Interpretarea art. 155 din Legea nr. 31/1990. Reprezentarea în instanţă a societăţii pentru recuperarea prejudiciului cauzat. Excludere din societate.

Asupra apelului de faţă:

Constată că, prin sentinţa civilă nr. 581/C din data de 02.12.2015 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. xxx5/62/2014 s-a admis cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B.

S-a dispus excluderea pârâtului din societatea reclamantă.

S-a stabilit următoarea structură a capitalului social al Societăţii A. S.R.L. după distribuirea părţilor sociale ale asociatului exclus: C. – 228.000 + 1188, în total 229.188 părţi sociale reprezentând 76% din capitalul social, D. - 70.445 + 367, în total 70.812 părţi sociale, reprezentând 24% din capitalul social.

Pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă sumei de 23.900,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii se arată că societatea reclamantă A. S.R.L. a fost înfiinţată în luna martie 2009, având ca asociaţi pe pârâtul B., cu o cotă de 10% din capitalul social şi Societatea A. S.R.L., cu o cotă de 90% din capitalul social.

Au fost numiţi administratori având puteri depline de reprezentare în mod individual, pentru o durată nedeterminată de timp, pârâtul B. şi numitul E.. În răspunsul la întrebarea nr. 3 a interogatoriului pârâtul recunoscând că, în fapt, s-a ocupat de desfăşurarea tuturor activităţilor reclamantei, fiind reprezentantul acesteia (fila 158, vol. III din dosar).

În întâmpinare, pârâtul a precizat că societatea reclamantă a fost înfiinţată ca urmare a iniţiativei numitului F., pârâtul primind drept de semnătură bancară şi deplină libertate pentru negocieri cu persoanele fizice şi juridice.

În răspunsul la întrebarea nr. 2 a interogatoriului pârâtul a recunoscut că nu a suportat contravaloarea părţilor sociale reprezentând 10% din capitalul social al reclamantei, ci a fost creditat în acest sens de către ceilalţi asociaţi (fila 158, vol. III din dosar).

Societatea reclamantă a avut şi are ca obiect de activitate cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase (CAEN 0111), iar ca activitate secundară este menţionată cultivarea fructelor, arbuştilor fructiferi, căpşunilor, nuciferilor şi a altor pomi fructiferi (CAEN 0125). De asemenea, ca activităţi secundare au fost înscrise şi codurile CAEN 0127, 0150, 0161, 0163, 4110, 4312, 4611, 4621 şi 4631.

În luna decembrie 2009, soţia pârâtului, G., a înfiinţat, în calitate de asociat unic, Societatea H. S.R.L. (fila 28, vol. II din dosar), având ca activitate principală cultivarea fructelor, arbuştilor fructiferi, căpşunilor, nuciferilor şi a altor pomi fructiferi (CAEN 0125) şi ca activitate secundară, cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase (CAEN 0111), precum şi activităţile menţionate la codurile CAEN 0127, 0150, 0161, 0163, 4110, 4312, 4611, 4621 şi 4631 (la care se adaugă şi alte activităţi secundare).

Din codurile CAEN expres indicate mai sus se observă că activitatea desfăşurată de Societea H. S.R.L. înfiinţată de soţia pârâtului la 9 luni după înfiinţarea societăţii reclamante la iniţiativa numitului F. şi în care pârâtului i se atribuise calitatea de asociat administrator cu puteri depline, este acelaşi cu activitatea acestei din urmă societăţi, cu menţiunea că este inversat obiectul principal de activitate în cazul Societăţii H. S.R.L..

Din probele administrate în cauză a rezultat că pârâtul nu a adus la cunoştinţa societăţii reclamante înfiinţarea de către soţia sa a societăţii concurente H. S.R.L., deşi Societatea H. S.R.L. a desfăşurat activităţi specifice obiectului său de activitate pe terenuri aflate în imediata vecinătate a terenurilor pe care îşi desfăşura activitatea societatea reclamantă.

Astfel, în răspunsul la întrebarea nr. 9 din interogatoriul formulat de reclamantă, pârâtul a arătat că nu a anunţat niciunul dintre ceilalţi asociaţi sau administratori ai reclamantei cu privire la înfiinţarea de către soţia sa a Societăţii H. S.R.L., nici anterior înmatriculării nici ulterior, acest aspect fiind descoperit în mod întâmplător de numitul F..

 Pârâtul a precizat în răspunsul de mai sus că nu a anunţat întrucât nu avea de ce să anunţe, el nefiind administrator în altă firmă, deci nici în cea a soţiei, la întrebarea nr. 11 pârâtul menţionând că Societatea soţiei sale era o firmă de sine stătătoare care nu avea nicio treabă cu el, recunoscând la întrebarea nr. 12 că activităţile societăţii reclamante şi cele ale societăţii soţiei sale sunt similare (filele 159 – 160, vol. III din dosar).

Cu toate acestea, instanţa a reţinut că pârâtul a afirmat într-un email trimis la 18.09.2012 către F. că este firma sa (a se vedea filele 168 şi 171 verso, vol. II din dosar).

De asemenea, din cele precizate la filele 56-57, vol. II din dosar, în întâmpinare de către pârât, instanţa a reţinut că acesta conlucra cu soţia sa în desfăşurarea activităţii societăţii H. S.R.L., fără ştirea celorlalţi administratori şi asociaţi ai reclamantei.

Ulterior, la data de 09.12.2011, asociat în societatea reclamantă a devenit şi I., capitalul social fiind împărţit după cum urmează: D. 23,1511%, B. 10% şi I.  66,8489%.

Ulterior momentului în care reclamanta a aflat despre existenţa societăţii soţiei pârâtului, moment indicat de reclamantă ca fiind decembrie 2011 (fila 132, vol. II din dosar), acestuia din urmă i s-au solicitat explicaţii în legătură cu relaţia desfăşurată cu societatea H. S.R.L., la data de 21.09.2012 pârâtul predând gestiunea pe bază de proces-verbal (filele 74-77, vol. II), convenindu-se prin procesul-verbal al AGA societăţii reclamante din 06.11.2012 ca pârâtul să pregătească un raport în legătură atât cu activitatea acestuia desfăşurată în cadrul societăţii reclamante, cât şi în legătură cu relaţia de afaceri şi operaţiuni economice derulate între societatea reclamantă şi societatea aparţinând soţiei pârâtului, despre care pârâtul afirmă într-un email trimis la 18.09.2012 către F. că este firma sa şi că poate da toate detaliile (a se vedea filele 168 şi 171 verso, vol. II din dosar).

Tot în procesul-verbal din 06.11.2012 (filele 75-76, vol. I din dosar) s-a arătat că se vor face demersuri pentru cesiunea părţilor sociale ale pârâtului către altă persoană fizică, pârâtul fiind împuternicit în acest sens.

Sub acest aspect al cesiunii părţilor sociale ale pârâtului, indicată în procesul-verbal de mai sus, trebuie avută în vedere poziţia exprimată de pârât anterior, la data de 18.09.2012, într-un email către numitul F., în care precizează că „decizia sa este luată şi că nu mai există în A.” (a se vedea fila 167 verso, vol. II din dosar).

Oferta pârâtului de a cesiona întreg pachetul de părţi sociale deţinut în cadrul societăţii reclamante către asociatul D. a fost aprobată de reclamantă prin hotărârea AGA din 12.11.2012 (a se vedea procesul-verbal al AGA societăţii reclamante din 12.11.2012 aflat la filele 24 – 27, vol. I din dosar), însă cesiunea respectivelor părţi sociale nu a fost, în concret, efectuată ulterior.

Până la data de 12.11.2012 pârâtul nu a depus raportul întocmit în legătură cu activitatea sa în societatea reclamantă care îi fusese solicitat, arătând că va întocmi un astfel de raport în termen de 10 zile de la data AGA din 12.11.2012 (a se vedea fila 78 vol. I din dosar).

După cum a arătat şi reclamanta în prezenta cauză, pârâtul nu a depus un astfel de raport nici ulterior, până în prezent.

Prin hotărârea AGA societăţii reclamante din data de 12.11.2012 s-a decis revocarea pârâtului din funcţia de administrator al A. S.R.L. şi numirea unui nou administrator.

Prin aceeaşi hotărâre nu a fost acordată descărcarea de gestiune pârâtului, stabilindu-se necesitatea efectuării unei operaţiuni de audit cu privire la relaţiile dintre cele două societăţi comerciale, A. S.R.L. şi H. S.R.L., cu privire la raportul economico–financiar al Societăţii A.  S.R.L. şi soldul de avansuri al pârâtului B., precum şi cu privire la împrumuturile dintre Societatea H. S.R.L. şi Societatea A. S.R.L..

Instanţa a reţinut că împrejurarea derulării anterioare a unor discuţii între reclamantă, pârât şi Societatea H. S.R.L. (despre care, în emailul de la fila 171 verso, vol. II din dosar pârâtul afirmă că este a sa) cu privire la preluarea acestei din urmă societăţi de către reclamantă este indiferentă sub aspectul obiectului prezentei cererii de chemare în judecată, câtă vreme aceste discuţii au avut loc ulterior momentului la care reclamanta a aflat despre existenţa şi obiectul de activitate al societăţii înfiinţate de soţia pârâtului, H. S.R.L..

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că reclamanta era în drept să încerce să obţină pe cale amiabilă, printr-o astfel de preluare, recuperarea prejudiciului pe care consideră că i l-a produs administratorul pârât şi societatea înfiinţată de soţia acestuia, o astfel de atitudine a reclamantei nefiind de natură a-l exonera pe pârât de la aplicarea art. 222 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990, la cererea reclamantei, câtă vreme părţile nu au ajuns la niciun acord (a se vedea şi răspunsurile la întrebările 26 şi 31 din interogatoriul formulat de pârât, aflat la filele 138 – 140, vol. III din dosar).

Concluzia de mai sus s-a impus cu atât mai mult cu cât pârâtul a fost cel care a formulat propunerea de rezolvare a diferendului cu reclamanta într-o astfel de modalitate de preluare a Societăţii H. S.R.L. (a se vedea emailul din 24.09.2012, aflat la fila 135, vol. II din dosar).

Tot prin hotărârea AGA reclamantei din 12.11.20125 s-a decis şi majorarea capitalului social al A. S.R.L. motivat de necesitatea reîntregirii acestuia întrucât, conform Bilanţului contabil din data de 30.06.2012, societatea reclamantă figura cu un capital negativ.

Asociaţii care au participat la această operaţiune şi au subscris au fost D. şi I., pârâtul renunţând să participe la respectiva operaţiune.

 În urma majorării capitalului social, structura acestuia a fost următoarea: D. 23,48166666%, I. 76 % şi B. 0,518333333%.

Ulterior, structura capitalului social, existentă şi la data înregistrării cererii de chemare în judecată, a fost următoarea: D. 23,48%, C. 76% şi B.  0,52%.

Instanţa a reţinut că, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat excluderea pârâtului din Societatea A. S.R.L. în temeiul art. 222 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990 invocând faptul că aceasta ar fi comis fraudă în dauna societăţii şi s-a servit de capitalul social în folosul său şi al altuia şi nu în cel al societăţii în sensul că a retras sume de bani în numerar din conturile bancare ale societăţii pe care o administra cu puteri depline, utilizând respectivele sume însă fără a fundamenta şi justifica în vreun fel cheltuielile cu vreun document relevant, precizând că sumele retrase de pârât din conturile societăţii nu îşi regăsesc justificarea în contabilitate acesteia, producându-se, astfel, un prejudiciu reclamantei prin nedepunerea documentelor justificative şi prin nereflectarea modului în care au fost folosite sumele în discuţie.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că, la întrebările nr. 7 şi 8 din interogatoriul formulat de reclamantă, pârâtul a recunoscut că, în calitate de administrator, a deţinut un card bancar ce aparţinea societăţii reclamante, pe care l-a utilizat în scopul retragerii mai multor sume de bani din unul dintre conturile societăţii, iar respectivul card bancar s-a aflat în posesia exclusivă a pârâtului (fila 159, vol. III din dosar).

În raportul de expertiză contabilă depusă la dosar, expertul contabil a arătat că, în opinia sa, în luna septembrie 2011 suma ridicată ca avans spre decontare şi nejustificată cu documente de pârât este de 131.758,11 lei (filele 24 şi 42 vol. IV din dosar), cu menţiunea că este vorba de răspunsul la un obiectiv propus chiar de către pârât.

Expertul contabil a mai precizat că totalul sumelor nejustificate constatate este de 380.377,87 lei, aceasta fiind suma pe care apreciază că pârâtul trebuie să o remită societăţii reclamante (filele 34-35 şi 45, vol. IV din dosar).

Instanţa a reţinut că, în raport de starea de fapt descrisă anterior şi de concluziile raportului de expertiză referitoare la ridicarea de către pârât a anumitor sume de bani fără documente justificative care să dovedească modul în care au fost utilizate respectivele sume, respectiv destinaţia acestora, nu poate fi vorba despre o neglijenţă ori inabilitate a pârâtului în a conduce administraţia societăţii reclamante, care să excludă elementul intenţional ce caracterizează frauda despre care face vorbire art. 222 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

În speţă, pârâtul nu a probat că ar fi utilizat capitalul societăţii, respectiv sumele retrase din conturile bancare ale societăţii, în folosul acesteia, neînregistrând în acest sens documente justificative în contabilitatea societăţii, pentru a se putea verifica în ce scop au fost folosite respectivele sume, respectiv destinaţia acestora, în condiţiile în care societatea înfiinţată de soţia acestuia, despre existenţa căreia nu informase reclamanta, a desfăşurat acelaşi tip de activitate în vecinătatea terenurilor arendate de Societatea A. SRL, între cele două societăţi existând chiar anumite relaţii comerciale neaduse la cunoştinţa asociaţilor reclamantei.

Din concluziile raportului de expertiză contabilă menţionate mai sus a rezultat şi care a fost finalitatea acţiunilor reclamantului de a ridica sume de bani din conturile societăţii, fără a depune documente justificative, expertul tehnic arătând că patrimoniul societăţii reclamante a fost prejudiciat cu suma de 380.377,87 lei pe care pârâtul trebuie să o restituie reclamantei.

În raport de argumentele menţionate, instanţa a reţinut că, în speţă, sunt deplin aplicabile prevederile art. 222 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990 referitoare la excluderea asociatului administrator din societate.

Trimiterile pârâtului de la fila 56, vol. III din dosar în sensul că ar fi decis să plece din societatea reclamantă pentru a nu fi părtaş la neregulile ce se făceau, nu au putut fi avute în vedere de instanţă ca argumente care să conducă la neaplicarea art. 222 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990, cu atât mai mult cu cât problema plecării pârâtului din Societatea A. S.R.L. nu s-a pus decât ulterior momentului la care reclamanta a aflat despre existenţa societăţii H. S.R.L., înfiinţată de soţia pârâtului, iar între reclamantă şi această societate nu s-a dovedit a fi fost încheiat un parteneriat care să fie aprobat de asociaţii reclamantei în sensul desfăşurării unei activităţi comune.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 223 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, ca urmare a excluderii, instanţa judecătorească a dispus, prin aceeaşi hotărâre, şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.

Astfel, instanţa a reţinut că societatea reclamantă are un număr total de 300.000 părţi sociale distribuite astfel: 70.445 părţi sociale D., 228.000 părţi sociale C. şi 1555 părţi sociale pârâtul B..

Ca urmare a excluderii pârâtului din societatea reclamantă, cele 1555 părţi sociale ce aparţinuseră acestuia trebuie repartizate între ceilalţi doi asociaţi.

Mai întâi trebuie stabilit care este raportul dintre asociatul D. şi asociatul C., pentru a se putea stabili ce procent revine fiecăruia.

Astfel, s-au adunat cele 70.445 părţi sociale de asociatul D. cu cele 228.000 părţi sociale aparţinând asociatului C., rezultând suma de 289.445.

Din totalul de 298.445, părţile sociale ale asociatului D., în număr de 70.445, reprezintă 23,6% (70.445:298.445= 0,236 =23,6%).

Din totalul de 298.445, părţile sociale ale asociatului C., în număr de 228.000, reprezintă 76,4 % (228.000:298.445 = 0,764 =76,4%).

Aceste procente de 23,6% şi respectiv 76,4% se aplică asupra celor 1555 părţi sociale care trebuie distribuite între asociaţii D. şi C., rezultând părţile sociale care se cuvin fiecăruia din cele 1555 care erau deţinute de pârâtul exclus din societatea reclamantă.

Astfel, 76,4 din 1555 = 1.188,02 iar 23,6 % din 1555 = 366,98.

Cum părţile sociale sunt indivizibile, sumele de 1.188,02 şi de 366,98 de mai sus se rotunjesc, astfel încât, în urma distribuirii celor 1555 părţi sociale, asociatului C. îi revine un număr de 1188 părţi sociale, iar asociatului D. îi revine un număr de 367 părţi sociale (1.188 + 367 =1555).

Părţile sociale distribuite în număr de 1188 şi respectiv 367, s-au adăugat la părţile sociale deţinute în societatea reclamantă de asociaţii C., 228.000 şi respectiv D., 70.445, rezultând un total de părţi sociale deţinute de asociatul C. de 229.118 (228.000 +1188) şi un total de părţi sociale deţinute, în urma excluderii pârâtului, de asociatul D. de 70.812 (70.445 + 367). Se observă că 229.188 +70.812 = 300.000 părţi sociale.

Cele 229.188 părţi sociale ale asociatului C. reprezintă 76 % din capitalul social al societăţii reclamante (229.188 : 300.000 = 0,76396, rotunjit 76%).

Cele 70.812 părţi sociale ale asociatului D. reprezintă 24% din capitalul social al societăţii reclamante (70.812 : 300.000 = 0,23664, rotunjit 24%).

Având în vedere argumentele menţionate, instanţa a admis acţiunea reclamantei în sensul menţionat.

Instanţa a făcut şi aplicarea art. 480 noul Cod de procedură civilă referitor la cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în prezentul proces cu privire la cererea de excludere a asociatului pârât din societatea A. S.R.L..

Prin sentinţa civilă nr. 121/C din data de 07.03.2016 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. xxx5/62/2014 s-a respins cererea pârâtului B., de completare a sentinţei civile nr. 581/C/02.12.2015 a Tribunalului Braşov pronunţată în dosarul nr. xxx5/62/2014 în contradictoriu cu reclamanta Societatea A. S.R.L.

În motivarea hotărârii se arată că pârâtul a susţinut în cerere că, faţă de soluţiile dispuse de instanţă cu privire la capetele de cerere din acţiunea reclamantei, trebuia să se precizeze în sentinţa civilă nr. 581/C/02.12.2015 a Tribunalului Braşov în ce măsură trebuia obligată fiecare parte la plata cheltuielilor de judecată, care trebuiau eventual a fi compensate.

Aşadar, ceea ce urmăreşte pârâtul prin formularea cererii de faţă este de a se reduce cheltuielile de judecată acordate reclamantului prin acordarea şi a cheltuielilor de judecată efectuate în proces de pârât.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că, în dosarul nr. xxx5/62/2014 al Tribunalului Braşov nu a apreciat a fi necesar să fie acordate cheltuieli de judecată pârâtului, pentru a se pune problema compensării acestora cu cheltuielile de judecată acordate reclamantei.

Instanţa a reţinut că în cuprinsul sentinţei civile nr. 581/C/02.12.2015 a Tribunalului Braşov (pagina 12) s-a menţionat faptul că la termenul de judecată din data de 06.10.2014 instanţa a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce priveşte capătul al doilea de cerere, având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri, cu motivarea indicată în încheierea de şedinţă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 06.10.2014 instanţa a calificat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârât, ca fiind excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru reclamantă şi a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru societatea reclamantă, cu consecinţa anulării petitului 2 din cererea de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat societăţii.

Potrivit art. 248 alin. 1 şi 5 Noul Cod de procedură civilă: (1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

(5) Încheierea prin care s-a respins excepţia, precum şi cea prin care, după admiterea excepţiei, instanţa a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel.

Prin soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant pentru societatea reclamantă în sensul admiterii acesteia şi anulării petitului 2 din cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat societăţii, instanţa de judecată a rămas în continuare învestită doar cu soluţionarea capătului 1 de cerere din acţiunea reclamantei având ca obiect excluderea pârâtului din societatea reclamantă, precum şi cu cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

În acest sens, soluţionarea cererii reclamantei prin sentinţa civilă nr. 581/C/02.12.2015 a Tribunalului Braşov s-a realizat doar cu privire la capetele de cerere cu care instanţa a rămas învestită în sensul precizat mai sus, dispunându-se admiterea acesteia, excluderea pârâtului din societatea reclamantă, stabilindu-se structura capitalului social al Societăţii A. S.R.L. după distribuirea părţilor sociale ale asociatului exclus şi fiind obligat pârâtul la plata către reclamantă sumei de 23.900,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Acest aspect rezultă din cuprinsul sentinţei civile nr. 581/C/02.12.2015 a Tribunalului Braşov raportat la încheierea de şedinţă din data de 06.10.2014 la care aceasta face trimitere.

De altfel, în sentinţa civilă nr. 581/C/02.12.2015 a Tribunalului Braşov s-a precizat în mod expres că instanţa va admite acţiunea reclamantei în sensul ce va fi menţionat mai jos, indicându-se apoi modul de soluţionare a cererii cu care instanţa rămăsese învestită.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa a menţionat în sentinţă faptul că va face aplicarea art. 453 noul Cod de procedură civilă referitor la cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în prezentul proces cu privire la cererea de excludere a asociatului pârât din societatea  A. S.R.L..

În acest sens, cheltuielile de judecată acordate reclamantei au constat în taxa de timbru aferentă acestui capăt de cerere, în onorariu de avocat achitat de reclamantă (acordat în totalitate) şi în onorariul expertului care fusese achitat de reclamantă pentru efectuarea expertizei tehnice dispusă pentru soluţionarea capătului 1 de cerere având ca obiect excluderea asociatului pârât din societate.

A fost aşadar avut în vedere la stabilirea şi acordarea cheltuielilor de judecată faptul că a fost admis capătul de cerere având ca obiect excluderea asociatului pârât din societatea A. S.R.L. şi că fusese admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru societatea reclamantă, cu consecinţa anulării petitului 2 din cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat societăţii, la acordarea cheltuielilor de judecată ţinându-se seama de soluţiile date în dosar tuturor capetelor de cerere din acţiunea reclamantei (prin încheierea de şedinţă din data de 06.10.2014 şi prin sentinţa civilă nr. 581/C/02.12.2015).

În privinţa onorariului expertului, a fost lipsit de importanţă faptul că a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru societatea reclamantă, cu consecinţa anulării petitului 2 din cererea de chemare în judecată, câtă vreme expertiza a fost dispusă de instanţă a fi efectuată pentru a putea fi soluţionat capătul 1 din cererea reclamantei având ca obiect excluderea asociatului pârât din societate, iar pârâtul a căzut în pretenţii în raport de acest capăt de cerere, trebuind a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă constând în onorariul achitat expertului, care nu avea de ce să fie compensat cu onorariul achitat expertului de către pârât.

Cu privire la dimensionarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat achitat de reclamantă în raport de soluţiile date în dosar tuturor capetelor de cerere din acţiunea reclamantei, instanţa a avut în vedere faptul că, aşa cum s-a statuat în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 2075 din 7 octombrie 2015), în privinţa onorariului de avocat, admiterea în parte a pretenţiilor nu are drept consecinţă obligatorie reducerea lui, întrucât în afara valorii obiectului pricinii instanţa a apreciat şi în funcţie de prestaţia, munca îndeplinită de avocat. În schimb, dimensionarea cheltuielilor de judecată în funcţie de pretenţiile admise se realizează în privinţa taxei judiciare de timbru, care chiar dacă a fost plătită la valoarea pretenţiilor formulate iniţial, aceasta este suportată de partea adversă în limitele în care a căzut în pretenţii (cu privire la taxa de timbru, instanţa a acordat-o doar pe cea aferentă capătului 1 de cerere având ca obiect excludere asociat).

Or, acest aspect a fost avut în vedere de instanţă atunci când au fost acordate cheltuieli de judecată constând în întreg onorariul de avocat doar reclamantei, prestaţia îndeplinită de avocatul reclamantei fiind comună primelor două capete de cerere, esenţială fiind însă cea privitoare la excluderea asociatului pârât din societatea reclamantă din moment ce această chestiune se stabilea inclusiv în funcţie de determinarea sumelor din capitalul social de care s-a folosit pârâtul fără drept în folosul său sau al altora, respectiv de sumele ridicate de acesta din contabilitate fără documente justificative, sume cu care a fost păgubită societatea reclamantă.

Altfel spus, instanţa a apreciat cu privire la dimensionarea muncii avocatului reclamantei în sensul că ea este aceeaşi, indiferent de faptul admiterii excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru societatea reclamantă, cu consecinţa anulării petitului 2 din cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat societăţii.

Cum instanţa a admis capătul de cerere referitor la excluderea asociatului pârât din societatea reclamantă, reclamanta nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârât chiar dacă fusese admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru societatea reclamantă cu consecinţa anulării petitului 2 din cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat societăţii, instanţa neconsiderând necesar a fi acordate cheltuieli de judecată pârâtului, care să fie compensate cu cele acordate reclamantei.

Având în vedere şi art. 444 din Noul Cod de procedură civilă, instanţa a respins cererea pârâtului de completare a sentinţei civile nr. 581/C/02.12.2015 a Tribunalului Braşov.

Împotriva acestor soluţii au declarat apel pârâtul B., aducându-le critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 581/C/02.12.2015 în sensul respingerii cererii de excludere şi stabilirii structurii acţionariatului capitalului social al S.C. A. S.R.L după distribuirea părţilor sociale ale asociatului exclus, schimbarea în tot a Încheierii Şedinţei Camerei de Consiliu din 12.11.2015, în sensul admiterii cererii de recuzare şi schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 121/C/07.03.2016, în sensul că admiterea cheltuielilor de judecată să se facă prin compensare, respectiv să se precizeze pentru fiecare parte în ce măsură urmează să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, consecinţă a admiterii în parte a acţiunii, respectiv reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând schimbarea în tot a Încheierii Şedinţei publice de judecată din 06.10.2014, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a promovat în numele societăţii acţiunea în răspundere împotriva pârâtului B., pentru prejudiciul cauzat societăţii şi schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 581/C/02.12.2015, în sensul admiterii în totalitate şi a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 380.854,38 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat societăţii şi la plata dobânzii legale aferente, începând cu 12.11.2012 şi până la plata integrală a acesteia.

Se solicită cheltuieli de judecată.

În expunerea motivelor de apel, pârâtul B. arată că soluţia instanţei de fond este criticabilă sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov şi a capătului de cerere privitor la excluderea sa din societate, în condiţiile în care temeiul de drept l-a constituit dispoziţiile art. 222 alin. 1 lit. d din Legea nr. 31/1990 iar excepţia lipsei calităţii de reprezentant a societăţii a fost admisă. Se arată că au fost respinse cererile în probaţiune iar probele administrate au fost eronat interpretate şi doar în favoarea reclamantei. În ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, fără o motivare în raport de art. 453 Cod procedură civilă, soluţia instanţei este nelegală, întrucât dispoziţia instanţei a fost în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a anularii unui capăt de cerere. În acest sens, a fost formulată cererea de lămurire şi completare a hotărârii, urmând că prin admiterea apelului să se precizeze în ce măsură va fi obligată fiecare parte la plata cheltuielilor de judecată.

În drept: art. 223, alin. 31 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.

În expunerea propriilor motive de apel, reclamanta S.C. A. S.R.L.  arată că în mod eronat s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant, faţă de prevederile art. 155 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 întrucât art. 155 din Legea nr. 31/1990 nu este aplicabil în cazul societăţilor cu răspundere limitată iar societatea la care este asociat apelantul este o societate cu răspundere limitată, urmând să urmeze regulile de procedură instituite de Capitolul VI al Titlului III din Legea nr. 31/1990 republicat, capitol care reglementează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată. Se continuă că, şi pentru ipoteza în care s-ar admite că textul de la art. 155 ar fi incident şi în materia SRL-urilor, acesta este aplicabil doar în ipoteza în care persoanele pentru care se decide atragerea răspunderii sunt în funcţie. Ori, se arată în continuare că excluderea asociatului B.  s-a hotărât prin Hotărârea Adunării Generale nr. 4 din 22.10.2013, moment la care acesta nu mai avea calitatea de administrator, fiind revocată prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor S.C. A. S.R.L.  nr. 2 din data de 12.11.2012, prin urmare nu se poate pune problema unei lipse de reprezentare a societăţii în demararea acţiunii şi nu se impunea desemnarea vreunei persoane însărcinate să exercite acţiunea în justiţie, textul de la art. 155 alin. 2 din Legea nr.  31/1990 nefiind aplicabil cât timp societatea avea la momentul adoptării hotărârii de excludere a pârâtului, alţi administratori cu drept de reprezentare. În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat societăţii, el există, fiind cuantificat la cuantumul de 380.854,38 lei, faţă de încălcările grave ale obligaţiilor relevante săvârşite de către asociatul pârât pe parcursul exercitării mandatului său de administrator şi care au condus la micşorarea patrimoniului societăţii. Se mai arată că, în acest sens, sunt concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară, nefiind exhibate documente justificative care să ateste utilizarea acestor sume de bani în interesul exclusiv al societăţii, fiind întrunite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtului. În ceea ce priveşte dobânda penalizatoare, întrucât suma a devenit exigibilă la momentul la care mandatul administratorului a încetat prin revocarea sa din funcţie, moment la care urmau să fie regularizate toate datoriile faţă de societate, creanţa societăţii a devenit exigibilă, în temeiul O.G. nr. 13/2011 cu aplicarea art. 1535 alin. 2 şi 3 Cod civil.

În cauză a fost formulată întâmpinare de către apelantul pârât B., solicitând respingerea apelului declarat de S.C. A. S.R.L. şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei apelate sub aspectul admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al societăţii, întrucât în raport de art. 194 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 este necesară desemnarea unei persoane însărcinate să exercite acţiunea în atragerea răspunderii, întrucât prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor S.C. A. S.R.L.  nr. 2 din data de 12.11.2012 nu a fost desemnat un reprezentant care să o exercite. Se continuă ca pârâtul a avut calitatea de administrator iar textul de la art. 197 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 priveşte administrarea societăţii şi nu la modalitatea de exercitare a acţiunii în justiţie. De asemenea, mandatul general al administratorului nu este sinonim cu mandatul special, fiind derogator de la mandatul general. În ceea ce priveşte prejudiciul, pârâtul nu se face vinovat de producerea vreunui prejudiciu. Se conchide că probaţiunea solicitată a fost respinsă şi nu s-a putut face o apărare eficientă privind modul în care s-au folosit banii puşi la dispoziţie de către societate, acest capăt de cerere neputând să fie analizat direct în apel, pentru că s-ar putea pierde un grad de jurisdicţie.

În drept art. 295 şi urm. raportat la art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.

În cauză a fost formulată întâmpinare de către reclamanta S.C. A. S.R.L.  solicitând respingerea în totalitate a apelului pârâtului B. şi menţinerea soluţiilor atacate, în limitele apelului declarat de către acesta. Se arată că cererile în probaţiune constituie presupuneri privitoare la declaraţiile pe care martorii le-ar fi putut da, neexistând niciun fel de certitudine cu privire la sensul eventualei mărturii, fiind ignorate cu desăvârşire concluziile clare şi neechivoce al raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză. În ceea ce priveşte rolul expertizelor în specialitatea topografie şi agricultură, rolul acestora îl reprezintă lămurirea unor aspecte de ordin tehnic, de specialitate, care reclamă cunoştinţe specifice şi nu ceea ce partea încearcă să probeze, respectiv o circumstanţă concretă privind situaţia de fapt, care nu reclamă cunoştinţe tehnice. Criticile apelantului relativ la relevanţa probelor respinse sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză, interogatoriu, expertiză contabilă şi înscrisuri, astfel că instanţa de judecată s-a aplecat în mod temeinic şi legal asupra cauzei, dând valoare probatorie mijloacelor de probă administrate şi nu simplelor alegaţii ale părţii pârâte. Se continuă că aspectele reţinute de către expertul contabil nu au fost combătute în niciun mod de pârât, respectiv retragere acestor sume din conturile bancare şi utilizarea a numeroase sume de bani avansate de societate, fără a fundamenta şi justifica aceste cheltuieli, respectiv existenţa S.C. H. S.R.L., despre a cărei existenţă nu a informat pe reclamantă.

În ceea ce priveşte cererea de recuzare, respingerea acesteia este temeinică şi legală întrucât nu se circumscriu niciuneia din ipotezele prevăzute de art. 42 Cod procedură civilă iar acordarea cheltuielilor de judecată a fost dispusă în raport de capătul de cerere admis, în deplină concordanţă cu art. 453 Cod procedură civilă. 

Analizând hotărârile apelate în raport cu motivele de apel şi actele dosarului, în baza art. 466 din Noul Cod de procedură civilă se constată următoarele:

Criticile pârâtului privitoare la greşita respingere a cererii de recuzare a judecătorului instanţei de fond nu se susţin întrucât, faţă de cauza invocată, dispoziţiile art. 44 alin.1 raportat la art. 42 alin. 1 pct. 1 şi 13 din Noul Cod de procedură civilă şi în raport de antepronunţarea reclamată cu privire la soluţia ce urmează a se da pe fond, constând în aceea că magistratul s-a pronunţat cu privire la o cerere de sechestru asigurator, instanţa de fond a dispus în mod temeinic şi legal, în sensul că textul invocat poate avea aplicabilitate dacă se invocă într-o cerere de recuzare motive extraprocesuale. Or, nici în fata instanţei de fond şi nici în apel nu s-au invocat şi nu s-a probat în ce constau faptele din care rezultă antepronunţarea, ci dimpotrivă, s-au invocat motive legate de modul în care s-au încuviinţat şi administrat probe de către judecătorul cauzei, iar astfel de motive nu pot fi sancţionate (cenzurate) decât în căile de atac.

În mod corect a raţionat instanţa că pronunţându-se cu privire la cererea de sechestru asiguratoriu formulată în aceeaşi cauză de partea reclamantă, judecătorul învestit cu judecata cauzei ce face obiectul apelului nu devine incompatibil potrivit art. 42 alin.1 pct.1 din Noul Cod de procedură civilă, o astfel de soluţie neconstituind o antepronunţare în cauză, în condiţiile în care o astfel de cerere are caracter incidental şi nu priveşte fondul cauzei.

Nu se susţin criticile pârâtului privitoare la greşita respingere a excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov, întrucât, cum corect a reţinut instanţa fondului, faţă de art. 119 Cod procedură civilă, competenţa teritorială exclusivă în materie de cereri privitoare la societăţi este a instanţei locului unde societatea îşi are sediul principal, în speţă sediul principal al reclamantei fiind în B., C.B., nr. xxx, parter, camera x, judeţul B. iar  trimiterile pârâtului cu privire la locul situării anumitor imobile ale societăţii sunt irelevante.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant  pentru reclamanta S.C. A. S.R.L., cu privire la petitul privind atragerea răspunderii pârâtului B. pentru prejudiciul cauzat reclamantei, Curtea reţine că excluderea asociatului B. s-a hotărât prin Hotărârea Adunării Generale nr. 4 din 22.10.2013, moment la care acesta nu mai avea calitatea de administrator, fiind revocat prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor S.C. A. S.R.L.  nr. 2 din data de 12.11.2012, astfel că şi pentru ipoteza în care textul de la art. 155 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 este aplicabil şi în materia SRL-urilor, excepţia lipsei calităţii de reprezentare nu se susţine.

Or, din interpretarea art. 155 din Legea 31/1990, rezultă că legiuitorul se referă la administratorii/directorii în funcţie la data adunării, aceasta fiind raţiunea pentru care operează încetarea de drept a mandatului de administrator, respectiv suspendarea de drept a mandatului de director şi desemnarea persoanei care să exercite acţiunea în numele societăţii. Or, în cauză, pârâtul B.  nu mai era în funcţie la data adoptării hotărârii adunării generale, decizia de atragere a răspunderii fiind ulterioară şi nu concomitentă cu cea a revocării mandatului, astfel că nu operează lipsa de reprezentare a societăţii în promovarea acţiunii în atragerea răspunderii şi nici desemnarea unei persoane însărcinate să exercite acţiune în justiţie.

Rezultă că, pentru ipoteza în care nu este desemnată persoana însărcinată care să exercite acţiunea în justiţie îndreptată împotriva altor persoane decât persoanele având drept de reprezentare a societăţii, acţiunea se introduce de către societate prin reprezentantul său legal de la data introducerii acţiunii, conform regulilor generale privind reprezentarea societăţii. Întrucât societatea are mai mulţi administratori şi  nu s-a decis atragerea răspunderii decât pentru pârâtul B., societatea urmează să fie reprezentată de ceilalţi administratori al căror mandat nu este revocat şi care îşi păstreze puterea de reprezentare. O atare concluzie rezultă din interpretarea art. 155 alin. 2 prin corelare cu art. 155 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, întrucât pârâtul B. la 22.10.2013 nu mai deţinea calitatea de administrator la S.C. A. S.R.L., revocarea privindu-l doar pe acesta şi nu pe ceilalţi administratori care au rămas în exerciţiul funcţiei lor. 

Prin voinţa asociaţilor exprimată iniţial în actele constitutive ale societăţii mandatul administratorilor poate fi limitat la gestiunea internă a societăţii sau poate fi învestit şi cu putere de reprezentare, fiind aplicabil principiul general al contractului de mandat, potrivit căruia reprezentarea nu este de esenţa mandatului, ci numai de natura sa. Or, potrivit prevederilor art. 13 teza I din Actul constitutiv al societăţii  „Administratorii au dreptul să reprezinte societatea înaintea oricărei instanţe …” astfel că dreptul de a reprezenta societatea are în vedere şi dreptul de a o reprezenta în justiţie.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile statutare care îi conferă administratorului dreptul de a reprezenta societatea în justiţie şi faţă de obligaţia instituită de art. 73 alin. 1 lit. d din Legea nr. 31/1990, în sarcina administratorilor de a duce la îndeplinire hotărârile adunării generale, susţinerile privind necesitatea acordării unui mandat special altor persoane sunt superflue.

Din interpretarea coroborată a alin. (3) şi (4) ale art. 197 din Legea nr. 31/1990 rezultă că regulile de administrare prevăzute de lege pentru societăţile pe acţiuni nu sunt aplicabile societăţilor cu răspundere limitată decât în cazul existenţei unor norme de trimitere expres şi limitativ prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Absenţa unor astfel de norme de trimitere, limitative şi de strictă interpretare, la societatea pe acţiuni conduce la concluzia că administrarea societăţii cu răspundere limitată este guvernată de reguli diferite de cele stipulate pentru societatea pe acţiuni. Ori, a administra societatea înseamnă a îndeplini toate operaţiunile de gestiune necesare atingerii scopului social iar prin operaţiuni de gestiune se înţeleg actele juridice pe care le reclamă desfăşurarea activităţii societăţii şi, implicit, realizarea obiectului său de activitate, indiferent că sunt de conservare, de administrare sau de dispoziţie.

Din analiza acestui text legal şi din parcurgerea opiniilor doctrinare rezultă fără putinţă de tăgadă că, în principiu, administratorii societăţilor se bucură de o plenitudine de competenţă, având dreptul – dar şi obligaţia corelativă – de a efectua actele cerute pentru realizarea obiectului de activitate, în limitele, astfel cum am mai precizat, ale actului constitutiv, promovând acţiunea în atragerea răspunderii administratorului B., dispusă prin Hotărârea AGA S.C. A. S.R.L. nr. 4/22.10.2013.

Pe această linie a raţionamentului, Curtea apreciază ca fondate criticile S.C. A. S.R.L. privitoare la greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant pentru reclamanta S.C. A. S.R.L., de natură a face aplicabile dispoziţiile art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, care permit instanţei de apel să procedeze la judecarea fondului în faţa instanţei de apel, pentru ipoteza în care prima instanţă a soluţionat greşit cauza, neintrând în cercetarea fondului. Or, în speţă, admiţând în mod eronat excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru S.C. A. S.R.L., în ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la atragerea răspunderii pârâtului B., prima instanţă nu a mai procedat la judecata fondului, instanţa de apel fiind ţinută, faţă de textul de lege indicat la judecarea procesului, cu evocarea fondului, nesusţinându-se criticile apelantului pârât B. la aplicabilitatea dublului grad de jurisdicţie.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, apelantul pârât B. critică soluţia de admitere a cererii de excludere, întemeiată pe art. 222 alin. 1 lit. d din Legea nr. 31/1990, sub motivul că instanţa de fond a respins cererile în probaţiune formulate de parte şi care ar fi probat că sumele nejustificate şi retrase din conturile bancare al societăţii, în cuantum de 380.377,87 lei au fost folosite în interesul societăţii S.C. A. S.R.L., fiind exclus astfel elementul intenţional ce caracterizează frauda.

Cererile în probaţiune constând în proba testimonială, proba cu expertiza tehnică agricolă şi respectiv specialitatea topografie, nu au un caracter util, necesar şi pertinent întrucât obiectul acţiunii şi al apelului îl constituie excluderea din societate, pentru folosirea de sume de bani fără a fundamenta şi justifica cheltuielile cu vreun document relevant, urmărindu-se probarea unor elemente privitoare la situaţia de fapt. Or, cunoştinţele tehnice de specialitate ale experţilor pentru cele două materii, agricultură şi topografie, se raportează la obiectul dedus judecăţii şi la obiectivele stabilite în sarcina experţilor şi care nu au legătură cu obiectul prezentei cauze şi deci nu reprezintă un mijloc de probă care să conducă la dezlegarea pricinii.

În aprecierea caracterului util al probei testimoniale, trebuie reţinut că, prin documente justificative, se înţeleg acte scrise în care se înscriu tranzacţiile, evenimentele şi alte operaţii economice, în momentul şi de regulă la locul efectuării lor, cu scopul de a servi ca dovadă a înfăptuirii lor şi ca suport de înregistrare în contabilitate, reglementate prin prevederile Legii nr. 82/1991 republicată.

Aşa fiind, proba testimonială este inadmisibilă, faţă de dispoziţiile art. 309 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât dovada cu martori nu poate opera pentru ipoteza în care legea specială, Legea nr. 82/1991 republicată, cere forma scrisă, respectiv existenţa actelor scrise.

Deşi se afirmă de către pârât că există documente justificative pentru retragerile în cuantum de 380.377,87 lei nici în faţa instanţei de fond şi nici în apel nu s-au exhibat aceste documentele justificative, care, în cazul mijloacelor băneşti şi decontărilor, sunt: chitanţa, chitanţa pentru operaţiuni în valută, procesul-verbal de plăţi, dispoziţia de plată-încasare către casierie, borderoul documentelor achitate cu cecuri de decontare, borderou de achiziţie.

Critica pârâtului relativ la consideraţiile primei instanţe, care a reţinut că acesta a încălcat cu vinovăţie dispoziţiile statutare, prin aceea că a folosit capitalul social al S.C. A. S.R.L. în folosul S.C. H. S.R.L., solicitând în acest sens administrarea probei testimoniale, nu se susţine. Astfel, administrarea probei testimoniale, peste recunoaşterea pârâtului din interogatoriul, care a produs o mărturisire complexă, pe care instanţa de fond a coroborat-o cu proba cu înscrisuri, respectiv cu concluziile raportului de expertiză contabilă, administrat în cauză, nu are caracter util şi concludent soluţionării cauzei.

Astfel, în răspunsul la interogatoriu, pârâtul produce o mărturisire complexă prin aceea că recunoaşte că nu a adus la cunoştinţa societăţii reclamante înfiinţarea de către soţia sa a societăţii concurente H. S.R.L., că S.C. H. S.R.L. a desfăşurat activităţi specifice obiectului său de activitate pe terenuri aflate în imediata vecinătate a terenurilor pe care îşi desfăşura activitatea societatea reclamantă, respectiv faptul că nu a anunţat niciunul dintre ceilalţi asociaţi sau administratori ai reclamantei cu privire la înfiinţarea de către soţia sa a S.C. H. S.R.L., nici anterior înmatriculării, nici ulterior, acest aspect fiind descoperit în mod întâmplător de numitul F., însă apreciază că nici nu era necesar întrucât nu era administrator al S.C. H. S.R.L. ci doar salariat.

Această mărturisire complexă se coroborează cu proba cu înscrisuri, constând într-un email trimis la 18.09.2012 către F., în care pârâtul afirma că S.C. H. S.R.L. este firma sa (a se vedea filele 168 şi 171 verso, vol. II din dosar) şi adresele transmise către Primăria D. cu privire la contractele de arendă încheiate de S.C.  H. S.R.L. cu persoane fizice, pentru terenuri situate în extravilanul localităţii D., care sunt semnate de către pârât, în numele S.C. H. S.R.L.

Raţiunile primei instanţe, potrivit cu care printr-un concert fraudulos stabilit cu S.C. H. S.R.L.,  pârâtul B. a folosit capitalul social şi patrimoniul S.C. A. S.R.L. în folosul societăţii administrate de soţia sa, rezultă din aceea că S.C. H. S.R.L. a desfăşurat în paralel activităţi identice celor întreprinse de S.C. A. S.R.L., utilizând resursele şi capitalul social al societăţii reclamante pentru exploatarea terenurilor arendate către S.C. H. S.R.L., situate în extravilanul localităţii D., în imediata apropiere a terenurilor utilizate de către S.C. A. S.R.L..

În suplimentul la raportul de expertiză contabilă s-a reţinut că, în perioada 01.01.2010 – 31.12.2012 S.C. H. S.R.L. nu a avut ca angajaţi personal specializat care să desfăşoare activitate de producţie, iar rezultatele financiare negative ale S.C. A. S.R.L. în intervalul 2010 - 2012 în contrapondere cu cele pozitive înregistrate de S.C. H. S.R.L., pentru acelaşi interval, se explică prin aceea că S.C. H. S.R.L. a utilizat resursele umane şi mijloacele de producţie ale S.C. A. S.R.L., în vederea exploatării propriilor terenuri (concluzii raport de expertiză contabilă, anexe la cererea de chemare în judecată filele 16-18).

În ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului, reţinem că art. 155 din Legea nr. 31/1990 priveşte atât încălcarea obligaţiilor contractuale rezultate din răspunderea civilă contractuală a administratorului cât şi nerespectarea obligaţiilor reglementate de lege şi care sunt de natură a atrage răspunderea delictuală. În speţă pârâtul B. este culpabil atât de încălcarea obligaţiei contractuale de affectio societatis cât şi de încălcarea obligaţiilor legale prevăzute de Legea 82/1991, respectiv fapta că a retras sume de bani în numerar din conturile bancare ale societăţii pe care o administra, utilizând sumele respective fără a fundamenta şi justifica în vreun fel cheltuielile cu vreun document relevant, producând un prejudiciu prin nedepunerea documentelor contabile şi nereflectarea modului în care au fost folosite aceste sume. Raportul de expertiză contabilă reţine că totalul avansurilor încasate şi nejustificate de pârâtul B., pentru intervalul 2009-2013 este în cuantum de 380.377,87 lei, prejudiciu pe care acesta trebuie să îl restituie reclamatei S.C. A. S.R.L..

Pentru prejudiciul încercat de reclamantă, pârâtul B. este ţinut la plata de dobânzi moratorii, în condiţiile art. 1535 Cod civil, sub forma dobânzilor legale aferente acestei sume, calculate conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 03.03.2014, data introducerii acţiunii şi care constituie moment al punerii în întârziere, în considerarea dispoziţiilor art. 1522 Cod civil.

Nu se susţin criticile pârâtului care invocă caracterul nelegal al sentinţei, faţă de împrejurarea că dispoziţia de a-i retrage părţile sociale este neechitabilă, în condiţiile în care nu este desdăunat pentru părţile sale sociale. Aceasta întrucât excluderea sa din societate nu se produce pe fondul repunerii sale în situaţia anterioară, întrucât în cauză nu operează o rezoluţie a actului constitutiv, ci pentru că legea îl plasează pe asociatul exclus pe o poziţie de inferioritate subordonată interesului general al societăţii. În consecinţă, el nu este îndreptăţit la o parte din patrimoniul societăţii, procentual cu participarea la capitalul social ci are dreptul numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acestei părţi proporţionale din patrimoniul societăţii, care urmează să fie stabilită fie amiabil, fie pe cale judecătorească, după rămânerea definitivă a hotărârii de excludere, întrucât o învestire a instanţei, pe un astfel de capăt de cerere, pe calea acţiunii reconvenţionale, în prezentul cadru procesual nu există.

Criticile apelantului parat B. privitore la obligarea sa, în mod nelegal, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 23.900,6 lei, fiind greşit indicate dispoziţiile art. 480 Cod procedură civilă, în condiţiile în care o soluţie de admitere în parte ar face aplicabile dispoziţiile art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, nu se susţin. 

Curtea reţine că o compensare a cheltuielilor de judecată nu a putut opera, întrucât în cauză pârâtul nu formulat o acţiune reconvenţională, pentru a exista o obligaţie reciprocă a părţilor cu privirea la suportarea totală sau parţială a cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte culpa procesuală a reclamantei rezultată din faptul că, în ceea ce priveşte petitul 2 al cererii de chemare în judecată, privitor la plata prejudiciului cauzat reclamantei S.C. A. S.R.L., instanţa a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant, se reţine că prima instanţă a stabilit în sarcina pârâtului cheltuieli de judecată în cuantum de 23.900,6 lei, respectând proporţionalitatea cheltuielilor cu partea din pretenţii admisă.

Astfel, în mod temeinic şi legal se arată de către prima instanţă că, în cuantumul de 23.900,6 lei au fost incluse taxa de timbru datorată pentru capătul de cerere privind excluderea, onorariul de avocat şi onorariul expertului, partea achitată de reclamantă, fiind astfel exclusă contravaloarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 9317,02 lei achitată de către reclamanta pentru petitul privind prejudiciul cauzat S.C. A. S.R.L. şi dobânzile legale aferente acestuia.

Includerea în cuantumul cheltuielilor de judecată a onorariului de expertiză se justifică prin aceea că expertiza a fost dispusă de către prima instanţă pentru soluţionarea capătului de cerere privitor la excludere, iar pârâtul a căzut în pretenţii în raport de acest capăt de cerere, el fiind ţinut la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu achitat expertului de către reclamantă, pentru care nu există temei de compensare cu onorariul achitat expertului de către pârât.

În privinţa onorariului avocaţial se reţine, astfel cum corect a reţinut instanţa fondului, că admiterea în parte a pretenţiilor nu are drept consecinţă reducerea onorariului, întrucât la dimensionarea cuantumului acestuia, prima instanţă s-a raportat la prestaţia îndeplinită de avocatul reclamantei şi care a fost comună primelor două capete de cerere, esenţială fiind excluderea pârâtului din societate, indiferent de soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant pentru S.C. A. S.R.L..

Nu poate opera astfel o compensare a cheltuielilor de judecată ale pârâtului cu cheltuielile de judecată ale reclamantei, capătul de cerere privind excluderea fiind admis în integralitate, culpa procesuală, în raport de acest capăt aparţinând în integralitate pârâtului, din cheltuielile de judecată datorate fiind exclusă contravaloarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 9317,02 vizând petitul 2.

Aşadar, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, susţinută şi de raţionamentul logico juridic inserat în considerentele sentinţei civile nr. 121/C/07.03.2016, indicarea ca temei de drept a art. 480 Cod procedură civilă constituind o eroare materială, care nu constituie o greşită aplicare a legii.

În apel, cuantumul cheltuielilor de judecată urmează să fie stabilit în raport de dispoziţiile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, consecinţă a respingerii în integralitate a apelului declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 581/C/02.12.2015, a Încheierii Şedinţei Camerei de Consiliu din 12.11.2015 şi a sentinţei civile nr. 121/C/07 03 2016 pronunţate de Tribunalului Braşov - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. xxx5/62/2014 şi admiterii apelului declarat de reclamata împotriva Încheierii şedinţei publice de judecată din 06.10.2014 şi a sentinţei civile nr. 581/C/02.12.2015, pronunţate de Tribunalul Braşov - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. xxx5/62/2014, culpa procesuală aparţinând intimatului pârât B..

În cuantumul cheltuielilor de judecată se include contravaloarea onorariului avocaţial, în cuantum de 10.429,2 lei – factura fiscală seria xxA nr. xx/01.03.2016, extras cont din 13.06.2013, contravaloare taxă judiciară de timbru achitată în apel - 951, 76+3706, 77+20 lei, rezultând un cuantum total de 15.107,73 lei, la plata căruia este ţinut pârâtul B., în apel.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 581/C/02.12.2015, a Încheierii Şedinţei Camerei de Consiliu din 12.11.2015 şi a sentinţei civile nr. 121/C/07.03.2016 şi să  admită apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Încheierii şedinţei publice de judecată din 06.10.2014 şi a sentinţei civile nr. 581/C/02.12.2015, toate pronunţate de Tribunalului Braşov - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. xxx5/62/2014, cu consecinţa respingerii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant pentru reclamanta S.C. A. S.R.L. în legătură cu petitul 2 şi obligării pârâtului  B. la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 380.377,87 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat societăţii şi dobânda legală aferenta acestei sume, conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011, începând cu 03.03.2014 şi până la momentul plăţii integrale şi efective a debitului datorat.

Se vor păstra neschimbate celelalte dispoziţii ale încheierii şi sentinţei apelate.

Domenii speta

Spete similare