Încălcarea dreptului la apărare – consecinţe desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare

Decizie 60/CCP din 21.07.2016


Prin încheierea penală nr. 325 din 17 mai 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

În baza art. 5491 din Codul de procedură penală, art.3 al.l din O.U.G. nr. 14/31 ianuarie 2007 republicată şi art.1 lit. „d" din H.G. nr.731/2007, s-a dispus trecerea în proprietatea privată a statului şi valorificarea cantităţii de 499 de pachete cu ţigări marca „Jin Ling” de provenienţă duty free şi a autoturismului marca VW Passat, de culoare albastru, având numărul de înmatriculare xxxxx, serie şasiu xxxxx, depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, conform dovezilor seria P nr. xxxxx din 09.12.2014.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanţe a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03 martie 2016 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei a solicitat trecerea în proprietatea privată a statului şi valorificarea cantităţii de 499 de pachete cu ţigări marca „Jin Ling” de provenienţă duty free şi a autoturismului marca VW Passat, de culoare albastru, având numărul de înmatriculare xxxxx, serie şasiu xxxxx, depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, conform dovezii seria P nr. xxxx din 09.12.2014 şi dovezii seria P nr. xxxxxx/09.12.2014, având în vedere actele de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 2535/P/2014 privind pe inculpatul MP cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.

În motivarea sesizării s-a arătat că, în data de 08.12.2014, ora 09,50 organele poliţiei de frontieră au oprit pentru control pe DN-18 în localitatea Tisa, autoturismul marca VW Passat cu nr de înmatriculare xxxxx, condus de inculpat, iar la controlul efectuat asupra maşinii, a fost descoperită sub bara de protecţie din spate o foaie de metal prinsă în şuruburi de caroseria acesteia, iar deasupra s-au găsit 499 pachete cu ţigări marca Jin Ling de provenienţă duty free.

Probele administrate nu au evidenţiat un element esenţial pentru stabilirea răspunderii penale, nefiind răsturnată prezumţia de vinovăţie.

Autovehiculul utilizat la săvârşirea infracţiunii a cărui valoare este de 2500 de euro, aparţine conform certificatului de înmatriculare, ca fiind proprietatea S.C. xxxxxx S.R.L. Sighetu Marmaţiei, dar administratorul care a fost audiat în calitate de martor a declarat că l-a dat în folosinţă lui MF, vecin cu sediul firmei, dar la adresa indicată nu a fost găsită nici o persoană.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 3 alin. 1 din OUG nr. 14/2007 republicată, bunurile confiscate sau neridicate potrivit legii în orice procedură judiciară  trec în proprietatea statului în temeiul unei încheieri emise de judecătorul de cameră preliminară sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care se dispune  valorificarea acestora.

Potrivit art. 1 lit. d din H.G. nr. 731/2007, bunurile mobile părăsite ai căror proprietari sunt neidentificaţi, predate pe bază de proces-verbal organelor de poliţe, sau bunurile mobile descoperite de organele poliţiei de frontieră în zonele de competenţă care nu au fost reclamate de proprietari timp de 1 an, intră în proprietatea statului şi se valorifică potrivit legii.

În cauză, s-a constatat că  se impune preluarea în favoarea statului a bunurilor ce au fost produse prin comiterea infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României cu modificările şi completările ulterioare, astfel că, în baza art.5491 din Codul de procedură penală, art.3 al. 1 din O.U.G. nr. 14/31 ianuarie 2007 republicată şi art.1 lit. „d" din H.G. nr.731/2007, va admite sesizarea potrivit dispozitivului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie numitul MP solicitând, prin apărător ales, admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Ulterior s-a depus o precizare prin care se arată că intimatul îşi menţine contestaţia formulată.

În susţinerea acestei solicitări se arată că încheierea pronunţată în cauză de Judecătoria Sighetu Maramaţiei este lovită de nulitate pentru că intimatului i-a fost încălcat dreptul la apărare şi nu i s-a dat posibilitatea dovedirii regimului juridic a bunului mobil propus spre confiscare. În acest sens se invocă faptul că la termenul stabilit de instanţă deşi a solicitat justificând cererea printr-o adeverinţă eliberată de barou instanţa a respins cererea cu motivarea că judecarea sesizării are loc fără citarea părţilor şi fără prezenţa procurorului.

Examinând contestaţia declarată prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale în materie, judecătorul de cameră preliminară a constatat următoarele:

Prin încheierea penală nr. 325 din 17 mai 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, iar în baza art. 5491 din Codul de procedură penală, art.3 al.l din O.U.G. nr. 14/31 ianuarie 2007 republicată şi art.1 lit. „d" din H.G. nr.731/2007, s-a dispus trecerea în proprietatea privată a statului şi valorificarea cantităţii de 499 de pachete cu ţigări marca „Jin Ling” de provenienţă duty free şi a autoturismului marca VW Passat, de culoare albastru, având numărul de înmatriculare xxxx, serie şasiu xxxxxx, depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, conform dovezilor seria P nr. xxxxx din 09.12.2014.

Din actele dosarului rezultă că pentru termenul fixat în cauză la data de 29 martie 2016 instanţa a dispus citarea părţilor, termen la care intimatul MP, prin apărător, a solicitat amânarea cauzei pentru a i se da posibilitatea să facă dovada regimului juridic al autoturismului suspus confiscării. Cererea de amânare a fost admisă fixându-se termen la data de 17 mai 2016, termen la care apărătorul ales al intimatului a depus o cerere de amânare a judecării cauzei motivat de faptul că la acea dată este plecat în concediu de odihnă, cerere justificată cu adeverinţă eliberată de la Baroul Maramureş.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, constatând că cererea se judecă fără citarea părţilor, a respins cererea de amânare formulată în cauză.

Este adevărat că potrivit art. 549 ind. 1 alin.3 (anterior modificării) judecătorul de cameră preliminară se pronunţa asupra cererii prin încheiere în cameră de consiliu fără participarea procurorului şi persoanelor prevăzute la alin.2. Aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale (prin decizia 166/2016 a Curţii Constituţionale), iar ulterior, în acord cu această decizie, a fost modificat şi articolul menţionat mai sus în sensul că la soluţionarea unei asemenea cereri se citează părţile.

Nesocotind aceste dispoziţii, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a constatat greşit că soluţionarea unei asemenea cereri se face fără citarea părţilor încălcând un drept fundamental al acestora, respectiv dreptul la apărare. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 10 alin.5 C.pr.pen. care prevăd că organele judiciare au obligaţia de a asigura exercitarea efectivă şi deplină a dreptului la apărare de părţi şi subiecţii procesuali în tot cursul procesului penal. În cauză, deşi intimatul avea apărător ales, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a respins cererea acestuia de amânare a cauzei chiar dacă această solicitare era justificată.

În acest context, analizând încheierea în raport şi de dispoziţiile legale invocate, tribunalul a constatat că aceasta a fost dată cu încălcarea unor norme imperative motiv pentru care aceasta a fost desfiinţată.

Având în vedere cele menţionate mai sus, s-a admis contestaţia formulată de contestator împotriva încheierii penale nr. 325 din 17.05.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 614/307/2016, având ca obiect confiscare specială, s-a desfiinţat încheierea atacată şi s-a trimis cauza aceleaşi instanţe care cu respectarea dispoziţiilor 549 ind. 1 C.pr.pen. astfel cum au fost modificate, va proceda la rejudecare ei.