Recurs - Revendicare imobiliară

Decizie 23 din 24.10.2017


Cod ECLI ECLI:RO:TBBTO:2017:

Operator de date cu caracter personal nr.8353

Dosar nr. XXXX/222/2011* Recurs - Revendicare imobiliară

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI

SECŢIA I CIVILĂ

Şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx

Instanţa constituită din:

Preşedinte – 

Judecător –

Judecător –

Grefier –

Decizia nr.XXR

 

Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurentul L. I. în contradictoriu cu intimata A. M. împotriva sentinţei civile nr.XXXX/xx.xx.xxxx pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr.XXXX/222/2011*, având ca obiect recurs - revendicare.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx când instanţa, din lipsă de timp, a amânat pronunţarea pentru xx.xx.xxxx apoi pentru astăzi, xx.xx.xxxx când,

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de faţă,

Împotriva sentinţei civile nr. XXXX pronunţată la data de xx.xx.xxxx de Judecătoria Dorohoi a formulat recurs pârâtul L. I..

A arătat că sentinţa este nelegală şi netemeinică solicitând desfiinţarea în sensul respingerii acţiunii în revendicare şi  în stabilirea liniei de hotar formulată de reclamanta A. M.. A arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont de indicaţiile date prin decizia civilă nr.XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani. Astfel, nu a efectuat o cercetare judecătorească corespunzătoare, nu a solicitat relaţii de la Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 Dorohoi cu privire la  faptul dacă  s-ar impune  refacerea planurilor de amplasament care sunt greşite. Prima instanţă s-a limitat să audieze martorii propuşi de reclamantă şi nu a ţinut cont de solicitarea pârâtului de a suspenda dosarul până la soluţionarea cauzelor aflate pe rolul Judecătoriei Dorohoi privind înscrierea în titlul său a suprafeţei de 535 mp din intravilanul municipiului Dorohoi, Str. X, nr.Y.

A menţionat pârâtul recurent că terenul este proprietatea tatălui său , care  a fost deposedat în mod nelegal de A. M. cu ajutorul Comisiei Locale Dorohoi. Terenul reprezintă vechiul amplasament al autorului său. A  mai susţinut că în mod nelegal a apreciat Judecătoria Dorohoi faptul că sentinţa civilă nr.XXXX/xx.xx.xxxx nu are relevanţă în cauză întrucât prin aceasta s-ar stabili cu putere de lucru judecat care este terenul ce-i aparţine şi s-ar fi stabilit linia de hotar astfel că  suprafaţă de 66 mp teren din p.c. nr.  XXX/X a intrat în proprietatea sa.

 A arătat recurentul că prima instanţă a dat o interpretare eronată probelor administrate în cauză şi a aplicat greşit prevederile art.480 C.Civ. stabilind linia de hotar fără respectarea vechiului amplasament al părţilor ,pe baza planurilor de amplasament greşite ,fără a lua în considerare excepţia puterii de lucru judecat.

În drept a invocat prevederile art.314- 315 C. procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată (filele 10,11,12 dosar) reclamanta intimată A. M. a solicitat respingerea recursului formulat de către pârât ca inadmisibil şi nefondat.

A menţionat intimata că aşa, cum a arătat  în cererea sa adresată  Judecătoriei  Dorohoi instanţa a reţinut faptul că la apariţia Legii nr.18/1991 au fost întocmite titluri de proprietate valabile părţilor , titluri care au fost contestate de către pârât în repetate rânduri însă de fiecare dată acţiunile acestuia au fost respinge ca neîntemeiate.

 Mai mult, instanţa -prin sentinţa civilă nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, a stabilit cu putere de lucru judecat că  suprafaţa de 535 mp a fost în mod corect înscrisă în titlul său de proprietate. Astfel  prima instanţă a apreciat că suprafaţa de 66 mp teren din pc XXX/X evidenţiată prin punctele 6,9,14,15,6 din schiţa anexă nr.5 din dosar, situată în intravilanul municipiului Dorohoi este proprietate ei şi în consecinţă  l-a obligat  pe pârât să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie acest teren şi să îşi  ridice construcţiile aflate pe această suprafaţă respectiv WC-ul şi umbrarul sprijinit pe ţevi metalice. În acest sens instanţa  a stabilit  linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul punctelor 15,20, 6,7  redate  în schiţa nr.5 aflată la dosarul cauzei.

Având în vedere cele  arătate precum şi sentinţa nr.XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi, a solicitat respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă şi nefondată.

De asemenea a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1045 lei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că recursul este întemeiat urmând a fi admis pentru motivele redate mai jos.

Sentinţa civilă  nr. XXXX din  xx.xx.xxxx a fost pronunţată  de Judecătoria Dorohoi în rejudecarea  acţiunii având ca obiect  revendicare şi  stabilire linie de hotar formulată de reclamanta A. M. , urmare a faptului că prin  decizia civilă nr.XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani  s-a admis recursul pârâtului , fiind casată sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi ,cauza fiind trimisă spre rejudecare.

În analizarea motivului de recurs potrivit căruia instanţa de judecată nu s-ar fi conformat dispoziţiilor instanţei prin care s-a casat sentinţa, instanţa are în vedere faptul că potrivit dispoziţiilor art.315 C. proc .civilă , în caz de casare , hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului .Potrivit alin.3 din acelaşi text, după casare instanţa de fond va judeca din nou ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

În considerentele deciziei nr.XXX/xx.xx.xxxx, Tribunalul Botoşani a arătat că la prima judecată, Judecătoria a admis că potrivit expertizei efectuate în cauză, pârâtul ocupă din proprietatea reclamantei 66 mp în p.c. XXX/Xevidenţiată prin punctele 6,19,14,15,6 în schiţa anexă (fila 87 dosar) referitor la care pârâtul a arătat că reprezintă o cale de acces pe care o ocupă de ani de zile şi care a fost proprietatea autorului său, L. N. primită de acesta din urmă cu titlu de zestre de la defuncţii L. C. şi L. D. (bunicii pârâtului şi ai reclamantei şi care este evidenţiată în registrul agricol în cei 18 ari în strada X). A mai arătat Tribunalul în respectiva decizie că,  din schiţa anexă nr.4 a raportului de expertiză (fila 86 dosar fond) rezultă că suprafaţa  în litigiu este de fapt o fâşie ce se află situată în continuarea terenului din p.c. XXX/X a pârâtului spre  strada X având configuraţia unei căi de acces, această expertiză fiind singura probă care identifică terenul în litigiu în proprietatea reclamantei.  A arătat instanţa de recurs în considerentele decizie că , în condiţiile în care această lucrare  -după cum a afirmat însuşi expertul (fila 82 dosar) nu poate fi avizată de către OCPI pentru că se impune refacerea planurilor de amplasament deoarece ar conţine erori în ceea ce priveşte cele două parcele cadastrale învecinate în care părţile în litigiu îşi dispută dreptul de proprietate- este evident că ar rămâne fără suport probator soluţia dată prin sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi .

În continuare  s-a arătat că situaţia  echivocă se impune a fi lămurită din perspectiva contextului în care s-au predat terenurile de către Comisiile de fond funciar către moştenitorii celor două tulpini ale autorilor comuni, prin administrarea probei cu martori, probă  pe baza căreia să se identifice cu claritate modul în care părţile au deţinut terenurile, la aceasta obligând mai ale considerentele sentinţei civile nr.XXX/xx.xx.xxxx în care judecătorul a reţinut în ceea ce priveşte terenurile în litigiu potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi că reconstituirile nu au avut la baza doar evidenţele agricole ,ci s-au făcut şi în temeiul unor simple declaraţii de martori fără măsurători exacte ale amplasamentelor. S-a concluzionat prin considerentele deciziei că amplasamentele în litigiu restituite în temeiul Legii 18/1991 nu au fost identificate corespunzător de către comisiile de fond funciar, expertul arătând că planurile parcelare ale terenurilor învecinate ale părţilor sunt eronate şi că se impune a fi anulate prin sentinţă judecătorească ,iar -în plus- în cauză nu s-au audiat martorii care cunosc limitele stăpânirii terenurilor de către cei doi proprietari de-a lungul timpului, toate acestea dovedind că nu a existat cercetare judecătorească corespunzătoare.

S-a mai arătat că procesul verbal de punere în posesie a pârâtului nr.XXXX/xx.xx.xxxx (filele 118,119 dosar) arată doar întinderea terenului cu indicarea vecinilor fără vreo identificare prin schiţă, dimensiuni, laturi, configuraţie, aşezare în plan cadastral. Pe cale de consecinţă, în temeiul art.312, sentinţa a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare în vederea suplimentării probatoriului.

Analizând considerentele menţionate cu privire la probatoriul care era necesar a fi analizat de către prima instanţă în rejudecarea cauzei, Tribunalul constată că -la pronunţarea sentinţei civile nr.XXXX/xx.xx.xxxx, instanţa de judecată şi-a însuşit concluziile aceluiaşi raport de expertiză stabilind linia de hotar în funcţie de schiţa care –cu ocazia analizării recursului împotriva sentinţei pronunţate iniţial  - a fost consideră neelocventă , ca prezentând o situaţie echivocă , astfel că în mod greşit a fost luată în considerare ca probă .

Stabilirea liniei de hotar între proprietăţile părţilor se impune a fi efectuată pe baza unei lucrări de expertiză  care să stabilească în mod clar  din punct de vedere tehnic elementele de delimitare materială a drepturilor înscrise în titlurile de proprietate .

Stabilind linia de hotar între părţi pe baza raportului de expertiză despre care prin decizia nr.XXX/xx.xx.xxxx  s-a arătat că nu poate constitui suport probator, prima instanţă a nesocotit prevederile art.315 C.proc.civ. , în sensul că nu a suplimentat probatoriului cu expertiză tehnică  prin luarea în considerare a  situaţiei planurilor de amplasament în vederea  identificării în mod corect şi neechivoc a dreptului de proprietate a terenurilor înscrise în titlurile părţilor  în întinderea şi configuraţia lor ,respectiv a stabilirii liniei de hotar  .

Pe cale de consecinţă, în temeiul art.304 pct.9 C.proc.civ. raportat la dispoziţiile art.312 C.proc.civ., va admite cererea de recurs formulată de către pârât şi va casa sentinţa civilă nr.XXXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi, reţinând cauza spre rejudecare în aplicarea prevederilor art.312 alin.6 ind.1 C.pr. civ şi având în vedere faptul că ,în prezentul dosar ,prin decizia nr.XXX/xx.xx.xxxx, cauza a mai fost trimisă  o dată spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea pe fondul ei, respectiv Judecătoriei Dorohoi.

  PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul L. I. domiciliat în Municipiul Botoşani, str. X  nr. Y, Bl. Z, et. T, ap.U, jud. Botoşani în contradictoriu cu intimata A. M. domiciliată în Municipiul Dorohoi, str. X nr. Y, jud. Botoşani,  împotriva sentinţei civile nr.XXXX din data de xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi.

Casează, în tot, sentinţa sus-menţionată şi reţine cauza spre rejudecare.

Stabileşte termen de judecată la data de xx.xx.xxxx pentru când se vor cita părţile.

 Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din xx.xx.xxxx.

Preşedinte Judecători Grefier