Fond funciar. Hotărârea judecătorească de reconstituire a dreptului de preoprietate. Putere de lucru judecat.

Decizie 243 din 15.03.2017


Atât hotărârea judecătorească de reconstituire a dreptului de proprietate, cât şi cea de obligare a Comisiei locale şi judeţene de aplicare a Legii fondului funciar de punere în posesie pentru acest teren, sunt intrate în putere de lucru judecat, obligatorii erga omnes, nemaiputând fi schimbate de altă instanţă de judecată.

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2017:009.000243

Dosar nr. X/232/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA – SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 243

Şedinţa publică din data de 15 Martie 2017

Instanţa constituită din:

Preşedinte : CC

Judecător : CC

Grefier : CC

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant CC - decedat pe parcursul judecării apelului, judecata fiind continuată de persoana care i-a preluat atribuţiile, respectiv viceprimar CC, cu domiciliul ales la CC, împotriva sentinţei civile nr. 970, pronunţată la data de 13.06.2014, de Judecătoria Găeşti, în dosarul nr. X/232/2013, în contradictoriu cu intimatele-pârâte  CC, cu sediul în CC; CC, domiciliată în CC; CC, domiciliată în CC; CC, domiciliată în CC; CC, cu sediul în CC şi cu intimatele-interveniente CC, cu sediul în oraşul CC; CC, cu sediul în CC şi CC, cu sediul în CC, intervenientă în interesul apelantului fiind CC, cu sediul social în CC, având ca obiect plângere în baza Legii fondului funciar.

Prezenţa şi susţinerile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 08.03.2017, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 15.03.2017.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de faţă:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Găeşti, sub nr. nr.X/232/2013, reclamantul CC, în calitate de CC, a chemat în judecată civilă pe pârâtele CC, CC, CC şi CC, solicitând să se constate nulitatea absolută totală a fişei de punere în posesie nr.13/11.04.2012 şi a procesului verbal de punere în posesie nr.4449/22.05.2012 întocmite de pârâta CC.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, prin sentinţa civilă nr.1159/11.04.2012, pronunţată de Judecătoria Găeşti, în dosarul nr.X/232/2012, CC a fost obligată să pună în posesie pe numita CC, cea care a cumpărat dreptul litigios în acest dosar de la cele două beneficiare ale reconstituirii iniţiale, anume CC şi CC, cu suprafaţa de 3.100 mp teren intravilan situat în  oraşul CC, în conformitate cu dispoziţiile altei sentinţe civile nr.1437/1992, pronunţată în dosarul nr.X/1991, prin care se dispusese reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 3.100 mp teren intravilan, fără a se menţiona că este vorba de teren pe raza oraşului CC, această sentinţă din 1992 nesocotind însăşi cererea de chemare în judecată, care face vorbire de teren arabil.

A mai menţionat reclamantul că terenul pe care s-a făcut punerea în posesie este în centrul civic al oraşului CC, în timp ce terenul reconstituit prin sentinţa din 1992 şi pe care instanţa îi obligă să o respecte prin punere în posesie, era un teren arabil intravilan, ceea ce este cu totul altceva, acest lucru rezultând şi din dispozitivul acestei sentinţe. A arătat că punerea în posesie s-a făcut pe porţiuni de teren care, din punct de vedere legal, aparţineau domeniului public, în conformitate cu dispoziţiile art. 120 din Legea nr.215/2001 şi cu dispoziţiile art.3 din Legea nr.213/1998 actualizată în 2011, fiind vorba, mai exact de o porţiune de 310 mp – aleea acces la parcul central, 246 mp – parcare auto, 1.262 mp – teren situat între hotel Parc şi terenul aferent serelor, 540 mp – teren situat în piaţa nouă. De asemenea, a mai arătat că o parte din teren se află chiar sub cofetăria aparţinând hotelului Parc. Folosindu-se de această punere în posesie, ulterior s-a acţionat în judecată şi s-a obţinut sentinţa civilă nr. l392/2013, atacată cu recurs, care obligă CC să înainteze documentaţia Comisiei judeţene de fond funciar, pentru emiterea titlului de proprietate, deşi la data de 04.02.2013, cu o zi înainte de pronunţarea acestei sentinţe, prin hotărâri ale Consiliului Local s-a dispus şi formal trecerea acestor terenuri în inventarul domeniului public al oraşului CC. A solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept a invocat dispoziţiile art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.169/1997 coroborat cu dispoziţiile art.27, art.35 şi următoarele din Legea nr.18/1991.

Ca probe indică proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiza şi martori.

La data de 07.05.2013 a formulat întâmpinare pârâta CC, prin care a solicitat respingerea acţiunii deoarece nu se invocă nici un motiv de nulitate absolută, conform legilor fondului funciar şi nici nu există vreun motiv de nulitate. A solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pe cale de excepţie s-au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a primarului CC, în calitate de primar al CC, aşa cum reiese din cererea de chemare în  judecată nr.5003/12.04.2013 şi nu în calitate de CC şi excepţia lipsei obiectului cererii de chemare în judecată, deoarece nu se poate cere constatarea nulităţii absolute a unui număr, întrucât se cere „să constataţi nulitatea absolută totală a nr.13/11.04.2012”.

În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că a obţinut mai multe hotărâri judecătoreşti, prin care CC a fost obligată să o pună în posesie pe o suprafaţă de teren intravilan de 3100 mp pe raza oraşului CC şi obligarea Comisiei judeţene de fond funciar să emită titlul de proprietate pe numele său (sentinţa civilă nr.1159/11.04.2012 pronunţată de Judecătoria Găeşti).

De asemenea, a arătat că prin sentinţa civilă nr.392/05.02.2013 pronunţată de Judecătoria Găeşti, s-a dispus obligarea CC la înaintarea documentaţiei către CC pentru emiterea titlului de proprietate, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 50 lei/ zi de întârziere. Menţionează că nici una din sentinţele enumerate mai sus nu a putut fi pusă în aplicare datorită împotrivirii primarului actual la punerea în practică a acestora, cu obstrucţionarea vădită a justiţiei.

A mai arătat că în data de 21.05.2012 a primit din partea Primăriei CC adresa nr.4343, prin care i se aduce la cunoştinţă că există posibilitatea de a fi pusă în posesie doar cu suprafaţa de 2.548 mp teren intravilan şi 552 mp teren extravilan, în loc de 3100 teren intravilan, cât avea dreptul conform sentinţei civile mai sus menţionate. În aceeaşi zi a mers la Primăria CC, unde i s-a explicat că pentru cei 2.548 mp teren intravilan există 4 planuri cadastrale şi punerea în posesie poate fi efectuată imediat, convenind că sunt de acord cu respectivele amplasamente, iar în urma discuţiei finale cu primarul i s-a sugerat că trebuie să renunţe printr-o declaraţie notarială la suprafaţa de 552 mp, deoarece pentru această suprafaţă nu există plan cadastral şi ar dura foarte mult să se facă unul, fără plan cadastral punerea în posesie fiind imposibilă şi pentru cele patru suprafeţe pentru care existau planuri cadastrale. A acceptat să renunţe la suprafaţa de 552 mp teren intravilan asupra căreia era îndreptăţită în urma argumentelor mai sus menţionate şi datorită faptului că i-au convenit cele patru amplasamente ce totalizează 2.548 mp şi în acest sens a dat declaraţia notarială nr.817/21.05.2012, depusă la dosar.

La data de 04.02.2013, prin exces de putere, primarul CC a convocat o şedinţă extraordinară de Consiliu local, având ca unic subiect pe ordinea de zi trecerea terenurilor cu care a fost pusă în posesie din domeniul privat al Primăriei CC în domeniul public al acesteia, transpus în practică prin hotărârile nr.17 şi 18/2013 ale Consiliului Local al oraşului CC.

Cu cererea înregistrată sub nr.2750/04.03.2013 s-a adresat Consiliului local CC solicitând anularea hotărârilor nr. 17 şi 18, adoptate la 04.02.2013, însă nu a primit nici un răspuns, deşi au trecut mai mult de 30 de zile, urmând ca după primirea soluţiei administrative să se adreseze instanţei de contencios.

Mai susţine că prin argumentele invocate în cererea de chemare în judecată se încearcă inducerea în eroare a instanţei, cu încălcarea flagrantă a dreptului său de proprietate şi vădita obstrucţionare a justiţiei.

Ca probe indică proba cu înscrisuri, martori şi interogatorii.

La data de 13.05.2013 a formulat întâmpinare pârâta CC prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi constatarea nulităţii absolute a celor două înscrisuri.

În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că prin sentinţa civilă nr.1437/1992 pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul civil nr.X/1991 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren însumând 3100 mp, iar prin sentinţa civilă nr.1159/11.04.2012, pronunţată în dosarul nr.X/232/2012, Comisia Locală de Fond Funciar a fost obligată să pună în posesie pe numita CC, persoana care a cumpărat dreptul litigios pentru suprafaţa de 3100 mp teren intravilan situat în  oraşul CC. A arătat că punerea în posesie  a fost făcută pe o suprafaţă de teren ce aparţine domeniului public şi pe terenuri afectate unor utilităţi de interes public, iar potrivit dispoziţiilor legale proprietatea publică este inalienabilă, imprescriptibilă şi insesizabilă. A învederat instanţei că, la data de 04.02.2013, printr-o hotărâre a Consiliului Local CC s-a dispus trecerea unor terenuri în domeniul public al oraşului CC, printre care şi suprafaţa de teren cu care a fost pusă în posesie CC.

A menţionat că obligarea CC să înainteze documentaţia prevăzută de legea fondului funciar Comisiei judeţene de fond funciar Dâmboviţa intră în contradicţie cu dispoziţiile legale şi cu hotărârea pronunţată de Consiliul Local.

La data de 23.05.2013, reclamantul  a depus răspuns la întâmpinarea depusă de pârâta CC, prin care a arătat, privitor la excepţia lipsei calităţii procesuale a primarului CC în calitate de primar al CC invocată de aceasta în întâmpinare că, în conformitate cu prevederile art. III alin.2 din Legea nr.169/1997, primarul poate invoca nulitatea absolută a actelor emise în baza Legii nr.18/1991 a fondului funciar, având calitate procesuală, iar cu privire la excepţia lipsei obiectului cererii de chemare de chemare în judecată, a arătat că obiectul cererii este bine definit, solicitându-se constatarea nulităţii absolute totale a fişei de punere în posesie nr.13 şi a procesului verbal de punere în posesie nr.4449/22.05.2012.

Reclamantul a subliniat că, prin sentinţa civilă nr.1437/1992, pronunţată în dosarul nr.X/1991, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 3.100 mp teren intravilan, deşi în cuprinsul sentinţei civile se face vorbire de teren arabil, acesta fiind situat pe şoseaua către localitatea CC.

A menţionat că sentinţa nu obliga la punerea în posesie într-un anumit punct, nespecificându-se localitatea. De asemenea, a arătat că punerea în posesie s-a făcut pe o suprafaţă de teren afectată unor utilităţi de interes public, iar o suprafaţă de 247 mp este situată sub clădirea cofetăriei aparţinând cooperaţiei. Trecerea acestui teren în domeniul public prin hotărârea Consiliului local la data de 04.02.2013 a fost mai mult formală, deoarece, potrivit legii, terenul este afectat unor utilităţi publice. A mai arătat că la cererea nr.2750/04.03.2013 prin care pârâta a solicitat anularea hotărârilor Consiliului local s-a formulat răspuns la data de 04.03.2013, prin care s-a specificat că cererea acesteia va fi adusă la cunoştinţa Consiliului local în şedinţa din luna martie. La data de 29.03.2013 cererea a fost prezentată în şedinţa Consiliului local, care nu a fost de acord cu anularea hotărârilor, fiindu-i înaintată pârâtei, la solicitarea acesteia, copie de pe procesul verbal al şedinţei.

