Faliment

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal la data de 18.09.2015 sub dosar nr. 5631/110/2012/a54 reclamantul T.A.S. lichidator judiciar al SC R.M.U. SRL  a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ţ.C.F. obligarea acestuia la plata sumei de 117.454.124,33 de lei reprezentând pasivul debitoarei falite.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat faptul că administratorul: a folosit bunurile sau creditele societăţii în folosul propriu sau al altei persoane, a dispus continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi, nu a ţinut o contabilitate corectă şi nu a inventariat anual bunurile societăţii, a deturnat sau ascuns o parte din activul societăţii ori a mărit fictiv pasivul acesteia.

Mai arată reclamantul faptul că societatea debitoare a încasat la data de 26.10.2010 suma de 709255 Euro, sumă aferentă comenzii M208P013/26.12.2008, sumă destinată, potrivit contractului încheiat cu B.T., achitării sumelor contractate de la bancă.  Mai precizează lichidatorul judiciar faptul că această sumă era constituită drept garanţie la contractul de credit încheiat cu banca, neputând fi folosită pentru plata furnizorilor societăţii, iar cea mai mare parte a fost folosită pentru plata contractelor de prestări servicii cu firma afiliată Ţ.I. SRL (în prezent  SC R.E.M. SRL), în cuantum de 2.060.000 lei. Mai arată reclamantul faptul că societatea debitoare a utilizat suma de 2.970.420,85 lei în vederea achitării furnizorilor, cu precădere a unui furnizor, în dauna creditelor bancare, determinând creşterea cheltuielilor cu dobânzile şi comisioanele bancare, precum şi a penalităţilor calculate pentru nerambursarea liniei de credit angajate.

Mai arată lichidatorul judiciar faptul că debitorul avea obligaţia să solicite deschiderea procedurii în termen de 30 de zile de la data constatării stării de insolvenţă, fapta omisivă a administratorului statutar fiind săvârşită în interes personal, întrucât mandatul administratorului, fiind de natură comercială, se prezumă a fi oneros. Se precizează şi faptul că activitatea debitoarei a continuat să înregistreze pierderi, mai mult societatea debitoare şi-a încetat activitatea în cursul lunii aprilie 2012, fiindu-i sistată furnizarea energiei electrice indispensabile producţiei, iar abia în cursul lunii octombrie 2012 a adresat tribunalului cererea de deschidere a procedurii.

Reclamantul a mai specificat faptul că s-au constat lipsuri la inventar cu ocazia inventarierii patrimoniului mijloace fixe în valoare de 2.789.624,45 lei, stocuri în valoare de 3.924.082 lei şi producţie în curs de execuţie în valoare de 9.737.055,42 lei. A mai precizat lichidatorul judiciar faptul că s-a ţinut o evidenţă defectuoasă a creanţelor de recuperat, în cuantum de 26.944.315 lei, s-au consemnat greşit documentele în baza cărora au fost efectuate înregistrările contabile, motiv pentru care nu mai există nicio evidenţă a creanţelor prescrise, nu a înregistrat în evidenţa contabilă ajustări privind deprecierea creanţelor.

Reclamantul a mai precizat faptul că situaţia activului societăţii la data inventarierii nu s-a regăsit efectiv în gestiune, pentru lipsa stocurilor producţia în curs de execuţie se face răspunzător administratorul societăţii.

În drept, au fost invocate prevederile  art. 138 lit. a, c, d şi e din Legea 85/2006.

În susţinere au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.

Cererea este scutită de plată taxelor de timbru şi a timbrului judiciar.

Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii arătând că pentru angajarea răspunderii civile delictuale reclamantul trebuie să probeze existenţa unor fapte concrete, a unui prejudiciu material, vinovăţia şi raportul de cauzalitate.

Mai precizează pârâtul faptul că se impune ca reclamantul să determine în mod concret prejudiciul cauzat pentru a putea formula apărări, trimiterea la tabelul de creanţe neconstituind un element suficient pentru ca instanţa să poată aprecia asupra caracterului întemeiat al cererii.

Mai precizează pârâtul şi faptul că societatea debitoare nu a desfăşurat activităţi doar prin unitatea din jud. Bacău, ci şi în localitatea N.O., prin deschiderea unei filiale. Cele două unităţi au desfăşurat activităţi comerciale ce au presupus inevitabil şi o solidaritate pasivă în cadrul unor raporturi juridice civile obligaţionale, respectiv contractarea şi garantarea unor linii de credit, precum şi contractul de credit în valoare de 6.000.000 euro încheiat cu G.B. la data de 15.12.2010 şi cel semnat cu A.B.R..

Mai precizează pârâtul faptul că împrejurările care au determinat incapacitatea de plată a unităţii din Bacău au afectat şi filiala din N.O., aceasta intrând la rândul ei în procedura insolvenţei. Mai precizează pârâtul faptul că în analiza celor două tabele de creanţe ale celor două entităţi, cea mai mare pondere, în ambele tabele, o au creditorii bancari G.B., A.B.R. şi E. SA, faţă de care cele două societăţi aveau calitatea fie de debitor, fie de garant. Arată pârâtul faptul că creditorii arătaţi sunt înscrişi în ambele tabele şi participă simultan la distribuiri de sume din lichidarea averii, deşi creanţa este una singură.  Mai arată pârâtul faptul că în dosarul de faliment al filialei N.O. s-a admis acţiunea în atragerea răspunderii patrimoniale a sa, fiind obligat să suporte întreg pasivul filialei în valoare de 89.916.531,27 lei, valoarea acestui prejudiciu suprapunându-se în mare cu cererea de chemare în judecată din prezentul dosar.

Precizează pârâtul că în ce priveşte ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea 85/2006 nu sunt îndeplinite condiţiile, neexistând utilizarea frauduloasă a fondurilor băneşti ale societăţii în scopul obţinerii de beneficii în interes personal sau al unor terţe persoane. SC R.E.M. SRL este unul din furnizorii societăţii, precizează pârâtul că acesta a susţinut  permanent activitatea societăţii debitoare, realizând plăţi în numele acesteia atât la bugetul statului cât şi la furnizori diverşi, iar plăţile realizate către acest furnizor au fost consecinţa directă a obligaţiilor înregistrate la acea dată faţă de acesta.. Mai precizează pârâtul faptul că, comanda M208P013/26.12.2008 a fost realizată în procent de 10%, această comandă nefiind finanţată de către bancă. Mai precizează pârâtul că a fost decontată printr-un acreditiv bancar deschis la B.T., iar din sumele încasate s-au plătit mai mulţi furnizori, nu doar societatea SC R.E.M. SRL.

Pârâtul mai precizează faptul că sistarea energiei electrice  nu poate însemna că de la acest moment a început să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru declararea insolvenţei. Mai precizează pârâtul faptul că până la formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei a încercat să poarte corespondenţă cu toţi partenerii de afaceri  şi  să redreseze economic societatea. Mai precizează administratorul faptul că nu are un contract de muncă încheiat cu societatea, iar pentru mandatul său comercial nu a încasat venituri de la societatea debitoare. Mai arată pârâtul că insuficienţa fondurilor băneşti pentru plată conturează starea de insolvenţă, însă nu este echivalentă cu reaua credinţă a administratorului statutar.

Pârâtul mai precizează faptul că pentru lipsurile de la inventarul efectuat de lichidatorul judiciar nu revine exclusiv administratorului ci şi altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective.

Pârâtul  mai precizează faptul că de la data deschiderii nu a mai avut acces în incinta unităţii, iar inventarul este întocmit de lichidatorul judiciar, fără a fi verificat legal, întrucât contestaţia sa împotriva procesului verbal de inventariere a fost respinsă ca inadmisibilă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin hotărârea pronunţată la data de 07.11.2012 de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5631/110/2012/a54 s-a dispus intrarea în faliment în procedura generală.

Din furnizarea de informaţii eliberată de O.N.R.C. instanţa reţine faptul că societatea falită  a fost înfiinţată la data de 26.07.2000, pârâtul fiind administrator de la aceeaşi dată.

Analizând conţinutul tabelul definitiv al creanţelor instanţa reţine faptul că totalul creanţelor înscrise în acesta este de  117.194.628,33 lei.

În cuprinsul raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă s-a ajuns la concluzia săvârşirii faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a, c, d şi e din Legea 85/2006.

În drept, potrivit dispoziţiilor articolului 138 alin.1 lit. a, c, d şi e din Legea 85/2006 în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Instituţia răspunderii organelor de conducere sau de supraveghere este definita si analizata atât în practica cat si in mare parte a doctrinei ca o răspundere speciala care prezintă caracteristicile principale ale răspunderii delictuale, ca o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârşirea faptelor enumerate de lege s-a ajuns la starea de insolvenţă.

Din prevederile legale in materie rezulta ca se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii pentru angajarea răspunderii pentru fapta proprie, şi anume: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul - elemente pe care reclamantul trebuie să le dovedească.

În cazul specific reglementat de Legea 85/2006 reclamantul trebuie sa mai probeze ca faptele enumerate la art. 138 au contribuit la insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile şi calitatea specială a persoanei chemată să răspundă în sensul că face parte din organele de conducere sau de supraveghere sau a cauzat starea de insolvenţă. Angajarea răspunderii intervine doar daca prejudiciul a rezultat din fapta culpabilă a administratorului sau a persoanei care face parte organul de supraveghere.

Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere şi control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane şi societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligaţiei încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligaţii decurgând din contractul de mandat – cuprins în actul constitutiv – atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligaţii legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.

Instanţa apreciază că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile pentru a fi antrenată această răspundere specială, în lipsa probelor.

În primul rând judecătorul sindic reţine faptul că pentru admiterea unei astfel de acţiuni este necesar să se probeze întrunirea condiţiilor speciale ale răspunderii, prin care să se facă dovada faptelor ilicite şi a legăturii de cauzalitate cu starea de insolvenţă, precum şi proba prejudiciului pricinuit prin săvârşirea faptelor enumerate de reclamant în cererea sa. Or în speţa de faţă reclamantul a înţeles să probeze existenţei faptelor, a vinovăţiei pârâtului şi a legăturii de cauzalitate cu raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la starea de insolvenţă a societăţii debitoare.

Judecătorul sindic apreciază că Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia insolvenţei debitoarei nu are valoare probatorie de sine stătătoare, acest raport reprezentând doar actul prin care lichidatorul judiciar, în exercitarea atribuţiilor sale, face anumite constatări, al căror rol , în esenţă, este de a aduce la cunoştinţa creditorilor starea de fapt a societăţii debitoare şi a cauzelor probabile care au condus la starea de insolvenţă a acesteia.

În ce priveşte materia răspunderii patrimoniale în Legea 85/2006, legiuitorul nu a instituit prezumţii legale în cazul faptelor ilicite prevăzute de dispoziţiile art. 138, astfel că revine în sarcina reclamantului, în speţă a lichidatorului, să probeze concluziile din raportul său.

Astfel, nu este suficient ca lichidatorul să precizeze atât în cuprinsul raportului său cât şi al motivelor acţiunii de faţă, că administratorul a folosit bunurile sau creditele societăţii în folosul său sau al altei persoane, câtă vreme în cauză nu a fost solicitată o expertiză de specialitate sau depuse înscrisuri din care să rezulte modul în care a fost utilizată suma de 709255 Euro. Judecătorul sindic nu are cum să verifice motivele expuse de lichidatorul judiciar în sprijinul acţiunii sale, câtă vreme nici măcar nu a depus la dosarul cauzei un extras ORC al societăţii SC R.E.M. SRL din care să rezulte identitatea administratorului celor două societăţi, debitoarea şi cea anterior menţionată. Mai mult doar pentru că două sau mai multe societăţi au acelaşi administrator nu naşte prezumţia faptului ilicit. Acest aspect trebuie probat, lichidatorul judiciar trebuind să depună la dosarul cauzei şi modul în care s-au distribuit aceste sume, pentru ca judecătorul sindic să aprecieze asupra ponderii plăţilor şi implicit asupra unui interes personal sau al unei terţe persoane prin fraudarea intereselor societăţii falite şi a creditorilor săi.

De asemenea, nu se poate reţine nici fapta de a dispune, în interes personal, continuarea activităţii care duce în mod vădit, persoana juridică, la încetare de plăţi. Consecinţa continuării activităţii, încetarea de plăţi trebuie să fie vădită, deci evidentă, raportat la diligenţele unui bun proprietar. Judecătorul sindic apreciază, în lipsa altor probe, că interesul personal în continuarea activităţii care conduce societatea la sistare de plăţi şi deci insolvenţă, trebuie să rezide în interesul personal al administratorului de a se menţine cât mai mult în funcţie şi de a profita de consecinţele patrimoniale ale acestui aspect. Interesul personal despre care face vorbire legiuitorul se referă la intenţia de fraudă, iar nu la neglijenţa  sau imprudenţa administratorului statutar. Or în speţa de faţă nu rezultă că administratorul a încasat venituri din societate, nefiind depuse înscrisuri în acest sens şi din care să rezulte contrariul.

Dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006 impun îndeplinirea a două condiţii: existenţa interesului personal al organului de conducere şi caracterul evident al iminenţei insolvabilităţii societăţii debitoare, nefiind suficient ca administratorul societăţii debitoare să fi dispus continuarea activităţii societăţii, ci trebuia probată şi împrejurarea că a dispus în interes personal continuarea activităţii societăţii debitoare. De altfel, legiuitorul nu a înţeles să instituie o prezumţie legală de vinovăţie şi de răspundere în sarcina conducătorilor societăţii, numai pentru că ar fi dispus continuarea activităţii societăţii care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi, acest aspect trebuind dovedit de către lichidatorul judiciar.

De asemenea, se reţine şi faptul că, continuarea activităţii şi neîndeplinirea obligaţiei privind solicitarea deschiderii procedurii în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă nu are legătură cu o faptă ilicită, deoarece acest aspect intervine ulterior deschiderii procedurii pentru motivul unei stări de insolvenţă deja apărute, când nu se mai pune problema cauzării ei.

Chiar dacă s-ar aprecia că nerespectarea obligaţiei de a solicita deschiderea proceduri şi continuarea activităţii reprezintă un act de vinovăţie, încălcarea art. 27 din Legea 85/2006 nu cade sub incidenta art. 138 lit. c din Legea 85/2006 în lipsa unei dovezi certe cu privire la interesul personal al pârâtei în continuarea activităţii.

Prin raportare la situaţia de fapt astfel cum a fost această descrisă în cerere, instanţa constată că lichidatorul judiciar s-a limitat la a face afirmaţii generice referitoare la continuarea activităţii societăţii, fără a dovedi în concret, elementele care să ducă la concluzia îndeplinirii cerinţelor legale, nefiind probate niciuna din cele două condiţii prevăzute de legea specială, motiv pentru care nu se va reţine incidenţa acestui caz.

Judecătorul sindic apreciază că şi în ce priveşte fapta ilicită prevăzută de dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006,  nu este probată existenţa ei, cu atât mai mult cu cât lichidatorul judiciar face vorbire în cererea sa de neţinerea unei contabilităţi corecte. În lipsa unei expertize contabile din care să rezulte neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea, modul generic al neţinerii unei contabilităţi corecte nu poate conduce la ideea de fraudă, cum ar fi spre exemplu înregistrarea în contabilitate a unor tranzacţii nereale, în absenţa unor documente justificative sau a unora falsificate. Se mai constată faptul că lichidatorul judiciar nu a indicat în concret dacă au existat o serie de nereguli descoperite în ţinerea contabilităţii de către pârât şi nu a demonstrat impactul acestora asupra intervenirii stării de insolvenţă, respectiv legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi insolvenţă ori prejudiciul produs.

Judecătorul sindic nu poate reţine nici fapta ilicită prevăzută de dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. e din Legea 85/2006, nefiind dovedit în speţa de faţă deturnarea elementelor de activ  pentru fraudarea intereselor societăţii sau crearea  fictivă a unor elemente de pasiv.

Prin urmare, având în vedere cele expuse mai sus şi reţinând faptul că, reclamantul nu a produs dovezi în sensul celor susţinute prin cererea de chemare în judecată, instanţa va respinge cererea ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare