.

 În baza art. 48 alin. 1 din Codul penal rap la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. b şi d din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 36 alin. 1 din Codul penal în referire la art. 5 din Codul penal a fost condamnat inculpatul D N T D, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat în formă continuată(două acte materiale).

În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 48 alin. 1 din Codul penal rap la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. b şi d din Codul penal în referire la art. 5 din Codul penal a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. 1 şi 39 alin. 1 lit. b din Codul penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 5 luni, în total va executa 1 an şi 11 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 45 alin. 5 din Codul penal rap. la art. 65 alin. 1 şi art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul penal.

În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a din Codul penal s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie:

- să frecventeze un curs de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Colegiului T M S şi Colegiului N A C S pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. 4 din Codul penal a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal.

S-a constatat că inculpatul D N T D a fost reţinut în prezenta cauză în perioada 18.12.2013, ora 23.30 – 19.12.2013, ora 23.30.

 În baza art. 19 şi 397 C.p.p. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B A şi  au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 9088,17 lei către această parte civilă, reprezentând daune materiale(bunuri sustrase şi nerecuperate).

În baza art. 19 şi 397 C.p.p. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă C L, şi  a fost obligat inculpatul T R C la plata sumei de 400 lei către această parte civilă, reprezentând daune materiale(bunuri sustrase şi nerecuperate).

A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de către partea civilă M D.

 În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală au fost obligaţi inculpaţii T R C şi D N T D la plata sumei de 1000 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 276 alin. 1 din Codul de procedură penală au fost obligaţi în solidar inculpaţii T R C şi D N T D la plata sumei de 1000 lei către persoana vătămată B A cu titlu de cheltuieli judiciare(onorariu avocat – chitanţa nr. 22 din 22.01.2014).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel  inculpaţii T R C, arestat preventiv în Penitenciarul Craiova şi D N T D şi de partea vătămată B A A.

Prin decizia penală nr. X/26.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. X/311/2014, au fost admise apelurile formulate de inculpaţii T R C, arestat preventiv în Penitenciarul Craiova şi D N T D împotriva sentinţei penale nr. X din 19 iunie 2014, pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. X/311/2014.

A fost respins, ca nefondat, apelul părţii civile B A A.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa pe latură civilă.

S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părţii civile B A A.

A fost dedusă detenţia, în continuare, la zi pentru inculpatul T R C.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A fost obligată apelanta parte civilă la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 300 lei reprezintă onorariu apărător oficiu pentru inculpatul T R C.

Conform art. 583 C.p.p., text de lege care se regăseşte în titlul V cap. III din partea specială a Codului de procedură penală, capitol intitulat „alte dispoziţii privind executarea”, anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este o măsură ce se dispune de instanţa, care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probaţiune ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi anume:

- persoana supravegheată să mai fi săvârşit o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei, ori până la rămânerea definitivă a acesteia (de care instanţa care a dispus suspendarea nu a avut cunoştinţă)

-  noua infracţiune să fie descoperită înainte de expirarea termenului de supraveghere

- pentru infracţiunea descoperită ulterior, instanţa sa fi stabilit pedeapsa închisorii, chiar după expirarea termenului de supraveghere, aceasta condiţie nefiind îndeplinită  dacă pentru infracţiunea nou descoperită pedeapsa stabilită a fost amenda, în această situaţie neputându-se dispune anularea suspendării sub supraveghere, condamnatul urmând să execute pedeapsa amenzii.

Se reţine astfel că, în cauză instanţa competentă să se pronunţe asupra anularii suspendării sub supraveghere este Tribunalul Olt ce a fost sesizată de Serviciul de Probaţiune Olt, invocându-se necesitatea aprecierii asupra dispoziţiilor art. 97 C.p. cu referire la art. 38-39 şi 40 C.p din Noul Cod penal, ori a dispoziţiilor din vechiul cod penal ce reglementează concursul de infracţiuni şi pedeapsa în cazul acestei pluralităţi, respectiv dispoziţiile  art. 33-34 rap. la art. 36 C.p.

În cauza dedusă analizei, tribunalul constată că faţă de numitul D N T D s-au pronunţat două hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii  cu suspendarea sub supraveghere pentru fapte concurente comise mai înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, aplicându-se însă un regim sancţionator diferit, prevăzut de vechiul cod penal si respectiv, de noul cod penal.

 Astfel, prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Olt ( nr. X/08.07.2014) definitivă la data de 26.05.2016, acesta a fost condamnat pentru fapte comise în luna martie 2010 la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia conform art. 86 indice 1 din vechiul cod penal, termenul de supraveghere de 5 ani împlinindu-se astfel la data de 26.05.2021.

 Pe de altă parte,  prin sentinţa penală  pronunţată de Judecătoria Slatina (nr. X/19.06.2014) definitivă la  data de 30.01.2015, intimatul a fost condamnat pentru faptă comisă în luna  decembrie 2013 la o pedeapsă de 1 an şi 11 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conf. art. 93 C.p., termenul de supraveghere fiind de trei ani şi împlinindu-se la data de 30.01.2018.

Deşi faptele sunt concurente şi condamnările aplicate inculpatului au acelaşi regim sancţionator din perspectiva modalităţii de individualizare judiciara a executării pedepsei (suspendarea sub supraveghere) se reţine că cele două condamnări au fost dispuse sub incidenţa unor coduri penale diferite, în vigoare fie la momentul săvârşirii faptelor, fie  la momentul judecării cauzei, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse fiind in conformitate cu legea aplicabilă la momentul pronunţării acestora, din perspectiva aplicării principiului constituţional al legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 c.p.

 Pa cale de consecinţă şi pentru că cele două hotărâri de condamnare sunt definitive, beneficiind de principiul autorităţii de lucru judecat, prezenta solicitare motivată de „existenţa a două dosare de supraveghere/probaţiune pentru aceeaşi persoană, cu aplicarea unor coduri penale diferite şi proceduri de lucru diferite”  nu poate fi primită, deoarece ar determina  punerea în discuţie  a unor aspecte în afara cadrului reglementat de dispozitiile legale,  câtă vreme au fost analizate  în precedent de instanţa de judecată.

 Se observă astfel că, în mod definitiv, în fiecare din cele două cauze, instanţa de judecată a făcut aplicarea legii penale mai favorabile în cursul judecăţii, conform dispoziţiilor  art. 5 din codul penal.

Prezenta procedură tinde astfel la o reevaluare a legii penale aplicabile după rămânerea definitiva a hotărârilor, deci în cursul executării pedepselor,  fără a fi însă  îndeplinite condiţiile art. 6 din Codul penal, ce reglementează „ aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei”..

 Pe de altă parte, în cauză nu se  poate aplica decizia nr. 29/2015 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, deoarece  aceasta vizează legea mai favorabilă în cazul cererii de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. 1 lit. 1 din C.p.p.  ce se poate aplica  numai în situaţia în care sunt incidente pentru prima dată normele de drept substanţial în materia concursului de infracţiuni.

Ori în cauza de faţă, solicitarea se fundamentează pe dispoziţiile art. 583 C.p.p pe de o parte, iar pe de alta parte, interpretând per a contrario considerentele deciziei  instanţei supreme mai sus menţionată, se reţine că în situaţia în care s-a stabilit legea mai favorabilă prin contopiri parţiale potrivit art. 5 din C.p., nu mai poate fi analizată incidenţa legii mai favorabile în cadrul unei noi proceduri de contopire cu pedepse aplicate pentru alte infracţiuni concurente.

Având in vedere aceste considerente , instanţa  va respinge  sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Olt,  având ca obiect anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere  privind pe condamnatul D N T D, ca nefondată.

În baza art. 275 alin.6 C.p.p. suma de 150 lei, reprezentând, onorariu avocat desemnat din oficiu P R, conform delelegaţiei pentru asistenţă juridică obligatorie nr.X/104/2016 urmează să rămână în sarcina statului

Data publicarii pe portal:12.05.2017