Contestaţie la executare

Constată că prin contestaţia la executare înregistrată la această instanţă în data de 10 decembrie 2014 sub nr. dosar 3739/289/2014, contestatoarea Societatea N S S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata AGENŢIA PENTRU AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI următoarele:

- să se constate nulitatea absolută şi necondiţionată a tuturor actelor de procedură şi de executare efectuate, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. 4 Cod de procedură civilă,

- să se dispună anularea Încheierii din 16.09.2014 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 55941/301/2014, a Încheierii civile nr. 2363/11.11.2014 a Judecătoriei Reghin şi a formulei executorii pronunţate în dosarul nr. 55941/301/2014, a Încheierii nr. 300 din 20.11.2014 şi a Încheierii din 18.07.2014 a Societăţii civile profesionale de executori judecătoreşti Mazilu şi Asociaţii şi a Somaţiei de plată din 20.11.2014 dată în dosarul de executare silită nr. 300/2014 al  Societăţii civile profesionale de executori judecătoreşti Mazilu şi Asociaţii şi a tuturor actelor de executare silită ulterioare;

- să se dispună încetarea executării silite şi întoarcerea executării prin restituirea tuturor sumelor şi bunurilor ce vor fi executate eventual până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză

- să fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariul avocaţial precum şi orice alte cheltuieli efectuate în cauză.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în data de 26.11.2014 i-au fost comunicate prin poştă de către SCP de executori judecătoreşti Mazilu şi Asociaţii următoarele acte de executare: somaţia de plată din 20.11.2014 dată în dosarul de executare nr. 300/2014 cu anexele aferente: pagina 2 din Decizia nr. 11390 din 03.08.2009 emisă de Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (ASSI), Încheierea civilă nr. 2363/11.11.2014 a Judecătoriei Reghin şi Încheierea nr. 300/20.11.2014 emisă de SCP de executori judecătoreşti Mazilu şi Asociaţii în dosarul de executare nr. 300/2014.

Arată contestatoarea că prin somaţia de plată datată 20.11.2014 se solicită achitarea de către contestatoare a sumei de 5.564,43 lei, compusă din 4,437,87 lei reprezentând debit conform deciziei emise de ASSI (1.785 lei debit principal şi 2.652,87 lei majorări de întârziere la plată) şi 1.126,56 lei cheltuieli de executare, iar titlu executoriu în baza căruia s-a încuviinţat executarea silită a contestatoarei este reprezentat de Decizia titlu de creanţă nr. 11390/03.08.2009 emisă de ASSI.

Pe cale de excepţie, contestatoarea a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Societăţii civile profesionale de executori judecătoreşti Mazilu şi Asociaţii şi ca urmare nulitatea absolută necondiţionată a tuturor actelor de procedură efectuate, arătând că executorul judecătoresc Mazilu Cristinel Ionuţ având sediul în Bucureşti funcţionează în Circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti şi deci nu era competent din punct de vedere teritorial să înceapă şi să deruleze executarea silită împotriva contestatoarei cu sediul în Reghin, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 7 lit. a coroborat cu art. 9 alin. 1 din Legea nr. 188/200 potrivit cărora, pentru punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii este competent executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială urmează să se facă executarea.

Contestatoarea a mai invocat excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită susţinând că în cauză sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 precum şi ale Codului de procedură civilă, astfel termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 705 alin. 1 NCPC care a început să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită, adică 17.09.2009 (data la care creanţa a devenit scadentă).

O altă excepţie invocată de către contestatoare este aceea a lipsei calităţii procesuale active a intimatei pentru promovarea procedurii de executare silită, arătând în acest sens faptul că prin informarea trimisă odată cu somaţia nr. 591/28.03.2014, Agenţia pentru Agenda Digitală a României i-a adus la cunoştinţă faptul că este succesoarea în drepturi a Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (ASSI) – organul emitent al facturii şi al deciziei prin care s-a stabilit obligaţia de plată în sarcina contestatoarei.

 Susţine contestatoarea că, potrivit dispoziţiilor legale invocate, într-adevăr s-a realizat o reorganizare a administraţiei publice centrale, ASSI fiind practic înlocuit de AADR în mai multe etape, astfel:

1. Potrivit HG nr. 1439/2009 s-a înfiinţat Centrul Naţional de management pentru Societatea Informaţională, denumit în continuare CNMSI şi Centrul Naţional „România Digitală”, denumit în continuare CNRD, ca organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, n subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, denumit în continuare MCSI, atribuţiile ASSI fiind preluate de MCSI şi se exercită prin CNMSI şi prin CNRD, adică cele două organe preiau drepturile şi obligaţiile fostei ASSI conform protocolului de predare-primire încheiat de MCSI.

2. În temeiul OUG nr. 96/2012 s-au dispus stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale. Ca urmare, potrivit art. 10 s-a înfiinţat Agenţia pentru Agenda Digitală a României, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului pentru Societatea Informaţională, prin comasarea prin fuziune a Centrului Naţional de Management al Societăţii Informaţionale, a Centrului Naţional România Digitală şi a Centrului Naţional de Supercomputing, urmând ca atribuţiile, organizarea şi funcţionarea să se stabilească prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului pentru Societatea Informaţională.

3. S-a înfiinţat, în temeiul dispoziţiilor HG nr. 1132/2013, Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR) ca urmare a fuziunii prin contopire a Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, a Centrului Naţional, „România Digitală” şi a Centrului Naţional de Supercomputing şi preia patrimoniul fostelor centre naţionale CNMSI, CNRD şi CNS, în condiţiile legii.

 Susţine contestatoarea că, deşi la prima vedere s-a putea constata că toate creanţele fostei ASSI au fost astfel preluate de către succesoarea în drepturi AADR, totuşi la o analiză mai detaliată a legislaţiei constată că prin art. 2 din HG nr. 1439/2009 s-a prevăzut că drepturile şi obligaţiile vor fi preluate de la ASSI de către cele două organe nou înfiinţate prin protocoale de predare-primire încheiate cu MCSI, ori contestatoarea nu cunoaşte conţinutul acestor protocoale şi nu rezultă cu certitudine dacă creanţele deţinute de fosta ASSI au fost preluate şi predate ulterior pretinsei creditoare AADR, acesta fiind motivul pentru care contestă că intimata ar avea calitatea de creditoare.

Referitor la temeinicia contestaţiei la executare, contestatoarea arată faptul că a formulat în data de 28.10.2008 cerere de înregistrare în SEAP, solicitarea fiind aprobată de ASSI. A accesat o singură dată Sistemul Electronic de Achiziţii Publice în luna noiembrie 2008, însă începând cu luna ianuarie 2009 şi până în prezent nu a accesat sub nici o formă sistemul. La data înregistrării acesteia în sistem, accesul şi utilizarea acestuia era gratuită.

Mai arată contestatoarea că achitarea uni tarif de acces începând cu al doilea semestru al anului 2009 în cuantum de 1.500 lei + TVA şi stabilirea unui tarif de acces anual în sumă de 2.500 lei + TVA, pentru accesul în SEAP, a fost prevăzută prin modificarea de către HG nr. 370/2009 a art. 66 din HG nr. 1660/2006. În baza acestor prevederi s-au emis Decizia nr. 11390 din 03.08.2009 şi factura nr. ASSI 2304903.08.2009 în sumă de 1.785 lei, însă susţine contestatoarea că nu cunoaşte conţinutul primei pagini din decizie.

Astfel, consideră contestatoarea că a fost abuzivă emiterea facturilor şi deciziilor, având în vedere că în cursul anului 2009 nu a accesat sistemul SEAP şi nu a avut calitatea de autoritate contractantă. Totodată în urma primirii actelor emise de ASSI, prin adresa nr. 1463/01.09.2009, aceasta a trimis înapoi factura nr. 23049 din 03.08.2009 şi a solicitat stornarea facturii emise de către ASSI şi devalidarea accesului acesteia în sistem.

Mai susţine contestatoarea faptul că decizia cu titlu de creanţă emisă de ASSI nu este un titlu de creanţă fiscală pentru că nu se asimilează impozitelor, taxelor, TVA, etc. colectate de către autorităţile fiscale, care fac venit la bugetul  general consolidat după cum este definit prin art. 21 din OG 92/2003.

 Totodată consideră contestatoarea că decizia nr. 11390/03.08.2009 emisă de ASSI nu este titlu executoriu, aceasta nefiind amintită printre înscrisurile prevăzute de art. 632-642 NCPC.

Referitor la calculul majorărilor de întârziere contestatoarea susţine că din moment ce creanţa pretinsă nu este o creanţă fiscală, calculul majorărilor de întârziere nu se poate realiza potrivit dispoziţiilor art. 120 din OG nr. 92/2003 ci doar în concordanţă cu dispoziţiile legale privind dobânda legală.

În data de 22 ianuarie 2015, contestatoarea a depus la dosar completare a contestaţiei la executare (filele 47-48), prin care a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi în consecinţă anularea următoarelor acte de executare silită primite de către aceasta prin poştă la data de 15.01.2015, respectiv: adresa de înfiinţare a popririi din 07.01.2015 şi înştiinţarea privind măsura popririi din 07.01.2015 ambele date în dosarul de executare silită nr. 300/2014 al Societăţii civile profesionale de executori judecătoreşti Mazilu şi Asociaţii.

În motivarea completării contestaţiei la executare contestatoarea arată că la data de 15.01.2015 i-au fost comunicate prin poştă de către SCP de executori judecătoreşti Mazilu şi Asociaţii noi acte de executare respectiv: adresa de înfiinţare a popririi din 07.01.2015 şi înştiinţarea privind măsura popririi din 07.01.2015 ambele date în dosarul de executare silită nr. 300/2014 al Societăţii civile profesionale de executori judecătoreşti Mazilu şi Asociaţii.

Susţine contestatoarea că măsura de înfiinţare a popririi este nelegală şi se impune anularea ei pentru motivele de fapt şi de drept arătate pe larg în cuprinsul contestaţiei la executare.

În data de 2 februarie 2015, intimata AGENŢIA PENTRU AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI a depus la dosar întâmpinare (filele 59-62), prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind anularea Încheierii din data de 16.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi a Încheierii nr. 2363/11.11.2014 pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 55941/301/2014. Pe fondul contestaţiei la executare, intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Intimata a arătat că încheierea nr. 2363/11.11.2014 pronunţată în dosarul nr. 55941/301/2014 prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite solicitată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României nu este supusă niciunei căi de atac, cu atât mai mult nu poate fi desfiinţată printr-o contestaţie la executare.

Intimata consideră inadmisibilă contestaţia formulată împotriva încheierii din 16.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, pentru faptul că prin această încheiere s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin, ca instanţă de la domiciliul debitorului.

Cu privire la capătul de cerere privind contestarea Încheierii nr. 300/20.11.2011 şi Încheierii din 18.07.2014 emise de BEJ MAZILU & ASOCIAŢII,  intimata solicită respingerea cererii pentru următoarele considerente:

Principiul care guvernează obligaţia de plată a cheltuielilor de executare este principiul culpei procesuale.

Astfel, Decizia TC nr. 11390/03.08.2009 şi Factura nr. 23049/03.08.2009 au fost trimise către debitoare, în termenul legal prevăzut de HG nr. 1660/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică prin mijloace electronice din OUG 34/2004 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune servicii, modificată prin HG nr. 370/25.03.2009 şi au fost recepţionate la data de 24.08.2009 conform confirmării de primire.

Având în vedere că obligaţia de plată a devenit scadentă la data de 17.09.2009, iar în urma somaţiilor debitorul nu a înţeles să-şi achite datoria, s-a recurs la executare silită.

Precizează intimata că procedura contestaţiei la executare este o procedură specială, prin care pot fi anulate actele de executare în situaţia în care se constată încălcarea dispoziţiilor legale în materie. Ori, contestatoarea nu contestă suma executată şi nici nu invocă nulitatea vreunui act de executare, sau încălcarea vreunei dispoziţii legale în materia executării silite.

Cu privire la prescripţia dreptului de a cere executarea silită, intimata consideră că acest drept se prescrie la data de 01.01.2015, având în vedere s-a născut la data de 01.01.2010, în acest sens invocând dispoziţiile art. 131 alin. 1 Capitolul VII din Codul de procedură fiscală potrivit cărora „dreptul de cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de5 ani de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept”.

Cu privire la excepţia lipsei de interes, intimata solicită respingerea acesteia arătând că, potrivit art. 33 Cod procedură civilă, prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada că interesul acesteia este determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

În dosarul execuţional nr. 300/2014 al S.C.P.E.J. MAZILU ŞI ASOCIAŢII, creditoarea intimată AGENŢIA PENTRU AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI a solicitat executarea silită a debitoarei contestatoare Societatea N S S.R.L. (fila 112 dosar), în baza titlului executoriu constând în Decizia titlu de creanţă nr. 11390/03.08.2009 (fila 114 dosar).

Instanţa are în vedere dispoziţiile art. 623 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel”.

Conform prevederilor art. 13 din H.G. nr. 1439/2009, „CNMSI poate realiza venituri din: a) tarife aferente sistemelor informatice pe care le administrează şi operează, casate potrivit legii; b) tarife pentru activităţile desfăşurate în domeniul său de activitate; c) alte venituri ce se pot realiza în condiţiile legii; d) donaţii, legate şi sponsorizări în condiţiile legii”. Conform alineatului 2 al aceluiaşi text legal, „Sumele încasate din sursele prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) constituie venituri la bugetul de stat”.

Instanţa mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 110, alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz”.

În acelaşi timp, instanţa mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 136 din O.G. nr. 92/2003 „În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepţia cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală datorată de debitor.

#B

(2) Organele fiscale care administrează creanţe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.

(3) Creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri proprii şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale, precum şi creanţele care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., provenite din fondurile alocate de la bugetul de stat, se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.

(4) Organele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită”.

În consecinţă, având în vedere toate textele legale reţinute anterior, rezultă că intimata deţine împotriva contestatoarei o creanţă fiscală, iar aceasta trebuia să-şi realizeze creanţa prin organele fiscale, iar nu prin intermediul executorului judecătoresc.

Astfel, instanţa reţine că sunt întemeiate susţinerile intimatei din întâmpinare, potrivit cărora sunt aplicabile în cauză prevederile art. 131, alin. 1 din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora  dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

Instanţa mai reţine că creanţa intimatei constituie creanţă fiscală în baza prevederilor art. 13 din H.G. nr. 1439/2009, raportate la prevederile art. 1, alin. 2 din Codul de procedură fiscală, fiind astfel neîntemeiate susţinerile contestatoarei în sensul că în cauză a operat prescripţia dreptului de a cere executarea silită, deoarece în cazul creanţelor fiscale termenul de prescripţie al dreptului de a cere executarea silită este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor  celui în care a luat naştere acest drept, conform prevederilor art. 131, alin. 1 din Codul de procedură fiscală.

