Plângere împotriva încheierii de carte funciară

Sentinţă civilă 162/2016 din 09.02.2016


Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de către  petenta S.C. T  G R  E  SRL în contradictoriu cu intimatele A  N A  F  şi ANAF- DGRFP C  N  prin AJFP B - având ca obiect plângere împotriva încheierii de Carte Funciară.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se prezintă reprezentanta petentei av. G N  M , lipsă fiind reprezentanţii intimatelor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, învederându-se instanţei faptul că pricina se află la cel de al doilea termen de judecată, că procedura de citare este legal îndeplinită, că la data de 02.02.2016,prin registratură, urmare a solicitării instanţei BCPI-OCPI Beiuş,  a depus la dosar încheierile de CF nr.9602/27.05.2013,11705/03.07.2013, 9601/27.05.2013 nr.11704/03.07.2013, nr.9396/23.05.2013 şi nr.11703/03.07.2013, în copie conformă cu originalul, precum şi actele care au stat la baza pronunţării acestora,

Reprezentanta petentei av. G  N M , arată că nu au de solicitat alte probe sau de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau incidente de soluţionat, instanţa în baza art.223 al.2 şi art.392 C.pr.civ. închide faza probatorie şi acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentanta petentei av. G  N M , solicită admiterea prezentei plângeri astfel cum a fost formulată în scris, respectiv: desfiinţarea încheierilor de respingere a cererii de reexaminare nr. 10372, 10373 si 10374 pronuntata de Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Oradea în dosarele nr. 10372,10373 si 10374 din 09.06.2015; întabularea dreptului de proprietate al petentei asupra imobilelor inscrise in Cărţile funciare nr. 100984 Beius, 100985 Beius si 100986 Beius şi radierea sechestrelor asigurătorii înscrise de ANAF si notate in CF nr. 100984 Beius cu încheierea nr. 9602/27.05.2013 si 11705/03.07.2013; in CF nr. 100985 Beius cu încheierea nr. 9601/27.05.2013 si 11704 / 03.07.2013; in CF nr. 100986 Beius cu încheierea nr. 9396/23.05.2013 si 11703/03.07.2013, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

În temeiul art.394 al.1 C.pr.civ., instanţa închide dezbaterile.

INSTANŢA

Deliberând asupra cererii de faţă,

În baza actelor de la dosar, constată următoarele:

1.Poziţia procesuală a petentei:

Prin acţiunea înregistrată la instanţă la data de 17 iulie 2015 petenta S.C. T  G R  E , în contradictoriu cu intimatele A  N  A  F  B ,  şi ANAF- DGRFP C  N prin AJFP B ,  a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa  să dispună:

-desfiinţarea încheierilor de respingere a cererii de reexaminare nr. 10372, 10373 si 10374 pronunţată  de Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Oradea în dosarele nr. 10372,10373 si 10374 din 09.06.2015;

-întabularea dreptului de proprietate al petentei asupra imobilelor înscrise in Cărţile funciare nr. 100984 Beius, 100985 Beius si 100986 Beius;

- radierea sechestrelor asigurătorii înscrise de ANAF si notate in CF nr. 100984 Beius cu încheierea nr. 9602/27.05.2013 si 11705/03.07.2013; in CF nr. 100985 Beius cu încheierea nr. 9601/27.05.2013 si 11704 / 03.07.2013; in CF nr. 100986 Beius cu încheierea nr. 9396/23.05.2013 si 11703/03.07.2013.

În motivarea în fapt a acestei cereri petenta a arătat că imobilele a căror intabulare o solicitat-o au fost dobândite- in baza Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1427 din data de 30.04.2013 precizând că, în calitate de proprietar a formulat cerere de intabulare a dreptului de proprietate  si a depus întreaga documentaţie solicitată de Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare.

