Discriminare pe motive de apartenenţă la un sindicat. Dispoziţie în Regulamentul intern de interzicere a desfăşurării de activităţi sindicale. Consecinţe.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 912/39/2015 din data de 27 octombrie 2016, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), anularea hotărârii 577/14.09.2016 pronunţată de CNCD în dosarul nr. 756/2015, urmare a petiţiei nr. 8139/21.12.2015 formulată de petentul Sindicatul B., anularea amenzii contravenţionale aplicate societăţii reclamante în valoare de 5000 lei şi anularea obligaţiei de a se publica în mass-media un rezumat al hotărârii 577/14.19.2016.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 577/14.9.2016 emisă în dosarul nr. 756/2015 în urma petiţiei nr. 8139/21.12.2015, având ca părţi Sindicatul B., în calitate de petentă şi A. SA, în calitate de reclamată, obiectul petiţiei fiind discriminarea salariaţilor ce au calitatea de membri ai unui sindicat, CNCD, în urma înscrisurilor depuse şi motivelor invocate, a decis că faptele sesizate constituie discriminare conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (4) şi (5) coroborat cu art. 7 lit. f din O.G. nr. 137/2000, republicată, aplicând părţii reclamate o amendă contravenţională în valoare de 5000 lei, obligând-o, totodată, să publice în mass-media un rezumat al hotărârii, conform art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000.

Reclamanta a apreciat că CNCD nu a procedat la analizarea motivelor şi înscrisurilor pe care le-a depus la dosarul cauzei, pronunţând o hotărâre contradictorie, netemeinică şi nelegală, arătând că hotărârea nr. 577/14.09.2016 a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000, potrivit cu care hotărârile CNCD se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării, iar pe fond, nu au fost luate în considerare apărările prezentate şi nici înscrisurile depuse la dosar. Ca urmare, a solicitat să se constate că aspectele sesizate de Sindicatul B. nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000, iar faptele invocate nu se circumscriu actelor de natură contravenţională incidente acestei Ordonanţe. Astfel, a susţinut că în cadrul concluziilor scrise depuse la dosarul 756/2015 a invocat unele excepţii care au fost respinse şi că nu s-au analizat aspectele arătate în precizările prealabile şi nici aspectele învederate pe fondul cauzei. Referindu-se la dispoziţiile Legii nr. 62/2011 a dialogului social, a arătat că Sindicatul B., nu a făcut niciun demers legal de care conducerea reclamantei să aibă ştiinţă, în ceea ce priveşte faptul că la A. S.A. ar fi fost înfiinţat un sindicat la care au aderat salariaţii angajaţi ai acesteia, cine erau acei angajaţi care au aderat şi nici prin hotărârea pronunţată nu se specifică aceste aspecte. Pentru cei aflaţi în situaţia de a fi discriminaţi, primul pas consta în notificarea angajatorului asupra acestui fapt, cerându-i să înceteze toate actele şi faptele de discriminare manifestate împotriva lor, lucru ce nu a fost îndeplinit şi nu a fost adus la cunoştinţa societăţii reclamate, nici verbal şi nici în scris, de către fostul salariat C. Ulterior, în situaţia în care angajatorul nu îşi revizuia atitudinea, persoana discriminată putea solicita îndeplinirea acestei doleanţe angajatorului, lucru care nu a fost făcut de C. şi nici de alţi salariaţi ai unităţii, iar dacă nu se soluţiona conform doleanţelor sale, se putea adresa o sesizare Inspectoratului Teritorial de Muncă, şi, în cele din urmă, dacă aceste nu se soluţionau pozitiv pentru salariat şi nu conduceau la sistarea faptelor de discriminare din partea angajatorului, persoana discriminată se putea adresa instanţei de judecată. Reclamanta a solicitat CNCD respingerea petiţiei, ca nemotivată în fapt, întrucât nu s-a justificat că a existat o discriminare a membrilor sindicatului în raport de ceilalţi salariaţi şi nu a avut cunoştinţă că exista un sindicat la care ar fi aderat salariaţii săi, şi nici în drept, întrucât se susţine că presupusele fapte care s-ar încadra în prevederile O.G. nr. 137/2000, nefiind precizat niciun articol de lege în cadrul plângerii. De asemenea, în cadrul petiţiei nu s-a indicat denumirea şi sediul, dar nici persoana şi calitatea celui care reprezintă sindicatul. În fapt, a arătat că la data şi ora programată pentru cercetarea disciplinară, fostul salariat C. s-a prezentat la societate, fiind asistat de reprezentantul salariaţilor la A. S.A. În ceea ce priveşte obiectul convocării, a susţinut că fostul salariat nu a fost cercetat doar pentru faptul că a desfăşurat de activităţi de natură sindicală în timpul programului de lucru, ci pentru o serie întreagă de abateri disciplinare, solicitând a se observa că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost însuşită de numitul C., nefiind contestată de acesta. La data şi ora programate pentru cercetarea disciplinară, s-a prezentat la secretariatul societăţii o persoană, dar persoana responsabilă cu înregistrarea corespondenţei era într-o şedinţă cu alţi salariaţi şi cu directorul societăţii şi, cu toate acestea, persoana din partea sindicatului a solicitat ca în acel moment să i se înregistreze un document. Deşi s-a solicitat acelei persoane să se prezinte mai târziu pentru a i se înregistra respectivul document sau să-l trimită printr-un serviciu poştal, aceasta nu s-a mai prezentat ulterior la secretariat, iar înscrisul nu a fost comunicat prin poştă sau o altă formă de comunicare oficială. Pe de altă parte, a solicitat a observa şi constata din referatul de cercetare disciplinară, că numitul C., la începutul cercetării, a lăsat un spaţiu liber, după care a început să răspundă la întrebări, iar la finalul declaraţiei, după ce a primit un SMS pe telefonul său, a completat astfel: „Solicit asistenţă din partea Sindicatului B. al cărui membru sunt", însă înaintea cercetării nu a solicitat fie asistat la cercetarea disciplinară. Or, domnul C. dorea să fie asistat de o persoană care nu deţinea calitatea de împuternicit, nefiind depusă nicio procură de reprezentare. Apreciază că această situaţie a fost premeditată de fostul salariat C. de conivenţă cu Sindicatul. A învederat instanţei că, în ceea ce priveşte desfăşurarea de activităţi de natură sindicală în timpul programului de lucru, domnul C. nu a recunoscut în cadrul cercetării, că ar fi desfăşurat astfel de activităţi. Aşadar, nici măcar cu ocazia cercetării nu a adus la cunoştinţa societăţii că el ar fi aderat la un sindicat. A mai arătat că în răspunsul la întrebarea „Câţi salariaţi aţi contactat şi le-aţi solicitat să adere la sindicat?", C. a consemnat „Nu am contactat, am participat mai mulţi şi am fost prins la mijloc în discuţii." Deci, A. S.A. nu a fost înştiinţată pe nicio cale de aderarea salariaţilor la sindicat şi de nemulţumirile lor, dar, de fapt, aşa cum rezultă din declaraţiile altor salariaţi, C. a încercat să convingă şoferii să adere la sindicat. Astfel, plângerea ce a făcut obiectul dosarului 756/2025 este nefondată, întrucât, aşa cum rezultă din declaraţia dată cu ocazia cercetării, numitul C. nu a recunoscut că a aderat la Sindicat şi nici că a încercat să coopteze alţi salariaţi care să semneze adeziunile de aderare, când de fapt, se poate concluziona că el a fost cel care a făcut presiuni asupra şoferilor angajaţi ai reclamantei. Deosebit, aşa cum se poate observa din referatul de cercetare, în timpul programului de lucru fostul salariat nu şi-a desfăşurat atribuţiile conform fişei postului. Concluzionând, a arătat că angajatorul A. S.A. nu a fost informat de înfiinţarea sindicatului, fostului salariat i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, pentru încălcarea fişei postului şi a contractului individual de muncă, fiind constatate abateri grave de la Regulamentul Intern, decizie care nu a fost contestată de fostul salariat. De asemenea, nu există o opoziţie din partea conducerii societăţii reclamate faţă de ideea existenţei unui sindicat şi nu s-au indicat în cadrul plângerii depuse de Sindicatul B. drepturile invocate pretins a fi încălcate de reclamantă

