Cerere de valoare redusă. Asumarea de obligaţii contractuale şi în calitate de fideiusor a reprezentantului societăţii comerciale

Cerere de valoare redusă. Asumarea de obligaţii contractuale şi în calitate de fideiusor a reprezentantului societăţii comerciale

Instanţa reţine că deşi pârâtul  are, într-adevăr, calitatea de reprezentant al SC D. SRL, acesta nu a semnat contractul de închiriere în calitate de fideiusor, ci doar de reprezentant legal al societăţii. În această situaţie, instanţa apreciază că nu şi-a asumat personal şi expres obligaţia de a garanta obligaţiile rezultând din contract, în sarcina societăţii pe care o reprezintă.

Sentinţa civilă nr. 4748/24.06.2016

Prin cererea de chemare în judecată, A.P.A SA a chemat în judecată pe pârâţii SC D. SRL şi F.D.M., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 228,80 lei reprezentând chirie restantă şi a sumei de 225,96 lei reprezentând penalităţi de întârziere.

Prin Sentinţa civilă nr. 4748/24.06.2016 pronunțată de Judecătoria Galați, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului F.D.M.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Între reclamanta A.P.A SA, în calitate de locator şi pârâta SC D. SRL în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de închiriere nr. …., având drept obiect spaţiul comercial – standul .. în suprafaţă de .. mp, situat în Hala de produse industriale din …

Conform prevederilor art.2 lit.f din contract, administratorul locatarului consimte să garanteze personal, ca fideiusor, întreaga datorie a locatarului faţă de locator.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului F.D.M., instanţa reţine următoarele:

Calitatea procesuală se analizează prin prisma existenţei unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus judecăţi, respectiv între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii.

Instanţa reţine că deşi pârâtul  are, într-adevăr, calitatea de reprezentant al SC D. SRL, acesta nu a semnat contractul de închiriere în calitate de fideiusor, ci doar de reprezentant legal al societăţii.

În această situaţie, instanţa apreciază că nu şi-a asumat personal şi expres obligaţia de a garanta obligaţiile rezultând din contract, în sarcina societăţii pe care o reprezintă.

Or, potrivit disp. art. 2282 Cod civ., Fideiusiunea nu se prezumă, ea trebuie asumată în mod expres printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Reţinând că pârâtul nu şi-a asumat personal obligaţia de garanţie, respectiv nu are calitate de subiect pasiv în raportul obligaţional dedus judecăţii, va admite excepţia invocată şi va dispune respingerea cererii formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând casarea ei și obligarea celor doi pârâţi la plata sumei de bani.

Prin decizia civilă nr. 173/A/03.05.2017, Tribunalul Galaţi a respins ca nefondat apelul, reţinând următoarele:

Deşi apelanta invocă faptul că pârâtul F.D.M. ar fi semnat contractul în ambele sale calităţi, respectiv de reprezentant legal al societăţii comerciale şi în calitate de fidejusor, persoană fizică, antrenând astfel şi răspunderea sa patrimonială, cu întreg patrimoniul persoanei fizice, instanţa de apel constată că pârâtul nu a semnat contractul şi în calitate de fidejusor.

Astfel, din contract rezultă că acesta a fost semnat de administratorul SC D. SRL , aplicându-se ştampila societăţii comerciale şi semnătura administratorului. Este evident că, în această situaţie, F.D.M., a acţionat în calitate de administrator al societăţii comerciale pe care o administra şi nu şi în calitate de persoană fizică, fidejusor. Prin urmare, nu se poate susţine că administratorul unei persoane juridice şi-a asumat obligaţii cu privire la patrimoniul unei persoane fizice. Chiar dacă aceeaşi persoană întruneşte ambele calităţi, respectiv de administrator al persoanei juridice şi de persoană fizică – fidejusor, se impunea ca asumarea obligaţiei referitoare la patrimoniul persoanei fizice să rezulte explicit din semnarea contractului şi de către persoana fizică, în calitatea sa de fidejusor. Obligaţia de a garanta personal, ca fidejusor, întreaga datorie a societăţii comerciale faţă de locator, afectează patrimoniul persoanei fizice şi presupune manifestarea de voinţă în acest sens, fără nici un dubiu, din partea persoanei fizice, care ar fi trebuit să fi semnat contractul şi în calitate de fidejusor. Această menţiune şi semnătura persoanei fizice ar fi trebuit să se fi regăsit pe contract alături de semnătura reprezentantului persoanei juridice. 

Instanţa de apel nu poate primi criticele apelantei, în sensul că , prin semnarea contractului, în calitatea de reprezentant al societăţii comerciale, pârâtul şi-a însuşit şi clauza de la art. 2 lit. f din Capitolul V, prin care se stabileşte că administratorul consimte să fie fidejusor,  deoarece, pe contract se regăseşte doar semnătura administratorului societăţii comerciale, rubrica intitulându-se :” administrator, SC D. SRL” . Astfel, obligaţiile contractuale au fost asumate doar de administratorul societăţii comerciale, nu şi de persoana fizică,  obligaţiile asumate producând efecte juridice doar în patrimoniul persoanei juridice nu şi în patrimoniul persoanei fizice . În aceste condiţii, se cuvenea să rezulte expres că persoana fizică a înţeles că se obligă şi în calitate de persoană fizică şi că obligaţia de garantare se naşte în patrimoniul său. Or, prin semnarea contractului şi de către fidejusor, s-ar fi probat, fără nici un dubiu, că persoana fizică şi-a asumat şi această obligaţie. În lipsa acestei menţiuni exprese, care să atragă atenţia semnatarei asupra obligaţiilor asumate, instanţa de apel constată că sunt fundamentate argumentele instanţei de fond.

Domenii speta

Spete similare