Litigii cu profesioniști. Clauze abuzive. Modificarea dobânzii în mod unilateral, de către creditor (bancă).

Verificarea, de către instanță a caracterului clar și inteligibil al clauzei, din punct de vedere gramatical. Verificarea caracterului abuziv – prin raportare la problema previzibilităţii pentru consumator a majorărilor ratei dobânzii în funcţie de criteriul referitor la „intervenirea unor schimbări semnificative pe piaţa monetară”, chiar dacă această din urmă formulare ar fi, în sine, clară şi inteligibilă din punct de vedere gramatical. Dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

- Legea nr. 193/2000, art. 1 alin. 3, art. 4 alin. 1, 3, Anexa la Legea nr. 193/2000, art. 1 lit. a

- Directiva 93/13/CEE, art. 3. alin. 3, 4 alin. 2, 4, Directiva 2008/48/CE, art. 3 lit. g

O primă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a considera că o prevedere contractuală este abuzivă, ține de lipsa negocierii directe cu consumatorul, bunăoară, în situația în care convenţia de credit are caracterul uneia de adeziune, fiind redactată în întregime de bancă, consumatorul neavând posibilitatea de a interveni asupra clauzelor contractuale, ci doar opțiunea de a le accepta pur şi simplu sau nu. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe.

Problema se pune şi sub aspectul dezechilibrului contractual, în condiţiile în care banca are dreptul de a revizui rata dobânzii, fără ca noua valoare să fie negociată cu clientul, argumentul referitor la „politica băncii” neîndeplinind condiţia previzibilităţii, astfel încât consumatorul să poată anticipa o anumită consecinţă ce se poate produce atunci când intervine o situaţie anume. Având în vedere că, dacă împrumutatul nu acceptă modificarea nivelului dobânzii, este obligat să restituie ratele nescadente/restul din creditul angajat şi dobânzile aferente, în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii, acceptarea noului nivel al dobânzii este contrar cerinţelor bunei-credinţe, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Modificarea clauzelor contractuale, ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 50/2010 nu are relevanţă, sub aspectele menţionate, deoarece banca a procedat la modificarea marjei fixe, de la 5,7 % la 6,99 %,  fără o negociere prealabilă, chiar dacă a înlăturat din respectiva clauză sintagma „în funcţie de politica Băncii”.

Prin Sentinţa nr.46/22.05.2014, Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. 276/1371/2015 a pronunţat următoarea soluţie: a respins excepţia vizând prescripţia dreptului de constatare  a contravenţiei şi a dreptului de a cere aplicarea sancţiunii contravenţionale; a respins  excepţia vizând lipsa de obiect a  sesizării referitoare la  constatarea clauzelor abuzive cuprinse  în art. 8.1 şi art. 8.3 din contractul de credit ipotecar nr. C 2204/3200/5971/2007 încheiat cu împrumutatul R. D.; a admis în parte cererea formulată de reclamantul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Centru Braşov – Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş în contradictoriu cu pârâta Societatea OTP B. ROMANIA SA şi pe cale de consecinţă : a  constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale cuprinse în  art. 8.1 şi 8.3 Contractul nr. C 2204/3200/5971 din 9 noiembrie 2007 încheiat cu împrumutatul R. D. sub aspectul modificării dobânzii curente de la 5,7 % la un alt procent în funcţie de politica Băncii  şi în întregime în ceea ce priveşte clauza cuprinsă în art. 8.3 din contract şi a dispus eliminarea clauzelor abuzive din contract; a respins cererea vizând obligarea profesionistului la recalcularea diferenţelor de dobândă luate în plus; în baza art. 13 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000/r a aplicat profesionistului - pârâtă în cauză, o amendă contravenţională de  200 lei pentru  contravenţia constând în  încălcarea interdicţiei stipulate la  art. 1 alin. 3 din acelaşi act normativ.

Instanţa de fond a fost sesizată în procedura reglementată de Legea nr.193/2000, care stabileşte în competenţa organelor de control abilitate (ANPC) doar constatarea faptelor şi consemnarea lor într-un proces verbal care, ulterior, este trimis instanţei competente pentru a dispune măsurile care se impun, inclusiv aplicarea sancţiunilor contravenţionale în condiţiile art.13 alin.1 coroborat cu art.16 din Legea nr.193/2000, text care trimite la dispoziţiile O.G.nr.2/2001.

Având în vedere că în prezenta cauză, petentul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Centru Braşov - Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş a sesizat  instanţa cu  existenţa  clauzelor abuzive în contractele de credit încheiate de OTP Bank SA cu un număr de 9 consumatori, prin Încheierea interlocutorie din data de 2 aprilie 2015 s-a dispus disjungerea cererilor de constatare a clauzelor abuzive, prin raportare la fiecare  consumator în parte, măsura fiind luată pentru o mai bună administrare a cauzei. Astfel, s-a dispus  formarea unui număr de 8 dosare iar pentru o uşoară identificare a fiecărui dosar în urma disjungerii s-a menţionat numărul contractului de credit şi numele consumatorului.

În urma disjungerii şi procedând la judecarea cauzei, cu referire la fiecare contract şi consumator în parte, în acest dosar au fost analizate  clauzele pretins  abuzive  din contractul de credit nr. C2204/3200/5971 din 9 noiembrie 2007 încheiat cu împrumutatul  R. D.

Prin sesizarea adresată instanţei şi prin procesul verbal de contravenţie şi anexa la procesul verbal de contravenţie, petentul a solicitat a se constata caracterul abuziv al  clauzelor contractuale cuprinse la art.  6.2 , art. 8.1, art. 6.4 şi art. 8.3 din contractul  de credit nr. C2204/3200/5971 din 9 noiembrie 2007 încheiat între OTP B. SA şi împrumutatul  R. D., anularea ( modificarea, înlăturarea ) clauzelor abuzive,  amendarea băncii pentru utilizarea de clauze abuzive în contract şi  acordarea diferenţelor de dobândă calculate în baza acestor clauze.

