Contestaţie în anulare şi suspendare executare – art. 503-507 Cod procedură civilă

Sentinţă civilă 1570 din 18.07.2016


In fapt, se arata in motivarea contestației, încheierea  menționată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, deoarece terții dobânditori din cauza nu au fost citați.

Se mai arata ca executorul judecătoresc a indus in eroare instanța învederând ca imobilul situat in sat M, comuna M, ferma P, județul Gi este proprietatea lui P N, dar nu a făcut nicio dovada in acest sens in condițiile in care PN nu mai este proprietarul imobilului din anul 2007, dar nu a fost citat si a fost in imposibilitatea de a formula apărări.

Contestatorii invoca apoi textul art. 679 alin 2 CPC si mai arata ca vor dezvolta motivarea acestei contestații după ce vor intra in posesia motivării încheierii pronunțată la data de 24.06.2016 de Judecătoria Tecuci in dosar nr 2757/324/2016.

In drept, invoca dis art. 503 alin 1 CPC; art. 507 CPC, art. 679 alin 2 CPC.

In dovedire solicita proba cu înscrisuri.

Intimatul BEJ R C formulează întâmpinare prin care invoca excepția lipsei calităţii procesuale pasive a BEJ R C, iar pe fond solicita respingerea contestației in anulare ca nefondata.

Pentru motivarea excepției se invoca dis art. 2 alin 1, art. 7 lit. a, art. 60 si 61 din Legea  188/2000 si se arata ca executorul judecătoresc îndeplinește un serviciu de interes public si nu poate fi parte intr-o acțiune cu privire la actele de executare îndeplinite in exercițiul atribuțiilor de serviciu, iar in cadrul unei contestații la executare calitate procesuala activa sau pasiva au doar părțile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit in dosarul de executare.

Se invoca, de asemenea, practica a Curții Constituționale si mai arata ca BEJ nu dobândește calitate procesuala pasiva, dar hotărârea ii va fi opozabila chiar daca nu a fost parte in proces.

Pe fondul cauzei solicita respingerea contestaţiei in anulare formulate  si se arata ca in baza titlului executoriu constând din contract de leasing financiar nr. 18672LE/2015, act adițional nr 1/2015/17.02.2015, act adițional nr 2/2015/03.07.2015 si  contract de leasing financiar nr 18671LE/2015, act adițional nr 1/2015/17.02.2015, act adițional nr 2/2015/03.07.2015 s-a încuviințat executarea silita prin Încheierea din 07.03.2016  pronunțată de Judecătoria Tecuci in dosar nr 755/324/2016 si încheierea de îndreptare eroare materiala din 17.06.2016 pronunțată de Judecătoria Tecuci in dosar nr 755/324/2016/a1.

Precizează executorul judecătoresc ca in urma comunicării somației si a încheierii  încuviințare a executării silite debitoarea B I SRL nu si-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau conform titlului executoriu, respectiv de a preda bunurile mobile proprietatea creditoarei constând din echipamente pentru ferme de porci, tractoare, autotractor, autoutilitara frigorifica, semiremorca transport animale.

Susține executorul judecătoresc ca a ridicat o parte din bunurile mobile de la persoanele la care se aflau, dar nu a putu ridica echipamentele pentru ferme de porci (maternitate, sistem de hrănire), tractoare Belarus,  autotractor, semiremorca transport animale, deoarece nu a avut acces in locațiile unde se aflau bunurile, locații in care-si desfășoară activitatea SC S SRL, SC N SRL.

Susține executorul ca pentru a avea acces la bunurile creditoarei trebuia sa pătrundă in imobile care reprezintă sediul sau punctul de lucru al terților SC S SRL, SC N SRL.

Se mai susține ca in referire la imobilul situat in comuna M, Ferma P s-a avut in vedere contractul de închiriere nr.2/01.12.2015 si actul adițional nr 2/19.08.2010 conform cărora locatar este SC S SRL.

In dovedire se solicita proba cu înscrisuri si se depun o serie de înscrisuri.

La dosarul cauzei a fost depusa o întâmpinare si de către BT Leasing, dar aceasta nu a fost citata in cauza nefiind parte in dosar.

Având in vedere ca prin întâmpinarea formulata de BEJ R C s-a invocat excepția lipsei calităţii procesuale pasive instanța, potrivit art. 248 alin 1 NCPC instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutila, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Instanța privește excepția invocata ca nefondata motivat de faptul ca obiectul cauzei de fata îl reprezintă o contestație in anulare care se judeca in procedura contencioasa, spre deosebire de autorizarea intrării in încăperi care este o procedura necontencioasa.

Astfel, pentru ca instanța sa se pronunțe in baza dis art. 680 alin 2 CPC sesizarea a fost făcuta de executorul judecătoresc pentru care nu s-a realizate citarea in cadrul dosarului nr.2757/324/2016, procedura prevăzută de art. 680 alin 2 CPC prevăzând doar citarea terților destinatori.

Însă in cazul contestaţiei in anulare este prevăzuta o judecata contencioasa, art. 508 alin 2 CPC prevăzând obligativitatea depunerii întâmpinării, ceea ce înseamnă ca pe lângă contestatori trebuie sa existe si intimat, iar intimatul nu poate fi in speţa de faţă decât BEJ R C aere a sesizat inițial instanța de judecata pentru a se pronunța in baza dis art. 680 alin 2 CPC.

Pentru aceste motive nu poate fi permită apărarea făcuta de BEJ R C cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive si instanța va respinge excepția ca nefondata.

Analizând actele cauzei instanța privește contestația in anulare formulata ca nefondata pentru următoarele motive:

Potrivit disp.art.503 alin 1 CPC „Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.”

Din analiza dosarului instanța retine ca  BEJ R C a sesizat instanța de judecata, in temeiul disp. art. 680 alin 2 CPC, in vederea autorizării intrării cu forța publica in:

 - imobil  situat în satul M, comuna M, Ferma P, judeţul G, proprietatea numitului PN, închiriat către S.C. S SRL  G;

- toate sediile secundare şi  punctele de lucru ale terţului  SC SUINTEST SRL incluzând  următoarele:

- comuna B, cvartal 34, parcela 221,222, 224, judeţul Galaţi;

-satul C, comuna Bălăşeşti, judeţul G;

-satul T, comuna T, Ferma P" C", judeţul V ;

-satul G, comuna G, ferma G, judeţul G;

-satul G, comuna G, zona G, T 55, P 317/1;

-satul TV, comuna T V, str….hala 8, judeţul G;

- toate sediile secundare şi punctele de lucru ale terţului S.C. N SRL G,incluzând următoarele imobile :

-satul B, comuna B, str. P nr. …., judeţul V;

-satul F, comuna M nr.539, Ferma Zootehnică de Reproducţie, Creştere şi Îngrăşare a Porcinelor,judeţul G;

-satul G, comuna G nr.314, Ferma Zootehnică de Reproducţie Creştere şi Îngrăşare a Porcinelor, judeţul G ;

-satul G, comuna G, Zona GI T-55, P-317/1, judeţul G.

Prin rezoluția din data de 16.06.016 s-a dispus fixarea termenului de judecata si citarea terților SC S SRL, SC N SRL, procedurile de citare aflându-se la filele 95 si 96 dosar.

In atare condiții, instanța apreciază ca au fost respectate dis art. 680 alin 2 CPC cu privire la citarea terților care dețin bunurile, textul nefăcând referire la proprietarii cărora le aparțin bunurile, ci la cei care au un alt drept decât cel de proprietate asupra bunurilor pentru care se solicita pătrunderea.

Astfel, din contractul de închiriere comerciala nr 2/01.12.2005 aflat la fila 86 dosar a rezultat ca FERMA P din comuna M, proprietatea contestatorului P N, a fost închiriată către SC S SRL, aceasta societate având calitatea de deținători, prin urmare citata in baza dis art. 680 alin 2 CPC.

Pentru celelalte imobile s-a făcut dovada prin Informațiile extinse de la ORC ca reprezintă sedii secundare sau puncte de lucru ale  SC N SRL sau  SC S SRL, prin urmare procedura de citare s-a efectuat cu acești deținători.

Pentru toate motivele arătate si având in vedere ca SC S SRL, SC N SRL au fost legal citați in calitate de deținători ai bunurilor conform  disp. art. 680 alin 2 CPC, ca procedura de citare cu P N nu a fost realizata nefiind necesara, el neavând calitatea de deținător al bunurilor in care se solicita pătrunderea, instanța va respinge contestaţia in anulare formulata ca nefondata.

Nefiind găsită întemeiată contestația in anulare, nici cererea de suspendare formulata în baza disp. art. 507 CPC nu va putea fi primita.

Domenii speta