Succesiune

Decizie 431 din 26.05.2017


Prin Sentinţa civilă nr.558 pronunţată la data de 27.10.2016,  Judecătoria Z  a admis în parte acţiunea civilă  privind pe contestator S.C. şi pe intimaţii B.E.J.DIC,  NB şi VSI, având ca obiect contestaţie la executare., a constatat că  încheierile executorului judecătoresc din datele de 06.04.2016 şi din data de 27.04.2016, au făcut obiectul dosarelor nr.641/339/2016 şi, respectiv, nr.816/339/2016 ale acestei instanţe şi a redus  cheltuielile de executare cu suma de 1860 lei (onorariul pentru executor, ce se pretinde a fi fost achitat de creditorul NB), astfel încât cuantumul acestora rămâne suma de 7891,14 lei.

Pentru a hotărî  astfel,  instanţa de fond a reţinut că,  potrivit art.670 alin.4 din noul cpc, sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privinţa acestor cheltuieli de executare nu este condiţionată de plata unei cauţiuni.

Pe de altă parte, potrivit art.876 alin.3 din acelaşi cod, (3) cel nemulţumit de proiectul de distribuire poate introduce contestaţie în termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal prevăzut la alin. (2).

În cauză, instanţa  de fond a constatat  că, deşi şi în prezenta cerere, contestatoarea invocă încheierile executorului judecătoresc din datele de 06.04.2016 şi din data de 27.04.2016, acestea au făcut obiectul dosarelor nr.641/339/2016 şi, respectiv, nr.816/339/2016 ale acestei instanţe.

Cu privire la celelalte apărări ale contestatoarei şi la proiectul de distribuire, instanţa de fond a constatat  că acestea sunt întemeiate numai în parte.

A avut în vedere  instanţa de fond  împrejurarea că, deşi executorul judecătoresc a inclus în cheltuielile de executare şi suma de 1860 lei (onorariul pentru executor, ce se pretinde a fi fost achitat de creditorul NB), pentru aceasta nu există dovezi la dosarul cauzei, încât instanţa de fond a redus  cheltuielile de executare cu  această sumă, astfel că, cuantumul acestora rămâne suma de 7891,14 lei.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei în sensul că aceasta nu a încheiat cu executorul judecătoresc nici un contract prin care aceasta să fie obligată la plata cheltuielilor de executare, instanţa de fond a reţinut că , deşi aceasta susţine, că  potrivit art.670 ncpc, partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop,  pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor. Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel.

Astfel, deşi în prezenta  executare contestată, contestatoarea este creditor intervenient, aceasta a achitat tot cu titlu de cheltuieli de executare contravaloarea expertizei, precum şi suma de câte 100 de lei,- de două ori.

Nu mai puţin, potrivit aceluiaşi art.670 din noul c.p.c. invocat anterior, sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privinţa acestor cheltuieli de executare nu este condiţionată de plata unei cauţiuni. În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepţia onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripţie. Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1) - (5), încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc.

În cauză, instanţa de fond a reţinut că, în concret, cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc se suportă tot de la debitor.

A avut în vedere  instanţa de fond  împrejurarea că executorul judecătoresc nu a solicitat nici o sumă anticipat contestatoarei cu titlu de onorariu  pentru executorul judecătoresc, încât, tocmai din suma cu care a fost adjudecat bunul executat silit, executorul judecătoresc este îndreptăţit, în accepţiunea instanţei, în chiar  condiţiile art.670 alin.5 din noul c.p.c. invocat anterior, să-şi recupereze sumele ocazionate de executarea silită.

A mai adăugat  instanţa de fond  şi argumentul că, în accepţiunea sa, este culpa chiar a contestatorului că anterior a achitat altui executor judecătoresc onorariul pentru executarea silită, fără ca ulterior,  contestatorul să uzeze de disp. art.654 şi următoarele din acelaşi nou c.p.c.

În plus, în cauză, onorariul pentru executorul judecătoresc în faţa căruia a fost adjudecat imobilul, acesta a stabilit un onorariu care respectă grilele fixate prin Ordinul Nr. 2561/C din 30 iulie 2012 privind aprobarea onorariilor minimale şi maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti, iar în plus, este proporţional cu munca prestată în cauză de executorul judecătoresc.

Văzând soluţia pe  care urma să o pronunţe cu privire la fondul cauzei, instanţa  de fond a  respins  ca  nefondat şi capătul de cerere privind suspendarea executării.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel  contestatoarea SC  DT SA, prin care a solicitat schimbarea în parte  a hotărârii, în sensul admiterii  in sensul admiterii contestaţiei si în consecinţă admiterea Obiecţiunilor scrise nr. 146/18.05.2016 formulate de SC DT SA la Proiectul de distribuire încheiat la 27.04.2016, ora 10,30 in dosarul execuţional nr.352/2013 al executorului judecătoresc MC prin care au fost stabilite cheltuieli de executare in valoare de 9.751,14 lei cu consecinţa anularii acestora, precum si anularea încheierilor din 06.04.2016 prin care au fost stabilite cheltuieli de executare in valoare de 7.630 lei si din 27.04.2016 prin care au fost stabilite cheltuieli de executare in valoare de 10.201,14 lei, cheltuieli stabilite in mod nelegal, unilateral si abuziv de către executorul judecătoresc.

A motivat că  hotărârea  primei  instanţe a fost dată cu încălcarea  dispoziţiilor art. 425 (1) C. proc.civ., întrucât  nu cuprinde motivele de fapt  şi de drept pentru care  s-au înlăturat cererile  formulate de contestatoare  şi este sumar motivată.

Potrivit  dispoziţiilor  art. 425 (1)  C.proc. civ. instanţa trebuie să arate în concret, în raport  de probele dosarului, situaţia pe care  o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea  regulii de drept  incidente, referirea  generică la  probele administrate  nefiind  suficientă.

A învederat  că în dosarul executional nr. 352/2013 BEJA „DIC" sunt 2 creditori cu următoarele creanţe: NB cu suma de 64.000 EURO in baza titlului executoriu constituit prin contract  de imprumut autentificat sub nr.436/01.04.2013 in cadrul BNP FC şi  SC DT SA  cu suma de 30.000 EURO in baza titlului executoriu constituit prin contract de ipoteca autentificat sub nr. 1759/04.05.2012 de BNP „V" si cu suma de 149.901,02 lei in baza titlului executoriu constituit prin biletul la ordin seria BTRL3BT nr. 3350270.

 Astfel, obligaţia de plata a cheltuielilor de executare se naşte din însuşi faptul executării, nu din modul in care executarea silita s-a finalizat.

În aceasta situaţie specială , executarea silita s-a finalizat cu adjudecarea imobilului in contul uneia din creanţe, ceea ce duce la aplicarea dispoziţiilor art. 670 al. 4 si 5 Cod procedura civila, dispoziţii din care rezultă că în cazul nerecuperării efective a cheltuielilor de executare constând in onorariul de executor, nici nu naşte in patrimoniul creditorilor vreo obligaţie de acoperire a acestora.

In orice caz, este evident ca acoperirea cheltuielilor de executare de către creditori, in cazul nerecuperării, nu se face de către un singur creditor, ci proporţional cu actele de executare iniţiate de fiecare creditor in parte conform art. 690 alin. 1 Cod procedură civilă

Aceasta teză este susţinută şi de dispoziţiile art. 694 al. 1 Cod procedura civila, care instituie in sarcina creditorului intervenient obligaţia de a avansa cheltuielile necesare extinderii executării silite, nu si cheltuielile aferente executării silite in sine.

 Cu privire la cele mai sus-arătate, a arătat că şi faptul ca Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a hotărât că instanţa de judecată are obligaţia să se pronunţe prin hotărâre judecătorească asupra a tot ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată şi asupra tuturor mijloacelor ce au stat la baza pretenţiilor părţilor.

Aşadar, elementul esenţial al unei hotărâri judecătoreşti este motivarea, care nu poate fi în principiu implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate de părţi sau asupra criticilor formulate. Obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti reprezintă o condiţie a procesului echitabil, exigenţă prevăzută atât de Constituţia României (art. 21 alin. 3), cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 paragraf 1).

Verificând în limitele cererii de apel şi a apărărilor formulate, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul, va  respinge  apelul declarat pentru considerentele care vor succede.

Critica apelantei care vizează faptul că  hotărârea  primei  instanţe a fost dată cu încălcarea  dispoziţiilor art. 425 (1) Cod procedură civilă, întrucât  nu cuprinde motivele de fapt  şi de drept pentru care  s-au înlăturat cererile  formulate de contestatoare  şi este sumar motivată,  se constată că nu este întemeiată.

 Din considerentele sentinţei apelate, se observă că instanţa de fond  a ţinut  cont de argumentele  contestatoarei, dar şi de apărările intimatului, arătând  motivele  pentru care nu  au fost primite susţinerile acesteia, astfel că sub acest aspect,  nu se poate reţine că hotărârea  primei instanţe este lovită de nulitate, aceasta îndeplinind exigenţele art. 425 lit. b Cod procedură civilă

 Întrucât  motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, Tribunalul, constatând că instanţa de fond  a explicat  de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunțată  justifică dispozitivul şi  permite realizarea controlului judiciar, va înlătura critica apelantei contestatoare referitoare la nemotivare.

Nici susţinerea apelantei potrivit căreia hotărârea instanţei de  fond este nelegală având în vedere că în baza dispoziţiile art. 670 alin.5 Cod procedură civilă  nu putea fi obligat să suporte onorariul executorului judecătoresc, nu este întemeiată.

Art. 670 alin.5 Cod procedură civilă  invocat de apelanta contestatoare  se referă la situaţiile în care sumele stabilite potrivit alin.4 al aceluiaşi articol nu pot fi recuperate de la debitor din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte cazuri asimilate, prevederi care nu sunt incidente în speţă, având în vedere existenţa unui bun imobil în patrimoniul debitorului, care a fost adjudecat  apelantei contestatoare în contul creanţei.

Prin Încheierea emisă la data de 27.04.2016  de B.E.J.A.,, DIC” s-au constatat cheltuielile de executare în sumă totală de 10.201,14 lei, din care, 7080 lei onorariu executor aferent sumei recuperate din vânzarea imobilului valorificat în cuantum de 82.950 lei, 550 lei reprezentând taxe executare- 11termene de vânzare imobiliară,  şi 261,14lei reprezentând cheltuieli  deplasare executare la Z, judeţul T.

În baza acestei încheieri, executorul judecătoresc a dispus emiterea unei adrese către contestatoare, în calitate de adjudecatar în contul unei părţi din creanţa sa, prin care i-a pus în vedere achitarea sumei de 7630 lei, reprezentând cheltuieli vânzare imobil, în temeiul art. 848 alin.1 şi 2 Cod procedură civilă.

Întrucât cheltuielile stabilite în sarcina contestatoarei sunt cheltuieli legate de vânzarea bunului imobil care a fost adjudecat acesteia în contul creanţei, aceasta nedepunând nicio sumă de bani cu titlu de preţ ce ar urma să fie distribuită, nu este întemeiată critica potrivit căreia acestea ar trebuie suportate proporţional de toţi creditorii, deci inclusiv de creditorul NB, care a  şi avansat suma de 1860lei cu titlu de onorariu  iniţial executor.

În condiţiile în care apelanta contestatoare  a adjudecat imobilul folosindu-se de creanţa sa, acesta nu poate, în proporţia creanţei depuse în contul preţului  de adjudecare, să se înscrie la distribuire, imposibilitatea  fiind una, în primul rând materială: nefiind plătit preţul, în mod tipic, prin consemnarea unei sume, ci prin depunerea creanţei, nu rezultă sume din executare, banii, iar nu bunurile incorporale (precum sunt creanţele), fiind  singurii susceptibili de distribuire/eliberare.

Pe de altă parte, imposibilitatea este şi una de ordin juridic, deoarece, depunând întreaga creanţă în contul  preţului de adjudecare, creditorul adjudecatar a forţat o dare în plată, asigurându-şi  beneficiul distribuirii în mod anticipat şi printr-un alt obiect.

Având în vedere dispoziţiile art.874 alin. 1 cod procedură civilă,  Tribunalul,  reţinând că proiectul de distribuire a fost  întocmit  cu respectarea dispoziţiilor art. 865 Cod procedură civilă,  apreciază în deplin acord  cu instanţa de fond,  că obiecţiunile la proiectul de distribuire, obiecţiuni ce se identifică cu motivele invocate în vederea anulării celor două încheieri emise de executorul judecătoresc la datele de 06.04.2016 şi 27.04.2017 şi analizate de instanţe, sunt nefondate. 

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, s-a respins, ca nefondat apelul declarat, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică.