Stabilire domiciliu minor

Constată că prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 27 august 2014 sub nr. dosar 2555/289/2014, reclamantul R I R  în contradictoriu cu pârâta M A E, a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

-admiterea prezentei cereri de chemare în judecată, modificând locuinţa minorului de la fostul domiciliu al pârâtei, la domiciliul reclamantului;

-obligarea pârâtei M A E la plata unei pensii de întreţinere în numele şi pe seama minorului R G, născut la data de 25.08.2008;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 1080 din 06.09.2010 pronunţată în dosarul cu nr. 843/308/2010 de Judecătoria Sighişoara, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamant şi pârâtă, precum şi încredinţarea minorului R G R, la mama acestuia.

Ulterior, reclamantul a promovat o cerere prin care a solicitat modificarea programului de vizită am minorului, menţionând că pârâta a solicitat în cadrul aceluiaşi dosar modificarea cuantumului pensiei de întreţinere pe care reclamantul o datora.

Prin Sentinţa civilă nr. 376/13.03.2014 pronunţată de Judecătoria Sighişoara, în dosarul nr. 2672/308/2013, instanţa a admis în parte atât acţiunea formulată de către reclamant, cât şi cererea reconvenţională formulată de către pârâtă, dispunând ca pe viitor exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului, să se facă de către ambii părinţi, stabilind locuinţa minorului la domiciliul mamei pârâte. Prin hotărârea respectivă s-a dispus şi modificarea programului de vizită şi majorarea cuantumului pensiei.

În continuare, reclamantul a arătat că a observat un comportament mai agresiv la copilul minor, că starea de sănătate al acestuia s-a înrăutăţit, iar, după ce a stat o perioadă mai îndelungată la reclamant, acesta a observat că, comportamentul minorului a devenit mai temperat, mai liniştit şi mai bine dispus la o colaborare cu persoanele aflate în preajma sa.

Totodată a mai arătat că după ce a fost pronunţată hotărârea de către Judecătoria Sighişoara, pârâta şi-a modificat domiciliul şi i-a schimbat şi şcoala la care a fost înscris minorul în clasa zero, motiv pentru care s-a modificat din nou şi comportamentul minorului şi starea de sănătate a acestuia. În aceste condiţii reclamantul a luat contact cu un medic de specialitate. Faţă de motivele invocate, reclamantul a arătat că a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.

În drept au fost invocate prevederile art. 400, 403, 496, 497, 529, 531, 453 Cod procedură civilă.

În susţinerea cererii, au fost anexate în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: sentinţa nr. 1080/06.09.2010 pronunţată de Judecătoria Sighişoara ( f. 7-9), sentinţa civilă nr. 376/13.08.2014 din dosar nr.2672/308/2013 al Judecătoriei Sighişoara (f. 10-13), certificat de naştere al minorului R G-Rene (f. 14), evaluarea copilului R G la vârsta de 4 ani - un înscris olograf (f. 15), adresa cu nr. 236/18.03.2014 (f. 16), cerere formulată de pârâtă (f. 17), evaluare psihologică a minorului (f. 18), fişa psihologică (f. 19), raport de investigaţii (f. 22), scrisoare medicală (f. 21-22), adresa din 10.07.2010 adresată reclamantului cu privire la noul domiciliu al pârâtei (f. 23).

La data de 22 octombrie 2014, pârâta M A E, a depus la dosarul cauzei Întâmpinare (f. 35-40), prin care a solicitat: respingerea cererii introductive, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat  faptul că din luna iulie 2014 s-a  mutat împreună cu copilul minor în comuna Gurghiu, unde are locul de muncă şi în prezent şi unde şi-a o locuinţă. În data de 2 august 2014, s-a împreună cu minorul, fraţii pârâtei şi fiul acesteia din prima căsătorie la locuinţa din Sighişoara pentru a lua lucruri din această locuinţă, în timp ce era în apartamentul din Sighişoara, iar minorul era în faţa blocului în parcare împreună cu doi fraţi ai pârâtei şi cu fiul acesteia, a sosit acolo (întâmplător) reclamantul cu trei bărbaţi care le-a spus celor trei că îl ia pe minor la el, după care au plecat. L-a sunat pe reclamant la telefon dar acesta nu a răspuns, iar în momentul când a reuşit să vorbească cu copilul minor, acesta i-a spus pârâtei că nu vrea să stea la tatăl lui şi că îi este dor de mamă. În momentul în care i-a spus reclamantul că merge să-l ia pe minor, acesta i-a spus că este în concediu şi că, are dreptul să-1 ia pe copil la el în vizită şi că îi  va înapoia copilul, după o lună, la 2 septembrie 2014.

La sfârşitul lunii august 2014 când pârâta a încercat să-1 contacteze pe reclamant pentru a discuta despre modul cum să-l ia pe minor la locuinţa acesteia, reclamantul n u i-a răspuns la telefon şi nici nu i-a deschis uşa când s-a deplasat la locuinţa acestuia. La data de 15 septembrie 2014 când pârâta s-a interesat la mai multe şcoli din Sighişoara pentru a afla dacă copilul a fost s-au nu dus la şcoală, aceasta a aflat că minorul a fost înscris de tată la Şcoala gimnazială de stat Nicolae Iorga. La data de 18 septembrie 2014, aceasta s-a  deplasat la şcoală pentru a-şi vedea copilul şi pentru a-1 lua acasă, conform sentinţei de divorţ, însă la scurt timp a venit reclamantul care a început să se certe cu pârâta până când conducerea şcolii a chemat organele de poliţie şi aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei Sighişoara, unde au fost audiaţi.

Totodată, pârâta a mai arătat că a prezentat în acea zi hotărârea judecătorească şi la şcoala generală şi după ce s-a înţeles starea de fapt reală, respectiv că, minorul îi este încredinţat acesteia spre creştere şi educare i s-a comunicat că, au fost induşi în eroare de către reclamant şi că, minorul nu va mai fi primit la şcoală.

În ceea ce priveşte motivele invocate de reclamant prin cererea formulată privind comportamentul şi sănătatea minorului, pârâta susţine că nu sunt adevărate, având în vedere că minorul s-a obişnuit cu mediul format dintre pârâtă şi acesta din urmă, având doar un an şi jumătate când părţile s-au despărţit.

A decis să renunţe la înscrierea copilului la liceul teoretic "Joseph Haltric" pârâta a arătat că aceasta este o şcoală cu predare exclusiv în limba germană, iar nivelul de cunoştinţe de limba germană a copilului minor era foarte redus, limitându-se doar la câteva cuvinte cu care a rămas după  grădiniţă.

În ceea ce priveşte starea de sănătate a minorului, pârâta a arătat că este una specială, încă de câţiva ani minorul a urmat tratament medicamentos şi a participat la şedinţe de psihoterapie. La recomandarea medicilor, a urmat un curs în care am fost instruită cu privire la modul de abordare a manifestărilor copilului. Diagnosticul pus de medici a fost "în observaţie ADHD", explicându-i-se că diagnostic cert cu privire la această boală nu se poate pune la copii mai mici de 6 ani. A menţionat că în perioada anterioară datei de 2 august 2014, starea de sănătate a copilul era una foarte bună, acesta era încântat de noua  locuinţă, era bucuros că au curte, îşi făcuse prieteni cu care se juca în curtea imobilului unde minorul locuia cu mama sa.

A mai precizat faptul că la data de 2 august 2014, minorul nu mai era sub tratament medicamentos, tocmai pentru că starea sănătăţii lui era îmbunătăţită, medicii recomandându-i doar şedinţe de psihoterapie pe care le-a realizat iar în ceea ce priveşte manifestările de care a vorbit reclamantul în cerere, crede că au fost determinate de modul în care tatăl lui 1-a luat la el, din faţa blocului şi de faptul că nu a fost lăsat să se întoarcă la pârâtă.

Totodată a mai menţionat faptul că în vara anului trecut, i-a permis reclamantului să călătorească cu copilul minor în Italia o perioadă de 18 zile, iar la momentul la care a revenit la aceasta, copilul mi-a povestit că nu-i place să fie departe de aceasta.

De asemenea, pârâta a mai arătat că va fi de acord în continuare ca reclamantul să păstreze legătura cu minorul, prin exercitarea programului de vizitare, însă consider că este în interesul minorului locuiască în continuare cu aceasta. A arătat că nu este adevărat că la Gurghiu nu există posibilităţi de supraveghere a bolii copilului, întrucât există medici de familie în Gurghiu cât şi medici specializaţi şi psihologi în Reghin. De altfel şi în perioada în care au  locuit la Sighişoara copilul era tratat la Centrul de Sănătate Mintală din Târgu-Mureş, iar distanţa dintre acest centru şi municipiul Sighişoara, respectiv comuna Gurghiu este egală.

Faţă de motivele invocate prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii introductive ca fiind nefondate.

Au fost anexate următoarele înscrisuri în copii certificate, următoarele înscrisuri: adeverinţă medicală emisă pe numele minorului (f. 41), procesul verbal din 27.06.2014 (f. 42), rezoluţia din 18.06.2010 din dosar nr. 566/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara (f. 43), proces verbal/16.09.2014 (f. 44), adresa cu nr. 186/12.03.2014 (f. 45) date generale despre copil şi evaluările acestuia (f. 46-54), cerere de executare silită din dosar nr. 622/E/2014 (f. 55), adeverinţa nr. 3/2014 (f. 56), adresa cu nr. 2470/26.09.2014 (f. 57), scrisoare medicală (f. 58-62), adeverinţa nr. 903/23.09.2014 (f. 63).

La data de 06 noiembrie 2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei Răspuns la întâmpinare, prin care a învederat instanţei că pârâta nu a prezentat prin Întâmpinare, starea de fapt reală, reiterând motivele invocate prin cererea de chemare în judecată.

