Personal militar. Indemnizație acordată în baza Legii nr. 8/2006 Art. 109, 123 Legea nr. 223/2015 Legea nr. 83/2016 Art. 9 din Legea nr. 8/2006

Pensia militară de stat reprezintă o pensie specială, de serviciu, al cărei cuantum nu se determină în baza principiului contributivităţii şi nu se plăteşte din bugetul de pensii publice.

În conformitate cu prevederile art. 117, raportat la art. 113 alin. 1 lit. b din Legea nr. 263/2010, coroborate cu cele ale art. 9 din Legea nr. 8/2006, plata indemnizaţiei prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 8/2006 încetează în cazul în care titularul acesteia nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată, iar printre aceste condiţii se află şi cea privind calitatea de pensionar în sistemul public de pensii.

Dreptul pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat la plata indemnizaţiei reglementate de Legea nr. 8/2006 a fost recunoscut numai începând cu data de 7 mai 2016, ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 83/2016, prin care s-au introdus în cuprinsul Legii nr. 8/2006 prevederile art. 9 indice 1.

Prin Sentinţa civilă nr. 932 din 22.09.2016, pronunţată în dosarul nr. 1056/102/2016*, Tribunalul Mureş a respins acţiunea formulată de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - Casa de Pensii Sectorială Bucureşti, acţiune având ca obiect anularea deciziei privind refuzul de a revoca Decizia nr. 48829 din 05.01.2016, anularea acestei din urmă decizii şi, pe cale de consecinţă, recalcularea pensiei reclamantului prin adăugarea indemnizaţiei acordate în baza Legii nr. 8/2006, precum şi plata contravalorii respectivei indemnizaţii până la soluţionarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că în mod corect s-a dispus prin Decizia nr. 48829 din 05.01.2016 încetarea plăţii în favoarea reclamantului a indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 8/2006, deoarece prevederile art. 1 din legea menţionată reglementează dreptul la o indemnizaţie lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, or, potrivit dispoziţiilor art. 109 şi art. 123 din Legea nr. 223/2015, pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special au devenit, începând cu data de 1 ianuarie 2016, pensii militare de stat, acestea nemaifăcând parte din sistemul public de pensii, astfel că, de la aceeaşi dată, reclamantul nu mai era îndreptăţit la beneficiul indemnizaţiei în discuţie, acesta fiind recunoscut abia prin Legea nr. 83/2016, care a introdus în cuprinsul Legii nr. 8/2006 dispoziţiile art. 9 ind.1, însă acestea nu retroactivează, aplicându-se doar pentru viitor.

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri şi a solicitat schimbarea integrală a soluţiei, în sensul admiterii acţiunii formulate.

Prin memoriul de apel s-a susţinut că interpretarea dată de către instanţa de fond, conform căreia reclamantului i-a încetat calitatea de beneficiar al sistemului public de pensii şi, pe cale de consecinţă, acesta nu mai este îndreptăţit la plata indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 8/2006, stabilită prin Decizia nr. 48829 din 11.02.2013 în considerarea calităţii sale de membru al Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), contravine literei legii, în concret dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 223/2015, care stabilesc faptul că în sistemul pensiilor militare de stat se acordă şi alte drepturi de asigurări sociale, astfel că prevederile art. 75 din legea menţionată se aplică şi indemnizaţiilor acordate prin legi speciale, respectiv Legea nr. 8/2006.

S-a mai arătat că prin raportare la prevederile art. 6 din Codul civil, apelantul-reclamant intră sub incidenţa legii aplicabile la momentul în care i-a fost calculată pensia în mod legal, respectiv la momentul de pensionare efectivă, orice modificare ulterioară a legii neputându-i fi opusă, pentru că în caz contrar i s-ar încălca un drept câştigat, iar din această perspectivă decizia atacată încalcă prevederile art. 53 din Constituţia României şi art.1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin atingerea adusă dreptului de proprietate asupra pensiei deţinute în mod legal, astfel cum acesta este protejat de jurisprudenţa C.E.D.O., principiul neretroactivităţii legii şi al drepturilor câştigate.

De asemenea, apelantul a susţinut că nelegalitatea deciziei din litigiu este confirmată şi de adoptarea Legii nr. 83/2016, prin care s-au introdus în cuprinsul Legii nr. 8/2006 prevederile art. 9 ind. 1, stabilindu-se în mod expres că indemnizaţia UCIMR se acordă în mod corespunzător şi persoanelor care beneficiază de pensii militare de stat, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia că acestea nu şi-au pierdut dreptul la indemnizaţie conferit prin dispoziţiile Legii nr. 8/2006, iar o atare concluzie se putea desprinde în mod indubitabil şi anterior unei reglementări exprese a legiuitorului.

Totodată apelantul a relevat că el nu şi-a pierdut calitatea de membru al UCIMR, pentru a justifica temeinicia Deciziei nr. 48829 din 05.01.2016, astfel că situaţia din speţă nu este incidentă sferei de aplicabilitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 8/2006, care statuează asupra cauzelor de pierdere a indemnizaţiei, iar în aceste condiţii se deduce cu forţa evidenţei că a rămas sub incidenţa legii menţionate şi este îndrituit la acordarea în continuare a indemnizaţiei stabilite prin Decizia nr. 48829 din 11.02.2013.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susţinând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, deoarece raportat la prevederile art. 1 alin. 1 din  Legea nr. 8/2006, pentru ca să fi putut beneficia de indemnizaţia prevăzută de legea menţionată, reclamantul trebuia să deţină calitatea de pensionar al sistemului public de pensii la data de 1 ianuarie 2016.

De asemenea, intimatul a arătat că faţă de principiul neretroactivităţii legii civile, prevederile art. 9 ind. 1 introduse prin Legea nr. 83/2016 nu se aplică anterior intrării acestora în vigoare, respectiv 7 mai 2016, însă în raport de prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 8/2006 (coroborat cu art. 9 ind. 1 nou introdus), reclamantul va putea beneficia de indemnizaţia în discuţie începând cu luna următoare celei în care va depune o cerere în acest sens la casa de pensii sectorială a M.A.N.

Examinând apelul dedus judecăţii prin prisma motivelor de apel invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Apelantul-reclamant B. G. a fost titularul unei pensii militare de stat, recalculată mai apoi în baza Legii nr. 119/2010 şi revizuită în baza O.U.G. nr. 1/2011, cu efectul transformării acesteia într-o pensie din sistemul public de pensii, calitate în care, coroborată cu aceea de membru al Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, i-a fost recunoscut prin Decizia nr. 48829 din 11.02.2013 dreptul la indemnizaţia reglementată de art. 1 din Legea nr. 8/2006.

Însă, la data de 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare Legea nr. 223/2015, iar în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. 1 din această lege, pensia reclamantului a devenit din nou o pensie militară de stat şi în acest context Curtea constată că intimata-pârâtă a emis în mod corect Decizia nr. 48829 din 05.01.2016, prin care a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 8/2006 începând cu data de 01.01.2016, când reclamantul nu mai avea calitatea de pensionar în sistemul public de pensii, calitate ce reprezenta, conform prevederilor art. 1 alin. 1 din legea menţionată, una dintre condiţiile de acordare a respectivei indemnizaţii.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 2 şi art. 28 - 30 din Legea nr. 223/2015, pensia militară de stat reprezintă o pensie specială, de serviciu, al cărei cuantum nu se determină în baza principiului contributivităţii şi nu se plăteşte din bugetul de pensii publice, astfel că nu este întemeiată critica susţinută de către apelantul-reclamant prin invocarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 223/2015 - potrivit cărora în sistemul pensiilor militare de stat se acordă şi alte drepturi de asigurări sociale, precum indemnizaţia din litigiu, Curtea reţinând sub acest aspect că în conformitate cu prevederile art. 117, raportat la art. 113 alin. 1 lit. b din Legea nr. 263/2010, coroborate cu cele ale art. 9 din Legea nr. 8/2006, plata indemnizaţiei prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 8/2006 încetează în cazul în care titularul acesteia nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată, iar printre aceste condiţii se află şi cea privind calitatea de pensionar în sistemul public de pensii (în care pensiile se calculează pe baza principiului contributivităţii şi se plătesc din bugetul de pensii publice, conform prevederilor art. 94- 96 şi art. 20 - 21 din Legea nr. 263/2010).

De asemenea, s-a constatat că Tribunalul a reţinut în mod corect împrejurarea potrivit căreia dreptul pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat la plata indemnizaţiei reglementate de Legea nr. 8/2006 a fost recunoscut numai începând cu data de 7 mai 2016, ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 83/2016, prin care s-au introdus în cuprinsul Legii nr. 8/2006 prevederile art. 9 indice 1 (devenit art. 10 după republicarea legii), soluţia astfel pronunţată fiind în acord cu principiul neretroactivităţii legii civile, reglementat prin dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Constituţia României.

În acelaşi sens, Curtea a constatat că nu este întemeiată critica referitoare la încălcarea prevederilor art.1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva atingerii aduse unui drept câştigat şi dreptului de proprietate asupra pensiei deţinute în mod legal, Curtea de la Strasbourg reţinând în mod constant în jurisprudenţa sa că, deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, Statele părţi la Convenţie dispunând de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale, iar Curtea Europeană respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil (cauzele Skorkiewicz împotriva Poloniei - dec. nr. 39.860/98, 1 iunie 1999; Jankovic împotriva Croaţiei - dec. nr. 43.440/98; Kuna împotriva Germaniei - dec. nr. 52.449/99; Blanco Callejas împotriva Spaniei - dec. nr. 64.100/00, 18 iunie 2002; Maggio şi alţii împotriva Italiei - dec. nr. 46.286/09; Mihăieş şi Senteş împotriva României - dec. nr. 44.232/11 şi 44.605/11, 6 decembrie 2011).

Pe de altă parte, reforma adusă sistemului de pensii militare prin adoptarea Legii nr. 223/2015, în sensul acordării în favoarea foştilor militari a dreptului la pensii speciale (necontributive), în urma transformării pensiilor din sistemul public (contributiv), a fost fundamentată pe raţiuni obiective, determinate de statutul profesional al acestora, astfel că măsura dispusă de casa de pensii-pârâtă prin decizia din litigiu, dată în aplicarea prevederilor legii menţionate şi a Legii nr. 8/2006 - în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 83/2016, nu putea fi considerată drept nerezonabilă sau disproporţionată, cu atât mai mult cu cât indemnizaţia în discuţie nu este una contributivă şi nici nu reprezintă un drept de pensie, ci un beneficiu social plătit de la bugetul de stat, iar reclamantul nu şi-a pierdut pensia care îi era datorată în temeiul contribuţiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar.

Faţă de cele ce preced, având în vedere considerentele arătate, Curtea a constatat că soluţia criticată prin apelul dedus judecăţii era legală şi temeinică, astfel că aceasta a fost păstrată, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin respingerea căii de atac, ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare