Executare pedepse aplicate unor persoane prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte state. Intervenirea unei legi penale noi. Declinare competenţă de soluţionare a cererii în favoarea tribunalului.

Sentinţă penală 76/P din 23.05.2017


Deşi curţile de apel au competenţa materială de soluţionare a procedurii de transfer a executării pedepselor aplicate unor persoane prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte state, această derogare de la regulile generale privind executarea pedepselor nu se aplică, în lipsa unei prevederi legale exprese, în cazul altor modificări privind executarea pedepsei, fiind aplicabile dispoziţiile generale referitoare la competenţă prev. de art.595 alin.2 cod procedură penală.

În acelaşi sens, se mai are în vedere şi faptul că procedura recunoaşterii hotărârii penale străine nu echivalează cu judecata în primă instanţă ca fază a procesului penal.

În consecinţă, şi în cazul hotărârii străine de condamnare, competenţa materială de judecare a cererii de modificare a pedepsei revine instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit să judece cauza în primă instanţă, în a cărei circumscripţie teritorială se află locul de deţinere a persoanei condamnate.

Art.595 alin.2 Cod procedură penală

Prin sentinţa penală nr. 526/07.04.2017 a Judecătoriei Vaslui, pronunţată în dosar nr. …/333/2017, s-a hotărât:

„Admite excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a Judecătoriei Vaslui.

În baza art. 595 al. 2 Cod procedură penală raportat la art. 50 Cod procedură penală declină competenţa de soluţionare a cererii privind intervenirea unei legi penale noi formulată de condamnatul [...], deţinut în Penitenciarul Constanţa Poarta Albă, în favoarea Curţii de Apel Constanţa.”

Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Vaslui a reţinut următoarele:

Prin cererea, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.03.2017, sub nr. …/333/2017, condamnatul [...], deţinut în Penitenciarul Constanţa Poarta Albă, a formulat a formulat cerere cu privire la intervenirea unei legi penale noi, ca temei în drept invocând dispoziţiile art. 598 alin. 1 lit. d Noul Cod procedură penală.

În motivare, a arătat că solicită analizarea situaţiei juridice şi aplicarea art. 5 din Noul Cod de procedură penală.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 598 Cod procedură penală.

La solicitarea instanţei, Penitenciarul Constanţa Poarta Albă a înaintat la dosar situaţia juridică  a condamnatului din care rezultă faptul că persoana privată de libertate [...] execută o pedeapsă de  6  ani închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat, aplicată prin s.p. nr. 144/P/19.12.2014  a Curţii de Apel Constanţa.

La termenul din 23.02.2017, raportat la condamnarea cu privire la care s-a formulat prezenta cerere, instan?a a invocat din oficiu, a pus în discutia păr?ilor ?i a rămas în pronun?are asupra excep?iei necompeten?ei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Vaslui.

Potrivit art. 595 alin. 2 Cod procedură penală, cererea cu privire la intervenirea unei legi penale noi se face, după caz, la instanţa de executare sau instanţa corespunzătoare în grad instan?ei de executare, în a cărei circumscripţie se află locul de de?inere.

Această competenţă este exclusivă, nu alternativă, în sensul că dacă persoana condamnată este arestată cererea se va introduce la instanţa de executare - dacă locul de deţinere este în raza teritorială a acesteia – sau dacă locul de deţinere nu se află în raza teritorială a instanţei de executare, la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere corespunzătoare în grad instanţei de executare.

Având în vedere faptul că persoana privată de libertate se află în executarea unei pedepse de  6  ani închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat, aplicată prin s.p. nr. 144/P/19.12.2014 a Curţii de Apel Constanţa, precum şi faptul că la data formulării cererii - 22.02.2017- petentul se afla în Penitenciarul Constanţa Poarta Albă în executarea pedepsei, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, instanţa va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

În urma declinării de competenţă, cauza s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. …/333/2017.

La primul termen de judecată din data de 23.05.2017 din faţa Curţii de Apel Constanţa condamnatul [...] (încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă) a depus la dosar înscrisuri prin care a solicitat judecarea în lipsă, precizând şi faptul că această afacere judiciară nu a fost iniţiată de el.

Curtea a efectuat demersuri, din oficiu, pentru ataşarea la dosar a sentinţei penale nr.144/P/19.12.2014 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosar nr. …/36/2014, precum şi la ataşarea unor hotărâri cu titlu de practică judiciară în materia stabilirii competenţei materiale de soluţionare a unor cauze asemănătoare.

La termenul din 23.05.2017, Curtea a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa.

Sub acest aspect, Curtea reţine că prin sentinţa penală nr.144/P/19.12.2014 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosar nr.625/36/2014, definitivă prin neapelare, s-a hotărât:

„În baza art. 98 alin. 2 lit.c) din Legea nr. 302/2004 republicată,

Respinge cererea de executare a mandatului european de arestare nr. [...] emis la data de 28.06.2014 de autorităţile judiciare din Italia, respectiv de Parchetul de pe lângă Tribunalului din Rimini, Italia, în baza hotărârii pronunţate de Tribunalul din Rimini la data de 30.03.2009, confirmată de Curtea de Apel din Bologna prin hotărârea pronunţată la data de 25.05.2012, irevocabilă din 25.10.2013, privind pe persoana solicitată [...]. 

Respinge cererea de predare a persoanei solicitate [...] în vederea executării pedepsei aplicate în baza hotărârii pronunţate de Tribunalul din Rimini la data de 30.03.2009, confirmată de Curtea de Apel din Bologna prin hotărârea pronunţată la data de 25.05.2012, irevocabilă din 25.10.2013.

În baza art. 98 alin.3 teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată raportat la art. 160 alin.3 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu referire la art. 154, art.155 alin.1 din Legea nr. 302/2004 republicată, recunoaşte pe cale incidentală hotărârea pronunţată de Tribunalul din Rimini la data de 30.03.2009, confirmată de Curtea de Apel din Bologna prin hotărârea pronunţată la data de 25.05.2012, irevocabilă din 25.10.2013 privind pe persoana solicitată [...], prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 ani şi a amenzii de 14.000 euro pentru săvârşirea infracţiunilor de inducere, favorizare şi exploatarea prostituţiei în concurs cu alţii, prev. de art.81, 110, 600 bis, 600 sexies cod penal italian, art. 3, 4 şi 7 din Legea nr.75/58 (pentru părţile vătămate …, precum şi pentru părţile vătămate minore …), fapte incriminate de legea penală română prin infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat prev. de art.367 alin.1 cod penal cu aplicarea art.6 cod penal (sancţionată cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi), trafic de persoane prev. de art. 210 alin.1 lit.a) cod penal, cu aplicarea art.6 cod penal (sancţionată cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi), trafic de minori prev. de art. 211 alin.1 cod penal, cu aplicarea art.6 cod penal (sancţionată cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi) şi art.213 alin.1,4 cod penal, cu aplicarea art.6 cod penal (sancţionată cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi), toate cu aplicarea art.38 lit.a) cod penal.

În baza art.154 alin.6 lit.a) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art.240 alin.1, art.242 alin.2 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune executarea pe teritoriul României a pedepselor constând în:

- 6 ani închisoare,

- amendă în echivalent RON a 14.000 euro la cursul BNR din ziua pronunţării prezentei hotărâri, respectiv 14.000 X 4.4750 = 62.650 RON, cuantumul amenzii fiind stabilit potrivit art.61, art.62 cod penal în 250 zile-amendă, cuantumul unei zile-amendă fiind de 250 RON,

executarea pedepselor realizându-se potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală român, potrivit  art.160 alin.8 şi art.243 alin.1 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Aplică persoanei solicitate [...] pedeapsa accesorie a interzicerii pe durata executării pedepsei închisorii a drepturilor prev. de art. 65 alin.1 cod penal cu referire la art.66 alin.1 lit.a), b), m) (interzicerea dreptului de se a afla în locuri frecventate de minori prin exercitarea oricărei sarcini în cadrul unei persoane juridice publice sau private) cod penal.

În baza art.144 alin.(1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată, deduce din pedeapsa închisorii de 6 ani aplicată persoanei solicitate [...] perioada reţinerii şi arestării de la 01.04.2008 la 30.03.2009 şi de la 22.10.2014 la zi.

În baza art.98 alin.7 teza finală din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunţării prezentei hotărâri, dispoziţie executorie.

În baza art.244 din Legea nr. 302/2004 republicată, în cazul neexecutării de către persoana solicitată [...], totale sau parţiale, a pedepsei amenzii stabilită prin prezenta hotărâre, autoritatea judiciară română de executare poate dispune înlocuirea amenzii, în condiţiile art. 63 sau art.64 cod penal.

În baza art.160 alin.8 din Legea nr. 302/2004 republicată, hotărârea definitivă se comunică autorităţii judiciare emitente şi Ministerului Justiţiei.

Statului emitent i se comunică datele prev. de art.162 alin.1,2 şi art.247 din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia.”

Curtea reţine că, deşi curţile de apel au competenţa materială de soluţionare a procedurii de transfer a executării pedepselor aplicate unor persoane prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte state, această derogare de la regulile generale privind executarea pedepselor nu se aplică, în lipsa unei prevederi legale exprese, în cazul altor modificări privind executarea pedepsei, fiind aplicabile dispoziţiile generale referitoare la competenţă prev. de art.595 alin.2 Cod procedură penală.

În acelaşi sens, se mai are în vedere şi faptul că procedura recunoaşterii hotărârii penale străine nu echivalează cu judecata în primă instanţă ca fază a procesului penal.

În consecinţă, şi în cazul hotărârii străine de condamnare, competenţa materială de judecare a cererii de modificare a pedepsei revine instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit să judece cauza în primă instanţă, în a cărei circumscripţie teritorială se află locul de deţinere a persoanei condamnate.

Curtea constată că în acest sens există practică judiciară privind stabilirea competenţei de soluţionare a unor cauze asemănătoare celei care face obiectul prezentului dosar, respectiv hotărârile ataşate în prezentul dosar:

- sentinţa penală nr.90/P/20.06.2014 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosar nr…./118/2014 prin care s-a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanţa şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă;

- încheierea nr.713/06.08.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosar nr. …/118/2014 care, pronunţându-se cu privire la conflictul negativ de competenţă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

În consecinţă, având în vedere că hotărârea străină de condamnare a condamnatului [...] priveşte infracţiuni care au corespondent în legea penală română în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat prev. de art.367 alin.1 cod penal cu aplicarea art.6 cod penal, trafic de persoane prev. de art. 210 alin.1 lit.a) cod penal, cu aplicarea art.6 cod penal, trafic de minori prev. de art. 211 alin.1 cod penal, cu aplicarea art.6 cod penal şi art.213 alin.1,4 cod penal, cu aplicarea art.6 cod penal iar competenţa de soluţionare a acestor infracţiuni revine tribunalului, potrivit art.36 alin.1 lit.a) cod procedură penală, Curtea va admite excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Constanţa.

Prin urmare, în baza art. 595 alin.2 cod procedură penală raportat la art.50 cod procedură penală şi la art.36 alin.1 lit.a) cod procedură penală, Curtea va declina competenţa de soluţionare a cererii privind intervenirea unei legi penale noi formulată de condamnatul [...] în favoarea Tribunalului Constanţa.

Chiar dacă condamnatul [...] a menţionat prin înscrisurile depuse la dosar că nu el a iniţiat această afacere judiciară, Curtea constată că doar instanţa competentă poate lămuri această împrejurare şi se poate pronunţa cu privire la acest aspect.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.