Obligaţia de a face

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub nr. 1173/289/2012 din 11 aprilie 2012 reclamanţii C I şi C D au solicitat în contradictoriu cu pârâţii M A, M Z şi V M obligarea pârâţilor la demolarea edificatelor ridicate de pârâţi pe terenul proprietatea lor însă lipite de construcţia proprietatea reclamanţilor, astfel încât să permită edificarea gardului despărţitor potrivit dispoziţiilor luate prin sentinţa civilă 386 din 13.05.2010 a Judecătoriei Reghin menţinută prin decizia 386 din 13.05.2010 a Tribunalului Mureş, autorizarea reclamanţilor să aducă la îndeplinire prin persoane specializate a dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti amintite în sensul demolării construcţiilor ce împiedică edificarea gardului despărţitor în condiţiile art. 580 ind. 2 Cod procedură civilă şi corelativ, în temeiul art. 580 ind. 3 Cod procedură civilă amendarea pârâţilor până la aducerea la îndeplinire a titlului executoriu susmenţionat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că prin sentinţa civilă amintită s-a stabilit linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul marcat cu culoare maro între punctele A-9-8-7-6-5, stabilit prin expertiza efectuată de expert Meruţiu Florian obligând pârâţii să permită edificarea unui gard despărţitor între cele două proprietăţi. Sentinţa a fost atacată de reclamanţi care însă nu au avut posibilitatea de a solicita efectuarea unei expertize care să lămurească neconcordanţele dintre expertizele anterior efectuate. Ulterior, reclamanţii au demarat procedurile de executare silită a hotărârilor judecătoreşti ocazie cu care executorul judecătoresc, prin procesul-verbal din 12.01.2012 a constatat că acest titlu executoriu nu poate fi adus la îndeplinire ca urmare a constatării existenţei în teren a unor edificate lipite de imobilul proprietatea reclamanţilor, fiind imposibil de edificat gardul despărţitor chiar şi pe aliniamentul stabilit de instanţă.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1523 şi următoarele Cod civil şi art. 580 ind. 2 şi 3 Cod procedură civilă şi art. 274 Cod procedură civilă.

La acţiune reclamanţii au anexat în copie decizia civilă 37 din 24.01.2011 a Tribunalului Mureş, decizia civila 386 din 13 mai 2010 a Tribunalului Mureş, proces-verbal din 12.01.2012, adresa Poliţiei Reghin către reclamant, factura emisă de executorul judecătoresc, cererea de executare silită, plan de situaţie, sentinţa civilă 1378 din 30.09.2009 a Judecătoriei Reghin, expertiza.

Acţiunea a fost timbrată potrivit dispoziţiilor instanţei cu timbru judiciar în sumă de 0,3 lei şi taxă judiciară de timbru în sumă de 24 de lei.

Legal citaţi, pârâţii au depus la data de 05 iunie 2012, prin registratura instanţei, întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii reclamanţilor şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată iar pe cale de excepţie au invocat autoritatea de lucru judecat raportat la dispoziţiile sentinţei civile 1378 din 30.09.2009 a Judecătoriei Reghin definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă 386 din 13.05.2010 a Tribunalului Mureş.

În motivarea întâmpinării pârâţii au arătat că acţiunea reclamanţilor are un caracter şicanator şi abuziv întrucât se solicită demolarea unor construcţii edificate cu multă vreme în urmă, în vederea edificării unui gard despărţitor între proprietăţi. Prin sentinţa civilă 1378 din 30.09.2009 a fost respinsă cererea reclamanţilor de demolare a construcţiilor situate pe aliniamentul menţionat în prezenta cauză, astfel încât în opinia pârâţilor această solicitare, făcând obiectul altei judecăţi, purtate între aceleaşi părţi, operează autoritatea de lucru judecat.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1201 vechiul Cod civil, art. 166 şi 274 Cod procedură civilă.

La întâmpinare pârâţii au anexat în copie sentinţa civilă 514 din 02.04.2012 a Judecătoriei Reghin.

La dosar au mai fost depuse în copie sentinţa civilă 1378 din 30 septembrie 2009 a Judecătoriei Reghin, decizia civilă 386 din 13 mai 2010 a Tribunalului Mureş, decizia 37 din 24 ianuarie 2011 a Tribunalului Mureş, sentinţa civilă 648 din 04 mai 2012 a Judecătoriei Reghin, cererea de executare silită din 09.12.2011, cererea de încuviinţare a executării silite, încheierea 1747/Cod civil din 13.12.2011 a Judecătoriei Reghin, somaţia din 15.12.2011, procese-verbal de comunicare, procesul-verbal din 12.01.2012, înştiinţare, adresa raport de expertiză tehnică, somaţie şi proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.

La data de 11.07.2012 a fost efectuată cercetarea locală, fiind întocmit proces-verbal privitor la constatările efectuate cu această ocazie.

Reclamantul a mai depus la datele de 12 iulie 2012 şi 03 septembrie note de şedinţă prin care a făcut trecere în revistă a stării de fapt şi a dat explicaţii cu intenţia de a lămuri cauza, anexând adresa poliţiei Reghin (existentă în copie şi la f. 9 din dosar), plan de situaţie, plan de amplasament.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarea stare de fapt: prin sentinţa civilă 1378 din 30 septembrie 2009 a Judecătoriei Reghin s-a stabilit linia de hotar dintre proprietăţile reclamanţilor şi pârâţilor pe aliniamentul marcat cu culoare maro între punctele A-9-8-7-6-5 stabilit în planul de situaţie – Anexa 1 – din raportul de expertiză tehnică 941/04.12.2008 întocmit de expert Meruţiu Florian şi obligă pârâţii să permită reclamanţilor ridicarea unui gard între cele două proprietăţi, respingând celelalte pretenţii ale reclamanţilor (printre care şi aceea de a se dispune demolarea construcţiilor efectuate pe terenul reclamanţilor). Împotriva acestei sentinţe reclamanţii au declarat recurs, soluţionat de Tribunalul Mureş prin decizia 386 din 13 mai 2010 prin care a fost respins ca nefondat recursul reclamanţilor. Împotriva acestei soluţii reclamanţii au formulat contestaţie în anulare soluţionată de Tribunalul Mureş prin decizia 37 din 24 ianuarie 2011 prin care a fost respinsă contestaţia în anulare.

În executarea sentinţei civile 1378 din 30 septembrie 2009 a Judecătoriei Reghin reclamanţii au formulat cerere de executare silită fiind înregistrată la Biroul Executor Judecătoresc Olteanu Radu sub nr. 502/E/2011 fiind efectuate mai multe acte de executare printre care şi procesul-verbal din 12.01.2012, împotriva căruia pârâţii au formulat contestaţie la executare, soluţionată prin sentinţa civilă 648 din 04 mai 2012 prin care a fost admisă contestaţia la executare şi s-a dispus anularea procesului-verbal din 12.01.2012, această ultimă hotărâre fiind atacată cu recurs, având termen de judecată la data de 20.11.2012 la Tribunalul Mureş.

În decizia 386 din 13.05.2012 tribunalul reţine că „linia de graniţă fixată prin sentinţa atacată, trece pe lângă peretele construcţiei C6 – anexe gospodăreşti situate pe terenul proprietatea pârâţilor dar edificate în perioada în care părinţii părţilor trăiau şi a cărei existenţă la acest moment nu a fost contestată (...) tribunalul apreciază că linia de graniţă propusă de expertul topo Florian Meruţiu şi stabilită de instanţa de fond este cea care corespunde folosinţei faptice, raportat la întregul istoric al situaţiei juridice a terenului”.

În aceste condiţii, având în vedere şi constatările instanţei cu ocazia cercetării locale, instanţa apreciază că în cauză este stabilit cu putere de lucru judecat faptul că linia de hotar dintre proprietăţile părţilor o constituie aliniamentul descris în sentinţa civilă 1378 din 30.09.2009 a Judecătoriei Reghin linie care potrivit planului de situaţie şi sentinţei civile amintite, definitive şi irevocabile, astfel cum anterior s-a arătat, nu încalcă proprietatea reclamanţilor ci „trece pe lângă peretele construcţiei C6”. Faţă de acest aspect, şi faţă de menţiunea (de asemenea intrată în puterea lucrului judecat) că existenţa construcţiilor C2 şi C6 are importanţă pentru trasarea liniei de separaţie între două proprietăţi.

Instanţa mai reţine că prin hotărârile anterioare a fost stabilită linia de hotar şi admisă solicitarea reclamanţilor de edificare a unui gard între cele două proprietăţi.

Potrivit art. 585 Cod civil (vechi) orice proprietar îşi poate îngrădi proprietatea.

Îngrădirea este atributul proprietarului de a se folosi liber de fondul său, constituind cel mai frecvent mijloc pentru împiedicarea violării proprietăţii, realizându-se prin împrejmuiri cu garduri, ziduri, şanţuri. Dispoziţia ar. 585 vechiul Cod civil reglementează îngrădirea de bunăvoie, când este lăsată la aprecierea proprietarului fondului ce se doreşte protejat. Astfel scopul construirii gardului unei proprietăţi este nu numai acela de a marca vizibil linia de hotar ci şi de a împiedica orice intruziune pe fondul protejat prin gard.

În speţă, prin acţiunea formulată reclamanţii tind la demolarea unei construcţii în vederea edificării gradului despărţitor dintre proprietăţi, în scopul construirii gardului despărţitor.

Cu ocazia cercetării locale, instanţa a constatat că lipit de construcţia a cărei demolare o solicită reclamanţii, pe proprietatea acestora, se află alte construcţii, proprietatea reclamanţilor, acestea având zid comun cu garajul a cărei demolare s-a solicitat. Din motivarea acţiunii şi susţinerile reclamanţilor nu rezultă motivele pentru care singura posibilitate de delimitare a proprietăţilor adiacente este prin demolarea garajului pârâţilor şi orice altă variantă este exclusă. De altfel, având în vedere constatările instanţei consemnate în procesul-verbal de efectuare a cercetării locale, respectiv faptul că zidul garajului pârâţilor dinspre limita celor două fonduri este comun, construcţiile reclamanţilor fiind astfel edificate încât au folosit zidul garajului drept sprijin.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa apreciază că este lipsită de utilitate edificarea unui gard între proprietăţile părţilor pe porţiunea de hotar pe care sunt edificate construcţiile părţilor având zid comun, iar în cazul în care reclamantul ţine foarte mult la edificarea unui gard pe toată linia de hotar dintre cele două proprietăţi, are posibilitatea de a demola construcţiile proprietatea sa construind gardul pe lângă zidul construcţiei C6 astfel cum s-a stabilit prin hotărârile anterioare.

Instanţa apreciază că nu este o variantă economică demolarea unei construcţii pentru edificarea unui gard care să delimiteze proprietăţile limitrofe, acelaşi rol putându-l juca şi zidul construcţiei, iar potrivit art. 555 Cod civil „proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege”. În acest context, în cauză este necesar a se pune în balanţă dreptul reclamanţilor de a-şi îngrădi proprietatea cu dreptul de proprietate al pârâţilor asupra garajului existent. În aceste condiţii, instanţa apreciază că atâta vreme cât reclamanţii nu au probat imposibilitatea protejării proprietăţii lor prin altă metodă decât demolarea garajului pârâţilor şi nici vătămarea suferită de reclamanţi în cazul păstrării construcţiei având ca limită a proprietăţii zidul acesteia, instanţa nu poate primi cererea formulată de reclamanţi şi autoriza demolarea construcţiei garaj proprietatea pârâţilor.

Faţă de aceste considerente, instanţa va respinge primul petit al acţiunii şi constatând că următoarele două petite sunt accesorii primului, urmează să le respingă şi pe acestea.

Faţă de respingerea în tot a acţiunii reclamanţilor, potrivit art. 274, constatând faptul că aceştia au căzut în pretenţii deci poartă culpa procesuală în cauză, instanţa nu va putea admite nici solicitarea acestora de a obliga pârâţii la plata cheltuielilor de judecată şi constatând că pârâţii nu au solicitat obligarea reclamanţilor la cheltuieli de judecată va lua act de acest aspect.

Domenii speta

Spete similare