Obligaţia de a face

Dosar nr. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VIII A

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIERE

ŞEDINŢĂ PUBLICĂ DIN: 14.09.2016

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PRESEDINTE:

ASISTENT JUDICIAR:

ASISTENT JUDICIAR:

GREFIER:

Pe rol se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul ***, în contradictoriu cu pârâta ***, având ca obiect obligaţia de a face.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă reclamantul prin apărător ales şi pârâta prin consilier juridic.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Nemaifiind probe de administrat, instanţa acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul prin apărător ales solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 euro.

Pârâta prin consilier juridic solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Instanţa reţine cauza în pronunţare.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 396 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunţarea pentru data de 28.09.2016.

DISPUNE

Amână pronunţarea la data de 28.09.2016.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 14.09.2016.

Preşedinte Asistent Judiciar Asistent Judiciar Grefier

Dosar nr. ***

R O M A N I A

TRIBUNALUL BUCURESTI – SECTIA A VIII-A

CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE

SENTINTA CIVILA NR

 ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 28.09.2016

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PRESEDINTE:

ASISTENT JUDICIAR:

ASISTENT JUDICIAR:

GREFIER:

Pe rol se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul ***, în contradictoriu cu pârâta ***, având ca obiect obligaţia de a face.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 14.09.2016, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 28.09.2016, când,

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra acțiunii de fata, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr.***, la data de 03.02.2016, reclamantul  ***, a chemat în judecată pe pârâta *** solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: încetarea practicilor abuzive restrictive din punct de vedere profesional realizate în executarea contractului de munca; încetarea actelor de discriminare şi hărţuire morală realizate in executarea contractului individual de munca; plata sumei de 5.000 euro daune morale în vederea reparării prejudiciului care  i-a fost cauzat; plata cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor art. 453 alin. 1 din codul de proc. Civ.

În motivarea cererii de chemare in judecata reclamantul a arătat ca este salariat al *** din ianuarie 2008, încheind cu pârâta contractul individual de muncă nr. ***, pe perioadă nedeterminată, ocupând postul de artist instrumentist (SS)- trompetă în formaţia Big Band ***.

Potrivit dispoziţiilor contractului de muncă şi fişei de post aferente, la art. IV, angajatorul are obligaţia asigurării condiţiilor materiale pentru derularea normală a raportului de muncă.

Drepturile pe care legea i le conferă angajatorului trebuie exercitate cu bună credinţă în temeiul principiului fundamental al dreptului muncii, consacrat în art. 8 alin. 1 din Codul muncii. De asemenea, angajatorul este obligat să-şi manifeste autoritatea numai prin acţiuni care respectă demnitatea şi conştiinţa salariatului, fără nici o discriminare.  În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Codul muncii care prevăd că „orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nici o discriminare”.

 Reclamanta a mai învederat  instanţei că potrivit dispoziţiilor contractului de muncă şi fişei postului, angajatorul are obligaţia de a-i pune la dispoziţie toate materialele necesare desfăşurării în mod optim a activităţii sale, respectiv instrument muzical, costum de scenă şi accesorii muzicale.

In ceea ce priveşte obligaţia angajatoarei de a-i pune la dispoziţie un instrument muzical si accesoriile necesare, care să-i permită să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv o trompetă în SI bemol, aceasta nu şi-a respectat-o încă de la începutul demarării colaborării noastre şi până în prezent, respectiv ianuarie 2016.

Reclamantul a mai menţionat că de la începutul activităţii la *** şi până în prezent, a performat numai la instrumente proprietate personală, deşi a  notificat în nenumărate rânduri pârâta pentru a-şi executa obligaţia cei revine în temeiul contractului de muncă şi al Codului Muncii, de a-şi asigura condiţiile materiale pentru derularea normală a raportului de muncă, prin a-i da spre folosinţă o trompetă care să aibă caracteristicile cerute de ceea ce performez în cadrul Big Band Radio.

