Contestație în anulare. Dreptul la un proces echitabil. Art. 318 Cod procedură civilă.

În reglementarea art. 318 din Codul de procedură civilă, contestaţia în anulare pentru neanalizarea tuturor motivelor de nelegalitate poate fi promovată numai de către recurent, iar nu şi de către intimat. Prin urmare, împrejurarea că în decizie nu se regăseşte o analiză concretă pe fiecare apărare a intimatului nu constituie motiv de contestaţie în anulare.

Reglementarea în discuţie nu constituie însă o încălcare a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva nerespectării principiului egalităţii armelor, având în vedere, în primul rând, faptul că atât recursul cât şi contestaţia în anulare sunt căi extraordinare de atac.

Accesul la justiţie nu este un drept absolut, ci unul ce poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit. Pe de altă parte, un aspect esenţial al dreptului de acces efectiv la o instanţă de judecată îl constituie principiul securităţii raporturilor juridice civile, potrivit căruia o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă  nu poate, în baza dreptului de acces la justiţie, să fie repusă în discuţie, decât în circumstanţe absolut excepţionale, iar reglementarea căilor extraordinare de atac satisface această exigenţă. Nu se poate aprecia că prin modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze condiţiile de exercitare a contestaţiei în anulare s-ar încălca principiul egalităţi armelor, atât timp cât ambele părţi au posibilitatea expunerii argumentelor, iar acestea sunt analizate de instanţă.

Dreptul ca o decizie să fie motivată nu este absolut, iar întinderea şi amplitudinea pe care trebuie să o aibă motivarea variază în funcţie de natura şi complexitatea cauzei. De asemenea, motivarea nu trebuie să trateze separat fiecare dintre problemele punctuale ridicate de către fiecare parte, cu excepţia situaţiei în care mijlocul respectiv de apărare era de natură să influenţeze definitiv soluţionarea cauzei

Prin contestaţia în anulare formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş la data de 06.07.2016 sub nr. 273/43/2016, contestatoarea R. M. a solicitat anularea Deciziei nr. 227/R din 25.05.2016 a Curţii de Apel Tg.-Mureş, rejudecarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 280 din 03.03.2016 a Tribunalului Mureş şi respingerea acestuia.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că instanţa de recurs nu a analizat toate apărările invocate de intimată, încălcându-i dreptul la un proces echitabil, hotărârea contestată necuprinzând motivele pentru care apărările sale au fost înlăturate, aceasta fiind şi o greşeală materială a instanţei de recurs.

Astfel, s-a susţinut că instanţa de recurs ar fi trebuit să analizeze limitele omiterii şi nu gândul judecătorului care a soluţionat fondul, care a acceptat faptul că deşi analizase critica din apel privitoare la reevaluarea masei partajabile, a omis să se pronunţe cu privire la aceasta.

Contestatoarea  mai arătat că instanţa de recurs nu a analizat apărările acesteia în sensul că instanţa de apel nu a modificat încheierea interlocutorie ci s-a pronunţat asupra valorii masei partajabile, iar greşeala materială constă în faptul că prin Decizia nr. 180/2016 Tribunalul Mureş a dispus obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, iar instanţa de recurs nu a analizat acest aspect, care nu a făcut obiectul criticii din recurs.

Contestatoarea a mai subliniat faptul că dispoziţiile art. 318 teza a II-a din Codul de procedură civilă, încalcă dreptul la un proces echitabil,  întrucât consacră numai pentru recurent posibilitatea de a-şi valorifica susţinerile formulate prin cererea de recurs şi omise de instanţă, intimatul neputându-şi valorifica apărările omise de instanţă, fiind astfel încălcat principiul egalităţii armelor.

Totodată, s-a susţinut că este încălcat dreptul la un proces echitabil şi din perspectiva motivării hotărârii, care nu a analizat efectiv toate argumentele şi elementele de probă ale părţilor.

În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 227/R din 25.05.2016 a Curţii de Apel Târgu-Mureş s-a admis recursul declarat de pârâtul M. I. împotriva Deciziei civile nr. 180 din 03 martie 2016 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1463/289/2008 şi s-a modificat integral decizia atacată, în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta R. M. pentru completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 862 din 18.12.2015 pronunţate de Tribunalul Mureş în acelaşi dosar.

Instanţa de recurs a reţinut că motivul pentru care reclamanta formulase cererea de completare a deciziei privea neanalizarea unui motiv de apel, însă într-o astfel de situaţie hotărârea instanţei de apel nu era susceptibilă de completare, neanalizarea unui motiv de apel putând constitui motiv de nelegalitate ce putea fi invocat pe calea recursului.

Prin urmare, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 281 ind. 2 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu erau incidente în cauză, instanţa neomiţând a analiza o cerere accesorie, conexă sau incidentală, motivul de apel neîncadrându-se în categoria unor astfel de cereri.

Analizând decizia contestată, din perspectiva motivelor de contestaţie în anulare invocate, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 318 din Codul de procedură civilă, hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau doar admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Curtea a reţinut că în reglementarea art. 318 din Codul de procedură civilă, contestaţia în anulare pentru neanalizarea tuturor motivelor de nelegalitate poate fi promovată numai de către recurent, iar nu şi de către intimat. Prin urmare, împrejurarea că în decizie nu se regăseşte o analiză concretă pe fiecare apărare a intimatului nu constituie motiv de contestaţie în anulare.

Reglementarea în discuţie nu constituie însă o încălcare a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva nerespectării principiului egalităţii armelor, având în vedere, în primul rând, faptul că atât recursul cât şi contestaţia în anulare sunt căi extraordinare de atac.

Instanţa reaminteşte, pe de o parte, că accesul la justiţie nu este un drept absolut, ci unul ce poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit. Pe de altă parte, un aspect esenţial al dreptului de acces efectiv la o instanţă de judecată îl constituie principiul securităţii raporturilor juridice civile, potrivit căruia o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă  nu poate, în baza dreptului de acces la justiţie, să fie repusă în discuţie, decât în circumstanţe absolut excepţionale, iar reglementarea căilor extraordinare de atac satisface această exigenţă. Nu se poate aprecia că prin modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze condiţiile de exercitare a contestaţiei în anulare s-ar încălca principiul egalităţi armelor, atât timp cât ambele părţi au posibilitatea expunerii argumentelor, iar acestea sunt analizate de instanţă.

Nu sunt întemeiate nici susţinerile contestatoarei referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva motivării hotărârii în concret, pe considerentul că instanţa de recurs nu i-a analizat efectiv apărarea referitoare la faptul că prin hotărârea de completare nu s-a modificat încheierea de admitere în principiu dată de prima instanţă.

Curtea a reţinut că dreptul ca o decizie să fie motivată nu este absolut, iar întinderea şi amplitudinea pe care trebuie să o aibă motivarea variază în funcţie de natura şi complexitatea cauzei. De asemenea, motivarea nu trebuie să trateze separat fiecare dintre problemele punctuale ridicate de către fiecare parte, cu excepţia situaţiei în care mijlocul respectiv de apărare era de natură să influenţeze definitiv soluţionarea cauzei.

În speţă, apărarea potrivit căreia prin cererea de completare a dispozitivului,  instanţa de apel s-a pronunţat asupra valorii construcţiilor din masa partajabilă şi nu a determinat o modificare a încheierii interlocutorii emise de instanţa de fond sub aspectul construcţiilor, nu era una de natură să influenţeze soluţia în cauză. În acest sens, Curtea a observat că instanţa de recurs a constatat nelegalitatea deciziei casate, din perspectiva inadmisibilităţii completării ei pentru neanalizarea unui motiv de apel, reţinând că nu erau incidente în cauză dispoziţiile art. 281 ind. 2 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Or, într-un atare context era de prisos a mai analiza apărarea intimatei, neavând importanţă că s-a modificat sau nu încheierea interlocutorie, ci împrejurarea că cererea de completare pentru neanalizarea unui motiv de apel era inadmisibilă.

Pentru aceleaşi considerente, nu pot fi primite nici argumentele contestatoarei în sensul că neanalizarea acestei apărări constituie o greşeală materială a instanţei de recurs.

În plus, instanţa de recurs a reţinut că  deşi cu ocazia soluţionării cauzei în primă instanţă s-a reţinut că din masa bunurilor comune nu face parte casa veche, care a aparţinut părinţilor pârâtului, ci doar investiţiile la această casă, care au fost evaluate separat, în urma completării deciziei civile pronunţate de instanţa de apel, la recalcularea sultei s-a luat în considerare valoarea integrală a apartamentului nr. 1, care reprezintă casa veche, ceea ce echivalează practic cu o modificare a deciziei pronunţate în apel şi a sentinţei pronunţate de prima instanţă, or o astfel de modificare nu se poate realiza în cadrul procedurii reglementate de art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă.

Faţă de cele reţinute de instanţa de recurs, este evident că nu mai avea relevanţă faptul că judecătorul din apel ar fi recunoscut că a analizat critica referitoare la reevaluarea masei partajabile, însă a omis să se pronunţe cu privire la aceasta, întrucât pentru acest motiv se poate declara recurs. Deci partea avea deschisă calea legală pentru remedierea acestei erori, uzând chiar de calea de atac, pentru care însă nu a mai achitat taxa judiciară de timbru.

Tot în contextul greşelii materiale, contestatoarea a făcut referire şi la împrejurarea că instanţa de recurs nu a analizat dispoziţia din Decizia nr. 180/2016 a Tribunalului Mureş, privind obligarea intimatului la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Nici aceasta nu constituie o greşeală materială, având în vedere împrejurarea că prin admiterea recursului, instanţa a casat integral decizia atacată şi a respins cererea de completare formulată de apelantă. Or, expunând pe larg argumentele pentru care cererea de completare nu putea fi admisă, era evident că nu putea fi admis nici petitul accesoriu, referitor la cheltuielile de judecată aferente.

Celelalte argumente invocate în contestaţia în anulare vizează fondul cauzei, astfel că neîncadrându-se în motivele de contestaţie în anulare, nu vor face obiectul prezentei analize.

În consecinţă, Curtea a constatat că aspectele invocate de contestatoare nu se încadrează în motivele de contestaţie în anulare prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă, astfel că în temeiul art. 320 Cod procedură civilă, raportat la art. 318 Cod procedură civilă,  a respins contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 227/R din 25 mai 2016 a Curţii de Apel Tg.-Mureş.

Domenii speta

Spete similare