Recurs. Stabilirea datei declarării în cazul comunicării instanţei a cererii de recurs prin e-mail

Decizie 2633 din 31.10.2013


Recurs. Stabilirea datei declarării în cazul comunicării instanţei a cererii de recurs prin e-mail

Legea nr. 62/2011 – art. 215

Codul de procedură civilă – art. 104

Noul Cod de procedură civilă – art. 183

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 – art. 93

Prevederile art. 104 Cod procedură civilă reglementează situaţia actelor de procedură trimise prin poştă instanţei de judecată, stipulând că se socotesc îndeplinite în termen, dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea termenului. Ele sunt dispoziţii de procedură, astfel încât sunt de strictă interpretare.

Reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit ca, prin cerinţele formale impuse, să asigure existenţa unei dovezi certe referitoare la data îndeplinirii actului de procedură. Dacă legiuitorul ar fi dorit să recunoască ca act de procedură efectuat în termen, actul de procedură expediat prin e-mail, în afara programului de lucru al instanţei şi deschis ulterior expirării termenului, ar fi prevăzut expres acest lucru.

Art. 93 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prevede că actele de sesizare ale instanţei depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştă, curier sau fax sau în orice al mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde în aceeaşi zi primesc dată certă. Aceste dispoziţii nu reglementează noţiunea de „act de procedură efectuat în termen”, iar din cuprinsul lor rezultă că data certă este data de la registratura instanţei.

Actul de procedură poate fi expediat prin e-mail, însă data înregistrării acestuia la instanţă este data certă aplicată de serviciul registratură al instanţei.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 2633 din 31 octombrie 2013, dr. C.P.

Prin sentinţa civilă nr. 1402/25.04.2013, pronunţată în dosarul nr. 4647/30/2012, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de reclamanta F.A. SA - Centrul de Afaceri Obor împotriva pârâtei T.L.M., a obligat pârâta la plata sumei de 7323,56 lei către reclamantă, cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 29 februarie 2012 până la data efectuării plăţii către reclamantă, şi a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, începând cu 10 octombrie 2011, pârâta a fost angajată a companiei reclamante, pe postul de funcţionar economic la Agenţia Timiş, iar printre atribuţiile acesteia se numără şi gestiunea casieriei din agenţie.

La data de 19 martie 2012, pârâta a intrat în concediu medical, context în care documentele şi numerarul aflat în casieria Agenţiei Timiş au rămas la aceasta. Concediul medical s-a prelungit până în luna mai 2012. Datorită faptului că reclamanta nu a putut efectua operaţiunile contabile specifice închiderii de lună, în vederea încheierii situaţiilor contabile la 31 martie 2012, conducerea companiei a decis inventarierea gestiunii Agenţiei Timiş, la data de 2 aprilie 2012. În urma inventarierii, în dulapuri nu s-au găsit: registrul de casă, documentele anexă la registrul de casă, chitanţierul de casă, chitanţierul de casă în lucru având seria FATA nr. 6591501 până la 6591550, dosarele cu actele de casă şi bancă. Totodată, lipseau procesele-verbale de predare-primire a formularelor cu regim special, situaţie pentru care nu se putea stabili imediat şi cu certitudine soldul casei la data de 31 martie 2012.

Răspunderea materială a salariaţilor, reglementată de art. 254 alin. 1 din Codul muncii, este o formă de răspundere patrimonială specifică, iar condiţiile pentru angajarea acesteia sunt îndeplinite în speţă.

Pârâta, în calitatea sa de funcţionar economic, la plecarea în concediu  medical, nu a procedat la predarea gestiunii, respectiv numerar şi instrumente contabile, în condiţiile legii, iar procesul-verbal încheiat între pârâtă şi numiţii Pătrulescu Emil şi Toth Zoltan nu face nici o referire la documentele cu regim special şi la valorile materiale, nu face trimitere expresă la o listă de inventar, ce ar fi fost predate, fapt care rezultă şi din expertiza efectuată de expertul contabil.

Expertiza efectuată în cauză a reliefat că, la data de 28 februarie 2012, exista în casieria Agenţiei Timiş suma de 6338,71 lei, sumă nepredată de pârâtă persoanelor competente din cadrul reclamantei.

În perioada 6 martie 2012 – 7 martie 2012, s-au emis chitanţe din cotorul predat pârâtei pentru suma de 984,85 lei, astfel că, în total, pârâta nu a decontat şi justificat suma de 7323,56 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta T.L.M., înregistrat la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 4647/30/ 26.08. 2013, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului, pârâta-recurentă a arătat, în esenţă, că prima instanţă a fost indusă în eroare cu privire la starea de fapt şi de drept reală referitor la modul cum se ţine contabilitatea la sucursala din Timişoara, deoarece un exemplar al tuturor actelor contabile sunt la sediul central din Bucureşti.

Dacă s-ar fi verificat atât încasările, cât şi plăţile făcute de sucursala din Timişoara în perioada 1 martie 2012 – 19 martie 2012, s-ar fi constatat că, în data de 16 martie 2012, registrul de casă a fost închis cu suma de 0 lei.

Pârâta a predat toate actele contabile, iar originalele le-a trimis la Bucureşti, prin Fan Curier. Cotoarele de la chitanţier şi registrul de casă le-a predat, conform procesului-verbal, persoanelor cărora Bucureştiul i-a ordonat.

Totodată, a solicitat completarea probatoriului cu înscrisuri.

Prin întâmpinare, reclamanta-intimată a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Faţă de împrejurarea că hotărârea instanţei de fond a fost comunicată pârâtei-recurente la data de 18 iulie 2013, astfel încât termenul de recurs s-a împlinit la data de 29 iulie 2013, iar recursul a fost înregistrat la registratura instanţei la data de 30 iulie 2013, potrivit ştampilei aplicată pe cererea de recurs, la termenul de judecată din 24 octombrie 2013, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii recursului.

Pârâta T.L.M. a depus concluzii scrise cu privire la excepţia tardivităţii şi a arătat că aplicarea dispoziţiilor vechiului cod de procedură civilă interpretat prin prisma menţiunilor noului cod de procedură civilă este inadmisibilă şi ar reprezenta o discriminare.

Codul de procedură civilă aplicabil speţei reglementează posibilitatea transmiterii cererilor şi a tuturor actelor de procedură prin fax, în acest sens fiind şi prevederile art. 86 alin. 3 Cod civil, care se aplică pentru identitate de raţiune şi în cazul comunicării actelor de sesizare a instanţelor judecătoreşti de către justiţiabili, nu doar în cazul comunicărilor de acte de procedură de către instanţa de judecată către justiţiabili.

În susţinerea acestui punct de vedere a invocat şi dispoziţiile art. 93 alin. 1 din Hotărârea nr. 387/2005, modificată, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, care permit transmiterea cererilor de chemare în judecată, apel, recurs prin fax sau e-mail, nu numai prin intermediul poştei.

Singurul aspect care trebuie verificat în cauză este dacă menţiunile de pe cererea de recurs privind data, ora şi secunda reprezintă sau nu data certă, în sensul art. 1182 Cod civil raportat la art. 86 alin. 3 Cod procedură civilă şi art. 94 alin. 2 din Hotărârea nr. 387/2005, modificată.

Analizând excepţia tardivităţii prin prisma dispoziţiilor art. 299, 301, 103 şi 104 Cod procedură civilă raportate la prevederile art. 215 din Legea nr. 62/2011, care instituie un termen de recurs special de 10 zile pentru cazurile care au ca obiect soluţionarea unui conflict de drepturi, instanţa de recurs a apreciat excepţia de tardivitate a recursului întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Hotărârea a fost comunicată pârâtei-recurente la data de 18 iulie 2013, aceasta având la dispoziţie un termen de 10 zile pentru a formula recurs, potrivit art. 215 din Legea nr. 62/2011, termen care se calculează în conformitate cu dispoziţiile art. 101 Cod procedură civilă.

În aceste condiţii, ultima zi de declarare a recursului a fost 29 iulie 2013, zi lucrătoare.

Pârâta avea posibilitatea să înregistreze recursul la registratura instanţei, în timpul programului de lucru cu publicul, până cel mai târziu în 29 iulie 2013 sau, cel mai târziu în data de 29 iulie 2013, să îl depună la poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare  de primire, conform art. 302 Cod procedură civilă coroborat cu art. 104 Cod procedură civilă.

 Pârâta nu a depus cererea de recurs în această modalitate, ci în data de 29 iulie 2013, la ora 23,45, menţiune care nu constituie dată certă, neputând fi verificată, în afara programului de lucru al instanţei şi al serviciilor poştale, a înţeles să expedieze recursul, prin e-mail, pe adresa de secretariat a instanţei, e-mailul fiind deschis în timpul zilei de lucru imediat următoare, moment în care a fost înregistrat la registratură şi a primit dată certă, respectiv la data de 30 iulie 2013.

Dispoziţiile art. 104 Cod procedură civilă reglementează situaţia actelor de procedură trimise prin poştă instanţei de judecată, stipulând că se socotesc îndeplinite în termen, dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea termenului.

Reglementarea acestei proceduri, care a rămas în vigoare inclusiv după modificarea Codului de procedură civilă, prin Legea nr. 202/2010 (art. I pct. 5 care a modificat art. 86 din Codul de procedură civilă), în sensul introducerii de dispoziţii noi cu privire la citarea părţilor şi prin alte mijloace, în afara agentului procedural şi prin serviciul poştal, care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, conduce la concluzia că legiuitorul a dorit o procedură care, prin cerinţele formale impuse, să permită realizarea unei dovezi certe referitoare la data îndeplinirii actului de procedură, respectiv a expedierii actului de procedură, în speţă a exercitării căii de atac.

O astfel de procedură, chiar dacă poate fi considerată formalistă, se justifică prin efectele juridice determinate de exercitarea căii de atac în termen legal.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să recunoască ca act de procedură efectuat în termen, actul de procedură expediat prin e-mail, în afara programului de lucru al instanţei şi deschis ulterior expirării termenului, ar fi prevăzut expres acest lucru.

În acest sens, chiar dacă nu are aplicabilitate în speţă, este de remarcat că art. 183 din Noul Cod de procedură civilă nu a prevăzut aceasta, extinzând noţiunea de „act de procedură în termen” la cele depuse la un serviciu de curierat rapid sau serviciu specializat de comunicare, recipisa oficiului poştal, înregistrarea sau atestarea făcută de serviciul de curierat sau comunicare  făcând dovada datei certe.

Art. 93 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, invocat de pârâtă, prevede că actele de sesizare ale instanţei depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştă, curier sau fax sau în orice al mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde în aceeaşi zi primesc dată certă.

Aceste dispoziţii nu reglementează noţiunea de „act de procedură efectuat în termen”, iar din cuprinsul lor rezultă că data certă este data de la registratura instanţei.

Instanţa nu neagă posibilitatea de a se expedia calea de atac prin e-mail, însă data înregistrării acesteia la instanţă este data certă aplicată de serviciul registratură.

Cum dispoziţiile art. 104 Cod procedură civilă sunt dispoziţii de procedură, de strictă interpretare, instanţa de recurs a apreciat că recursul a fost depus la instanţă la data de 30 iulie 2013, fiind tardiv.

Împrejurarea că, într-o altă speţă, recursul a fost apreciat ca fiind depus în termen nu are nici o relevanţă în prezenta cauză, instanţa pronunţându-se în funcţie de propriile constatări.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 103 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul declarat de către pârâtă ca tardiv.