Partaj judiciar

Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă în data de 5 iulie 2011 sub nr. dosar 2745/289/2011, reclamantul N E a chemat în judecată pe pârâta S J, solicitând instanţei ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

- să se constate că reclamantul şi pârâta sunt moştenitorii legali ai defuncţilor N S, decedat în data de 8 septembrie 2000 şi N I, decedată în data de 22 decembrie 2010, reclamantul în calitate de fiu, iar pârâta în calitate de fiică;

- să se constate că masa succesorală după defuncţii N S şi N I se compune din cota de 1/1 din imobilul situat în comuna A, sat A nr., jud. Mureş, imobil compus din casă de locuit în suprafaţă de 64 mp, anexe de 9 mp şi teren intravilan (curţi) în suprafaţă de 184 mp;

- să se stabilească cotele ce le revin reclamantului şi pârâtei din masa succesorală după defuncţii N S şi N I, în sensul că din cota de 1/1 parte din imobil le revine reclamantului şi pârâtei cota de 1/2 parte, în calitate de fiu şi fiică ai defuncţilor;

- să se dispună eliberarea certificatului de moştenitor în favoarea reclamantului şi a pârâtei cu privire la imobilul situat administrativ în comuna A, sat A nr., jud. Mureş, imobil compus din casă de locuit în suprafaţă de 64 mp, anexe de 9 mp şi teren intravilan (curţi) în suprafaţă de 184 mp în cotă de 1/2 parte pentru fiecare dintre moştenitori;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este fiul defuncţilor N S şi N I, iar pârâta este fiica acestora.

 Reclamantul arată că pârâta S J nu a fost de acord cu dezbaterea succesiunii, deşi a fost notificată de către Biroul Notarului Public „Maria Codruţa-Străuţ”, motiv pentru care a formulat acţiune pentru stabilirea cotelor părţi şi eliberarea certificatului de moştenitor, în cotă de ½ parte pentru fiecare.

În data de 17 octombrie 2011, reclamantul a depus la dosar o precizare de acţiune (fila 35), prin care a arătat că renunţă la judecarea ultimului petit din acţiunea introductivă.

În data de 18 ianuarie 2012, intervenientul S D  a depus la dosar o cerere de intervenţie în interes propriu (filele 42-43), prin care a solicitat, în contradictoriu cu reclamantul şi cu pârâta, următoarele:

- să se constate că moştenitorul legal şi testamentar acceptant al defunctului N S este N I, în calitate de soţie supravieţuitoare;

- să se constate că reclamantul şi pârâta sunt străini de succesiunea lui N S prin neacceptare;

- să se constate că reclamantul şi pârâta sunt moştenitorii legali ai defunctei N I, în calitate de fiu, respectiv de fiică;

- să se constate că numitul M T este moştenitorul legal neacceptant al lui N I, în calitate de nepot de fiu;

- să se constate că masa succesorală a lui N S este compusă din cota de 1/2 parte din casa de locuit şi anexe gospodăreşti situate în comuna A, sat A nr., jud. Mureş, imobil neînscris în cartea funciară;

- să se constate că masa succesorală a defunctei N I este compusă din cota de 1/1 parte teren în suprafaţă de 184 mp şi casă de locuit şi anexe gospodăreşti situate în A, nr., jud. Mureş;

- să fie obligaţi reclamantul şi pârâta, în principal, să încheie un act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în suprafaţă de 184 mp şi casă de locuit şi anexe gospodăreşti situate în A, nr., jud. Mureş, terenul fiind înscris în T.P. nr. 159093/2009, tarla 53, parcela 702, iar în subsidiar, în cazul în care nu îndeplinesc această obligaţie, sentinţa să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare;

- înscrierea sentinţei în cartea funciară;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, intervenientul în interes propriu a arătat că la data de 24.12.2003 a cumpărat printr-un act sub semnătură privată de la N I imobilul compus din teren în suprafaţă de 184 mp şi casa de locuit cu anexe gospodăreşti situate în comuna A, nr.515, jud. Mureş, nefiind posibilă încheierea unui contract de vânzare - cumpărare în formă autentică, întrucât imobilul nu era întabulat în Cartea Funciară şi nu era eliberat nici titlu de proprietate.

Se mai arată că la data încheierii contractului s-a stabilit că preţul de cumpărare era de 70.000.000 lei vechi din care s-a achitat suma de 55.000.000 lei vechi, iar diferenţa de 15.000.000 lei vechi urmând să fie achitată ulterior, existând o înţelegere cu N I ca din aceşti bani să fie înmormântată.

 Reclamantul şi pârâta au primit o parte din bani astfel ca aceştia să nu mai aibă vreo pretenţie bănească în viitor.

Se mai arată că intervenientul a întreţinut-o pe N I, suportând ulterior cheltuielile de înmormântare, cele privind pomana şi piatra funerară, care s-au ridicat la suma de 60.000.000 lei vechi.

Se arată că după decesul doamnei N I, intervenientul a dorit să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, dar reclamantul s-a opus, întrucât vroia să răscumpere imobilul.

Se mai arată că după N S moştenitori legali sunt reclamantul, pârâta şi soţia. N S a lăsat un testament prin care desemnează ca moştenitorul lui doar pe soţia sa, respectiv N I, or reclamantul şi pârâta nu au acceptat succesiunea lui N S nici expres nici tacit, devenind străini de succesiune prin neacceptare, singurul moştenitor acceptant fiind N I.

După N I sunt moştenitori reclamantul, pârâta şi nepotul de fiu M T (al cărui tată era fratele reclamantului şi al pârâtei numitul M T), nepotul de fiu fiind străin de succesiune prin neacceptare.

În data de 7 martie 2012, reclamantul a depus la dosar o cerere (filele 62-65), prin care a solicitat următoarele: anularea cererii de intervenţie în interes propriu; respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenţie în interes propriu şi eventuale cheltuieli de judecată. Reclamantul a invocat excepţia nulităţii cererii de intervenţie, excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientului în interes propriu şi excepţia lipsei de interes a intervenientului în interes propriu.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la termenul de judecată din data de  18.01.2012, la dosarul cauzei s-a depus o cerere de intervenţie în interes propriu, unde se află adnotat cu pix un text olograf ce însă nu apare şi pe copiile acesteia şi care au fost înmânate părţilor.

Se mai arată că cererea de intervenţie în interes propriu apare ca formulată, depusă şi semnată în original de către S D şi trebuie să întrunească condiţiile art.50 coroborat cu art. 112 Cod procedură civilă.

Se mai arată că înscrisurile de care înţelege a se folosi intervenientul în probaţiunea cererii sale, nu sunt „testament, contract de vânzare –cumpărare şi Titlu de proprietate”, în original sau conforme cu originalul, ci doar copii ale unor înscrisuri sub semnătură privată asupra cărora sunt serioase îndoieli în a nu fi contrafăcute şi plăsmuite.

Se mai arată că intervenientul nu a semnat pe „contractul de vânzare –cumpărare” încheiat la data de 24.12.2003 şi nici pe împuternicirea d-nei avocat Nagy Judita - Maria.

Se mai arată că reclamantul şi pârâta nu recunosc copiile documentelor ataşate de intervenient la cererea sa, întrucât aceştia nu au semnat şi nu au fost prezenţi la întocmirea acestora. Documentul numit „Declaraţie de împuternicire” şi care este prezentat de intervenient în cerea sa „testament” al tatălui meu N S, apare încheiat la data de 03.09.2000, respectiv cu 5 zile înainte de decesul acestuia din 08.09.2000, nefiind scris şi nici semnat de către acesta.

Se mai arată că acceptarea moştenirii după părinţii reclamantului, respectiv N S şi N I a fost expresă, dovadă fiind documentele administrative încheiate cu Primăria comunei A, aflate la dosar.

Se mai arată că cele două documente ataşate la cererea de intervenţie sunt lovite de nulitate absolută.

Prin încheierea de şedinţă din data de 7 martie 2012, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientului S D.

Prin încheierea de şedinţă din data de 9 mai 2012, instanţa a respins excepţia lipsei de interes a intervenientului în interes propriu S D. La termenul de judecată din data de 9 mai 2012, reclamantul şi mandatarul acestuia au arătat că nu mai susţin excepţia nulităţii cererii de intervenţie în interes propriu.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Conform actelor de stare civilă aflate la dosarul cauzei şi susţinerilor părţilor, instanţa reţine că reclamantul N E este fiul defunctului N S, decedat în data de 8 septembrie 2000 şi al defunctei N I, decedată în data de 22 decembrie 2010.

Instanţa mei reţine că pârâta S J este doar fiica defunctei N I (fiind născută în anul 1948, înainte de căsătoria celor doi defuncţi, care a avut loc în anul 1956), astfel că aceasta nu are vocaţie succesorală la moştenirea lui N S.

Instanţa mai reţine că defuncta N I a mai fost căsătorită în perioada 22.08.1945 – 08.09.1952 cu numitul M T. Instanţa reţine însă că numitul M T, care s-a născut în 16 septembrie 1945, nu este fiul lui N I, ci este fiul lui M T şi ANTI ANA (nu IULIANA – defuncta N I era deja căsătorită cu M T din august 1945), conform înscrisului de la fila 189 dosar, astfel că acesta nu are vocaţie succesorală la moştenirea lui N I. Numitul M T a decedat în anul 2005. Conform copiilor actelor aflate la dosar, numitul M T a adoptat (cu efecte depline), împreună cu soţia acestuia Ileana, un fiu, pe numitul M M. 

Instanţa reţine că numai reclamantul N E şi defuncta N I au avut vocaţie succesorală după defunctul N S, având în vedere faptul că celălalt copil al defunctei N I, respectiv pârâta S J nu este şi fiica lui N S, astfel încât aceasta din urmă nu au vocaţie succesorală după acest defunct.

Conform art.659 şi art.669-675 Cod civil din 1864, aplicabil în cauză, având în vedere data deschiderii succesiunii – anul 2000 (pentru defunctul N S), respectiv anul 2010 (pentru defuncta N I), respectiv principiul chemării la moştenire a rudelor defunctului în ordinea claselor de moştenitori legali, rezultă că vocaţie succesorală la moştenirea defunctului N S au reclamantul N E, în calitate de fiu şi defuncta N I, în calitate de soţie supravieţuitoare.

Cu toate însă că reclamantul a avut vocaţie succesorală la moştenirea defunctului N S, instanţa va constata însă că reclamantul nu a acceptat moştenirea după tatăl său. Aceasta deoarece, pe de o parte, conform declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, numiţii H S şi G L, soţia supravieţuitoare este singura care a acceptat moştenirea, a folosit imobilul şi s-a comportat ca unic proprietar al imobilului în litigiu. Mai mult, instanţa va avea în vedere faptul că toţi cei trei copii ai lui N I, respectiv reclamantul N E, pârâta S J şi defunctul M T au semnat în calitate de fii (iar nu de moştenitori/vânzători) antecontractul de vânzare-cumpărare prin care N I a vândut intervenientului S D imobilul situat în comuna A nr., jud. Mureş. Martorii au mai arătat şi faptul că cei trei copii au primit bani de la N I pentru partea lor de moştenire (realizând un fel de partaj de ascendent, probabil pentru ca aceştia să nu atace contractul de vânzare după moartea sa). Instanţa va mai avea în vedere şi faptul că declaraţiile martorilor se coroborează cu faptul că reclamantul însuşi a semnat contractul de vânzare-cumpărare din anul 2003 asupra imobilului în litigiu şi, deşi acesta nu şi-a recunoscut semnătura de pe verosul contractului, în urma efectuării raportului de expertiză criminalistică nr. 93/10.09.2013, s-a constatat că semnătura de pe contract îi aparţine. Mai mult, instanţa va avea în vedere şi faptul că, semnând contractul de vânzare (fila 44) în calitate de fiu (iar nu de martor), reclamantul a fost practic de acord şi cu menţiunea din acesta referitoare la faptul că imobilul îi aparţinea mamei sale N I în întregime, nefiind alţi moştenitori, aspect care se coroborează cu declaraţiile martorilor şi cu susţinerile intervenientului S D, care a avut calitatea de cumpărător. În ceea ce priveşte nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare din data de 24.12.2003, pentru faptul că nu ar fi fost semnat de către intervenient, instanţa constată că acest contract poartă o semnătură sub numele cumpărătorului, iar reclamantul nu a solicitat verificarea de scripte pentru această semnătură, iar în ceea ce priveşte semnătura mamei sale N I, deşi iniţial a contestat şi această semnătură, ulterior a arătat că nu mai solicită efectuarea de verificări de scripte pentru această semnătură, astfel că ambele semnături îi sunt opozabile. 

