Conflict de competenţă. o.u.g. nr. 194/2002. Măsura interzicerii de a intra în România. Contestaţie. Instanţa competentă. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin cererea înregistrată sub nr. 176/39/2017 la data de 09 martie 2017 pe rolul acestei instanţe, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră– Sectorul de Poliţie de Frontieră R., a formulat  contestaţie împotriva măsurii interzicerii de a intra în România, luată faţă de el, la data de 23.02.2017, motivat, aparent, de faptul că prin procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 10, încheiat la data de 23.02.2017, în localitatea R., judeţul B., pe tipizatul cu seria ANV/20 nr. 0184883, a fost sancţionat pentru că ar fi transportat în rezervorul autoturismului pe care îl conducea, o cantitate mai mare decât cea pe care ar fi suportat-o un rezervor normal.

Astfel, este adevărat că, la data de 23.02.2017, în timp ce se afla pe sensul de intrare în România în cadrul Punctului de trecere a Frontierei R., în timp ce se deplasa către judeţul ..., la nişte rude din România, a fost oprit de un echipaj de control, care i-a pus în vedere să desfacă bagajele pe care le avea în maşină şi să permită acestora să efectueze verificări atât în habitaclul autovehiculului, cât şi în portbagajul acestuia. Conştient fiind de faptul că nu deţinea în maşină nici un fel de produse accizabile, s-a supus controlului vamal. Arată că trece destul de des în România, se consideră român, a depus acte pentru cetăţenie, condiţii în care refuză de fiecare dată să aducă ţigări sau alcool, şi nu transport persoane străine cu mine în maşină. De această dată, în urma controlului, s-a stabilit că ar fi deţinut în rezervor o cantitate prea mare de combustibil, respectiv că rezervorul ar fi fost modificat, cu scopul de a introduce în România diferite cantităţi de motorină. Precizează că, din câte cunoaşte, rezervorul nu este modificat, cel puţin el nu a făcut niciodată nicio operaţiune în acest sens. Este la fel de adevărat, potrivit procurii pe care o deţine, că, din pricina lipsurilor financiare, această maşină este folosită de mai multe persoane. Pe de altă parte, instanţa va observa din cuprinsul cărţii de identitate a autovehiculului că nu există date care să indice care este capacitatea rezervorului, cantitatea de 70 litri indicată fiind o simplă supoziţie a organelor vamale.

Precizează că nu a mai fost sancţionat pentru că, ori de câte ori a trecut frontiera de stat, nu a cumpărat bunuri accizabile, ci simple alimente, necesare traiului unei familii cu cinci membri (zahăr, ulei, făină, etc). Fiind „descoperită” cantitatea de motorină în plus faţă de cei 70 de litri indicaţi, agentul constatator a procedat la aplicarea unei sancţiuni potrivit cu dispoziţiilor art. 653 alin. (2) din H.G.  nr. 707/2006, respectiv amenda în cuantum de 5000 lei. Cu aceeaşi ocazie, s-a întocmit Adeverinţă de reţinere a bunurilor nr. 71 din 23.02.2017, fiind preluată motorina, în vederea confiscării. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 653 alin. (1), (2) din H.G. nr. 707/2006, a fost reţinut autoturismul pe care îl conducea, respectiv un autovehicul marca V. cu nr. xxx, pe care îl conduc mai multe persoane, care îi reproşează lui în prezent lipsa acestuia.

Măsura interzicerii intrării în România s-a luat faţă de el în aceeaşi zi de 23.02.2017, în temeiul articolului 1063, alineat 2, potrivit cu care, prin raportare la dispoziţiile art. 8, alineat 2, litera b1 în condiţiile în care respectiva prevedere se referă la situaţia în care, anterior, ar fi încercat să intre ilegal în România, ar fi încălcat în mod nejustificat scopul declarat la obţinerea vizei sau ar fi încălcat regimul vamal. Pe de o parte, măsura s-a luat cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 1063, alineat 4, potrivit cu care dispunerea măsurii de interzicere se comunică, în scris, şi conţine motivarea în fapt şi în drept, precum şi informaţiile privind căile de atac posibile.

Organele de poliţie nu au specificat care este motivaţia în drept, arătând simplu că ar fi încălcat reglementările vamale, iar pe de altă parte au indicat drept instanţă competentă pentru soluţionarea unei contestaţii Curtea de Apel Bucureşti, în condiţiile în care măsura de interzicere poate fi contestată în termen de 10 zile la Curtea de Apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură. Lipsa indicării instanţei competente de contencios administrativ ar atrage, în opinia sa, nulitatea absolută a deciziei comunicate, sancţiunea fiind una specifică instanţei de  contencios administrativ, dar şi a celei de dreptul muncii, spre exemplu.

Pe de altă parte, măsura interzicerii intrării în ţară apare ca fiind una abuzivă, având în vedere că nu a fost niciodată sancţionat contravenţional, nu are antecedente penale, nu a avut niciodată dificultăţi de nici un fel la trecerea pe teritoriul statului român şi la înapoierea în ţară de cetăţenie. Arată că este căsătorit, are trei copii minori şi duc o viaţă modestă, dar nu are rude în România, se consideră român şi chiar doreşte să beneficieze de cetăţenia statului român. Consideră măsura luată drept nejustificată şi disproporţionată şi solicită anularea acesteia.

În drept a invocat dispoziţiile art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002.

Prin întâmpinarea pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Suceava de a judeca această cauză, întrucât conform art. 1063 alin. (5) din O.U.G. 194/2002, competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti, motivat de faptul că măsura a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, cu sediul în Bucureşti, b-dul Geniului, nr. 42C, sector 6, Bucureşti (motivele sunt prezentate pe larg în susţinerea celei de-a treia excepţii). Totodată, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cerere a fost adusă la cunoştinţa reclamantului prin adresa de comunicare a măsurii interzicerii intrării în România, fiind indicată Curtea de Apel Bucureşti, excepţia tardivităţii introducerii prezentei cereri, având în vedere prevederile art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, sub rezerva necunoaşterii datei la care acţiunea a fost transmisă prin postă sau dacă aceasta a fost modalitatea de transmitere la instanţă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi a Sectorului Poliţiei de Frontieră R. în prezenta cauză, cu privire la măsura interzicerii intrării pe teritoriul României, având în vedere următoarele aspecte:

Măsura interzicerii intrării pe teritoriul României nu a fost dispusă de Sectorul Poliţiei de Frontieră R. şi nici de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, aşa cum în mod eronat arată reclamantul, ci de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, astfel cum este prevăzut de art. 1063 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România. Având în vedere că măsura de interzicere a intrării se referă la întregul teritoriu al României iar competenţa de instituire a acestei măsuri pentru întregul teritoriu naţional aparţine structurii centrale a Poliţiei de Frontieră Române, în speţă Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, aceasta este structura care a dispus măsura contestată de reclamant în prezenta cauză.

Poliţistul de frontieră din cadrul PTF R. – ITPF I. a constatat că reclamantul a încălcat regimul vamal la intrarea pe teritoriul României, sens în care a fost reţinută în sarcina sa de către organul vamal o faptă de natură contravenţională, iar în baza dispoziţiilor legale mai sus menţionate a solicitat structurii abilitate, IGPFR, instituirea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României.

Măsura a fost aprobată de Inspectorul General al PFR, situaţie în care pe numele reclamantului a fost instituit consemnul NPI (nepermiterea intrării), acesteia comunicându-i-se de către poliţistul de frontieră din cadrul PTF R., prin adresa nr. 128133/23.02.2017, măsura luată împreună cu refuzul intrării la frontieră. Mai mult, Punctul de Trecere a Frontierei R. este o structură din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră R., care, la rândul ei este o structură fără personalitate juridică din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră I., motive pentru care acestea nu pot sta în judecată în calitate de parte. În schimb, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră I. este o structură cu personalitate juridică, poate fi parte în proces, însă, pentru motivele mai sus arătate, apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

În concluzie, măsura contestată de către reclamant nu a fost dispusă de ITPF I. sau de către o structură din subordinea acesteia, ci de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, poliţistul de frontieră din cadrul instituţiei comunicându-i această măsură, situaţie în care calitate procesuală pasivă în această cauză nu poate avea decât Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, cu sediul în Bucureşti, b-dul Geniului, nr. 42C, sector 6, Bucureşti.

În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea de Apel Bucureşti în numeroase dosare în care ITPF I. a avut calitate procesuală, acest lucru rezultând şi din faptul că recent, prin Decizia nr. 344/11.02.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel laşi într-o cauză cu acelaşi obiect, în sensul în care a stabilit că prima dintre instanţe are competenţa de a soluţiona astfel de cauze, motivat de faptul că actul administrativ de interzicere a intrării în România a fost emis de către o structură centrală. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române.

Depune actul administrativ contestat, reprezentat de Nota Raport nr. 128133/ 23.02.2017, aprobat de Inspectorul General al Poliţiei de Frontieră Române.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată, din următoarele considerente. Reclamantul nu a declarat organului vamal la intrarea în ţară nici o categorie de bunuri ce ar fi putut fi supusă vreunui regim vamal de import (în prealabil controlului amănunţit fiecare persoană este întrebată cu privire la bunurile pe care le are de declarat), însă la efectuarea unui control amănunţit, a fost descoperit faptul că rezervorul autoturismului cu care se deplasa în calitate de şofer era modificat în sensul măririi capacităţii acestuia. Astfel cum rezultă din Anexa la procesul verbal de contravenţie întocmit de către organul vamal, capacitatea standard a rezervorului pentru tipul respectiv de autoturism este de 70 litri de carburant, însă procedându-se la scoaterea întregii cantităţi de motorină din interiorul acestuia a rezultat cantitatea de 170 litri, condiţii în care, cantitatea ce depăşea limita de 70 litri a rezervorului, respectiv 100 litri de motorină a fost indisponibilizată în vederea confiscării. A fost reţinut în vederea confiscării şi autoturismul cu care se deplasa reclamantul.

Pentru această faptă a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5000 lei, de către lucrătorii vamali din cadrul Biroul Vamal de Frontieră R., prin procesul verbal de contravenţie nr. 10 din 23.02.2017, conform art. 653 alin. (1) şi (2) din H.G.  nr. 707/2006.

Potrivit O.U.G. nr. 194/2002, modificată şi completată, art. 1063 alin. (2) prevede  „Interzicerea intrării în România se dispune, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de Inspectoratul General pentru Imigrări sau de organele poliţiei de frontieră şi în situaţia în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum şi împotriva străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) şi art. 8 alin. (2) lit. a)-b1) sau care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h)."

Art. 8 alin. (2) lit. b1), din acelaşi act normativ prevede „(2) Organele poliţiei de frontieră pot să nu permită intrarea străinilor pe teritoriul statului român şi în următoarele situaţii:... b1) au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obţinerea vizei sau, după caz, la intrarea pe teritoriul României, au încălcat regimul vamal ori au trecut sau au încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României.”

Totodată, potrivit art. 1064 alin. (11) din acelaşi act normativ „(11) în cazul străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (2) lit. a)-b1) sau care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h), durata interdicţiei de intrare este de 5 ani."

În situaţia de fapt expusă anterior, a arătat că reclamantul a încălcat regimul vamal prin introducerea în ţară de produse accizabile prin sustragere de la controlul vamal, în modalitatea modificării capacităţii rezervorului de combustibil al autoturismului, acesta constituind temeiul legal pentru întocmirea pe numele său a procesului verbal de contravenţie pentru săvârşirea faptei contravenţionale prevăzute şi sancţionate de art. 653 alin. (1) şi (2) din H.G.  nr. 707/2006.

Dispoziţiile legale cuprinse în O.U.G. nr. 194/2002 nu condiţionează aplicarea măsurii interzicerii intrării în România de gravitatea faptei prin care a fost încălcat regimul vamal al României, astfel încât apreciază că în mod corect a fost dispusă măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani. Mai mult, actul normativ prevede la modul imperativ durata interdicţiei de 5 ani („...durata interdicţiei de intrare este de 5 ani), nefiind posibilă reducerea acestei perioade.

Astfel de fapte de sustragere de la controlul vamal a unor bunuri accizabile pot avea consecinţe negative, dacă nu sunt luate măsuri severe prin nepermiterea intrării în ţară a străinului pentru o anumită perioadă. De altfel, chiar aceasta a fost şi voinţa legiuitorului care a prevăzut această posibilitate prin Legea  nr. 157 din 11.07.2011 de modificare a O.U.G. nr. 194/2002.

Analizând actele şi lucrările dosarului, asupra excepţiei necompetentei teritoriale a Curţii de Apel Suceava, instanţa reţine următoarele:

Excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei de judecată privind prezenta cerere este o excepţie absolută, cercetarea ei fiind instituită în respectarea unor interese generale de înfăptuire a justiţiei şi priveşte încălcarea unor norme de ordine publică, astfel că instanţa este obligată să verifice, cu prioritate faţă de fondul cauzei, îndeplinirea acestei condiţii esenţiale.

În analiza acestei excepţii, instanţa reţine faptul că prezenta cauză reprezintă un litigiu de natură contencios - administrativă, reclamantul solicitând anularea măsurii de interzicere a intrării în România dispuse împotriva sa de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră pentru încălcarea reglementărilor vamale. Invocă reclamantul o apreciere greşită a autorităţilor asupra situaţiei de fapt şi de drept.

Potrivit art. 10 din Legea 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Dispoziţiile invocate trebuie interpretate în sensul că stabilesc o competenţă după criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice în cazul actelor administrative cu caracter general, precum în cauză, sau o competenţă după criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ – fiscale.

De asemenea, potrivit legislaţiei speciale art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură.

În cauză, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, măsura contestată a fost dispusă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră  cu sediul în Bucureşti (fila 16). Având în vedere că măsura de interzicere a intrării se referă la întregul teritoriu al României, iar competenţa de instituire a acestei măsuri pentru întregul teritoriu naţional aparţine structurii centrale a Poliţiei de Frontieră Române, în speţă Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, aceasta este structura care a dispus măsura contestată de reclamant în prezenta cauză, şi care de altfel este şi menţionată expres în actul contestat. În acest context, poliţistul de frontieră din cadrul PTF R. - ITPF I. doar a constatat că reclamantul a încălcat regimul vamal la intrarea pe teritoriul României, sens în care a fost reţinută în sarcina sa de către organul vamal o faptă de natură contravenţională, iar în baza dispoziţiilor legale mai sus menţionate a solicitat structurii abilitate, IGPFR, instituirea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, care a fost dispusă de Inspectorul General al PFR, situaţie în care pe numele reclamantului a fost instituit consemnul NPI (nepermiterea intrării), acestuia comunicându-i-se de către poliţistul de frontieră din cadrul PTF R., prin adresa nr. 128133/23.02.2017, măsura luată împreună cu refuzul intrării la frontieră.

Ca urmare, competenţa de a soluţiona o atare cerere aparţine Curţii de Apel Bucureşti, prin secţia sa de contencios administrativ – fiscal. De altfel, în aceste sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în practica sa (decizia nr. 344 din 11.02.2016). Pentru aceste motive, instanţa urmează a admite excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Suceava şi a declina competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Domenii speta

Spete similare