Dreptul muncii. contestatie decizie de pensionare. Stagiu de cotizare aferent activității desfășurate în stăinătate.

Pe rol judecarea apelului declara de apelanta P.E. cu domiciliul ales la sediul Cabinet Avocat Asociat B.M. , B.F. , din …., împotriva sentinţei civile nr…, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.7465/63/2015, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj, având ca obiect contestaţie decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns apelanta P.E. asistată de avocat B.F. , lipsă fiind intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj.

 Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat şi motivat în termenul legal.

Interpelat de către instanţă cu privire la faptul dacă mai sunt cereri, avocat B.F.  pentru apelanta P.E., arată că mai doreşte să depună o notă scrisă privind cheltuielile de judecată, ataşând originalul chitanţei privind onorariul de avocat, bon fiscal ce atestă achiziţionarea de carburant şi o factură fiscală ce ar reprezenta cheltuielile privind cazarea.

 La interpelarea Curţii cu privire la faptul dacă P.I.  este soţul acesteia, apelanta P.E. arată că este soţia lui P.I. .

  Avocat B.F.  pentru apelanta P.E. , arată că nu sunt motive de recuzare a completului de judecată, considerând că este o cauză repetitivă.

  Faţă de circumstanţele cauzei, Curtea apreciază că nu se impune pronunţarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care, în baza art. 482 raportat la 244 şi 394 Noul Cod de proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească şi,acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat B.F.  pentru apelanta P.E. ,solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat, precizând că prima instanţă a respins cererea procedural cât şi pe fond. Cu privire la procedură, arată că în mod greşit prima instanţă a schimbat natura vădit clară a obiectului în care încă din acţiune a intitulat ca fiind cerere de recalculare a pensiei, întemeiată pe art.107 alin.3 şi 5 din Legea Pensiilor 263 aşa cum au şi răspuns instanţei. Mai arată cu privire la susţinerea instanţei cu privire la decizia din 18.09.2007, prin care ar fi analizat situaţia din Maroc, arată că nu reflectă realitatea. Cu privire la fondul cauzei, respectiv din toate înscrisurile depuse reiese că potrivit art.3 din Decretul 233 se prevede că veniturile obţinute în Maroc, sunt impozabile şi se vor reţine din ele contribuţii la asigurările sociale, potrivit adeverinţei depuse de unde se poate observa că sumele achitate sunt mult mai mari decât ale soţului respectiv achitate statului Român o cotă de 32% din veniturile sale, cheltuielile fiind mai mari deoarece nu a beneficiat de reducere cu privire la chirie. Arată că între România şi Statul Marocan s-a încheiat o convenţie aprobată prin decretul 215/1984 prin care s-a stabilit că specialiştii trimişi în străinătate beneficiază de asigurări sociale cu condiţia să nu se suprapună, astfel solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat. 

CURTEA

Asupra apelului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. …, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr…, s-a Respinge excepţiile de inadmisibilitate şi prematuritate.

Respinge acţiunea formulată de către contestatoarea P.E. , cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetelor de Avocatură  Asociate B.M. , B.F. , cu sediul în .., în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ, cu sediul în Municipiul Craiova, Str. Mihail Kogălniceanu nr. 14, Judeţul Dolj.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, în precizarea de la fila 6 vol II şi ulterior în concluziile scrise se precizează expres obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că se solicită recalcularea pensiei şi implicit emiterea unei noi decizii de pensie în urma recalculării, cu luarea în considerare a veniturilor obţinute de reclamantă, în Maroc.

Prin urmare, instanţa a soluţionat acţiunea în limitele învestirii.

Anterior promovării cererii de chemare în judecată, la data de 21.04.2015, reclamanta  s-a adresat cu solicitare de recalculare către pârâta Casa de pensii care prin adresa nr. 18680/2015 a arătat că perioada 16.09.1976-16.09.1980, cât aceasta a fost detaşată în Maroc, nu a putut fi avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, întrucât din actele depuse la dosarul de pensie nu se face dovada plăţii contribuţiei de asigurări sociale (nici pentru angajator, nici pentru angajat) pentru ca sumele solicitate să poată fi luate în considerare .S-a mai reţinut că s-a luat în calcul în mod corect salariul minim pe economie, în respectarea prev art 2 din Decretul nr 233/1974 în forma în vigoare, fila 11, vol. 1.

Cât priveşte susţinerea pârâtei  în sensul că acţiunea de faţă este inadmisibilă sub aspectul obiectului contestaţiei raportat la disp art 149 şi urm din Legea nr 263/2010, în sensul că nu a fost respectată procedura de contestare prev de Legea nr 263/2010, precum şi pentru că nu se precizează decizia de pensie pe care înţelege să o conteste, apreciind că reclamanta trebuia să motiveze acţiunea în baza actelor normative în vigoare la momentul introducerii acţiunii,  instanţa a apreciat ca fiind o apărare de fond ce a fost analizată ca atare.

De asemenea, instanţa a respins excepţia prematurităţii, pentru că reclamanta s-a adresat pârâtei cu o cerere de recalculare, dar pârâta nu s-a pronunţat asupra cererii printr-o decizie pentru ca reclamanta să aibă posibilitatea parcurgerii procedurii prealabile, ci printr-o simplă adresă. Prin urmare, pentru a nu se încălca dreptul părţii la un proces echitabil, instanţa a analizat îndreptăţirea reclamantei la recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor obţinute în Maroc.

Astfel , potrivit art.107 alin 3 din L 263/2010 " Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia."

În conformitate cu alin.5 al aceluiaşi articol "Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin 3 şi 4 se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea."

Veniturile a căror luare în considerare se solicită prin prezenta acţiune fac parte dintre cele pentru care pârâta a dispus o măsură de adăugare vechime, decizia din 18.09.2006, decizie pe care instanţa o apreciază ca fiind definitivă, dat fiind că nu se face dovada  contestării ei de către reclamantă, fila 10.

Textul mai sus citat prevede posibilitatea recalculării drepturilor de pensie,  prin luarea în calcul a unor date şi elemente noi , care să conducă la necesitatea emiterii unei noi decizii de recalculare  şi nu presupune reanalizarea datelor avute deja în vedere la stabilirea drepturilor anterioare, printr-o decizie definitivă prin necontestare. Drepturile de pensie ale reclamantei au fost stabilite definitiv prin decizia de recalculare nr .., la acel moment fiind analizată şi perioada de care se prevalează din nou reclamanta prin formularea unei noi cereri de recalculare.

În aceste condiţii, pretenţiile reclamantei de a i se stabili drepturi de pensie prin valorificarea perioadei ce a fost analizată în stabilirea drepturilor anterioare,  printr-o decizie de pensie pe care aceasta nu a înţeles să o conteste  , apar ca fiind lipsite de temei juridic, în condiţiile în care nu s-au depus înscrisuri noi referitoare la plata contribuţiei .

Instanţa a apreciat că textul legii conferă dreptul solicitantului la recalculare, doar în cazul existenţei unor date noi de natură a modifica drepturile de pensie, nu şi atunci când acestea au fost stabilite definitiv pe baza datelor prezentate şi, fără a se urma procedura de contestare a modului de stabilire, se solicită modificarea lor în temeiul aceloraşi date şi elemente.

Depunerea unor sentinţe judecătoreşti, ca practică judiciară, nu constituie un motiv de reanalizare a îndreptăţirii reclamantei, dat fiind că fiecare speţă îşi are particularitatea ei, iar practica judiciară nu este izvor de drept.

Pentru aceste considerente instanţa a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel P.E. , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

 Prima instanţă a făcut o nelegală aplicare a art. 107 alin. 3-5 din Legea nr. 263/2010.

Astfel, potrivit acestui text şi a unei jurisprudente constante, pe care am depus-o la prima inst şi mai depunem şi în apel, pensia poate fi recalculau prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege nevalorificate la stabilirea acesteia, sumele rezultate urmând a se acord¿ începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.

Prin cererea formulată a solicitat adăugarea la calculul pensiei şi stagiul de cotizare nevalorificat în prima decizie de pensionare, adică perioada în care a lucrat în Maroc şi care nu a fost luată în calculul pensiei ca stagiu de cotizare, tocmai în baza disp. art. 107 alin. 3 şi 5 dic Legea nr. 263/2010 (art. 169 din Legea nr. 19/2000), text care permite recalcularea pensiilor prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate anterior, fără să prevadă un termen pentru aceasta, deci cererea se poate face oricând.

Cererea este o acţiune tipică de recalculare a pensiei, astfel că nu sunt incidente în speţă disp, art. 149 din Legea nr. 263/2010 (art. 87 din Legea nr. 19/2000) ci ale art. 107 alin. 3 - 5 din Legea nr. 263/2010 (art.169 comb. cu art. 160 din Legea 19/2000).

Este de notorietate vasta jurisprudenţă prin care cetăţeni solicită recalcularea pensiilor prin includerea în calcul şi a unor stagii de cotizar: neincluse iniţial, din varii motive. Uneori, pentru că nu au avut acte doveditoare sau că nu aveau dovada veniturilor, sau a cotizaţiilor, etc.

Aceasta a fost şi raţiunea legiuitorului când a prevăzut această posibilitate în art.107 alin. 3 şi 5 din Legea nr. 263/2010 (art. 169 din Legea n; 19/2000).

Cum art. 107 nu leagă de un termen introducerea acestor cereri, ele pot fi depuse oricând, deci cererea nu este tardivă.

Arată că a depus în faţa primei instanţe cca. 50 de hotărâri judecătoreşti definitive în care s-au judecat astfel de cauze, şi absolut toţi reclamanţii din aceste dosare, adică colegii reclamantei, au formulat mult ulterior emiterii primei decizii de pensie, cerere de recalculare a pensiei şi nu au contestat în termen decizia de pensionare.

Una din motivările cu care s-a respins excepţia tardivităţii a fost: "în raport de finalitatea demersului judiciar iniţiat de reclamant s-a reţinut că prezenta acţiune vizează recalcularea stagiului de cotizare, cu luarea în calcul a activităţii derulate în străinătate”.

Curtea Constituţională prin decizia nr. .. a stabilit că operaţiunea  de  recalculare  poate  fi  declanşată  oricând  la  cererea pensionarului.

Investită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.89 din  Legea nr.19/2000, CC prin Decizia nr…, a statuat în senul că textul legal criticat consacră obligaţia Casei Naţionale de  Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (C.N.P.A.S.) de a opera revizuirile şi modificările legale atunci când se constata erori in stabilirea şi in plata a drepturilor de pensie. Prin urmare, se reţine ca textul nu consacra o procedura administrativă de contestare a unui act administrativ, este vorba de sesizarea din oficiu a organului competent să stabilească şi să plătească drepturile de pensie în cazurile în care prin orice mod constată că aceste drepturi au fost greşit stabilite.

Posibilitatea valorificării procedurii de revizuire a drepturilor de

pensie este însă reglementată şi de legea nouă prin dispoziţiile art. 107, care

stabileşte că se operează din oficiu sau la cererea pensionarului, modificările ce

se impun, atunci când se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi

cele legal cuvenite, fără a se distinge după momentul iniţial sau legea în baza

căreia au fost stabilite aceste drepturi.

Intenţia legiuitorului ca procedura de revizuire a drepturilor de pensie reglementată de Legea nr.263/2010 să vizeze şi pensiile stabilite de actul normativ anterior rezultă şi din interpretarea literală a dispoziţiilor art.171 din lege. Potrivit acestui text de lege, la data intrării în vigoare a noului act normativ de reglementare a pensiilor, pensiile din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, adică pensiile deja stabilite pe dispoziţii legale anterioara devin pensii în înţelesul Legii nr. 263/2010.

In consecinţă, cererea pensionarului de recalculare a pensiei sale este cea care declanşează această procedură. Arată că a parcurs această procedura prealabilă, aceea de a formula cerere de recalculare a pensiei adresată C.J.P. Dolj, iar aceasta a refuzat să calculeze pensia în funcţie de veniturile obţinute efectiv de reclamantă în Regatul Maroc.

Este de asemenea nelegală şi netemeinică motivarea primei instanţe că nu a făcut dovada achitării contribuţiei de asigurări sociale asupra veniturilor obţinute în Maroc, cu ignorarea faptului că la dosar a depus mai multe acte în acest sens, din care rezultă faptul că reclamanta a plătit către ţară sumele de bani solicitate de organele de stat ca fiind datorate, sume de bani, atât în dirhami cât şi în dolari, ca parte din salariul din Maroc.

Arată că a depus la dosar adeverinţa nr.1485/16 septembrie 1980 eliberată de Ambasada României de la Rabat, din care rezultă în mod expres faptul că a plătit la Ambasada României din Maroc sume mari de bani din salariul primit în Maroc, şi anume 37.027 dirhami marocani ( aprox. 8.230 dolari SUA la un curs de 4,5 dirhami/dolar, cât era în acea perioadă) şi 3.854 dolari SUA, sume în care în mod evident erau incluse şi cotele de asig. sociale. Aceste cote se achitau şi trimiteau în ţară conform principiului oficialităţii aşa cum prevedea codul muncii de la acea dată, dar şi decr. nr. 233/1974. Conform acestor reglementări Ambasada trimitea banii în ţară către destinatarii lor, adică o parte în conturile din ţară, iar altă parte, adică impozitele şi cotele de asig. sociale către bugetul ţării.

Mai arată că a depus la dosar şi adeverinţa nr. 7051/1978 elib. de BNR Sucursala Zalău, din care rezultă că sumele de bani depuse de colegul acesteia, profesorul Tărău Nicolae la Ambasada de la Rabat au fost virate in conturile Ministerului Învăţământului din Bucureşti, precum şi adev. Nr.1820/1978 elib. de Ambasada din Maroc a României din care rezultă sumele plătite de prof. Tărău la Ambasadă. A depus aceste adeverinţe spre a dovedi că banii datoraţi statului nu intrau în conturile acestora, ci al Ministerului Învăţământului, deci nu erau bani pentru familiile acestora, ci pentru taxele datorate statului.

Nu poate exista nicio incertitudine cu privire la destinaţia sumei  de 37.027 dirhami marocani şi 3.854 dolari SUA cu care au fost diminuate veniturile apelantei atâta vreme cât în Decretul nr. 389/1972 s-a precizat in mod clar că "unităţile socialiste de stat sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% din câştigul realizat de personalul lor salariat..." acelaşi procent fiind prevăzut şi în cazul "personalului român salariat trimis în străinătate", astfel ca intimata era obligată să ia în calcul veniturile de care a beneficiat în mod real apelanta şi nicidecum salariul pe care l-ar fi avut în ţară.

Se susţine, in mod total greşit, ca decr.233/1974 nu prevede ca

trebuie sa plătim cotele de asig. soc. dar şi ca nu am tăcut dovada faptului că am plătit  cotele de asig. sociale pe perioada cât a lucrat in Maroc.

Arată că va reanaliza aceste aspecte şi o va face pe baza actelor normative din acea perioadă, acte din care rezultă fară putinţă de tăgadă că a plătit cotele de asigurări sociale, că nu existau absolut nici o posibilitate să nu fie plătite, dar nu numai funcţie de disp. legale aplicabile, ci şi de regimul politic totalitar, care nu îngăduia nici o abatere sau sustragere de la îndatoririle fiscale. Dacă nu şi-ar fi achitat toate obligaţiile către ţară, era imediat adusă acasă şi pedepsită. Cei care au trăit acele vremuri nu pun la îndoială aceasta, deoarece era de notorietate, iar cei mai tineri le pot afla din cărţile care se referă la acea perioadă. Faptele şi actele de notorietate nu mai trebuiesc dovedite.

Dreptul comun în materie este decretul nr. 233/1974, privind unele drepturi şi obligaţii ale cetăţenilor români care realizează venituri în valută, publicat în Buletinul Oficial nr. 165/26.12/1974, devenit Legea nr.9/1975 prin care erau stabilite toate drepturile şi obligaţiile noastre, inclusiv către ţară, el fiind cel care a reglementat şi reglementează raporturile de muncă cu ţările unde au lucrat dar şi cu ţara noastră, şi care prevede la art. 1 toate  drepturile pe care le aveam, iar la lit. e se prevede expres că beneficiem de „concedii de odihnă plătite, precum şi asistenţă medicală gratuită şi drepturi de asigurări sociale pentru angajaţi şi membrii de familie care îi însoţesc.

Art.2 alin.3 din D.233/1974 prevede că „ Perioada lucrată în străinătate se ia în calcul la stabilirea vechimii neîntrerupte în muncă în aceeaşi unitate , precum şi ca vechime în funcţie şi specialitate.”

Legea nr. 3/1977 în art. 8, 9 şi urm. foloseşte noţiunea de vechime în muncă, ca şi criteriu esenţial în stabilirea pensiei.

Noţiunea de stagiu de cotizare a fost introdusă în Legea 19/2000, care în art.160 alin.1 care spune că „ vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi , constituie stagiu de cotizare”.

Art.164 din Legea nr.19/2000, calculează punctajul de pensie funcţie de vechimea în muncă şi stagiul de cotizare.

Din acest text rezultă că i se reţineau cotele pentru „fondul de pensii şi asigurări sociale şi medicale" şi că acesta este motivul pentru care beneficia de aceste drepturi prevăzute expres de art. 1 lit. e din Decretul 233/1974  şi anume concedii de odihnă plătite, asistenţă medicală gratuită şi drepturi de asigurări sociale, pentru angajaţi şi membrii de familie care îi însoţesc.

Prin urmare, arată că i-au fost operate reţineri pentru fondul de pensii,

asigurări sociale şi medicale, astfel încât în mod corelativ trebuie să

beneficieze de luarea în calculul pensiei a veniturilor pentru care s-au datorat asemenea reţineri. (Curtea de Apel Bucureşti, dec. nr.2503/19 aprilie2011, pron. în dosarul nr. 2017/116/2010).

Art. 4, 5 din Decretul nr.233/1974 prevăd că trebuia să declare la Ambasada României toate veniturile noastre, să depunem dovezi referitoare la venituri în termen de 30 de zile de la data încasării, să depunem efectiv banii la Ambasadă iar apoi aceştia se transferau în ţară în dolari, conform cotelor calculate în art. 3.

Art. 6 alin. 1 prevede că transferul se făcea prin grija Ambasadei şi a oficiilor consulare, şi că se comunicau trimestrial ministerelor de care aparţinea, precum şi Min. Finanţelor.

Alin.2 prevede că se transferau sumele în valută şi cota se calcula conf. venitului net la cursul oficial corespunzător.

 Art.7 prevede că transferurile se făceau de către oficiile diplomatice

ale RSR, cu aprobarea mai multor ministere din ţară.

Deci reţinerile din salariile acestora se făceau conform legislaţiei în vigoare şi prin grija celor de mai sus, în mod oficial. Arată că depuneau la Ambasadă dovezile salariilor, iar ei calculau cota transferabilă din salarii către ţară, pe care tot ei o încasau şi evident o trimiteau în ţară.

Din toate aceste acte juridice rezultă că în toată perioada în care a lucrat în Maroc, a plătit impozite către ţară, inclusiv cota de asigurări sociale, care apoi au ajuns în bugetul ţării, acest lucru dându-i dreptul de a beneficia de vechime în muncă pentru această perioadă, precum şi de pensie calculată după veniturile realizate şi după care am plătit cota de asigurări sociale.

Arată că a primit întreg salariul în Maroc, salariu din care i s-au reţinut

toate obligaţiile legale, adică impozite, cote de asigurări sociale şi doar de aceea ce  rămânea erau obligaţi să transfere o cotă pentru întreţinerea familiilor şi a altor obligaţii către ţară. Precizează că în acest sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Braşov prin decizia civilă nr… pron. în dosarul nr. ...

Şi din conţinutul contractului de muncă pe care l-am avut cu Ministerul Învăţământului din Maroc rezultă că a beneficiat de toate drepturile unui asigurat, adică concedii de odihnă, de boală,de tratamente medicale, ajutor de deces, de repatriere, de transport, de instalare, etc.

Precizează că intimata i-a calculat dreptul la pensie la un nivel inexistent, odată ce contractul de muncă în România, pe perioada detaşării în Maroc a fost suspendat. (Curtea de Apel Cluj, decizia nr. ., pron. în dosarul nr. ., decizia nr…, pronunţată în dosarul nr. .).

Arată că era legal să se ia în considerare salariile tarifare de încadrare la nivelul funcţiilor similare din ţară doar la cei care primeau salariul în ţară, iar în străinătate primeau diurnă. Aceştia erau cei care lucrau la societăţi mixte, la întreprinderi de producţie, etc. dar nu în învăţământ.

În acea perioadă principiul oficialităţii reţinerii cotelor CAS era legal şi suveran, aşa cum rezultă din dispoziţia  art. 4-7 din Decretul nr.233/1974, precum şi ale art. 144 şi 149 ale Codului Muncii din anul 1972 în vigoare la acea dată, citate în acţiune, astfel că statul era obligat să perceapă cotele de asigurări sociale şi a şi făcut-o în fapt, deoarece chiar primul art. din Decretul nr.233/1974, art.1 alin. 1, prevedea că vor pleca în Maroc "în condiţii de eficienţă economică ridicată "pentru statul român, că se vor trimite baremurile de calcul ale impozitelor şi se vor plăti impozitele către ţară şi s-au şi plătit prin raporturile stabilite direct între cele două guverne, în baza Protocolului încheiat în anul 1973.

In perioada anterioară datei de 01.04.2001 când a intrat în vigoare Legea nr.19/2000 se plăteau contribuţiile pentru asigurări sociale de stat la fondul de salarii global şi nu pe fiecare angajat în parte şi doar în urma apariţiei Legii 19/2000 şi a Ordinului nr. 340/2001 emis de Min. Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru aprobarea normelor de aplicare a prev. legii nr.19/2000, s-a reglementat acest aspect, unde la art. 1 se prevede că de la 01.04.2001 „obligaţiile de plată la asigurări sociale se vor realiza prin evidenţa nominală a asiguraţilor".

Arată că o lege nu se poate aplica retroactiv, deci aplicarea Legii nr. 19/2000 anterior datei de 01.04.2001 este imposibilă, astfel că nu se poate cere să se facă dovada plăţii acestei contribuţii, atâta timp cât în perioada cât a lucrat în Maroc nu se ţinea o astfel de evidenţă nominală.

Art.8 din Legea nr.19/2000, precum şi art.19 alin.1 - 2 din Legea nr.

263/2010 prevăd că, - constituie stagiu de cotizare şi perioada în care

persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale în sistemul public de

pensii din România, precum şi din alte ţări, în condiţiile prevăzute prin acordurile sau convenţiile internaţionale în care România este parte.

Arată că, Protocolul din 1973 dintre România şi Maroc, are o Anexă, prin care în art.2se stabilesc salariile profesorilor români, precum şi faptul că salariile sunt impozabile, iar statul marocan va trimite statului român baremurile pentru calculul impozitelor, deci implicit şi impozitele pe salariile.

Acest Protocol este o convenţie interstatală internaţional, bilaterală şi a fost ratificat ulterior prin art. 5 din decretul nr. 215 din 26.06.1984 prin care s-a ratificat Convenţia din domeniul asigurările sociale dintre Guvernul R.S.R. şi Regatul Maroc semnată la Rabat 27 iulie 1983, act normativ analizat în acţiune.

Prima instanţa a pronunţat o hotărâre nelegala, cu încălcarea

art. 6 - 1 din CEDO, in ceea ce priveşte dreptul reclamantului la un proces echitabil şi a art. 14, luat împreună cu art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO, atâta

timp cat tuturor colegilor care s-au adresat justiţiei li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de pensie pentru veniturile obţinute în perioada în care au lucrat în Maroc, iar prima instanţa, fără a motiva in concret prin ce diferă situaţia reclamantei de a colegilor cărora li s-au admis acţiunile, nu i-a recunoscut dreptul la pensie asupra veniturilor obţinute în Maroc, invocând particularităţile fiecărei cauze.

Motivarea primei instanţe reţine şi aceea că practica juridică nu este izvor drept.

In considerentele deciziei nr. 19/2012 a ICCJ prin care a soluţionat un recurs în interesul legii, s-a reţinut: „CEDO a stabilit în jurisprudenţa sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuţiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de statul român prin Legea nr.30/1994.

Principiul egalităţii şi interzicerii discriminării a fost reluat şi în Protocolul nr.12 la Convenţie, adoptat în anul 2000.

Acest articol impune o sferă suplimentară de protecţie, în cazul în care

o persoană este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat în temeiul

legislaţiei naţionale, precum şi în exercitarea unui drept care poate fi dedus

dintr-o obligaţie clară a unei autorităţi publice, în conformitate cu legislaţia

naţională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislaţie

naţionale, are obligaţia de a se comporta într-o anumită manieră.

In drept invocă dispoziţiile art. 466 - 482 c.proc.civ.

Casa Naţională de Pensii Publice a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului declarat de P.E. împotriva sentinţei 622/29.02.2016, pronunţata de Tribunalul Dolj in dosarul cu numărul 7465/63/2015.

Arată că instanţa de fond, in mod corect a reţinut faptul ca acţiunea reclamantei raportat la probele din dosar si apărările C.J.P. Dolj, a fost neîntemeiata.

Criticile pe care apelanta le formulează prin cererea de apel, arată că sunt neîntemeiate in raport de dispoziţiile legale si probele de la dosarul cauzei.

In primul rând simpla solicitare de recalculare a pensiei fara a fi însoţita de documente oficiale nu se justifica, aspect reţinut si de instanţa de fond.

Fata de dispoziţii art.124 din HG 257/2011, solicita ca apelanta sa precizeze documentul emis conform acestor prevederi legale, depus al C.J.P. Dolj si care sa justifice calcularea drepturilor de pensie ale acesteia.

C.J.P. Dolj nu a invocat prin apărările formulate exceptia tardivităţii astfel ca referirea la acest aspect ca justificare a apelului este lipsita de interes.

Arată că apelanta a invocat decizia nr… a Curţii Constituţionale redând însă trunchiat  considerentele acestei decizii.

În ceea ce priveşte dovada plaţi contribuţiilor de asigurări sociale, solicită a se observa ca raportat la dispoziţiile art.124 din HG 257/2011, emitentul adeverinţei in cauza trebuia sa confirme eventualitate achitării acestor contribuţii nu alte entităţi juridice in raport cu care apelanta nu a avut raporturi de munca.

Invocarea dispoziţiilor art.2 alin 3 din Decretul 233/1974 este lipsita de interes raportat la prevederile legale invocate .

Din desfăşurătorul buletinului de calcul se poate observa ca C.J.P. Dolj a valorificat ca  vechime in munca perioada cat a fost detaşată, având in vedere indemnizaţia lunară în lei, echivalenta cu retribuţia medie realizată pe timpul efectiv lucrat în ultimele 12 luni premergătoare plecării în străinătate şi care cuprinde retribuţia tarifara, la care se adaugă majorările, indemnizaţiile şi sporurile care, potrivit dispoziţiilor legale, au caracter de retribuţie tarifară, cuvenite pe timpul efectiv lucrat în limita programului normal de lucru de 8 ore pe zi asa cum prevedeau dispoziţiile art.l1 lit.A.a. Din decretul 233/1974.

În baza celor menţionate, solicită respingerea apeluui declarat de reclamantă ca nefundat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei apelate.

În drept îşi întemeiază prezenta pe dispoziţiile art.205-208 şi 413 Cpc.

