Art. 169 din Legea nr. 85/2014

Sentinţă civilă 25 din 24.10.2017


ECLI:RO:TBBTO:2017:

Operator de date cu caracter personal nr. 8353

Dosar nr. XXXX/40/2016/a1

 art. 169 din Legea nr. 85/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI

SECŢIA  A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Şedinţa publică din xx.xx.xxxx

PREŞEDINTE –-  Judecător sindic

GREFIER  -

S E N T I N Ţ A NR.  XXX

Pe rol, judecarea cererii de atragere a răspunderii personale, formulată de către reclamantul CII B. B. T., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC X SRL Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul A. L. P..

La apelul nominal  făcut în şedinţă publică,  a răspuns reclamantul, lipsă fiind pârâtul. 

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Văzând că nu se formulează noi cereri, judecătorul sindic constată cererea în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamantul, CII B. B. T., solicită admiterea acţiunii, cu plata pasivului debitoarei din patrimoniul pârâtului.

Deliberând.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea înregistrată la data de B. B. T., în dosar nr. XXXX/40/2016/a1,  aflat pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a Civilă  de Contencios Administrativ şi Fiscal – judecător sindic, lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura de insolvenţă privind pe debitoarea SC „X” SRL Botoşani a solicitat atragerea răspunderii personal-patrimoniale a pârâtului A. L. P. şi obligarea acestuia la plata pasivului în valoare de 40.909,60 lei.

A arătat reclamantul că, starea de insolvenţă este imputabilă administratorului statutar pentru că nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, acesta fiind notificat pentru predarea documentelor prevăzute de art.67, alin.l din Legea nr.85/2014, dar nu a dat curs solicitării lichidatorului judiciar.

A menţionat reclamantul că, au fost trimise către societatea debitoare, prin asociat unic, în vederea predării documentelor prevăzute de art.67 din Legea nr.85/2006 şi a bunurilor din patrimoniu, următoarele:

- adresa nr.XX/xx.xx.xxxx, trimisă pe adresa societăţii, respectiv Botoşani, X nr. Y-retumată cu menţiunea „destinatar necunoscut”;

- adresa nr.XXX/xx.xx.xxxx, trimisă pe adresa asociatului unic A. L. P., respectiv Botoşani, str. X nr. Y-primită de către mama destinatarului, în data de xx.xx.xxxx (confirmare primire).

A subliniat reclamantul că societăţile comerciale au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit Legii 82/1991, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revenind administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective ( Legea 82/1991 - Legea contabilităţii), administratorii fiind solidari şi răspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere (art.73 din Legea 31/1990-Legea societăţilor comerciale).

A mai arătat că nedepunerea evidenţei contabile se asimileză cu existenţa unei contabilităţi fictive, neconforme cu legea, debitoarea nedepunând situaţiile financiare finale aferente anilor 2012, 2013 şi 2014 (la data de 31.12)- menţionând faptul că, prin Rezoluţia nr.XXXX/xx.xx.xxxx a Directorului Of.Reg.Com. Botoşani s-a dispus desemnarea de lichidator, în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990.

În condiţiile în care nu au fost predate documentele prevăzute de art.67 din lege, a fost consultată pagina oficială a Ministerului Finanţelor, de unde a rezultat că, ultima declaraţie a fost depusă în data de xx.xx.xxxx, din care se poate trage concluzia că, societatea debitoare, prin administrator/asociat unic a funcţionat pentru o perioadă de aprox. 3 ani (2012-2013-2014), fără a întocmi evidenţa financiar-contabilă obligatorie şi fără a-şi achita obligaţiile către bugetul de stat, fiind astfel necesară instituirea răspunderii personale a asociatului unic al societăţii şi dispunerea ca pasivul debitorului, respectiv suma de 40.909,60 lei, să fie acoperit de A. L. P..

