Contestaţie la executare; reintegrarea salariatului în postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă; procedura aplicabilă executării silite

Prin sentinţa civilă nr. 7769 din 22.06.2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 4287/245/2015  s-au dispus următoarele:

S-a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea UNIV. X (C.F. 58...), cu sediul în Iaşi, jud. Iaşi, în contradictoriu cu intimatul M.B. cu domiciliul în Iaşi, jud. Iaşi.

S-au anulat în parte actele de executare silită din cadrul dosarului de executare nr.1xx/2015 al BEJ EX.JUD., respectiv cu privire la recuperarea sumei de 5500 lei reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin sentinţa civilă nr. 2225/2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi (3500 lei) şi sentinţa civilă nr. 99/2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi (2000 lei).

S-a respins ca neîntemeiată cererea contestatoarei de restituire a taxei judiciare de timbru.

S-a respins ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

S-a respins ca neîntemeiată cererea intimatului de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunţa în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

„Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.02.2015 sub nr. 4287/245/2015, contestatoarea UNIV. X a solicitat în contradictoriu cu intimatul M.B. anularea executării silite însăşi şi a tuturor actelor de executare din cadrul dosarului de executare nr.139/2015 de pe rolul BEJ Ex. Jud., cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată şi restituirea taxei judiciare de timbru.

În motivare, contestatoarea a arătat, în esenţă, faptul că în dosarul de executare menţionat s-a solicitat punerea în executare silită a titlurilor executorii: sentinţa nr.2225/23.06.2014 şi 99/20.01.2014 a Tribunalului Iaşi, deşi dispoziţiile impuse prin cele două sentinţe au fost executate benevol, astfel că executarea silită este lipsită de obiect.

Astfel, a precizat contestatoarea, a executat obligaţiile din sentinţa civilă nr.99/2014, respectiv a virat diferenţele de drepturi salariale în cuantum de 1275 lei, în 4 tranşe în lunile iulie-octombrie 2014, iar cheltuielile de judecată de 2000 lei au fost achitate prin ordine de plată la datele de 26.08.2014 şi 19.12.2014. În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr.2225/2014, intimatul a fost reactivat ca salariat la data de 10.07.2014 în REVISAL, fiind reînscris în statul de funcţii pentru anul universitar 2014/2015, cu începere din octombrie 2014; plata drepturilor salariale s-a realizat la data de 13.10.2014 în cuantum de 41045 lei, iar cheltuielile de judecată de 3500 lei au fost achitate la 19.12.2014. 

S-a mai arătat că au fost virate contestatorului şi suma de 4763 lei la data de 19.12.2014 cu titlu de diferenţe salariale conform sentinţei civile nr. 494/2011, i s-a plătit concediul de odihnă aferent anului universitar 2013-2014 în lunile august şi septembrie 2014, precum şi faptul că de la data reintegrării, salariatul nu s-a prezentat la locul de muncă, motiv pentru care a fost pontat absent, de la data de 11.07.2014 nu a mai primit salariul.

Potrivit art.622 Cod proc.civ., se aduc la îndeplinire prin executare silită doar acele obligaţii care nu au fost îndeplinite de bună voie de către debitor, contestatoarea învederat că s-a prezentat la sediul executorului judecătoresc şi a depus toate actele necesare, însă creditorul-intimat a insistat în continuarea executării silite.

A mai apreciat contestatoarea faptul că executarea silită şi actele emise sunt nelegale deoarece executorul judecătoresc nu avea puterea de a încuviinţa şi de a pune în executare silită dispoziţiile instanţei privind reintegrarea salariatului creditor deoarece aceasta este o obligaţie intuitu personae, contractul individual de muncă fiind un act juridic, deci o manifestare de voinţă, având caracter intuitu persoane, astfel că reintegrarea unui salariat nu este susceptibilă de executare silită.

În drept s-au invocat disp. art.711 şi urm. Cod proc.civ.

În susţinere s-au depus înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1000 lei (ordin de plată nr.2389/07.04.2015, fila 212).

Intimatul M.B. a depus întâmpinare la data de 23.03.2015 (f.186 şi urm. vol. I) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la executare. În motivare, acesta a arătat, în esenţă, că reintegrarea sa nu s-a făcut conform fişei postului didactic în vigoare la data concedierii, nefiind astfel reintegrat în funcţia deţinută anterior concedierii. Astfel, conform fişei postului didactic, are calitatea de cadru didactic al Facultăţii de XX din cadrul Univ. X Iaşi, în funcţia de c. univ. la Disciplina zz, specialitatea pp, în calitate de titular, poziţia I în Statul de funcţii şi de personal didactic – Facultatea de XX.

În continuare, intimatul a precizat că plata drepturilor salariale şi înregistrarea în Revisal nu reprezintă o reintegrare efectivă, atât timp cât nu a fost înscris pe poziţia I din statul de funcţii, ci la poziţia VI, nu s-a menţionat facultatea şi nici disciplina. Astfel, a arătat că i s-a impus exercitarea activităţii didactice la Specialitatea B. în cadrul Facultăţii de B, facultate şi specializare ce nu se regăsesc înscrise în fişa postului. De asemenea, normele nu corespund cu fişa postului, fiindu-i alocate activităţi de predare la …., cursurile având un conţinut diferit. Totodată a precizat că i s-au acordat ore de curs mai puţine decât lectorului, cu încălcarea art.287 alin.10 lit. b din Legea nr.1/2011.

A mai apreciat că sunt neîntemeiate susţinerile contestatoarei potrivit cărora reintegrarea nu este susceptibilă de executare silită, susţineri contrazise de art.628 şi 631 Cod pr. civilă.

În drept s-au invocat disp. art. 205, 628,, 731 Cod proc.civ., Legea nr.1/2011, Regulamentul de studii universitare de licenţă.

În susţinere s-au depus înscrisuri.

Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare la data de 07.04.2015 (f.213 şi urm. din vol. I) a arătat că intimatul a promovat două acţiuni împotriva sa, înregistrate pe rolul Tribunalului Iaşi, precum şi faptul că i-a comunicat acestuia prin adresa nr.7832/12.2014 informaţiile necesare pentru prezentarea la activitatea profesională, iar în sem. II activitatea intimatului se desfăşoară exclusiv la specializările de licenţă din cadrul Facultăţii de XX. De asemenea, a arătat că norma didactică nu este definită prin fişa postului ci prin statul de funcţii anual, intimatul invocând astfel reîncadrarea pe norma deţinută în anul 2008-2009, pe când concedierea s-a produs în anul universitar 2012-2013. Menţionarea la poz.6 din statul de funcţii a fost determinată de reorganizarea disciplinelor din cadrul departamentului,  normele didactice ale colegilor de departament fiind deja constituite şi statul de funcţii întocmit, intimatul a fost menţionat la poz.6, poziţie ce nu îi afectează însă drepturile salariale. A mai precizat că nu are importanţă materia, disciplina la care se predă, angajatorul fiind Univ. X Iaşi, iar componenta ştiinţifică este aceeaşi, includerea în norma sa a orelor de predare şi către studenţii BYXT nesemnificând că i s-a schimbat locul de muncă, angajatorul fiind acelaşi.

În continuare, s-a precizat faptul că potrivit art.286 din Legea nr.1/2011, statele de funcţii nu se pot modifica în timpul anului universitar, astfel că intimatul a fost înscris la singura poziţie liberă, sentinţa civilă pronunţându-se în timpul anului universitar, după ce statul de funcţii pentru anul 2014-2015 fusese aprobat.

La data de 16.03.2015, anterior primului termen de judecată, contestatoarea şi-a completat acţiunea (f.110 vol. I), solicitând şi anularea procesului-verbal din data de 09.03.2015.

Prin încheierea din data de 18.09.2015 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, fiind necesare precizări suplimentare.

Instanţa a încuviinţat şi administrat, la solicitarea ambelor părţi, proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar din oficiu a fost încuviinţată proba cu expertiză contabilă. Raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei.

S-a depus dosarul de executare nr.139/2015 de pe rolul BEJ Ex. Jud.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 30.01.2015, intimatul M.B. s-a adresat cu o cerere către BEJ Ex. Jud. prin care a solicitat punerea în executare a sentinţelor civile nr.2225/2014 şi nr. 99/2014 pronunţate de Tribunalul Iaşi, pentru recuperarea drepturilor salariale, a cheltuielilor de judecată şi pentru reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii. Cererea a fost înregistrată pe rolul executorului judecătoresc sub nr.139/2015.

Prin încheierea din data de 02.02.2015 (f.19 dosar de executare), executorul judecătoresc a încuviinţat executarea silită a titlurilor executorii menţionate anterior, pentru reintegrarea creditorului pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă, plata în favoarea acestuia a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, cu scăderea drepturilor salariale aferente sancţiunii aplicate de instanţă, cât şi pentru recuperarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 5500 lei şi a cheltuielilor de executare.

Prin încheierea din data de 03.02.2015 (fila 23 ds. de ex.), executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 2930 lei, din care 2000 lei onorariu de avocat, 248 lei onorariu executare silită prin raportare la obligaţia de a face şi 682 lei onorariu executare silită prin raportare la cuantumul creanţei de recuperat cu titlu de cheltuieli de judecată.

La aceeaşi dată s-au emis somaţiile către debitoare (f.24-25 ds. de ex.). acestea, împreună cu titlurile executorii, încheierea de încuviinţare a executării silite şi cea de stabilire a cheltuielilor de executare au fost comunicate debitoarei-contestatoare la data de 04.02.2015 (f.26 ds. de ex.).

Contestatoarea a depus precizări şi înscrisuri în cadrul dosarului de executare ( f.28 şi urm din ds. de exec.).

Prin procesul-verbal din data de 09.03.2015 (f.173 ds. de ex.), executorul judecătoresc a constatat că se impune continuarea executării silite, neexistând o reintegrare efectivă.

În drept, potrivit art.711 alin.1 C. proc.civ. „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare”.

Contestatoarea a invocat ca şi motive de nelegalitate a executării silite faptul că a executat toate obligaţiile din ambele titluri executorii benevol, anterior începerii executării silite, precum şi faptul că obligaţia de reintegrare a intimatului pe postul deţinut anterior concedierii reprezintă o obligaţie intuitu personae ce nu este susceptibilă de executare silită.

Instanţa reţine că prin sentinţa civilă nr.99/20.01.2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi (f.10 ds. de ex.), contestatoarea Univ. X. Iaşi a fost obligată la plata către intimat a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar prin sentinţa civilă nr. 2225/23.06.2014 a Tribunalului Iaşi ( f.4 ds. de ex.) s-a dispus:

-Înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă cu sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe trei luni;

-Obligarea contestatoarei din prezenta cauză la reintegrarea intimatului pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă;

- Obligarea contestatoarei la achitarea către intimatul din prezenta cauză a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă, din care se vor scădea drepturilor salariale aferente sancţiunii aplicate prin hotărâre.

Cu privire la îndeplinirea de către contestatoare a obligaţiei ce a fost stabilită prin sentinţa civilă nr. 2225/23.06.2014 constând în reintegrarea intimatului pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă, se impun următoarele precizări:

Contestatoarea a susţinut prin cererea formulată faptul că această obligaţie nu este susceptibilă de executare silită, fiind o obligaţie intuitu personae. Această susţinere este însă neîntemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În primul rând, prin art. 1516 din Codul civil este consacrat principiul executării în natură a obligaţiilor, potrivit căruia creditorul este îndreptăţit să pretindă şi să obţină de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care acesta din urmă este obligat. Acelaşi text stabileşte că, în caz contrar, creditorul are posibilitatea de a apela la executarea silită a obligaţiei.

De regulă, prestaţia ce formează obiectul obligaţiei este executată de debitor de bunăvoie, deci executarea în natură a obligaţiei are loc cu concursul acestuia. Dacă debitorul nu îşi execută voluntar obligaţia, creditorul va putea recurge la mijloacele pe care legea i le pune la dispoziţie, căutând să obţină satisfacerea creanţei sale pe calea executării silite.

Transpunerea în planul dreptului procesual a principiului executării în natură şi voluntare a obligaţiilor constituie reglementarea conţinută în art. 622 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se duce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu îşi execută în acest mod obligaţia, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispoziţiilor cărţii a V-a din acest cod, dacă legea nu prevede altfel.

În cartea a V-a a Codului de procedură civilă, intitulată „Despre executarea silită“, este cuprinsă întreaga materie a executării silite, structurată pe 3 titluri şi, din ansamblul reglementării, se observă că legiuitorul a fost preocupat să asigure, de regulă, satisfacerea dreptului creditorului prin obligarea debitorului la executarea chiar a prestaţiei la care s-a obligat.

În cazul în care executarea în natură a obligaţiei nu mai este posibilă, se procedează la executarea ei prin acordarea de despăgubiri creditorului pentru prejudiciul pe care l-a suferit prin neexecutarea în natură a obligaţiei.

Întrucât, în funcţie de obiectul lor, numai anumite obligaţii sunt susceptibile de executare silită directă, legiuitorul le-a menţionat expres în cuprinsul alin. 1 al art. 628 din Codul de procedură civilă.

Există însă obligaţii a căror executare în natură nu poate fi realizată pe cale silită, deoarece, fiind intuitu personae, executarea lor implică în mod necesar participarea strict personală a debitorului. Întrucât nimeni nu poate fi silit să execute un fapt strict personal, deoarece ar însemna să fie afectată libertatea individuală, legiuitorul a considerat că este cazul să instituţionalizeze un mijloc indirect de constrângere, creat de practica judecătorească, anume daunele cominatorii, pentru a-l determina pe debitorul unei obligaţii intuitu personae să o execute în natură.

Ca urmare, în Codul de procedură civilă a fost prevăzut art.905 prin al cărui prim alineat se stabileşte că, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de  a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.

Prin urmare, este posibilă executarea silită a obligaţiilor intuitu personae, creditorul obligaţiei având posibilitatea de  a recurge la acţiunea prevăzută de art.905 Cod procedură civilă, dar numai după începerea executării silite, având în vedere că textul prevede introducerea acestei acţiuni după trecerea unui termen calculat de la data comunicării încheierii de încuviinţare a executării silite, încheiere ce presupune în mod evident existenţa unei executări silite.

Aplicarea amenzilor cominatorii nu semnifică o executare silită propriu-zisă, ci constituie un mijloc de constrângere indirectă a debitorului, prin intermediul patrimoniului său, pentru a executa în natură obligaţia cu caracter strict personal pe care şi-a asumat-o, constrângere ce se exercită însă în cadrul unei proceduri execuţionale. Acesta este şi motivul pentru care legiuitorul a introdus textul sus-menţionat în titlul III intitulat executarea silită directă, respectiv la cap. IV ce vizează executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face.

Astfel, rezultă că această procedură execuţională se desfăşoare cu respectarea prevederilor conţinute de normele cu caracter general, aplicabile tuturor modalităţilor şi formelor de executare silită, prevederi cum sunt cea referitoare la încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, pentru a putea fi începută executarea.

Instanţa concluzionează că îndeplinirea de către contestatoare a obligaţiei de reintegrare a intimatului este susceptibilă de executare silită.

Odată stabilită posibilitatea creditorului de a recurge la executarea silită a obligaţiei de reintegrare în funcţia deţinută anterior concedierii, instanţa va analiza dacă, prin măsurile luate, contestatoarea şi-a îndeplinit această obligaţie.

Intimatul a fost concediat în luna aprilie 2013, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei menţionate anterior ( f.5 ds. de ex.), la momentul concedierii acesta având funcţia de c. şi fiind înscris la poziţia 1 din statul de funcţii la Facultatea de XX, Departamentul M. Pr. şi Inter., Disciplina zz (stat de funcţii pentru anul universitar 2012-2013 f. 240, Vol. I.).

În realizarea obligaţiei de reintegrare, intimatul a fost înscris la poziţia 6 din statul de funcţii pentru anul universitar 2014/2015 (f.241-242 vol. I), fiind reactivat contractul în Revisal în luna iulie 2014. Contestatoarea a precizat că nu s-a putut realiza înscrierea intimatului la poziţia I motivat de faptul că statul de funcţii era deja întocmit iar potrivit art.286 din Legea nr.1/2011, statele de funcţii nu se pot modifica în timpul anului universitar.

Această apărare a contestatoarei este însă nefondată. Potrivit art.136 alin. din Legea nr.1/2011, „Anul universitar începe, de regulă, în prima zi lucrătoare a lunii octombrie, include două semestre şi se finalizează la 30 septembrie din anul calendaristic următor. Un semestru are, de regulă, o durată de 14 săptămâni de activităţi didactice urmate, de regulă, de minimum 3 săptămâni de examene. Structura anului universitar se aprobă de către senatul universitar. În atribuirea creditelor de studii transferabile dintr-un semestru se are în vedere o perioadă de minimum 17 săptămâni”. Conform art.286 din acelaşi act normativ, „(1) Statele de funcţii ale personalului didactic şi de cercetare se întocmesc anual, prin stabilirea de norme universitare, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea fiecărui an universitar şi nu se pot modifica în timpul anului universitar”. Într-adevăr, statele de funcţii nu se pot modifica în timpul anului universitar, însă în luna iulie 2014 când s-a comunicat sentinţa civilă nr.2225/2014 şi s-a realizat înscrierea intimatului pe statul de funcţii, anul universitar 2014/2015 nu era început, acesta începând, potrivit art.136 menţionat mai sus, abia în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014. De asemenea, tot potrivit art.286 din Legea 1/2011, statele de funcţii trebuie concepute cu cel puţin 15 zile înainte de începerea anului universitar, astfel că statul de funcţii pentru anul universitar 2014/2015 putea fi modificat inclusiv în luna septembrie, deci cu atât mai mult în luna iulie 2014 când intimatul a fost înscris abia pe poziţia 6.

Stabilind că statul de funcţii putea fi modificat fără încălcarea dispoziţiilor legale de către contestatoare în luna iulie 2014, când aceasta avea obligaţia de a reintegra intimatul de postul deţinut anterior concedierii, instanţa constată că înscrierea intimatului pe poziţia 6 din statul de funcţii pentru anul universitar 2014/2015, în loc de poziţia 1 deţinută anterior concedierii, nu echivalează cu o reintegrare efectivă în sensul dispus de sentinţa civilă nr.2225/2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi, înregistrarea în Revisal nefiind suficientă, reţinând prin urmare caracterul neîntemeiat al contestaţiei la executare cu privire la acest aspect.

În ceea ce priveşte cea de-a doua obligaţie stabilită în sarcina contestatoarei prin sentinţa civilă nr. 2225/2014 constând în achitarea către intimatul din prezenta cauză a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă, cu reducerea salariului de bază cu 10% pe trei luni, instanţa reţine că aceasta a fost îndeplinită parţial. Astfel, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de  expertul judiciar C.M., de la data de concedierii (aprilie 2013) şi până în luna iulie 2014, drepturile salariale indexate cu indicele de inflaţie cuvenite intimatului erau în sumă de 41154 lei, din care contestatoarea a achitat suma de 41045 lei conform ordinului de plată nr.5933/13.10.2014 (f.4 vol. I), instanţa reţinând că pentru perioada aprilie 2013 – 10 iulie 2014 contestatoarea mai are de achitat către intimat o diferenţă de 109 lei. Despăgubirile au fost calculate în mod corect  de către expertul judiciar la salariul brut de 4138 lei, susţinerile intimatului cu privire la nelegalitatea deciziilor/actelor adiţionale de modificare a salariului neputând fi primite, atât timp cât acestea nu au fost anulate de către o instanţă judecătorească, nefăcând obiectul prezentei cauze. Neîntemeiată este şi susţinerea intimatului conform căreia contestatoarea datorează şi dobânda legală aferentă acestor drepturi salariale deoarece prin sentinţa civilă nr. 2225/2014 nu a fost acordată o asemenea dobândă. Totodată, potrivit art. 628 alin.4 Cod proc.civ. ”Dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalităţi, sau alte sume, însă ele se cuvin de drept creditorului, potrivit art.1535 Cod civil sau altor dispoziţii legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanţa de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor”, or intimatul nu a indicat şi nu a făcut dovada că instanţa de executare ar fi obligat debitoarea la plata dobânzii legale.

Având în vedere că instanţa a constatat mai sus că nu a avut loc o reintegrare efectivă a intimatului în funcţia deţinută anterior concedierii, reţine că intimatul este în drept, în continuare, să pretindă drepturile salariale şi ulterior lunii iulie 2014, astfel cum în mod corect a reţinut şi executorul judecătoresc prin procesul-verbal din 09.03.2015 (f.173 ds. de ex. vol. I), executarea silită sub aspectul recuperării acestor sume nefiind lipsită de obiect, cum în mod neîntemeiat susţine contestatoarea.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate a fi recuperate pe calea executării silite, instanţa reţine că prin sentinţa civilă nr. 2225/2014 a Tribunalului Iaşi, contestatoarea a fost obligată la plata către intimat a sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar prin sentinţa civilă nr.99/2014 a Tribunalului Iaşi la suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. contestatoarea a făcut dovada că şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a acestor cheltuieli de judecată conform ordinului de plată 8272/19.12.2014 în valoare de 3500 lei (f.103 ds. de ex.), a ordinului de plată nr.4300/26.08.2014 în valoare de 500 lei (f.106 ds. de ex.) şi a ordinului de plată nr.8273/19.12/2014 în valoare de 1500 lei (f.107 ds. de ex.), deci anterior începerii executării silite (cererea de executare silită fiind formulată la data de 30.01.2015 – f.1 ds. de ex.). Prin urmare, cu privire la acest aspect instanţa constată că este întemeiată contestaţia la executare, urmând a admite astfel în parte cererea şi a anula executarea silită doar cu privire la recuperarea sumei de 5500 lei reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin cele două sentinţe civile.

Solicitarea contestatoarei de restituire a taxei judiciare de timbru este neîntemeiată având în vedere faptul că prezenta contestaţie la executare a fost admisă în parte, doar cu privire la suma de 5500 lei, faţă de valoarea celorlalte obligaţii ce fac obiectul executării silite şi cu privire la care instanţa a respins contestaţia la executare.

Neîntemeiată este şi solicitarea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, singurele cheltuieli dovedite de contestatoare constând în plata onorariului expertului judiciar ce a întocmit raportul de expertiză privind drepturile salariale ale intimatului, aspect cu privire la care contestaţia la executare nu a fost admisă, intimatul necăzând în pretenţii.

Cu privire la solicitarea intimatului de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, reţine instanţa că acesta a depus la dosar, după închiderea dezbaterilor şi reţinerea cauzei spre soluţionare, a 3 chitanţe privind onorariul de avocat. Conform art. 394 alin. 3 Cod proc.civ. „După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă”. Având în vedere că cele 3 chitanţe au fost depuse după închiderea dezbaterilor, neputând fi luate în seamă, precum şi faptul că nu s-a făcut dovada altor cheltuieli de  judecată, instanţa va respinge ca neîntemeiată această solicitare a intimatului.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel  în termen legal contestatoarea UNIV. X care a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În primul rând, solicită a se avea în vedere că pornind de la cele două titluri executorii ce au stat la baza iniţierii executării silite, respectiv sentinţa civilă nr. 99/2014 şi sentinţa civilă nr. 2225/2014, să se constate că apelanta a pus în executare benevol dispoziţiile impuse prin cele două titluri executorii, motiv pentru care se impune a se constatat că executarea silită este nelegală, fiind lipsită de obiect.

Potrivit art.622 Cod proc.civ., se aduc la îndeplinire prin executare silită doar acele obligaţii care nu au fost îndeplinite de bună voie de către debitor, apelanta învederând că s-a prezentat la sediul executorului judecătoresc şi a depus toate actele necesare, însă creditorul-intimat a insistat în continuarea executării silite.

În al doilea rând, se arată faptul că executarea silită şi actele emise sunt nelegale deoarece executorul judecătoresc nu avea puterea de a încuviinţa şi de a pune în executare silită dispoziţiile instanţei privind reintegrarea salariatului creditor deoarece aceasta este o obligaţie intuitu personae, contractul individual de muncă fiind un act juridic, deci o manifestare de voinţă, având caracter intuitu persoane, astfel că reintegrarea unui salariat nu este susceptibilă de executare silită. Se arată că o hotărâre de dreptul muncii  are potrivit art. 274 Codul Muncii are caracter executoriu încă de la prima instanţă, dar că aceste prevederi trebuie coroborate cu celelalte prevederi din Codul Muncii şi cu disp. art. 622 – 628 Cod procedură civilă. 

În al treilea rând, se susţine că executarea silită este lipsită de obiect în contextul în care au fost depuse înscrisuri care atestă reintegrarea salariatului. Potrivit art. 80 alin. 2 din Codul Muncii, o măsură pe care instanţa o dispune subsecvent noţiunii de anulare a unei decizii de concediere este reintegrarea cu toate drepturile  acordate cu titlu de  despăgubiri. Din conţinutul acestui text trebuie reţinut, aşa cum obligă doctrina şi jurisprudenţa, două  tipuri de reintegrare, de jure şi de facto.  Reintegrarea de jure s-a realizat  încă de la momentul la care instanţa a dispus-o, pentru că este vorba despre efectele nulităţii unui act juridic care îşi produce efectele retroactiv încă de la momentul la care s-a emis de către angajator decizia de desfacere a contractului individual de muncă.

 Cu statele de funcţii depuse în ordinea cronologică apreciază că s-a făcut dovada faptului că s-a respectat de către angajator repunerea în situaţia anterioară şi solicită a se avea în vedere că, raportat la prevederile Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, angajatorul este doar Univ. X şi nu facultatea,  disciplina, şi departamentul ce sunt doar structuri funcţionale fără personalitate juridică în cadrul unei universităţi, existând în acest sens acte care atestă că acestuia i-a fost reacordată poziţia de c. univ. pe care o avea în cadrul Universităţii, locul muncii este determinat de Facultate de XX.

De asemenea, s-a respectat disciplina zz., cu denumirea exactă din statele de funcţii care atestă că s-a respectat locul muncii în ceea ce-l priveşte pe c. univ. M.B. Ceea ce solicită a se avea în vedere sunt prevederile legii speciale nr. 1/2011, art. 286 şi următoarele, care atestă posibilitatea ca în cazul în care în cadrul unei universităţi cu mai multe facultăți nu există cadre didactice specializate care să poată asigura norma în cadrul acelei facultăţi să se realizeze pe bază de note de comandă în cadrul disciplinelor care acoperă aria de predare pentru mai multe facultăţi cum este şi cazul disciplinei ocupată de intimat, S.C. de a preda la mai multe facultăți, fără a se schimba locul muncii, felul muncii, sau drepturile de care beneficiază acest salariat.

Menţionarea la poz.6 din statul de funcţii a fost determinată de reorganizarea disciplinelor din cadrul departamentului,  normele didactice ale colegilor de departament fiind deja constituite şi statul de funcţii întocmit, intimatul a fost menţionat la poz.6, poziţie ce nu îi afectează însă drepturile salariale. A mai precizat că nu are importanţă materia, disciplina la care se predă, angajatorul fiind Univ. X Iaşi, iar componenta ştiinţifică este aceeaşi, includerea în norma sa a orelor de predare şi către studenţii B. nesemnificând că i s-a schimbat locul de muncă, angajatorul fiind acelaşi.

În continuare, s-a precizat faptul că potrivit art.286 din Legea nr.1/2011, statele de funcţii nu se pot modifica în timpul anului universitar, astfel că intimatul a fost înscris la singura poziţie liberă, sentinţa civilă pronunţându-se în timpul anului universitar, după ce statul de funcţii pentru anul 2014-2015 fusese aprobat. 

Ultima critică adusă prin apel se referă la faptul că instanţa de fond consideră că drepturile salariale recunoscute, calculate şi efectiv virate intimatului prin extrasul de cont depus la dosarul cauzei nu reprezintă de fapt o plată completă a acestor despăgubiri ci obligă universitatea la plata ulterioară lunii iulie 2014 până la momentul reintegrării efective. Cu privire la acest aspect solicită a se avea în vedere că aceste despăgubiri, în contextul în care, a făcut dovada reintegrării, nu pot fi acordate decât până la momentul reintegrării efective, după această dată, intimatul nu s-a prezentat la locul de muncă, aspect necontestat de acesta şi sub diverse pretexte recunoscut, situaţie în care acesta primeşte drepturi salariale şi pentru o perioadă pentru care nu a prestat activitate.

Intimatul M.B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Solicită a fi înlăturate criticile de nelegalitate invocate de către apelantă,  cu privire la faptul că natura obligației de reintegrare înscrisă în titlul executoriu nu poate face obiectul unei cereri de executare silită, precizându-se o așa numită obligație intuitu personae. Distincțiile privind natura obligației de a fi intuitu personae nu înlătură incidența dispozițiilor din materia executării silite câtă vreme este vorba despre un  titlul executoriu prin care instanța a dispus luarea unor măsuri. Așa prevăd disp. art. 628 Cod procedură civilă conform cu care sunt titluri executorii toate hotărârile judecătorești care au ca obiect restituirea unei sume de bani sau executarea unor măsuri stabilite de către instanță. Cât timp în cauză este vorba despre o obligație de a face, aceasta se pune în executare în mod obișnuit la fel ca oricare altă obligație stabilită prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească. Fiind o obligație care ține de comportamentul unui subiect determinat, în cauza de față, angajatorul, într-adevăr, dacă acesta nu-și îndeplinește obligația în 10 zile de la data comunicării somației, cel păgubit prin nerealizarea obligației de a face, așa cum este repunerea în situația anterioară și reîncadrarea, are la dispoziție procedura prevăzută de art. 902 - 903 Cod procedură civilă, în conformitate cu care, atunci când obligația ține de  faptul personal al persoanei obligate, instanța poate dispune în sarcina debitorului rezistent, recalcitrant, aplicarea unor penalități cuantificate la latitudinea instanței.

