Conflict negativ de competentă. Pretenţie formulată în baza art. 51 alin. 2 din Legea nr. 1/2011. Neinstituirea vreunei măsuri de protecţie specială faţă de minor. Competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului în soluţionarea cauzei.

Art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului, coroborat cu art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, instituie competenţa funcţională specială a completurilor constituite în cadrul tribunalelor pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor cu minori şi de familie, pentru soluţionarea cauzelor „privind stabilirea măsurilor de protecţie specială”.

Sfera acestor măsuri este conturată de art. 59 din Legea nr. 272/2004, care prevede că „măsurile de protecţie specială a copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgenţă; c) supravegherea specializată.”

Fiind în prezenţa unei norme speciale de competenţă, aceasta este de strictă interpretare şi aplicare, ea neputând fi extinsă şi în privinţa unor cauze al căror obiect excede ipotezei ei normative.

În cauză nici nu este vorba despre o măsură de protecţie specială, adică despre plasament, plasament în regim de urgenţă sau supraveghere specializată, pretenţia dedusă judecăţii fiind formulată în baza art. 51 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, de către un copil care urmează cursurile unei unităţi de învăţământ de masă şi faţă de care nu reiese că s-ar fi luat sau ar urma să se ia vreuna dintre măsurile de protecţie specială prevăzute de lege.

Art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004

Art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004

Art. 51 alin. 2 din Legea nr. 1/2011

1. Prin cerere înregistrată la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa la 16.08.2016, reclamantul [...] a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Comuna [...] şi Consiliul Judeţean Constanţa obligarea pârâţilor la recunoaşterea şi plata contravalorii asistenţei sociale aferente perioadei septembrie 2013 – iulie 2015 în cazul primului pârât şi septembrie 2015 – februarie 2016 în cazul celui de-al doilea, asistenţa socială constând în alocaţia zilnică de hrană, contravaloarea rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei, drepturi prevăzute de art. 51 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, sume ce urmează a fi actualizate.

În drept, reclamantul a invocat art. 51 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, text precizat ulterior ca fiind temeiul principal al cererii, precum şi art. 48 şi 129 din Legea nr. 272/2004, art. 6 din HG nr. 1251/2005, art. 26 din Ordinul nr. 5574/2011, art. 26 alin. 1 din Ordinul nr. 68/2003, HG nr. 421/2008, hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa nr. 73/2016 şi art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1624/21.11.2016 a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale şi s-a dispus înaintarea cauzei spre competentă soluţionare la Secţia I civilă a Tribunalului Constanţa.

În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că, în conformitate cu art. 130 din Legea nr. 272/2004, cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului.

În speţă, învestirea instanţei este aferentă recunoaşterii si realizării unui drept special, suplimentar, pentru un minor care deja este încadrat in grad de handicap, sens in care, din economia acestor dispoziţii legale, se constată că instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă prezenta acţiune este Tribunalul, care va urma regulile speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004, chiar dacă din punct de vedere normativ, dreptul invocat este prevăzut de Legea nr. 1/2011, insa acest drept se circumscrie cadrului general tratat de Legea nr. 272/2004.

Legea nr. 272/2004 – art. 49 - cuprinde reglementări speciale în ce priveşte situaţia copilului cu handicap, modalitatea concretă de realizare a dreptului acestuia la îngrijire specială, precum şi obligaţiile ce revin organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale, acest act normativ neconţinând reglementări care să atribuie competenţa de soluţionare a litigiilor născute din aplicarea acestuia instanţei de contencios administrativ.

Cum cererea formulată de câtre reclamant priveşte situaţia copilului cu handicap, fiind vorba in speţă de valorificarea tuturor drepturilor cuvenite acestuia, respectiv se urmăreşte o măsură de protecţie sociala luată cu privire la un minor, competenţa de soluţionare aparţine tribunalului – secţia civilă - completuri specializate în materia măsurilor speciale de protecţie a minorilor.

În sensul celor menţionate sunt şi dispoziţiile art. 5 alin. 2 din Legea nr.554/2004 potrivit cărora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură”.

3. Prin sentinţa civilă nr. 1056/22.05.2017, Secţia I civilă a Tribunalului Constanţa a constatat natura de contencios administrativ a cauzei şi a sesizat Curtea de Apel Constanţa pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă dintre cele două secţii.

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că natura juridică a drepturilor şi a obliga?iilor corelative de a finan?a sistemul de asisten?ă socială este una de drept administrativ.

4. În soluţionarea conflictului de competenţă, curtea de apel are în vedere că instanţele de contencios administrativ au o competenţă specială în raport cu cele de drept comun, aceasta fiind conturată de sfera contenciosului administrativ, astfel cum acesta este definit de lege cu caracter general, cu excepţia materiilor date în competenţa altor instanţe (cum sunt conflictele de muncă în care calitatea de angajator revine unei autorităţi publice, litigiile de asigurări sociale, contenciosul contravenţional, cereri în materie de carte funciară, cereri referitoare la măsurile speciale de protecţie prevăzute de Legea nr. 272/2004 şi altele) şi inclusiv în privinţa acelor cauze pentru care competenţa instanţelor de contencios administrativ este reglementată expres de lege.

Astfel, pe de o parte, contenciosul administrativ nu priveşte toate litigiile izvorâte din raporturi juridice de drept administrativ, iar pe de altă parte acesta nu se rezumă la situaţiile pentru care legea a prevăzut expres competenţa instanţelor specializate în acest domeniu, fiind necesar cu precădere că fie examinată sfera contenciosului administrativ reglementat cu caracter general.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Raportat la datele speţei, conflictul s-a născut din nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept de care se prevalează reclamantul, anume de a beneficia din partea pârâţilor de acordarea contravalorii asistenţei sociale, constând în alocaţia zilnică de hrană, contravaloarea rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei. În acest sens, reclamantul a depus la dosar cererile sale adresate celor doi pârâţi, depuse la filele 21-28 din dosar.

5. Prin acţiunea sa, reclamantul a arătat că este îndreptăţit să primească de la pârâţi o sumă de bani în baza art. 51 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, invocând că este încadrat în grad de handicap, necesită condiţii educaţionale speciale şi este şcolarizat într-o unitate de învăţământ de masă. În consecinţă, a invocat că are dreptul de a beneficia de asistenţă socială în cuantum egal cu cel prevăzut pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului.

Astfel, reclamantul a invocat refuzul pârâţilor de soluţionare a unor cereri referitoare la un drept pe care aceasta îl reclamă. Potrivit art. 2 alin. 1 lit. o) din Legea nr. 554/2004, prin „drept vătămat” se înţelege orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ, iar potrivit art. 2 alin. 2 se asimilează actelor administrative unilaterale şi faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Se constată astfel că litigiul se circumscrie sferei contenciosului administrativ prevăzută de art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 554/2004, întrucât pârâţii sunt autorităţi publice, iar litigiul este născut din nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept invocat de reclamant ca fiind prevăzut de lege.

6. Art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului, coroborat cu art. 36 alin. 3 din legea nr. 304/2004, instituie competenţa funcţională specială a completurilor constituite în cadrul tribunalelor pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor cu minori şi de familie, pentru soluţionarea cauzelor „privind stabilirea măsurilor de protecţie specială”.

Sfera acestor măsuri este conturată de art. 59 din Legea nr. 272/2004, care prevede că „măsurile de protecţie specială a copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgenţă; c) supravegherea specializată.”

Fiind în prezenţa unei norme speciale de competenţă, aceasta este de strictă interpretare şi aplicare, ea neputând fi extinsă şi în privinţa unor cauze al căror obiect excede ipotezei ei normative.

7. În cauză nici nu este vorba despre o măsură de protecţie specială, adică despre plasament, plasament în regim de urgenţă sau supraveghere specializată, pretenţia dedusă judecăţii fiind formulată în baza art. 51 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, de către un copil care urmează cursurile unei unităţi de învăţământ de masă şi faţă de care nu reiese că s-ar fi luat sau ar urma să se ia vreuna dintre măsurile de protecţie specială prevăzute de lege.

Mai mult decât atât, obiectul cauzei nu este instituirea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri de protecţie specială, ci constă în plata unei sume de bani.

8. Faptul că suma solicitată cu titlu de „contravaloare a asistenţei sociale” se calculează prin raportare la suma alocată în folosul copiilor faţă de care s-a instituit o măsură de protecţie specială nu schimbă natura juridică a cererii deduse judecăţii şi nu înseamnă că reclamantul ar beneficia sau ar dori să beneficieze de o asemenea măsură de protecţie specială.

De asemenea, este irelevant că Legea nr. 272/2004 cuprinde la art. 49 dispoziţii cu caracter general referitoare la protecţia copiilor cu handicap, întrucât art. 133 a instituit norme speciale de competenţă numai în privinţa cauzelor referitoare la măsuri speciale de protecţie, iar nu şi în privinţa altor cauze în care s-ar invoca diverse prevederi ale acestei legi.

9. Rezultă că Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Constanţa este competentă să soluţioneze cauza, având în vedere în acest sens şi distincţia făcută de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu privire la nivelul autorităţii al cărui act administrativ priveşte cauza (act căruia, potrivit art. 2 alin. 2, i se asimilează şi faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), respectiv cel local.

În consecinţă, în baza art. 136 alin. 1 şi 2 raportat la art. 135 alin. 1 şi 4 C. proc. civ., se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Constanţa.

Domenii speta

Spete similare