A subliniat reclamantul că raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a asociatului unic şi prejudiciul cauzat, se regăseşte în nerespectarea şi neaplicarea legii (faptă culpabilă a asociatului unic) prin neîntocmirea/nedepunerea documentelor financiar contabile către organul fiscal precum şi către lichidatorul judiciar desemnat, iar faptele prezentate reprezintă prejudiciul creat creditorilor, prin intrarea în insolvenţă a societăţii, prejudiciul produs există şi are caracter cert şi încă nereparat, iar pasivul societăţii care reprezintă prejudiciu a fost rezultatul faptelor săvârşite de asociatul unic A. L. P..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 169, alin. 1, lit. d, din Legea nr. 85/2014, iar în susţinere au fost anexate înscrisuri.

Pârâtul, legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă la termenele de judecată fixate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul – sindic reţine următoarele:

Procedura insolvenţei a fost deschisă prin încheierea nr. XXX/xx.xx.xxxx, fiind admisă cererea debitorului, în temeiul art. 71 alin. 1 teza a II-a raportat la art. 145 alin.1 lit. A) din Legea nr. 85/2014 dispunându-se deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, cu intrarea în faliment a debitorului, prin aceeaşi încheiere a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu, Cabinet individual de insolvenţă B. B. T..

În speţă, se constată că pârâtul A. L. P.  – în calitate de asociat unic al  debitoarei SC „X” SRL, în mod voit nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 74 din lege, în sensul că nu a depus la dosarul cauzei şi nici la dispoziţia practicianului în insolvenţă actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin.1 din Legea nr. 85/2014.

În tabelul preliminar de creanţe (fila 11 dos.) figurează înscrişi doi creditori, Primăria Botoşani şi Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani cu o valoare totală a creanţelor de 40.909,60 lei.

În speţă, reclamantul – lichidator judiciar a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâtului A. L. P., în temeiul art. 169 alin. 1 lit. d) din Legea 85/2014, text de lege care  prevede că (1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă;

În cazul nepredării documentelor contabile către lichidatorul judiciar, atât culpa cât şi legătura de cauzalitate se prezumă relativ.

Aşa fiind, întrucât pârâtul nu a dat curs notificărilor transmise în acest sens, prin adresele nr. XX/xx.xx.xxxx şi nr. XXX/xx.xx.xxxx, judecătorul – sindic apreciază că în sarcina acestuia poate fi reţinută săvârşirea faptei prevăzută de art. 169 alin.1 lit. d) din Legea nr. 85/2014, respectiv neţinerea contabilităţii în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, faptă ce a condus la apariţia stării de insolvenţă.

Nefiind dovedită o cauză exoneratoare de răspundere, în temeiul art. 169 alin. 1, lit. d) din Legea nr. 85/2014, judecătorul – sindic va admite acţiunea, dispunând ca pasivul rămas neacoperit al debitoarei X SRL Botoşani, în valoare de 40.909,60 lei, să fie suportat din averea proprie a pârâtului A. L. P., suma urmând a avea destinaţia prevăzută de art. 171 din Legea nr. 85/2014.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Admite acţiunea de atragere a răspunderii personale, formulată de către reclamantul CII B. B. T., cu sediul în Botoşani, str.X nr. Y, judeţul Botoşani, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC X SRL Botoşani, cu sediul în municipiul Botoşani, B-dul Mihai Eminescu nr.3, judeţul Botoşani, cod de identificare fiscală XXXXXXXX, J07/XXX/2006, în contradictoriu cu pârâtul A. L. P., domiciliat  în Botoşani, str. X nr. Y, judeţul Botoşani.

Dispune ca pasivul rămas neacoperit al debitoarei X SRL Botoşani, în valoare de 40.909,60 lei, să fie suportat din averea proprie a pârâtului A. L. P., suma urmând a avea destinaţia prevăzută de art. 171 din Legea nr. 85/2014.

Dispune comunicarea prezentei către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Executorie.

Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Botoşani.

Pronunţată în şedinţa publică.

PREŞEDINTE – judecător sindic, GREFIER,