Acţiune în constatare

Decizie 202 din 22.04.2016


Prin sentinţa civilă nr. 3321 din 27.05.2015 pronunţată de Judecătoria Bacău a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii B.P., B.M., domiciliaţi în com.S. , sat S. jud.Bacău, S.D., cu domiciliul în com. B. sat B. jud. Bacău şi R.D., cu domiciliul în Bacău,  în contradictoriu cu pârâţii D.M.E., domiciliat în com.N.B. jud.Bacău, A.A. şi A.C., domiciliaţi în com.T. sat P. jud.Bacău .

A fost obligat pârâtul D.M.E. să plătească reclamanţilor B.P. şi B.M. suma de 16930 lei reprezentând valoarea actualizată a terenului ce a făcut obiectul sentinţei civile 4250 din 07.05.2012 din dosarul nr. 18710/180/2010, aferentă obligaţiei de garanţie pentru evicţiunea consumată .

Au fost obligaţi pârâţii A.A. şi A.C. să plătească reclamanţilor S.D. şi R.D. suma de 73650 lei reprezentând valoarea actualizată a terenului ce a făcut obiectul sentinţei civile 4250 din 07.05.2012 din dosarul nr.18710/180/2010, aferentă obligaţiei de garanţie pentru evicţiunea consumată .

A fost obligat pârâtul D.M.E. să plătească reclamanţilor B.P. şi B.M. cheltuieli de judecată în cuantum de 2469 lei reprezentând taxe de timbru, onorariu expert şi onorariu de avocat .

Au fost obligaţi pârâţii A.A. şi A.C. să plătească reclamanţilor S.D. şi R.D. cheltuieli de judecată în cuantum de 6537 lei reprezentând taxe de timbru, onorariu expert şi onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr 4250 din 07.05.2012 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr 18710/180/2010 irevocabilă prin decizia civilă nr 1044 din 12.11.2013 a fost admisă în parte acţiunea în revendicare formulată de reclamantul N.N. în contradictoriu cu pârâţii R.D., S.D., B.P. şi B.M., au fost obligaţi pârâţii R.D. şi S.D. să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 596,5 mp teren situat în comuna S., judeţul Bacău, t15, p.268/3, identificat în anexa la raportul de expertiză întocmit de expert B.M., pe punctele de contur 1-6-7-11-1 şi pârâţii B.P. şi B.M. să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 219,5 mp teren situat în comuna S., judeţul Bacău, t15, p268/3 identificat în anexa la raportul de expertiză întocmit de expert B.M., pe punctele de contur 2-3-5-6-2.

În prezenta cauză, reclamanţii B.P., B.M., S.D., R.D. au formulat o acţiune în răspundere pentru evicţiune  în contradictoriu cu pârâţii D.M.E., A.A. şi A.C. solicitând despăgubiri pentru terenul evins. Astfel, aşa cum reiese şi din concluziile pe fondul cauzei,  reclamanţii B.P., B.M. s-au îndreptat împotriva pârâtului D.M.E., iar S.D., R.D. împotriva pârâţilor A.A. şi A.C..

În ceea ce priveşte legea aplicabilă fondului litigiului, faţă de prevederile art 102 din Legea 71/2011, în cauză sunt incidente prevederile Codului civil de la 1864.

Potrivit art 1336 pc 1 C.civ vânzătorul răspunde către cumpărător de liniştita posesiune a lucrului.

Conform art 1337 vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect şi care n-ar fi declarate la facerea contractului.

Art 1339 C.civ prevede că în nici un mod vânzătorul nu se poate sustrage de la răspunderea pentru evicţiunea care ar rezulta dintr-un fapt personal al său; orice convenţie contrarie este nulă.

Conform art 1340 C.civ stipulaţia prin care vânzătorul se descarcă de răspunderea pentru evicţiune, nu-l scuteşte de a restitui preţul, în caz de evicţiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut, la facerea vânzării, pericolul evicţiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie.

Art. 1341 prevede "când vânzătorul este răspunzător de evicţiune, cumpărătorul, dacă este evins, are dreptul a cere de la vânzător:

1. restituirea preţului;

2. fructele, dacă este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins;

3. spezele instanţei deschise de dânsul în contra vânzătorului şi ale celei deschise de evingător în contra sa;

4. daune-interese şi spezele contractului de vânzare."

Conform art 1351 C.civ dacă cumpărătorul s-a judecat până la ultima instanţă cu evingătorul său, fără să cheme în cauză pe vânzător, şi a fost condamnat, vânzătorul nu mai răspunde de evicţiune, de va proba că erau mijloace să se câştige judecata.

Se numeşte evicţiune pierderea proprietăţii lucrului sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar. Vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut. Obligaţia de garanţie există nu numai faţă de cumpărător ci şi faţă de subdobânditori chiar dacă aceştia sunt succesori cu titlu particular şi cu titlu gratuit.

Obligaţia de garanţie contra evicţiunii este de două feluri, în funcţie de cauza: evicţiunea rezultând din fapte personale sau evicţiune rezultând din fapta unui terţ.

În cazul evicţiunii rezultând din fapte personale, aceasta are în vedere atât tulburări de fapt cât şi de drept. Se numeşte fapt personal orice act sau fapt anterior vânzării dar tăinuit de cumpărător ori ulterior vânzării dar neprevăzut de contract de natură a- l tulbura de cumpărător în liniştita folosinţă a lucrului. Obligaţia de garanţie a vânzătorului pentru fapte proprii vizează nu numai tulburarea directă, dar şi evicţiunea care se realizează prin intermediul unui terţ (indirect), întrucât evicţiunea provine din fapta personală a vânzătorului care a înstrăinat  imobilul unor persoane diferite.

În cazul garanţiei contra evicţiunii rezultând din fapta unui terţ trebuie sunt îndeplinite, cumulativ, trei condiţii: să fie o tulburare de drept, cauza evicţiunii să fie anterioară vânzării şi să nu fi fost cunoscută de cumpărător.  Aceste condiţii nu se impun în cazul acţiunii în evicţiune pentru fapte personale

Aşa cum s-a reţinut prin sentinţa civilă nr 4250 din 07.05.2012 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr 18710/180/2010 irevocabilă prin decizia civilă nr 1044 din 12.11.2013 pârâtul D.M.E. a înstrăinat acelaşi teren în suprafaţă de 1000 mp deşi anterior donase acest teren. Astfel, prin contractul. de donaţie nr. 612/20.02.1996 a donat suprafaţa de 1000 mp către P.E., care la rândul său prin contractul de donaţie nr. 2860/19.09.1997 l-a transmis numitului N.N. Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare nr 3317/2001 D. a înstrăinat către reclamanţii B.P. şi M. suprafaţa de 219,5 mp şi către numiţii A.A. si C. suprafaţa de 638 mp prin contractul nr 2509/2005, care la rândul lor au înstrăinat terenul reclamanţilor S.D. şi R.D. prin contractul de vânzare cumpărare nr 75/2006.

Astfel, în speţă este vorba de evicţiune rezultând din fapta proprie în cazul pârâtului D. (pentru reclamanţii B.M. si B.P.) şi o evicţiune provenind din fapta unui terţ pentru pârâţii A (în cazul reclamanţilor S.D. şi R.D.).

Instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile menţionate anterior pentru angajarea răspunderii pârâţilor pentru evicţiune.

Astfel, reclamanţii B.P. şi B.M. au pierdut proprietatea bunului cumpărat, respectiv a suprafeţei de 219,5 mp ca urmare a acţiunii în revendicare exercitată de dobânditorul bunului care a îndeplinit formalităţile de publicitate,  fiind vorba de o tulburare de drept determinată de pe pârâtul D. acesta a înstrăinat terenul pe care anterior îl donase. Reclamanţii S.D. şi R.D. au pierdut proprietatea imobilului cumpărat de la pârâţii ca urmare a acţiunii în revendicare exercitată de dobânditorul anterior al bunului- tulburare de drept, anterioară vânzării şi care nu a fost cunoscută de cumpărători (nefiind făcută vreo dovadă în acest sens), tulburare ce a provenit din fapta unui terţ şi nu a vânzătorilor A.

Instanţa a reţinut că declaraţia martorului N. nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte fondul cauzei şi nici răspunsurile la interogatoriu, atât timp cât evicţiunea s-a produs deja, prezentul litigiu fiind determinat de răspunderea vânzătorului pentru pagubele suferite de cumpărător.

În ceea ce priveşte exceptio mali procesus invocată de pârâtul D.M.E., instanţa a reţinut  că nu este aplicabilă cauzei. Astfel, conform art 1351 C.civ excepţia procesului rău condus poate fi invocată drept cauză care să exonereze vânzătorul de la răspunderea pentru evicţiune dacă acesta din urmă dovedeşte că dacă ar fi fost introdus în procesul cu terţul (în speţă, în acţiunea în revendicate intentată de N.) ar fi avut mijloace potrivite pentru a respinge pretenţiile terţului. Ori în speţă, nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi avut aceste mijloace, în condiţiile în care din considerentele sentinţei prin care s-a admis acţiunea în revendicare împotriva reclamanţilor din prezenta cauză, producându-se evicţiunea, s-a reţinut conduita pârâtului D.M.E., care a înstrăinat încă o data suprafaţa de 1000 mp donata prin contract  de donaţie anterior.

Întrucât evicţiunea s-a produs, răspunderea vânzătorului este angajată pentru a acoperi pagubele suferite de cumpărător.

Astfel, vânzătorul este obligat să restituie preţul primit, valoarea fructelor pe care a fost obligat să le înapoieze terţului evingător, cheltuielile de judecată, cheltuielile contactului. Totodată cumpărătorul are dreptul la daune interese, vânzătorul fiind obligat să plătească diferenţa dintre preţ şi sporul de valoare dobândit între momentul încheierii contractului şi data producerii evicţiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul, precum şi cheltuielile necesare şi utile, iar dacă a fost de rea credinţă şi cheltuielile voluptuarii.

Prin raportul de expertiză evaluatorie întocmit în cauză de expert P.N.I., valoarea terenului de 219,5 mp din contractul de vânzare cumpărare 3317/2001 la preţul pieţei este de 15600 lei, iar sporul de valoare este  de 1330 lei, iar valoarea terenului de 638 mp din contractul de vânzare cumpărare 75/2006 este de 73650 lei. Dat fiind preţul mic la care au fost achiziţionate terenurile de către reclamanţi, având în vedere şi fluctuaţiile de pe piaţa imobiliară în intervalul mare de timp de la data achiziţionării acestora (2001 şi respectiv 2006) şi data producerii evicţiunii,  instanţa a reţinut că doar valoare de piaţă a terenurilor este de natură a acoperi în întregime paguba suferită de cumpărători ca urmare a evicţiunii, valoare ce include toate elementele componente ale despăgubirii la care sunt îndreptăţiţi conform art 1341 C.civ.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii A.A. şi A.C.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a considerat în mod greşit că nedepunerea întâmpinării înseamnă interzicerea dreptului la apărare, întrucât chiar dispoziţiile art. 208 alin.2 prevăd că se pot invoca, pe calea apărării, excepţii de ordine publică astfel încât, în mod eronat au fost respinse apărările pârâţilor, prin încheierea din data de 06.05.2015; au invocat pârâţii excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia nelegalităţii capetelor de cerere ale acţiunii, dar instanţa de fond nu le-a analizat, probabil pe motiv că nu s-a formulat întâmpinare, în termen legal, ceea ce a determinat încălcarea C.E.D.O.; deşi a reţinut în cuprinsul hotărârii că recurenţii au fost de bună credinţă, i-a obligat la restituirea preţului către reclamanţi, deşi pârâtul D. M.E. era cel care trebuia obligat; considerentele şi dispozitivul hotărârii sunt în contradicţie flagrantă; hotărârea este nelegală, deoarece au fost obligaţi să restituie valoarea stabilită într-un alt dosar, în care nu au avut calitatea de parte şi nu şi-au putut formula apărări legale.

În apărare, intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la motivele de recurs invocate, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Tribunalul reţine că în speţă sunt incidente dispoziţiile Codului de procedură civilă de la 1865, întrucât acţiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 13.06.2012, astfel încât regimul juridic al întâmpinării este guvernat de dispoziţiile art. 118 din acest cod.

Oricum instanţa reţine că susţinerile recurenţilor din cadrul primului motiv de recurs sunt nereale.

Astfel, instanţa de fond nu a constatat  decăderea recurenţilor-pârâţi din dreptul de a depune întâmpinare, nici la termenul din data de 06.05.2015 şi nici la un alt termen de judecată. Aceştia nu au formulat întâmpinare şi nici nu au fost prezenţi la termenul din data de 06.05.2015, nici personal şi nici prin apărător.

Nu sunt reale nici susţinerile recurenţilor referitoare la faptul că au invocat  excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia nelegalităţii capetelor de cerere ale acţiunii, dar că instanţa nu le-a analizat.

Verificând actele dosarului, nu rezultă că pârâţii au invocat cele două excepţii.

Tribunalul reţine că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este neîntemeiată pentru că acţiunea în garanţie pentru evicţiune se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani, care începe să curgă de la data producerii evicţiunii.

În cauză, termenul a început să curgă la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr.4250/07.05.2012, prin care reclamanţii S.D. şi R.D. au fost obligaţi să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie lui N.N. suprafaţa de 596,5 m.p., aceasta fiind data la care s-a produs evicţiunea, astfel încât dreptul material la acţiune, raportat la data introducerii acesteia, nu este prescris.

Au invocat recurenţii faptul că nu se putea admite acţiunea în ceea ce îi priveşte, întrucât răspunzător pentru evicţiune este pârâtul D.M.E.

Motivul este neîntemeiat întrucât între  pârâtul D.M.E. şi reclamanţi nu există raporturi juridice contractuale din care să decurgă obligaţia de a garanta pentru evicţiune. Temeiul răspunderii recurenţilor-pârâţi este contractul de vânzare-cumpărare nr.75/16.01.2006, încheiat cu reclamanţii, conform căruia răspund pentru evicţiunea bunului vândut.

Tribunalul reţine că pârâtul D.M.E. are obligaţia de a garanta pentru evicţiune, în calitatea sa de vânzător, conform contractului de vânzare-cumpărare 3317/2001, pentru cumpărătorii B.P. şi B.M., fiind admisă această acţiune prin sentinţa recurată, soluţia nefiind atacată şi conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2509/27.09.2005, pe cumpărătorii A.A. şi A.C., dar instanţa de fond nu a fost învestită cu vreo acţiune de răspundere pentru evicţiune, formulată de pârâţii A împotriva pârâtului D.M.E. şi întemeiată pe  convenţia încheiată între ei.

Recurenţii pretind că între considerentele sentinţei şi dispozitivul acesteia există contradicţie în sensul că deşi în considerente se reţine că se impune restituirea preţului, conform art.1341 pct.1 C.civil, în dispozitiv pârâţii sunt obligaţi la valoarea reactualizată a terenului.

Critica este neîntemeiată pentru că în considerentele hotărârii, instanţa de fond a motivat pe larg de ce a acordat reclamanţilor valoarea de piaţă a terenurilor, iar nu preţul din contract, iar această valoare se regăseşte şi în dispozitivul hotărârii, astfel că nu există nici o contradicţie, sub aspectul relevat de recurenţi.

Având în vedere că instanţa de fond a acordat valoarea de circulaţie a terenurilor de care au fost evinşi reclamanţii, iar nu preţul reactualizat, aşa cum susţin recurenţii, iar critici raportate la soluţia instanţei nu există, va constata că motivul este neîntemeiat.

Tribunalul constată că recurenţii-pârâţi nu au fost obligaţi la plata unor sume de bani, reprezentând valoarea terenului, stabilite în altă cauză.

Valoarea de 73.650 lei a fost stabilită prin expertiza efectuată în prezenta cauză, raportul de expertiză se află la filele 63-85 dosar fond volumul II, fiind întocmit de expert judiciar P.N.I., lucrare necontestată de recurenţii-pârâţi, astfel încât susţinerile făcute sunt nereale.

Este nereală şi susţinerea că în cauză s-a efectuat o expertiză topocadastrală, întrucât din actele dosarului nu rezultă că a fost administrată o astfel de probă, iar cât priveşte antepronunţarea  instanţei de fond, dincolo de faptul acest aspect trebuia invocat pe calea cererii de recuzare, fiind inadmisibilă invocarea direct în recurs, tribunalul nu a înţeles din motivarea recurenţilor în ce a constat aceasta.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul art.274 C.pr.civ., va obliga pe recurenţii-pârâţi A.A. şi A.C. la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimaţilor-reclamanţi R.D. şi S.D., reprezentând onorariu avocat.

Cât priveşte cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimatul-pârât D.M.E. tribunalul urmează a o respinge întrucât prezentul recurs a vizat raporturile juridice şi partea din hotărâre referitoare la reclamanţii R.D. şi S.D., pe de o parte şi pârâţii A.A. şi A.C., pe de altă parte, hotărârea în ceea ce-l priveşte pe acest pârât devenind irevocabilă prin nerecurare.