În consecinţă, având în vedere faptul că instanţa a reţinut că intimata deţine împotriva contestatoarei o creanţă fiscală (aceasta emiţând decizia nr. 11390/03.08.2009, ce constituie titlu de creanţă, comunicat contestatoarei conform dovezii de la filele 119-120 dosar, devenită titlu executoriu, conform prevederilor art. 141 din O.G. nr. 92/2003), rezultă că era obligatoriu ca executarea silită a acestei creanţe fiscale să se realizeze de către organele fiscale, conform prevederilor legale menţionate anterior, iar nu de către executorul judecătoresc, acesta fiind un organ necompetent de a realiza executarea silită în acest caz. Or, conform prevederilor art. 625, alin. 2 Cod procedură civilă, privind legalitatea executării silite, „Este interzisă efectuarea de acte de executare de către alte persoane sau organe decât cele prevăzute la art. 623”.

În consecinţă, instanţa reţine că executarea silită în cauză a fost realizată de către un organ necompetent.

În ceea ce priveşte solicitarea contestatoarei de a se anula Încheierea din 16.09.2014 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 55941/301/2014, instanţa reţine că prin această încheiere instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de intimata creditoare, având ca obiect încuviinţarea executării silite împotriva debitoarei, în favoarea Judecătoriei Reghin. Or, conform prevederilor art. 132, alin. 2 Cod procedură civilă, încheierea prin care instanţa se declară necompetentă nu este supusă niciunei căi de atac, deci aceasta nu poate fi contestată pe calea unei contestaţii la executare. În consecinţă, în ceea ce priveşte această cerere a contestatoarei, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Încheierii din data de 16.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, invocată de intimată prin întâmpinare.

În ceea ce priveşte însă cererea contestatoarei privind anularea Încheierii civile nr. 2363/11.11.2014 a Judecătoriei Reghin, prin care s-a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu deţinut de creditoarei intimată, constând în decizia de creanţă nr. 11390/03.08.2009, instanţa reţine că această solicitare este admisibilă în baza prevederilor art. 711, alin. 3 Cod procedură civilă, conform cărora „după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, precum şi a încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă au fost date fără îndeplinirea condiţiilor legale”.

În cauză, având în vedere faptul că prin Încheierea civilă nr. 2363/11.11.2014 a Judecătoriei Reghin s-a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu – creanţă fiscală de către un organ necompetent, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 625, alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa reţine că este întemeiată cererea contestatoarei, astfel că va anula Încheierea civilă nr. 2363/11.11.2014 pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 55941/301/2014.

În consecinţă, văzând că executarea silită s-a efectuat de către un organ necompetent, instanţa va dispune anularea executării silite înseşi realizate de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti Mazilu şi Asociaţii în dosarul de executare nr. 300/2014.

În acelaşi timp, având în vedere că a anulat executarea silită, instanţa va admite cererea contestatoarei privind întoarcerea executării silite, în baza prevederilor art. 722, alin. 1 Cod procedură civilă.

În consecinţă, instanţa va dispune întoarcerea executării silite realizate de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti Mazilu şi Asociaţii în dosarul de executare nr. 300/2014 şi obligă intimata să restituie contestatoarei suma de 5.564,43 lei.

În ceea ce priveşte cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că aceste cheltuieli constau în taxa judiciară de timbru în cuantum de 384 de lei, achitată de contestatoare conform dovezii de la fila 13 dosar. Or, în ceea ce priveşte taxa de timbru achitată pentru judecarea contestaţiei la executare, instanţa reţine că sunt incidente prevederile art. 45, alin. 1, lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora „Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului … când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”. Astfel, rezultă că numai în condiţiile în care prezenta hotărâre, prin care s-a admis contestaţia la executare va rămâne definitivă, contestatoarea va putea solicita restituirea sumei achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru. În consecinţă, instanţa reţine că este prematură la acest moment cererea privind obligarea intimatei la plata acestei sume, având în vedere faptul că prezenta hotărâre poate fi atacată cu apel. În ceea ce priveşte alte eventuale cheltuieli realizate de contestatoare (onorariu avocaţial), instanţa reţine că nu s-a făcut dovada efectuării acestora, motiv pentru care va respinge cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare