Contestaţie în anulare. Invocarea incompatibilitătii politistilor care au efectuat actele de cercetare penală. Inadmisibilitate.

În susţinerea cazului de contestaţie în anulare invocat s-a arătat că a existat un caz de incompatibilitate cu privire la cei doi poliţişti care într-o proporţie covârşitoare au efectuat acte de cercetare penală în cauza în care a fost cercetat contestatorul şi ceilalţi pentru fapte pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi definitiv, raportat la faptul că cei doi poliţişti au fost în aceeaşi cauză, mai înainte de toate, persoane vătămate într-o infracţiune de ultraj contra autorităţii în acelaşi dosar.

Reglementarea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) teza a II-a Cpp cu privire la existenţa unui caz de incompatibilitate are în vedere incompatibilitatea completului de judecată, nu şi a altor organe judiciare (procuror, poliţişti cu atribuţii judiciare) atâta timp cât hotărârea de judecată este pronunţată doar de către un complet de judecată şi nu de către alte organe judiciare.

Astfel, desfiinţarea hotărârii instanţei de apel poate fi invocată doar in situa?ia in care se reţine existenţa unui viciu de procedură cu privire fie la compunerea instanţei de apel, fie la existenţa unui caz de incompatibilitate a unuia ori a ambilor membri ai completului de apel, hotărârea instanţei de apel neputând fi desfiinţată pentru existenţa unui caz de incompatibilitate a unor poliţişti cu atribuţii judiciare care au administrat doar o parte din probatorii (astfel cum s-a susţinut în prezenta cauză) în condiţiile în care în cauză au fost administrate multiple mijloace de probă care au fost avute în vedere de către instanţa de apel la pronunţarea deciziei.

Art. 431 alin.1 Cod procedură penală

Art. 426 lit. d) teza a II-a Cod procedură penală

Instanţa constată că prin decizia penală nr. 1107/P/07.11.2016 pronunţată de către Curtea de Apel Constanţa în dosar nr…./212/2010 s-a hotărât:

„În baza art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanţii inculpaţi [...] şi [...] împotriva sentinţei penale nr. 1433/23.12.2014 pronunţată de către Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr..../212//2010.

În baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi apelanţii inculpaţi [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...] şi [...] împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Desfiinţează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, în baza art.396 alin.6 raportat la art.16 alin.1 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal privind pe inculpaţii [...] şi [...], sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal (faptă din 25.10.2008), în urma intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art.396 alin.6 raportat la art.16 alin.1 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal privind pe inculpatul [...], sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal şi 5 infracţiuni de ultraj, prevăzute de art.239 alin.2,5 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal (fapte din 04.03.2009), în urma intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art.396 alin.6 raportat la art.16 alin.1 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal privind pe inculpaţii [...], [...] şi [...], sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal şi 4 infracţiuni de ultraj, prevăzute de art.239 alin.2,5 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal (fapte din 04.03.2009), în urma intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art.396 alin.6 raportat la art.16 alin.1 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal privind pe inculpaţii [...], [...] şi [...], sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal (fapte din 04.03.2009), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art.396 alin.6 raportat la art.16 alin.1 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal privind pe inculpatul [...], sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260 alin.1 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal, în urma intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art.386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului [...] din 4 infracţiuni de ultraj, prevăzute de art.239 alin.2,5 Cod penal 1968, toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal 1968 şi art.5 Cod penal, în trei infracţiuni de ultraj, prevăzute de art.239 alin.1,5 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal (persoane vătămate [...], [...] şi [...]) şi o infracţiune de ultraj, prevăzută de art.239 alin.1,2 şi 5 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal (persoană vătămată [...]), toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal 1968 (fapte din 03.11.2009).

În baza art.239 alin.1,2 şi 5 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul [...] la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată [...]).

În baza art.239 alin.1,5 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul [...] la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată [...]).

În baza art.33 lit. a şi art.34 alin.1 lit. b Cod penal 1968, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal 1968, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a doua şi b Cod penal 1968.

În baza art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 09.03.2010 la 15.03.2010.

În baza art.396 alin.5 raportat la art.16 alin.1 lit. c Cod penal, achită pe inculpatul [...], pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prevăzute de art.239 alin.1,5 Cod penal 1968, asupra persoanelor vătămate [...] şi [...].

Înlătură dispoziţiile art.74 alin.2 raportat la art.76 alin.1 lit. b şi c Cod penal 1968, faţă de inculpaţii [...], [...], [...] şi [...], cu referire la infracţiunile prevăzute de art.189 alin.1 şi art.189 alin.1,2 Cod penal 1968.

Majorează cele două pedepse aplicate inculpatului [...], sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art.189 alin.1 Cod penal 1968, asupra persoanelor vătămate [...] şi [...] (faptă din iunie 2009) de la 2 ani ani închisoare la câte 5 ani închisoare.

Majorează pedepsele aplicate aceluiaşi inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art.189 alin.1,2 Cod penal 1968, asupra persoanelor vătămate ... (faptă din 08.08.2009), [...] (faptă din 08.08.2009), [...] (faptă din 08.08.2009), [...] (faptă din 14.11.2009), [...] (faptă din 14.11.2009), [...] (faptă din vara anului 2008), [...] (faptă din vara anului 2008), [...] (faptă din 07.08.2009), [...] (fapta din februarie 2010), [...] (faptă din septembrie 2009), [...] (faptă din iulie 2009) şi [...] (faptă din septembrie 2009) de la 6 ani închisoare la câte 8 ani închisoare.

În baza art.33 lit. a şi art.34 alin.1 lit. b Cod penal 1968, contopeşte pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie cu cele două pedepse de 4 ani închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa apelată, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art.192 alin.1,2 Cod penal 1968 şi cele două pedepse a câte 2 ani închisoare aplicate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, prevăzută de art.239 alin.1, 5 Cod penal 1968 (fapte din 03.11.2009) în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 9 ani închisoare, în regim de detenţie.

Majorează pedepsele aplicate inculpatului [...], sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art.189 alin.1,2 Cod penal 1968, asupra persoanelor vătămate [...], [...] şi [...] de la 5 ani şi 6 luni închisoare la câte 7 ani închisoare.

În baza art.386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului [...] din 3 infracţiuni de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art.20 raportat la art.189 alin. 1, 2 Cod penal 1968, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal şi art.5 Cod penal, într-o singură infracţiune de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.20 raportat la art.189 alin.1,2 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal (persoană vătămată [...]).

În baza art.20 raportat la art.189 alin.1,2 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul [...] la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art.33 lit. a şi art.34 alin.1 lit. b Cod penal 1968, contopeşte pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie cu cele trei pedepse a câte 4 ani închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa apelată, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art.192 alin.1,2 Cod penal 1968, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art.71 Cod penal 1968, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a doua şi b Cod penal 1968.

În baza art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată incupatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 09.03.2010 la 25.05.2010.

Majorează pedepsele aplicate inculpatului [...], sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art.189 alin.1,2 Cod penal 1968, asupra persoanelor vătămate [...] (faptă din 08.08.2009), [...], [...] (faptă din 14.11.2009) [...], [...] şi [...] de la 5 ani şi 6 luni închisoare la câte 8 ani închisoare.

În baza art.386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului [...] din 3 infracţiuni de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art.20 raportat la art.189 alin.1,2 Cod penal 1968, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal şi art.5 Cod penal, într-o singură infracţiune de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.20 raportat la art.189 alin.1,2 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal (persoană vătămată [...]).

În baza art.20 raportat la art.189 alin.1,2 Cod penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul [...] la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art.33 lit. a şi art.34 alin.1 lit. b Cod penal 1968, contopeşte pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa apelată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.1,2 Cod penal 1968, cele trei pedepse de 4 ani închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa apelată, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la violare de domiciliu, prevăzute de art.26 raportat la art.192 alin.1,2 Cod penal 1968 şi pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260 alin.1 Cod penal 1968, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare închisoare, în regim de detenţie.

În baza art.71 Cod penal din 1968, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a doua şi b Cod penal 1968.

În baza art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată incupatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 09.03.2010 la 14.07.2010.

Majorează pedepsele aplicate inculpatului [...], sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art.189 alin.1,2 Cod penal 1968, asupra persoanelor vătămate [...], [...] (faptă din 08.08.2009), [...] (faptă din 08.08.2009), [...] (fapta din vara anului 2008), [...] (fapta din vara anului 2008), [...] şi [...] de la 5 ani şi 6 luni închisoare la câte 7 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art.33 lit. a şi art.34 alin.1 lit. b Cod penal 1968, contopeşte pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare, în regim de detenţie.

Înlătură din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile privind obligarea inculpaţilor [...], [...], [...], [...] şi [...] la plata cheltuielilor judiciare către stat, precum şi celelalte dispoziţii contrare deciziei penale de faţă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art.275 alin.2,4 Cod procedură penală, obligă pe inculpaţii [...] şi [...] la plata a câte 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate în primă instanţă şi în faza apelului rămân în sarcina statului.”

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul [...].

În dezvoltarea motivelor de contestaţie în anulare, contestatorul [...] (prin avocatul său ales) a precizat că, cazul contestaţiei în anulare este cel prevăzut de art. 426 lit. d) teza a II-a Cpp, respectiv existenţa unui caz de incompatibilitate; în acest sens, s-a solicitat să se constate faptul că în mod incontestabil există cazurile de incompatibilitate ale organelor judiciare ale poliţiei prevăzute de art. 65 alin. 1 NCpp în referire la art. 64 alin. 1 lit. f NCpp sau acelaşi caz de incompatibilitate prevăzut şi de dispoziţiile vechiului Cpp, art. 49 alin. 2 în referire la art. 48 alin. 1 lit. d şi e Cpp; prin actele de cercetare pe care cei doi lucrători de poliţie le-au efectuat în această cauză în condiţii de incompatibilitate, au viciat probatoriul care a fost administrat în cauză şi au vătămat interesele legale ale persoanei condamnate [...]  şi a drepturilor procesuale ale acestuia, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin administrarea neloială a probelor; astfel, s-a precizat că cei doi poliţişti [...] şi [...] sunt lucrătorii de poliţie care într-o proporţie covârşitoare au efectuat acte de cercetare penală în cauza în care a fost cercetat [...] şi ceilalţi pentru fapte pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi definitiv iar că acest caz de incompatibilitate constă în împrejurarea că cei doi poliţişti au fost în aceeaşi cauză, mai înainte de toate, victime, persoane vătămate într-o infracţiune de ultraj contra autorităţii; în legătură cu admisibilitatea cererii şi cu cazul de incompatibilitate, s-a apreciat că teza a doua a cazului de contestaţie în anulare pe care l-a invocat, adică existenţa cazului de incompatibilitate, nu poate fi raportată în mod exclusiv şi arbitrar la posibila incompatibilitate a unuia dintre membrii completului de judecată, arătându-se că nu se poate face acest lucru, pentru că legea nu distinge în acest mod şi orice interpretare a textului de lege nu face decât să adauge la lege, ceea ce este nepermis de lege; este evident că numai nelegala compunere a instanţei vizează completul de judecată şi, de altfel, se precizează în mod explicit acest lucru, iar incompatibilitatea are în vedere toate organele judiciare care au concurat la înfăptuirea actului de justiţie atâta timp cât incompatibilitatea oricăruia  dintre organele judiciare este de natură să vatăme drepturile şi interesele legale ale unei persoane, drepturile procesuale ale acesteia şi dreptul la un proces echitabil; s-a mai susţinut că în întreaga legislaţie penală, atunci când discută despre incompatibilitate, discută despre incompatibilitatea tuturor organelor judiciare care îşi desfăşoară activitatea de-a lungul întregului proces penal de la sesizarea organelor judiciare de urmărire penală şi chiar până la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, precizându-se că nici textul nu a identificat în altă manieră şi atunci când s-a referit la teza a doua la cazul de incompatibilitate, nu s-au făcut precizări în legătură cu incompatibilitatea unuia sau a altuia dintre organele judiciare; împrejurarea că, cazul de incompatibilitate este alăturat cazului de nelegală compunere a instanţei, nu poate să conducă la concluzia că incompatibilitatea vizează incompatibilitatea unui membru al vreunuia dintre completele de judecată care au judecat în această cauză, pentru că textul are în vedere două situaţii alternative: incompatibilitatea organelor judiciare în sens generic sau nelegala compunere a instanţei. Este evident şi din modul în care este redactat textul prin folosirea conjuncţiei „ori”.

Curtea a examinat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare potrivit procedurii reglementate de art.431 alin.1 cod procedură penală, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi participarea procurorului.

Curtea reţine că petentul contestator [...] a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) teza a II-a Cpp: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare: ... d) când instanţa de judecată nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate”.

În susţinerea cazului de contestaţie în anulare invocat s-a arătat că a existat un caz de incompatibilitate cu privire la cei doi poliţişti [...] şi [...] care într-o proporţie covârşitoare au efectuat acte de cercetare penală în cauza în care a fost cercetat [...] şi ceilalţi pentru fapte pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi definitiv, raportat la faptul că cei doi poliţişti au fost în aceeaşi cauză, mai înainte de toate, persoane vătămate într-o infracţiune de ultraj contra autorităţii în acelaşi dosar.

Curtea reţine că contestatia in anulare reprezintă o cale extraordinară de atac ce are ca obiectiv înlăturarea unor vicii de procedură ce afectează o hotărâre definitivă, în principal, a instan?ei de apel pentru hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a noilor coduri penale la data de 01.02.2014.

