Stabilirea salariului în instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii prevăyute în Anexa viii din Legea 284/2010. Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 alin. 5 raportat la dispozițiile art. 162 din Codul muncii.

1. Prin sentinţa  nr. 157 din data de21 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. … a fost respinsă cererea reclamantului, domiciliat in …. formulata in contradictoriu cu intimatul ISCTR Bucuresti,  vizând anularea Deciziei …, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. .., ca rămasă fără obiect.

A fost respins capătul accesoriu referitor la plata daunelor materiale şi morale, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele :

Contestatorul este angajatul instituţiei intimate în funcţia de inspector de trafic rutier cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată nr 232/12.12.2011, contract ce a fost urmat de  încheierea mai multor acte adiţionale prin care s-a modificat periodic salariul  de bază lunar brut al reclamantului.

În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României, prin decizia nr 111/34/12.05.2015 s-a constatat că în perioada 2013 – 2014 angajatorul a stabilit eronat drepturile salariale ale personalului contractual, prin utilizarea unor coeficienţi de ierarhizare necorespunzător şi prin înmulţirea cu valoarea de referinţă de 700 lei în loc de 600 lei cât era prevăzut de legile privind salarizarea.

Ca urmare, angajatorul a emis decizia contestată nr 207/1.07.2015 prin care a stabilit drepturile salariale ale contestatorului în conformitate cu prevederile legale corecte, respectiv anexa nr. VIII din legea 284/2010.

Contestatorul pretinde că în acest fel au fost încălcate dispozitiile  art 41 din Codul muncii deoarece nu ar fi existat acordul său pentru modificarea unui element esenţial in contractul individual de muncă precum şi prevederile art 162 din Codul muncii potrivit cărora " salariul se stabileşte prin negociere".

Instanţa a constatat că susţinerile contestatorului sunt neîntemeiate, deoarece în cazul personalului contractul din instituţiile publice bugetare salarizarea se face în conformitate cu prevederile legilor de salarizare, iar nu prin negocierea directă a salariului, iar modificarea contractului individual de muncă este permisă şi fără acordul salariatului atunci când această modificare rezultă din lege.

În cazul de faţă, modificarea salariului reclamantului s-a făcut în conformitate cu prevederile legii  de salarizare, lege care trebuia aplicată de intimată şi care a fost încălcată, aşa cum rezultă din decizia nr. III/34/12.05.2015 a Curţi de Conturi.

Nu s-a putut reţine deci că  lipsa acordului salariatului ar duce la imposibilitatea angajatorului de a aplica legea

Dimpotrivă, instanţa a constatat că la modificarea salariului,  angajatorul a respectat prevederile legale privind informarea salariatului prin comunicarea deciziei contestate art. 17 alin 1 din codul muncii şi cele referitoare la obligaţia de a încheia act adiţional art. 17 alin.5 din codul muncii, act adiţional pe care însă salariatul a refuzat să îl semneze. Refuzul salariatului de a semna actul adiţional nu duce la imposibilitatea angajatorului de a aplica măsura luată.

Emiterea deciziei contestate a fost făcută potrivit dispoziţiilor art.162 alin.(3) din Codul Muncii, în conformitate cu care „Sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.”

În ipoteza în care, în contractele colective sau în contractele individuale de muncă încheiate cu salariaţii din unităţile prevăzute la art. 162 alin.2 CM, sunt prevăzute drepturi salariale mai mici sau mai mari decât cele prevăzute de lege, devine incidentă prevederea conţinută de art. 57 alin.3 Codul Muncii, potrivit căreia „în situaţia în care o clauza este afectată de nulitate, întrucât stabileşte drepturi pentru salariati care contravin unor norme legale imperative, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale aplicabile”

Altfel spus, în situaţia salariaţilor din unităţile prevăzute de art. 162 alin.3 Codul Muncii, negocierea salariilor este mărginită la acele situaţii în care legea speciala stabileşte limitele maxime şi minime ale drepturilor salariale.

 Prin contractele colective sau individuale de muncă nu se pot negocia drepturile salariale de care beneficiază personalul din autorităţile şi instituţiile publice, indiferent că este vorba despre funcţionari publici sau personal contractual.

Fată de cele arătate mai sus, instanţa a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Ca urmare a soluţionării contestaţiei împotriva deciziei la acest termen, instanţa a constatat că a rămas fără obiect cererea de suspendare a executării deciziei până la soluţionarea contestaţiei, urmând ca cererea de suspendare să fie respinsă ca atare.

Referitor la cererea privind acordarea daunelor materiale şi morale, Tribunalul a retinut că, în speţă, reclamantul nu a făcut dovada că a suferit vreun prejudiciu material sau moral, nu a făcut nicio probă sub acest aspect şi nici nu a precizat cuantumul unui eventual prejudiciu.

Mai mult, s-a reţinut că acest capăt de cerere are un caracter accesoriu faţă de capătul de cerere principal, vizând nulitatea deciziei de modificare a salariului, astfel că s-a impus ca soluţia capătului accesoriu să fie aceeaşi cu cea adoptată pentru petitul principal, în virtutea principiului „accesorium sequitur principale”.

2. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal şi motivat, a declarat apel contestatorul ...., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Criticile în esenţă sunt următoarele: Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj este nelegală.

1. În mod greşit instanţa de fond a interpretat dispoziţiile art. 162, alin. 3 din Codul Muncii, atunci când a apreciat că acestea ar permite modificarea unilaterală a salariului de către angajator fără acordul salariatului.

Potrivit art. 162, alin. 3 din Codul Muncii, Sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stai, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.

Faptul că la nivelul personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat sistemul de salarizare este stabilit prin lege, nu are semnificaţia abilitării angajatorului de a modifica în mod unilateral acest element al contractului individual de muncă.

2. Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 41, alin. 1 din Codul Muncii, atunci când a apreciat ca fiind valabile Decizia nr. 207/01.07.2015 şi actul adiţional nr. 7 la contractul individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. 232 în registrul general de evidenţa a salariaţilor din data de 15.07.2015, în lipsa acordului salariatului.

Arată că, potrivit Contractului individual de muncă nr. 232/12.12.2011, litera „E", reclamantul a fost încadrat în funcţia de „Inspector de trafic rutier" în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Conform literei „J" pct. 1 din cadrul Contractului individual de muncă nr. 232/12.12.2011, salariul de bază lunar brut al reclamantului era de 3960 lei.

Conform Deciziei nr. 207/01.07.2015 emisă de Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier s-a dispus modificarea salariului de bază lunar brut la 3642 lei, gradaţia 3, cls. 74, gradul IA, reclamantului ...., începând cu data de 01.07.2015.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. 1-3 din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor cu privire la oricare dintre următoarele elemente: durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă.

Prin prisma dispoziţiilor art. 41 din Codul Muncii, Decizia nr. 207/01.07.2015 emisă de unitatea pârâtă, reprezintă o măsură de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, reducerea salariului de bază brut lunar începând cu data de 01.07.2015.

Mai arată că, prin decizia contestată, se modifică unilateral salariul, element esenţial al contractului individual de muncă, fiind astfel încălcate prevederile art. 41 din Codul Muncii.

În conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, contractul individual de muncă poate fi modificat, ca principiu, numai prin acordul părţilor, cu excepţiile prevăzute de lege.

Inadmisibilitatea modificării unilaterale se referă, în special, la elementele esenţiale ale contractului individual de muncă - salariul.

Ca atare, orice modificare a contractului individual de muncă se poate face numai respectând dispoziţiile legale imperative ale codului muncii.

Modificarea contractului individual de muncă trebuie să se facă în aceleaşi condiţii în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părţi.

În speţa de faţă, nu există acordul reclamantului astfel că, elementul esenţial care întemeiază concluzia nelegalităţii deciziei angajatorului, de modificare a salariului de bază lunar brut la 3960 lei, constă în lipsa acordului scris a salariatului ..... Lipsa acordului scris a salariatului atrage sancţiunea nulităţii măsurii dispuse unilateral de angajator.