Este cunoscut că o caracteristică a raportului juridic de muncă este relaţia de subordonare a angajatului faţă de angajator, aceasta constând în dreptul exclusiv al angajatorului de a organiza, în condiţiile legii, munca salariatului în colectivul său. Cu toate acestea, analizând subordonarea sa juridică în raport cu angajatoarea reiese fără putinţă de tăgadă abuzul de drept al acesteia în exercitarea prerogativelor de directivare, control şi sancţionare a activităţii sale. Acest abuz de drept, din perspectiva poziţiei dominante pe care o are angajatoarea în raportul de subordonare creat pe parcursul executării contractului individual de muncă, este dublat de un comportament ilicit materializat în acţiuni de discriminare indirectă, precum şi acţiuni de încălcarea a demnităţii şi de hărţuire morală la locul de muncă.

În  acest sens, se consideră marginalizat şi lezat prin conduita abuzivă, voită a angajatoarei reprezentată printre altele şi de refuzul nejustificat al acesteia de a-l repartiza în distribuţii în calitate de solist instrumentist, ignorarea tuturor sugestiilor sale referitoare la interpretarea artistica, lipsirea de un instrument adecvat.

Reclamantul a mai precizat ca numai in urma unor ample demersuri administrative si judecătoreşti, respectiv promovarea in fata Tribunalului Bucureşti a unei acţiuni, Dosar nr. ***, care a avut ca obiect obligaţia de a  i se pune la dispoziţie un instrument adecvat, a  reuşit sa obţin din partea angajatorului un instrument nou, cu specificaţiile solicitate. In susţinere, reclamantul a depus  Fisa de evidenta a obiectelor de inventar in folosinţa, din care rezulta preluarea instrumentului in data de 05.01.2016, după depunerea acţiunii la data de 21.12.2015.

A mai învederat reclamantul ca acţiunea de hărţuire morală din partea angajatoarei s-au materializat si prin convocări la cercetare disciplinară, prima pentru data de 04.12.2015, pentru fapte care nu au fost descrise în concret, cercetare care a culminat cu sancţionarea sa abuzivă cu avertisment scris, scopul angajatoarei fiind acela de a-l şicana si eventual de a mă determina să îşi dea demisia, in principal, iar in secundar reducerea sa la tăcere.

A  luat act de prima cercetare disciplinara si de sancţiunea dispusa si, deși a  apreciat ca rezultatul cercetării sale nu este corect, nu a  vrut sa contribuie la starea de tensiune creata deja de către angajator.

Ulterior, la data de 14.01.2016 a primit o noua convocare la cercetare disciplinara pentru data de 18.01.2016, reprogramata la data de 26.01.2016.

Reclamantul a apreciat  ca toate aceste presiuni psihologice sunt realizate asupra sa pentru a îl determina sa părăsească locul de munca, in condiţiile in care concedierea sa nu este posibila pe native profesionale. Acţiunile ostile cărora este obligat sa fac fata de ani de zile, prin repetitivitate: neprimirea unui instrument adecvat pentru realizarea muncii sale, necomunicarea cu reclamantul, redistribuirea sa in programe, marginalizarea sa, toate acestea cu scopul clar de a îl  compromite profesional, de a-i afecta credibilitatea.

 Acţiunile la care este supus sunt de natura a-i îngrădi posibilitatea de exprimare: nu poate face sugestii de natura artistica in cadrul repetiţiilor, munca si viața sa sunt criticate atât de unii colegi, cat si de şefii ierarhici.

Aceste acţiuni pe care le apreciază abuzive, de la locul de munca au apărut ca urmare a neregulilor si deficientelor pe care le-a  constatat si le-a adus la cunoștința şefilor, deficiente atât in organizarea muncii, cat si in comportamentele de conducere.

Cu privire la încălcarea demnității in munca si hartuirea morala, art. 8 alin. 1 din Codul muncii prevede ca relaţiile de munca se bazează pe principiul bunei credinţe, ceea ce înseamnă ca toate acţiunile angajatorului trebuie sa urmărească îndeplinirea scopului bunei funcţionari a unității. In nici un caz, acţiunile conducătorilor nu trebuie sa vizeze personalitatea or integritatea morala si profesionala a unui salariat.

De asemenea, conform art. 39 alin. (1) din Codul muncii salariatul are dreptul la securitate si sănătate in munca. Este de forţa evidentei ca in sfera acestui drept se include sănătatea si securitatea atât fizica, cat si cea psihica.

In temeiul acestui text de lege, angajatorul este obligat sa ia toate masurile pentru ca prin acţiunile sale salariaţii sa nu fie afectați psihic de mediul in care lucrează. Protecția sănătății psihice a salariaţilor este reliefata in existenta unor sporuri menite sa compenseze salariaţii care lucrează in medii stresante: ex. sporul de suprasolicitare neuropsihica acordat profesorilor, magistraţilor etc.

In acest context, trebuie sa intre si protecția psihica a salariatului împotriva abuz urilor angajatorilor printr-o serie de masuri aparent neutre, dar in realitate, având in vedere caracterul lor continuu, urmăresc un singur scop: eliminarea salariatului incomod.

 In dovedirea cererii de chemare in judecata reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri.

 La data de 08.03.2016 pârâta ***, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată,  prin care a solicitat  instanţei de judecată să dispună respingerea acţiunii ca neîntemeiată,  având in vedere ca *** asigură, reclamantului ***- angajat al *** pe postul de artist instrumentist (SS) - trompetă la Big Band-ul ***, condiţiile materiale pentru derularea normală a raporturilor de muncă conform fişei de post ataşată la contractul individual de muncă al reclamantului.

Astfel, reclamantului i s-a pus la dispoziţie de la începutul colaborării până în prezent trompeta pe care a solicitat-o. De regulă, instrumentiştii solicită tipul de instrumente cu care consideră că-şi pot desfăşura activitatea în condiţii normale, însa, *** nu a făcut decât să-i pună la dispoziţie instrumentul pe care acesta l-a solicitat în mod expres, respectiv trompeta Yamaha RE MI bemol; trompeta Yamaha seria 401592, pe care a fost înştiinţat în data de 05.10.2015 că îi poate fi pusă la dispoziţie, este în tonalitatea Si bemol, exact așa cum a solicitat. Această trompetă nu este nouă, dar este în perfectă stare de funcţionare;

Din nota lui ***i - gestionarul magaziei de Instrumente şi Accesorii Muzicale a ***, în funcţie, înregistrată la secretariatul DFM cu nr. 13.04/1453/06.10.2015, reiese clar că reclamantul  a refuzat să ia în primire trompeta la care se face referire.

Parata a mai arătat ca anterior acestei date, i-au fost oferite şi alte instrumente în stare de funcţionare, în tonalitatea Si bemol pe care le-a refuzat, iar în data de 05.01.2016 reclamantului i-a fost pusă la dispoziţie trompeta Phaeton PHTFX 1100 cu seria 108814 aşa cum reiese din fişa de evidenţă a obiectelor de inventar în folosinţă. Trompeta Phaeton PHTFX 1100 cu seria 108814 a fost achiziţionată în luna decembrie 2015.

Procedura de achiziţie a instrumentelor muzicale, pentru orchestrele radio a fost introdusă în Programul Anual al Achiziţiilor Publice şi aprobată prin Bugetul de Venituri şi Cheltuieli la începutul anului 2015, conform OPDG nr. 369/23.05.2014 privind procedura internă de achiziţii publice pentru Societatea Română de Radiodifuziune, achiziţie ce a urmat toate etapele (de lungă durată), conform legislaţiei în materie, finalizată în luna decembrie 2015.

Parata a mai arătat ca susținerea reclamantului din cererea de chemare in judecata in sensul ca „ numai în urma unor ample demersuri administrative şi judecătoreşti, respectiv promovarea în fata Tribunalului Bucureşti a unei acţiuni, Dosar nr. ***, care a avut ca obiect obligaţia de a i se pune la dispoziţie un instrument adecvat, a  reuşit să obţină din partea angajatorului un instrument nou  cu specificaţiile solicitate...” este nefondată. Direcţia Formaţii Muzicale a început procedura de achiziţie în luna iunie 2015 cu mult înainte ca reclamantul să acţioneze în judecată ***.

În  concluzie, din considerentele arătate, parata a arătat ca rezultă fără echivoc că în cauză nu avea  de-a face sub nici o formă cu vreun element care ar putea conduce spre o suspiciune de discriminare, acțiune ostilă sau abuzivă din partea ***.

Parata a mai arătat ca in  ceea ce priveşte nedistribuirea reclamantului în programe, această afirmaţie este nereală si nu poate fi considerată o acţiune de discriminare şi încălcare a demnităţii de către angajator, întrucât aşa cum reiese din raportul acestuia de activitate, reclamantul a cântat în toate concertele Big Band-ului Radio din anul 2015 pe postul de artist instrumentist. Conform fişei de post, reclamantul nu are atribuţii sau responsabilităţi care să-i confere dreptul de a face sugestii de natură artistică în cadrul repetiţiilor. Aceste sarcini cad în grija dirijorului sau cel mult a şefului de partidă.

Cu privire la distribuirea reclamantului în programele de concert ale Big Band-ului *** pe postul de solist, parata a arătat ca reclamantului i-a fost făcută această propunere de către dirijorul Big Band- ului **, în anul 2015 dar acesta a refuzat să cânte ca solist în vreunul dintre concertele BBR din anul 2015.  Prin urmare reclamantul nu se poate „considera marginalizat şi lezat prin conduită abuzivă de către angajator,,.

Referitor la convocarea reclamantului la cele 2 cercetări disciplinare, parata a învederat că aceasta nu reprezintă o hărţuire morală din partea angajatorului aşa cum susţine reclamantul, înregistrarea la nivelul SRR a unor sesizări în ceea ce priveşte săvârşirea unor fapte de natură disciplinară, creează obligaţia/dreptul conducătorului unităţii de a dispune în considerarea atribuţiilor de conducere ce-i revin potrivit legii şi reglementărilor interne ale *** efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, numind o persoană sau o comisie în acest sens, pentru a putea stabili dacă o faptă în legătură cu munca poate fi considerată sau nu abatere disciplinară (art. 247 alin.2 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, art. 68 din Regulamentul Intern al ***).

Reclamantul a avut/are posibilitatea de a contesta în instanţă decizia de sancţionare dacă apreciază că este/a fost neîndreptăţit.

În  concluzie, solicită să se să constate că motivarea reclamantului din cererea de chemare în judecată reprezintă o înşiruire de dispoziţiile legale, fără substanţă, fără a preciza ce anume drepturi /obligaţii /reglementări încalcă angajatorul, şi fără a demonstra/ în concret încălcarea acestora.

 În  ceea ce priveşte daunele morale de 5.000 euro solicitate de reclamant în vederea reparării prejudiciului cauzat de ***,  apreciază că sunt neîntemeiate, motiv pentru care  solicită să fie respinsă pentru următoarele considerente:

,, Dauna morală,, constă în atingerea adusă personalităţii omului: existenţa sa, integritatea corporală şi sănătatea, sensibilitatea fizică sau psihică, sentimentele sale, cinstea, onoarea, prestigiul profesional. Presupusul prejudiciul în discuţie, neavând conţinut economic, nu poate fi evaluabil în bani.

Parata a mai arătat ca nu este probat de către reclamant existenţa prejudiciului, nu este ilustrat în mod concret producerea prejudiciului pretins sau întinderea acestuia, deci rămâne valabil principiul ,,că o afirmaţie care nu este dovedită nu există,,

A mai arătat parata ca existenţa unei tensiuni şi producerea unui stres emoţional sau psihic reprezintă elemente inerente unei situaţii la locul de muncă, astfel încât acordarea daunelor morale nu se impune, iar buna-credinţă a pârâtei ***, în relaţiile cu reclamantul-achiziţionarea trompetei solicitate de reclamant şi punerea la dispoziţie sunt diligenţe pe care pârâta le-a făcut în vederea mulţumirii reclamantului şi a asigurării condiţiilor materiale pentru derularea normală a raportului de muncă. Iar decizia, de a-l sancţiona pe reclamant cu avertisment scris, nu reprezintă un abuz care să dea naştere unor pretenţii întemeiate de acordare de daune morale, ci sancţiunea faptelor sale în relaţiile de muncă cu angajatorul.

Fată de cele menţionate, parata a solicitat să se constate căacţiunea reclamantului este vădit netemeinică, reclamantul nejustificând un interes special şi legitim, utilizând dreptul procesual într-o manieră contrară scopului şi finalităţii acesteia; reclamantul cu rea credinţă a acţionat *** în judecată, cu scopul de a şicana şi discredita ***, nedovedind cele arătate în cererea de chemare în judecată; anterior comunicării acţiunii şi primului termen de judecată, respectiv 05.01.2016, reclamantul a primit instrumentul ce face obiectul dosarului, (motiv pentru care solicită  instanţei să dispună exonerarea pârâtei de la plata oricăror cheltuieli de judecată), şi pe cale de consecinţă solicită  respingerea acţiunii ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată.

In susținerea întâmpinării parata a depus un set de înscrisuri.

În  drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC, art. 12 NCPC, art. 223 NCPC, art.315 alin.1 pct.3 NCPC. art.451 alin.2 NCPC, art.454 NCPC. Legea 53/2003-Codul Muncii, art.68 R.l.

 La data de 23.05.2016 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a reiterat aceleași susțineri ca si in cererea de chemare in judecata.

Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri si martori pentru ambele parți.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Reclamantul, ***, este angajat al paratei *** din ianuarie 2008, conform contractului individual de munca încheiat sub nr. ***, pe o perioada nedeterminata, având funcția de artist instrumentist (SS)- trompeta in formația Big Band ***.

Instanța apreciază ca nefondate susținerile reclamantului, potrivit cărora din mijloacele de probă administrate rezultă comportamentul abuziv, discriminatoriu si hartuitor al paratei, având în vedere şi următoarele considerente:

Principiul egalităţii sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situaţie identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate.

Funcţia acestui principiu fiind aceea de a preveni formularea de distincţii arbitrare şi de a evita diferenţele de tratament juridic fără motive obiective.

Principiul nediscriminării este înscris în toate tratatele şi documentele internaţionale de protecţie a drepturilor omului. Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi. Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca o formă modernă şi perfecţionată a principiului egalităţii tuturor în faţa legii. De altfel, art. 7 din Declaraţia Universală proclamă că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul, fără deosebire, la protecţia egală a legii.

Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare, prevăzut de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este un drept subiectiv substanţial. Textul în discuţie enumeră un număr de 13 motive de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza ei.

Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O. nu are o existenţă independentă în sistemul de protecţie europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care aceasta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situaţie dată, este posibil să fie încălcat, fără a se constata şi o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziţii se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenţie şi/sau de protocoalele sale adiţionale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la Convenţie privitor la interdicţia generală a oricărei forme de discriminare şi cu privire la orice drept recunoscut în legislaţia naţională a unui stat contractant.

Făcând o interpretare nuanţată a prevederilor Convenţiei, organele acesteia au concluzionat însă că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existenţa unor situaţii ale căror particularităţi impun a fi tratate diferenţiat.

Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, numai atunci când autorităţile statele introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

De asemenea, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în concordanţă cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitatea de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluţii diferite pentru persoanele aflate în situaţii distincte.

În plus, Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impune interdicţia generală a oricărei forme de discriminare. Curtea de la Strasbourg reţine două criterii cumulative de definire a discriminării: o inegalitate de tratament în exercitarea sau beneficierea de un drept recunoscut (C.E.D.O., 23 noiembrie 1983, Van der Mussele, Seria A nr. 70, p. 46; C.E.D.O., 18 februarie 1991, Fredin, Seria A nr. 192, p. 60) şi lipsa unei justificări obiective şi rezonabile (C.E.D.O., 23 iulie 1968, Affaire linguistique belge c/Belgique, Seria A nr. 6, p. 9).

În sistemul nostru juridic, principiul analizat se găseşte reglementat în art. 16 alin. (1) din Constituţie şi în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.

Astfel, pentru ca o faptă să fie calificată drept faptă de discriminare, aceasta trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiţii: existenţa unui tratament diferenţiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile) ; existenţa unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare; tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.

Tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Este adevărat că principiul egalităţii între cetăţeni, prin excluderea privilegiilor şi discriminării este garantat şi prin exercitarea drepturilor economice, sociale şi culturale, în special; dreptul la muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare.

De aceea, O.G. nr. 137/2000 prevede că „sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare”.

În aceste condiţii se constată că O.G. nr. 137/2000 prevede expres care sunt faptele şi actele de discriminare, precum şi criteriile de discriminare.

Astfel ca, instanța constata ca, în cauza de faţă nu poate fi vorba de aplicarea unui tratament privilegiat sau discriminatoriu, de constatarea unei inegalităţi, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Din dispoziţiile menţionate mai sus rezultă că discriminarea trebuie să rezulte dintr-o acţiune a unei alte persoane, acţiune constând într-o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă însa, din probele administrate în cauză nu a rezultat că reclamantul a fost supus unei discriminări în sensul dispoziţiilor legale susmenţionate, neputându-se reţine o astfel de acţiune din partea pârâtei.

In ceea ce privește declarația martorului *** instanța o apreciază ca fiind subiectiva si nu va fi avuta in vedere la stabilirea situație de fapt, având in vedere ca acest martor se alfa in litigiu cu societatea parata ce are același obiect ca si cererea ce face obiectul prezentului dosar, iar pe de alta parte declarația acestuia nu se coroborează cu nici un alt mijloc de proba administrat in cauza.

Totodată, instanța constată că din probele administrate şi raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, la domeniul şi instituţiile reglementate prin normele legale în discuţie, având în vedere şi argumentele anterior arătate, rezultă în mod evident că o discriminare a reclamantului în raport cu cele menţionate de acesta în cererea de chemare in judecata, nu poate fi primită, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare, în acord cu definiţia juridică a discriminării din art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată.

În consecinţă, nu se poate reţine în cauză întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire, restricţie, excludere, preferinţă, între persoane care se află în situaţii comparabile şi care sunt tratate în mod diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege şi care are ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

În privinţa aspectelor invocate de reclamant cu privire la încetarea  practicilor abuzive restrictive din punct de vedere profesional, de discriminare si de hartuire morala instanța constata ca prin cererea de chemare in judecata reclamantul a învederat ca parata nu i-a pus la dispoziție instrumentul muzical solicitat decât in ianuarie 2016, însa  din probatoriul administrat în cauză, rezulta ca reclamantul si-a desfășurat activitatea cu ajutorul instrumentelor puse la dispoziție de către parata (fie ca acestea au fost  noi sau vechi), acesta nefiind in imposibilitate de a participa la spectacole datorita neachiziționării de către parata a Trompetei Phaeton PHTFX1100.

Pe de alta parte, instanța constata ca in cauza reclamantul nu probat ca in cadrul orhestrei in care activează, alți artiști instrumentiști - trompeta sa fi beneficiat de instrumente muzicale noi.

In ceea ce privește susținerile reclamantului ce privesc aspecte ce țin de repartizarea sa in distribuții artistice in calitate de solist instrumentist – trompeta, instanța constata ca din niciunul din mijloacele de proba administrate in cauza nu rezulta ca un alt instrumentist – trompeta sa fi fost distribuit in spectacole de mai multe ori decât reclamantul sau sa fi avut mai multe intervenții solistice, iar pe de alta parte reclamantul prin cererea de chemare in judecata nu a menționat programele in care nu a fost distribuit, sugestiile pe care le-a făcut si de care nu s-a ținut cont de către dirijor si daca acesta din urma avea aceasta obligație profesionala.

Totodată, instanța retine, potrivit înscrisurilor existente la dosar ca parata nu i-a încălcat reclamantului dreptul de petiţionare, însa faptul ca punctele sale de vedere nu au fost împărtășite de către conducerea societății parate nu pot fi apreciate ca reprezentând acte de practica abuziva restrictiva, de discriminare sau hartuire.

In consecința, instanţa apreciază că reclamantul nu a precizat în clar ce fapte de hărţuire a efectuat angajatorul-pârât asupra sa şi nici nu le-a dovedit în vreun fel, iar cercetarea sa disciplinara, stabilirea de atribuţii scrise, reprezintă atribuţii ale angajatorului de a-şi coordona şi organiza activitatea în cadrul său, pentru că este dreptul societăţii pârâte să îşi organizeze activitatea, să ia măsurile pe care le consideră necesare cu condiţia legalităţii acestora, nu acte şi fapte de hărţuire a salariatului, astfel că solicitarea acestuia ca pârâta să înceteze faptele de hărţuire la adresa sa, apar ca neîntemeiată.

Instanța mai retine că, în speţă, faptele invocate de reclamant (neprimirea unui instrument, necomunicarea, nedistribuirea in programe, marginalizarea sa ) nu pot determina în concret înlăturarea sau restrângerea exercitării drepturilor conferite salariaţilor de legislaţia muncii ( art. 39 alin.1 Codul muncii), reclamantul neprecizând de altfel, care dintre faptele menţionate ar constitui acte de discriminare si nici nu a menţionat care dintre drepturile ocrotite i-ar fi fost în concret afectate.

Astfel ca, instanţa constatata că nu s-a produs nici un act de hărţuire morală, reclamantul nefăcând dovada unui comportament intimidant din partea pârâtei care să fi determinat la locul de muncă ocupat de reclamant, un cadru ostil, degradant ori ofensiv. Sub acest aspect, s-a apreciat că prin dispoziţiile comunicate reclamantului de către şefii ierarhici, angajatorul nu a dat dovadă de un comportament iraţional, care ar fi putut să lezeze demnitatea salariatului, sarcinile trasate fiind circumscrise în cadrul dreptului angajatorului de organizare a activităţii în cadrul unităţii, de stabilire a atribuţiilor fiecărui salariat, exercitarea controlului asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu. In plus, printre drepturile angajatorului, enumerate in cuprinsul art. 39 alin.2 C. muncii se regăseşte si dreptul acestuia de a da dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor, precum si prerogativa constatării abaterilor disciplinare si aplicării eventualelor sancţiuni.

In ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata 5.000 daune morale, instanta retine  că acesta nu a dovedit prejudiciul suferit din culpa pârâtei-angajator, nu a dovedit întinderea acestuia, legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtei şi prejudiciul suferit de reclamant.

Aceasta, deoarece, potrivit art.269 din C o d u l m u n c i i, „angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

Astfel, pentru a putea fi invocate dispoziţiile acestui articol, trebuie să fie dovedite prejudiciul suferit, culpa angajatorului şi acest prejudiciu să fi fost suferit în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.

Cu privire la cererea reclamantului de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată deoarece partea adversă nu a căzut în pretenţii, astfel că nu are nicio culpă procesuală care să fi determinat demersul judiciar de faţă.

In consecința, faţă de motivele de fapt şi de drept expuse mai sus, instanta va respinge cererea, ca neîntemeiata.

Instanța având in vedere dispozițiile art.448 alin.1 pct.2 N. C. pr. civ. constata ca prezenta hotărâre  este executorie provizoriu de drept si fata de dispozițiile art.471 N. C.pr.civ. apelul se va depune la Tribunalul Bucureşti - Secția a VIII, potrivit art. 490 C.p.c. sub sancţiunea nulităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acțiunea judecată formulată de reclamantul ***, cu domiciliul în , cu domiciliul procesual ales în ",  în contradictoriu cu pârâta ***, cu sediul în, ca neîntemeiata.

Cu apel in termen de 10 de zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea caii de atac se depune la Tribunalul București – Secția a VIII Civila Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, sub sancțiunea nulității.

Pronunţată în şedinţa publica, azi, 28.09.2016.

PRESEDINTE,

ASISTENT JUDICIAR, ASISTENT JUDICIAR,

GREFIER,

Domenii speta

Spete similare