Pretenţii - obligarea la întocmirea documentaţiei şi la plata despăgubirilor

Prin  acţiunea  civilă  înregistrată pe rolul  acestei instanţe din data de  23.01.2018, reclamantii  D.  T., D. I.şi  D.  E. au  solicitat în contradictoriu  cu  pârâtele  Unitatea  Administrativ-Teritorială Comuna Cernăteşti reprezentată prin Primar, Comisia Locală de aplicare  a Legilor  Fondului  Funciar  a comunei  Cernăteşti, Comisia Judeţeană de aplicare a Legilor Fondului  Funciar Dolj şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti ca,  prin  hotărârea  ce o va pronunţa, să  dispună obligarea pârâtelor la intocmirea  documentaţiei şi la plata  despăgubirilor către  reclamanti pentru  suprafaţa  de  6,50 ha inclusiv pentru  subvenţia care li  se cuvine pentru  această  suprafaţă din  comuna Cernăteşti, judeţul  Dolj.

In motivarea  acţiunii, reclamantii  au  arătat că, în fapt, potrivit  dispoziţiilor  art.  21 din Legea nr.215/2001 modificată şi  completată, unităţile  administrativ teritoriale  sunt persoane  juridice  de  drept  public, cu  capacitate  juridică  deplină şi  patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice  de  drept  fiscal şi  de  asemenea sunt titulare  ale  drepturilor şi  obligaţiilor ce decurg  din  contractele privind  administrarea  bunurilor  care  aparţin  domeniului  public şi  privat  în care  acestea  sunt parte, precum şi  din  raporturile cu  alte persoane fizice  sau  juridice în condiţiile legii.

Au  mai  arătat  reclamantii  că  dispoziţiile  art.  62 din Legea nr. 215/2001 prevăd faptul că primarul  reprezintă unitatea  administrativ teritorială în  relaţiile cu  alte  autorităţi publice, cu  persoanele  fizice  sau  juridice române sau  străine, precum şi  în justiţie.

Au  susţinut  reclamantii că,  prin adresa nr. 1447/17.08.2007, Primăria  comunei  Cernăteşti le-a comunicat  aspectul că  cererea  dumnealor  formulată în baza  legilor  fondului  funciar a fost  soluţionată prin  aprobarea celor  6,50 ha şi  trecută în  anexa  nr. 22 la Legea nr. 247/2005,  anexă ce  a fost  validată şi  de Comisia Judeţeană  Dolj, pentru  această suprafaţă urmând  a primi  despăgubiri.

Au  arătat  reclamanţii că au  trecut  10  ani fără  a fi  despăgubiţi, motiv pentru  care, solicită  obligarea  pârâţilor la  despăgubirea către  ei pentru  suprafaţa  de  6,50 ha, inclusiv  pentru  subvenţia care ni  se cuvenea pentru  această  suprafaţă.

Reclamanţii au  invocat dispoziţiile art.  563  N.C.C., potrivit  cărora, proprietarul unui  bun are  dreptul de  a-l  revendica, având  dreptul şi  la  despăgubiri, acţiunea in  revendicare fiind  imprescriptibilă.

Au mai  făcut  referire la  Decizia  Curţii  Constituţionale nr. 44/31.01.2017, publicată în Monitorul  Oficial nr. 211/28.03.2017, prin  care  s-au  declarat  neconstituţionale dispoziţiile art. 7  alin. 1 şi  art. 11 alin. 1  din Legea nr. 165/2013,  articole prin  care  se  prorogau dispoziţii din  Legea nr. 165/2013 privind  despăgubirile şi  aplicarea  legilor  fondului  funciar.

De asemenea potrivit  dispoziţiilor art. 147 din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt  general  obligatorii de la publicarea lor in  Monitorul  Oficial, iar  dispoziţiile  declarate  neconstituţionale  îşi  incetează  aplicabilitatea.

Au  mai  arătat  reclamantii  că, potrivit  dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 modificată şi  completată  precum şi  a  deciziei  Curţii  Constituţionale nr. 44/2017, pârâtii  aveau obligaţia să finalizeze procesul  de punere în posesie şi  emiterea  titlurilor  de proprietate până la data de  31  decembrie 2016.

In  drept,  acţiunea  a fost întemeiată pe  dispoziţiile Articolului  1 din Protocolul nr.  1 al Convenţiei  Europene a  Drepturilor  Omului, Legea nr. 165/2013, dispoziţiile  naţionale privind proprietatea  privată şi  despăgubirile  acordate, privind  privarea  de  aceasta  precum şi  a  Deciziei  Curţii Constituţionale  nr. 44/2017.

In dovedirea  acţiunii,  reclamantii  au  solicitat proba cu  inscrisuri sens in care, au  ataşat , in  fotocopie: cartea de identitate  privind pe  reclamantul  D. T.; adresa nr. 1447/17.08.2007 emisă  de Primăria  comunei  Cernăteşti, procura  emisă  de Biroul  Individual  Notarian F. F., legalizată  prin  Incheierea de Autentifivare nr. X din 11  noiembrie 2017, pentru  D. I., procura  emisă  de Biroul Individual  Notarial Andreea d.R., legalizată prin  Incheierea  de  Autentificare nr. X din 12. Decembrie 2017, pentru  D. E.,  adresa  nr.2823/27.07.2005 emisă  de  Prefectura  Dolj, adresa nr. 483/30.03.2005 emisă  de  Primăria  Cernăteşti; Hotărârea  nr. 837/29.05.2003 emisă  de Prefectura  Dolj, partaj  testamentar din  17  februarie 1942, precum şi  proba testimonială cu martorii D.St.(G.) şi  D. Ş. (F.).

Au  solicitat  judecarea  cauzei în lipsă, potrivit  dispoziţiilor  art.  223 şi  art. 411  N.C.P.C.

In cadrul procedurii  prealabile, pârâta  Comisia de Aplicare  a  legilor  Fondului  Funciar  Cernăteşti a formulat întâmpinare prin  care  a solicitat  respingerea  cererii  de chemare în judecată formulată  de către  reclamanti  ca nefondată invederând  şi  excepţia  autorităţii  de lucru  judecat.

In motivare,  a arătat că, in fapt,  cererea  formulată  de către  reclamanti pentru  reconstituirea  dreptului  de proprietate  asupra suprafeţei  de  6,50 ha, pe  raza comunei Cernăteşti, judeţul  Dolj a fost aprobată şi  in baza  Legii nr. 247/2005, reclamantii  au  fost inscrisi  în  anexa  22, potrivit  art. 41 alin.1  din HG nr. 890/2005 cu  modificările ulterioare,  anexa  fiind validată de Comisia Judeţeană  Dolj.

A susţinut  pârâta că, întrucât  la  data respectivă  nu  a existat  teren disponibil  la  dispoziţia  Comisiei  locale, s-a propus  acordarea  de  despăgubiri, insă  acest lucru  nu  a fost posibil, nu  s-a putut întocmi  dosarul pentru  acordarea  de despăgubiri intrucât in  evidenţele OCPI Dolj, U.A.T. Cernăteşti  figura  cu  suprafaţa rezervă,  rezervă  ce  era  evidenţiată numai  scriptic, faptic nefiind materializată.

A mai  arătat pârâta că la  apariţia Legii nr. 165/2013 a fost făcută inventarierea  terenurilor  agricole, fiind  suspendată  activitatea comisiilor locale de fond  funciar privind punerea în posesie (art. 7 alin. şi  art. 4).

In cursul  anului  2016, reclamantii  s-au mai  judecat cu  Comisia Locală  Cernăteşti, proces  ce  a  avut  acelaşi  obiect, concretizat în sentinţa civilă nr. X/2016 pronunţată  de Judecătoria Craiova in  dosarul nr. X/215/2016.

A mai  arătat  pârâta că, stiind că  numai  reclamantul  D. T. stăruie in  rezolvarea  cererii  de  retrocedare, a lansat invitaţia de  a  se prezenta la  sediul  instituţiei în vederea unei  oferte de teren, insă  acesta nu  a răspuns invitaţiei.

In  drept, întâmpinarea  a  fost  întemeiată pe  prevederile  Legii  fondului  funciar, Codului  civil şi  Codului  de procedură  civilă.

In dovedire,  a ataşat  in fotocopie următoarele înscrisuri: sentinta civilă nr. X/2016 din data de  12 octombrie 2016 pronunţată  de Judecătoria  Craiova in  dosarul nr.  X/215/2016,  adresa  nr. 1144/30.06.2017 emisă  de  Primăria  comunei Cernăteşti, judeţul  Dolj, , registru.

La data de 01.03.2018, a formulat întâmpinare Comisia  Judeţeană  Dolj pentru  stabilirea  dreptului  de proprietate privată  asupra terenurilor prin care  a  solicitat:

Pe  cale  de  excepţie:

-  admiterea  excepţiei inadmisibilităţii raportat la prevederile  art.  16 coroborat cu  art. 21  din legea nr. 165/2013 şi  excepţiei  prematurităţii  introducerii  acţiunii raportat la prevederile  art. 10 din Legea nr. 165/2013 astfel cum  a fost modificat prin  Legea nr. 111/2017, art. 5 şi  6 din HG nr.890/2005 in  ceea  ce o priveşte,  a ultimului  capăt  de  cerere;

-  admiterea  excepţiei lipsei  calităţii procesuale pasive  a  Comisiei  Judeţene Dolj pentru  stabilirea  dreptului  de proprietate privată  asupra terenurilor in  raport  de  dispoziţiile art.  64 din Legea nr. 18/1991, in  ceea ce o priveşte,  a ultimului  capăt  de  cerere,  arătând că  şi in  situaţia în care  s-ar admite  cererea  formulată  de către  reclamanti, hotărârea pronunţată  ar  fi imposibil  de dus la  indeplinire întrucât  aceasta  nu  are un patrimoniu propriu din care  s-ar putea  efectua plata şi  din care astfel  s-ar putea  eventual  indestula  creditorul;

-  admiterea  excepţiei  netimbrării  cererii de chemare în judecată, in  ceea  ce priveşte ultimul  capăt  de  cerere raportat la  dispoziţiile OUG nr.80/2013 privind taxele  judiciare  de  timbru.

Pe fondul  cauzei  a solicitat  respingerea  acţiunii, arătând că întrucât pe raza comunei  Cernăteşti există teren,  raportat la prevederile  Legii nr.165/2013, cererea  reclamantului  de  reconstituire  a  dreptului  de proprietate trebuie  soluţionată  prin  reconstituirea dreptului  de proprietate cu precădere în natură, cu  respectarea ordinii de la art.  12, ce prevede  că in  situaţia in care  restituirea terenurilor  agricole pe vechile  amplasamente nu  este posibilă, după validarea întinderii  dreptului lor de proprietate de către  comisiile judeţene de fond funciar sau, după  caz, de către  Comisia Locală  de Fond Funciar a Municipiului  Bucureşti, fostului proprietar sau moştenitorilor  acestuia li  se  atribuie un teren pe un alt amplasament în următoarea ordine: a) pe terenurile  din  rezerva comisiei locale de  fond  funciar; b) pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată  a  statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care  au  fost  administrate  pe raza unităţii  administrativ – teritoriale de institute,  de  staţiuni  de  cercetare ori  de alte instituţii publice; c) pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată  a  statului,  sau pe terenurile proprietate privată  a  statului, care  au  fost  administrate  de institute,  de  staţiuni  de  cercetare ori  de instituţii publice pe raza localităţilor învecinate aflate în  acelaşi judeţ;d) pe terenurile ocupate  de  izlazuri.