Cu privire la obiectul contractului, prima instanţă a  reţinut  că banca a încheiat cu împrumutatul R. D. , un contract de credit ipotecar pentru nevoi personale, valoarea creditului fiind de 41.000 CHF rambursabil în termen de 180 de luni, care se calculează de la data punerii la dispoziţia consumatorului, a  creditului.

În ce priveşte caracterul abuziv al clauzelor contractuale cuprinse la art.  6.2 , art. 8.1 , art. 6.4, art. 8.3 din contractul  încheiat de bancă cu împrumutatul R. D. , prima instanţă a reţinut  că aceste clauze contractuale prevăd că :

Art. 8.1  la data încheierii prezentului contract rata dobânzii curente este de 5,7 %. Dobânda se stabileşte în formă procentuală ca rată anuală de dobândă. Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda poate fi modificată unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută (ex.  EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc. ) fără a exista consimţământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate;

Art. 8.3 În cazul în care, ca urmare a modificării nivelului de dobândă de către bancă, împrumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat şi dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de al data notificării modificării dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă.

În ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale cuprinse la art. 6.2 şi  art. 6.4 din contractul de credit încheiat cu împrumutatul R. D. , prima instanţă a reţinut că  în acest contract nu există vreo clauză numerotată cu art. 6.2 sau art. 6.4.

Contractul încheiat cu R.D. la art. 6 ( fără aliniate ) are următorul conţinut: creditul se pune la dispoziţia împrumutatului în moneda stipulată la pct. 1 din contract.

În condiţiile în care clauzele contractuale indicate de petent au conţinutul citat de instanţă şi nu cel indicat de petent, prima instanţă a apreciat că nu se impune analiza  caracterului abuziv al  acestor clauze, instanţa nefiind investită cu cercetarea caracterului abuziv al clauzei contractuale având conţinutul redat de petent. A cerceta conţinutul contractuale menţionate de petent şi având conţinutul citat de instanţă ar echivala cu încălcarea principiului disponibilităţii părţilor aşa cum acesta este prevăzut de art. 9 Cod procedură civilă.

Cu privire la susţinerea băncii că prevederile  contractuale pretins abuzive nu mai sunt în vigoare întrucât urmare a punerii în vigoare  a OUG nr. 50/2010 şi-a aliniat contractele la dispoziţiile  acestui act normativ şi  a eliminat sintagma cuprinsă la art. 8.1 din contractul de credit referitoare la dreptul băncii de a modifica dobânda în funcţie de politica băncii, prima instanţă a reţinut că  chiar dacă banca a eliminat această sintagmă nu se poate reţine că sesizarea petentului este fără obiect, în condiţiile în care  din plângerea împrumutatului R. D. rezultă că banca a modificat unilateral dobânda de la 5,7 % pe an la 6,99 % pe an şi nu prin negociere ci la momentul ales de bancă şi în funcţie de politica sa. De asemenea, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine că banca ar fi respectat disp. art. 37 din OUG nr. 50/2010 deoarece  banca procedat la modificarea marjei fixe de la 5,7 % la 6,99 % şi fără o negociere prealabilă. În consecinţă, faţă de aceste aspecte nu s-a putut reţine că sesizarea supusă judecăţii ar fi fost lipsită de obiect. Pe de altă  parte, chiar dacă banca ar fi înlăturat  sintagma în funcţie de politica băncii ,  din clauza contractuală, în mod real,  excepţia vizând lipsa de obiect a sesizării era nefondată în condiţiile în care  în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului şi  afirmata modificare a  acestuia prin act adiţional, se susţinea că,  banca a  modificat dobânda în mod unilateral iar petentul solicită obligarea băncii intimate la plata dobânzilor calculate în plus. Chiar dacă banca a întocmit un act adiţional la acest contract, în temeiul  disp. OUG nr. 50/2010, petentul justifică un interes în promovarea prezentei sesizări deoarece refuzul împrumutatului de a se semna acest act adiţional este  o expresie a  caracterului abuziv al clauzelor contractuale modificate prin actul adiţional redactat de pârâtă şi nu o manifestare de voinţă  a împrumutatului de a  accepta actul adiţional.

Faţă  de conţinutul acestor clauze contractuale, faţă de susţinerile părţilor şi de materialul probator administrat în cauză, prima instanţă a apreciat că potrivit  art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000/r pentru  constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale se impun  a fi îndeplinite următoarele cerinţe legale : clauza contractuală, pretins abuzivă să nu fi fost negociată direct cu consumatorii, prin ea însăşi sau împreună cu alte clauze din contract să creeze în detrimentul consumatorului şi contrar bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Pe de altă parte, prin disp. art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, se interzice profesioniştilor, stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Conform art. 4 alin. 2 din acelaşi act normativ , o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a  fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Conform art. 4 alin. 3 teza ultimă din Legea nr. 193/2000/r dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Faţă de aceste dispoziţii legale aplicabile în speţă, prima instanţă în baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000/r  a admis în parte cererea formulată de petent şi a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 8.1 şi art. 8.3 din contractul de credit nr. C2204/3200/5971 din 9 noiembrie  2007 încheiat cu împrumutatul R. D. sub aspectul modificării dobânzii contractuale de la 5,7 % pe an la un alt procent, în funcţie de politica băncii şi în întregime, în ceea ce priveşte clauza contractuală prevăzută la  art. 8.3 din contract. În ce priveşte caracterul abuziv al clauzei contractuale cuprinse la art. 8.3 din contract, prima instanţă a subliniat că această clauză  are un caracter abuziv  prin raportare la clauza contractuală cuprinsă la art. 8.1 din contract în sensul că, se stipulează  situaţia conform căreia, în cazul în care va modifica dobânda în funcţie de politica sa iar împrumutatul nu  va rambursa restul de credit angajat şi dobânzile aferente în termen de 10 zile calendaristice de la notificarea modificării dobânzii, se considera că a acceptat noul procent de dobândă. Această clauză contractuală nu prin ea însăşi ci prin raportare la cauza cuprinsă la art. 8.1 din contract, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor impunând consumatorului pe de o parte să accepte modificarea dobânzii în funcţie de politica băncii iar în continuare punându-l în situaţia descurajantă ca în situaţia în care nu acceptă dobânda modificată unilateral şi în funcţie de politica băncii, să ramburseze întregul credit rămas de plătit şi dobânda aferentă în termen de 10 zile de al primirea notificării vizând modificarea dobânzii.  Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a avut în vedere că  în speţă, clauzele  contractuale cuprinse la art. 8.1 şi art. 8.3 nu au fost negociate direct cu împrumutatul, nu sunt inteligibile şi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Sub acest aspect, banca nu a făcut nicio dovadă deşi potrivit art. 4 alin.3 teza ultimă din Legea nr. 193/2000/r, sarcina probei îi revenea în mod imperativ. Susţinerile băncii conform cărora, împrumutatul nu a solicitat vreo negociere a contractului nu puteau fi primite deoarece în speţă,  aceasta a susţinut că aceste clauze nu au fost negociate iar pe de altă parte,în atare situaţie, sarcina probei incumbă băncii - profesionist. Pe de altă parte sintagma, dobânda se va  modifica în mod unilateral în funcţie de politica băncii  reprezintă o veritabilă clauză contractuală deoarece, dă dreptul băncii de a modifica preţul contractului în funcţie de politica sa şi în mod unilateral creând astfel un real şi semnificativ dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, în sensul că dezavantajează consumatorii şi avantajează profesionistul, împrejurare ce contravine bunei credinţe ce trebuie să caracterizeze executarea  oricărui contract şi din partea oricărei părţi contractante.

Este adevărat că dobânda face parte din obiectul principal al contractului de împrumut însă mecanismul revizuirii dobânzii  în funcţie de politica băncii şi în mod unilateral, nu respectă în niciun caz dispoziţiile legale anterior menţionate, deoarece consecinţele economice ale acestei modificării sunt doar în detrimentul împrumutatului. Această sintagmă cuprinsă în clauza contractuală prevăzută la art. 8.1 din contract chiar dacă este exprimată corect din punct de vedere gramatical nu se putea reţine că este şi inteligibilă, în măsura în care împrumutatul nu putea să prevadă care sunt consecinţele  ce decurg din această clauză şi cât îi sunt acestea, de defavorabile.

În ce priveşte invocarea de către bancă a prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000/r,  prima instanţă a avut în vedere că acest text legal stabileşte că, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, sub rezerva  ca acestea să fie exprimate într-un limbaj uşor inteligibil. În speţă, prima instanţă a reţinut că, mecanismul de modificare a dobânzii contractuale nu este exprimat într-un limbaj uşor inteligibil atâta vreme cât nu se cunoaşte momentul la care banca va proceda la modificarea unilaterală a dobânzii şi raportat la momentul ales, care sunt  dezavantajele  economice ale consumatorilor.

În ce priveşte clauza cuprinsă la art. 8.3 din contract, instanţa a detaliat motivele pentru care acesta este abuzivă.

Într-un contract de împrumut, preţul rezidă în dobânda percepută pentru acordarea împrumutului. Făcând parte din preţ şi fiind exprimat în mod clar procentul de dobândă la art. 8.1 din contract, acela de 5,7 %, clauza nu are un caracter abuziv fiind incidente disp. art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000/r.

În ce priveşte invocarea de către bancă a prevederilor art. 969, 970 Cod civil, prima instanţă a reţinut  că banca omite  faptul că prin disp. art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 se prevede  interzicerea  stipulării de clauze abuzive în contractele încheiate de profesionişti  cu consumatorii, iar dispoziţiile acestei legi au un caracter special faţă de dispoziţiile Codului civil, ceea ce atrage incidenţa principiului  de drept conform căruia, specialul derogă de la general. În consecinţă, faptul că părţile au semnat contractul în forma prezentată de bancă nu exclude analiza clauzelor contractuale prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 193/2000/r.

În ce priveşte petitul  sesizării privind obligarea băncii la recalcularea diferenţelor de dobândă calculate în plus, prima instanţă a  respins-o motivat pe faptul că potrivit art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive, în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.

Cu privire la prescripţia dreptului de constatare al contravenţiei şi de aplicare a unei amenzi contravenţionale, prima instanţă a precizat că  banca intimată şi-a întemeiat excepţiile pe disp. Art. 13 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor susţinând că potrivit acestor dispoziţii legale, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.  Dispoziţiile legale invocate prevăd într-adevăr în acest sens, însă ceea ce a omis banca intimată era faptul că în speţă, era vorba despre o contravenţie săvârşită în mod continuu, respectiv de la data încheierii contractului de împrumut ce cuprindea clauze abuzive şi până în prezent.  În atare situaţie devin incidente disp. Art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001 care prevăd că  în cazul contravenţiilor continue, termenul prevăzut la art. 13 alin. 1 curge de la data încetării săvârşirii faptei. Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.

În consecinţă, prima instanţă a  dispus respingerea excepţiei prescripţiei, ca nefondată.

Văzând şi disp. art.13 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000/r, prima instanţă a aplicat  Băncii o amendă contravenţională de 200 lei pentru încălcarea interdicţiei de  a nu stipula în contractul de credit nr. C/2202/3200/5971/2007 din 9 noiembrie 2007 încheiat cu împrumutatul R. D.,  clauze abuzive, în concret clauzele prev. la art. 8.1 şi art. 8.3. La individualizarea amenzii contravenţionale, prima instanţă s-a orientat la minimum amenzii având în vedere că în speţă, nu s-a făcut dovada  banca  ar fi recidivat în  săvârşirea unor astfel de contravenţii după ce acestea au fost constatate de petent şi sancţionate de instanţă, iar pe de altă parte s-a avut în vedere gradul concret de pericol social al contravenţiei  dat şi de posibilitatea  împrumutaţilor de a-şi recupera sumele  plătite în baza clauzelor abuzive.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel de apelanta  O.T.P. B. România S.A. care a solicitat modificarea în totalitate a Sentinţei nr. 46/22.05.2015 în sensul respingerii sesizării C.R.P.C.R.C. Braşov – C.J.P.C. Mureş.

În motivarea căii de atac a fost subliniată inadmisibilitatea controlului caracterului abuziv al clauzelor incriminate, art. 8.1 parţial şi 8.3 în întregime, din contractul nr. C/2204/3200/5971/2007 încheiat cu dl. R.D. - clauze exceptate de la controlul caracterului abuziv.

După aprecierea apelantei prima instanţă ar fi trebuit să constate că toate clauzele referitoare la dobânda din contractul ce face obiectul prezentului litigiu „ca şi componentă a preţului” care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului este exceptată în speţă de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenţiei de credit, respectiv preţul serviciului de finanţare, erau exprimate fără echivoc, în mod clar.

Instanţa a respins în mod eronat excepţia lipsei de obiect de constatare a caracterului presupus abuziv a art. 8.1 şi 8.3 din contractul de credit şi de eliminare a acestor clauze.

În prezenta cauză, instanţa nu mai putea constata existenţa/inexistenţa unor clauze contractuale care nu există în contract, din moment ce acestea  au fost eliminate din contract, prin actul adiţional de conformare a contractului cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010.

Apelanta a susţinut încălcarea principiului stabilităţii actelor juridice prin invocarea acestui aspect după ce aceste clauze au fost eliminate.

Contractul a fost modificat prin actul adiţional de conformare a contractului cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 intrat în vigoare prin acceptare tacită.

Clientul nu a formulat vreo solicitare de renunţare la actul adiţional de conformare a contractului cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 în termen legal, astfel că actul adiţional respectiv produce efecte conform prevederilor art. II din Legea nr. 288/2010. 

Prima instanţă a respins în mod eronat excepţia prescripţiei dreptului de constatare a contravenţiei şi a dreptului de a cere sancţionarea băncii.

Reprezentanţii intimatei au consemnat în mod expres faptul că data săvârşirii presupuselor fapte este 13.03.2008, iar data constatării faptelor este 26.08.2013 la mai mult de 5 ani şi jumătate de la data presupusei date a săvârşirii faptei.

Prima instanţă a reţinut în mod  nefondat că acele clauze incriminate nu ar fi fost negociate direct cu consumatorul . Un regim de protecţie al consumatorului nu-l poate scuti pe acesta să depună un minim de diligenţă pentru protejarea intereselor sale la încheierea contractului şi pentru că nu s-a adus nici un fel de probă în acest sens

Banca nu avea de unde să cunoască faptul că petentul ar fi dorit negocierea clauzelor contractuale propuse de bancă, din moment ce aceasta nu a solicitat negocierea sau modificarea clauzelor contractuale.

Prima instanţă a reţinut în mod nefondat că clauzele incriminate ar fi creat în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe un dezechilibru  semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Clientul a fost informat în mod concret şi precis asupra condiţiilor şi caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de bancă şi în cunoştinţă de cauză a semnat contractul de credit, care prevedea că dobânda este variabilă şi se stabileşte în forma procentuală cu rata anuală, precum şi dreptul clientului  de a renunţa la contract. 

Posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii, precum şi motivele care ar justifica din punct de vedere economic această majorare, au fost  fundamentate contractual şi în mod expres permise de Legea nr. 193/2000.

Această variaţie a dobânzii nu era exclusiv influenţată de politica Băncii, ci avea în vedere „valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută”, factor obiectiv, independent de voinţa furnizorului de servicii financiare.

Prin semnarea contractului de credit împrumutatul şi-a dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobândă, nemaifiind vorba de o modificare unilaterală, abuzivă în sensul reglementat de Legea nr. 193/2000 ci de o modificare realizată cu acordul prealabil al împrumutatului, acord exprimat în acest sens la semnarea contractului.

Cum petentul nu a formulat notificare de refuz în temeiul Legii nr. 288/2010, instanţa ar fi trebuit să constate inaplicabilitatea în privinţa creditului contractat de aceştia a prevederilor actului adiţional de conformare a contractului cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010, nu să excludă acest contract de la aplicabilitatea prevederilor ordonanţei.

Prin clauzele referitoare la modificarea dobânzii, societatea şi-a rezervat dreptul de a modifica dobânda, cu  notificarea clientului, în aceste condiţii exigenţele bunei-credinţe erau respectate iar clauzele nu erau abuzive.

Cu privire la presupusul caracter abuziv al art.8.3 din contractul de credit, apelanta a susţinut că atât legislaţia (anexa la Legea nr. 193/2000) cât şi practica judiciară au stipulat şi subliniat necesitatea introducerii în contract a unei clauze care să dea posibilitatea împrumutatului să fie informat şi să aibă dreptul să rezilieze, cu efect imediat contractul în cazul în care nu este de acord cu modificarea anumitor elemente  ale acestora.

Apelanta a mai susţinut că prima instanţă a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 lit. a din anexa la Legea nr.193/2000.

Cu privire la sancţiunea aplicată, apelanta a  solicitat instanţei să o anuleze sau să o înlocuiască cu sancţiunea avertismentului deoarece instanţa a depăşit limitele expres prevăzute de Legea nr. 193/2000.

Intimatul  Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Braşov a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală, menţionând în esenţă aspectele reţinute de instanţă în considerentele sentinţei.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de caracterul devolutiv al acestei căi de atac, în limitele stabilite de art. 476-479 C.proc.civ., instanţa a constatat că apelul era nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 3, art. 4 alin. 1  din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, "se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii", "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor", iar potrivit dispoziţiilor art.4 alin.2, "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv".

Curtea a reţinut că potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, sistemul de protecţie pus în aplicare de Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea că,  în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, consumatorul se află într-o situaţie de inferioritate faţă de vânzător sau furnizor, situaţie care îl determină să adere la condiţiile de redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Hot Caja de Ahorros y  Monte de Piedad de Madrid, C.484/08; EU:C:2010:309, punctul 27)

Având în vedere o astfel de situaţie de inferioritate, Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure ca orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul  unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea  eventualului caracter abuziv.

În esenţă, apelanta critica hotărârea instanţei de fond pentru faptul că a trecut direct la analiza condiţiilor de calificare a clauzelor drept abuzive pentru lipsa negocierii directe, dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, nerespectarea bunei credinţe, când în realitate nu se putea trece la analiza caracterului esenţial abuziv al clauzelor, impunându-se analiza prevederilor care exceptează aceste clauze contractuale de la controlul caracterului abuziv.

Instanţa de apel a respins această critică reţinând că în cauză era  vorba despre clauze referitoare la dobânda variabilă. Apelanta a susţinut că, dobânda, ca şi componentă a preţului creditului, este exceptată de la controlul caracterului abuziv, că este o clauză referitoare la un element ce defineşte obiectul juridic al convenţiei de credit, în accepţiunea apelantei, este un element al preţului contractual, însuşit de consumator prin semnarea contractului.

Potrivit CJUE, în cauza  Matei, instanţa naţională poate face o analiză a caracterului abuziv al clauzelor, indiferent dacă este sunt sau nu  exprimate într-un limbaj clar şi inteligibil, instanţa urmând să verifice această calificare ţinând cont de natura clauzelor contractelor, conţinutul juridic şi factual în care se înscriu acestea, etc.

Instanţa de apel a reţinut, potrivit practicii judiciare în materie şi celor statuate recent de ÎCCJ, în sensul că instanţa este competentă să examineze chiar cu prioritate dacă acele clauze care vizează contractul nu sunt cuprinse într-un limbaj uşor inteligibil iar prin Decizia pronunţată la 26.02.2015, CJUE a statuat următoarele:

„Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuţie în litigiul principal, termenii „obiectul [principal al] contractului” şi „caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte,” nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor şi consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care, pe de o parte, permit, în anumite condiţii, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii şi, .... Revine însă instanţei de trimitere sarcina să verifice această calificare a clauzelor contractuale menţionate având în vedere natura, economia generală şi stipulaţiile contractelor vizate, precum şi contextul juridic şi factual în care se înscriu acestea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele: „52 Prin urmare, era necesar să se considere că, prin intermediul întrebării formulate, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că termenii „obiect [principal al] contractului” şi „caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte,” acoperă tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor şi consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care, pe de o parte, permit, în anumite condiţii, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii şi, pe de altă parte, prevăd un „comision de risc” perceput de acesta.

53 În această privinţă, deşi numai instanţa de trimitere are competenţa de a se pronunţa cu privire la calificarea acestor clauze în funcţie de împrejurările proprii speţei, nu este mai puţin adevărat că este de competenţa Curţii să desprindă din dispoziţiile Directivei 93/13, în speţă cele ale articolului 4 alineatul (2), criteriile pe care instanţa naţională poate sau trebuie să le aplice la examinarea unor clauze contractuale în raport cu acestea (Hotărârea Kásler şi Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctul 45).

54 Curtea a statuat că clauzele contractuale care se circumscriu noţiunii „obiectul [principal al] contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, trebuie înţelese ca fiind cele care stabilesc prestaţiile esenţiale ale acestui contract şi care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esenţa însăşi a raportului contractual nu pot fi circumscrise noţiunii menţionate de obiect principal al contractului. Revine instanţei de trimitere sarcina să aprecieze, având în vedere natura, economia generală şi prevederile contractului de împrumut vizat, precum şi contextul juridic şi factual în care se înscrie acesta, dacă respectiva clauză constituie un element esenţial al prestaţiei debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziţia sa de împrumutător (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler şi Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctele 49-51).

55 Curtea a considerat de asemenea că din termenii articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 reiese că a doua categorie de clauze al căror eventual caracter abuziv nu poate fi apreciat are un domeniu de aplicare restrâns, întrucât această apreciere nu priveşte decât caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei prevăzute faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, această excludere explicându se prin faptul că nu există niciun barem sau criteriu juridic care să poată încadra şi ghida controlul acestui caracter adecvat (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler şi Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctele 54 şi 55).

56 Clauzele referitoare la contraprestaţia datorată de consumator creditorului sau care au un efect asupra preţului efectiv ce trebuie plătit acestuia din urmă de către consumator nu intră, aşadar, în principiu, în această a doua categorie de clauze, cu excepţia chestiunii dacă valoarea contraprestaţiei sau a preţului prevăzut în contract este adecvată faţă de serviciul furnizat în schimb de creditor.

57 În ceea ce priveşte în special calificarea, în lumina criteriilor amintite la punctele 54-56 din prezenta hotărâre, a clauzelor contractuale în discuţie în litigiul principal în scopul aplicării articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 şi, în primul rând, a clauzelor care permit creditorului, în anumite condiţii, să modifice în mod unilateral rata dobânzii, mai multe elemente tind să indice că aceste clauze nu intră în domeniul de aplicare al excluderii prevăzute de această dispoziţie.

58 Astfel, trebuie amintit mai întâi că Curtea a statuat deja că o clauză similară, referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului, nu intră sub incidenţa articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 (Hotărârea Invitel, C 472/10, EU:C:2012:242, punctul 23).

59 Apoi, este necesar să se constate că clauzele care permit creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii figurează în mod expres la punctul 1 litera (j) din anexa la Directiva 93/13, care, conform articolului 3 alineatul (3) din aceasta din urmă, conţine o listă orientativă şi neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive. Punctul 2 litera (b) din această anexă precizează condiţiile în care punctul 1 litera (j) nu aduce atingere unor asemenea clauze.

60 Ţinând seama de obiectivul urmărit de anexa la Directiva 93/13, şi anume de a servi ca o „listă gri” a clauzelor care pot fi considerate ca fiind abuzive, includerea în ea a unor clauze precum cele ce permit creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii ar fi în mare parte lipsită de efect util dacă aceste clauze ar fi de la bun început excluse de la o apreciere a eventualului lor caracter abuziv, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

61 Acest lucru este valabil şi în privinţa legislaţiei româneşti aplicabile şi în special în privinţa articolului 4 alineatul (4) din Legea nr. 193/2000, care urmăreşte să transpună articolul 3 alineatul (3) din Directiva 93/13 şi anexa vizată de această dispoziţie pe calea unui mecanism care constă în redactarea unei „liste negre” a unor clauze care trebuie considerate ca fiind abuzive. În definitiv, un astfel de mecanism intră sub incidenţa dispoziţiilor mai stricte pe care statele membre pot, cu respectarea dreptului Uniunii, să le adopte sau să le menţină, în domeniul reglementat de Directiva 93/13, pentru a asigura consumatorului un nivel de protecţie mai ridicat, în temeiul articolului 8 din aceasta.

62 În plus, poate să constituie şi un indiciu privind caracterul accesoriu al unor asemenea clauze împrejurarea că acestea, întrucât cuprind în esenţă un mecanism de ajustare care permite creditorului să modifice clauza de stabilire a ratei dobânzii, nu par totuşi să poată fi separate de această clauză de stabilire a ratei dobânzii, care poate să facă parte din obiectul principal al contractului.

63 În sfârşit, aceste clauze par să rămână şi în afara domeniului de aplicare al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, din moment ce, sub rezerva verificării de către instanţa de trimitere, din dosarul pus la dispoziţia Curţii pare să reiasă că caracterul lor abuziv nu este invocat din cauza unei pretinse inadecvări între nivelul modificat al ratei şi o oarecare contraprestaţie furnizată în schimbul acestei modificări, ci din cauza condiţiilor şi a criteriilor care permit creditorului să efectueze această modificare, în special pentru motivul întemeiat pe „intervenirea unor schimbări semnificative pe piaţa monetară”.

72  În sfârşit, este necesar să se considere că, în cazul în care instanţa de trimitere va ajunge la concluzia că, având în vedere elementele furnizate de Curte ca răspuns la întrebarea adresată, clauzele vizate fac totuşi parte din obiectul principal al contractului sau că sunt efectiv contestate pe baza caracterului adecvat al preţului sau al remuneraţiei, nu este mai puţin adevărat că aceste clauze trebuie să facă în orice caz obiectul unei aprecieri a eventualului lor caracter abuziv, dacă ar urma să se constate, aspect a cărui verificare revine instanţei de trimitere, că ele nu sunt redactate în mod clar şi inteligibil (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler şi Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctul 61).

73 În această privinţă, este necesar a aminti că cerinţa privind transparenţa clauzelor contractuale prevăzută la articolul 4 alineatul (2) şi la articolul 5 din Directiva 93/13, dispoziţii care au de altfel un conţinut identic, nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal şi gramatical (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler şi Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctele 69 şi 71).

74 Rezultă în special din articolele 3 şi 5 din Directiva 93/13, precum şi din cuprinsul punctului 1 literele (j) şi (l) şi din cuprinsul punctului 2 literele (b) şi (d) din anexa la această directivă că prezintă o importanţă esenţială pentru respectarea cerinţei privind transparenţa aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivele şi particularităţile mecanismului de modificare a ratei dobânzii şi relaţia dintre această clauză şi alte clauze referitoare la remuneraţia creditorului, astfel încât un consumator informat să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler şi Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctul 73).

75 Această chestiune trebuie examinată de instanţa de trimitere având în vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, printre care se numără publicitatea şi informaţiile furnizate de împrumutător în cadrul negocierii unui contract de împrumut şi ţinând seama de nivelul de atenţie care poate fi aşteptat din partea unui consumator mediu, normal informat şi suficient de atent şi de avizat (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler şi Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctul 74).

76 Or, în ceea ce priveşte clauzele contractuale în discuţie în litigiul principal şi, în primul rând, cele care permit creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii, trebuie să se ridice problema previzibilităţii pentru consumator a majorărilor acestei rate pe care creditorul le poate efectua în funcţie de criteriul, la prima vedere puţin transparent, referitor la „intervenirea unor schimbări semnificative pe piaţa monetară”, chiar dacă această din urmă formulare este în sine clară şi inteligibilă din punct de vedere gramatical.

Concluzionând, analiza clauzelor contractuale care  permit băncii să modifice în mod unilateral rata dobânzii este permisă de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, CJUE stabilind neechivoc care sunt condiţiile în care această analiză poate fi efectuată de către judecătorul naţional, precum şi criteriile pe care judecătorul naţional trebuie să le aibă în vedere.

Prevederile art. 8.1 din contract cu privire la modificarea în mod unilateral  ratei dobânzii chiar dacă este exprimată corect din punct de vedere gramatical, nu se poate reţine că este şi inteligibilă, în măsura în care împrumutatul nu putea să prevadă care sunt consecinţele  ce decurg din această clauză şi cât îi sunt acestea, de defavorabile.

Prima instanţă  în mod corect  a reţinut că potrivit art. 4 din Legea 193/2000, o primă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a considera că o prevedere contractuală este abuzivă, este aceea că respectiva clauză să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, or în cazul în speţă, convenţia de credit are caracterul unei convenţii de adeziune, fiind redactată în întregime de Bancă, consumatorul neavând posibilitatea de a interveni asupra clauzelor contractuale ci de a le accepta pur şi simplu sau nu.  Conform art. 4 alin. 3 teza ultimă din Legea nr. 193/2000/r,  dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

De asemenea, prima instanţă  a reţinut în mod întemeiat că respectivele prevederi contractuale nu au fost negociate  cu consumatorul şi că problema se pune şi sub aspectul dezechilibrului contractual în condiţiile în care Banca are dreptul de a revizui rata dobânzii cerute, fără ca noua valoare să fie negociată cu clientul iar motivul „ politica băncii” nu îndeplineşte condiţia previzibilităţii astfel încât consumatorul să poată anticipa o anumită consecinţă ce se poate produce atunci când intervine o anumită situaţie.

Clauza privind  dobânda variabilă stipulată la art. 8.1 din contract, are următorul conţinut „ …Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda cerută poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă, luând în considerare valoarea băncii de referinţă pentru fiecare valută, fără a exista consimţământul clientului…” (contract nr. C/ 2204/3200/5971/2007  - filele 148 - 155 în dosarul  primei instanţe). Tot referitor la dobândă, potrivit dispoziţiilor art. 8.2 - 8.3 din contract, „ noul procent de dobândă va fi comunicat clientului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire  sau prin transmiterea unui extras de cont. De asemenea, noul procent de dobândă va  comunicat şi prin fi afişare la sediile  băncii. În cazul în care, ca urmare a  modificării nivelului de dobândă de către bancă, împrumutatul  nu va rambursa ratele nescadente/ restul din creditul angajat şi dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă ”(fila 149  în dosarul  primei instanţe).

În mod evident, aceste prevederi contractuale nu au fost negociate cu consumatorii, clauzele neîndeplinind cerinţele art. 3 lit. g din Directiva 2008/48/CC, lipsind şi motivaţia întemeiată precizată în contracte, lipsind un criteriu pentru a verifica modul de calcul al noului procent al dobânzii. De asemenea, instanţa de apel constată că dacă împrumutatul nu acceptă modificarea nivelului dobânzii este obligat să restituie  ratele nescadente/ restul din creditul angajat şi dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii. Acceptarea noului nivel al dobânzii în aceste condiţii este contrar cerinţelor bunei-credinţe creând un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor

Apelanta critică faptul că instanţa a reţinut că nu ar fi fost negociate clauzele incriminate direct cu consumatorii, în esenţă pentru că un regim de protecţie al consumatorului nu-l poate scuti pe acesta să depună un minim de diligenţă pentru protejarea intereselor sale la încheierea contractului şi pentru că nu s-a adus nici un fel de probă în acest sens, cu toate acestea, apelanta este cea care reuşeşte să dovedească lipsa negocierii atunci când afirmă că Banca nu avea de unde să cunoască faptul că petentul ar fi dorit negocierea clauzelor contractuale propuse de bancă, din moment ce aceasta nu a solicitat negocierea sau modificarea clauzelor contractuale.

Ceea ce nu înţelege apelanta este că afectarea echilibrului contractual este determinată tocmai de clauzele constatate a fi abuzive iar instanţa nu a înfrânt forţa juridică a convenţiei legal încheiate, ci tocmai a apărat acest principiu de drept lipsind de eficienţă clauzele abuzive.

Niciunul din argumentele aduse de apelantă referitoare la prevederile OUG nr.50/2010, 288/2010,  OUG nr. 174/2008 nu afectează legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate.

Modificarea clauzelor contractuale prevăzute la art. 8.1 şi 8.3 din contract  prin act adiţional  (filele 184 – 191 în dosarul primei instanţe), urmare a punerii în aplicare a prevederilor OUG nr. 50/2010  nu are relevanţă sub aspectele menţionate mai sus deoarece  banca a procedat la modificarea marjei fixe de la 5,7 % la 6,99 %  fără o negociere prealabilă respectiv  chiar dacă Banca a  înlăturat  sintagma în funcţie de politica Băncii,  din clauza contractuală, în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului şi afirmata modificare a  acestuia prin act adiţional, împrumutatul a solicitat obligarea băncii  la plata dobânzilor calculate în plus.

Fapta contravenţională imputată apelantei vizează intervalul 26.04. 2007 -  28.08.2008 respectiv clauzele contractuale din această perioadă iar prin actul adiţional invocat de apelantă nu au fost înlăturate efectele produse de aceste clauze.

Potrivit prevederilor art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, în cazul contravenţiilor continue, termenul prevăzut la art. 13 alin. 1 curge de la data încetării săvârşirii faptei. Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.

În speţă, contractul de credit nr. C/2204/3200/5971/2007 încheiat de apelantă cu împrumutatul R. D. fiind în curs de executare, prima instanţă în mod corect a apreciat că este vorba despre o contravenţie continuă, respectiv a reţinut incidenţa prevederilor art. 13 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.  În aceste condiţii, instanţa de apel reţine că susţinerile  apelantei  potrivit cărora această  contravenţie ar fi încetat  prin încheierea actului adiţional în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 50/2010 respectiv că dreptul de constatare al contravenţiei şi de aplicare a unei amenzi contravenţionale este prescris, nu pot fi primite.

Prima instanţă în mod corect a reţinut că din conţinutul convenţiei de credit încheiată de bancă cu consumatorul reiese că această convenţie are caracterul unei convenţii de adeziune, care este redactată în întregime de bancă, iar cocontractantul (consumatorul) nu a avut posibilitatea de a interveni asupra clauzelor contractuale, ci numai de a le accepta pur şi simplu sau nu.

Instanţa de apel a reținut că  O.T.P. B. Romania S.A. nu a făcut dovada contrară  că ar fi avut loc o negociere prealabilă cu consumatorul cu toate că avea această obligaţie conform legii.

De asemenea,  clauzele respective nu îndeplinesc cerinţele art. 3, lit. g din Directiva 2008/48/CE, deoarece cuantumul dobânzii nu este cunoscut în mod concret de către consumator, dobânda putând fi şi chiar fiind modificată în mod unilateral de către bancă, fără a fi stabilit în mod concret anumite criterii (clare, previzibile)  în baza cărora să fie realizate aceste modificări ale cuantumului dobânzii solicitate a fi plătită de către consumator.

Este întrunită şi condiţia creării unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor întrucât Banca poate modifica unilateral dobânda, în sensul majorării acesteia , fără acordarea unei contraprestaţii împrumutaţilor. 

În privinţa clauzei supuse analizei, prima instanţă în mod corect a apreciat că  modul evaziv în care s-a redactat de către pârâtă clauza privind modificarea dobânzii reprezintă un element suplimentar în aprecierea privind caracterul abuziv al acesteia şi că s-a creat  un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar bunei-credinţe.

Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării imediate a clientului, care să aibă de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Motivul întemeiat prevăzut în contract este legat de „politica Băncii, luând în considerare valoare dobânzii de referinţă pentru fiecare valută”.

Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie de la început că dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, respectiv motiv de mărire a structurii ratei dobânzii, chiar s-a produs.

Motivele invocate de Bancă nu îndeplinesc această condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă sunt întemeiate sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-au produs. O schimbare pe care o persoană sau o instituţie bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanţa învestită cu verificarea legalităţii acestor clauze şi a aplicării lor.

Având în vedere cele ce preced, instanţa a reținut că este abuzivă modificarea unilaterală de către Bancă a dobânzii.

Astfel modificarea unilaterala a dobânzii nu este permisa furnizorului de servicii financiare în orice situaţie, ci doar în prezenţa unei motivaţii întemeiate, care trebuie la rândul său să fie descrisă şi explicitată pentru a înlătura orice posibilitate de interpretare arbitrară a acestei sintagme şi de a crea un dezechilibru contractual, prejudicind consumatorul.

În aceeaşi ordine de idei, prima instanţă a reţinut în mod corect că  sunt abuzive şi clauzele cuprinse la art. 8.3 raportate la art. 8.1 din contractul analizat, deoarece, pe de-o parte sunt strâns legate de cele prin care Banca şi-a arogat posibilitatea de modificare unilaterală a dobânzii, iar pe de altă parte acestea impun consumatorului acceptarea noii valori a dobânzii, în caz contrar fiind nevoit să achite costul integral al creditului în termen de 10 zile calendaristice de la data notificării de modificare a dobânzii.

Prin aspectele mai mult de ordin tehnic, general, invocate în motivarea apelului, apelanta nu a reuşit să înlăture argumentul instanţei de fond legat de textele legale aplicabile în baza cărora a constatat existenţa clauzelor abuzive şi consecinţele juridice ale acestora sub aspectul înlăturării modificării dobânzii curente de la 5,7 % la un alt procent în funcţie de politica Băncii  şi înlăturarea în întregime în ceea ce priveşte clauza cuprinsă în art. 8.3 din contract.

În susţinerea argumentelor reţinute de instanţa de prima instanţă cât şi de instanţa de apel, sunt elocvente şi considerentele Deciziei nr. 3234/13.10.2014 a ÎCCJ – Secţia a II-a Civilă, dar şi cele ale Deciziei ÎCCJ 302/2014, cu privire la caracterul abuziv al clauzelor privind dobânzile.

Văzând împrejurările de fapt în  care  a fost săvârşită fapta imputată apelantei, lipsa dovezii privind repetarea unor astfel de contravenţii, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite,  dispoziţiile  art.13 alin. 2,  art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000/r, instanţa de apel apreciază că prima instanţă în mod corect s-a orientat spre minimum amenzii şi a aplicat  Băncii o amendă contravenţională în cuantum de 200 lei pentru încălcarea interdicţiei de  a nu stipula clauze abuzive în contractul de credit nr. C/2202/3200/5971/2007 din 9 noiembrie 2007 încheiat cu împrumutatul R. D.

Pentru considerentele arătate, apelul  va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare