Drept administrativMenţinere în activitate ca titular în funcţie didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare. Motivare act administrativ prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale

Decizie 544 din 12.09.2019


Drept administrativMenţinere în activitate ca titular în funcţie didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare. Motivare act administrativ prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale

-Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, art. 284 alin. (6)

-Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2018-2019, aprobată prin OMEN nr.5485/2017, art. 28

-Codul bunei administrații, adoptat prin Recomandarea C.M./REC din 20 iunie 2007 a Comitetului Miniștrilor din statele membre ale Consiliului Europei, art. 17

…. tribunalul a apreciat, în mod judicios, ca motivarea din întâmpinarea depusă de parata în primă instanță, în sensul respingerii cererii reclamantei, nu substituie motivarea în fapt şi în drept a actului administrativ atacat. În mod evident, o astfel de abordare din partea recurentei-parate ar da naştere arbitrariului şi face imposibilă exercitarea controlului jurisdicţional asupra dreptului de apreciere al autorităţii publice, îndeosebi în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale, cum este situaţia dedusă judecăţii…

…nemotivarea procesului-verbal încheiat la data de 09.02.2018 în şedinţa Consiliului de Administraţie al pârâtului I.S.M.B. reprezintă o cauză de nulitate a acestuia, invocată explicit în cererea de chemare în judecată (prin raportare la invocarea unui tratament diferențiat nejustificat), întrucât obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate, constituind o garanţie împotriva arbitrariului, motiv pentru care, în mod legal și temeinic, prima instanţă a admis primul capăt de cerere şi a anulat în parte procesul-verbal al Consiliului de Administraţie al pârâtului I.S.M.B. din data de 09.02.2018, în ceea ce priveşte soluţia asupra contestaţiei reclamantei înregistrate sub nr. 2836/07.02.2018.

Orice decizie de natura a produce efecte privind drepturile si libertățile fundamentale trebuie motivata nu doar din perspectiva competentei autorității de a o emite, ci si din perspectiva posibilității persoanei vizate si a organului de control judiciar de a aprecia asupra legalității si temeiniciei măsurii astfel adoptate, respectiv asupra respectării graniței dintre puterea discreționara si arbitrariu.

(Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

decizia civilă nr. 544 din data de 12 septembrie 2019)

Deliberând asupra recursurilor de faţă, reţine următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4836/12.07.2018 Tribunalul București - Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal a admis în parte cererea formulată de către reclamanta C.S. în contradictoriu cu pârâtele I.S.M.B. şi Colegiul German "Goethe", a anulat în parte procesul-verbal al Consiliului de Administraţie al pârâtului I.S.M.B. din data de 09.02.2018, în ceea ce priveşte soluţia asupra contestaţiei reclamantei înregistrată sub nr. 2836/07.02.2018 şi a respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

2. Recursurile declarate în cauză

2.1. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta C.S., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materie si nu a analizat toate susţinerile din cererea de chemare în judecată având în vedere că, deşi a admis capătul de cerere privind anularea procesului verbal al Consiliului de Administraţie al pârâtului ISMB din data de 09.02.2018, instanţa a respins cererea privind menţinerea reclamantei in activitate pana la împlinirea vârstei legale de pensionare de 65 de ani, astfel că, prin nerepunerea în drepturi a reclamantei, hotărârea instanţei de fond rămâne lipsita de efecte juridice.

De asemenea, se arată că instanţa de fond nu a analizat cererea prin raportare la decizia Curţii Constituţionale nr. 387/5 iunie 2018, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (l) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi s-a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma „condiţii de vârstă standard” nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Ca atare, consideră că, în speţă, există o situaţie de discriminare directă între femei şi bărbaţi pe criteriu de vârstă şi gen referitoare la vârsta de pensionare în temeiul legislaţiei româneşti în vigoare şi, chiar dacă în prezenta cauză nu se contestă o decizie de concediere, este cert că refuzul pârâtului de a admite cererea de menţinere în activitate, va conduce la încetarea raportului de muncă.

Problema de drept dedusă judecăţii, prin prisma dreptului comunitar prevalent (Directiva 2006/54/CE), este egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încetare a raporturilor de muncă, materie în care jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a statuat deosebit de clar faptul că vârsta limită pentru pensionarea obligatorie, cu consecinţa încetării raporturilor de muncă ale lucrătorilor pentru acest motiv, constituie un aspect care priveşte condiţiile de concediere („lato sensu"), domeniu în care este interzisă orice discriminare pe criteriul sexului.

Prin urmare, faptul că o femeie poate solicita o pensie mai devreme, în temeiul unei legislaţii interne ce îi conferă acest drept, nu înseamnă că aceasta este obligatoriu a fi pensionată mai devreme decât un bărbat. Aşadar, femeia poate dobândi mai devreme decât un bărbat dreptul la obţinerea unei pensii, dar acest drept îl poate concretiza sau nu persoana în cauză după cum doreşte, fără ca dreptul dobândit mai devreme să se transforme în opusul scopului urmărit, prin instituirea unei obligaţii de pensionare anticipată faţă de un bărbat.

Se mai arată de către recurenta-reclamantă că şi Consiliul National pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.344/19.09.2018 a constatat că se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare conform prevederilor art. 2 alin. (l) şi art.7 lit. a) din O.G. nr. 137/2000 cu modificările ulterioare.

2.2. Împotriva aceleaşi sentinţe a declarat recurs şi pârâtul I.S.M.B., solicitând admiterea recursului si, în consecinţă, respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata.

Considera ca sentinţa pronunţata de instanţa de fond este nelegala, recursul fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 6 și 8 C.pr.civ.

Învederează că primul motiv de recurs priveşte capătul de cerere referitor la anularea hotărârii Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti de respingere a contestaţiei înregistrate cu nr. 2836/07.02.2018, tribunalul constatând ca nemotivarea procesului-verbal încheiat reprezintă o cauza de nulitate a acestuia, întrucât obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate; or, adresa nr. 2836/12.02.2018 (depusa la dosarul cauzei chiar de către reclamanta) este parte a procesului-verbal încheiat in data de 09.02.2018, prin aceasta Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti motivând respingerea contestaţiei înregistrate cu nr. 2836/07.02.2018. Prin urmare, în mod corect, I.S.M.B. a respins solicitarea doamnei C.S. şi a transmis adresa nr. 2836/12.02.2018.

De asemenea, se arată că menţinerea reclamantei în activitate peste vârsta de pensionare a fost dispusa in urma cererilor sale potrivit prevederilor din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar. Astfel, reclamanta nu a contestat vârsta standard de pensionare, prin raportare la presupusa discriminare dintre sexe, la momentul împlinirii acestei vârste, ci ulterior, după cei 3 ani de menţinere in activitate.

 A apreciat că, în mod corect, instanţa de judecata a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind menţinerea reclamantei in activitate până la împlinirea vârstei legale de pensionare de 65 de ani, iar refuzul de menţinere in activitate a reclamantei este unul justificat, conducerea Colegiului German „Goethe” si I.S.M.B nu a făcut decât sa pună in aplicare dispoziţiile Legii nr.263 si dispoziţiile Ordinului pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul şcolar 2018-2019.

În plus, la momentul la care I.S.M.B a respins contestaţia formulata de către doamna Simina Croitoru nu era pronunţata hotărârea Curţii Constituţionale, astfel ca instituita a aplicat dispoziţiile legale in vigoare la acel moment.

În drept, a fost invocat Codul de procedura civila, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, Legea nr. 263/2010-privind sistemul unitar de pensii publice, Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), O.U.G. nr. 67/200 Directiva Consiliului 79/7/CEE, art. 2 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, art. 6 alin. (5) pct. a) şi b) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi.

3. Poziţia procesuală a părţilor adverse

3.1.Recurentul-pârât I.S.M.B.  a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către reclamanta ca neîntemeiat, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare in judecata.

În apărare, recurentul-pârât a apreciat că, în mod corect, Tribunalul a reţinut ca, la data soluţionării prezentei cauze, Decizia nr. 387/05.06.2018 a Curţii Constituţionale nu era publicata in Monitorul Oficial, iar I.S.M.B a respins contestaţia reclamantei raportat la prevederile in vigoare la acel moment.

Mai mult decât atât, in ceea ce priveşte capătul de cerere privind menţinerea reclamantei in activitate,  consideră că acesta este lipsit de interes, sens în care aduce la cunoştinţa instanţei faptul ca reclamanta a fost menţinută in activitate ca profesor titular, după apariţia deciziei Curţii Constituţionale nr. 387/2018, şi că aceasta nu a făcut dovada încetării raporturilor de muncă.

De asemenea, se apreciază că refuzul de menţinere in activitate a reclamantei este unul justificat, instituita aplicând dispoziţiile legale in vigoare la acel moment.

3.2. Intimatul-pârât Colegiul German „Goethe”, legal citat, nu a formulat întâmpinări.

4. Aspecte procesuale

În faţa instanţei de recurs nu au fost administrate probe noi.

Potrivit art. 499 C.pr.civ.: „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins”.

5. Asupra cererii de recurs

Curtea, examinând sentinţa civilă atacată prin prisma motivelor de recurs, constată că recursurile nu sunt fondate şi urmează a fi respinse, Tribunalul făcând o corectă aplicare a legii în speţa dedusă judecăţii pentru considerentele ce urmează.

5.1. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.pr.civ., lecturând sentinţa civilă recurată, Curtea constată examinarea argumentelor relevante ale părţilor şi expunerea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, de unde rezultă că sentinţa recurată respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C.pr.civ.

Considerentele dezvoltate de tribunal sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, apărările formulate şi soluţia pronunţată. În consecinţă, Curtea constată că respectivele considerente sunt detaliate în mod corespunzător obligaţiei legale de motivare a hotărârii pronunţate şi nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât un astfel de motiv de casare / nelegalitate nu este incident.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanţă a dreptului material.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 C.pr.civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate, fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.

În concret, Tribunalul Bucureşti a soluţionat capetele de cerere cu care a fost învestit, detaliind motivele de fapt şi de drept pentru care cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial, fără ca prima instanţă să fi comis o neregularitate de natura celei pretinse de recurentul – pârât în cererea de recurs, nici cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată şi nici cu privire la cauza juridică a acesteia.

În consecinţă, Curtea constată că motivul de casare / nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.pr.civ. este nefondat.

5.2. Nu este întemeiat nici motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ. („când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”).

În fapt, prin cererea înregistrată la pârâtul Colegiul German Goethe, reclamanta a solicitat să i se aprobe menţinerea în activitate ca titular, în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, raportată la data de 01.09.2018, în anul şcolar 2018-2019, pe postul didactic/catedra de limbă şi literatura română.

Prin adresa din 31.01.2018, pârâtul i-a comunicat reclamantei că solicitarea acesteia a fost respinsă ca nefondată, faţă de prevederile art. 28 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2018-2019, aprobată prin OMEN nr. 5485/2017.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 09.02.2018 în şedinţa Consiliului de Administraţie al pârâtului I.S.M.B., s-a respins contestaţia formulată de reclamanta C.S. împotriva soluţiei de respingere a solicitării sale privind menţinerea în activitate a acesteia ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare.

Cercetând procesul-verbal menţionat, tribunalul a constatat că acesta nu cuprinde aspectele avute în vedere la adoptarea soluţiei de respingere a contestaţiei formulate de reclamantă ceea ce reprezintă o lipsa a motivării în fapt şi în drept a acestuia.

Or, motivarea actului administrativ constituie o condiţie de legalitate internă a actului, ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului şi să permită reconstituirea raţionamentului efectuat de autorii semnatari ai acestuia, în speţa membrii Consiliului de Administraţie al pârâtului I.S.M.B., care au condus la adoptarea acestuia. Motivarea actului administrativ nu poate fi limitată la considerente legate de procedura în cadrul căreia a fost adoptată soluţia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile actului administrativ, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

De asemenea, tribunalul a apreciat, în mod judicios, ca motivarea din întâmpinarea depusă de parata în primă instanță, în sensul respingerii cererii reclamantei, nu substituie motivarea în fapt şi în drept a  actului administrativ atacat. În mod evident, o astfel de abordare din partea recurentei-parate ar da naştere arbitrariului şi face imposibilă exercitarea controlului jurisdicţional asupra dreptului de apreciere al autorităţii publice, îndeosebi în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale, cum este situaţia dedusă judecăţii.

În lipsa unei minime motivări punctuale, concrete, nu se pot specula posibilele motive pe care pârâta le-a avut în vedere atunci când a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei reclamantei, astfel că, în fapt, reclamanta nu a beneficiat de o analiză legală a cererii sale. Controlul de legalitate pe care îl înfăptuieşte instanţa de contencios administrativ devine imposibil de exercitat în contextul în care resorturile administraţiei nu îi sunt cunoscute.

În concluzie, nemotivarea procesului-verbal încheiat la data de 09.02.2018 în şedinţa Consiliului de Administraţie al pârâtului I.S.M.B. reprezintă o cauză de nulitate a acestuia, invocată explicit în cererea de chemare în judecată (prin raportare la invocarea unui tratament diferențiat nejustificat), întrucât obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate, constituind o garanţie împotriva arbitrariului, motiv pentru care, în mod legal și temeinic, prima instanţă a admis primul capăt de cerere şi a anulat în parte procesul-verbal al Consiliului de Administraţie al pârâtului I.S.M.B. din data de 09.02.2018, în ceea ce priveşte soluţia asupra contestaţiei reclamantei înregistrate sub nr. 2836/07.02.2018.

Orice decizie de natura a produce efecte privind drepturile si libertățile fundamentale trebuie motivata nu doar din perspectiva competentei autorității de a o emite, ci si din perspectiva posibilității persoanei vizate si a organului de control judiciar de a aprecia asupra legalității si temeiniciei măsurii astfel adoptate, respectiv asupra respectării graniței dintre puterea discreționara si arbitrariu.

Unul dintre principiile bunei administrații, așa cum sunt enumerate in Codul bunei administrații, adoptat prin Recomandarea C.M./REC din 20 iunie 2007 a Comitetului Miniștrilor din statele membre ale Consiliului Europei, îl reprezintă principiul prevăzut la art. 17, potrivit căruia actele administrative individuale trebuie sa fie motivate intr-o maniera corespunzătoare, cu indicarea motivelor de drept si de fapt pentru care a fost adoptat actul respectiv.

De altfel, si in jurisprudența comunitara se retine ca motivarea trebuie sa fie adecvata actului emis si trebuie sa prezinte de o maniera clara si univoca algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi, de asemenea, sa permită curților comunitare competente sa efectueze revizuirea actului (cauza C-367/1995 Comisia v. Sytraval și Brink's France SARL). Conform deciziei Curții Europene de Justiție in cauza C-41/69 Chemiefarma v. Comisia, amploarea si detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie sa le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficienta sau greșita fiind considerata ca echivalenta cu o lipsa a motivării actelor. Mai mult, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare.

O detaliere a motivelor este necesara si atunci când instituția emitenta dispune de o larga putere de apreciere, caci motivarea conferă actului transparenta, particularii putând verifica daca actul este corect fundamentat si, in același timp, permite exercitarea de către curte a controlului jurisdicțional (cauza C-509/93 Glencore Grain Ltd v. Comisia).

Și Constituția României prevede în art. 31 alin. (2) obligația autorităților publice de a asigura informarea corectă a cetățeanului asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

In concluzie, motivarea reprezintă o obligație generala a autorităților publice, aplicabila oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparenţă, în profitul beneficiarului actului care va putea sa verifice daca actul este sau nu întemeiat, precum si acela de a conferi instanței un instrument eficient in vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt si de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ. Pentru a se putea considera îndeplinită cerința motivării, este necesar ca motivarea să fie completa (suficienta) şi reală.

În ceea ce priveşte capătul de cerere respins, privind obligarea pârâtului la menţinerea reclamantei în activitate până la împlinirea vârstei legale de pensionare de 65 de ani, tribunalul a constatat, în primul rând, că, în ceea ce priveşte susţinerile reclamantei referitoare la situaţia discriminatorie creată prin tratamentul diferenţiat acordat femeilor din învăţământul universitar care pot fi menţinute în activitate fără limită de vârstă peste vârsta de pensionare (65 ani), spre deosebire de femeile din sistemul preuniversitar care pot fi menţinute în activitate cel mult 3 ani peste vârsta limită de pensionare (63 ani), la data soluţionării prezentei cauze în primă instanță, Decizia nr. 387/05.06.2018 a Curţii Constituţionale, invocată de reclamantă, nu era publicată în Monitorul Oficial al României, motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceasta nu a fost obligatorie pentru instanţă la soluţionarea cauzei.

Mai mult decât atât, conform dispozitivului deciziei menţionate, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, prin prisma posibilităţii persoanelor de sex feminin de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Însă, faţă de calitatea reclamantei de cadru didactic din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I, tribunalul a constatat că solicitarea reclamantei trebuie analizată şi în raport de reglementarea cu caracter special, fiind incidente dispoziţiile art. 284 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în conformitate cu care personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare, anual, la cerere, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale - art. 28 din OMEN nr. 5485/2017.

În condiţiile în care, din înscrisurile de la dosarul cauzei nu a rezultat dacă la adoptarea soluţiei de respingere a solicitării reclamantei au fost analizate inclusiv toate aspectele obiective, în mod corect a concluzionat tribunalul că, în calitate de instanţă de contencios administrativ, are rolul de a efectua un control de legalitate a măsurilor adoptate de autorităţile administrative, iar nu acela de a se substitui acestora, astfel că nu ar putea dispune decât, eventual, obligarea autorităţii la reanalizarea situaţiei recurentei-reclamante, cu luarea în considerare a tuturor elementelor prevăzute de textul legal incident, însă, în cauză, un astfel de capăt de cerere nu a fost formulat.

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind menţinerea reclamantei în activitate până la împlinirea vârstei legale de pensionare de 65 de ani.

Sentința recurată este pronunțată anterior împlinirii de către recurenta-reclamantă a vârstei de pensionare, raportată la data de 01.09.2018, astfel că argumentele expuse în cererea de recurs privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei, ale art. 1 alin. (l) a din Directiva 2002/73/CE din 23 septembrie 2002 de modificare a Directivei 76/207/CEE a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, la formarea şi promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă, precum și jurisprudența Curții de Justiţie a Uniunii Europene în această materie, ar putea fi valorificate numai într-o eventuală acțiune împotriva unei decizii de încetare unilaterală a raportului de muncă, prin pensionarea recurentei-reclamante, contrar opțiunii sale.

Or, din întâmpinarea la recurs, formulată de I.S.M.B., rezultă împrejurarea de fapt, necontestată de către recurenta-reclamantă, că s-a procedat la menținerea sa în activitate, ca profesor titular, după apariţia deciziei Curţii Constituţionale nr. 387/2018, nefiind cazul încetării raporturilor de muncă.

Prin urmare, deși recurenta-reclamantă justifică interesul judecării prezentei căi de atac, care vizează legalitatea și temeinicia unui act administrativ asimilat anterior datei de 01.09.2018, se constată că soluția primei instanțe a fost legală și temeinică, în integralitatea sa.

Pentru aceste motive, Curtea, în baza art. 496 C.pr.civ., va respinge recursurile ca nefondate.

Domenii speta