La data de 23.05.2013 pârâta CC a depus răspuns la întâmpinarea depusă de pârâta CC, prin care a arătat, privitor la excepţia lipsei calităţii procesuale a primarului CC în calitate de primar al CC invocată de aceasta în întâmpinare, că, în conformitate cu prevederile art. III alin.2 din Legea nr.169/1997, primarul poate invoca nulitatea absolută a actelor emise în baza Legii nr.18/1991 a fondului funciar, având calitate procesuală, iar cu privire la excepţia lipsei obiectului cererii de chemare de chemare în judecată, a arătat că obiectul cererii este bine definit, solicitându-se constatarea nulităţii absolute totale a fişei de punere în posesie nr.13 şi a procesului verbal de punere în posesie nr.4449/22.05.2012.

Pârâta a subliniat, ca şi reclamantul, că prin sentinţa civilă nr.1437/1992 pronunţată în dosarul nr.X/1991 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 3.100 mp teren intravilan, deşi în cuprinsul sentinţei civile se face vorbire de teren arabil, acesta fiind situat pe şoseaua către localitatea CC. Menţionează că sentinţa nu obliga la punerea în posesie într-un anumit punct, nespecificându-se localitatea. De asemenea, a arătat că punerea în posesie s-a făcut pe o suprafaţă de teren afectată unor utilităţi de interes public, iar la data de 04.02.2013 Consiliul Local a hotărât trecerea suprafeţei de teren în domeniul public, astfel că obligarea Comisiei locale de fond funciar să înainteze documentaţia prevăzută de legea fondului funciar Comisie judeţene de fond funciar Dâmboviţa intră în contradicţie cu dispoziţiile legale şi cu hotărârea Consiliului Local.

La data de 12.06.2013 a depus cerere de intervenţie voluntară principală („în interes propriu”) intervenienta CC, admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din data de 10.12.2013, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute totale a fişei de punere în posesie nr.13/11.04.2012 şi a procesului verbal de punere în posesie nr.4449/22.05.2012 întocmite de către CC.

În motivarea cererii de intervenţie, intervenienta principală voluntară a arătat că are un punct de lucru în parcul central al oraşului CC, obiectul său de activitate fiind terasă/bar, iar aprovizionarea cu cele necesare se face cu mijloacele de transport pe aleea de acces dinspre şoseaua principală DN 7, care trece pe lângă hotelul Parc şi limita parcului. A arătat că alea este singura cale de acces către terasă, ce permite accesul cu o maşină de transport, celelalte alei fiind strict pietonale atât ca afectaţiune, cât şi ca dimensiuni sau cale de acces. A mai arătat că prin punerea în posesie a pârâtei pe suprafaţa de 310 mp, aleea de acces la parcul central, precum şi celelalte zone limitrofe acesteia şi trecerea acesteia dintr-un regim public într-unul privat, către o persoană fizică îi sunt afectate în mod irevocabil propriile interese în zonă, fiind împiedicată în mod direct să mai aibă posibilitatea aprovizionării prin intermediul maşinilor de transport. A mai menţionat că pe aceeaşi cale de acces intră şi maşinile de la serele oraşului şi cei de la IGO CC.

În drept a invocat art.61, art.62 şi următoarele Cod procedură civilă.

Ca probe a indicat înscrisuri, interogatoriu şi martori.

La data de 28.01.2014 a depus cerere de intervenţie voluntară CC, precizată ulterior ca fiind accesorie în favoarea pârâtei CC, cerere admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din data de 18.03.2014, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată motivând interesul ca fiind pentru „prezervarea dreptului de proprietate asupra afacerii” realizate în zonă de intervenientă, ca şi chiriaş al spaţiului aflat în imediata vecinătate a terenului din lotul 2 asupra căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate al pârâtei CC, mama intervenientei şi „pentru a contracara ofensiva intervenientului CC S.R.L.” care încearcă înlăturarea intervenientei, având acelaşi obiect de activitate şi al cărei asociat majoritar este un consilier local, conform certificatului emis de ORC D-ţa, ataşat cererii, în copie, împreună cu certificatul de înregistrare al intervenientei, contractul de închiriere nr. 9/2011, extras de carte funciară.

La aceeaşi dată a depus cerere de intervenţie voluntară I.I. CC, precizată ulterior ca fiind accesorie în favoarea pârâtei CC, cu aceeaşi pretenţie şi motivare a interesului ca şi cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de CC şi care a fost admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din data de 18.03.2014.

Instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, acţiunea principală formulată de reclamantul CC, primarulCC, a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie voluntară principală, formulată de intervenienta CC şi a admis cererile de intervenţie voluntară accesorie în interesul pârâtei CC, formulate de intervenienţii: CC şi I.I. CC.

La data de 01.08.2016, pârâta CCa formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 970, pronunţată la data de 13.06.2014, de Judecătoria Găeşti, în dosarul nr. X/232/2013, solicitând, admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinţei apelate si, pe fond, sa se dispună admiterea acţiunii aşa cum a fost formulata.

Apelanta-pârâtă a învederat instanţei de apel că, prin sentinţa civila nr. 1159/2012, care a stat la baza punerii in posesie, instanţa  a admis o cesionare de drepturi litigioase ce nu putea face obiectul vânzării, in conformitate cu prevederile art. 4 din titlul X al Legii nr. 247/2005. Aceste terenuri din intravilanul oraşului care cuprind : terenuri de sub construcţii, terenuri din piaţa noua, nu puteau fi reconstituite prin procedura clasica de punere in posesie, deoarece art 36 din Legea nr. 18/1991 arata ca, o atribuire in proprietate a acestor terenuri se face prin ordinul prefectului. reconstituirea iniţiala a dreptului de proprietate prin sentinţa nr. 1437/1992 se refera la suprafaţa de 3100 mp pe raza oraşului CC. Mutarea acestuia in centrul civic reprezintă o interpretare greşita a legii.

Mai mult decât atât, a arătat că  instanţa de fond nu a motivat admiterea cererilor de intervenţie, deoarece este obligatoriu, iar intr-o cerere accesorie sa se motiveze cel puţin interesul. Instanţa nu a motivat interesul in proces al intimatei CC, care are o terasa pe terenul oraşului CC.

În susţinerea cererii de apel s-a solicitat proba cu înscrisuri si efectuarea unei noi expertize de specialitate, care sa aibă obiectivele expertizei de la fond si, in plus, un obiectiv explicit, care sa arate daca terenul pus in posesie numitei intimatei CC, teren aflat sub clădirea complexului hotel Parc si care afectează doua spatii locative distincte, aparţine sau nu, la momentul punerii in posesie, primăriei CC sau altei entităţi cu capacitate juridica.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22.01.2016, instanţa a respins apelul declarat de CC, ca fiind lipsit de interes.

La data de 01.08.2016, reclamantul CC - decedat pe parcursul judecării apelului, a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 970, pronunţată la data de 13.06.2014, de Judecătoria Găeşti, în dosarul nr. X/232/2013, solicitând, admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinţei apelate si, pe fond, sa se dispună admiterea acţiunii aşa cum a fost formulata.

Apelantul-reclamant, având in vedere limitele efectului devolutiv al apelului, a solicitat admiterea în apel a probei cu înscrisuri şi efectuarea unei noi expertize, care să aibă in principal obiectivele expertizei de la fond si în plus un obiectiv explicit, anume daca terenul pentru care s-au făcut puneri in posesie in numele intimatei CC, teren situat sub clădirea complexului hotel Parc din CC si care afectează potrivit expertizei CC, respectiv CC, doua spatii locative distincte, respectiv CI si C 7, aparţinea sau nu la momentul punerii in posesie Primăriei CC sau altei entităţi cu capacitate juridica recunoscuta de lege si care este suprafaţa acelui teren cu numărul cadastral 70837. Un alt obiectiv al acestei expertize este acela de a spune daca terenul cu număr cadastral 70834, ce cuprinde terasa in care funcţionează II CC, intre numerele cadastrale 124, 213, 207, cuprinde sau nu terenuri aparţinând domeniului public sau privat al oraşului CC.

Apelantu-reclamant a învederat instanţei de apel motivele cererii de apel, respectiv a invocat faptul ca sentinţa civila ce formează fundamentul punerii in posesie a paratei Niculae, făcând referire la sentinţa civila 1159/2012, prin care in sfidarea legii, instanţa admite o cesionare de drepturi litigioase ce nu puteau face obiectul vânzării, in conformitate cu dispoziţiile art. 4 din titlul X al Legii 247/2005, a fost o sentinţa ce in mod abuziv nu a fost atacata la respectiva vreme de primarul localităţii,  in aceeaşi zi s-a făcut punerea in posesie, dupa ce cu o zi inainte se dezmembraseră terenurile, deci totul era previzionat. Sfidarea legii intervine la punerea in posesie pe aceste terenuri aparţinând, in opinia reclamantului, in mod categoric domeniului public, şi nu atat in considerarea hotărârilor 17 si 18, care formal atribuie aceasta calificare, ci mai ales in virtutea faptului ca aceste terenuri sunt definite ca atare de art. 5 din Legea fondului funciar, de art. 1 şi art. 3 din Legea 215/2001 şi de Constituţia României.

Apelantul arată că aceste terenuri din intravilanul oraşului CC, din centrul civic, terenuri care cuprind următoarele categorii: terenuri de sub construcţii, cu referire la terenul de sub clădirea complexului hotel Parc din CC, cuprinzând printre altele, laborator de cofetărie de care sentinţa nici măcar nu face vorbire, terenuri din piaţa publica noua a oraşului, pe care sentinţa, cu uşurinţa le cataloghează ca fiind dezafectat, chiar daca instanţa ar aprecia, devoluand, ca aparţin domeniului privat, nu puteau fi reconstituite prin procedura clasică de punere in posesie, fiindcă art. 36 din Legea 18/1991, arata categoric ca o eventuala atribuire in proprietate a acestor terenuri se face prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcuta pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor, ori Judecătoria Gaesli a validat, prin sentinţă, un act ilegal, având în vedere că, pentru ca reconstituirea primara, făcuta prin sentinţa din anul 1992, respectiv sentinţa civila 1437/10.04.1992, se referea la un teren de 3.100 m.p. pe raza oraşului CC, iar probele care s-au făcut in acel dosar, de insasi beneficiarii reconstituirii, arătau ca terenul autorului lor era un teren arabil intravilan, situat pe soseaua CC-CC, adică in câmp. Faptul ca acum acest teren este „permutat” in piata noua a oraşului si in centrul civic al acestuia, sub complexul hotelier Parc si in imediata lui apropiere, cuprinzând o parte din trotuar, terenuri de sub clădirea hotelului Parc, terenul dintre hotelul Parc şi BCR, terenul cu număr cadastral 70836 - 1262 mp, cuprinzând o fundaţie, fiind drumul de acces din spatele hotelului Parc, teren de care nu putea sa dispună Comisia Locala, oricâte hotărâri judecătoreşti ar fi avut, reprezintă o aplicare greşita legii, ce trebuie cenzurata prin efectul devolutiv in drept al apelului.

Apelantul arată că motivarea instanţei referitoare la terenul din Piaţa Noua este una ilara, in pagina 11, paragraful trei de jos in sus, in ceea ce priveşte terenul situat pe str.CC, este de notorietate ca Piaţa Noua este, in realitate, dezafectată, considerând ca citarea cauzei Ruianu contra României intr-un asemenea proces nu tine cont de natura dreptului disputat prin hotărârea judecătoreasca in acea cauza.

Mai arată că instanţa de fond nu motivează in niciun fel admiterea cererilor de intervenţie, pentru ca, este obligatoriu si intr-o cerere accesorie sa motivezi cel puţin interesul, solicitând ca instanţa de control judiciar sa aprecieze ca intimataCC, deţinătoarea unei întreprinderi individuale in sens larg si care are o terasa, situata pe domeniul public sau pe domeniul privat al oraşului CC, de la care a inchiriat-o, nu poate justifica niciun interes in acest proces si nu poate justifica o apratenenta procesuala la una sau alta din poziţiile procesuale.

La data de 09.10.2014, intimata CC a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelantul-reclamant şi la apelul formulat de către CC, prin care a solicitat respingerea acestor apeluri.

 În ceea ce priveşte apelul formulat de apelantul-reclamant, arată că singurul motiv de apel il constituie faptul ca instanţa de fond a luat in considerare sentinţa civila nr. 1159/2012, pe care reclamantul o considera nelegala. Astfel, solicită ca instanţa sa constate ca apelantul-reclamant, prin motivele cererii sale, nu doreşte decât sa repună in discuţie cele stabilite cu autoritate de lucru judecat pozitiva prin sentinţa civila nr. 1437/1992, pronunţata de Judecătoria Gaesti, in dosarul nr. X/1991, respectiv sentinţa civila nr. l 159/11.04.2012, pronunţata de Judecătoria Gaesti, in dosarul nr. X/2012, ceea ce este inadmisibil. Ca hotărâre irevocabilă, sentinţa civilă- nr. 1159/11.04.2012 si nr. ,437/1992 ale Judecătoriei Gaesti se bucură de putere de lucru judecat, conform art.430 C.proc.civ. aşa încât dezlegarea dată, prin aceste sentinţe, problemei de drept referitoare la dreptul acesteia la reconstituirea dreptului de proprietate, se impune în prezenta cauză, fară posibilitatea de a mai fi contrazisa, iar aceste hotărâri judecătoreşti sunt opozabile reclamantului, în calitate de Preşedinte al Comisiei Locale de aplicare a legii nr.18/1991. Este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fară posibilitatea de a se statua diferit. În ceea ce priveşte efectuarea unei alte expertiză, intimata solicită respingerea acestei probe, deoarece aceste motive nu cuprind nici o susţinere concretă care să stea la baza îndepărtării concluziilor raportului de expertiză efectuat la fond, şi cu atât mai puţin care să indice necesitatea administrării unei noi probe cu expertiză în apel.

In ceea ce priveşte motivul nulităţii invocat de către apelant, acesta nu a precizat in mod concret unul din motivele de drept prevăzute de art.III alin.l, lit.a din Legea rir. 169/1997. Singurul motiv invocat de reclamant pentru constatarea nulităţii este „ ca  acest teren pe care s-au făcut puneri in posesie nelegale, in numele paritei CC , este un teren de interes pentru un om de afaceri din CC, care o foloseşte pe pirita drept paravan iar aceştia, de comun acord cu fostul primar si profitind si de faptul ca , consilierul juridic al primăriei nu putea sa formuleze apărări inir-un proces in care soţul sau es te,avocat adversar au făcut aceasta punere in posesie pe terenuri aparţinând domeniului public„.

Or, asa cum reiese din actele depuse la dosar, terenul asupra căruia s-a făcut reconstituirea, nu era in domeniul public la data incheierii procesului verbal de punere in posesie, reclamantul fiind cel care printr-un abuz de drept si prin exercitarea abuziva si ilegala a dreptului autorităţii publice a înţeles sa transfere in domeniul public un teren care ii fusese reconstituit dreptul de proprietate la momentul in care acesta se afla in domeniul privat al statului. Mai mult, nici in prezent respectivele terenuri nu sunt trecute in domeniul public, întrucât HCL de trecere in domeniul public au fost suspendate si nu au fost publicate in MOF astfel ca nu-si produc efectele nici in prezent.

Cu privire la cererea de apel formulată de CC, solicită respingerea acesteia, deoarece este inadmisibila, urmând a fi făcuta aplicarea dispoziţiilor art.458 cod procedura civila, potrivit căruia, căile de atac pot fi exercitate numai ,de părţile aflate în proces care justifică un interes.

La data de 10.10.2014, apelantul-reclamant CC a formulat întâmpinare la apelul declarat de CC, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei de apel şi respingerea cererilor de intervenţie, reinterând motivele de apel.

La data de 10.10.2014, CCa formulat întâmpinare la apelul formulat de către apelantul-reclamant, prin care a arătat că, prin sentinţa civila nr. 1159/2012, care a stat la baza punerii in posesie, instanţa admite o cesionare de drepturi litigioase ce nu putea face obiectul vânzarii, in conformitate cu prevederile art. 4 din titlul X al Legii nr. 247/2005. Reconstituirea iniţiala a dreptului de proprietate prin sentinţa nr. 1437/1992 se refera la suprafaţa de 3100 mp pe raza oraşului CC. Mutarea acestuia in centrul civic reprezintă o interpretare greşita a legii.

La data de 14.10.2014, CC a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în ceea ce priveşte apelului formulat de CC, respingerea acestuia deoarece este inadmisibil, întrucât trebuie făcuta aplicarea dispoziţiilor art.458 cod procedura civila, potrivit căruia, căile de atac pot fi exercitate numai ,de părţile aflate în proces care justifică un interes.

Pe fond, a arătat că apelul nu poate fi primit, întrucât acesta acuză un contract de cesiune de drepturi litigioase, ce nu face obiectul litigiului, iar aceste critici se abat de la limitele învestirii instanţei.

Referitor la apelul formulat de către apelantul-reclamant, solicită respingerea acestuia, ca nefundat, arătând că au trecut mai bine de 10 ani de zile, de când pârâtul (autorul său) a obţinut hotărârea irevocabilă de obligare la reconstituirea proprietăţii acesteia, iar lucrările funciare corespunzătoare, datorită unor diverse tertipuri şi serii de litigii abuzive, nu se pot finaliza. Încrezându-se în promisiuni, dar şi pentru a ajuta autoritatea locală ori cedând solicitărilor acesteia, în vederea finalizării lucrărilor funciare, intimata CC a cedat o suprafaţă importantă din cea la care era îndreptăţită să primească. Terenurile vizate de reconstituire sunt, indiscutabil, în domeniul privat, iar nu public, cum se susţine, alCC, şi aceasta rezultă din hotărârea nr. 11 din 30 martie 2005 a Consiliului Local CC, care stabileşte inventarul şi înscrise în cartea funciară, potrivit lucrărilor de specialitate comandate, plătite şi aprobate de această autoritate, inventarul bunurilor aparţinând domeniului public şi privat, iar expertiza tehnică de specialitate a stabilit o corespondenţă între terenurile vizate de reconstituirea proprietăţii şi terenurile din domeniul privat aiCC, din documentaţia cadastrală aprobată prin hotărârea consiliului local de stabilire şi aprobare a inventarului.

Referitor la cererea de probe noi cu expertiză, solicitată prin ambele apeluri, a solicitat respingerea acestora.

La data de 14.10.2014, I.I. CC a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în ceea ce priveşte apelului formulat de CC, respingerea acestuia deoarece este inadmisibil, întrucât trebuie făcuta aplicarea dispoziţiilor art.458 cod procedura civila, potrivit căruia, căile de atac pot fi exercitate numai ,de părţile aflate în proces care justifică un interes. Cu privire la apelul formulat de apelantul-pârât, de asemenea, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, inserând aceleaţi motive ca şi intimataCC.

La data de 14.10.2014, apelantul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimata CC, prin care a arătat hotărârea irevocabila nr. 1159/2012 a fost una total greşita, facand-o pe intimata CC, dobanditoarea unui drept litigios imposibil de dobândit, din cesionara unui drept litigios, in beneficiara reconstituirii a insusi dreptului litigios. Aceasta hotărâre judecătoreasca, pe langa faptul ca este absurda, reprezintă in mod clar si un abuz, insa ea nu a putut fi cenzurata de o instanţa de control judiciar, pentru ca, primarul de atunci, in aceeaşi zi in care a primit-o, a dispus sa fie pusa in posesie CC pe terenuri care erau demult „aranjate„ prin cadastrări, prin dezmembrări, dovada faptul ca nimic nu este întâmplător in lumea raporturilor dintre administraţia de stat si beneficiarii serviciilor sale. In aceasta sentinţa criticata de apelant nu se spune niciunde ca CC trebuie pusa in posesie cu terenul de sub hotelul Parc, cu o fundaţie de sute de metri pătraţi, cu terenul din Piaţa Noua. Aceasta sentinţa trimite la o punere in posesie in conformitate cu o alta sentinţa civila nr 1437/1992 a aceleiaşi Judecătorii Gaesti, care vorbea despre punerea în posesie a celor care si-au vândut dreptul litigios de 3100 mp in intravilan, ori terenul reconstituit are la acest moment calitatea de bun aparţinând domeniului public, întrucât hotărârile 17 si 18 nu au fost anulate definitiv, Curtea de Apel suspendând dosarul in care ele au fost atacate. Oricum, niciunde in cele doua hotărâri nu s-a spus ca intimata CC trebuie sa primească teren in zona 0, categoria curţi construcţii, cum o spun cele doua expertize.

La data de 31.10.2014, CCa depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimata CC, prin care a arătat că, prin sentinţa civila nr. 1159/2012, se face trimitere la sentinţa civila nr. 1437/1992, prin care se dispune punerea in posesie a persoanelor care, ulterior au vândut dreptul litigios, cu suprafaţa reconstituita (3100 mp) in intravilanul localităţii, fara a se indica punctul. Desi in dosarul din anul 1992 se face vorbire de teren extravilan, pe câmpul spre localitatea CC, si o mica suprafaţa in intravilan, in final se reconstituie dreptul de proprietate pentru teren intravilan in totalitate. In prezent, trenul pe care este pusa in posesie intimata CC aparţine domeniului public al oraşului, iar cele doua hotariri ale consiliului local nu au fost anulate definitiv, dosarul in care ele au fost atacate fiind suspendat de Curtea de Apel Ploieşti.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată apelul declarat de reclamantul CC, ca nefondat,  potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de fond a dat o interpretare corectă a raporturilor juridice dintre părţi în raport de probatoriul administrat în cauză, aplicând corect disp.art.5 lit.i din Regulamentul de aplicare a Legii fondului funciar, aprobat prin HG nr.890/2005, potrivit căruia, comisiile de fond funciar pun în posesie, prin delimitarea în teren a persoanelor îndreptăţite să primească terenul şi completează fişele de punere în posesie a acestora, după validarea de către Comisia judeţeană a propunerilor făcute, iar punerea în posesie se efectuează în conformitate cu prevederile art.27 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, precum şi a dispoziţiilor art.III alin.2 din Legea nr.169/1995 de modificare a legii fondului funciar, privind anularea procesului verbal de punere în posesie şi a fişei de punere în posesie pentru persoanele neîndreptăţite la restituirea dreptului de proprietate.

Apelul declarat de reclamantul CC-Primarul CC, decedat pe parcursul judecăţii apelului, este nefondat, potrivit celor ce urmează.

Este nefondată critica potrivit căreia sentinţa civilă nr.1159/11.IV.2012 de punere în posesie a pârâtei intimate CC este nelegală, dată în sfidarea legii, prin care se admite o cesionare de drepturi litigioase ce nu puteau face obiectul vânzării-cumpărării, în baza căreia s-a făcut punerea în posesie după ce, cu o zi înainte se dezmembrează terenurile pe care urma a fi pusă în posesie pârâta intimată.

Prin sentinţa civilă nr.1159/11.IV-2012, pronunţată de Judeătoria Găeşti în dosarul nr.X/232/2012 (f.37-40 dosar apel,vol.3) s-a admis acţiunea intimatei CC-în calitate de cesionară a unor drepturi litigioase primite de la cedentele CC şi CC-intimate pârâte şi în cauza de faţă, obligând CC la punerea în posesie a petentei pentru suprafaţa de 3100 mp teren intravilan,  oraşul CC, conform sentinţei civile nr.1437/10.IV.1992, pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr.X/1991, precum şi la emiterea titlului de proprietate pentru acest teren.

Această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă la data de 14.V.2012, având autoritate de lucru judecat, potrivit art.430 Cod proc.civilă.

De asemenea, această hotărâre are putere executorie în condiţiile prevăzute de lege, forţa probantă a unui înscris autentic fiind obligatorie pentru părţi şi opozabilă terţelor persoane-erga omnes, indiferent de modalitatea obţinerii acesteia.

În acelaşi timp, această hotărâre judecătorească are ca efect puterea de lucru judecat, ce constituie o prezumţie legală absolută, ce împiedică partea care a pierdut procesul să pună în discuţie dreptul recunoscut prin acea hotărâre judecătorească.

Punerea în posesie a intimatei pentru suprafaţa de 3100 mp teren intravilan s-a realizat prin fişa de punere în posesie nr.13/11.IV.2013 şi procesul verbal de punere în posesie nr.4449/22.V.2012 (f.4 şi 5 dosar fond vol.I), de către Comisia locală de fond funciar a oraşului CC, potrivit dispoziţiilor legii fondului funciar, astfel cum a fost modificată şi completată ulterior, în baza titlului de proprietate-sentinţa civilă nr.1437/10.IV.1992 de reconstituire a unui drept de proprietate pe cedentele CC şi CC-cesionară fiind CC (f.33-34 vol.3 apel), definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului declarat de Comisia judeţeană Dâmboviţa de aplicare a legii fondului funciar prin decizia civilă nr.1307/19 septembrie 1994 de către Tribunalul Dâmboviţa (f.35-36 vol.3 dosar apel) şi conform sentinţei civile nr.1159/11.IV.2012, pronunţată de Judecătoria Găeşti de obligare a apelantei reclamante la punerea în posesie pentru acest teren.

În consecinţă, atât hotărârea judecătorească de reconstituire a dreptului de proprietate, cât şi cea de obligare a Comisiei locale şi judeţene de aplicare a Legii fondului funciar de punere în posesie pentru acest teren, sunt intrate în putere de lucru judecat, obligatorii erga omnes, nemaiputând fi schimbate de altă instanţă de judecată.

Prin urmare, în baza acestora s-a emis fişa de punere în posesie şi procesul verbal de punere în posesie, potrivit art.5 lit.i din HG nr.890/2005, de către Comisia locală a oraşului CC, cu validarea Comisiei judeţene Dâmboviţa de aplicare a Legii fondului funciar, conform art.27 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar şi art.36 alin.1 din aceeaşi lege şi avându-se totodată în vedere şi dispoziţiile sentinţei civile nr.392/5.II.2013, pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr.136/232/2013 prin care intimata pârâtă Comisia locală CC a fost obligată să înainteze Comisiei judeţene Dâmboviţa de aplicare a Legii fondului funciar, documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pentru CC, pentru suprafaţa de 2.548 mp, pe cele 4 planuri cadastrale din fişa şi procesul verbal de punere în posesie emise în anul 2012 (aceasta renunţând la diferenţe de teren până la 3100 mp), sub sancţiunea daunelor cominatorii de 50 lei/zi de întârziere.

Neîntemeiată este şi susţinerea apelantei în sensul că punerea în posesie a intimatei pârâte s-a făcut pe terenuri aparţinând domeniului public al oraşului CC, conform hotărârii nr.17 şi 18/4.II.2013 ale Consiliului Local al oraşului CC, întrucât, aceste hotărâri au fost anulate prin sentinţa nr.3564/19 decembrie 2013 de către Tribunalul Dâmboviţa-Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ (f.71-75,vol.3 dosar apel), cu motivarea că trecerea terenului din domeniul privat în cel public al oraşului CC s-a realizat cu încălcarea procesului verbal de punere în posesie în favoarea pârâtei CC şi implicit, a hotărârii judecătoreşti în baza căreia s-a eliberat procesul verbal de punere în posesie şi fişa de punere în posesie.

Potrivit relaţiilor comunicate instanţei de fond prin adresele nr.20059/6-I-2017 (f.97 dosar apel, vol.3), rezultă că petenta CC a renunţat la punerea în posesie pentru întreaga suprafaţă de 3100 mp intravilan  oraşul CC prin declaraţia notarială nr.817/21.V.2012 solicitând punerea în posesie numai pentru suprafaţa de 2.548 mp pentru care s-a emis procesul verbal de punere în posesie nr.4449/22.V.2012 contestat în prezent de cele două comisiei de aplicare a legii fondului funciar, acest teren nu a mai format obiectul unei alte cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii fondului funciar.

Neîntemeiată este şi susţinerea apelantei potrivit căreia terenurile pe care s-a dispus punerea în posesie a intimatei pârâte sunt terenuri sub construcţii-Complexul hotelier Parc, laboratorul de cofetărie şi piaţa publică nouă a oraşului CC, încălcându-se şi disp.art.36 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, punerea în posesie trebuie făcută prin ordin al prefectului.

Potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat de ing.CC (f.154-156 vol.I fond) cele 4 suprafeţe de teren pentru care s-a întocmit fişa de punere în posesie şi procesul verbal de punere în posesie pentru pârâta intimată, sunt următoarele: S1-suprafaţa de 246 mp este liberă de construcţii-pe acesta se află o terasă; S2-suprafaţa de 1262 mp, este ocupată de o fundaţie la stadiul de placă de egalizare turnată neavând ieşit în elevaţie stâlpi sau ziduri, edificate chiar de intervenientul intimat CC în baza relaţiilor avute cu deţinătorul terenului CCDâmboviţa; S3-suprafaţa de 500 mp, nr.casatral 70837 din T.27, P.3160/2 pe care se află C1=123 mp suprafaţă construită-cofetărie cu 2 camere intabulată în CF 70607 a oraşului CC în favoarea CCDâmboviţa şi C7=151 mp suprafaţă construită-laboratorul cofetărie având ca proprietar pe CC, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2/11.IV.2013 între CC-întreprindere individuală şi CC (anexa 2); S4-suprafaţa de 540 mp nr.cadastral 70871 are categoria de folosinţă curţii-construcţii (f.159-schiţa anexa 3) este liberă de orice construcţii.

Expertul precizează că toate cele 4 amplasamente din fişa şi procesul verbal de punere în posesie sunt intabulate în CF ca având regimul juridic de terenuri aflate în domeniul privat al oraşului CC.

Aceleaşi concluzii sunt menţionate şi de experta CC în raportul său de expertiză tehnică judiciară întocmit (f.167-169 dosar fond, vol.I), terenurile având mai multe amplasamente situate pe str.CC -Complexul Hotel Parc din CC, după cum urmează: S1-246 mp nu sunt clădiri, ci o terasă în partea de Nord; S2-1262  mp pe care se află o fundaţie cu plată de egalizare turnată, iar S3-500 mp pe care se află o cofetărie intabulată în favoarea CCDâmboviţa şi un laborator cofetărie având ca proprietar pe pârâta CC, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2/11.IV.2013.

Schiţele celor 4 amplasamente corespund la cei doi experţi-CC şi CC atât ca poziţie, înscriere în CF, cât şi cu planul de amplasament al Hotelului Parc din  oraşul CC.

Este de reţinut că pentru terenurile în discuţie, a formulat o cerere de intervenţie CCDâmboviţa, în interesul apelantului reclamant CC (f.254 vol.I apel), susţinând că terenul în suprafaţă de 4300 mp în discuţie între părţi, i-a fost transmis spre folosinţă prin decizia Consiliului Popular al judeţului Dâmboviţa din 19.VI.1975 (f.258 vol.I apel), teren folosit pentru accesul  la Hotel Parc-restaurant pe care se afla şi o magazie vândută intervenientului CC, pe care a demolat-o şi a edificat o fundaţie de 409 mp, terenul fiind înscris în CF nr.52585/25.X.2007 (f.260 vol.I apel).

De asemenea, pentru acest teren s-a judecat cu CC pentru anularea înscrierii în CF nr.52585/25.X.2007, prin decizia nr.282/8 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, admiţându-se apelul CCDâmboviţa, schimbându-se sentinţa primei instanţe şi pe fond respingându-se acţiunea reclamantei.

În consecinţă, terenul de 4300 mp înscris în CF în numele CCDâmboviţa nu a aparţinut niciodată domeniului public al CC şi nici în domeniul privat al acesteia.

Urmare a înţelegerii dintre SCC CCDâmboviţa şi intimata pârâtă CC s-a încheiat între acestea o tranzacţie judiciară la 17 septembrie 2015 (f.365 vol.I apel), din care rezultă că CCDâmboviţa are dreptul la folosinţă cu titlu gratuit pentru acces pe terenurile aferente magaziei, restaurantului şi cofetăriei, iar CCrenunţând la drepturile invocate prin cererea sa de intervenţie, adică la cele 4 amplasamente ale terenului în suprafaţă totală de 2.548 mp intravilan  oraşul CC.

Aşa fiind, tribunalul urmează să respingă cererea de intervenţie în interesul apelantului reclamant formulată de intervenienta CC, ca fiind rămasă fără obiect.

Verificând extrasele de carte funciară din 15.I.2015 (f.208 vol.II apel) şi din 22.I.2015 (f.222 vol.II apel), tribunalul constată că terenul aferent Hotelului Parc este intabulat în numele CCDâmboviţa, cu notarea  antecontractelor de vânzare-cumpărare nr.3233/15.VI.2011 în favoarea intervenientului CC (f.297-300 vol.I apel) şi nr.444/19.V.2011 emis de CC în favoarea intimatei pârâte CC, acest teren fiind în domeniul privat al CC (f.226 vol.II apel).

Prin adresa nr.6212//22.IV.2015 emisă de Primăria oraşului CC, se precizează că terenurile aparţinând domeniului privat aferente Complexului „Hotel Parc” din str.CC,  oraşul CC, în suprafaţă de 246 mp, 1262 mp, 500 mp pentru care intimata pârâtă CC a fost pusă în posesie cu procesul verbal nr.4449 din 22.V.2012 şi fişa de punere în posesie nr.13/23.V.2012 nu se suprapun şi nu au altă legătură, decât de vecinătate, cu terenul aparţinând domeniului public aferent Serelor Parc Central în suprafaţă de 3553 mp identificată cu nr.cadastral 2999, înscris în CF 2527 (f.228 vol.II apel).

De asemenea, potrivit schiţei terenului întocmită de expert CC (f.8 vol.3 apel), cele 3 amplasamente de terenuri în suprafaţă de 246 mp, 1262 mp şi 500 mp, cele haşurate cu negru în schiţe, nu se suprapun nici cu terenurile aferente Hotelului şi restaurantului Parc din  oraşul CC.

În consecinţă, punerea în posesie a pârâtei intimate prin fişa de punere în posesie nr.13/11.V.2013 şi procesul verbal de punere în posesie nr.4449/22.V.2012, s-a făcut legal,  cu respectarea normelor prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991, cu modificările şi completările ulterioare şi în baza Regulamentului de aplicare a Legii fondului funciar, aprobat prin HG nr.890/2005, neexistând motive de nulitate absolută a acestor acte, astfel cum sunt prevăzute de art.III din Legea nr.169/1997.

De altfel, din cuprinsul acestui text de lege rezultă că sunt lovite de nulitate absolută, actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole către foştii proprietari, ori transferurile de terenuri agricole dintr-o localitate ori alta, textul neprecizând această sancţiune şi pentru punerea în posesie asupra terenurilor agricole intravilane ori extravilane.

Faţă de cele arătate mai sus, tribunalul urmează, ca în baza art.480 Cod proc.civilă, să respingă apelul reclamantului CC-primar CC-continuat de moştenitorii săi, ca nefondat şi să păstreze sentinţa  primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.

Cu privire la apelul pârâtei Comisia Comunală CC de aplicare a Legii fondului funciar, tribunalul reţine că prin încheierea de şedinţă din 22.I.2016 (f.22.vol.2 apel) s-a respins acest apel, ca fiind formulat de o persoană lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant CC - decedat pe parcursul judecării apelului, judecata fiind continuată de persoana care i-a preluat atribuţiile, respectiv viceprimar CC, cu domiciliul ales la CC, împotriva sentinţei civile nr. 970, pronunţată la data de 13.06.2014, de Judecătoria Găeşti, în dosarul nr. X/232/2013 şi cererea de intervenţie în interesul apelantului, formulată de intervenienta CC, cu sediul social în CC, în contradictoriu cu intimatele-pârâte  CC, cu sediul în CC; CC, domiciliată în CC; CC, domiciliată în CC; CC, domiciliată în CC; CC, cu sediul în CC şi cu intimatele-interveniente CC, cu sediul în oraşul CC; CC, cu sediul în CC şi CC, cu sediul în CC, având ca obiect plângere în baza Legii fondului funciar.

Obligă apelantul-reclamant să plătească intimatei-pârâte CC suma de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 15.03.2017.

Domenii speta