Plangere impotriva rez. procurorului

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Reghin sub număr de dosar 1224/289/2013, petenţii F E, F M, F V I prin reprezentant legal M R au formulat plângere împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin din data de 16.01.2013 în dosar nr. 1807/P/2011, solicitând admiterea plângerii, respectiv desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispuse în cauză, cu consecinţa începerii urmăririi penale şi a strângerii de probe în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

In motivarea plângerii s-a arătat că la data de 25.08.2011 a avut loc un grav accident de circulaţie soldat cu rănirea gravă şi ulterior decesul unei persoane şi că toate verificările în urma acestui eveniment rutier au fost superficial efectuate fără a se ţine cont de situaţia reală existentă.

S-a arătat că în primul rând nu s-a luat în calcul faptul că, deşi conducătorul auto circula pe sectorul de drum aflat în localitate cu o viteză stabilită de experţi de 78 km/h, viteză nepermisă, s-a stabilit că victima este vinovată în totalitate de producerea accidentului deoarece avea o alcoolemie de 2,2% şi s-a angajat la traversarea carosabilului prin loc nepermis.

S-a arătat că nu s-a luat în calcul şi declaraţia martorului Coss Kasper-Edmond, care era concludentă, acesta declarând că victima a traversat carosabilul în faţa acestuia dar datorită faptului că ,,l-a văzut din timp l-a evitat”,ceea ce denota un comportament corect în trafic, martor care nu a mai fost audiat în cadrul cercetării penale efectuate în cauză.

Un alt aspect arătat, ar fi fost că, conducătorul auto circula noaptea, că exista un carosabil uscat având culoarea aproape neagră, din sens opus circulau alte autovehicule care i-au atras atenţia conducătorului auto provocându-i o stare de disconfort, toate acestea fiind cuprinse în cadrul expertizei efectuate. S-a arătat că nu s-a luat în calcul la stabilirea conduitei conducătorului auto, faptul că deşi existau toate aceste aspecte, acesta a circulat cu viteza de 78 km/h, conducătorul auto fiind obligat a circula cu o viteză adecvată evitării oricărui pericol.

În expertiză s-a mai reţinut ca şi o atenuantă la conduita conducătorului auto faptul că acesta avea o viteză de deplasare de 78 km/h datorită faptului că se afla pe un sector de drum spre ieşirea din localitate şi totodată era ora 1 noaptea.

Totodată s-a reţinut ,,oboseala” acumulată de victimă de-a lungul zilei, ca şi un element care a cauzat lipsa conduitei preventive a acestuia, fără ca acest aspect să se reţină şi în cazul conducătorului auto, şi pentru acesta fiind o oră târzie, putea interveni oboseala pentru a cauza neatenţia acestuia, în contextul în care celălalt participant la trafic a putut evita impactul.

Petenţii au mai arătat că raportat la concluziile expertizei efectuate, deşi nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni au fost reţinute ca u cauză determinată privind producerea accidentului, viteza de deplasare şi conduita conducătorului auto sunt o cauză favorizantă a producerii accidentului, impunându-se a se reţine o culpă comună a producerii accidentului.

Petenţii au mai susţinut că organele de cercetare penală, nu numai că nu au respectat oficialitatea cercetării penale stipulate de art. 2 Cod procedură penală, dar au considerat că o asemenea viteză de deplasare este normală şi firească. Raportul de expertiză întocmit şi pe care s-a bazat soluţia dată întregului dosar, mai susţin petenţii, este lovit de nulitate, deoarece acest raport nu conţine analiza concludentă şi pertinentă a tuturor probelor existente la dosar, că experţii nu au ţinut cont de actele de la dosar depuse în probaţiune şi care atestă o altă stare de fapt decât cea prezentată în această expertiză.

Astfel, petenţii au considerat că Rezoluţia din data de 16.01.2013, de neîncepere a urmăririi penale a numitului P V H L, emisă de către procuror în dosarul nr. 180/P/2011, cuprinde o gravă eroare judiciară, deoarece acesta a arătat că deşi autoturismul circula în localitate cu 78 km/h, victima a fost singura responsabilă de producerea accidentului rutier soldat cu decesul acesteia, motiv pentru care au şi formulat prezenta plângere.

Analizând actele si lucrările dosarului, respectiv plângerea petenţilor F E, F M, F V I prin reprezentant legal M R, copia rezoluţiei, înscrisurile aflate la dosar nr. 1807/P/2011, instanţa reţine următoarele:

Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, date de procuror, persoana vătămată, precum si orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Prin rezoluţia din data de 16.01.2013,  a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, s-a dispus confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul P V H L, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 1 şi 2 cod penal.

Prin rezoluţia din 14.02.2013, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii petenţilor din prezentul dosar.

Examinând plângerea prin prisma dispoziţiilor legale în materie instanţa constată că soluţia dată este legală şi temeinică.

Ca stare de fapt instanţa reţine că la data de 25.08.2011, făptuitorul P V H L,

conducea  autoturismul marca Volkswagen Golf, cu numărul de înmatriculare BN-19- PHL, pe DN 15 pe direcţia de deplasare dinspre Tg-Mures înspre Reghin.

În jurul orelor 01,00 în localitatea Petelea, la km.l02+400 m, în apropierea imobilului cu numărul  551, situat pe partea dreaptă a drumului în direcţia de mers, a surprins pe partea carosabilă şi a accidentat pe numitul F C, de 52 ani, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără  să se asigure în prealabil.

Ulterior victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş, UPU-SMURD, unde în jurul orelor 04,35, a decedat.

Din raportul de autopsie medico legală cu numărul 2628-449/2011 al Institutului de Medicină Legală Tg- Mureş, a rezultat că moartea victimei F C a fost violentă, între  leziunile suferite şi deces, existând legătură  de cauzalitate direct necondiţionată, alcoolemia victimei  la momentul decesului era de 1,30%.

De asemenea din Buletinul de analiză toxicologică  alcoolemiei, cu nr.2635/405/A-2 din 02.09.2011, a rezultat că  victima, imediat după accident, la ora 01,45, ora recoltării  probei de sânge, avea 0 alcoolemie de 2,20% ( f 33  ).

Organele de poliţie sosite la faţa locului au procedat la efectuarea cercetărilor pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul  rutier, totodată au procedat şi la testarea făptuitorului cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind  negativ.

Cercetările  efectuate de organele de poliţie  la faţa locului au fost materializate prin procesul verbal de cercetare la faţa locului, schiţa  locului  faptei  şi planşa fotografică. 

La faţa locului a fost identificat  martorul ocular  C K E, audiat în cauză. 

În cauză, pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier şi a culpei celor implicaţi, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnico judiciare.

Din conţinutul raportului de expertiză  tehnica judiciară  auto, efectuat în cauză de expertul tehnic judiciar, ing. S S, asistat de un expert parte numit de  către făptuitor, respectiv inginer J A, a rezultat că în condiţiile şi împrejurările date, făptuitorul, nu putea evita accidentul, starea de pericol fiind creată  de victimă,  nerespectarea regulilor de circulaţie de către acesta au avut o legătură directă  de cauzalitate  în producerea  acestuia.

Instanţa reţine faptul că expertul a stabilit  că impactul dintre  autoturismul condus de făptuitorul  P V H L  şi  victimă nu putea fi evitat decât  dacă  acesta se deplasa cu o viteza de 29 km/h, ceea ce nu se impunea pe acel sector de drum, viteza de deplasare a autoturismului fiind stabilită la  78 km/h,  însă  aceasta nu a  fost  o cauză determinantă în producerea  accidentului .

În cauză, aparţinătorii victimei, l-au împuternicit pe d-nul avocat J l M, să-i reprezinte în faţa organelor de cercetare penală şi să negocieze în  numele acestora pretenţiile  materiale şi morale.

Din materialul existent la dosar se reţine  că  părţile civile nu au mai formulat obiecţiuni şi nu au solicitat în termenul stabilit, efectuarea unei noi expertize  tehnice auto, astfel, având  în vedere că obiectivele propuse pentru a fi dezbătute de expert au fost analizate de acesta, cu aceste obiective fiind de acord  ambele parţi,  s-a considerat ca finalizate cercetările.

Împrejurările  în care a avut loc accidentul rutier arată că  apariţia surprinzătoare a victimei pe calea de rulare, prin loc nepermis  şi  fără să se asigure, a creat o situaţie de surpriză  pentru conducătorul auto, ceea ce explică împrejurarea că nu a observat-o decât la  o  distanţa  insuficientă pentru evitarea acesteia.

Susţinerile petenţilor prin avocat precum că organele de urmărire penală nu au lămurit cauza sub toate aspectele, respectiv că nu au administrat toate probele necesare nu pot fi reţinute întrucât în cauză s-au administrat toate probele solicitate de părţi precum şi cele necesare justei soluţionări a cauzei.

Evident că determinantă a fost concluzia cuprinsă în raportul de expertiză privind dinamica producerii accidentului, expertiză din care rezultă faptul că făptuitorul nu putea evita accidentul, starea de pericol fiind creată de victimă prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Impactul nu ar fi putut fi evitat decât dacă făptuitorul ar fi rulat cu 29 km/h, deci în aceste condiţii solicitarea petenţilor de a se reţine culpa comună nu are nici un temei.

Instanţa apreciază că faţă de actele aflate la dosarul cauzei Parchetul a administrat toate mijloacele de probă aflate la dispoziţie.

În acest context, în lipsa unor probe clare, neechivoce din care să rezulte culpa  făptuitorului în producerea impactului în cauza nu se poate forma convingerea instanţei cu privire la veridicitatea celor susţinute in cuprinsul plângerii.

Având în vedere că la pronunţarea unei hotărâri de condamnare instanţa trebuie să îşi întemeieze convingerea cu privire la vinovăţie pe probe certe, sigure, neechivoce şi întrucât probele administrate în cauză nu au acest caracter, fiind nedecisive, lăsând loc la îndoieli cu privire la culpa făptuitorului, se impune în cauză a se da eficienta regulii “in dubio pro reo”.

Faţă de cele reţinute, instanţa  în baza art. 278 indice 1,  alin. 8 lit. a cod procedură penală urmează să respingă plângerea formulată de către petenţi şi să dispună obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 50 lei, iar în baza art. 193 alin. 6  cod procedură penală la plata sumei de 2000 lei cu titlu de onorariu avocaţial, conform facturii de la fila 25 din dosar.

Domenii speta

Spete similare