În drept, apelul este întemeiat pe dispoziţiile art. 466 şi următoarele din CPC.

Solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei nr. 157/21.01.2016 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 8920/63/2015, admiterea cererii formulate, să se dispună anularea Deciziei nr. 207/01.07.2015 şi a actului adiţional nr. 7 la contractul individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. 232 în registrul general de evidenţa a salariaţilor din data de 15.07.2015 şi să fie obligat intimatul la plata daunelor morale şi materiale şi a cheltuielilor de judecată.

Intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispoziţiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă, solicitând respingerea apelului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţată de instanţa de fond.

Apelantul contestator .... a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare în raport de dispoziţiile art. 471 alin. 6 Cod procedură civilă.

Apelul este nefondat şi va fi respins ca atare,  pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Într-adevăr , potrivit disp. art. 17 alin. 3 lit. k, salariul de bază, precum si alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, reprezintă în sensul legii, un element  legat de care există obligaţia  angajatorului de informare a  salariatului.

În aceeaşi ordine de idei, în conformitate cu disp. art. 17 alin. 5 teza I  Codul muncii, orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. 3 în timpul executării contractului individual de muncă, impune încheierea unui act adiţional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariţiei modificării.

Dar, există o excepţie de la această regulă, respectiv situaţia în care, o asemenea modificare este prevăzută expres de lege, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, în condiţiile art. 17 alin. 5 teza finală Codul muncii.

Pe de altă parte, în speţă, unitatea a întocmit totuşi act adiţional la CIM,  iar împrejurarea că angajatul reclamant a refuzat semnarea acestui act adiţional la CIM, nu conduce la concluzia unei eventuale încălcări a disp. art. 17 alin. 5 teza I Codul muncii, ca formalitate şi, cu atât mai puţin la ineficacitatea  deciziei  angajatorului de modificare a salariului, câtă vreme  noul salariu, fie şi mai mic, a fost stabilit  în baza  legii.

Revenind, Curtea reţine că refuzul apelantului reclamant de a semna actul adiţional la CIM, este  motivat prin aceea că angajatorul ar fi procedat la o modificare  unilaterală a CIM, respectiv a unui element esenţial al CIM - salariul,  nepermisă  de lege, deci nelegală.

Or, în această privinţă, instanţa de apel constată că  aceste susţineri sunt neîntemeiate şi că analiza făcută în primă instanţă este riguros corectă, dispoziţiile legale  incidente  fiind corect interpretate şi aplicate în cauză .

Este adevărat că, în conformitate cu disp. art. 41 alin. 1 Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor şi că  modificarea CIM se referă şi la  salariu, ca element esenţial al CIM, prev. de art. 41 alin. 3 lit. e, alături de  alte elemente, cum ar fi locul muncii şi felul muncii, ori durata contractului.

Dar, Curtea reţine că în cauză nu a avut loc o modificare unilaterală a  salariului ca element esenţial al CIM, în sensul legii, câtă vreme salariul  în acest caz nu poate fi stabilit prin acordul părţilor, ci prin lege.

Câtă vreme salariul este stabilit prin lege, este exclus acordul părţilor care presupune o negociere asupra acestui element, respectiv o exprimare a voinţelor părţilor contractante.

Deci, câtă vreme salariul este stabilit prin voinţa legiuitorului, iar nu prin voinţa angajatului şi angajatorului,  un eventual acord în această privinţă al  celor două părţi contractante ar putea să se rezume doar  la  acordul de a  respecta şi aplica legea ca atare.

Prin urmare, decizia angajatorului de a stabili un alt cuantum al salariului reclamantului angajat, nu reprezintă o manifestare a propriei voinţe, care ar putea în anumite circumstanţe să fie apreciată ca  subiectivă, discreţionară şi abuzivă, ci reprezintă  rezultatul îndeplinirii unei obligaţii legale, obiective.

Că este aşa, o demonstrează dispoziţiile legale cuprinse în Codul muncii, invocate chiar de reclamant, dar interpretate si aplicate corect în primă instanţă.

Astfel, ca regulă, este adevărat că  salariul individual se stabileşte prin negociere individuală între angajator şi salariat, în condiţiile art. 162 alin. 2 Codul muncii, iar  nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile, în baza alin. 1.

Dar, există şi o situaţie de excepţie de la regulă, respectiv  cea reglementată de art. 162 alin. 3 Codul muncii, potrivit căruia, sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale, se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.

Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii legale, rezultă că  salariul personalului din aceste unităţi, nu se stabileşte prin negociere între angajator şi salariat, deci este exclus acordul acestora, atât la stabilire, cât şi la modificare.

 În ceea ce priveşte consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative, textul de lege se referă la  consultarea acestora  înainte de elaborarea legii, deci la  conceperea  sistemului de salarizare, iar nu la stabilirea salariului individual.

De asemenea, în situaţia salariaţilor din unităţile prevăzute de art. 162 alin.3 Codul muncii, negocierea salariilor este posibilă, fiind  mărginită la acele situaţii în care legea speciala stabileşte limitele maxime şi minime ale drepturilor salariale.

Mai mult, aşa cum corect a subliniat şi prima instanţă,  în ipoteza în care, în contractele colective sau în contractele individuale de muncă încheiate cu salariaţii din unităţile prevăzute la art. 162 alin.3 Codul muncii, sunt prevăzute drepturi salariale mai mici sau mai mari decât cele prevăzute de lege, devine incidentă prevederea conţinută de art. 57 alin.4 Codul Muncii, potrivit căreia „în situaţia în care o clauza este afectată de nulitate, întrucât stabileşte drepturi pentru salariati care contravin unor norme legale imperative, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale aplicabile”

Cu alte cuvinte, emiterea unei decizii de către angajator, întocmirea şi semnarea unui act adiţional la CIM, reprezintă  simple formalităţi, acestea neavând un caracter constitutiv de drepturi, câtă vreme izvorul dreptului este în lege.

Pentru toate aceste motive, Curtea concluzionează în sensul că, în speţă decizia angajatorului de a stabili un alt cuantum al salariului, fie şi mai mic, nu reprezintă o modificare unilaterală a CIM,  raportat la disp.  art. 41 alin. 1 si 2 Codul muncii, având în vedere că  salariul în cazul de faţă nu poate fi stabilit prin acordul părţilor, nefiind necesar acordul acestora nici în cazul modificării lui, astfel că şi orice discuţie în acest context,  despre culpa vreunei părţi contractante, este exclusă.

În final, instanţa de apel reţine că apelantul reclamant nu a formulat critici cu privire la  încadrarea angajatorului pârât ISCTR în categoria entităţilor la care se referă Anexa VIII din Legea 284/2010, respectiv instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi, nici cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor legale de salarizare cuprinse în această anexă a legii.

În aceeaşi ordine de idei, apelantul reclamant nu a susţinut  existenţa unei greşite încadrări,  în ceea ce  priveşte funcţia, clasa şi gradaţia,  raportat la grila de salarizare prevăzută de Anexa VIII la Legea  284/2010 – aşa cum au fost stabilite prin decizia nr. …, nesusţinând  nici aplicarea unei  alte valori de referinţă  (respectiv cea de 600 lei), decât cea prevăzută de lege.

În aceste condiţii, instanţa nu se socoteşte investită cu o cerere, respectiv cu critici privind corectitudinea noii încadrări, neurmând a fi făcută o analiză  distinctă  în acest sens.

Având în vedere toate  aceste considerente,  constatând că în cauză  nu subzistă nici un motiv de nelegalitate  şi netemeinicie a sentinţei din cele  invocate de parte şi analizate  în condiţiile de examinare impuse de art. 476 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, nici motive  de ordine publica din cele care se ridica în orice stare a pricinii  si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 479 alin. 1 teza finală Noul Cod procedură civilă  -  în baza art. 480 alin. 2 teza II  Noul cod  procedură  civilă, apelul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa păstrării ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

Domenii speta

Spete similare