Acţiune în constatare desfăşurare activitate în condiţii deosebite de muncă.

Acţiune în constatare desfăşurare activitate în condiţii deosebite de muncă.

Legea nr.263/2010: art.30;

Ordinului nr.50/1990 şi Ordinului nr. 125/1990;

Decizia nr.12/2016 dată de ÎCCJ (RIL).

Ulterior anului 2001, prin Legea nr.19/2001, locurile de muncă au fost definite şi clasificate în locuri de muncă în condiţii deosebite, locuri de muncă în condiţii speciale şi locuri de muncă în condiţii normale, în baza unor criterii prevăzute de lege, statul urmând  politica legislativă a Uniunii Europene de normalizare a condiţiilor de lucru ale salariaţilor în sensul înlăturării, pe cât posibil, a condiţiilor dăunătoare pentru sănătatea şi securitatea acestora.

Procedura instituită prin noua reglementare a presupus parcurgerea mai multor etape, în ordine cronologică, fiind prevăzute căi speciale de cenzurare jurisdicţională a modului de derulare a respectivei proceduri pentru fiecare etapă.

Secţia I Civilă -Decizia civilă nr.632/19 aprilie 2017.

Sub dosar nr…/…/2015 s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu acţiunea formulată şi precizată de reclamantul B.F. în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. „CFR Marfa”  S.A. prin care s-a a solicitat: - să se constate că potrivit datelor înregistrate  în carnetele de muncă până la 01 aprilie 2001, activitatea desfăşurată de reclamant a fost încadrată în grupa I de muncă, activităţi care sunt prevăzute la pct. 123 din Ordinul nr. 50/1990, republicat şi anume meserii şi funcţii din unităţile de exploatare a cailor ferate a cărei activitate este legată de siguranţa circulaţiei; - să se constate că activitatea desfăşurată de reclamant după  anul 2001 şi până în prezent este în aceeaşi condiţii de muncă şi cu acelaşi factor de risc pentru care salariaţii  au beneficiat de grupa I de muncă în conformitate cu Ordinul nr. 125/1990 şi Ordinul nr. 50/1990, până la data de 01.04.2001, când a intrat in vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art.198 a abrogat ordinul nr.50/1990 ; - să se constate că activitatea desfăşurată de reclamant  după anul 2001 şi până în prezent este în aceleaşi condiţii concrete de lucru, respectiv existenţa  noxelor şi condiţiile concrete de microclimat, solicitare fizică şi nervoasă care au fost avute în vedere de Ministerul Transporturilor atunci când a precizat ca aceste locuri de muncă se încadrează în grupa I de muncă, şi pe cale de consecinţă pârâta să recunoască că activitatea desfăşurată de reclamanţi după anul 2001 şi până în prezent se încadrează în condiţii speciale de muncă sau condiţii deosebite de muncă şi să se elibereze reclamantului o adeverinţă din care să rezulte acest aspect, având în vedere faptul că din 21.01.2011 a fost abrogat Decretul nr. 92/1976, privind carnetul de muncă.

Prin sentinţa civilă nr…/2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu, au fost respinse excepţiile invocate de pârâtă.S-a respins acţiunea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către pârâtă, a fost respinsă motivat de faptul aceasta este  acţiune în realizarea dreptului, reclamantul urmărind obţinerea unor avantaje materiale concrete. În acest sens, sunt relevante prevederile art.100 din Legea nr.263/2010, privind  sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora „ persoanele care au desfăşurat activităţi în locurile de muncă încadrate în grupele I şi II de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective..”.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului, instanţa de fond a respins această excepţie întrucât reclamantul solicită încadrarea în condiţii speciale de muncă sau deosebite de muncă doar perioada lucrată şi eliberarea unei adeverinţe, luând în considerare perioada cât a avut contract individual de muncă, precum şi datele cuprinse în carnetul de muncă. Din copia carnetului de muncă depusă la dosar rezultă perioada lucrată de reclamant.

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte primul petit - să se constate că potrivit datelor  înregistrate în carnetele de muncă până la 01 aprilie 2001, activitatea desfăşurată de reclamanţi a fost încadrată în grupa I de muncă, activităţi care sunt prevăzute la pct.123 din Ordinul nr.50/1990, republicat şi anume meserii şi funcţii din unităţile de exploatare a căilor ferate a căror activităţi sunt legate de siguranţa circulaţiei; - să se constate că potrivit datelor  înregistrate în carnetele de muncă până la 01 aprilie 2001, activitatea desfăşurată de reclamanţi a fost încadrată în grupa I de muncă, activităţi care sunt prevăzute la pct.123 din Ordinul nr.50/1990, republicat şi  anume meserii şi funcţii din unităţile de exploatare a cailor ferate a căror activităţi sunt legate de siguranţa circulaţiei, s-au apreciat ca neîntemeiate şi nejustificate aceste cereri întrucât anterior datei de 01.04.2001, societatea l-a încadrat pe reclamant în grupă I de muncă, aşa cum prevede Ordinul nr.50/1990, poziţia 123 din anexa 1 şi Ordinul nr.125/1990.

În ceea ce privesc celelalte solicitări, s-au reţinut următoarele: începând cu data de 01.04.2001 au fost abrogate dispoziţiile Ordinului MMPS nr.50/1990 şi cele ale Ordinului nr.125/1990, încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale s-a realizat în temeiul Legii nr.19/2000 şi HG nr.1025/2003, care stabileşte metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţiile speciale. Unul dintre aceste criterii fiind acela al încadrării locurilor de muncă în grupa I sau II de muncă anterior datei de 1 aprilie 2001. Un alt criteriu viza desfăşurarea activităţii unde există factori de risc profesional care, prin natura sarcinii de muncă şi condiţiile de realizare a acesteia conduc în timp la reducerea prematură a capacităţii de muncă, îmbolnăviri profesionale şi la comportamente riscante în activitate cu urmări grave securităţii şi sănătăţii angajatorilor sau a altor persoane; un alt criteriu viza existenţa la locurile de muncă în condiţii speciale a unor factori de risc, care nu pot fi înlăturaţi, în condiţiile în care s-au luat măsuri tehnice şi organizatorice pentru eliminarea şi diminuarea acestora, in conformitate  cu legislaţia  de protecţie a muncii în vigoare.

În  anul 2006 a fost adoptată şi a intrat în vigoare Legea nr.226 care prevedea două condiţii cumulative pentru ca locurile de muncă să fie încadrate în condiţii speciale la locul de muncă să se desfăşoare activităţile expres prevăzute la anexa 1 a legii şi locul respectiv de muncă să aparţină unei unităţi expres prevăzute în anexa nr. 2 la Lege, neîndeplinirea acestora şi faptul că reclamantul a beneficiat de grupa I de muncă anterior anului 2001 nu este suficient pentru încadrarea respectivului loc de muncă în condiţii speciale. Astfel, Anexa 1 a Legii nr.226/2006 cuprindea „locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, în care se desfăşoară anumite activităţi” şi la pct. 7 fiind nominalizată „ activitatea desfăşurată de personalul din siguranţa circulaţiei care îndeplineşte funcţia de mecanic de locomotivă şi automotor, mecanic ajutor şi mecanic instructor”. La Anexa nr. 2 a acestui act normativ se arată unităţile care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, la pct. 18 regăsindu-se S.N.T.F.M. CFR Marfă SA pentru activităţile stabilite la pct.7 ale Anexei nr.1. Reclamantul a desfăşurat activitate în cadrul societăţii pârâte în funcţia de lăcătuş montator agregate energetice şi transport, postul acestuia neregăsindu-se în cuprinsul Anexei 1 a legii nr.226/2006. Dispoziţiile art. 30 din Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice stabilesc care sunt locurile de muncă pentru în condiţii speciale, în acest sens pârâta a fost nominalizată în Anexa nr. 2, pct. 7 „ Activitatea desfăşurată de personalul din siguranţa circulaţiei, care îndeplinesc funcţia de mecanic de locomotivă şi automotor mecanic ajutor şi mecanic instructor”.Aşa cum se poate observa, condiţiile potrivit cărora un loc de muncă se încadrează în grupă specială sunt bine reglementate de lege, acordarea grupei I de muncă anterior anului 2001 nu este suficientă şi nu justifică acordarea condiţiilor speciale de muncă după data de 01.04.2001, instanţa neavând competenţa încadrării anumitor meserii într-o altă grupă decât cea stabilită de dispoziţiile legale în materie.

În ceea ce priveşte capătul de cerere în care reclamantul solicită în subsidiar să recunoască că activitatea desfăşurată după anul 2001 şi până în prezent în condiţii deosebite de muncă şi să elibereze o adeverinţă din care să rezulte acest aspect, având în vedere faptul că din 21.01.2011 a fost abrogat decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, a fost respinsă această solicitare ca nedovedită. Dispoziţiile art. 29 din Legea nr.263/2010 prevăd la art.1 „sunt  încadrate în condiţii deosebite  locurile de muncă  stabilite în baza criteriilor şi metodologiei prevăzute de legislaţia în vigoare la data încadrării acestora”. Hotărârea nr. 261/2001, privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite prevede la art. 2 alin.2 „ Încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite se face cu respectarea dispoziţiilor art.7 şi sau 8, după caz cu îndeplinirea cumulativă a criteriilor prevăzute la alin.1 lit. a) şi b) sau alin 1, lit. a) şi c).”, iar art.3 precizează succesiunea operaţiunilor necesare încadrării anumitor posturi în grupa deosebită de muncă.

Pârâta a făcut toate demersurile pentru încadrarea reclamantului în grupă deosebită de lucru, depunând în acest scop dosarul la ITM B., însă  acesta a fost respins, astfel cum rezultă din adresa nr…/27.12.2001, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ criteriile stabilite de art.2 din HG nr.261/2001, respectiv criteriul b) – răspuns specific al organismului la agresiunea noxei profesionale  şi c) – lista bolilor profesional .

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, solicitând schimbarea hotărârii şi admiterea acţiunii.

 În expunerea motivelor de apel susţine că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, că prima instanţă nu a realizat o analiză efectivă a argumentelor pe care şi-a întemeiat demersul.

Apelantul susţine că criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale au fost reglementate de HG nr.1025/2003.

 Unitatea pârâtă nu a făcut demersuri pentru a obţine avizul necesar pentru meseria reclamantului, care concură la siguranţa circulaţiei pe calea ferată, ci doar pentru meseriile de mecanici de locomotivă, mecanici ajutor de locomotivă şi mecanici instructori, activităţi enumerate în Anexa 2 la Legea nr.263/2010, societatea pârâtă regăsindu-se la poziţia 18 din Anexa 3 la Legea nr. 263/2010.

Elementul determinant pentru încadrarea locului de muncă în condiţii speciale îl constituie faptul că activitatea este legată de siguranţa circulaţiei.

 Pârâta a omis de la început din cadrul procedurii celelalte funcţii pentru care anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 s-au recunoscut în favoarea angajaţilor grupele de muncă.

 Angajaţii nu au avut la momentul final indicat de HG nr.1025/2003 pentru realizarea procedurii de încadrare în condiţii speciale percepţia efectelor financiare ale încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale, întrucât acordarea unui punctaj suplimentar la pensiei aferent acestei încadrări s-a realizat abia prin Legea nr.218/2008.

 Reclamantul, ulterior anului 2001, a fost încadrat pe funcţia de lăcătuş montator agregate energetice şi de transport şi nu beneficiază de condiţii speciale de muncă, deşi activitatea sa concură la siguranţa circulaţiei, după cum rezultă din atribuţiile specificate în fişa postului, sarcinile muncii determinând o suprasolicitare psihică, ce poate determina apariţia unor boli profesionale.

Pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale s-a prevăzut îndeplinirea cumulativă a criteriilor privind confirmarea încadrării în grupa I de muncă, existenţa factorilor de risc profesional care nu pot fi înlăturaţi, desfăşurarea activităţii în locurile de muncă respective, programul de lucru integral, existenţa afectării stării de sănătate ca urmare a expunerii la noxe, criterii îndeplinite şi în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de reclamant pe perioada ulterioară anului 2001.

 Societatea pârâtă se regăseşte în Anexa 3 la Legea nr.263/2010, ceea ce lipseşte pentru ca reclamantul să beneficieze de condiţii speciale este nominalizarea funcţiei de lăcătuş montator agregate energetice şi de transport din Anexa 2.

 Societatea pârâtă nu a făcut demersuri pentru încadrarea activităţii reclamantului în condiţii speciale, singurul remediu fiind o acţiune în constatare prin confruntarea reglementărilor incidente cu condiţiile concrete de muncă ale reclamantului, condiţii constatate printr-o expertiză tehnică de specialitate, probă pe care prima instanţă a refuzat să o administreze.

 Acţiunea în constatare este de natură să garanteze respectarea dispoziţiilor art. 6 din CEDO, ce consacră dreptul la un proces echitabil, dar şi a dreptului comunitar, condiţiile  de muncă făcând obiectul mai multor Directive ale Consiliului.

Apelantul invocă practica favorabilă a Curţilor de Apel Oradea şi Craiova.

În subsidiar, solicită ca, dacă din probatoriul administrat rezultă că activitatea reclamantului din perioada în litigiu se încadrează în condiţii deosebite, să oblige pârâta să recunoască această situaţie şi să elibereze o adeverinţă în acest sens.

 În argumentarea petitului formulat în subsidiar, apelantul invocă, de asemenea, pasivitatea pârâtei în a obţine avizele necesare încadrării activităţii reclamantului în condiţii deosebite, faptul că s-au obţinut avize pentru alte funcţii, dar şi faptul că alţi angajatori au obţinut avize pentru funcţii similare.Lipsa demersului pârâtei a condus la situaţii discriminatorii, fapt cu atât mai prejudiciabil cu cât nu s-a realizat o îmbunătăţire a condiţiilor de muncă ulterior anului 2001.

În dovedirea susţinerilor, apelantul a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar şi efectuarea unei expertize de specialitate.

Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului, iar apelantul a formulat răspuns la întâmpinare.

 Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile exprimate în cuprinsul cererii de apel şi raportat la art. 479 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

În litigiu în prezenta cauză este perioada ulterioară anului 2001, în care reclamantul a fost angajat în cadrul unităţii pârâte în funcţia de lăcătuş montator agregate energetice şi de transport, perioadă în care pârâta a apreciat că activitatea s-a desfăşurat în condiţii normale de muncă.

Anterior anului 2001, în temeiul Ordinului nr.50/1990 şi Ordinului nr. 125/1990, activitatea respectivă a fost încadrată în grupa I de muncă.

Ulterior anului 2001, prin Legea nr.19/2001, locurile de muncă au fost definite şi clasificate în locuri de muncă în condiţii deosebite, locuri de muncă în condiţii speciale şi locuri de muncă în condiţii normale, în baza unor criterii prevăzute de lege, statul urmând  politica legislativă a Uniunii Europene de normalizare a condiţiilor de lucru ale salariaţilor în sensul înlăturării, pe cât posibil, a condiţiilor dăunătoare pentru sănătatea şi securitatea acestora.

Procedura instituită prin noua reglementare a presupus parcurgerea mai multor etape, în ordine cronologică, fiind prevăzute căi speciale de cenzurare jurisdicţională a modului de derulare a respectivei proceduri pentru fiecare etapă.

 În această procedură administrativă prealabilă, sindicatele sau reprezentanţii angajaţilor puteau supune controlului instanţei inacţiunea angajatorului în demararea procedurii obţinerii avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi speciale, iar mai apoi puteau contesta la instanţa de contencios administrativ refuzul autorităţilor de a emite aviz favorabil.

 La finalizarea procedurii a fost edictată Legea nr.226/2006, fiind clară opţiunea legiuitorului de a tranşa legislativ situaţia locurilor de muncă ce beneficiază de încadrarea în condiţii speciale.

 Aceeaşi opţiune a fost menţinută şi după adoptarea Legii nr.263/2011.

În ce priveşte locurile de muncă în condiţii deosebite, art.19 din Legea nr. 19/2001 a prevăzut posibilitatea stabilirii acestora prin contracte colective de muncă sau, în ipoteza în care  nu se încheie  astfel  de contracte,  prin decizia organului de conducere legal constituit la nivelul angajatorului, cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare, reglementată prin HG nr.261/2001,ce presupunea de asemenea obţinere unui aviz.

Pentru funcţia de lăcătuş montator agregate energetice şi transport revizor locomotivă nu a existat aviz nici pentru încadrare în condiţii speciale şi nici pentru încadrare în condiţii deosebite, activitatea neregăsindu-se în Anexa 2 la Legea nr. 226/2006 şi mai apoi la Legea nr.263/2010 şi nici în contractele colective de muncă. Pârâta a făcut demersuri pentru obţinerea avizului pentru încadrarea în grupă superioară de muncă pentru meseria reclamantului, solicitarea sa fiind însă respinsă

Prin Decizia nr.12/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că excede abilităţii instanţei de drept comun a statua asupra încadrării locului de muncă, înlăturând normele juridice instituite prin lege care vizează procedura administrativă dată în competenţa unor organe specializate ale statului şi termenele de desfăşurare, întrucât într-o asemenea practică s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

În cuprinsul aceleiaşi decizii se reţine că într-o astfel de interpretare nu se neagă accesul la instanţă, în condiţiile în care partea a avut la dispoziţie, direct sau prin reprezentanţii săi, posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ  în legătură cu aspecte ce ţin de iniţierea şi derularea procedurii administrative.

Deciziile pronunţate de ÎCCJ în recurs în interesul legii sunt obligatorii, potrivit dispoziţiilor art.517 Cod procedură civilă.

 Faţă de dezlegarea dată problemelor de drept de către ÎCCJ, administrarea probei cu expertiză solicitată de către reclamant este inutilă.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul.

Domenii speta

Spete similare