Totodată a menţionat că, la data dobândirii dreptului de proprietate - 30.04.2013

imobilele a căror intabulare o solicită  erau libere de sarcini cu excepţia unu singur sechestru asigurător notat in Cartea funciara Beius nr. 100984, 100985 si 100986, sechestru despre care a avut cunostiinţă la data achiziţionării imobilelor, fiind de acord cu menţinerea acestui sechestru. Ulterior acest sechestru a fost radiat urmare a Deciziei Tribunalului Bihor nr. 731/2013 din data de 27 iunie 2013 prin care a fost anulata Decizia de instituire a masurilor asigurătorii si a Deciziei de ridicare a masurilor asigurătorii nr. 7626/03.12.2014 si Referatului justificativ emise de ANAF - DGRFP C  N  - AJFP Bihor - Contribuabili mijlocii.

Având in vedere existenta acestui sechestru asigurător notat in CF Beius 100984, 100985 si 100986 la data de 10.05.2013 Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Beius a emis încheierile de respingere a primei intabulari cu nr. 8377, 8378 si 79 datorita prevederilor art. 154 alin.5 Cod procedura fiscala, respectiv existenta sechestrului asigurător conform Actului administrativ nr. 54957 din 04.10.2012 in suma de 364.542 lei.

Petenta a arătat că, tot la data semnării contractului de vânzare-cumparare - 30.04.2013 părţile au convenit ca, prezentul contract,... sa producă efecte juridice in ceea ce priveşte transferul de drept al dreptului de proprietate, la data achitării sumei ce face obiectul sechestrului sau situaţia in care, printr-o hotărâre judecătorească se desfiinţează instituirea sechestrului.

Astfel, prin urmare transferul dreptului de proprietate din prisma îndeplinirii condiţiilor pe care legea le cere in mod imperativ si absolut, si anume „ înscrierea in cartea funciara"(art 885 NCC) a fost amânat la o data ulterioara celei in care a fost încheiat contractul, determinat de momentul fie al obţinerii radierii primului sechestru asigurător notat conform Actului administrativ nr. 54957 din 04.10.2012, fie achitarea sumei ce face obiectul sechestrului, ca si condiţie suspensiva.

Petenta a arătat că, la data dobândirii dreptului de proprietate - 30.04.2013 imobilele a căror intabulare o solicită erau libere de sarcini cu excepţia sechestrului asigurător notat in Cartea funciara Beius nr.100984, 100985 si 100986, sechestru despre care a avut cunoştiinţă la data achiziţionării imobilelor si de a cărui radiere  depindea consolidarea retroactiva a dreptului său de proprietate, sechestru care ulterior a fost radiat urmare a Deciziei Tribunalului Bihor nr. 731/2013 din data de 27 iunie 2013 prin care a fost anulata Decizia de instituire a masurilor asigurătorii si a Deciziei de ridicare a măsuribr asigurătorii nr. 7626/03.12.2014 si Referatului justificativ emise de ANAF - DGRFP C  N  - AJFP Bihor - Contribuabili mijlocii.

Totodată , se reţine că, la data de 10.05.2013 Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Beius a emis încheierile de respingere a primei intabulări nr. 8377, 8378 si 8379 datorita existentei sechestrului asigurător conform Actului administrativ nr. 54957 din 04.10.2012 pentru suma de 364.542 lei, iarla data de 27.05.2013 si 03.07.2013 se notează  aceste sechestrete asigurătorii

Petenta arată că, la data de 27.06.2013 prin Decizia nr. 731 a Tribunalului Bihor se admite recursul si se anulează Decizia nr. 25 din data de 02.04.2012 prin care s-a luat

măsura sechestrului asigurător asupra imobilelor din CF Beius 100984,100985 si 100986, sechestru notat prin Incheierile nr. 4200, 4201 si 4202 din data de 05.10.2012 şi, la data de 12.05.2015 se radiază sechestrul asigurător notat conform Actului administrativ nr. 54957 din 04.10.2012 in baza Deciziei de ridicare a masurilor asigurătorii nr. 7626 din 03.12.2014 si se consolidează retroactiv dobândirea dreptului de proprietate in favoarea sa.

Se reţină că, în conformitate cu  prevederile art. 28 alin.3 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara, înscrierile în cartea funciara îsi produc efectele de opozabilitate fata de terţi de la data înregistrării cererilor, iar ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor.

Se  reţine că, deşi cererea de notare a sechestrelor asigurătorii de către ANAF  in CF nr. 100984 Beiuş nr. Cadastral 100984 prin încheierea nr. 9602/27.05.2013 si nr.11705/03.07.2013  din  CF nr. 100985 Beiuş nr. Cadastral 100985 si 11704/03.07.2013; in CF nr. 100986 Beiuş nr. Cadastral 100986, încheierea nr. 9396/23.05.2013 si nr. 11703/03.07.2013 apar ca fiind înregistrate ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 1427/30.04.2013 şi a cererii petentei de intabulare,în mod nelegal s-a procedat la efectuarea  operaţiunii de intabulare a  acestora din urma, iar cererea sa cu numărul de înregistrare ce le-a precedat  a fost respinsa cu motivarea ca " bunurile sechestrate sunt indisponibilizate", " actele de dispoziţie care ar interveni ulterior indisponibilizarii prevăzute la alin.9 sunt lovite de nulitate absolută".

Petenta, arată că, pe de alta parte, conform art. 28 alin.5 din Legea nr. 7/13.03.1996, "(5) intabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de orice persoană care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătoreşti sau hotărârii autorităţii administrative, urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau sa stingă un drept tabular, ori, din cuprinsul cârtii funciare reiese ca aceasta intenţie a fost înscrisa  sub nr.8377,9878 si 8379/10.05.2013, prin urmare anterior cererii intimatei privitoare la înscrierea sechestrelor asigurătorii din 27.05.2013, respectiv 03.07.2013,astfel, având în vedere data la care a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare si momentul formulării cererii de înscriere în cartea funciara a sechestrelor asiguratorii , SC O  C I  SRL nu mai era proprietara a imobilului în cauza, fără a fi aplicabile în speţa prevederile art. 151 alin.9 si 10 Cod pr. Fiscală privitoare la faptul că, „"actele de dispoziţie care, ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin.9 sunt lovite de nulitate absolută".

Se reţine că,efectul notării în cartea funciară, atât a sechestrului asiguratoriu, cât si a contractului de vânzare cumpărare nu au decât efect de opozabilitate, si nu constitutiv de drepturi - transmiterea dreptului de proprietate al imobilului ce face obiectul dosarului de la SC O  C  I  Srl la petenta- SC T  G R  E  Srl a avut loc la încheierea contractului de vânzare cumpărare si nu la momentul înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară

In drept petenta a invocat dispoziţiile legii 7 din 1996 si a NCC, iar în probaţiune au fost depuse Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1427din data de 30.04.2013; încheieri de respingere a primei intabulari cu nr. 8377, 8378 si 8379 din 10.05.2013; Decizia Tribunalului Bihor nr. 731/2013 din data de 27 iunie 2013;Decizia de ridicare a masurilor asigurătorii nr. 7626 din 03.12.2014 emisa de ANAF;  extrase de Carte Funciara nr. 100984 Beius, 100985 Beius si 100986 Beius din 42.11.2014;Extrase de Carte Funciara nr. 100984 Beius, 100985 Beius si 100986 Beius din 04.05.2015 dupa radierea primului sechestru asigurător; încheieri de respingere a intabulării nr. 7789, 7790 si 7791 din 04.05.2015 comunicate la data de 25.05.2015 pronunţate de Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Beius în dosarele nr. 7789, 7790 si 7791/04.05.2015,cererea de reexaminare depusă in dosarele nr. 7789, 7790 si 7791/04.05.2015;încheieri de respingere a cererii de reexaminare nr. 10372, 10373 si 10374 pronunţata de Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Oradea în dosarele nr. 10372,10373 si 10374 din 09.06.2015 comunicate la data de 01.07.2015.

-//-

2. Poziţia procesuală a pârâtei Agentia Natională de Administrare Fiscală Bucuresti.

Legal citată, pârâta  a depus la dosar întâmpinare,la data de 05.10.2015 prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de către reclamanta SC T  G R  E  SRL , ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

În motivarea în fapt a acestei întâmpinări, intimata a arătat că, petenta a formulat plângere împotriva încheierilor de respingere nr. 10372, 10373 şi 10374 pronunţate de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliara Oradea în dosarele nr. 10372, 10373 şi 10374 din 09.06.2015 prin care a fost respinsa cererea de reexaminare a modului în care au fost soluţionate dosarele nr.7789, 7790 şi 7791/04.05.2015, respectiv intabularea dreptului de proprietate al subscrisei asupra imobilelor inscrise în Cărţile funciare 100984 Beius, 100985 Beius si 100986 Beius.

Astfel, intimata  pe cale de excepţie, a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala, justificata de următoarele motive:

Doctrina juridica este unanimă în a considera ca in procesul civil, calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligaţiei unei persoane de a participa ca parte in procesul civil, iar într-o altă ordine de idei, calitatea procesuală presupune existenta unei identităţi intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuala activă) si pe de alta parte, între persoana pârâtului si cel obligat in acelaşi raport juridic (calitatea procesuală pasivă), or, in speţă, actul contestat nu poate genera obligaţii in sarcina intimatei, Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala neavând calitate in acest raport juridic, aceasta neparticipând la încheierea documentelor contestate.

Intimata a menţionat că, in prezentul litigiu nu se ataca un act emis de către instituţia noastră, ci a fost formulata plângere împotriva încheierilor de respingere nr.10372, 10373 şi 10374 pronunţate de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliara Oradea în dosarele nr.10372, 10373 şi 10374 din 09.06.2015 prin care a fost respinsa cererea de reexaminare a modului în care au fost soluţionate dosarele nr.7789, 7790 şi 7791/04.05.2015, respectiv intabularea dreptului de proprietate al subscrisei asupra imobilelor înscrise în Cărţile funciare 100984 Beius, 100985 Beius şi 100986 Beius, astfel încât nu există motive pentru a se pronunţa o hotărâre judecătoreasca in contradictoriu cu Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală.

In drept, intimata a invocat prev art. 205 din Codul de procedura civilă

-//-

3.Poziţia procesuală a pârâtei ANAF- DGRFP C N  prin AJFP BIHOR,

 Deşi legal citată,  pârâta nu şi-a desemnat reprezentant care să-i reprezinte interesele în cauză  şi nici nu a depus întâmpinare la dosar.

-//-

În probaţiune, instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar :

-//-

I. În temeiul art. 248 din Codul de Prcedură Civilă , se va pronunţa instanţa cu prioritate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALĂ - BUCURESTI, invocată  prin întâmpinare, respingând-o potrivit următoarelor argumente:

-deşi obiectul prezentei pricini nu priveşte legalitatea sau temeinicia actelor emise de intimată, datorită faptului că în temeiul actelor administrative încheiate de intimată s-au notat sechestrele asigurătorii în cărţile funciare din litigiu ,  plângerea de carte funciară este corect îndreptată împotriva acestei părţi . În condiţiile în care petenta critică neîntabularea dreptului ei de proprietate, neîntabulare determinată de existenţa înscrierilor privitoare la sechestrele asigurătorii emise de intimată , instanţa va găsi că aceasta din urmă are calitate procesual pasivă în prezentul litigiu.

-va avea în vedere instanţa şi faptul că potrivit art  32 din Legea nr. 7/1996 : „ Solutionarea plangerii impotriva incheierii de carte funciara, a actiunii in justificare tabulara, in rectificare, precum si prestatie tabulara se face fara citarea oficiului teritorial. „

Pentru ansamblul acestor argumente , instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALĂ - BUCURESTI, invocată  prin întâmpinare.

