Pretenţii

Prin sentinţa civilă nr. 3899/19.06.2015 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 3160180/2015 s-a respins cererea având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta AMTP IAŞI S.A. în contradictoriu cu pârâta S.M. S.A.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele: „Prin sentinţa civilă nr.82/25.03.2014 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar nr.10137/99/2013 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de S.M. în contradictoriu cu SC AMTP IAŞI prin care aceasta solicitase constatarea numităţii absolute a Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din 29.04.2013. Prin aceeasi sentinţă a fost respinsă şi cererea pârâtei SC AMTP IAŞI de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Ulterior, prin decizia civilă nr.4/07.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în acelaşi dosar, s-a modificat în parte sentinţa civilă sus menţionată, şi a fost obligată S.M. la plata sumei de 12083,77 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi 4607,36 lei cheltuieli de judecată în apel.

Instanţa de apel a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată către SC AMTP Iaşi, deoarece aceasta a solicitat la fond aceste cheltuieli reprezentând onorariu avocat şi a făcut dovada cuantumului precum şi a plăţii efective a acestora, în sumă de 12083,77 lei. În consecinţă, instanţa de apel a obligat S.M. la plata sumei de 12083,77 lei reprezentând onorariu de avocat la fond, către SC AMTP Iaşi.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că pentru cheltuielile de judecată suportate de SC AMTP IAŞI în apel, faţă de complexitatea cauzei şi faptul că procesul a fost soluţionat la al doilea termen de judecată, suma de 1349,26 lei pentru introducerea cererii de apel şi 3258,10 lei pentru depunerea întâmpinării şi pregătirea apărării reprezintă o sumă rezonabilă ce corespunde complexităţii cauzei şi muncii depusă de apărătorul pârâtei în apel. Instanţa de apel a mai reţinut că suma de 15.082 lei cu titlu de cheltuieli de judecată cuprinsă în factura fiscală din 14.04.2014 nu se justifică deoarece nu rezultă în ce au constat serviciile de asistenţă juridică pentru perioada 01.12.2013-31.03.2014.

În consecinţă, instanţa reţine că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în cadrul ambelor stadii procesuale ale soluţionării cauzei, atât la fond cât şi în apel. Prin decizia instanţei de apel acesteia i-au fost acordate cheltuieli de judecată atât pentru faza procesuală a judecăţii în fond cât şi în apel.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 15082 lei cuprinsă în factura fiscală TZA 1085/14.04.2015, instanţa reţine că aceasta a făcut obiectul judecăţii în cadrul soluţionării cererii de apel, fiind respinsă de instanţă cu motivarea că nu rezultă în ce au constat serviciile de asistenţă juridică pentru perioada 01.12.2013-31.03.2014. Prin urmare, există putere de lucru judecat cu privire la aceasta, o instanţă statuând în mod definitiv cu privire la netemeinicia acestei cereri.

Având în vedere că reclamanta a mai solicitat aceeaşi sumă în dosar nr.10137/99/2013 soluţionat de Curtea de Apel, cererea fiindu-i respinsă, instanţa apreciază cererea formulată în prezenta cauză este neîntemeiată, urmând a o respinge.

În ceea ce priveşte suma de 11253,14 lei solicitată pentru cheltuieli de judecată în apel, Curtea de Apel Iaşi a hotărât cu privire la cuantumul rezonabil al sumei datorate cu acest titlu atunci când a stabilit că suma de 4607,36 lei este suficientă faţă de complexitatea cauzei, munca depusă de avocat şi numărul de termene necesar pentru soluţionarea dosarului. În consecinţă, şi cu privire la cheltuielile de judecată din apel o instanţă de judecată a stabilit care este cuantumul la care poate fi obligată pârâta.

Apreciind că suma datorată în cele două stadii procesuale cu titlu de cheltuieli de judecată nu mai poate face obiectul analizării de către o altă instanţă de judecată, din moment ce a fost deja analizată la soluţionarea dosarului care a generat aceste cheltuieli, instanţa va respinge cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Văzând soluţia data capătului principal de cerere, în temeiul art.451 Cod proc civ, instanţa va respinge şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.”

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata sumei de 26.335,83 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului nr. 10137/99/2013 în primă instanţă (Tribunalul Iaşi) şi în apel (Curtea de Apel Iaşi).

În motivarea cererii de apel, reclamanta invocă, în esenţă următoarele critici de nelegalitate:

1. în cauză nu există autoritate de lucru judecat cu privire la cheltuielile de judecată solicitate pentru dosarul nr. 10137/99/2013, precizând faptul că pentru serviciile de asistenţă juridică a emis factura fiscală aferentă acestor servicii pentru suma de 15.082,69 lei, după pronunţarea sentinţei civile nr. 82/25.03.2014. Mai precizează apelanta că în cuprinsul deciziei civile nu există nicio dispoziţie de respingere a cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.082,69 lei.

2. în speţă sunt întrunite condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale a S.M., fapta ilicită şi culpa procesuală a acesteia fiind concretizate în respingerea cererii de chemare în judecată şi a apelului, ambele fiind formulate de pârâtă, iar prejudiciul suferit  se ridică la nivelul onorariului avocaţial perceput pentru asistenţa juridică în dosarul nr. 10137/99/2013.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, precizând că nu poate fi admisă reiterarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pe cale separată, întrucât aceasta a fost soluţionată prin admiterea ei în parte în dosarul nr. 10137/99/2013. Mai precizează intimata faptul că apelanta nu poate dovedi caracterul rezonabil şi justificat al cheltuielilor pretinse prin înşiruirea unui număr de facturi fiscale.

Analizând cererea de apel, prin prisma motivelor invocate şi sub toate aspectele, instanţa de apel reţine că nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Tribunalul reţine că în prezenta cauză apelanta invocă aspecte ce ţin de nelegalitatea sentinţei civile apelate, referitoare la faptul că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că în ce priveşte dosarul nr. 10137/99/2013 cheltuielile de judecată au fost tranşate. În mod corect instanţa de fond a stabilit că pentru dosarul nr. 10137/99/2013 cheltuielile de judecată acordate de Curtea de Apel Iaşi, nu mai pot face obiectul analizei pe cale separată de către o altă instanţă.

Este drept că în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C. pr. civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată. Principiul ce rezultă din dispoziţiile legale menţionate, care are la bază culpa procesuală, precum şi unicitatea procesului civil, impune ca în cuantumul cheltuielilor de judecată să fie incluse toate cheltuielile făcute cu procesul, în toate fazele acestuia, indiferent cu ce titlu, necesar fiind ca partea care le cere sa fi câştigat, în final, în proces. Astfel, cheltuielile de judecata vor cuprinde pe cele făcute cu taxele de timbru şi de procedură, plata expertizelor şi despăgubirea martorilor. Totodată, ele vor include orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi ca le-a făcut, dar dintre aceste cheltuieli se vor acorda numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Într-adevăr la baza acordării cheltuielilor de judecată se află principiul răspunderii civile delictuale, în conformitate cu care repararea trebuie să fie integrală, dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o fapta ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv; prin urmare, atunci când constată că cel care a câştigat procesul a săvârşit un abuz de drept, instanţa are posibilitatea să-l oblige pe cel care a căzut în pretenţii să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea adversă. Deci judecătorul are posibilitatea ca, în cazuri temeinic justificate, să dispună reducerea cheltuielilor de judecată în raport cu echitatea ori cu activitatea depusă de avocat, aceasta soluţie fiind conformă, prin raportarea sa la echitate, prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil implicând şi o lichidare corespunzătoare a cheltuielilor de judecată, respectiv recunoaşterea doar a acelor cheltuieli care au corespuns unor necesităţi procesuale rezonabile, nu şi a celor care sunt rezultatul unui exerciţiu abuziv al dreptului la apărare.

Prin urmare, tribunalul reţine că asupra cheltuielilor de judecată solicitate de apelantă Curtea de apel Iaşi a decis asupra căror cheltuieli de judecată pot fi acordate părţii care a câştigat procesul, dispozitivul deciziei civile nr. 4/7.01.2015 din dosarul nr. 10137/99/2013 fiind extrem de clar în privinţa cheltuielilor de judecată ce pot fi acordate.

 Tribunalul nu poate reţine apărarea apelantei cum că instanţa nu s-a pronunţat în dosarul nr. 10137/99/2013, în sensul respingerii cheltuielilor de judecate în cuantum de 15.082,69 lei, câtă vreme partea nu a formulat în dosarul respectiv o astfel de cerere, mai mult prin cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată în cadrul unui proces partea nu a precizat că urmăreşte solicitarea lor pe cale separată.

Tribunalul apreciază că partea care a câştigat procesul are la îndemână formularea unei acţiuni în pretenţii pentru obţinerea cheltuielilor de judecată, doar în situaţia în care nu a solicitat acordarea acestora în litigiul pe care l-a câştigat şi nicidecum în situaţia în care instanţa s-a pronunţat în sensul admiterii în parte al acestor cheltuieli. Pe de altă parte este culpa părţii în ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor art. 452 C.pr.civ. care prevăd în mod expres că partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada acestora până cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Or dacă, partea care a pretins cheltuielile, nu a făcut aceste dovezi până la închiderea dezbaterilor, nu se mai poate prevala de calea separată a obţinerii lor, neputând invoca propria culpă. Doar în ipoteza în care aceasta nu ar fi solicitat cheltuieli de judecată în litigiul respectiv ar fi avut la îndemână posibilitatea obţinerii pe cale separată.

Tribunalul apreciază că instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea în pretenţii şi pentru considerentele expuse va respinge ca nefondat apelul.

Domenii speta

Spete similare