Contesta?ia în anulare prezintă următoarele trăsături:

- este o cale de atac extraordinară ce are ca obiect hotărâri penale definitive;

- este o cale de atac de anulare pentru motivele prevăzute în art. 426 lit.a)-i) cod procedură penală; în aceste ipoteze, contesta?ia în anulare are ca obiectiv desfiin?area hotărârii definitive ca o consecin?ă a îndeplinirii unor acte procedurale cu încălcarea legii;

- este o cale de atac de drept având ca motive erori procedurale; pentru motivul prevăzut de art. 426 lit. b) calea de atac vizează o eroare ce afectează direct fondul cauzei, ?i anume, pronunţarea unei hotărâri de condamnare deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

- în principiu se adresează aceleia?i instan?e care a dat hotărârea, cu excepţia cazului de contestaţie în anulare în care se invocă autoritatea de lucru judecat, caz în care contestaţia în anulare se adresează instanţei la care a rămas definitivă ultima hotărâre. 

 Având în vedere aspectele expuse mai sus, raportat la natura căii de atac constând în contestaţie în anulare şi la faptul că are ca obiectiv înlăturarea unor vicii de procedură ce afectează o hotarare definitivă, Curtea constată că aceste vicii de procedură trebuie să fi avut loc în cursul cercetării judecătoreşti.

Această concluzie reiese şi dintr-o interpretare sistemică a reglementării tuturor cazurilor de prevăzute în art. 426 lit.a) - i) Cod procedură penală, toate aceste cazuri privind aspecte procedurale care vizează faza de judecată: prin referiri la judecata în apel, la hotărârea din apel, la instanţa de apel, la şedinţa de judecată din apel, la pronunţarea a 2 hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

În consecinţă, Curtea reţine că reglementarea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) teza a II-a Cpp cu privire la existenţa unui caz de incompatibilitate are în vedere incompatibilitatea completului de judecată, nu şi a altor organe judiciare (procuror, poliţişti cu atribuţii judiciare) atâta timp cât hotărârea de judecată este pronunţată doar de către un complet de judecată şi nu de către alte organe judiciare.

În acelaşi sens, este şi interpretarea gramaticală a cazului de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. d) Cpp : „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare: ... d) când instanţa de judecată nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate” raportat la interpretarea sistemică a tuturor cazurilor de contestaţie în anulare, aspect faţă de care atât necompunerea potrivit legii, cât şi existenţa unui caz de incompatibilitate, trebuie să vizeze doar completul instanţei de apel care a pronunţat hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare.

Astfel, doar aceste situaţii pot atrage desfiinţarea hotărârii instanţei de apel (pentru care se reţine existenţa unui viciu de procedură cu privire fie la compunerea instanţei de apel sau la existenţa unui caz de incompatibilitate a unuia sau ambilor membri ai completului de apel), hotărârea instanţei de apel neputând fi desfiinţată pentru existenţa unui caz de incompatibilitate a unor poliţişti cu atribuţii judiciare care au administrat doar o parte din probatorii (astfel cum s-a susţinut în prezenta cauză) în condiţiile în care în cauză au fost administrate multiple mijloace de probă care au fost avute în vedere de către instanţa de apel la pronunţarea deciziei.

În acelaşi sens este şi reglementarea soluţiilor care se pot pronunţa la judecarea contestaţiei în anulare, art. 432 alin.1, 2 Cod procedură penală prevăzând doar desfiinţarea hotărârii a cărei anulare se cere, neprevăzând şi posibilitatea desfiinţării actelor de cercetare penală, a actului de sesizare a instanţei şi nici posibilitatea trimiterii cauzei la procuror pentru refacerea anumitor acte de cercetare penală sau a întregirii urmăririi penale, consideraţii din care reiese că existenţa cazului de incompatibilitate trebuie să vizeze doar unul sau ambii membri ai completului de apel care a pronunţat hotărârea, nu şi alte organe judiciare, astfel cum s-a susţinut prin dezvoltarea motivului de contestaţie în anulare.

Prin urmare, atâta timp cât o eventuală incompatibilitate a celor 2 poliţişti cu atribuţii judiciare [...] şi [...] nu se încadrează în cazul de incompatibilitate prev. de art. 426 lit. d) teza a II-a Cpp, caz de contestaţie în anulare care are în vedere doar membrii completului care a pronunţat hotărârea a cărei anulare este cerută, Curtea constată că este inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de către contestatorul [...]. 

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, Curtea va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de către contestatorul [...] împotriva deciziei penale nr.1107/P/07.11.2016 pronunţată de către Curtea de Apel Constanţa în dosar nr. …/212/2010.

În baza art.275 alin.2 cod procedură penală, contestatorul [...] va fi obligat la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Domenii speta

Spete similare