II. Pe fondul pricinii , analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele: 

Prin contractul  de vânzare-cumpărare încheiat între  S.C. T  G R  B  S.R.L., în calitate de vânzătoare şi S.C. T  G R  E  S.R.L în calitate de cumpărătoare,autentificat sub nr. 1427/30.04.2013 de BNP P  F  (fila 8-10) , s-a convenit vânzarea printre altele şi a următoarelor imobile către cumpărător ,astfel:

2. -Lotul 1 în suprafaţă de 4816 mp. teren situat în intravilanul mun.Beiuş, judeţul Bihor, ce se identifică cu nr. cad.100984, cu următoarele construcţii: hală supermarket cu o suprafaţă construită la sol de 1276 mp., notată pe nr. cad,100984-Cl, magazie, suprafaţă construită la sol de 246 mp., notată pe nr. cad.l00984-C3, magazie cu o suprafaţă  construită la sol de 194 mp., notată pe nr. cad.l00984-C4, magazie cu o suprafaţă construită la sol de 383 mp., notată pe nr. cad.l00984-C5, vestiar+grup sanitar cu o suprafaţă construită la  sol de 129 mp., notată pe nr. cad.l00984-C6, post trafo cu o suprafaţă construită la sol mp., notată pe nr. cad,100984-C8, rampă marfă cu o suprafaţă construită la sol de 60 mp notată pe nr. cad.100984-C9, înscrise în Cartea Funciară nr.100984 Beius,

-Lotul 2 în suprafaţa de 5699 mp. teren situat în intravilanul mun.Beiuş,  , judeţul Bihor, ce se identifică cu nr. cad. 100985, cu următoarele construcţii: hală  cu o suprafaţă construită la sol de 887 mp, notată pe nr. cad.100985-Cl, hală confecţii suprafaţa construită la sol de 331 mp., notată pe nr. cad.l00985-C2, hală de producte suprafaţă construită la sol de 432 mp., notată pe nr. cad.l00985-C3, compresor cu o suprafaţă construită la sol  de 35 mp., notată pe nr. cad.l00985-C4, centrală termică cu suprafaţă  construită la sol de 82 mp., notată pe nr. cad,100985-C5, .hală cu o suprafaţă construită, de 117 mp., notată pe nr. cad.lO0985-C6, birouri cu o suprafaţă construită la sol de 165 mp  notat pe nr. cad. 100985-C7, magazie lacuri cu o suprafaţă construită la sol de 8 mp., notată pe nr. cad. l00985-C8, înscrise în Cartea Funciară nr. 100985 Beius,

-Lotul 3 în suprafaţa de 582 mp. teren situat în intravilanul mun.Beiuş, judeţul Bihor,  ce se identifică cu nr.  cad. 100986, cu următoarele construcţii: administrativ cu o suprafaţă construită la sol de 186 mp., notată pe nr. cad. 100986-clădire portar cu o suprafaţă construită la sol de 16 mp., notată pe nr. cad.l00986-C2, în Cartea Funciară nr.100986 Beius.

Se reţine că, Imobilele de la punctul 2, lotul 1, 2 şi 3 sunt grevate de sarcini şi anume de  sechestrul instituit in baza art. 129 al.2 potrivit procesului verbal de sechestru asigurător bunuri imobile nr.54857 din data 04.10.2012. Cumpărătorul a declarat că, are cunoştinţă de  această măsură asiguratorie care grevează imobilul pentru suma de 364.542 lei în favoarea A.F.P. Beiuş şi a acceptat să cumpere în aceste condiţii, fiind de acord cu menţinerea acestui sechestru.

De asemenea  părţile au convenit ca prezentul contract cu privire la imobilele înscrise în CF. nr. 100984, 100985 şi 100986 Beiuş, să producă efecte juridice în ceea ce priveşte transferul  dreptului de proprietate, la data achitării sumei ce face obiectul sechestrului sau la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti privind  desfiinţarea sechestrului.

La data de 10.05.2013 , sub numerele de dosar 8377, 8378, 8379 , s-a solicitat Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,  întabularea în cărţile funciare 100984, 100985 şi 100986 Beiuş a contractului de vânzare-cumpărare identificat în paragraful anterior , cereri respinse prin încheierile nr. 8377, 8378 şi 8379 , depuse la filele 11-13 din dosar.  Aceste încheieri de respingere au fost motivate pe prevederile art. 154 aliniatul 5 din Codul de Procedură Fiscală şi pe cele ale art. 902 din Codul Civil , întrucât în foaia de sarcini ai cărţilor funciare 100984, 100985 şi 100986 Beiuş, sub C4 era notat sechestrul asigurător pentru suma de 364.542 lei în favoarea AFP Beiuş , în temeiul actului administrativ 54857/04.10.2012 . Acest sechestru asigurător a fost înscris în cartea funciară în temeiul  încheierilor nr. 14.200/05.10.2012 ( din CF 100984 Beiuş), nr. 14.201/05.10.2012( din CF 100985 Beiuş)şi nr.14.202/05.10.2012( din CF 100986 Beiuş)- filele 22-31 din dosar.

Prin decizia nr. 731/2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 7660/271/2012 (fila 14), s-a dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 25/02.04.2012 emisă de AFP Oradea , aşadar s-a dispus anularea unui act ce nu are nici o legătură cu prezenta cauză. Nici înscrisurile de la filele 18- 21 nu au legătură cu cauză , întrucât reprezintă documente justificative pentru ridicarea sechestrului  dispus prin decizia nr. 25/02.04.2012 emisă de AFP Oradea, ori această decizie nu este întabulată în cărţile funciare din litigiu.

Prin cererile înregistrate cu numerele 7789, 7790 şi 7791 toate din data de 04.05.2015 , cumpărătoarea petentă a solicitat din nou întabularea în cărţile funciare 100984, 100985 şi 100986 Beiuş a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1427/30.04.2013 de BNP P  F ,  cereri respinse prin încheierile nr. 7789 (fila 34) , nr. 7790(fila 40) şi nr. 7791(fila 46). La baza pronunţării acestor încheieri stau prevederile art. 151 aliniatul 9 şi 10 din Codul de procedură Fiscală , în condiţiile în care în foaia de sarcini a  cărţilor funciare de mai sus , s-au notat noi sechestre asigurătorii , potrivit încheierilor nr.9396/23.05.2013, nr.9601/27.05.2013, nr.9602/27.05.2013, nr. 11703/03.07.2013,  nr.11704/03.07.2013 , nr. 11705/03.07.2013, (filele 118-135 din dosar).

La data de 09.06.2015 , sub nr. 10372 (fila 52) , s-a înregistrat pe rolul BCPI Beiuş, cerere de reexaminare a încheierilor de respingere menţionate la paragraful anterior .

Prin încheierea de reexaminare nr. 10372/27.06.2015 (fila 56) , nr.10373/27.06.2015(fila 59) şi nr. 10374/27.06.2015(fila 60) s-a respins  cererea de reexaminare depusă la data de 09.06.2016.

Instanţa găseşte aplicabile în cauză prevederile art. 31 din Legea nr. 7/1996 ,  în forma în vigoare la data întocmirii încheierilor atacate , astfel :

(1) Incheierea se comunica celui care a cerut inscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum si celorlalte persoane interesate potrivit mentiunilor din cartea funciara, cu privire la imobilul in cauza, in termen de 15 zile de la pronuntarea incheierii, dar nu mai tarziu de 30 de zile de la data inregistrarii cererii.

(2) Persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a incheierii de admitere sau de respingere, in termen de 15 zile de la comunicare, care se solutioneaza in termen de 20 de zile prin incheiere de catre registratorul-sef din cadrul oficiului teritorial in raza caruia este situat imobilul. In vederea solutionarii cererii de reexaminare, persoana interesata va putea completa dosarul cu documentele necesare, la solicitarea registratorului-sef.

(3) Impotriva incheierii registratorului-sef emise potrivit alin. (2) cei interesati sau notarul public pot formula plangere, in termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare si plangerea impotriva incheierii se depun la biroul teritorial si se inscriu din oficiu in cartea funciara. Oficiul teritorial este obligat sa inainteze plangerea judecatoriei in a carei raza de competenta teritoriala se afla imobilul, insotita de dosarul incheierii si copia cartii funciare.

(4) Plangerea impotriva incheierii se poate depune de cei interesati sau notarul public si direct la judecatoria in a carei raza de competenta teritoriala se afla imobilul, situatie in care instanta va solicita din oficiu biroului teritorial comunicarea dosarului incheierii si copia cartii funciare, precum si notarea plangerii in cartea funciara.

(5) Hotararea pronuntata de judecatorie poate fi atacata numai cu apel.

(6) Hotararea judecatoreasca definitiva se comunica, din oficiu, biroului teritorial de catre instanta care s-a pronuntat ultima asupra fondului.

(7) Inscrierea facuta in temeiul acestei hotarari judecatoresti isi produce efectele de la inregistrarea cererii de inscriere la biroul teritorial.

(8) In cazul respingerii plangerii prin hotarare judecatoreasca definitiva, notarile facute se radiaza din oficiu

Raportat la această situaţie de fapt şi de drept , face instanţa următoarele observaţii:

-Regulile de carte funciară  sunt supuse normelor conflictuale obişnuite, ţinând seama despre cum este vorba de aplicarea lor în timp sau în spaţiu.

Din punct de vedere al regulilor de drept tranzitoriu, normele de carte funciară sunt supuse principiilor generale ale aplicării legii civile în timp: principiul legii noi şi principiul aplicării imediate  a legii noi.

În aplicarea acestor principii , legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod civil cuprinde câteva dispoziţii tranzitorii speciale, care recunosc eficacitatea înscrierilor deja făcute, precum şi efectelor juridice ale actelor sau faptelor juridice încheiate sau produse înainte de intrarea în vigoare a noului cod civil, astfel:

-art.76,,Dispoziţiile art 876-915 din Codul civil privitoare la cazurile, condiţiile,efectele şi  regimul înscrierilor în CF se aplică numai actelor şi faptelor juridice încheiate ,sau după caz, săvârşite ori produse după intrarea în  vigoare a Codului civil,,.

-art.77,,Înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte  sau fapte juridice încheiate ori produse sau săvârşite anterior intrării în vigoare a codului civil, vor produce efecte juridice prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor acte ori, după caz, la data producerii  sau săvârşirii acestor fapte, chiar dacă aceste înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a Codului civil.,,

-art.80., Cererile de înscriere , precum şi acţiunile în justiţie,întemeiate pe dispoziţiile legii nr.7/1996, republicată, cu modificările ulterioare, indiferent de data introducerii lor, vor fi soluţionate potrivit normelor  materiale în vigoare la data producerii ori săvârşirii faptului juridic generator al dreptului supus înscrierii, cu respectarea normelor procedurale în vigoare, în momentul introducerii lor.

Din dispoziţiile mai sus citate, rezultă în mod clar, preferinţa legiuitorului  pentru aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic,sau, după caz, la data săvârşirii sau producerii faptului juridic.

Raportat la aceste argumente , observând că actul juridic ce se urmăreşte a se întabula- contractul  de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1427/30.04.2013 de BNP P  F - observând că obiectul acestei plângeri îl reprezintă încheieri de respingere pronunţate la data de 21.05.2015 şi încheieri de reexaminare pronunţate la data de 27.06.2015 , este evident că legea aplicabilă este Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011 , precum şi Legea nr. 7/1996 , în forma valabilă la data pronunţării încheierilor evidenţiate în acest paragraf.

Codul civil,  reinstituie principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii,  reglementând şi excepţiile de la aceasta, astfel:

-art 885 (Dobândirea şi stingerea drepturilor reale asupra imobilelor):

,,(1)Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare,drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea,,.

,,(2) Drepturile reale se vor  pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciară cu consimţământul titularului dat prin act autentic notarial. Acest consimţământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere ori prin decesul său., după caz, prin încetarea existenţei juridice a titularului, dacă acesta era o persoană juridică.,,

,,(3) Dacă dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în folosul unei terţe persoane, radierea se face cu păstrarea dreptului acestei  persoane, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege,,.

,,(4) Hotărârea judecătorească definitivă sau,  în cazurile prevăzute de lege,actul autorităţii administrative va înlocui acordul de voinţă sau , după caz,  consimţământul titularului,,.

-art-886(Modificarea drepturilor reale asupra imobilelor)

,, Modificarea unui drept real imobiliar se face potrivit regulilor stabilite pentru dobândirea sau stingerea drepturilor reale, dacă prin lege nu se dispune altfel.,,

-art.887( Dobândirea unor drepturi reale fără înscriere):

,,(1)Drepturile  reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară, când provin din moştenire, accesiune naturală , vânzare silită,expropiere pentru cauză de utilitate publică, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

(2)Cu toate acestea, în cazul vânzării silite, dacă urmărirea imobilului  nu a  fost în prealabil notată în cartea funciară, drepturile reale astfel dobândite nu vor  putea fi opuse terţilor dobânditori cu rea credinţă.

(3)În cazurile  prevăzute la alin1 , titularul drepturilor astfel dobândite nu va putea dispune de le prin cartea funciară,decât după ce s-a născut înscrierea.,,

Conform acestei reguli fundamentale, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, drepturile reale imobiliare se dobândesc,modifică şi se sting numai  prin înscrierea în CF, pe baza actului sau  faptului care a justificat înscrierea.

Cu alte cuvinte înscrierea în cartea funciară este translativă, constitutivă, modificativă sau extinctivă de drepturi, întrucât, în principiu, drepturile reale imobiliare nu pot fi dobândite, modificate sau stinse prin voinţa părţilor sau printr-un simplu fapt juridic, ci numai dacă s-a făcut transcrierea în cartea funciară.

Legea distinge aşadar, între actul sau faptul juridic obligaţional cel care dă naştere obligaţiei de a transmite, un  drept tabular şi modul de dobândire ori stingere a acestuia respectiv înscrierea în cartea funciară a strămutării, constituirii sau stingerii dreptului real imobiliar în folosul altuia.

Prin urmare, în lipsa înscrierii, terţul achizitor rămâne titularul unui simplu drept personal(sau cel mult ,,real,, imperfect,un jus ad rem),  iar nu  al unui drept real(ius in re), opozabil erga omnes.

În concluzie , se poate spune că ceea ce caracterizează această regulă este aceea că momentul dobândirii, modificării sau stingerii dreptului real este unic-şi anume înscrierea în cartea funciară, iar nu scindat şi, anume  după cum este vorba  de părţi sau de către terţi,. Prin urmare ,dreptul real  se dobândeşte ,modifică  sau stinge  pentru toată lumea în mod identic şi de la aceeaşi dată, căci nu se poate concepe logic şi juridic,ca o persoană să fie şi să nu fie proprietar(dominus),după cum ar fi vorba de raporturile inter pares ori de cele erga omnes.

Raportat la aceste argumente se vor respinge apărările petentei în privinţa datei dobândirii dreptului de proprietate, observând că în cauză nu operează nici una dintre excepţiile prevăzute de la principiul efectului translativ de drepturi.

În condiţiile în care la momentul formulării cererilor de întabulare , în cărţile funciare erau notate sechestre asigurătorii , devin aplicabile prevederile art. 151 aliniatul 9 şi 10 din Codul de procedură Fiscală , şi anume:

„9)de la data întocmirii procesului - verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent.” Ori , în condiţiile în care dreptul de proprietate se transmite doar prin înscrierea la cartea funciară , în condiţiile în care la momentul solicitării de înscriere bunurile erau deja indisponibilizate , în mod corect şi legal au fost respinse cererile de întabulare formulate de petentă.

 Pentru ansamblul acestor considerente se va respinge plângerea petentei S.C. T G R  E  SRL, în contradictoriu cu intimatele AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCURESTI, şi ANAF- DGRFP C  N  prin AJFP BIHOR , ca nefondată.

Instanţa ia act de faptul că intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂŞTE

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALĂ - BUCURESTI, invocată  prin întâmpinare.

Respinge  plângerea  formulată de către petenta S.C. T  G R  E  SRL, în contradictoriu cu intimatele AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCURESTI, şi ANAF- DGRFP C  N  prin AJFP BIHOR, ca nefondată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuş.

 Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 09.02.2016