Art. 583 Cod Procedură Penală

Sentinţă penală 42 din 09.10.2017


Dosar nr. ---/222/2016 art. 583 cpp

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DOROHOI  JUDEŢUL BOTOŞANI

SENTINŢA PENALĂ NR. --

Şedinţa publică din data de --- 2016

Completul de judecată constituit din:

Preşedinte:  -

Grefier:  -

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi – este reprezentat de:

Procuror:  -

La ordine pronunţarea în cauza penală privind sesizarea formulată, în temeiul art. 583 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 97 Cod penal, de către Serviciul de Probaţiune Botoşani, pentru anularea/revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, aplicată prin sentinţa penală nr. - din -2015 a Judecătoriei Dorohoi, jud. Botoşani, pronunţată în dosarul penal nr.-/222/2015, condamnatului P- C- B--- cu domiciliul --

 Dezbaterile în şedinţă publică au avut loc la termenul din -- 2016, când instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la termenul de astăzi.

Încheierea de şedinţă în care s-au consemnat aceste dezbateri face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cererii de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Dorohoi sub nr.--/222/2016 din data de --.2016, Serviciul de Probaţiune Botoşani a solicitat anularea/revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispuse cu privire la condamnatul P-C- B-.

În motivare a arătat, în esenţă,  că prin sentinţa penală nr.-/-.2015 a Judecătoriei Dorohoi, pronunţată în dosarul nr.--/222/2014, modificată prin decizia nr.-/25.03.2016 a Curţii de Apel Suceava, numitul P-C- B- a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, însă înainte de aceasta, aceeaşi persoană fusese condamnată la pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare, tot cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prin sentinţa penală nr.-/-.2015, pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr.--/222/2015, definitivă prin neapelare la data de 02.09.2015.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.97 alin.1 din Codul penal şi pe cele ale art.583 alin.1 din Codul de procedură penală.

În vederea soluţionării cauzei, instanţa a dispus întocmirea unui referat de către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Dorohoi şi ataşarea hotărârilor judecătoreşti despre care a amintit Serviciul de Probaţiune Botoşani în cererea sa.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

 Prin sentinţa penală nr.-/-.2015, pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr.-/222/2015, definitivă prin neapelare la data de 02.09.2015, numitul P-C- B-a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare pentru săvârşirea (la data de 24/25.02.2015) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b, art.229 alin.2 lit.b din Codul penal, cu aplicarea art.77 lit.a şi d din Codul penal. S-a stabilit pentru condamnat un termen de supraveghere de 3 ani.

 Ulterior, prin sentinţa penală nr.-/-.2015 a Judecătoriei Dorohoi, pronunţată în dosarul nr.-/222/2014, modificată prin decizia nr-/25.03.2016 a Curţii de Apel Suceava, deci în termenul de supraveghere fixat prin sentinţa anterioară, numitul numitul P-C- B-a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea (la data de 13.11.2013) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b din Codul penal şi la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea (în datele de 24.03.2014, 26.03.2014, 04.04.2014 şi 08.04.2014) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b şi d din Codul penal, cu aplicarea art.35 din Codul penal (4 acte materiale). În urma contopirii celor două pedepse, s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.

Aceste aspecte au fost sesizate de Serviciul de Probaţiune Botoşani, care a sesizat Judecătoria Dorohoi în vederea corelării celor două soluţii, conform normelor de drept penal.

Potrivit prevederilor art.97 alin.1 din Codul penal, dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infraţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar pentru această infracţiune se aplică pedeapsa închisorii, suspendarea trebuie anulată.

Faţă de faptul că în termenul de supraveghere fixat prin sentinţa penală nr.-/-.2015, amintită mai sus, condamnatul P-C- B- a fost condamnat pentru alte infracţiuni săvârşite anterior, aşa cum rezultă din sentinţa penală nr.--/-.2015, modificată prin decizia nr-/25.03.2016 a Curţii de Apel Suceava, instanţa urmează să dispună anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr.-/-.2015, pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr.-/222/2015, definitivă prin neapelare la data de 02.09.2015, cu privire la condamnatul P-C- B-., faţă de care s-a stabilit pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare pentru săvârşirea (la data de 24/25.02.2015) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b, art.229 alin.2 lit.b din Codul penal, cu aplicarea art.77 lit.a şi d din Codul penal.

Bineînţeles, în vederea aplicării prevederilor art.97 alin.1 teza finală din Codul penal, nu se poate dispune decât anularea şi cu privire la suspendarea sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr.-/-.2015 a Judecătoriei Dorohoi, pronunţată în dosarul nr.-/222/2014, modificată prin decizia nr.-/25.03.2016 a Curţii de Apel Suceava cu privire la condamnatul P-C- B-., faţă de care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de: furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b din Codul penal (la data de 13.11.2013) şi furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b şi d din Codul penal, cu aplicarea art.35 din Codul penal (4 acte materiale, în datele de 24.03.2014, 26.03.2014, 04.04.2014 şi 08.04.2014).

Prevederile art.97 alin.1 teza finală din Codul penal impun descontopirea pedepselor stabilite prin sentinţa penală nr.-/-.2015 a Judecătoriei Dorohoi, pronunţată în dosarul nr.-/222/2014, modificată prin decizia nr-/25.03.2016 a Curţii de Apel Suceava cu privire la condamnatul P-C- B- şi contopirea tuturor pedepselor stabilite faţă de acesta, atât prin sentinţa penală nr.-/-.2015, pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr.-/222/2015, definitivă prin neapelare la data de 02.09.2015, cât şi prin sentinţa penală nr.-/-2015 a Judecătoriei Dorohoi, pronunţată în dosarul nr.-/222/2014, modificată prin decizia nr.--/….2016 a Curţii de Apel Suceava.

Astfel, instanţa va descontopi pedepsele de:

-1 an şi 6 luni închisoare, stabilită faţă de condamnatul P-C- B- prin sentinţa penală nr.-/.--.2015 a Judecătoriei Dorohoi, pronunţată în dosarul nr.-/222/2014, modificată prin decizia nr.-/--.2016 a Curţii de Apel Suceava, pentru săvârşirea (la data de 13.11.2013) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b din Codul penal şi

-2 ani închisoare, stabilită faţă de acelaşi condamnat prin aceeaşi sentinţă, pentru săvârşirea (în datele de 24.03.2014, 26.03.2014, 04.04.2014 şi 08.04.2014) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b şi d din Codul penal, cu aplicarea art.35 din Codul penal (4 acte materiale)

şi va contopi pedepsele de:

-1 an şi 7 luni închisoare, stabilită faţă de condamnatul P-C- B- prin sentinţa penală nr.--/--.2015, pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr.--/222/2015, definitivă prin neapelare la data de 02.09.2015, pentru săvârşirea (la data de 24/25.02.2015) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b, art.229 alin.2 lit.b din Codul penal, cu aplicarea art.77 lit.a şi d din Codul penal;

-1 an şi 6 luni închisoare, stabilită faţă de condamnatul P-C- B- prin sentinţa penală nr.---/--.2015 a Judecătoriei Dorohoi, pronunţată în dosarul nr.--/222/2014, modificată prin decizia nr.--/--.2016 a Curţii de Apel Suceava, pentru săvârşirea (la data de 13.11.2013) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b din Codul penal;

-2 ani închisoare, stabilită faţă de acelaşi condamnat prin aceeaşi sentinţă, pentru săvârşirea (în datele de 24.03.2014, 26.03.2014, 04.04.2014 şi 08.04.2014) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b şi d din Codul penal, cu aplicarea art.35 din Codul penal (4 acte materiale).

 Aplicând prevederile art.40 alin.2 şi ale art.39 alin.1 lit.b din Codul penal, faptele fiind comise în concurs real, se va proceda la adăugarea la pedeapsa cea mai grea (2 ani închisoare) a unei treimi din totalul celorlalte (1 an şi 7 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare, adică în total 3 ani şi o lună, din care o treime înseamnă 1 an şi 10 zile). Pedeapsa rezultantă devine de 3 ani şi 10 zile, pedeapsă ce nu poate fi executată, raportat la prevederile art.91 alin.1 lit.a din Codul penal, decât în regim penitenciar.

Instanţa nu poate discuta acum, în faza de executare, după rămânerea definitivă a celor două hotărâri de condamnare, care ar fi legea penală mai favorabilă condamnatului. Ceea ce poate face instanţa este doar să aplice regulile dictate de situaţia concretă – postcondamnare – în care se află acesta.

Instanţa mai reţine că în dosarul nr.---/222/2015, condamnatul P-C- B- a fost supus măsurilor preventive constând în reţinere şi arestare preventivă, astfel că va proceda la deducerea din durata pedepsei aplicate condamnatului a duratei acestor măsuri, de la data de 25.02.2015 până la data de 17.08.2015, aşa cum rezultă din sentinţa penală nr.--/--.2015 a Judecătoriei Dorohoi.

Întrucât pe lângă pedeapsa principală aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr.--/--2015 a Judecătoriei Dorohoi s-au aplicat şi pedepse complementare şi accesorii, faţă de prevederile art.45 alin.1 şi 5 din Codul penal, acestea vor fi aplicate şi pe lângă pedeapsa rezultantă stabilită prin prezenta hotărâre, şi anume:

-pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, executabilă în condiţiile art.68 din Codul penal;

-pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

 Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, aşa cum dispun prevederile art.275 alin.3 din Codul de procedură penală. Onorariul pentru av. --, desemnată din oficiu pentru a asigura condamnatului asistenţa juridică în cauză, onorariu ce urmează a fi acordat parţial (65 lei), întrucât ulterior numirii doamnei avocat, condamnatul a ales un altul, se va dispune a fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Botoşani, în conformitate cu prevederile art.275 alin.6 din Codul de procedură penală.

 Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

 Admite sesizarea Serviciului de probaţiune Botoşani având ca obiect anulare/revocare suspendare executare pedeapsă.

În temeiul art.97 alin.1 din Codul penal, anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr.--/--.2015, pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr.--/222/2015, definitivă prin neapelare la data de 02.09.2015, cu privire la condamnatul P-C- B-, ---- faţă de care s-a stabilit pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare pentru săvârşirea (la data de 24/25.02.2015) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b, art.229 alin.2 lit.b din Codul penal, cu aplicarea art.77 lit.a şi d din Codul penal.

Anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr.--/--2015 a Judecătoriei Dorohoi, pronunţată în dosarul nr.--/222/2014, modificată prin decizia nr.--/--.2016 a Curţii de Apel Suceava cu privire la condamnatul P-C- B-, faţă de care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de: furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b din Codul penal (la data de 13.11.2013) şi furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b şi d din Codul penal, cu aplicarea art.35 din Codul penal (4 acte materiale, în datele de 24.03.2014, 26.03.2014, 04.04.2014 şi 08.04.2014).

În baza art.97 alin.1 raportat la art.40 alin.2 şi la art.39 alin.1 lit.b din Codul penal, descontopeşte pedepsele de:

-1 an şi 6 luni închisoare, stabilită faţă de condamnatul P-C- B- prin sentinţa penală nr.--/--.2015 a Judecătoriei Dorohoi, pronunţată în dosarul nr.3--/222/2014, modificată prin decizia nr.--/--2016 a Curţii de Apel Suceava, pentru săvârşirea (la data de 13.11.2013) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b din Codul penal şi

-2 ani închisoare, stabilită faţă de acelaşi condamnat prin aceeaşi sentinţă, pentru săvârşirea (în datele de 24.03.2014, 26.03.2014, 04.04.2014 şi 08.04.2014) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b şi d din Codul penal, cu aplicarea art.35 din Codul penal (4 acte materiale),

contopeşte pedepsele de:

-1 an şi 7 luni închisoare, stabilită faţă de condamnatul P-C- B- prin sentinţa penală nr.--/--.2015, pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr.--/222/2015, definitivă prin neapelare la data de 02.09.2015, pentru săvârşirea (la data de 24/25.02.2015) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b, art.229 alin.2 lit.b din Codul penal, cu aplicarea art.77 lit.a şi d din Codul penal;

-1 an şi 6 luni închisoare, stabilită faţă de condamnatul P-C- B- prin sentinţa penală nr.--/--.2015 a Judecătoriei Dorohoi, pronunţată în dosarul nr.--/222/2014, modificată prin decizia nr.--/--.2016 a Curţii de Apel Suceava, pentru săvârşirea (la data de 13.11.2013) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b din Codul penal;

-2 ani închisoare, stabilită faţă de acelaşi condamnat prin aceeaşi sentinţă, pentru săvârşirea (în datele de 24.03.2014, 26.03.2014, 04.04.2014 şi 08.04.2014) a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b şi d din Codul penal, cu aplicarea art.35 din Codul penal (4 acte materiale),

şi în urma aplicării regulilor privind concursul de infracţiuni, aplică pentru condamnatul P-C- B- o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 10 zile, pedeapsă ce urmează a fi executată în regim penitenciar.

În baza art.72 alin.1 din Codul penal, deduce din durata pedepsei aplicate condamnatului durata reţinerii şi a arestului la domiciliu de la data de 25.02.2015 până la data de 17.08.2015.

În temeiul art.45 alin.1 din Codul penal, aplică aceluiaşi condamnat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, executabilă în condiţiile art.68 din Codul penal.

În baza art.45 alin.5 şi 1 din Codul penal, aplică aceluiaşi condamnat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art.275 alin.6 din Codul de procedură penală, dispune achitarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Botoşani, pentru  av. --, desemnată din oficiu pentru a asigura condamnatului asistenţa juridică în cauză, a sumei de 65 lei, sumă care rămâne în sarcina statului.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, ---.2016.

PREŞEDINTE, GREFIER,