Cu privire la netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii 577/14.09.2016, a arătat că CNCD a constatat în mod netemeinic şi nefondat, că reclamanta limitează dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta şi că membrii sindicatului petiţionar sunt hărţuiţi la locul de muncă prin acţiunile întreprinse. A precizat că Regulamentul intern al societăţii nu prevede ca o abatere desfăşurarea de activităţi de natură sindicală, ci ca o obligaţie, conform art. 7 lit. i) în sensul de a fi respectat programul de lucru stabilit şi să nu se desfăşoare alte activităţi, decât cele prevăzute de fişa postului, respectiv activităţi de natură politică, religioasă sau sindicală. A susţinut că nu se poate admite unui salariat ca în timpul programului să aibă alte ocupaţii, decât cele prevăzute strict în fişa postului, iar numitul C. avea în timpul programului cu totul alte activităţi decât cele trasate de societate, motiv pentru care nu a mai avut timp să-şi îndeplinească corespunzător atribuţiile din fişa postului. Aceasta a condus la cercetarea disciplinară a acestuia şi desfacerea contractul de muncă pentru abateri grave de la regulamentul intern. A mai arătat că la punctul 5.5 din hotărârea 577/14.09.2016, s-a reţinut că s-a depus de petent cererea de adeziune şi împuternicirea unuia din membrii de sindicat, însă învederează instanţei că societăţii reclamante nu s-a înaintat niciun înscris depus de sindicat în susţinerea plângerii, deşi a solicitat aceasta. De asemenea, la punctul 5.8 din Hotărârea 577/14.09.2016 sunt prezentate elementele necesare pentru existenţa unei fapte discriminate, respectiv o diferenţiere între două persoane sau situaţii aflate pe poziţie comparabilă, bazată pe un criteriu, care încalcă un drept. Or, CNCD nu a analizat corespunzător apărarea reclamantei în ceea ce priveşte limitarea de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta. A mai invocat faptul că fostul salariat nu a înţeles să conteste decizia de desfacere a contractului individual de muncă. A susţinut că la punctul 5.14 din Hotărârea 577/14.09.2016, în mod netemeinic şi nelegal s-a reţinut că există un refuz din partea părţii reclamate de a înregistra documente prin care sindicatul dorea să înştiinţeze conducerea societăţii de existenţa unor angajaţi ce vor adera la sindicat; în realitate sindicatul nu a înaintat reclamantei nici un înscris şi nici fostul salariat C., cu ocazia cercetării, nu a depus o cerere în care să solicite a fi asistat de reprezentantul sindicatului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 251 alin. (4) din Codul Muncii. Mai mult, chiar din petiţia depusă de sindicat, nu rezultă că acel înscris pe care dorea să-l înregistreze la societatea reclamantă nu reprezenta o împuternicire de reprezentare, ci ar fi fost o înştiinţare în sensul că unii salariaţi ai SC A. S.A. au aderat la Sindicat. De asemenea, la punctul 5.18 din Hotărârea 577/14.09.2016 s-a reţinut doar pe baza unor simple afirmaţii, că „membrul de sindicat cercetat a făcut numeroase cereri pentru a fi reprezentat/asistat de către delegatul sindicatului petent”, neexistând această probă la dosarul cauzei, iar la punctul 5.20 din Hotărâre, în mod netemeinic şi nefondat s-a reţinut că „aceste cereri au fost respinse de către conducerea societăţii reclamate”.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, ale Codului de procedură civilă, ale O.G.  nr. 137/2000, precum şi pe celelalte dispoziţii legale la care s-a raportat în acţiune.

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisurile depuse în susţinerea acţiunii şi proba testimonială cu martorul C.

Prin întâmpinările înaintate la dosar, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ pentru lipsa coparticipării procesuale pasive, susţinând că activitatea CNCD este una administrativ-jurisdicţională, iar cadrul procesual a fost legat în faţa Consiliului prin participarea petentului Sindicatul B. şi a părţii reclamate A. S.A.

Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii formulată de către reclamanta A. S.A. ca neîntemeiată şi menţinerea Hotărârii CNCD nr. 577/14.09.2016 emisă în dosarul CNCD nr. 756/2015, ca legală şi temeinică. În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că Hotărârea nr. 577/14.09.2016 a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare potrivit cu care hotărârile C.N.C.D. se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării a arătat că acesta este un termen de recomandare, şi nu unul de ordin imperativ. Caracterul normei rezultă din chiar modul în care sunt construite sintactic şi morfologic textele alin. (7), sintagmele folosite în construcţia frazelor: „se adoptă în termen de 90 de zile”, înlăturând natura „poruncitoare” a normei (dacă legiuitorul ar fi dorit să ofere caracter imperativ textului de lege, ar fi folosit enunţul „se va adopta”). De altfel, o astfel de interpretare gramaticală a acestui text de lege a fost deja primită de către instanţele de judecată, prin hotărâri judecătoreşti. În ceea ce priveşte natura juridică a termenului utilizat de către legiuitor în textul art. 20 alin. (7), a arătat că, în lipsa unei calificări juridice exprese şi a unei sancţiuni pentru situaţia nerespectării acestui termen, calificarea naturii juridice a termenului trebuie să plece de la raţiunea instituirii acestuia şi eventual dreptul care ar putea fi afectat prin nerespectarea lui. Astfel, activitatea C.N.C.D. este o activitate administrativă de investigare şi sancţionare administrativă a cazurilor şi situaţiilor în care se constată discriminări, sens în care instituirea unor astfel de termene, are menirea de a dinamiza şi eficientiza acest tip de activitate. Pe cale de consecinţă, deşi expres prevăzut de dispoziţiile art. 20 alin. (7), are caracter de recomandare, nerespectarea acestui termen neducând automat la sancţionarea actului întocmit cu neobservarea acestei norme legale - art. 20 alin. (7) sau a autorităţii emitente, ci de la caz la caz în funcţie de dreptul eventual afectat prin "activitatea defectuoasă a administraţiei", se poate evalua în ce măsură se poate aplica o sancţiune inclusiv dacă afectează valabilitatea actului. În cauza dedusă judecăţii, reclamanta nu a dovedit care ar fi interesul ori dreptul lezat faţă de împrejurarea că CNCD a depăşit termenul legal de soluţionare a sesizării.

 Contenciosul administrativ de drept comun reglementează posibilitatea persoanei care se pretinde vătămată prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri vizând recunoaşterea unui drept sau interes legitim să intenteze o acţiune prin care administraţia să fie sancţionată prin obligarea la soluţionarea sesizării într-un termen fixat de instanţă, sub sancţiunea penalităţilor prevăzute de lege şi eventual antrenării răspunderii patrimoniale, în caz de prejudiciu, lucru care nu s-a întâmplat în cauza de faţă. În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că membrii Colegiului director nu au luat în considerare apărările prezentate şi nici înscrisurile depuse la dosar, a arătat că prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1), (3), (4) şi (7) lit. f din O.G. nr. 137/2000 şi în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în domeniu, diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Instanţa europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă". În analiza cauzei, Colegiul director al CNCD a stabilit că, în conformitate cu definiţia legală, discriminarea reprezintă o diferenţiere bazată pe un criteriu care atinge un drept fără să existe o justificare obiectivă. A mai susţinut că dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare nu conţin o listă limitativă a criteriilor de discriminare, întrucât criteriile enumerate de lege sunt completate cu sintagma „sau orice alt criteriu” ceea ce practic oferă posibilitatea reţinerii şi a altor criterii nespecificate de lege, în săvârşirea unei fapte de discriminare. Însă, oricare dintre aceste criterii de discriminare, care sunt circumstanţiate la situaţia particulară a subiectului de drept care se consideră discriminat, trebuie să fi constituit mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit în prezenta speţă dedusă judecăţii. Or, condiţia criteriului ca mobil determinant, trebuie interpretată în sensul existenţei ca element care este concretizat, materializat şi care să constituie cauza actului sau faptului discriminatoriu şi care, în situaţia inexistenţei, nu ar determina săvârşirea faptelor de discriminare.

Prin urmare, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferenţa de tratament este determinată de existenta unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit imputat şi criteriul interzis de lege, invocat în situaţia subiectului de drept care se consideră discriminat. În prezenta cauză, din studiul documentele depuse la dosar precum şi a dispoziţiilor legale incidente, s-a reţinut existenţa unui raport de cauzalitate între faptele imputate (refuzul reclamantei A. S.A. de a înregistra documente provenite de la Sindicatul B., cât şi interzicerea salariaţilor de a adera/constitui un sindicat) şi criteriul constatat (apartenenţa sindicală). Tratamentul diferenţiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege. CNCD a reţinut că refuzul reclamantei de a înregistra documente provenite de la Sindicatul B., cât şi interzicerea salariaţilor de a adera/constitui un sindicat, pe motivul că există deja un reprezentant al salariaţilor, a avut ca efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a drepturilor recunoscute de lege în art. 239 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 133 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social şi art. 1 alin. (2) lit. e) (ii) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Mai mult decât atât, Colegiul director al C.N.C.D. a reţinut că un membru al Sindicatul B. a fost supus cercetării disciplinare pentru executarea defectuoasă a sarcinilor de serviciu, precum şi desfăşurarea de activităţi de natură sindicală în timpul programului de lucru stabilit, cercetare disciplinară desfăşurată fără asistenţă din partea sindicatului, deşi salariatul respectiv solicitase aceasta în scris. A concluzionat că limitarea dreptului de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta respectiv hărţuirea membrilor Sindicatului B. la locul de muncă constituie discriminare conform prevederilor art. 2 alin. (1), (4) şi (5) coroborate cu dispoziţiile art. 7 lit. f din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

La termenul din 11 ianuarie 2017, faţă de acordul exprimat în acest sens de către reclamantă, Curtea a dispus introducerea în cauză şi citarea, în calitate de pârât, a Sindicatului B.

Prin întâmpinarea înaintată la dosar, pârâtul Sindicatul B., referindu-se la dispoziţii art. 2 alin. (1) lit. j şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile de către reclamantă, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea Hotărârii CNCD nr. 577/14.09.2016, ca legală şi temeinică. A susţinut că din înscrisurile depuse la dosarul CNCD rezultă că reclamanta recunoaşte că s-a comportat discriminatoriu faţă de sindicat; de asemenea, mai rezultă că reclamanta a interzis angajaţilor să adere la sindicate, că după ce conducerea reclamantei a aflat de existenţa sindicatului petent a dispus anchetarea disciplinară a angajaţilor. De asemenea, a susţinut că nu sunt reale susţinerile reclamantei privind faptul că nu a fost înştiinţată de aderarea salariaţilor la sindicat. A învederat instanţei că fost salariat C. a contestat decizia de desfacere a contractului de muncă, dosarul aflându-se pe rolul Tribunalului Prahova.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile, având în vedere că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obligaţia formulării plângerii prealabile împotriva actului administrativ anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, nu sunt aplicabile în cauză, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. 9 din OG 137/2000, iar pe fond a reiterat motivele expuse pe larg în cererea introductivă de instanţă şi a solicitat admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că acţiunea formulată de către reclamantă nu este întemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, respinsă prin încheierea de şedinţă din 14 martie 2017, instanţa reţine că, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obligaţia formulării plângerii prealabile împotriva actului administrativ anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, nu sunt aplicabile în cauză, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000.

În ceea ce priveşte natura juridică a termenului utilizat de către legiuitor în textul art. 20 alin. (7), se reţine că, în lipsa unei calificări juridice exprese şi a unei sancţiuni pentru situaţia nerespectării acestui termen, calificarea naturii juridice a termenului trebuie să plece de la raţiunea instituirii acestuia şi eventual dreptul care ar putea fi afectat prin nerespectarea lui. Astfel, activitatea C.N.C.D. este o activitate administrativă de investigare şi sancţionare administrativă a cazurilor şi situaţiilor în care se constată discriminări, sens în care instituirea unor astfel de termene, are menirea de a dinamiza şi eficientiza acest tip de activitate. Pe cale de consecinţă, deşi expres prevăzut de dispoziţiile art. 20 alin. (7), termenul de soluţionare a sesizării de către Colegiul director al CNCD are caracter de recomandare, nerespectarea acestui termen neducând automat la sancţionarea actului întocmit cu neobservarea acestei norme legale sau a autorităţii emitente, ci de la caz la caz în funcţie de dreptul eventual afectat prin "activitatea defectuoasă a administraţiei", se poate evalua în ce măsură se poate aplica o sancţiune inclusiv dacă afectează valabilitatea actului.

În prezenta cauză, instanţa apreciază că depăşirea termenul prevăzut de textul normativ indicat nu este de natură să afecteze legalitatea şi temeinicia deciziei contestate.

Prin decizia criticată, „Colegiul director al CNCD constată că partea reclamată limitează dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta şi că, membrii sindicatului petiţionar sunt hărţuiţi la locul de muncă prin acţiunile întreprinse.” Totodată, „în urma analizării documentelor depuse la dosar. Colegiul director reţine ca refuzul părţii reclamate de a înregistra documentele prin care sindicatul petent dorea să înştiinţeze conducerea societăţii de existenţa unor angajaţi ce vor adera la sindicat reprezintă discriminare. De asemenea, prin intermediul art. 7 lit. i) din Regulamentul intern al societăţii, partea reclamată interzice salariaţilor să adere sau să constituie un sindicat, motivat de faptul că există un reprezentant al salariaţilor. Raportat la speţa aflată spre soluţionare, Colegiul director a constatat că art. 7, lit. i) din Regulamentul Intern al societăţii reprezintă discriminare, partea reclamată limitând dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta tuturor salariaţilor.

Colegiul director reţine că un membru aparţinând sindicatului petiţionar a fost cercetat disciplinar de către conducerea societăţii, acesta fiind acuzat că, în timpul orelor de program desfăşura activităţi de natură sindicală şi că în timpul programului de lucru nu şi-a desfăşurat activităţile conform sarcinilor de serviciu. În urma analizării documentelor depuse la dosar, Colegiul director reţine că cercetarea prealabilă s-a desfăşurat fără a se putea acorda asistenţă din partea sindicatului, deşi membrul de sindicat cercetat a făcut numeroase cereri pentru a fi reprezentat/asistat de către sindicatului petent. Colegiul director reţine că aceste cereri au fost respinse de către conducerea societăţii reclamate, motivat de faptul că nu este obligatoriu ca angajatul să fie reprezentat de către sindicat atâta vreme cât au un reprezentant al salariaţilor angajat în cadrul firmei. În acest sens, Colegiul director constată că partea reclamată a manifestat un comportament care a dus la crearea unui cadru intimidant faţă de membrul de sindicat care a dorit să fie reprezentat de un mandatar al sindicatului din care face parte, fiindu-i respinse cererile depuse în acest sens.

În concluzie, limitarea dreptului de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta şi hărţuirea membrilor sindicatului petiţionar la locul de muncă constituie discriminare conform art. 2 alin. (1), (4) şi (5), coroborate cu prevederile art. 7 lit. f) al O.G. nr. 137/2000, republicată.”

Sintetizând, instanţa constată că prin decizia contestată se reţine că reclamanta nu a înregistrat documentele prin care sindicatul petent dorea să înştiinţeze despre existenţa membrilor de sindicat în rândul salariaţilor societăţii, că nu a asigurat unui membru de sindicat cercetat disciplinar asistenţă din partea sindicatului, respectiv că în regulamentul de ordine interioară este interzisă aderarea sau constituirea de sindicate precum şi desfăşurarea de activităţi sindicale, aspecte de natură a crea un mediu intimidant şi discriminatoriu pentru membrii sindicatului reclamant.

Prin prezenta acţiune, reclamanta A. S.A. nu a contestat refuzul de înregistrare a unor documente în împrejurările descrise de către sindicatul pârât, invocând o situaţie de excepţie la momentul respectiv şi lipsa unor demersuri ulterioare ale sindicatului. În acord cu reţinerile din decizie, instanţa consideră că era obligaţia reclamantei să asigure condiţiile pentru înregistrarea unor comunicări adresate conducerii societăţii iar nu să se impute insuficienţa insistenţelor din partea membrilor de sindicat ori a reprezentanţilor sindicatului pârât. Chiar dacă este rezonabil a se considera că există momente de excepţie în care desfăşurarea curentă a activităţii să fie împiedicată sau stânjenită, este evident că societatea reclamantă nu îşi impută vreo disfuncţionalitate, considerând că sindicatul sau membrii de sindicat trebuie să depună eforturi pentru a obţine din partea acesteia respectarea drepturilor pe care le prevede legea în beneficiul lor.

Al doilea aspect reţinut de CNCD vizează existenţa în regulamentul intern al societăţii a interdicţiei de aderare sau constituire a unui sindicat, respectiv sancţionarea disciplinară a salariaţilor pentru desfăşurarea de activităţi de natură sindicală. Reclamanta nu a contestat concret aceste reţineri, extrasul din regulamentul intern şi decizia de sancţionare nr. 12402/22.12.2015 (filele 89-92 şi 77-87) fiind elocvente.

De altfel, instanţa apreciază că acest aspect este cel mai important în soluţionarea prezentei cauze, întrucât existenţa unei atari interdicţii este în mod vădit discriminatorie, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1), (4) şi (5) raportat la art. 7 lit. f din O.G. nr. 137/2000.

Mai mult decât atât, în măsura în care dispoziţia normativă din Regulamentul intern al societăţii reclamante ar fi fost conformă legii, comportamentul reclamantei de a urmări punerea sa în executare ar fi fost justificată şi ar fi înlăturat aplicarea oricărei sancţiuni, întrucât faptele concrete de discriminare imputate reclamantei îşi au justificarea în existenţa acestei dispoziţii normative exprese.

Chiar dacă ar exista un reprezentant al salariaţilor, dreptul la asociere într-un sindicat sau aderare la un sindicat deja înfiinţat nu trebuie să fie supus vreunei aprobări din partea conducerii societăţii, libertatea de asociere, inclusiv prin formarea ori aderarea la un sindicat fiind reglementată la nivel constituţional prin art. 40. Interdicţia prevăzută de regulamentul intern nu poate fi justificată şi tolerată, astfel că în mod corect a fost dispusă sancţionarea reclamantei.

Aspectele legate de neasigurarea asistenţei salariaţilor cercetaţi disciplinar din partea sindicatului ce a fost menţionat de aceştia nu se dovedeşte decât o modalitate de punere în practică a dispoziţiei din Regulamentul intern, un efect al modului în care la nivelul conducerii unităţii reclamante sunt respectate dispoziţiile constituţionale şi legale privitoare la dreptul la liberă asociere în sindicate. Chiar dacă există un reprezentant al salariaţilor, solicitarea unui salariat de a fi asistat de un reprezentat al sindicatului din care face parte nu este supusă aprobării conducerii societăţii, indiferent de momentul în care o atare solicitare a fost realizată. Păstrarea disciplinei la locul de muncă şi necesitatea îndeplinirii corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu nu poate constitui temei pentru interzicerea drepturilor sindicale, drepturi consfinţite la nivel constituţional şi legal. Orice atitudine şi comportament de natură a limita ori împiedica acest drept este pasibil de sancţiune, decizia contestată emisă de CNCD îndeplinind tocmai această funcţie.

Constatând că reclamanta nu a făcut dovada nelegalităţii ori netemeiniciei deciziei contestate, la dosarul instanţei existând înscrisuri din care rezultă existenţa faptelor de discriminare ce constituie contravenţia sancţionată, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 7 lit. f  O.G. nr. 137/2000, urmează a respinge ca nefondată acţiunea.

Domenii speta

Spete similare