În cursul cercetării judecătoreşti, s-a administrat proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorii T A (f. 137), R A f. 138), Sabău Monica (f. 183-184), F E (f. 185).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 403 cod procedură civilă, în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi.

 Părinţii au divorţat în anul 2010, astfel cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 1080 din 06.09.2010 pronunţată de către Judecătoria Sighişoara, dosar nr. 843/308/2010, fila 7-9 din dosar, iar minorul a rămas în grija mamei pârâte.

În prezent minorul Gabriel se află la tatăl reclamant la locuinţa acestuia, deşi  prin Sentinţa civilă nr. 376 din 13.03.2014 a Judecătoriei Sighişoara,  fila 10- 14 din dosar,  locuinţa minorului a fost stabilită la mama pârâtă, şi s-a dispus  exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi, minorul fiind luat de către reclamant la locuinţa sa fără acordul mamei pârâte în luna august 2014, reclamantul refuzând până la data pronunţării prezentei sentinţe predarea minorului către mama sa, aspect reţinut şi  în Încheierea de şedinţă din data de 12.01.2015, când reclamantul a afirmat că pârâta nu are decât să se deplaseze cu executorul şi cu cine mai vrea, fie să se deplaseze după minor doar după ce are ştampila aplicată pe sentinţe.

Potrivit art. 5 pct. 2 din Legea nr. 272/2004, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că interesul superior al copilului, trebuie să aibă un dublu obiect, respectiv, pe de o parte menţinerea legăturilor cu familia sa, respectiv cu ambii părinţi,  deoarece copilul nu poate fi rupt de rădăcinile sale fireşti, iar pe de altă parte, garantarea creşterii sale într-un mediu sănătos, cauza hot. CEDH, Gnahore/France .

În analiza situaţiei părţilor instanţa  s-a raportat şi la dispoziţiile art. 2 alin.6 din Legea nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului din care rezultă că : „în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele:

a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;

b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;

c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;

d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;

e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament”.

De asemenea au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 21 din acelaşi act normativ: „în cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), şi aspecte precum:

a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă;

b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale;

c) situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;

d) istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane;

e) distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.”

Din analiza probelor administrate în prezenta cauză, instanţa a reţinut faptul că nu s-a dovedit că interesul superior al minorului este în sensul modificării locuinţei acestuia la domiciliul tatălui reclamant, reclamantul fiind dator să probeze că este în măsură să ofere cel mai bune condiţii morale şi materiale pentru creşterea şi educarea minorului, precum şi disponibilitatea  de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă.

Astfel, alături de condiţiile oferite de către reclamant, instanţa va analiza şi comportamentul reclamantului care din luna august 2014 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe respectiv luna ianuarie 2015 nu i-a permis pârâtei să îşi exercite autoritatea părintească asupra minorului prin lipsa legăturilor fireşti pe care aceasta ar fi trebuit să le aibă cu minorul,  legături ce au fost împiedicate datorită comportamentului pârâtului, şi aceasta cu atât mai mult cu cât  custodia în ceea ce priveşte domiciliul minorului se  acordă acelui părinte care este deschis la colaborare.

În primul rând instanţa reţine faptul că nu a existat acordul mamei pentru schimbarea domiciliului minorului la domiciliul tatălui, aşa cum susţine reclamantul, ci minorul a fost luat de tatăl reclamant fără acordul mamei, iar aceasta l-a lăsat la domiciliul  tatălui pe timpul vacanţei de vară, temporar, respectiv o lună, având în vedere interesul minorului de a avea legături personale şi cu tatăl său, conform programului stabilit prin sentinţa civilă nr. 376 din 13.03.2014 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosarul cu nr. 2672/308/2013, fila  10- 14 din dosar.

Totodată, instanţa reţine că această atitudine a reclamantului de a refuza înapoierea minorului la locuinţa mamei acestuia este nejustificată, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a dovedit faptul că mama pârâtă i-ar fi refuzat reclamantului păstrarea legăturilor cu fiul său, mai mult decât atât aceasta i-a permis minorului chiar să meargă şi în străinătate cu reclamantul, fila 183 din dosar.

În acest context,  reţinerea minorului la locuinţa tatălui după trecerea lunii august, reprezintă o reţinere nelegală a minorului, astfel că reclamantul îşi invocă propria culpă în nerespectarea acordului mamei şi reţinerea minorului la domiciliul său fără acordul persoanei la care minorul are stabilită locuinţa în mod legal respectiv mama pârâtă.

Mai mult decât atât această atitudine intră în sfera penală întrucât legiuitorul a incriminat în mod clar şi sever la art. 379 cod penal, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, respectiv reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii.

Se reţine astfel că pârâta s-a adresat executorului judecătoresc la data de 24.09.2014,  fila 55 din dosar, şi a solicitat înapoierea minorului, însă  reclamantul somat prin executorul judecătoresc conform art. 909 alin. 2 cod procedură civilă,  a refuzat să se prezinte  cu minorul la sediul său, în vederea preluării acestuia de către mamă.

Faptul că mama pârâtă şi-a modificat domiciliul în localitatea în care este profesoară, este o situaţie irelevantă, atâta timp cât prin sentinţa Judecătoriei Sighişoara nr. 376 din 13.03.2014, locuinţa minorului a fost stabilită la mama sa, fiind evident faptul că domiciliul oricărei persoane pe parcursul vieţii sale se poate modifica.

Aşa cum s-a reţinut anterior, minorul locuieşte în prezent cu tatăl reclamant la domiciliul acestuia, reclamantul refuzând înapoierea minorului la domiciliul mamei, unde minorul are stabilită în prezent locuinţa în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, şi pe care reclamantul o ignoră cu desăvârşire, mai mult din susţinerile părţilor a rezultat faptul că exercitarea autorităţii părinteşti se realizează doar de către reclamant datorită atitudinii acestuia care nu îi permite pârâtei să aibă nici un fel de legături cu minorul, reclamantul încălcând în acest mod şi dispoziţia instanţei referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti în comun ceea ce presupune găzduirea minorului, vizite, întâlniri fără ingerinţa reclamantului, responsabilitatea de a se îngriji de minor, de a face lecţii cu acesta, de a se implica în activităţile şcolare şi extraşcolare etc..

Acest fapt este cunoscut în literatura de specialitate ca alienare parentală, şi apare în principal din contextul disputelor pentru câştigarea custodiei şi îngrijirii minorului.

Atitudinea reclamantului care a devenit o piedică în relaţia dintre minor şi mamă, transformând conştiinţa copilului prin folosirea unor strategii cu scopul de a o înlătura, de a interveni pentru  distrugerea relaţiei  cu mama, situaţie în care copilul  este  ȋndoctrinat și ajunge sǎ creadǎ cu convingere cǎ ceea ce spune pǎrintele alienator despre celǎlalt pǎrinte este adevǎrat, nu se înscrie sfera elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), respectiv a disponibilităţii de a o implica pe mamă în viaţa minorului şi de a respecta drepturile părinteşti ale acesteia din urmă. Astfel, se observă faptul că pe perioada reţinerii minorului de către reclamant acesta a încălcat dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 272/2014, privind relaţiile personale la care era îndreptăţită mama, constând în găzduirea copilului,  vizite, întâlniri etc.

Se reţine din susţinerile reclamantului faptul că la data de 23.08.2014 minorului îi era frică de faptul că mama v-a trimite omul rău respectiv executorul să îi ia de lângă reclamant, fila 68 din dosar, deşi mama s-a adresat executorului abia la data de 24.09.2014, fila 161 din dosar, fiind evident faptul că spaima de executor a fost inoculată în mintea minorului de 6 ani, de către reclamant anterior, ceea ce evident este un abuz.

Mai mult în perioada anterioară reţinerii  minorului de către reclamant, din înscrisurile depuse de către instituţiile de învăţământ, filele 46-55 din dosar rezultă faptul că mama a fost cea care s-a ocupat în mod special de minor, menţiunile făcute evidenţiază faptul că mama pârâtă este cea care îl ducea şi îl ridica de la unitate, iar modificarea poziţiei  reclamantului în sensul  schimbării  locuinţei minorului la domiciliul său  şi interesul brusc pentru copil intervenind doar în momentul în care instanţa a dispus majorarea pensiei de întreţinere de la suma de 320 lei lunar la suma de 500 lei,  prin Sentinţa Civilă nr. 376/2014  definitivă.

Tot pe acest fond al refuzului tatălui de a permite înapoierea minorului la mamă, se constată în sensul celor reţinute anterior, inducerea temerii de către tată că mama vine cu „omul cel rău” să îl ia pe minor, aspecte desprinse din raportul psihologic din august 2014 (după preluarea minorului de către tată).

Studiile  Institutului  de Psihologie Judiciarǎ și Sǎnǎtate au evidenţiat faptul că  „Copilul nu cunoaște sentimentul de urǎ decȃt dacǎ este ȋnvǎțat de cǎtre cineva în acest sens. Respingerea unui pǎrinte este ilogicǎ și nefireascǎ, mai ales ȋn condiţiile ȋn care ȋntre părinte și copil existase o relație normalǎ ȋn trecut, mai mult a fost crescut de acesta. Copilul va resimți un dezechilibru ȋn plan intern și se confrunta cu o disonanțǎ cognitivǎ (...) Un model de alienare poate ȋncepe farǎ nicio intenție de virusare conştientǎ sau de a dǎuna sau distruge relația cu celǎlalt pǎrinte. Mȃnat de frica de a pierde procesul, un părinte simte nevoia de a vorbi despre celǎlalt părinte de rău, pentru a-și asigura victoria ȋn instanțǎ.

Mai mult, atunci cȃnd copilul nu participǎ la campania de denigrare, pǎrintele alienator amenințǎ cu pǎrǎsirea sau cu retragerea afecțiunii sau cu lipsa sau reconmpensa de jucării . ”

În ceea ce priveşte locuinţele părţilor, instanţa reţine faptul că locuinţele ambilor părinţi oferă condiţii de locuit comparabile.

Este real faptul că  reclamantul a încercat să demonstreze faptul că  locuinţa pârâtei nu este racordată la utilităţi, depunând în acest sens şi un raport de investigaţii, fila 20 din dosar, însă conform raportului de anchetă psihosocială efectuată la domiciliul pârâtei, fila 173 din dosar,  a rezultat că locuinţa acesteia este amenajată în interior şi este racordată la utilităţi, respectiv energie electrică, canalizare proprie, apă curentă rece şi caldă, şi deţine încălzire cu combustibil solid, astfel cum rezultă şi din declaraţiile martorilor audiaţi, filele, 183- 185 din dosar.

În ceea ce priveşte starea minorului Gabriel în vârstă de 6 ani, instanţa va avea în vedere  faptul că minorul a locuit împreună cu mama sa de la naştere şi până în luna august 2014, iar până în prezent pârâtul a fost de acord ca locuinţa minorului să fie stabilită la domiciliul mamei, modificarea poziţiei  reclamantului în sensul  schimbării  locuinţei minorului la domiciliul său  intervenind astfel cum s-a reţinut anterior, doar în momentul în care instanţa a dispus majorarea pensiei de întreţinere la suma de 500 lei.

Instanţa reţine că, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, care relevă anumite probleme medicale ale minorului, respectiv faptul că minorul se află în observaţie pentru ADHD, în speţă nu este recomandată tocmai schimbarea mediului familial obişnuit al minorului, acesta fiind, evident, cel compus din mamă şi copil, ceea ce reclamantul a făcut, în prezent invocându-şi propria culpă în favoarea sa.

În ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă minorul, instanţa reţine că din probatoriul administrat rezultă că mama acestuia s-a preocupat de îngrijirea minorului, aceasta a urmat chiar şi un stagiu de pregătire pentru copiii cu tulburări de neurodezvoltare ADHD, fila 188 din dosar, pentru a învăţa tehnicile de evaluare şi strategii de intervenţie la copilul cu tulburări de dezvoltare. 

Mai mult, în cazul acestei tulburări, instanţa reţine că minorul are nevoie de mama sa, de profesie profesor, care are un comportament mai puţin permisiv faţă de minor, şi la care se adaugă în acelaşi timp foarte multă afecţiune, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi, fila 183- 186 din dosar,  în sensul că minorul are nevoie de disciplină în viaţa sa, iar din probatoriul administrat respectiv sentinţele ataşate  şi inclusiv din cele declarate de minor în faţa judecătorului a rezultat că tatăl are un comportament mult prea permisiv faţă de orice solicitări ale minorului, fapt care dăunează oricărui copil de această vârstă şi cu atât mai mult minorului în speţă, aflat în observaţie pentru ADHD.

Mai mult, instanţa reţine că, din evaluările realizate de medicii şi educatorii minorului pe parcursul vieţii acestuia, periodic, rezultă că comportamentul minorului s-a îmbunătăţit şi având în vedere faptul că minorul s-a aflat până în data de 2 august 2014 numai în îngrijirea mamei pârâte, este evident faptul că aceasta s-a îngrijit în mod corespunzător de minor şi aceste îmbunătăţiri ale comportamentului minorului, pe care reclamantul încearcă să şi le aroge, i se datorează, de fapt, mamei pârâte. De altfel, la data de  2 august 2014, data reţinerii minorului de către reclamant, minorul nu mai era sub tratament medicamentos, tocmai pentru că starea sănătăţii lui era îmbunătăţită, medicii recomandând doar şedinţe de psihoterapie pe care le-a realizat.

Aceasta deoarece este greu de crezut că întregul comportament al minorului se putea îmbunătăţi în decursul unei perioade de mai puţin de o lună de zile respectiv începutul lunii august  când acesta  a fost preluat de către reclamant şi data de 25 august când acesta a introdus acţiunea.

Martorii au observat acest comportament îmbunătăţit al minorului chiar în luna august, fila 137,  138 din dosar, mai mult, instanţa apreciază că declaraţiile martorilor propuşi de reclamant, potrivit cărora minorul ar fi în prezent mai sociabil nu pot conduce la concluzia că acest aspect al îmbunătăţirii comportamentului minorului i se datorează reclamantului.

Cu privire la starea de sănătate a minorului, în privinţa căruia tatăl şi-a atribuit integral meritele, trebuie avute în vedere, starea conflictuală a părinţilor, reflectată în mod direct asupra comportamentului minorului şi semnalizată constant de specialiştii la care copilul a fost prezentat în mod repetat, care a influenţat istoricul medical al minorului. Documentele depuse de părţi la dosar susţin o acutizare a problemelor comportamentale ale minorului în toamna anului 2013 (ulterior excursiei minorului în Italia cu tatăl), fiind demarată o terapie specifică sub observaţia dr. Cucuiet Monica, în vara anului 2014 fiind consemnată o îmbunătăţire a acestei stări.

În ceea ce priveşte situaţia şcolară, instanţa reţine faptul că potrivit art. 36 din Legea nr. 272/2004, în situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu îşi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor  referitoare la alegerea felului învăţăturii, sau pregătirii profesionale, tratamente medicale, acestea se iau de către părintele la care s-a stabilit domiciliul. Instanţa reţine faptul că reclamantul a încălcat şi aceste dispoziţiile legale atâta timp cât l-a înscris pe minor în clasa pregătitoare fără acordul mamei.

Minorul în prezent este înscris la şcoala Colegiul Silvic Gurghiu, fila 154 din dosar, în clasa pregătitoare, pentru anul şcolar 2014-1015, învăţământ de zi, şcoală la care pârâta este cadru didactic.

Reclamantul l-a înscris pe minor la Şcoala Gimnazială Miron Neagul a data de 12.08.2014, deşi minorul era deja înscris în clasa pregătitoare la Colegiul Silvic Gurghiu, iar conform Metodologiei de înscriere a copiilor nu se permite înscrierea unui copil în mai multe unităţi, fila 74 din dosar.

Ulterior datorită acestui fapt şcoala la care tatăl a efectuat înscrierea în cursul lunii septembrie a decis să nu îl mai primească pe minor la şcoală întrucât conducerea şcolii la data de 17.09.2014 a aflat că  minorul este înscris în clasa pregătitoare la Colegiul Silvic Gurghiu, şi că i s-a încredinţat minorul spre creştere şi educare pârâtei.

Datorită situaţiei pe care chiar reclamantul a generat-o,  la data de 12.11.2014, acesta a mutat minorul la Şcoala Zaharia Boiu, fila 131 din dosar. Mai mult decât atât conducerea Şcolii Gimnaziale Miron Neagu, a informat părţile de faptul că reclamantul a procedat la înscrierea minorului în mod ilegal, fila 151 din dosar.

Instanţa mai reţine că, deşi reclamantul a încercat prin cererea introductivă să formeze convingerea că mama acestuia ar fi vinovată de faptul retragerii minorului de la Liceul „Joseph Haltrich” din Sighişoara, prin răspunsurile date la interogatoriu acesta a arătat că el a fost cel care i-a cerut pârâtei retragerea minorului de la această şcoală, motivând faptul că era o distanţă mare între locuinţa lui şi şcoala respectivă, dosar. 2556/289/2014, sentinţa civilă nr. 754/2014, fila 139 din dosar.

Rezultă că din punct de vedere educativ, s-a constatat că tatăl s-a preocupat ca minorul să frecventeze cursurile clasei pregătitoare, cu toate că nu s-a preocupat, să clarifice situaţia şcolară a acestuia, înscrierea la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”  fiind ilegală chiar din punctul de vedere al acestei unităţi şcolare (f. 74). Or, pentru aceasta, tatăl, era obligat să respecte dispoziţiile legale anterior amintite şi care impuneau să ţină seama de decizia părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat, art. 36 alin. 4 din Legea nr. 272/2004, întrucât norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei iar nu în cel al neaplicării întrucât în lipsa unei alte interpretări, dispoziţiile legii  ar rămâne fără utilitate.

Totodată din considerentele Sentinţei Civile nr. 754/2014, dosar nr. 2556/289/2014 pronunţată în 23.10.2014, fila 139 din dosar,  precum şi din atitudinea manifestată în cursul cercetării judecătoreşti aspecte reţinute în  Încheierea de şedinţă din data de 12.01.2015, fila 195 din prezentul dosar, instanţa mai reţine că reclamantul, potrivit răspunsurilor date la interogatoriu, fila 143- 144 din dosar,  refuză în mod constant să-i răspundă pârâtei la telefoanele date de către aceasta, şi de asemenea acesta refuză să îi permită accesul la minor chiar dacă se deplasează cu executorul.

Or, în aceste condiţii, se justifică comportamentul mamei pârâte, care s-a prezentat la şcoala la care este înscris în prezent minorul fără acordul mamei la care acesta este încredinţat, pentru ca pârâta să poată lua legătura cu minorul, deoarece nu a ştiut nici măcar şcoala la care reclamantul l-a înscris.

În acelaşi timp, instanţa mai reţine, din răspunsurile date de minor cu ocazia audierii acestuia, faptul că singurul motiv invocat de minor şi cu care acesta şi-a justificat cererea de a fi lăsat să locuiască cu tatăl reclamant este acela că tatăl îi cumpără  jucării, ceea ce nu justifică, în opinia instanţei, admiterea cererii de stabilire a domiciliului la tată, deoarece în acest mod minorul, care este  răsfăţat şi care are nevoie de o viaţă disciplinată (astfel cum rezultă şi din evaluările acestuia depuse în copie la dosar), ar fi încurajat să-şi manipuleze emoţional părinţii pentru ca aceştia să-i îndeplinească cerinţele în modalitatea dorită de minor.

Mai mult la vârsta de 6 ani memoria unui copil este puternic încărcată afectogen, copilul reţinând ceea ce l-a emoţionat intens, această perioadă fiind caracterizată şi de un grad ridicat de sugestibilitatea, adică copilul este uşor de convins de persoanele din jurul lor, cercetările demonstrând că sub influenţa  persoanelor de care depind  un copil îşi schimbă adesea declaraţiile,  a se vedea Ghidul de ascultare a copilului în procedurile judiciare, autor Mona Maria Pivniceru. În acest sens instanţa observă poziţia minorului care cu ocazia audierii a arătat că nu îi place la tată şi vrea la mamă, fila 7 din Sentinţa civilă nr. 376 din 13.03.2014, respectiv fila 100 din dosar, reţinându-se totodată că minorul merge la tată acasă unde se joacă, dar nu îi place să doarmă acolo şi vrea să meargă doar când tatăl are orele de vizită. Din acest comportament se deduce foarte clar concluzia că minorul îşi schimbă poziţia influenţat de persoana cu care a stat anterior luării declaraţiei.

Instanţa a constatat că minorul, fiind întrebat despre alte motive pentru care nu vrea să locuiască cu mama sa, repeta aceleaşi motive, legate de faptul că tatăl său îi cumpără  jucării, minorul repetând probabil ceea ce i s-a spus de către tatăl său.

Totodată martora M E L a declarat că l-a observat pe minor traversând strada singur, în timp ce tatăl său se afla la un bar din apropiere, fila 100 din dosar,  în timp ce din comportamentul mamei observăm că aceasta umbla tot timpul după minor, predomina comunicarea activă, fila 184 din dosar, şi se folosea de materiale educative ca să îl stimuleze cognitiv pe minor, iar relaţia era deosebită a mai susţinut martora,  atâta timp cât minorul o îmbrăţişa de multe ori şi îi spunea…..mami te iubesc…

Deşi tatăl a subliniat că în cauză opinia minorului a fost exprimată în sensul locuirii cu tatăl, trebuie avute în vedere pe lângă vârstă şi gradul de maturitate şi influenţa exercitată de tată asupra acesteia.

Astfel aşa cum s-a reţinut anterior în considerentele hotărârii,  nu este nici o îndoială că în cauză se constată fenomenul de alienare parentală, trecerea minorului de la o relaţie preponderent maternală, deoarece tatăl nu era din proprie iniţiativă, implicat de aceeaşi manieră ca şi mama în creşterea minorului, anterior momentului august 2014,  la una de excludere totală a mamei, pe fondul refuzului tatălui de a permite reîntoarcerea minorului la mamă, în favoarea căreia este  încredinţat .

Înstrăinarea copilului a fost  facilitată de tată, prin adoptarea unui comportament total opus celui al mamei, nu neapărat adecvat nevoilor specifice minorului, caracterizat preponderent de stimuli exteriori, respectiv promisiuni de cadouri, program permisiv, precum şi prin restricţionarea accesului la telefon, nu a permis accesul fizic al mamei în locuinţă pentru a se întâlni cu minorul, nu a permis găzduirea minorului de către mamă, etc.

Pe acest fond al existenţei la minor a unei motivaţii mai mult extrinseci, motivaţie identificată de unul din psihologii de care copilul a fost evaluat, prin aprecieri şi recompense tatăl a obţinut aparent un comportament dezirabil, însă efectele unei astfel de abordări pot fi tulburătoare iar efectele asupra copilului şi părintelui alienat sunt considerate a fi o formă de abuz emoţional şi psihologic, fiind una dintre multele forme de abuz asupra copilului, care la rândul lor pot provoca daune psihologice permanente relaţiei dintre părinte şi copil, precum şi dezvoltării copilului. 

Minorul este înscris la şcoala la care mama este cadru didactic, acest aspect determină o implicare şi mai mare din partea mamei în condiţiile în care minorul şi mama vor merge împreună la şcoală , faţă de situaţia în care minorul ar avea stabilit domiciliul la tată şi referitor la care martorii reclamantului au arătat că de regulă bunica paternă îl duce pe minor şi îl aduce acasă, reclamantul fiind la locul de muncă. Acest aspect se înscrie în conţinutul dispoziţiilor art. 2 lit. d din Legea nr. 272/2004, privind capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia, deoarece după orele de şcoală minorul are posibilitatea de a învăţa pentru a doua zi cu mama şi nu cu bunica paternă.

În privinţa istoricului copilului, cu precădere situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului,  nici aceasta  nu este în favoarea reclamantului deoarece, din declaraţia minorului dată în dosarul nr. 2672/308/2013 al Judecătoriei Sighişoara,  fila 100-101, având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei şi a pensiei de întreţinere, a rezultat că tatăl l-a lovit peste faţă, când într-o noapte s-a scăpat pe el, declaraţie care se coroborează cu consemnările educatoarei Bartolis Eniko, care au reţinut urmele loviturii pe faţa copilului dar şi cu declaraţia martorei Sabău Monica -Floarea care a relevat o latură violentă a tatălui, captată de minor când tata striga la el şi îl certa, fila 184 din dosar.

În concluzie, instanţa reţine că tatăl nu a manifestat disponibilitate în a menţine relaţiile personale cu mama, persoana prezentă aproape în mod exclusiv în viaţa minorului anterior preluării acestuia de către tată, iar tatăl a manifestat o disponibilitate redusă în a o implica pe mamă în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acesteia.

Acesta a înscris copilul la o altă şcoală fără consultarea mamei, fără a o informa ulterior asupra acestei măsuri, i-a restricţionat accesul la telefon, a permis accesul fizic al mamei în locuinţa sa şi a minorului, iniţial cu concursul autorităţilor, dar cel mai important, tatăl nu s-a asigurat că relaţia dintre mamă şi fiu nu se disipează, ci chiar a contribuit la ruperea sa, furnizându-şi astfel motivul pentru stabilirea locuinţei minorului la acesta, refuzul copilului de a relua legătura cu mama.

În acest context, instanţa reţine  faptul că tata nu înţelege ca părinţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copilul lor minor şi ca pentru binele acestuia trebuie să lase resentimentele deoparte şi să stabilească o cale de comunicare cu mama copilului, deoarece copilul are dreptul de a avea doi părinţi pe care trebuie să fie lăsat să îi iubească fără frică sau fără a se simţi vinovat faţă de celălalt părinte, de a dezvolta în mod independent o relaţie de calitate cu fiecare dintre cei doi părinţi, de a nu fi expus la discuţiile în contradictoriu purtate de părinţi, respectiv de a nu fi pus să aleagă care dintre cei doi părinţi are dreptate, de a nu fi expus la comentarii sau comportamente negative din partea unui părinte cu privire la celălalt părinte, de a nu i se induce frica, de a fi protejat de remarci alienatoare cu privire la celălalt părinte, precum şi de atitudini care desconsideră pe celălalt părinte, respectiv de a nu fi obligat să povestească despre activităţile pe care le desfăşoară cu celălalt părinte.

Având în vedere toate aspectele reţinute anterior, instanţa constată aşadar faptul că, locul în care dezvoltarea fizică şi morală normală, echilibrul socioafectiv şi viaţa de familie sunt mai bine satisfăcute, sunt la domiciliul mamei alături de aceasta, cu atât mai mult cu cât, având în vedere situaţia specială a minorului, urmând să păstreze legătura cu tatăl său în cadrul programului de vizitare, program care poate fi extins la dorinţa părţilor, reclamanta prin tranzacţia depusă la dosar fiind de acord cu orice modalitate extinsă cu condiţia doar să aibă acces la copil, fila 182 din dosar. 

Raportat la ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa constată că nu este oportună schimbarea condiţiilor de locuit ale minorului, sens în care urmează a respinge cererea reclamantului de stabilire a locuinţei minorului la domiciliul tatălui, urmând ca locuinţa minorului să rămână la mamă, aşa cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 376/2014 pronunţată de Judecătoria Sighişoara

Va respinge şi cererea  de obligare la plata unei pensii de întreţinere ca urmare a respingerii cererii principale şi de asemenea cererea de obligare la plata  la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei având în vedere dispoziţiile art. 453 cod procedură civilă.

De asemenea, instanţa respinge cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca fiind nedovedite întrucât la dosarul cauzei nu au fost ataşate chitanţele aferente efectuării vreunor cheltuieli.

Cât priveşte precizările formulate de către reclamant prin concluziile scrise, afirmaţii prin care reclamantul critică încuviinţarea probei cu martorele propuse de către pârâtă, instanţa reţine faptul că probele au fost propuse prin întâmpinare şi discutate în şedinţa de judecată la care reclamantul a fost prezent, acesta fiind de acord cu audierea martorelor, astfel că şi în ipoteza în care martorele ar fi rude, devin  aplicabile dispoziţiile art. 315 alin. 2 cod procedură civilă şi respectiv art. 316 cod procedură civilă, dispoziţii ce permit ascultarea acestor persoane în calitatea de martori.

Întrucât reclamantul nu a respectat hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate până în prezent,  instanţa va face menţiunea conform art. 448 cod procedură civilă a executorii de drept, întrucât hotărârile primei instanţe ce au ca obiect stabilirea locuinţei minorului, stabilirea modului de exercitare a autorităţii părinteşti, precum şi modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul, sunt executorii de drept. Justificarea normei rezidă din faptul că acestor raporturi juridice legea le recunoaşte un înalt grad de protecţie sau pentru care legiuitorul prezumă urgenţa realizării, astfel încât, dacă ele au fost acordate ori stabilite printr-o hotărâre judecătorească de primă instanţă, acesta se bucură în mod provizoriu de  caracter executoriu de drept, anterior rămânerii ei definitive, şi aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul în şedinţa de judecată din data de 12.01.2015 a specificat că înapoiază copilul doar când vede ştampila aplicată pe sentinţă.

Domenii speta

Spete similare