Contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 C.pr.civ. Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei chestiuni de ordin procedural, pusă în discuţia părţilor din oficiu. Inadmisibilitatea asimilării acestui caz ipotezei omisiunii instanţei de control judiciar de a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare ridicate de părţi din cererile de recurs ce au formulat
Omisiunea cercetării, de către instanţa de control judiciar, trebuie să se refere, în mod strict şi limitativ, la motivele de modificare sau de casare a hotărârii atacate, evocate de recurent, prin cererea de recurs, neputându-se face confuzie între cererile părţilor şi dreptul instanţei de control judiciar de a examina cauza sub toate aspectele, chiar şi în ipoteza existenţei unor neregularităţi majore în derularea procedurii de soluţionare a cererilor de recurs.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 106 din 31 ianuarie 2011
Curtea de Apel Brașov
I. Potrivit art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omi
Curtea de Apel Constanța
Recurs la recurs. Inadmisibilitate. Calificare gre?ită a căii de atac. Procedura în care poate fi valorificată această critică este recursul si nu contestatia în anulare.
Curtea de Apel Timișoara
Neanalizarea unui motiv de recurs inadmisibil. Contestaţie în anulare. Consecinţe
Judecătoria Galați
Reexaminarea împotriva încheirii de anulare pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor noului cod de procedură civilă constituie recurs
Curtea de Apel Târgu Mureș
Contestaţie în anulare. Cazuri. Admisibilitate