Cu privire la aspectul dacă există sau nu există reintegrare în cauza de față susține că distincțiile pe care le face apelanta cu privire la o așa numită reintegrarea de jure și de facto, sunt afirmații care nu au nici un suport legal. Se impune a se verifica dacă este vorba despre o reintegrare efectivă, respectiv dacă prin efectul desființării deciziei de concediere s-au asigurat în folosul cadrului universitar recuperarea elementelor ce caracterizau funcția sa didactică de la momentul  concedierii, adică reintegrarea în funcția deținută prin înscrierea în statul de funcții la poziția ierarhică la care se afla și în funcție de aceste două elemente esențiale, dacă s-au constituit normele didactice impuse prin legea specială, legea învățământului. În acest sens arată că la dosar există o declarație pe care angajatorul a făcut-o către REVISAL în iulie 2014, în care se declară ca reîncadrat, fără ca în paralel cu această comunicare administrativă să existe dovada unui înscris sau a unei dispoziții interne prin care să se identifice reintegrarea efectivă făcută în folosul angajatului, prin indicarea locului muncii, a felului muncii și a poziției sale în statul de funcții.

 În acest sens arată că apelanta l-a înscris pe intimat la poziția 6 deși acesta era anterior înscris la poziția 1 în statul de funcții. Astfel, conform fişei postului didactic, intimatul are calitatea de cadru didactic al Facultăţii de XX din cadrul UNIV. X Iaşi, în funcţia de c. univ. la Disciplina zz, specialitatea pp, în calitate de titular, poziţia I în Statul de funcţii şi de personal didactic – Facultatea de XX. Cu toate acestea, i s-a impus exercitarea activităţii didactice la Specialitatea B. în cadrul Facultăţii de B., facultate şi specializare ce nu se regăsesc înscrise în fişa postului. De asemenea, normele nu corespund cu fişa postului, fiindu-i alocate activităţi de predare la xx şi be  anul I, semestrul I, iar pentru semestrul II la Facultatea de B., cursurile având un conţinut diferit.

Intimatul M.B. a formulat apel incident cu privire la cheltuielile de judecată precizând că în fața instanței de fond, concomitent cu solicitarea cheltuielilor de judecată s-a depus și dovada acestora.

În faza apelului  s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin decizia civilă nr. 252/2017 Tribunalul Iaşi a dispus următoarele:

„Respinge apelul declarat de contestatoarea Univ. X împotriva sentinţei civile 7769/22.06.2016, sentinţă pe care o păstrează.

Respinge apelul incident declarat de intimatul M.B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Respinge cererea intimatului M.B. de obligare a apelantei Univ. X. la plata cheltuielilor de judecată.”

A reţinut următoarele considerente:

Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conţinutul cererilor de apel şi la dispoziţiile legale incidente, Tribunalul reţine că apelurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce succed:

 Prin cererea adresată primei instanţe contestatoarea UNIV. X a solicitat în contradictoriu cu intimatul M.B. anularea executării silite însăşi şi a tuturor actelor de executare din cadrul dosarului de executare nr.139/2015 de pe rolul BEJ Ex. Jud.

Prin sentinţa civilă nr. 99/20.01.2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi (f.10 ds. de ex.), contestatoarea Univ. X a fost obligată la plata către intimat a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar prin sentinţa civilă nr. 2225/23.06.2014 a Tribunalului Iaşi (f.4 ds. de ex.) s-a dispus: înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă cu sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe trei luni; obligarea contestatoarei din prezenta cauză la reintegrarea intimatului pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă; obligarea contestatoarei la achitarea către intimatul din prezenta cauză a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă, din care se vor scădea drepturilor salariale aferente sancţiunii aplicate prin hotărâre.

Cu privire la aspectele de nelegalitate referitoare la actele de executare efectuate în dosarul de executare nr.139/2015 de pe rolul BEJ Ex. Jud., instanţa de apel constată că afirmaţiile apelantei nu sunt susţinute de argumente legale, în condiţiile în care, având în vedere specificul litigiilor care au fost soluţionate prin cele două titluri executorii, modalitatea de executare este mai mult decât evidentă, respectiv reintegrarea salariatului în postul deţinute anterior desfacerii contractului de muncă şi la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de muncă până la reintegrarea definitivă.

Pe cale de consecinţă, având în vedere natura obligaţiilor care se execută silit, respectiv de a da şi de a face, Tribunalul constată că în mod legal în dosarul de executare au fost emise acte de executare în conformitate cu dispoziţiile art. 903 Cod procedură civilă pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei de a face, respectiv reintegrarea pe postul deținut anterior, cu termen de executare în 10 zile, şi în conformitate cu dispoziţiile art. 731 alin 1 Cod procedură civilă pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei de a da, respectiv achitarea drepturilor băneşti, cu termen de executare o zi.

Prin urmare, este lipsit de logică a se susţine că în materia litigiilor de muncă nu se aplică dispoziţiile referitoare la executarea silită a hotărârilor judecătoreşti, deşi faza executării silite este parte componentă a noţiunii de „proces”, legiuitorul acordând caracter executoriu hotărârilor judecătoreşti pronunţate de prima instanţă în litigiile de muncă.

Analizând mai departe considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. nr. 2225/23.06.2014 a Tribunalului Iaşi, instanţa de apel constată că pentru intimatul apelant s-a dispus obligarea contestatoarei din prezenta cauză la reintegrarea intimatului pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă.

Intimatul a fost concediat în luna aprilie 2013, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei menţionate anterior, la momentul concedierii acesta având funcţia de c. şi fiind înscris la poziţia 1 din statul de funcţii la Facultatea de XX, Departamentul M. (stat de funcţii pentru anul universitar 2012-2013 f. 240, vol. I.).

Cu toate acestea, apelanta a dispus ca  intimatul a fost înscris la poziţia 6 din statul de funcţii pentru anul universitar 2014/2015 (f.241-242 vol. I), fiind reactivat contractul în Revisal în luna iulie 2014.

Prin dispoziţia instanţei de anulare a deciziei de concediere intra în funcţiune principiul retroactivităţii, adică nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor ci şi pentru trecut, înlăturând efectele concedierii produse intre momentul emiterii actului şi cel al anularii de către instanţă.

Din acest principiu izvorăşte şi cel al repunerii în situaţia anterioară, ceea ce înseamnă că persoana în cauză trebuie sa-şi recupereze toate drepturile de care a fost deposedată prin decizia nelegala a angajatorului, respectiv statutul de salariat, funcţia, postul, locul de muncă, precum şi despăgubiri echivalente cu salariul datorat pe acea perioadă cât a fost împiedicat să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

În cazul de faţă, instanţa de apel constată că apelanta - intimată invocă argumente de ordin formal, cu privire la imposibilitatea de a modifica statele de funţii, menţionarea la poz.6 din statul de funcţii a fost determinată de reorganizarea disciplinelor din cadrul departamentului şi că nu are importanţă materia, disciplina la care se predă, angajatorul fiind UNIV. X Iaşi, iar componenta ştiinţifică este aceeaşi, includerea în norma sa a orelor de predare şi către studenţii B. nesemnificând că i s-a schimbat locul de muncă, angajatorul fiind acelaşi.

Importanţa acestui aspectului referitor la poziţia în statul de funţii este dată de art. 283 alin. 3 din legea 1/2011 a educaţiei naţionale care prevede că „ În statul de funcţii sunt înscrise, în ordine ierarhică, posturile didactice şi de cercetare ocupate sau vacante, specificându-se funcţiile didactice şi de cercetare corespunzătoare şi numărul săptămânal de ore convenţionale repartizate pe activităţi de predare, seminare, lucrări practice sau de laborator, îndrumare de proiecte, îndrumare a studenţilor şi a studenţilor-doctoranzi, practică de specialitate, de cercetare şi activităţi echivalente acestora, la disciplinele din planul de învăţământ.”

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de apel constată că nu se poate reţine nici un aspect care să exonereze apelanta - intimată de a efectua demersurile pentru respectarea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, deoarece s-ar goli de conţinut efectele sentinţei judecătoreşti,  deoarece așa cum apelanta a avut autoritatea necesară să desființeze postul, tot astfel are și autoritatea să dispună reintegrarea pe  postul respectiv, cu toate elementele referitoare la funcţia, locul şi norma de muncă, pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătorești.

Cu privire la raportul de expertiză contabilă, Tribunalul constată că această critică a  apelantei nu poate fi primită, având în vedere că la termenul de 27 mai 2016 din faţa primei instanţe reprezentantul convenţional al contestatoarei a precizat că experţii au verificat actele întocmite de angajator, maniera de calcul a salariului intimatului fiind corectă.

Referitor la apelul incident, Tribunalul constată că susţinerile acestuia nu sunt reale, deoarece acesta a depus la dosar, după închiderea dezbaterilor şi reţinerea cauzei spre soluţionare, chitanţelor privind onorariul de avocat, iar art. 394 alin. 3 Cod proc.civ. prevede că „După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă”.

Faţă de toate cele reţinute, Tribunalul urmează a respinge apelul declarat de contestatoarea Univ. X Iaşi împotriva sentinţei civile 7769/22.06.2016, sentinţă pe care o păstrează.

Va respinge apelul incident declarat de intimatul M.B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Va respinge cererea intimatului M.B. de obligare a apelantei Univ. X la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu s-a depus nici dovadă în acest sens.

Domenii speta

Spete similare