Suspendarea provizorie a executării hotărârii recurate. Art. 403 alin. 3 şi 4 Cod de procedură civilă

Sentinţă civilă 1051 din 08.10.2009


Prin cererea înregistrată la  data de 30.09.2008 formulată de reclamanţii G Mşi G M împotriva pârâţilor F I Dşi O N s-a cerut instanţei ca pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună suspendarea provizorie a executării silite a dispoziţiilor sentinţei civile nr.4960/17.06.2009 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite,  formulate în cadrul declaraţiei de recurs.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentinţa civilă nr.4960/17.06.2009 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş pe calea ordonanţei preşedinţiale s-a dispus evacuarea necondiţionată a reclamanţilor din imobilul situat în Tg.Mureş, str. Podeni, nr.19, jud.Mureş. Împotriva acestei hotărâri reclamanţii din prezenta cauză au declarat recurs, solicitând în cadrul acesteia şi suspendarea executării, până la soluţionarea recursului. Reclamanţii au arătat că există pericolul ca pârâţii să pună în executare hotărârea, ceea ce le-ar crea un prejudiciu care cu greu ar putea fi recuperat.

S-a depus la dosar: copia sentinţei civile nr.4960 din 17.06.2009 a Judecătoriei Tg.Mureş (filele 4-7), copia declaraţiei de recurs (filele 13).

Prin memoriul depus la data de 6.10.2009 reclamanţii au cerut ca ordonanţa care se va pronunţa să fie executorie, fără somaţie sau fără trecerea vreunui termen.

Pârâţii au depus la dosar copia cererii de chemare în judecată având ca obiect evacuarea reclamanţilor, formulată pe calea dreptului comun (filele 17-19), copia contractului de vânzare cumpărare a imobilului (fila 20), copia sentinţelor civile nr.1152 din 2.03.2007 a Judecătoriei Tg.Mureş (filele 21-22), copia extrasului CF nr.5 Podeni (fila 23), copia încheierii de carte funciară nr.36295 din 4.07.2007 a Biroului de cadastru şi publicitate Imobiliară Tg.Mureş (fila 24), copiile notificărilor expediate reclamanţilor (filele 25-27).

Analizând cererea formulată instanţa apreciază că aceasta este întemeiată.

Potrivit art.300 alin.2 teza finală Cod procedură civilă, dispoziţiile art.403 alin.3 şi 4  Cod procedură civilă  se aplică în mod corespunzător şi în recurs. Astfel, preşedintele instanţei de recurs poate,  în situaţia urgentă şi dacă s-a achitat cauţiunea, să dispună suspendarea provizorie a executării hotărârii recurate, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată prin declaraţia de recurs.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii de suspendare. Reclamanţii sunt în pericol iminent de a fi evacuaţi din locuinţă în temeiul unei ordonanţe preşedinţiale pronunţate de Judecătoria Tg.Mureş. Este deci îndeplinită condiţia urgenţei existând posibilitatea executării hotărârii recurate în condiţiile în care evacuarea s-a dispus în urma unei proceduri sumare, fără a  exista o cercetare a fondului cauzei. Vremelnicia măsurii de suspendare a executării hotărârii recurate este dată de faptul că aceasta durează doar până la soluţionarea de către instanţa de recurs a cererii de suspendare, formulată în cadrul declaraţiei de recurs, când tribunalul va reanaliza condiţiile de admisibilitate.

Urmează deci ca în baza art.403 alin.3 şi 4 Cod procedură civilă să se admită cererea formulată de reclamanţi şi să se dispună suspendarea provizorie a executării silite a dispoziţiilor sentinţei civile nr.4960/2009 a Judecătoriei Tg.Mureş până la soluţionarea cererii de suspendare formulată de recurenţi în cadrul declaraţiei de recurs.