Contract între profesionişti încheiat prin intermediul poştei electronice

Semnarea contractului în modalitatea agreată de către părţi, respectiv transmiterea proiectului de contract prin intermediul poştei electronice, semnarea acestuia de către reprezentantul pârâtei şi aplicarea sigiliului societăţii, urmate de retransmiterea contractului către reclamantă prin acelaşi mijloc de comunicare, este legală,contractul  producând efecte juridice.

Decizia civilă nr. 293/03.04.2017- Secţia a II a Civilă,  de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş la data de 03.05.2016 sub nr.1695/208/2016, reclamanta X a chemat în judecată pârâta Y, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata debitului de 54.992 lei, reprezentând debit aferent facturilor nr. XXX.

Prin sentinţa civilă nr. 1573 din 01.11.2016 Judecătoria Caransebeş a admis cererea reclamantei XXX şi a obligat  pârâta  să achite reclamantei suma de 59.992,45 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, în baza contractului nr.XXX pârâta  a închiriat de la reclamanta utilaje de tip „cilindru compactor”, pe perioada 01.05.2013 – 01.08.2013.

Conform art.3.1. din contract, tariful de închiriere este de 2500 euro/lună calendaristică, iar contractul s-a încheiat pe o perioadă de 3 luni – 01.05.2013 – 01.08.2013, cu posibilitate de prelungire.

În baza acestui contract s-au emis facturile nr. XXX pentru suma de  13.897,30 lei, acceptată la plată de pârâtă, factura  XXX pentru suma de  27.222,34 lei şi factura  XXX pentru suma de 13.872 lei. Cele 2 facturi au fost comunicate de reclamantă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire .

Întrucât nu a achitat contravaloarea facturilor, pârâta a fost somată cu adresa XXX, comunicată acesteia conform  confirmării – fila 20 dosar, să achite aceste facturi.

Pârâta susţine că nu a achitat facturile întrucât nu a semnat contractul de închiriere şi nu şi-a însuşit aceste facturi. Apărarea pârâtei a fost respinsă de Instanţă, întrucât contractul a fost semnat şi ştampilat de reprezentantul pârâtei. De asemenea, conform procesului verbal din 02.05.2013, pârâta a preluat în stare de funcţionare cilindrul compactor, iar procesul verbal este semnat şi ştampilat de reprezentantul pârâtei.

Factura comercială este un înscris sub semnătură privată prin care se constată de regulă, executarea unei operațiuni comerciale, respectiv o notă scrisă privitoare la mărfurile vândute sau la serviciile prestate in care acestea sunt arătate amănunțit, indicându-se natura, calitatea, cantitatea, prețul.

De aceea factura comercială face dovada împotriva emitentului și în favoarea destinatarului ei, iar,  dacă factura este acceptată de către destinatar, ea face dovada și în favoarea emitentului. Aceasta face dovada contra emitentului, in privința întregului ei cuprins, independent de faptul dacă a fost acceptată sau nu, fundamentul juridic al acestei forțe probante fiind mărturisirea extrajudiciară.

Factura nu face dovada împotriva destinatarului decât în cazul în care este acceptată deoarece nu se poate preconstitui un mijloc de probă contra unei persoane, fără concursul acesteia.

Acceptarea poate fi expresă (când destinatarul subscrie exemplarul ce i-a fost expediat prin persoana mandatată in acest sens, apoi îl restituie emitentului, ori când confirmă factura printr-o scrisoare, telegramă, fax, telefon sau chiar verbal) dar și tacită (când rezultă din manifestări de voință neîndoielnice care atestă efectuarea  lucrărilor si asumarea  obligaţiei de  plata.

Conform contractului de închiriere şi procesului-verbal de predare primire, pârâta a beneficiat de serviciile reclamantei, a acceptat obligaţia de plată pentru închirierea utilajului. Faptul că nu a semnat două facturi este nerelevant în cauză, obligaţiile sale contractuale fiind evidente.

Văzând înscrisurile administrate în probaţiune de reclamantă, instanţa a reţinut ca fiind dovedite relaţiile contractuale invocate de aceasta şi ca atare, îndeplinirea condiţiilor prev. de art.1350, 1270 Noul Cod civil, potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante şi trebuie executat cu bună credinţă, creditorul având dreptul la îndeplinirea exactă a obligaţiei .

Instanţa a reţinut că, în cauza de faţă, reclamanta a făcut dovada existenţei raportului juridic şi a drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din acesta, iar având în vedere că pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor asumate, neexecutarea se prezumă.

Întrucât pârâtul nu a achitat contravaloarea chiriei convenită cu reclamanta, conform contractului încheiat între părţi, Instanţa a admis cererea reclamantei X împotriva pârâtei Z.

În baza art.453 Cod procedură civilă a obligat pârâta  să achite reclamantei suma de 59.992,45 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel la data de 28.12.2016 apelanta-pârâtă Y. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului au arătat că este inadmisibil ca instanţa de judecată să poată face referire la aspectele cuprinse în precizarea de acţiune, în condiţiile în care şedinţa de judecata s-a încheiat în jurul orelor 12, iar precizarea de acţiune a fost depusă după ce cauza a rămas în pronunţare, iar precizarea de acţiune şi actele ce o însoţeau nu i-au fost comunicate sub nicio formă şi nu au fost puse în discuţia părţilor.

Este adevărat, că se pot face precizări eu privire la cuantumul sumei solicitate, astfel de precizări nefiind de natură să reprezinte o modificare a acţiunii iniţiale, dar în contextul în care precizarea este însoţită de probe care nu au fost anexate acţiunii iniţiale şi nu au fost puse în discuţia părţilor, instanţa de judecată trebuia să le înlăture de Ia analiză, mai ales în condiţiile în care acestea au fost depuse după închiderea dezbaterilor şi după terminarea şedinţei de judecată, sau avea posibilitatea redeschiderii dezbaterilor, pentru a-i fi comunicate actele depuse în apărare de către reclamantă.

În susţinere a invocat următoarele considerente:

-în ceea ce priveşte contractul nr. 904/01.05.2013, care se susţine cu ar servi ca temei al relaţiilor comerciale dintre părţi, acesta nu este semnat de către nici una din părţi, nici măcar de către reclamantă, astfel încât pretenţia că un astfel de document să poată servi scopului pretins prin acţiune, este imposibil de acceptat de către instanţa de judecată.

-referitor la faptul că facturile solicitate la plată ar fi fost însuşite, nici această afirmaţie nu este corectă, deoarece deşi iniţial a fost emisă o factură privind închirierea unui utilaj, respectiv factura nr. 2342.1/10.06.2013, în valoare de 33.397,30 lei, aceasta fiind transmisă prin poştă, aşa cum rezultă din borderoul anexat, era imposibil ca reclamanta să fie în posesia acestui exemplar care să poarte ştampila societăţii, ştiut fiind faptul că în condiţiile în care factura se transmite prin poştă, ea nu mai este semnală şi ştampilată de căite beneficiar.

Ceea ce este demn de menţionat este faptul că reclamanta nu putea fi în posesia unui exemplar al facturii care să poarte sigiliul societăţii, decât în cazul în care această factură îi era restituită.

-în schimb referitor la celelalte donă facturi, din acestea nu reiese sub nicio formă că ele ar fi fost însuşite de către societate, astfel încât afirmaţia reclamantei, apare ea fiind lipsită de orice femei.

Factura face dovadă contra emitentului în tot ce se referă în cuprinsul său, fiind o manifestare de voinţă a acestuia, indiferent dacă destinatarul mărfii o acceptă sau nu.

De exemplu, în cazul unui contract de vânzare-cumpărare indiferent de atitudinea adoptată de către cumpărător, factura va reprezenta o declaraţie unilaterală de voinţa a vânzătorului şi cumpărătorul, fiind în detenţia facturii, are dovada obligaţiei vânzătorului de a-i preda bunurile mobile indicate în ea, chiar dacă nu a semnat-o.

Acceptarea facturii poate rezulta fie din subscrierea exemplarului de factură, fie din comunicări scrise, telefonice, telegrafice sau transmis prin fax, telex, ori chiar oral, caz în care poate fi dovedită prin orice mijloc de probă admis de legea comercială sau de cea civilă.

Acceptarea facturii trebuie să fie expresă, de obicei se realizează prin semnarea ei, dar numai însoţită de completarea rubricilor aferente delegatului şi a dalelor de identificare ale acestuia, pentru a se putea stabili dacă poate avea calitatea de a accepta la plată factura, simpla înmânare a facturii neechivalând cu acceptarea ei, sens în care a invocat printr-o decizie Î.C.C.J. Secţia comercială şi anume Decizia nr. 4676 din 6 octombrie 2000.

Totuşi, în practică este admisă şi o acceptare tacită a facturii de către destinatarul său, prin primirea fără obiecţii a facturii şi mărfii, acestea însemnând acceptarea tacită a preţului de pe factură. Această modalitate de acceptare se realizează în cazurile de transmitere la distanţă a facturii.

Majoritatea autorilor în doctrină susţin că simpla tăcere a destinatarului nu poate avea valoarea unei acceptări tacite a facturii, însă părţile, prin contractul încheiat, pot conveni ca tăcerea destinatarului să constituie acceptare, dacă într-un anumit termen de la primirea facturii destinatarul nu face nicio obiecţie.

În cazurile în care în factură au fost trecute de către emitent anumite clauze care nu sunt acceptate de către destinatar, problema opozabilităţii lor depăşeşte limitele puterii probatorii ale facturii, fiind în prezenţa dezacordului părţilor. Aşa cum s-a afirmat în doctrină, problema capătă un cadru mal larg, acela al formării contractelor.

Totodată, învederează faptul că nu au fost respectate nici normele metodologice, cuprinse la art. 21 al. 4 lit. m), punct 43 din Codul fiscal.

În drept, a invocat prev. art. 466 şi urmat. C.pr.civ. precum şi celelalte prevederi legale la a făcut referire în cuprinsul prezentului apel.

În temeiul prev. art. 411 C. pr. civ. a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă

Intimata-pârâtă Y a formulat la data de 31.01.2017, în susţinere, întâmpinare, f.10-13, prin care a solicitat respingerea apelului formulat în cază ca nefondat şi menţinere ca temeinică şi legală, a seminţei civile, respingerea cheltuielilor de judecată solicitate de apelantă

În susţinere a arătat că, practica uzată de cele două societăţi, pentru comunicarea documentelor spre a fi semnate, era transmiterea acestora prin poştă sau e-mail, deoarece sediile sociale ale celor două societăţi, nu se aflau în aceeaşi localitate.

Astfel, paratei i-a fost transmis contractul nr. 904 de către X, spre a-1 semna şi a-1 remite semnat creditoarei X.

Învederează instanţe, că X a primit contractul nr. 904/30.04.2013, de la debitoare, prin e-mail, la data de 02.05.2013. Contractul în speţă, a fost semnat, ştampilat şi trimis prin e-mail, de către debitoare, din raţiunea demarării relaţiilor contractuale, urmând ca apoi să fie remis prin poştă, la o dată ulterioară.

În acelaşi mod i-a fost transmis şi procesul-verbal de predare-primire nr. 03/02.05.2013, privind utilajul închiriat de către X societăţii debitoare Y.

Întrucât, subscrisa, nu a mai primit de la Y. în original, nici contractul nr. 904/30.04.2013, nici procesul-verbal nr. 03/02.05.2013, de predare-primire a utilajului închiriat, prin poştă, a semnat şi ştampilat, în original pe exemplarele primite de Ia debitoare prin e-mail. În dovedirea celor arătate a depus corespondenţa prin e-mail purtată cu debitoarea, precum şi contractul nr. 904/30.04.2013, cu procesul verbal de predare primire nr. 03/02.05.2013. Potrivit art. 1240 Cod Civil: „(1) Voinţa de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris”.

(2) Voinţa poate fi manifestata şi printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei părţilor. practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare”.

Susţinerea debitoarei referitoare la faptul că precizările depuse prin poştă la data de 25.10.2016, ar fi parvenit la dosarul cauzei după închiderea şedinţei de judecată din data de 01.11.2016, nu au fost probate de către apelantă cu niciun mijloc de probă.

 Astfel că, în virtutea contractului nr. 904/30.04.2013, sau în lipsa acestuia,  între cele două societăţi comerciale au avut loc relaţii comerciale, bazate pe un comportament care nu a lăsat loc de îndoială în ceea ce priveşte manifestarea de voinţă. Mai mult, debitoarea nu are niciun mijloc de probă prin care şi-ar fi exprimat dezacordul ceea ce privesc serviciile de închiriere prestate de X sau valoarea facturilor în cauză.

Declaraţia nr. 394  „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrare în scopuri de TVA” - se depune obligatoriu, la organele fiscale, de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care trebuiesc declare livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile de bunuri şi servicii realizate pe teritoriul României, către /de la orice persoană.

De asemenea, pârâta susţine că ar fi remis X. factura nr. XXX, în valoare de 13.897,30 lei, pentru motivul că nu ar fi fost de acord cu valoarea acesteia.

A mai arătat că cele susţinute de către pârâtă nu se probează, întrucât nu se justifică motivul pentru care ar fi semnat şi ştampilat factura nr. XXX şi apoi să o remită subscrisei, dacă aceasta nu ar fi fost acceptată la plată. Or, faptul că această factură a fost acceptată la plată de către debitoare, se poate deduce şi din comportamentul debitoarei de continuare a relaţiilor comerciale cu X până în luna septembrie 2013.

De asemenea, factura nr, XXX, în valoare de 27.222,34 lei, şi factura nr. XXX, în valoare de 13.872,81 lei, i-au fost comunicate pârâtei prin poştă fără ca acesta să-şi fi exprimat dezacordul cu privire la sumele facturate.

Prin urmare, la data prezentei pârâta datorează suma de 54.992,45 Ici.

De asemenea, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată provocate de demersurile procedurale necesare în vederea apărării.

Factura a fost semnată de către administratorul acesteia, astfel că, nu se justifică de către pârâtă nicio cheltuială efectuată în scopul acestor demersuri procedurale, astfel că reclamanta nu poate fi bănuită de rea credinţă, în demersul său, întrucât aceasta şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută, aşa cum a arătat, iar chestiunea dezbătută în cauză, este îndeplinirea obligaţiei reciproce a debitoarei, în speţă plata pentru serviciul prestat de către X.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 205 Cod. Pr.civ.

A solicitat judecarea cauzei şi în lipsă conform art. 411 alin. I pct. 2 teza a 11-a C.Pr.Civ.

La data de 22.02.2017 apelanta-pârâtă Y. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat motivele cererii de apel.

Examinând sentinţa atacată, în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, tribunalul a constatat că apelul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1240 Cod Civil: „(1) Voinţa de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris”. (2) Voinţa poate fi manifestata şi printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei părţilor. practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare”.

În aceeaşi ordine de idei, art. 277 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că,, înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic , face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic,,.

În cauza de faţă , se constată că între cele două societăţi comerciale au avut loc relaţii comerciale în virtutea contractului de închiriere utilaje  nr. 904/30.04.2013, prin care pârâta Y a închiriat de la reclamanta X utilaje de tip „cilindru compactor”, pe perioada 01.05.2013 – 01.08.2013( filele 52-55 dosar).

Apelanta-pârâtă invocă în apărare faptul că acest contract nu poate servi ca temei al relaţiilor comerciale dintre părţi , deoarece el nu există, nefiind semnat de către nici una dintre părţi, nici măcar de reclamantă.

Examinând probele cauzei, tribunalul reţine că semnarea acestui contract s-a efectuat în modalitatea agreată de către părţi, respectiv transmiterea proiectului de contract prin intermediul poştei electronice , semnarea acestuia de către reprezentantul pârâtei şi aplicarea sigiliului societăţii , urmate de retransmiterea contractului către reclamantă prin acelaşi mijloc de comunicare. Astfel, la fila 51 dosar fond se află ataşată corespondenţa prin e-mail purtată între părţi , care face dovada celor menţionate. În plus, se constată că pârâta a semnat şi procesul-verbal nr. 03/05.05.2013 de predare-primire a cilindrului compactor de acelaşi tip şi cu serie identică cu cea menţionată în contract, precizându-se că utilajul se află în stare de funcţionare( fila 52 ).

Prin urmare, apărarea pârâtei va fi respinsă, întrucât contractul a fost legal semnat şi ştampilat , producând efecte juridice în sensul celor ce succed.

Astfel, în baza acestui contract , s-au emis facturile nr. XXX pentru suma de  13.897,30 lei, factura fiind semnată şi ştampilată de pârâtă , factura  XXX pentru suma de  27.222,34 lei şi factura  XXX pentru suma de 13.872 lei. Cele două facturi au fost comunicate de reclamantă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire (fila 20 dosar).

Pârâta nu a achitat contravaloarea facturilor, deşi a fost somată în acest sens cu adresa 935/04.09.2015, comunicată prin poştă cu confirmare de primire.

În consecinţă, aşa după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, se constată că reclamanta a făcut dovada existenţei raportului juridic şi a drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din acesta, iar având în vedere că pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor asumate, neexecutarea se prezumă.

Pentru toate aceste motive, tribunalul, în temeiul disp. art. 480 alin. (1) C,pr.civ., a respins ca neîntemeiat apelul formulat de către apelanta-pârâtă.

Domenii speta

Spete similare