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor invocate şi apărărilor formulate, în raport de dispoziţiilor art. 478 NCPC apelul  este fondat, din următoarele considerente:

 Susţinerea instanţei de fond în sensul că numai în situaţia intervenirii unor date noi de natură a modifica drepturile la pensie de poate formula cerere de recalculare, iar nu în situaţia în care drepturile la pensie au fost stabilite definitiv este greşită întrucât procedura de revizuire a drepturilor de pensie reglementată de Legea nr.263/2010  are în vedere şi pensiile stabilite de actul normativ anterior aşa cum rezultă şi din interpretarea literală a dispoziţiilor art.171 din lege, potrivit cu care la data intrării în vigoare a noului act normativ de reglementare a pensiilor, pensiile din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, adică pensiile deja stabilite pe dispoziţii legale anterioara devin pensii în înţelesul Legii nr. 263/2010.

Prin urmare, cererea pensionarului de recalculare a pensiei sale este cea care declanşează această procedură. În speţa dedusă judecăţii, apelanta a parcurs această procedura prealabilă, aceea de a formula cerere de recalculare a pensiei adresată C.J.P. Dolj, iar aceasta a refuzat să calculeze pensia în funcţie de veniturile obţinute efectiv de reclamantă în Regatul Maroc.

Este de asemenea nelegală şi netemeinică motivarea primei instanţe că nu a făcut dovada achitării contribuţiei de asigurări sociale asupra veniturilor obţinute în Maroc, cu ignorarea faptului că la dosar a depus mai multe acte în acest sens, din care rezultă faptul că reclamanta a plătit către ţară sumele de bani solicitate de organele de stat ca fiind datorate, sume de bani, atât în dirhami cât şi în dolari, ca parte din salariul din Maroc.

Există în acest sens, la dosar adeverinţa nr.1485/16 septembrie 1980 eliberată de Ambasada României de la Rabat, din care rezultă în mod expres faptul că a plătit la Ambasada României din Maroc sume mari de bani din salariul primit în Maroc, şi anume 37.027 dirhami marocani ( aprox. 8.230 dolari SUA la un curs de 4,5 dirhami/dolar, cât era în acea perioadă) şi 3.854 dolari SUA, sume în care în mod evident erau incluse şi cotele de asigurări sociale. Aceste cote se achitau şi trimiteau în ţară conform principiului oficialităţii aşa cum prevedea codul muncii de la acea dată, dar şi decretul nr. 233/1974. Conform acestor reglementări Ambasada trimitea banii în ţară către destinatarii lor, adică o parte în conturile din ţară, iar altă parte, adică impozitele şi cotele de asigurări sociale către bugetul ţării.

Nu poate exista nici o incertitudine cu privire la destinaţia sumei  de 37.027 dirhami marocani şi 3.854 dolari SUA cu care au fost diminuate veniturile apelantei atâta vreme cât în Decretul nr. 389/1972 s-a precizat in mod clar că "unităţile socialiste de stat sunt datoare să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% din câştigul realizat de personalul lor salariat..." acelaşi procent fiind prevăzut şi în cazul "personalului român salariat trimis în străinătate", astfel ca intimata era obligată să ia în calcul veniturile de care a beneficiat în mod real apelanta şi nicidecum salariul pe care l-ar fi avut în ţară.

Dreptul comun în materie este decretul nr. 233/1974, privind unele drepturi şi obligaţii ale cetăţenilor români care realizează venituri în valută, publicat în Buletinul Oficial nr. 165/26.12/1974, devenit Legea nr.9/1975 prin care erau stabilite toate drepturile şi obligaţiile noastre, inclusiv către ţară, el fiind cel care a reglementat şi reglementează raporturile de muncă cu ţările unde au lucrat dar şi cu ţara noastră, şi care prevede la art. 1 toate  drepturile pe care le aveam, iar la lit. e se prevede expres că beneficiem de „concedii de odihnă plătite, precum şi asistenţă medicală gratuită şi drepturi de asigurări sociale pentru angajaţi şi membrii de familie care îi însoţesc.

Art.2 alin.3 din D.233/1974 prevede că „ Perioada lucrată în străinătate se ia în calcul la stabilirea vechimii neîntrerupte în muncă în aceeaşi unitate , precum şi ca vechime în funcţie şi specialitate”, iar Legea nr. 3/1977 în art. 8, 9 şi urm. foloseşte noţiunea de vechime în muncă, ca şi criteriu esenţial în stabilirea pensiei.

Noţiunea de stagiu de cotizare a fost introdusă în Legea 19/2000, care în art.160 alin.1 care spune că „vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi , constituie stagiu de cotizare”.

Art.164 din Legea nr.19/2000, calculează punctajul de pensie funcţie de vechimea în muncă şi stagiul de cotizare.

Din acest text rezultă că i se reţineau cotele pentru „fondul de pensii şi asigurări sociale şi medicale" şi că acesta este motivul pentru care beneficia de aceste drepturi prevăzute expres de art. 1 lit. e din Decretul 233/1974  şi anume concedii de odihnă plătite, asistenţă medicală gratuită şi drepturi de asigurări sociale, pentru angajaţi şi membrii de familie care îi însoţesc.

Art. 4, 5 din Decretul nr.233/1974 prevăd că trebuia să declare la Ambasada României toate veniturile noastre, să depunem dovezi referitoare la venituri în termen de 30 de zile de la data încasării, să depunem efectiv banii la Ambasadă iar apoi aceştia se transferau în ţară în dolari, conform cotelor calculate în art. 3.

Art. 6 alin. 1 prevede că transferul se făcea prin grija Ambasadei şi a oficiilor consulare, şi că se comunicau trimestrial ministerelor de care aparţinea, precum şi Min. Finanţelor.

Alin.2 prevede că se transferau sumele în valută şi cota se calcula conf. venitului net la cursul oficial corespunzător.

 Art.7 prevede că transferurile se făceau de către oficiile diplomatice

ale RSR, cu aprobarea mai multor ministere din ţară.

Deci reţinerile din salariile acestora se făceau conform legislaţiei în vigoare şi prin grija celor de mai sus, în mod oficial. Arată că depuneau la Ambasadă dovezile salariilor, iar ei calculau cota transferabilă din salarii către ţară, pe care tot ei o încasau şi evident o trimiteau în ţară.

Din toate aceste acte juridice rezultă că în toată perioada în care a lucrat în Maroc, a plătit impozite către ţară, inclusiv cota de asigurări sociale, care apoi au ajuns în bugetul ţării, acest fapt dându-i dreptul apelantei de a beneficia de vechime în muncă pentru această perioadă, precum şi de pensie calculată după veniturile realizate şi după care a plătit cota de asigurări sociale.

În consecinţă, probatoriul existent la dosar face ca motivele de apel să fie fondate, prin demonstrarea faptului că apelanta a avut raporturi de muncă cu angajatori din Maroc, prin mijlocirea Statului Român, că salariul pe care îl primea pentru serviciile prestate era impozabil, contribuţiile la asigurările sociale fiindu-i reţinute conform acordurilor şi convenţiilor la care cele două state erau părţi, de ex.  Decretul nr. 215/1984 care a consfinţit dreptul persoanelor  care lucrează în Regatul Maroc de a beneficia de asigurări sociale la nivelul sumelor reţinute cu titlu de prestări de asigurări sociale pe teritoriul statului unde au fost realizate veniturile şi cuantumul acestora.

În considerarea celor expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 480 alin 2 NCPC  apelul fiind fondat, urmează a fi admis, se va schimba sentinţa în sensul că, va admite în parte acţiunea şi va obligă CJP Dolj la recalcularea pensiei stabilite prin decizia nr… având în vedere stagiul de cotizare şi veniturile realizate de reclamantă în Regatul Maroc în perioada 16 septembrie 1976 - 16 septembrie 1980.

De asemenea, urmează ca obligarea la recalcularea pensiei să se facă începând cu data 01.05.2015 (cu luna următoare celei în care s-a înregistrat solicitarea) şi la plata diferenţei de pensie începând cu 01.05.2015. Văzând dispoziţiile art. 451 NCPC va admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată la fond, în sensul că, va obliga pârâta către reclamantă la 700 lei cheltuieli de judecată, iar în raport de art.452 NCPC va admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel în sensul că obligă intimata la 2000 lei onorariu avocat, 300 lei contra-valoare cheltuieli transport şi 160 lei contra-valoare cazare, dovedite în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declara de apelanta P.E. cu domiciliul ales la sediul Cabinit Avocat Asociat B.M. , B.F. , din Arad, .., împotriva sentinţei civile nr…, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr…, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj, având ca obiect contestaţie decizie de pensionare.

Schimbă sentinţa în sensul că, admite în parte acţiunea şi obligă CJP Dolj la recalcularea pensiei stabilite prin decizia nr…. având în vedere stagiul de cotizare şi veniturile realizate de reclamantă în Regatul Maroc în perioada 16 septembrie 1976 - 16 septembrie 1980.

Obligă la recalcularea pensiei începând cu data 01.05.2015 ( cu luna următoare celei în care s-a înregistrat solicitarea) şi la plata diferenţei de pensie începând cu 01.05.2015.

Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată la fond, în sensul că, va obliga pârâta către reclamantă la 700 lei cheltuieli de judecată.

Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel în sensul că obligă intimata la 2000 lei onorariu avocat, 300 lei contra-valoare cheltuieli transport şi 160 lei contra-valoare cazare, dovedite în cauză.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2016

Domenii speta

Spete similare