În ceea ce priveşte persoanele care au vocaţie succesorală legală la moştenirea după defuncta N I, instanţa reţine că au vocaţie succesorală copii acesteia, respectiv reclamantul N E, în calitate de fiu şi pârâta S J, în calitate de fiică. După cum s-a reţinut şi anterior, numitul M T, născut în anul 1945 este numai fiul lui M T (unul dintre soţii lui N I), însă nu este şi fiul lui N (ANTI) I, ci fiul numitei A A, astfel că fiul acestuia, M M nu poate veni la moştenirea lui N I prin reprezentare.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a Testamentului olograf intitulat “Declaraţie” din data de 3 septembrie 2000, depus în copie la fila 45 dosar de intervenientul S D, excepţie invocată de intervenient, instanţa o va admite, pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art.859 din Codul civil din 1864, aplicabil în cauză, „Testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot, datat şi subsemnat de mâna testatorului”.

Or, în cauză, din declaraţia martorilor H S (f.135) şi G L (f. 137) rezultă faptul că înscrisul intitulat “Declaraţie” din data de 3 septembrie 2000, depus în copie la fila 45 dosar a fost scris în întregime de către martorul H S, defunctul numai semnând înscrisul respectiv.

Or, chiar dacă testamentul respectiv ar reprezenta ultima voinţă a defunctului N S, instanţa nu poate decât să constate că acesta este nul absolut pentru nerespectarea cerinţelor prevăzute în mod imperativ de art.859 din Codul civil din 1864, acesta fiind scris şi datat de o altă persoană decât testatorul.

Având în vedere cele menţionate mai sus, instanţa constată că testamentul intitulat “Declaraţie” din data de 3 septembrie 2000 este nul absolut, neîntrunind condiţiile de valabilitate ale testamentului olograf, astfel că va admite excepţia nulităţii invocată de intervenient.

 Conform art.651 Cod procedură civilă, succesiunile se deschid prin moarte, iar masa succesorală se compune din bunurile existente în patrimoniul defunctului la data decesului său.

Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi susţinerilor părţilor, masa succesorală rămasă după defunctul N S, decedat la data de 8 septembrie 2000 se compune din cota de 1/2 parte din casa de locuit şi anexe gospodăreşti situate în comuna A, sat A nr., jud. Mureş.

Având în vedere faptul că instanţa a reţinut că unica moştenitoare a defunctului N S este N I, aceasta fiind singura care a săvârşit acte de acceptare a succesiunii, rezultă că a moştenit masa succesorală rămasă în urma lui N S.

În consecinţă, instanţa va constata că masa succesorală după defuncta N I, decedată în data de 22 decembrie 2010, se compune din cota de 1/1 parte imobil compus din teren în suprafaţă de 184 mp şi casă de locuit cu anexe gospodăreşti, situate în comuna A, sat A nr., jud. Mureş (compusă din partea moştenită de aceasta de la N S şi partea aflată în proprietatea sa). 

Din probele administrate în cauză, respectiv „Contractul de vânzare cumpărare” din data de 24.12.2003 şi declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că numita N I a vândut în anul 2003 intervenientului S D întregul imobil (compus din partea aflată în proprietatea sa exclusivă, în urma decesului lui N S şi partea moştenită de la N S).

Reclamantul a invocat excepţia nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare din data de 24.12.2003 (aceasta fiind, în fapt, o apărare pe fondul cauzei), motivând nulitatea prin faptul că semnăturile de pe acest contract nu ar aparţine părţilor menţionate în contract. Deşi iniţial reclamantul nu a recunoscut nici semnătura sa şi nici semnătura intervenientului şi a defunctei N I de pe contractul respectiv, ulterior a arătat că nu recunoaşte semnătura trecută în dreptul numelui său, pentru aceasta solicitând a se efectua verificare de scripte, instanţa dispunând efectuarea unui raport de expertiză grafoscopică. Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 93 din data de 10 septembrie 2013 s-a constatat că semnătura de pe înscrisul intitulat contract de vânzare cumpărare încheiat în data de 24.12.2003, plasată pe verso, deasupra numelui N E îi aparţine titularului, respectiv reclamantului. În ceea ce priveşte celelalte două semnături de pe contract, contestate iniţial de reclamant, având în vedere faptul că reclamantul nu a produs nicio dovadă în sensul că nu ar aparţine titularilor acestora, rezultă că nici instanţa nu poate ajunge la o altă concluzie. În consecinţă, instanţa reţine că în speţă nu s-a dovedit că respectivul contract de vânzare-cumpărare din data de 24.12.2003 ar fi lovit de nulitate absolută.

Instanţa reţine că antecontractul de vânzare cumpărare cu privire la un imobil este o promisiune bilaterală de a contracta; în caz de neexecutare a obligaţiei asumate, răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură a obligaţiei de a face se asigură prin acţiunea personală având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, creditorul având dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei.

Potrivit art.1073 din Codul civil din a864 (aplicabil în speţă, având în vedere faptul că antecontractul de vânzare s-a încheiat în anul 2003), s-a statuat că obligaţiile civile trebuie executate în natură, iar art. 1020-1021 Cod civil prevăd că numai partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea de a solicita executarea în natură a obligaţiei sau de a solicita rezoluţiunea convenţiei. De asemenea, art. 1077 Cod civil prevede că în cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a face, creditorul poate să fie autorizat a o aduce el la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului. Posibilitatea pronunţării unei astfel de hotărâri a fost reglementată şi legal, odată cu adoptarea Legii nr.247/2005, la art.5 din titlul X din aceasta prevăzându-se că, în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la un teren una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul autentic, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract. 

În cauză, din probele administrate a rezultat că defuncta N I şi intervenientul S D au dorit să vândă, respectiv să cumpere imobilul în litigiu compus din teren în suprafaţă de 184 mp şi casă de locuit cu anexe gospodăreşti, situate în comuna A, sat A nr., jud. Mureş şi având în vedere faptul că actul încheiat între aceştia are numai valoare de antecontract de vânzare-cumpărare (nefiind încheiat în formă autentică, deşi se referea şi la teren), rezultă că obligaţiile pe care şi le-au asumat părţile de fapt sunt acelea de a încheia în viitor contractul autentic de vânzare-cumpărare, la care însă reclamantul, în calitate de moştenitori ai promitentei-vânzătoare N I, atât pentru drepturile transmise de la acesta, cât şi pentru obligaţiile transmise, se opune în prezent, iar pârâta, prin tutore, nu şi-a exprimat poziţia.

Instanţa, văzând dispoziţiile art.970, 1073, 1077 Cod civil, ale art.5 al. 1, Ttl.X din Legea nr.247/2005 şi ale art.20 al.3 din Legea nr.7/1996, va admite cererea formulată de intervenientul S D în contradictoriu cu reclamantul N E şi pârâta S J, prin tutore TIMAR ŞTEFAN, în calitate de moştenitori al defunctei N I şi îi va obliga pa aceştia să încheie cu intervenientul contract autentic de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul compus din teren în suprafaţă de 184 mp şi casă de locuit cu anexe gospodăreşti, situate în comuna A, sat A nr., jud. Mureş, iar în caz de refuz prezenta hotărâre va ţine loc de act apt pentru transmiterea dreptului de proprietate către intervenient. 

În ceea ce priveşte cererea intervenientului privind înscrierea în cartea funciară a prezentei hotărâri, instanţa o va respinge, având în vedere faptul că imobilul în litigiu nu este înscris în cartea funciară la acest moment, conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, iar intervenientul nu a făcut o identificare topografică şi nici vreo altă cerere în probaţiune care să conducă la o asemenea finalitate. Desigur însă că nimic nu împiedică intervenientul să apeleze la serviciile unui expert topograf în vederea întocmirii documentaţiei pentru a realiza întabularea imobilului în cartea funciară.

În ceea ce priveşte cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa o va respinge, având în vedere că în speţă nu s-a dovedit culpa procesuală a pârâtei, care este pusă sub interdicţie, având numit un tutore, iar aceasta nu s-a opus la admiterea acţiunii şi nici nu şi-a mărit patrimoniul în urma acţiunii reclamantului, iar în ceea ce priveşte aceleaşi pretenţii ale reclamantului privind obligarea intervenientului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa le va respinge, având în vedere faptul că reclamantul a căzut în pretenţii faţă de intervenient.

În ceea ce priveşte cererea intervenientului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa o va admite, având în vedere prevederile art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă şi faptul că reclamantul a căzut în pretenţii şi va obliga reclamantul N E la plata în favoarea intervenientului S D a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.350 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată de intervenient conform dovezilor de la filele 57-58 dosar.

În baza prevederilor art. 18 şi 19 din O.U.G. nr. 51/2008, instanţa reţine că reclamantul, care a beneficiat de ajutor public judiciar, căzând în pretenţii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare