Plângere împotriva încheierii de respingere a contestaţiei privind tergiversarea procesului întemeiată. Indicarea de instanţa care judecă plângerea a măsurilor legale necesare fără a intra în problemele de fapt sau de drept care să anticipeze soluţia.

Procedura insolvenţei este guvernată de principiul soluţionării cu celeritate conform art. 4 pct. 3 din Legea nr.85/2014, care impune asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într-un timp util şi rezonabil.

Acordarea unor termene foarte lungi pentru depunerea expertizei încuviinţate  în cadrul procedurii insolvenţei  şi neluarea măsurilor de sancţionare a participanţilor, inclusiv a părţilor care nu au înţeles să pună la dispoziţia expertului documentele solicitate, presupune încălcarea principiului celerităţii.

În raport de prevederile art. 525 Noul Cod de procedură civilă, se impune ca proba câştigată cauzei să fie administrată cu celeritate prin stabilirea unor termene de judecată de maximum trei săptămâni şi a unor termene precise până la care trebuie efectuate lucrările, cu aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege persoanelor care nu îndeplinesc în termen dispoziţiile instanţei.

Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2017, în dosarul nr. 2539/104/2014/a1 al Tribunalului Olt Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, contestatoarea DCIIPURL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC M&S TM SRL, a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului.

La data de 20.01.2017, Tribunalul Olt Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, a pronunţat o încheiere prin care a respins contestaţia formulată de DCIIPURLB, în calitate de administrator judiciar al SCM&STMSRLS, ca neîntemeiată.

S-a reţinut că, motivul invocat de către contestatoare în sensul că la data de 14.10.2014 când s-a înregistrat dosarul anexă în procedura prevăzută de Legea 85/2016, având ca obiect contestaţie la tabelul preliminar de creanţă, formulat de debitoarea SCM&S TMSRL, unde la termenul din 02.11.2015 s-a emis adresă către experţii desemnaţi în cauză în vederea întocmirii raportului de expertiză şi ulterior, acordarea a trei termene fără ca raportul de expertiză să fie depus la dosar, nu poate fi imputabil instanţei, atâta timp cât experţii au învederat că nu le-au fost puse la dispoziţie actele necesare, atât de către contestatoare, cât şi de către intimata creditoare PBRSA.

Instanţa, în virtutea rolului său activ, a emis adresă atât către intimata-creditoare, cât şi către contestatoare pentru a pune la dispoziţia experţilor actele solicitate, după ce în prealabil le-a comunicat obiectivele expertizei.

La termenul din 16.01.2017, nefiind depus raportul de expertiză, instanţa a atenţionat pe cei doi experţi că se vor aplica dispoziţiile art. 137 alin. 2 lit. d din Codul de procedură civilă şi că vor fi amendaţi pentru neefectuarea la timp a expertizei.

Împotriva încheierii din 20.01.2017, a formulat plângere DCIIPURLB, în calitate de administrator judiciar al SCM&STMSRLS, care a invocat prevederile art. 522, 524 alin. 3, 525 din Noul Cod de procedură civilă, art. 112 alin. 3 din Legea 85/2014.

S-a solicitat ca, în temeiul art. 525 alin. 5 Noul Cod de procedură civilă, Curtea să dispună ca instanţa de fond, Tribunalul Olt, să soluţioneze cauza înregistrată sub nr. 2539/104/2014/a1, având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe al SC M&STMSRL, întrucât perioada de observaţie în această cauză a depăşit cu 17 luni termenul de 12 luni prevăzut de art. 112 alin. 2 din Legea 85/2014.

În argumentarea temeiniciei contestaţiei privind tergiversarea procesului, petenta a invocat prevederile art. 522 alin. 2 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că instanţa de fond a stabilit la termenul din 02.12.2015, întocmirea rapoartelor, iar ulterior , la termenele din 14.12.2015, 14.03.2016 şi 06.06.2016 a repetat adresa, fără ca rapoartele să fie depuse până-n prezent la dosar şi nici nu a dispus vreo măsură împotriva persoanelor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile impuse de către instanţă.

Mai mult, în raport de prevederile art. 522 alin. 2 pct. 4 din Noul Cod de procedură civilă, instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil, prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul act de procedură (o6.06.2016), ar fi fost soluţionat pentru luarea măsurii sau îndeplinirii actului în ceea priveşte depunerea rapoartelor de expertiză şi soluţionarea cu celeritate  a cauzei.

Petenta a solicitat, ca instanţa de fond să aplice măsura decăderii contestatoarei din proba cu expertiza întrucât aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia în termenul stabilit de instanţa şi pe cale de consecinţă să procedeze la soluţionarea cauzei.

Analizând actele şi soluţionării dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea a constatat că plângerea este fondată.

În ceea ce priveşte contestaţia privind tergiversarea procesului, reglementată prin dispoziţia art. 522 Noul Cod de procedură civilă, intenţia legiuitorului a fost aceea de a găsi un mijloc procedural destinat să zădărnicească, într-o manieră promptă şi eficientă, orice tendinţă de tergiversare a judecăţii şi de nesocotire, pe această cale, a principiului soluţionării procesului civil într-un termen optim şi previzibil.

Textul de mai sus determină şi cazurile în care se poate exercita calea contestaţiei, respectiv:

1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;

2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

3. când o persoană sau autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Prin urmare, legea circumstanţiază cu destulă claritate situaţiile în care se poate exercita o contestaţie în temeiul reglementărilor de mai sus analizate.

Plângerea formulată în temeiul art. 525, va fi soluţionată de trei judecători, iar potrivit alin. 3, în toate cazurile, instanţa care soluţionează plângerea nu va putea da îndrumări şi nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme de drept sau de fapt care să anticipeze modul de soluţionare a pricinii ori care să aducă atingere libertăţii judecătorului cauzei de a hotărî, conform legii, cu privire la soluţia ce trebuie dată procesului.

Precizarea de mai sus, este în concordanţă cu însăşi limitele investirii instanţei superioare, aceasta nefiind sesizată decât pentru adoptarea unor măsuri care să conducă la soluţionarea cauzei într-un termen optim şi previzibil şi nicidecum să vizeze împrejurări de fapt sau de drept privitoare la soluţionarea în fond  a cauzei.

În speţă, petenta a invocat dispoziţiile art. 522 alin. 2 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că, deşi instanţa de fond a dispus întocmirea unui raport de expertiză la termenul din 2 noiembrie 2015 şi a dispus repetarea adresei către expert la 14.12.2015, 14.03.2016 şi 06.06.2016, expertiza nu a fost efectuată şi nici instanţa nu a luat vreo măsură împotriva persoanelor care nu şi-au îndeplinit obligaţia.

S-au invocat şi prevederile art. 525 alin. 2 pct. 4 din NCpc, în condiţiile în care instanţa de fond şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optimi şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei.

Petenta a considerat că instanţa de fond trebuie să aplice măsura decăderii contestatoarei din proba cu expertiza şi pe cale de consecinţă, să procedeze la soluţionarea cauzei.

Trebuie menţionat, că procedura insolvenţei este guvernată de principiul soluţionării cu celeritate a  unor astfel de cauze, aspect reliefat atât prin dispoziţiile art. 4 pct. 3 din legea 85/2014, care impune asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într-un timp util şi rezonabil, dar şi prin prevederile punctului 11 al art. 4, referitoare la valorificarea într-un timp util şi într-o manieră cât mai eficientă a activelor.

Pe de altă parte, potrivit art. 330 din NCpc, când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei experţi, în timp ce la art. 336 alin. 1 teza a II-a din NCpc, se stipulează că, în cazuri urgente, termenul pentru depunerea raportului de expertiză poate fi micşorat.

Or, deşi în speţă avem un litigiu în procedura insolvenţei, termenele pentru depunerea rapoartelor de expertiză au fost nejustificat de lungi, în timp ce părţile cauzei, nu au înţeles să pună la dispoziţia expertului documentele solicitate.

Chiar dacă judecătorul fondului la termenul din 16.01.2017 a dispus ca experţii să întocmească expertiza exclusiv pe baza înscrisurilor puse la dispoziţie până în prezent şi cu menţiunea pentru experţi că vor fi amendaţi în situaţia în care nu depun lucrarea, termenul pentru executarea lucrării a fost stabilit la 27 martie 2017, care nu reprezintă un termen optim şi previzibil.

În aceste condiţii, Curtea, în raport de prevederile art. 525 NCpc, a admis plângerea dar nu în sensul decăderii contestatoarei din proba cu expertiza, care reprezintă o probă câştigată cauzei în raport de necesitatea şi utilitatea acesteia, ci, dispunând administrarea cu celeritate a probatoriului încuviinţat, prin stabilirea unor termene de judecată de maximum trei săptămâni şi a unor termene precise până la care trebuie efectuate lucrările, cu aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege persoanelor care nu îndeplinesc în termen dispoziţiile instanţei.

Domenii speta

Spete similare