A mai  făcut referire pârâta la dispoziţiile art.  3 ale  aceluiaşi  articol potrivit cărora „Atribuirea  terenurilor  de către comisia locală  se face in ordinea de înregistrare a cererilor iniţiale  de  restituire, cu  respectarea  strictă a ordinii categoriilor  de teren prevăzute la  art.  1. Fostul proprietar  sau moştenitorii  acestuia pot  refuza terenul  din rezerva  comisiei locale de fond  funciar sau  din  izlazul comunal, propus în  vederea  restituirii.”

A susţinut pârâta că  procedura  a  fost  demarată de comisia locală, însă parcurgerea  acesteia  implică perioade  de  timp relativ lungi ce sunt necesare îndeplinirii  etapelor prevăzute  de lege.

In  ceea  ce priveşte solicitarea  reclamanţilor  in  sensul  de  a li  se acorda  despăgubiri a arătat  pârâta că  măsura  despăgubirilor este una  subsidiară astfel cum prevede  art.  16 din Legea nr.165/2013 ce prevede că  „Cererile de  restituire  care nu pot fi  soluţionate prin  restituirea în natură la nivelul  entităţilor învestite de lege  se soluţionează prin  acordarea  de măsuri compensatorii sub formă  de puncte, care  se  determină potrivit  art.  21 alin.(6) şi  (7) coroborat cu  art.  21 din  aceeaşi lege ce prevede că (4) Comisiile judeţene  de fond  funciar şi  Comisia Locală  de Fond  Funciar  a Municipiului  Bucureşti pot propune Comisiei  Naţionale soluţionarea  cererilor  de  retrocedare prin  acordarea  de măsuri  compensatorii potrivit prezentei legi numai  după  epuizarea  suprafeţelor  de teren agricol  afectate  restituirii  in natură, identificate la nivel local.

A susţinut pârâta că  solicitarea cu privire la obligarea  Comisiei locale la plata  de  daune  cominatorii până la  eliberarea  titlului  de proprietate este inadmisibilă, având în vedere că in primele etape ale procedurii, parcurgerea  acesteia  se face  de către  Comisia locală.

A mai  arătat  pârâta că  solicitarea  reclamanţilor  este  de  asemenea prematură raportat la prevederile  art.7 alin.1 din Legea nr.165/2013, conform cărora până la întocmirea  situaţiei centralizatoare la nivel local, se suspendă  emiterea hotărârilor  de validare/invalidare de către  comisiile judeţene  de fond  funciar sau, după  caz,  de către  Comisia de Fond Funciar  a Municipiului,  eliberarea  titlurilor  de proprietate, punerea în posesie  de către  comisiile locale de fond  funciar, precum şi  orice  alte proceduri  administrative în domeniul  restituirii  fondului  funciar.

A susţinut pârâta că în prezent comisiile locale şi  judeţene  de fond  funciar au obligaţia  de  a  soluţiona toate  cererile  de  restituire,  de  a  efectua punerea în posesie şi  de  a emite  titlu  de proprietate până la  data de  01.01.2018 deoarece iniţial potrivit  art.  11 alin.1 din  Legea nr.165/2013 comisiile locale şi  comisiile judeţene  de fond  funciar  aveau obligaţia de  a soluţiona  cererile  de  restituire,  de  a  efectua punerea în posesie şi  de  a emite  titlu de proprietate până la data de 01.01.2016. Ulterior  prin OUG nr. 66 din data de 30.12.2015 privind prorogarea  normelor prevăzute la  art.  11 alin.1,  art.  20 alin.5 şi  art.  27  alin.1 din Legea nr.165/2013 privind măsurile  pentru  finalizarea  procesului  de  restituire, in natură  sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod  abuziv în perioada  regimului  comunist  din  România, termenul prevăzut  de  art.  11 alin.  1  a fost prorogat până la data de  1 ianuarie 2017, şi apoi  acest termen  a fost prorogat  prin  OUG nr. 98/2016 până la data de 01.01.2018.

A arătat pârâta că, in plus, in  ceea  ce priveşte obligarea  Comisiei  Judeţene  Dolj de  Aplicare  a Legilor  Fondului  Funciar,  această obligaţie  este  una subsecventă obligaţiilor  Comisiei  Locale de Aplicare  a Legilor  Fondului  Funciar şi  Oficiului  de Cadastru  şi  Publicitate  Imobiliară, astfel, până la îndeplinirea  acestor entităţi a obligaţiilor  ce le revin, şi înaintarea  documentaţiilor necesare  emiterii  titlurilor  de proprietate, comisia locală nu  poate proceda la  emiterea titlurilor  de proprietate către  reclamanţi.

Conform  H.G. nr.890/2005 pentru  aprobarea  Regulamentului  privind procedura de constituire, atribuţiile şi  funcţionarea comisiilor pentru  stabilirea  dreptului  de proprietate privată  asupra terenurilor, a modelului şi modului  de  atribuire a titlurilor  de proprietate, precum şi punerea în posesie  a proprietarilor, Comisia Judeţeană poate  soluţiona cererile doar în baza propunerilor  înaintate  de  comisiile locale conform  art. 5 şi 6.

In  drept, a invocat  prevederile  Legii  nr.18/1991 R. Şi  HG nr.890/2005,  Legii nr.165/2013, Legii nr.247/2005.

In susţinerea  cererilor a solicitat  proba cu înscrisuri.

La data de  13.02.2018, Autoritatea  Naţională pentru  Restituirea  Proprietăţilor Bucureşti a formulat întâmpinare  prin care  a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi  excepţia lipsei  calităţii procesuale pasive  a  Autorităţii Naţionale pentru  Restituirea  Proprietăţilor, cu  privire la  cererea  de chemare în judecată.

A susţinut pârâta că reclamanţii, in cererea  de chemare în judecată, în afară  de  simpla numire în calitate  de pârâtă  a sa, nu  au  formulat  niciun  fel  de  cerere  în legătură cu  A.N.P.R.  dat fiind  acest fapt, a solicitat  să li  se pună în vedere  acestora să precizeze acţiunea, in  situaţia în care, intr-adevăr nu  formulează pretenţii, să  se dispună  scoaterea din cauză, cu  atât mai mult cu  cât cererea  de chemare în judecată este îndreptată impotriva unei  entităţi lipsite  de  calitate procesuală pasivă.

A mai  susţinut că potrivit prevederilor  art.  17  alin.1 lit.a şi  b, precum şi  art.  21 – 26 din  Legea nr.165/2013, procedura  de  soluţionare  a dosarului  de despăgubire se finalizează  prin validarea  sau invalidarea, in  tot  sau in parte,  de către  Comisia  Naţională pentru  Compensarea  Imobilelor (CNCI)  a  deciziei  entităţii investite  de lege ( prin care  s-a propus  acordarea de  despăgubiri) şi numai în  situaţia în care  dosarul  este validat de către  Comisia Naţională pentru  Compensarea  Imobilelor,  aceasta  emite o decizie de compensare prin  puncte  a imobilului preluat  abuziv (art. 21  alin.9  din Lege).

A arătat că, pe  de altă parte, conform art.  31 şi  art.  41 din lege, Autoritatea  Naţională pentru  Restituirea  Proprietăţilor emite  titlurile de plată în condiţiile stabilite  de  Legea nr.165/2013, prin urmare, în cadrul  procedurii  administrative reglementată  de  Legea nr.165/2013, Autoritatea nu  este  învestită cu  emiterea  deciziei de compensare,  acesta fiind  atributul  exclusiv  al Comisiei  Naţionale pentru  Compesarea  Imobilelor, ca şi entitate  distinctă.

Referitor la  excepţia necompetenţei  teritoriale  a Judecătoriei  Filiaşi, a invederat următoarele:

Articolul  20 din Titlul VII al  Legii nr.247/2005,  astfel cum  acesta a fost modificat prin Legea nr.165/2013,  stabilea in mod  expres faptul că soluţionarea cauzelor având ca obiect anularea  deciziilor Comisiei  Centrale  ori obligarea  acesteia  la  emiterea  deciziei reprezentând  titlul  de  despăgubire,  este  de competenţa instanţei  de  contencios  administrativ din  cadrul  tribunalului in  a cărei rază teritorială  domiciliază  reclamantul.

Ulterior  prin modificările  aduse de Legea nr. 165/2013, potrivit  art. 35 alin.1 din Legea nr.165/2013,  deciziile emise cu  respectarea  prevederilor  art.  33 şi  34 pot fi atacate de persoana  care  se consideră  îndreptăţită la  sectia civilă a tribunalului  in  a cărui  circumcripţie se  află  sediul  entităţii, in termen de 30  de zile  de la data  comunicării.

A susţinut pârâta că,  prin  Deciziile  nr.833/2015 şi nr.115/2016 pronunţate  de  Curtea  Constituţională a României referitoare la  excepţia  de neconstituţionalitate a dispoziţiilor  art.  35 alin.1  din Legea nr. 165/2013,  s-a statuat că toate  deciziile  de invalidare sau  de compensare prin puncte  emise  de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, precum şi  refuzul  acesteia  de  a  soluţiona  cererile  adresate  în  temeiul  legilor  reparatorii în materia proprietăţii  vor putea fi  contestate numai  la  secţia civilă a Tribunalului  Municipiului  Bucureşti.

Pentru  argumentele  expuse,  a solicitat  admiterea  excepţiei  invocate şi pe cale  de consecinţă să se dispună  declinarea  soluţionării cauzei către instanţa competentă  teritorial şi material, respectiv  Tribunalul  Dolj – Secţia  Civilă.

Reclamantii  nu  au  formulat  răspuns la intâmpinare  astfel incât prin  rezoluţia  din data de  29.03.2018 , instanţa  a fixat primul termen de judecată si  a dispus citarea părţilor.

La termenul  de judecată  din data de  14 mai  2018, reclamantii  au  formulat  cerere  de suspendare  a  cauzei în  temeiul  dispoziţiilor  art.  413 C.pr.civ. până la soluţionarea  de către  Inalta  Curte de Casaţie şi  Justiţie a dosarului nr.173/1/2018 având ca obiect Recurs in interes  privind interpretarea Legii nr.165/2013 privind  acordarea  de compensaţii pentru  bunurile preluate abuziv  cu termen de judecată la  14 mai  2018,  respectiv  a dosarului nr. 1184/1/2018 având ca obiect  dezlegarea  chestiunii  de  drept privind modul  de interpretare  a dispoziţiilor  art. 12 din Legea nr.165/2013, in  sensul  de  a ştii dacă  acestea permit restituirea  pe un alt amplasament a terenurilor  agricole  şi  foştilor  proprietari, persoane juridice  sau  succesorilor  acestora, după  validarea  dreptului  de proprietate de către  comisiile judeţene, cu termen de judecată la  15 mai  2018.

La acelaşi termen  de judecată, instanţa a dispus suspendarea  cauzei.

La data de 18.10.2018, reclamanţii au  formulat  cerere  de repunere pe rol ca urmare  a soluţionării  sesizării prealabile de către  I.C.C.J.

Constatând că nu  mai  subzistă motivul  care  a dus  la  suspendarea prezentei cauze, in temeiul  art. 412  alin.3  C.pr.civ.  instanţa , in sedinţa publică  de la  05 noiembrie 2018 a admis  cererea  formulată  de către  reclamanti şi  a  repus cauza pe  rol.

Instanţa a constatat că pârâta Autoritatea Naţională pentru  Restituirea Proprietăţilor  Bucureşti a invocat prin întâmpinarea formulată excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei  Filiaşi, raportat la art.20 din Titlul VII al Legii nr.2472005, exceptie pe care urmează a respins-o prin încheierea de şedinţă din 12.11.2018 pentru următoarele considerente:

Aşa cum  se observă, obiectul cererii dedus judecăţii îl constituie acţiunea prin care reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea comisiilor pârâte la întocmirea documentaţiei şi la plata despăgubirilor către  reclamanţi pentru  suprafaţa de 6,50 ha inclusiv pentru  subvenţia ce li se cuvenea pentru  această suprafaţă.

S-a constatat ca acţiunea formulată de reclamanţi nu este o cerere circumscrisă art. 35 din Legea nr. 165/2013, potrivit căruia „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civila a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.

Se reţine, faţă de prevederile art. 35 alin. (2), prin raportare la art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013, că în condiţiile în care notificarea privind acordarea despăgubirilor a fost adresată de către reclamanţi Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar aceasta entitate nu a emis o decizie de soluţionare a notificării, competenţa de soluţionare a cererii aparţine Judecătoriei  Filiaşi. ( în cauză A.N.R.P. , invocând excepţia necompetenţei teritoriale grevată însă pe o lipsă a competenţei materiale

In ceea ce priveşte excepţia prematurităţii introducerii actiunii,  cât şi a inadmisibilităţii cererii, instanţa le-a analizat împreună date fiind argumentele comune aduse acestor impedimente procesuale .

S-a reţinut ca a  susţinut pârâta Comisia Judeţeană Dolj,  că  raportat la prevederile  art.  10, art 16  şi art 21 din Legea nr.165/2013, cererea ar trebui respinsă  fără însă a aduce argumente de fapt în sprijinul acestei apărări.

În atare situaţie a fost analizată incidenţa acestor articole de lege potrivit cărora , Până la data de 15 aprilie 2018, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va întocmi, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, situaţia comparativă a cererilor şi disponibilului de teren, ulterior finalizării situaţiilor prevăzute la art. 6 alin. (2). Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7). În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate.

Or , dacă sunt analizate aceste texte de lege, se poate constata cu uşurinţă că legiuitorul nu face referire la o condiţie prealabilă ce ar trebui îndeplinită în cazul cererilor prin care persoanele interesate îşi clamă dreptul la restituirea proprietăţii .

De reţinut că prematuritatea nu intervine în cazul în care nu s-a realizat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de lege. Prematuritatea presupune că dreptul pretins nu este actual la data sesizării instanţei (fiind supus unui termen, unei condiţii etc.), în vreme ce îndeplinirea unei proceduri prealabile şi obligatorii constituie o condiţie specială de exercitare a dreptului la acţiune, a cărei nerespectare atrage inadmisibilitatea acţiunii.

În acelaşi sens, în doctrină se distinge între excepţia prematurităţii şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile: prematuritatea presupune că dreptul material la acţiune nu poate fi exercitat deoarece este afectat de un termen sau de o condiţie suspensivă; procedura prealabilă afectează dreptul la acţiune în sens procesual, întrucât reclamantul nu se poate adresa instanţei în lipsa procedurii prealabile; „prin urmare, spre deosebire de excepţia prematurităţii, în care este afectat dreptul la acţiune în sens material, excepţia lipsei procedurii prealabile afectează dreptul la acţiune în sens procesual”.

Se mai arată că „lipsa procedurii prealabile presupune că dreptul la acţiune în sens material este actual, deci in abstracto poate fi exercitată acţiunea civilă. In concreto însă, acţiunea nu poate fi exercitată, fiindcă este condiţionată de parcurgerea unei proceduri prealabile. De altfel, procedura prealabilă nici nu ar fi posibilă dacă dreptul la acţiune în sens material nu ar fi actual. Exercitarea dreptului la acţiune fără parcurgerea procedurii prealabile nu poate atrage prematuritatea acţiunii, întrucât aceasta ar presupune că există posibilitatea ca procedura să se realizeze în viitor. Sunt multe cazuri însă când procedura prealabilă nu se mai poate realiza, fie că au expirat termenele prevăzute în legi speciale, fie din alte motive.

Posibil că în invocarea acestor impedimente, pârâta a înţeles să se prevaleze de prevederile art 7 din Legea nr 165/2013, dispoziţii care nu mai sunt de actualitate, fiind abrogate, urmare a pronunţării, Deciziei nr 44/2017 de către Curtea Constituţională.

În atare situaţie, nu poate fi primită o apărare grevată de dispoziţiile legale care sunt abrogate.

In  ceea ce priveşte  excepţia autorităţii  de lucru judecat invocată de către  Primăria  comunei Cernăteşti, judeţul  Dolj prin prisma faptului că s-a mai judecat in dosarul nr. X/215/2016 al Judecătoriei  Craiova, instanţa a respins-o  pentru  următoarele considerente:

 Este adevărat că  obiectul cererii  înregistrată pe rolul judecătoriei Craiova sub nr . X/215/2016, este identic cu obiectul cererii de faţă,  identitate care se regăseşte  parţial şi cu privire  la părţile implicate în cauză dar şi cu cauza  promovării prezentei cereri.

Ceea ce determină instanţa să aprecieze că incidenţa autorităţii de lucru judecat este înlăturată,  sunt considerentele pentru care judecătorul cauzei nr X/215/2016, a  dispus respingerea cererii.

Astfel examinând aceste considerente s-a constatat că întreaga argumentaţie a respingerii cererii se bazează exclusiv pe instituirea termenelor legale prevăzute de art 5, art 6 şi  art 7  din Legea nr 165/2013 – în vigoare la momentul soluţionării respectivei cauze.

În ansamblu s-a apreciat că legiuitorul a dispus prin aceste dispoziţii legale,  o suspendare legală a obligaţiilor comisiilor de fond funciar privind punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local.

Astfel,  prin această sentinţă nu a fost soluţionat fondul dreptului, ( deşi în dispozitiv se menţionează că se respinge acţiunea)  nefiind făcute cercetări cu privire la îndreptăţirea reclamantului la pretenţia clamată, ci doar apreciindu-se  că ar fi " prematur " a –şi solicita dreptul anterior împlinirii termenelor impuse de prevederile Legii nr 165/2013.

 Potrivit art 430 cod procedură civilă "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Aşa cum rezultă din jurisprudenţa constată a CEDO, unul din elementele fundamentale ale superiorităţii dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care urmăreşte, între altele, ca soluţia dată şi rămasă definitivă să nu mai fie repusă pe rol (Brumărescu c.României)."

Va avea în vedere instanţa că ulterior pronunţării acestei sentinţe, Curtea constituţională a declarat neconstituţionale prevederile art 7 alin. (1) şi ale art. 11 alin. (1) din Legea 165/2013 , şi care ulterior raportat la pasivitatea legiuitorului de a interveni , au fost abrogate.

Astfel , prin Decizia nr 44/2017, Curtea a apreciat  printre altele că Perioada de aproape 2 ani prevăzută iniţial de legea criticată pentru epuizarea etapei administrative se încadrează în conceptul de termen rezonabil, nu însă şi prelungirea acesteia cu încă 2 ani.

 A aprecia că în cauză, în condiţiile speţei ar opera autoritatea de lucru judecat, ar echivala, practic cu îngrădirea dreptului reclamantului la dreptul prevăzut de art. 6 din CEDO. – accesul la instanţă, dat fiind că prin soluţionarea cauzei nr. 5408/215/2016, reclamantul nu a obţinut o examinare a dreptului dedus judecăţii, cererea fiindu-i respinsă doar din considerarea instituirii unor termene legale dispuse în favoarea comisiilor de fond funciar pentru a le da posibilitatea de a-şi organiza corespunzător activitatea.

În raport de cele expuse, instanţa a respins  şi această excepţie.

A reţinut instanţa că prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta,  Comisia Judeţeană  Dolj pentru  stabilirea  dreptului  de proprietate  asupra terenurilor a invocat  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a  Comisiei  Judeţene Dolj pentru  stabilirea  dreptului  de proprietate privată asupra terenurilor in  raport  de  dispoziţiile art.  64  din Legea nr.18/1991, in  ceea  ce priveşte  acordarea de despăgubiri.

Instanţa a incuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, însă a respins proba testimonială cu martorii D. St. (G.) şi D. Ş. (F.) solicitată de către reclamanţi.

Din oficiu, instanţa a efectuat adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Cernăteşti, judeţul Dolj pentru a comunica suprafaţa de teren din rezerva Comisiei ce poate fi acordată reclamanţilor urmând a se indica şi amplasamentul şi vecinătăţile acestui teren, răspunsul fiind comunicat şi ataşat la dosar (filele nr. 132 – 136).

La termenul de judecată din data de 28 februarie 2019, instanţa a dispus citarea reclamanţilor cu menţiunea de a preciza  cuantumul despăgubirilor pe care le solicită pentru suprafaţa de 6,50 ha teren precum şi de a achita taxa judiciară de timbru raportat la valoarea indicată, precum si cu următoarele menţiuni: să formuleze un punct de vedere cu privire la răspunsul comunicat de către Comisia Locală de Fond Funciar Cernăteşti.

La data de 26.02.2019, reclamanţii au formulat precizări referitor la răspunsul Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Cernăteşti, in sensul că pârâta nu le-a făcut nicio ofertă specială privind terenul disponibil la nivelul localităţii pentru suprafaţa de 6,50 ha, răspunsul acesteia prin adresa nr. 185/21.01.2019 fiind un mod de tergiversare de acordare a despăgubirilor care trenează de aproape 15 ani.

Referitor la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtele Comisia Judeţeană Dolj si A.N.P.R. a solicitat respingerea acestor excepţii având in vedere atribuţiile legale ale acestora stabilite prin legile fondului funciar şi legile privind despăgubirile care trebuie acordate.

La data de  25.03.2019, reclamantii  au  depus precizări  referitor la temeiul  legal  al  despăgubirilor (filele  nr.160 – 164  dos.).

Referitor la  excepţia lipsei  calităţii procesuale pasive  a  A.N.R.P. şi  a Comisiei  Judeţene  de  Fond Funciar Dolj invocată prin  întâmpinările formulate, instanţa o va respinge având in vedere atribuţiile legale ale acestora stabilite prin legile fondului funciar şi legile privind despăgubirile care trebuie acordate.

Pe fondul cauzei,  instanţa constată şi  reţine următoarele:

Prin decizia civilă  nr. X/ 21.10.2002 pronunţată de Curtea de Apel Craiova  s-a dispus punerea în posesie a petenţilor cu suprafaţa de 6,50 ha teren pe rază comunei Cernăteşti.

Prin Hotărârea nr.837/25.09.2003  a Comisiei Judeţene Dolj  pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, reclamanţii au fost validaţi  cu suprafaţa de teren de 6,50 ha, teren agricol( f. 16) .

Prin adresa nr.483/ 30.03.2005 emisă de Primăria comunei Cernăteşti s-a învederat că s-a luat act de cele dispuse prin Hotărârea nr.837/25.09.2003 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Dolj şi a constatat că vechiul amplasament nu este liber fiind emise Titluri de Proprietate în baza Legii nr.18/1991; s-a menţionat că nu dispune Comisia Locala de Fond Funciar Cernăteşti de teren echivalent de aceeaşi calitate cu cel deţinut de autorul dumneavoastră. Singurele terenuri rămase neatribuite sunt pe pante şi în suprafeţe de 0,10 ha – 1,15 ha în diferitele puncte ale comunei; urmând a aprecia reclamanţii dacă acceptă să primească astfel de terenuri.(f.15)

Prin adresa nr.1447/ 17.08.2007 emisă de Primăria comunei Cernăteşti s-a învederat că cererea reclamanţilor depusă în baza legilor fondului funciar a fost soluţionată prin aprobarea celor 6,50 ha şi trecută în Anexa nr.22 la Legea 247/2005, anexă ce a fost validată şi de Comisia Judeţeană Dolj; pentru această suprafaţă urmând ca reclamanţii să primească despăgubiri. (f.6)

Prin adresa nr.185/21.01.2019, Primăria comunei Cernăteşti  a comunicat instanţei rezervele de teren pe care Comisia locală ar putea să le acorde reclamanţilor. (f.132)

Potrivit art. 4, alin.1 din Legea nr.165/2013, dispoziţiile acestei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

 Potrivit art. 3, pct.1 din acelaşi act normativ se circumscriu domeniului de reglementare al acestei legi şi cererile formulate în temeiul Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În situaţia în care, reclamanţii  nu au  fost puşi  în posesie cu suprafaţa de teren de 6,50 ha,  teren arabil şi nici nu le-a fost emis titlul de proprietate cu privire la această suprafaţă, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate privind suprafaţa de teren 6,50 ha reprezintă o cerere nesoluţionată în sensul dispoziţiilor art.4, alin.1 şi art.3, pct.1 din Legea nr.165/2013, cu completările şi modificările ulterioare.

Referitor la cererile nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, instanţa arată că aceste dispoziţii legale prevăd o procedură de inventariere a terenurilor, urmată de finalizarea procedurii de reconstituire conform art.5-32 din Legea nr.165/2013.

Astfel, art.5 din lege reglementează constituirea unei noi autorităţi administrative, respectiv Comisia locală pentru inventarierea terenurilor, art.6 reglementează obligaţia acestei comisii de a întocmi, în termen de 180 de zile de la data constituirii, situaţia terenurilor agricole, cu sau fără investiţii, şi forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială; art. 8 din lege reglementează obligaţia comisiilor locale de fond funciar de a centraliza toate cererile de reconstituire nesoluţionate, în vederea stabilirii suprafeţei de teren necesare în vederea finalizării procesului de restituire.

În continuare la art.12, alin.1 din acelaşi act normativ s-a prevăzut că: ,, 1) În situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li se atribuie un teren pe un alt amplasament, în următoarea ordine: a)pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar; b) pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate pe raza unităţii administrativ-teritoriale de institute, de staţiuni de cercetare ori de alte instituţii publice; c) pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate de institute, de staţiuni de cercetare ori de instituţii publice pe raza localităţilor învecinate, aflate în acelaşi judeţ; d)pe terenurile ocupate de izlazuri.

Conform alineatului 3 atribuirea terenurilor de către comisia locală se face în ordinea de înregistrare a cererilor iniţiale de restituire, cu respectarea strictă a ordinii categoriilor de teren prevăzute la alin. (1). Fostul proprietar sau moştenitorii acestuia pot refuza terenul din rezerva comisiei locale de fond funciar sau din izlazul comunal, propus în vederea restituirii.

Potrivit art.16 cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

Din adresa numărul  185 din data de 21.01.2019 (f. 132)  emisă de  Comisia Locală Cernăteşti, rezultă că  la nivelul comunei există rezervă  de teren pentru reconstituirea dreptului de proprietate a reclamanţilor pentru suprafaţa de 6,50 ha.

 Or, în condiţiile în care prin Legea nr.165/2013 a fost stabilită în mod expres procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor nesoluţionate, instanţa nu se poate substitui comisiei locale de fond funciar în realizarea atribuţiilor care îi revin acesteia, în sensul de a stabili dacă sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a se realiza punerea efectivă în posesie a reclamanţilor, cu suprafaţa de 6,50  ha, teren arabil ori, dacă, în lipsa acestei suprafeţe de teren, cererea urmează să fie soluţionată prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte.

Prin urmare, în contextul Legii nr.165/2013, cu completările şi modificările ulterioare instanţa nu poate obliga pârâtele în sensul celor solicitate de către reclamanţi respectiv să oblige pârâţii la întocmirea documentaţiei şi la plata despăgubirilor către reclamanţi pentru suprafaţa de 6,50 ha, urmând să oblige această pârâtă în limita competenţelor prevăzute de Legea 165/2013.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor cuvenite pentru suprafaţa de 6,50 ha constând în subvenţia cuvenită pentru această suprafaţă, instanţa va respinge cererea date fiind următoarele:

 Nefiind suprafeţe de teren agricol pentru restituirea integrală a proprietăţii  solicitate prin cererea de restituire formulată în baza legilor funciare,  reclamanţii apar înscrişi cu suprafaţa de 6,50 ha teren neretrocedat pentru care s-a  făcut propunere în vederea acordării de despăgubiri .

Prin hotărârea nr 837/25.09.2003, Comisia judeţeană pentru aplicarea legii nr 247/2005 reclamanţii au fost validaţi  cu suprafaţa de teren de 6,50 ha, teren agricol în baza deciziei civile  nr. X/21.10.2002 pronunţată de Curtea de Apel Craiova  s-a dispus punerea în posesie a petenţilor cu suprafaţa de 6,50 ha teren pe rază comunei Cernăteşti.

Pornind de la susţinerile petenţilor potrivit cărora temeiul de drept al  pretenţiei deduse judecăţii, este reprezentat de legile de restituire a proprietăţii, coroborat cu starea de fapt expusă în cadrul cererii de chemare în judecată respectiv neîndeplinirea de către  pârâte  a obligaţiei de a fi despăgubiţi, instanţa a reţinut că de fapt cererea în pretenţii este motivată pe o răspundere delictuală.

Plecând de la acest considerent,  instanţa a analizat în ce măsură această instituţie de drept civil, poate constitui temei justificativ în procedura demarată de către petenţiRăspunderea delictuală este reglementată de art. 1349 Cciv, care stipulează la alineatul (1) că „Orice persoană are indatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că “Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral” Doctrina juridică, cu referire îndeosebi la dispoziţiile art. 998-999 din vechiul cod civil, a apreciat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiţii  respectiv:

a) existenţa unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu; b) existenţa unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală; c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur şi simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită şi un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă şi prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu; d) existenţa vinovăţiei, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.

În ceea ce priveşte proba elementelor răspunderii civile delictuale, sarcina probei referitoare la existenţa elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva în faţa justiţiei), fiind admisibil orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, întrucât este vorba de dovedirea unor fapte juridice – stricto sensu.

Analizând existenţa primului element respectiv existenţa prejudiciului,  instanţa reţine că petenţii nu au dovedit prin nici un mijloc de probă, vătămarea produsă.

Susţinerea că despăgubirea cuvenită este reprezentată de subvenţia cuvenită (pentru  un interval de timp nedeterminat), nu poate fi apreciată ca fiind  elocventă în soluţionarea cauzei.

În primul rând, petenţii sunt beneficiarii unui drept de creanţă, anexa 23 recunoscându-le dreptul la despăgubiri. Prin Titlul VII din Legea nr 247/2005, legiuitorul a  reglementat regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

 Este adevărat că agricultorii care deţineau suprafeţe agricole erau subvenţionaţi din fonduri europene iar beneficiarii plăţilor directe pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care utilizează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea  însă, pentru  obţinerea acestor plăţi, fermierii trebuie să îndeplinească câteva condiţii  respectiv plata pe suprafaţă  este  acordată doar fermierilor activi, persoane fizice sau juridice sau grupuri de persoane fizice sau juridice care pot dovedi dreptul legal de a utiliza exploataţia şi care desfăşoară în cadrul exploataţiei lor o activitate agricolă..

Cum însă petenţii nu au calitatea de deţinători de teren  şi evident, nefiind dovedită condiţia cultivării, în mod indubitabil  nici pretenţia solicitată nu se justifică.

Pe de altă parte, faptul că prin Legea specială 247/2005, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor de retrocedare şi de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversare şi pentru nesoluţionarea într-un termen rezonabil.  Cu toate acestea, instanţa nu poate da curs solicitării petenţilor de a obliga pârâtele la plata subvenţiei cuvenită pentru un titlu în baza căruia petenţii au dreptul la despăgubiri, aceştia având la îndemână  altei căi procedurale pentru satisfacerea interesului

Într-adevăr, aşa cum reiese din actele de la dosar şi chiar din susţinerile reclamanţilor, pentru terenul în suprafaţă de 6,50 ha, pentru care nu s-a putut reconstituit dreptul de proprietate în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 4 din Legea nr. 1/2000,  li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri, fiind înscrişi în anexa 23.

Însă, pentru a putea beneficia de subvenţii, trebuie să utilizeze terenul agricol pentru care solicită plata şi să-l exploateze efectiv prin înfiinţarea unei culturi, ceea ce nu este cazul în situaţia reclamanţilor.

În plus, se reţine că pentru plata despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru terenul imposibil de restituit în natură, Legea nr. 165/2016 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv stabileşte o anumită procedură specială, ce se va  finaliza prin emiterea de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pe numele persoanelor îndreptăţite a unui titlu de plată sau titlu de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea.

Prin urmare, nu se poate reţine în sarcina pârâtelor vreo culpă în neacordarea despăgubirilor pentru care reclamanţii au fost validaţi în anexa 23, astfel că în mod corect instanţa a respins acest capăt de cerere.

În consecinţă, instanţa va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare