4.Drept procesual. Insolvență. Atragerea răspunderii personale patrimoniale. Invocarea excepției prescripției dreptului la acțiune. Motive care exced cadrului juridic stabilit prin art. 139 din Legea nr. 85/2006. Consecințe.

-Legea nr. 85/2006, art. 138 alin. 1, art. 139, art. 3 pct. 17

Cadrul juridic la care trebuie raportată excepția dreptului material la acțiunea având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator statutar al unei societăți aflate în procedura insolvenței, este dat de art. 139 din Legea nr. 85/2006, așa încât trimiterea apelantului la termenul general de prescripție și, prin raportare la acesta, la Decizia nr. 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii nu are relevanță, în speță, întrucât este incidentă norma specială cuprinsă în art. 139 din Legea nr. 85/2006 – și, în plus, instanța a fost învestită cu cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului, ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil.

Raportul cuprinzând cauzele care au determinat ajungerea în faliment a debitoarei a fost dezbătut și aprobat de adunarea creditorilor, hotărârea fiind publicată în BPI și necontestată în condițiile art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, deși avea interes și calitate, în condițiile în care a fost indicat ca persoana ce se face vinovată pentru ajungerea societății debitoarei în faliment – cu menționarea expresă a faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 –, fostul administrator statutar nu a formulat contestație împotriva Raportului, așa încât susținerile cuprinse în cererea de apel, cu privire la excepția prescripției, referitoare la faptul că insolvența societății a intervenit ulterior față de data menționată în Raport, rămân fără eficiență juridică.

Tot astfel, creanța organului fiscal, astfel cum a fost înscrisă în tabelul definitiv, nu mai poate fi pusă în discuție, în condițiile parcurgerii procedurii speciale în privința întocmirii, afișării, publicării tabelului preliminar și, apoi, a tabelului definitiv de creanțe, astfel că invocarea prescripției dreptului material la acțiunea în atragerea răspunderii patrimoniale, prin raportare la prescripția dreptului organului fiscal de a cere executarea silită, cu trimitere la art. 131 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, este lipsită de temei.

Prin Sentinţa nr. 960/5 noiembrie 2015, Tribunalul Specializat Mureș a constatat că reclamantul a renunțat la judecarea petitului acțiunii vizând angajarea răspunderii materiale personale a pârâtului, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 și a admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar GENERAL MIR CONSULT SPRL, în contradictoriu cu pârâtul M. P. D., dispunând, în baza art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, angajarea răspunderii materiale personale a pârâtului – administrator al debitoarei falite, pentru datoriile acesteia, obligându-l să aducă la masa credală suma de 14.027 lei, pentru acoperirea datoriilor, la care se adaugă cheltuielile de procedură, prima instanță dispunând și comunicarea hotărârii, după rămânerea irevocabilă, către A.J.F.P. Mureș, în vederea respectării dispozițiilor legale vizând cazierul fiscal.

În considerentele Sentinţei, judecătorul sindic a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• angajarea răspunderii în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 presupune, în mod obligatoriu, ca pârâtul să fi săvârșit acțiuni materiale de folosire a bunurilor sau creditelor debitoarei în interes propriu sau în interesul altor persoane, iar prin aceste acțiuni să fi cauzat starea de insolvență a debitoarei și un prejudiciu creditorilor acesteia; prin bilanțul contabil la 31 decembrie 2010 s-a dovedit că debitoarea avea, scriptic, active circulante în valoare de 9.488 lei; prin Încheierea nr. 1524/28 noiembrie 2013, prin care s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului, s-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a-i preda lichidatorului judiciar, în termen de 10 zile de la notificarea hotărârii, toate bunurile societății debitoare, dar această obligație nu a fost îndeplinită, deși, astfel cum rezultă din înscrisuri, pârâtul a avut calitatea de administrator statutar al acesteia în anul 2008, când a intrat în insolvență;

• judecătorul sindic a hotărât angajarea răspunderii pârâtului pentru o parte din pasiv, în sumă de 14.027 lei, ținând seama și de faptul că, potrivit art. 73 alin. 1 lit. e din Legea nr. 31/1990, administratorii societăților comerciale sunt răspunzători în cazul în care nu respectă statutul și dispozițiile legii; coroborând nepredarea activelor circulante către lichidatorul judiciar cu datele cuprinse în raportul întocmit în baza art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a prezumat că pârâtul a folosit bunurile societății în interes personal, cauzând, prin aceasta, insolvența societății și prejudicierea creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe; prin răspunsurile date la interogatoriu, pârâtul a recunoscut că societatea avea bunuri pe care, afirmativ, le-ar fi casat, dar nu a făcut nicio dovadă, în acest sens, recunoscând și că a folosit în interes propriu disponibilitățile bănești ale debitoarei; prin urmare, s-a probat existența elementelor răspunderii materiale – fapta ilicită, paguba, raportul de cauzalitate.

Împotriva Sentinţei nr. 960/5 noiembrie 2015 a declarat apel  pârâtul M. P. D., invocând art. 480 alin. 2 Cod proc. civ., dispozițiile Legii nr. 85/2006 și Codul de procedură fiscală, solicitând admiterea căii de atac şi modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii cererii de angajare a răspunderii materiale personale. În motivarea cererii, apelantul a invocat excepția dreptului material la acțiune, făcând referire la art. 2, art. 3 pct. 23 din Legea nr. 85/2006 – privind scopul procedurii insolvenței și definiția procedurii falimentului –, precum și la art. 131 din O.G. nr. 92/2003, cu privire la faptul că dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept; din actele depuse de lichidatorul judiciar rezultă că societatea debitoare nu a mai desfășurat niciun fel de activitate din anul 2004, nemaiavând încasări sau plăți care să genereze creanțe fiscale; în adresa emisă de A.N.A.F. către A.J.F.P. Mureș (fila 46 din dosarul primei instanțe), sunt evidențiate obligațiile fiscale, fără să fie indicată data scadenței; chiar lichidatorul judiciar a recunoscut, prin cererea de angajare a răspunderii (la fila 2 a cererii) că toate sumele pe care pârâtul le-ar datora bugetului de stat sunt prescrise; data până la care se putea cere deschiderea procedurii simplificate a falimentului în vederea acoperirii pasivului debitoarei este anul 2010, având în vedere că din anul 2004 societatea nu a mai generat creanțe bugetare; însă, cererea de deschidere a procedurii falimentului a fost depusă la data de 15 octombrie 2013, deși A.J.F.P. Mureș nu mai avea dreptul de a cere recuperarea creanței de la debitoarea ART M. SRL pe calea procedurii falimentului, creanța fiind prescrisă; organul fiscal avea la dispoziție  procedurile prevăzute de art. 134 din O.G. nr. 92/2003, și nu prin solicitarea intrării în faliment a debitoarei, cum a făcut, în mod abuziv; prin Decizia nr. 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că prescripțiile începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite sau neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 156/1958, așa încât instanțele, din oficiu, cât și părțile interesate, pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigiile începute după 1 octombrie 2011; mutatis mutandis, regula este obligatorie și prescripțiilor din O.G. nr. 92/2003 – Codul de procedură fiscală deoarece prescripția, în cazul apelantului, a început să curgă din aul 2004, fiind supusă legii vechi.

Prin „motivele suplimentare de apel”, depuse la 7 martie 2016 (f. 21-21, dos. Curții de Apel Tg.-Mureș), pârâtul M. P. D. a susținut, cu privire la prescripția dreptului material la acțiune că, în cererea de admitere a creanței, formulată de A.N.A.F. (fila 6 din dosarul nr. 1382/1371/2013) nu s-a specificat în baza căror titluri executorii se datorează creanțe, iar titlurile nu sunt anexate; în adresa A.N.A.F. (fila 46) prin care se indică așa-zisa creanță, se specifică faptul că sunt anexate titlurile de creanță, dar acestea nu sunt depuse, neputându-se stabili data de la care se datorează sumele, dar, prin raportare la data numirii lichidatorului judiciar, în anul 2006, este evident că aceste creanțe sunt anterioare anului 2005; în Încheierea nr. 2789/22 martie 2006, pronunțată în dosarul nr. 57792/28 octombrie 2005, de către judecătorul delegat la O.R.C.  de pe lângă Tribunalul Mureș, a fost numit lichidatorul judiciar, conform art. 252 din Legea nr. 31/1990, în urma dizolvării societății pentru neschimbarea certificatului de înregistrare (fila 2 din dosarul de insolvență); lichidatorul judiciar a indus în eroare instanța susținând, prin cererea de angajare a răspunderii, că societatea nu a mai realizat niciun venit în cursul anului 2010 și că și-a întrerupt activitatea la jumătatea anului 2008 când, din anul 2004, societatea a fost dizolvată din oficiu, la cererea O.R.C., iar lichidatorul judiciar a fost numit în anul 2006, astfel cum a recunoscut în cererea de deschidere a procedurii falimentului, dar instanța nu a verificat aceste aspecte, deși există dovezi la dosar.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea apelului, potrivit motivelor invocate și potrivit regulilor statornicite de disp. art. 476, 477 Cod proc. civ. -, a reținut următoarele aspecte:

În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul M. P. D. ca unic motiv pentru admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale personale, formulată de lichidatorul judiciar GENERAL MIR CONSULT SPRL, Curtea a constatat că, în speță, au preeminență normele speciale cu privire la prescripția dreptului lichidatorului judiciar de a învesti judecătorul sindic, în temeiul prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, cu o cerere având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale personale a membrilor organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii aflate în procedura insolvenței, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitoarei.

Legiuitorul a stabilit, în mod expres, atât termenul de prescripție, cât și momentul de început al acestuia, statornicind, prin art. 139 din Legea nr. 85/2006, că acţiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani, iar prescripţia începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării deschiderii procedurii.

Acesta este cadrul juridic la care trebuie raportată excepția dreptului material la acțiunea având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator statutar al unei societăți aflate în procedura insolvenței, bazată pe prevederile Legii nr. 85/2006. Prin urmare, trimiterea apelantului la normele generale, respectiv la termenul general de prescripție și, prin raportare la acesta, la Decizia nr. 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii – prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. 4, art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, s-a stabilit că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011 – nu are relevanță, în speță, întrucât, astfel cum s-a precizat anterior, este incidentă norma specială cuprinsă în art. 139 din Legea nr. 85/2006 – susținerea apelantului referitoare la aplicarea Deciziei (RIL) nr. 1/2014 fiind lipsită de fundament și în contextul în care, în cauză, nu se poate pune problema modalității/termenului de împlinire a unei prescripții începute anterior datei de 1 octombrie 2011, prin raportare la termenii enumerați în art. 139 și la faptul că Tribunalul Specializat Mureș a fost învestit cu cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului, de către lichidatorul GENERAL MIR CONSULT SPRL, desemnat pe seama societății A. M. SRL, în temeiul Legii nr. 31/1990, la data de 15 octombrie 2013.

În același sens, Curtea a constatat că procedura simplificată a falimentului debitoarei A. M. SRL a fost deschisă, în temeiul art. 2701 din Legea nr. 31/1990, coroborat cu art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/ 2006, prin Încheierea nr. 1524/28 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. 1382/1371/2013, iar lichidatorul judiciar desemnat în cauză – GENERAL MIR CONSULT SPRL –, a depus la dosar, la data de 14 februarie 2014, în temeiul art. 59 alin. 1, art. 25 lit. a din Legea nr. 85/2006, Raportul nr. 391/11 februarie 2014 cuprinzând cauzele care au determinat ajungerea în faliment a debitoarei A.M. SRL, în care a menționat că societatea a întrerupt activitatea la jumătatea anului 2008, că la finele anului 2010, societatea avea stocuri în sumă de 2.384 lei și creanțe în sumă de 7.100 lei care, dacă ar fi fost valorificate/recuperate la acea dată, ar fi fost suficiente pentru plata debitului din creanța solicitată de D.G.R.F.P. Brașov – A.J.F.P. Mureș, în sumă de 4.699 lei, menționând, de asemenea, cu privire la lipsa stocurilor și neefectuarea demersurilor necesare încasării creanțelor societății debitoare, fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 și conchizând că „pentru ajungerea societății debitoare în starea de faliment se face vinovat fostul asociat/administrator al societății debitoare d-l M. P. D.” (f. 2, dos. nr. 1382/1371/2013/a1 al Tribunalului Specializat Mureș). 

Astfel cum s-a consemnat în Încheierea din 27 martie 2014, Raportul nr. 391/11 februarie 2014 cuprinzând cauzele care au determinat ajungerea în faliment a debitoarei A. M. SRL a fost dezbătut și aprobat de adunarea creditorilor, hotărârea fiind cuprinsă în Procesul  verbal  nr. 431/17 februarie 2014, publicat în BPI nr. 3879/25 februarie 2014, această hotărâre nefiind contestată în condițiile art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, deși avea interes și calitate, în condițiile în care a fost indicat ca persoana ce se face vinovată pentru ajungerea societății debitoarei în faliment – cu menționarea expresă a faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 –, fostul administrator statutar M. P. D. nu a formulat contestație împotriva Raportului nr. 391/2014, așa încât susținerile cuprinse în cererea de apel referitoare la faptul că insolvența societății A. M. SRL a intervenit în anul 2004, și nu în anul 2008 (lichidatorul judiciar precizând, în Raportul nr. 391/11 februarie 2014, că societatea a început să acumuleze pierderi anterior anului 2008), rămân fără eficiență juridică.

Curtea a constatat, în aceeași ordine de idei, că tabelul preliminar de creanțe a fost depus la dosar la data de 13 februarie 2014, fiind afișat la ușa instanței la data de 14 februarie 2014 (f. 55, dos. nr. 1382/1371/2013 al Tribunalului Specializat Mureș), iar tabelul definitiv nr. 605/7 martie 2014 a fost depus la dosar la data de 7 martie 2014, fiind afișat la ușa instanței la data de 10 martie 2014 (f. 65, dos. nr. 1382/1371/2013 al Tribunalului Specializat Mureș).

Potrivit definiției din art. 3 pct. 17 din Legea nr. 85/2006, tabelul definitiv de creanţe cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţii în conformitate cu prevederile art. 73, precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor – în speță, neformulându-se contestații împotriva tabelului preliminar.

Așadar, creanța D.G.R.F.P. Brașov – A.J.F.P. Mureș, în sumă de 14.027 lei, astfel cum a fost înscrisă în tabelul definitiv, nu mai poate fi pusă în discuție, în condițiile parcurgerii procedurii speciale în acord cu momentele anterior relevate, astfel că invocarea, de către apelant, a prescripției dreptului material la acțiunea în atragerea răspunderii sale patrimoniale, prin raportare la prescripția dreptului organului fiscal de a cere executarea silită, cu trimitere la art. 131 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, este lipsită de temei.

În fine, Curtea a constatat, referitor la termenul de prescripție prevăzut de art. 139 din Legea nr. 85/2006, că acesta a fost respectat, în condițiile în care Raportul nr. 391/11 februarie 2014 cuprinzând cauzele care au determinat ajungerea în faliment a debitoarei ART MEGA SRL a fost depus la dosar la data de 14 februarie 2014, iar cererea de atragere a răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator statutar, M. P. D., a fost înregistrată la Tribunalul Specializat Mureș la data de 10 martie 2014 – de la data deschiderii procedurii simplificate a falimentului, prin Încheierea nr. 1524/28 noiembrie 2013, pronunțată în dosarul nr. 1382/1371/2013 al Tribunalului Specializat Mureș și până la înregistrarea, la instanță, a cererii lichidatorului judiciar GENERAL MIR CONSULT SPRL, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale personale a pârâtului M. P. D., trecând numai 4 luni.

Având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea a respins apelul pârâtului – art. 480 alin. 1 teza I Cod proc. civ., cu mențiunea că, în contextul procedural punctual în care pârâtul a învestit instanța de apel cu analiza legalității și temeiniciei hotărârii judecătorului sindic numai prin raportare la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea este ținută de principiul „tantum devolutum quantum appellatum”, confirmat, de altfel, și prin art. 476 alin. 3 Cod proc. civ. – apelantul solicitând respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale personale ca urmare a invocării excepției prescripției dreptului material la acțiune –, respectiv prin art. 477 alin. 1 Cod proc. civ. – instanța procedând la rejudecarea cauzei în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant –, așa încât nu a procedat la analizarea argumentelor judecătorului sindic ținând, în mod strict, de fondul cauzei.

Domenii speta

Spete similare