Anulare act administrativ

Cuprins pe materii: Codul Fiscal.

Index alfabetic: Codul Fiscal.

Anulare dispoziţie

decizie de impunere

Cererea anulare  dispoziţie  emisă UAT/Primărie şi a deciziei de impunere

SENTINŢA CIVILĂ NR. 602/04.07.2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal sub nr. ....., reclamanta X , , în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială .......şi Primăria Municipiului ........., a solicitat anularea dispoziţiei nr. ........... şi a deciziei de impunere înregistrată sub nr. ............

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia sus menţionată i  s-a stabilit un impozit în cuantum de ....... lei aferent perioadei .......... pentru vehiculele proprietatea sa, a cărei valoare de impozitare o apreciază a fi mult prea mare, fiind percepută în mod nelegal şi neîntemeiat, prin încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 263 alin 6 lit. d Cod fiscal şi a HCL nr. 255/30.12.2013.

Se arată că  reclamanta X a formulat contestaţie administrativă împotriva deciziei de impunere nr. ......... emisă de UAT Municipiul Tecuci, contestaţie ce a fost respinsă ca nefondată.

Arată reclamanta că la data de 23.09.2016 Primăria Municipiului Tecuci prin serviciul UAT Municipiul Tecuci a emis abuziv decizia de impunere rectificativă pentru anul 2016 unde, pentru cele două semiremorci şi două autoutilitare i s-a perceput să plătească, doar pentru al doilea trimestru 2016 o sumă mult mai mare decât în anii anteriori, fără a se indica baza legală în temeiul căreia se face acea majorare exagerată de impozitare.

Reclamanta apreciază că decizia de impunere este nelegală întrucât nu indică baza de impunere la care se aplică.

În drept a invocat prevederile art. 218 alin 2 Cod procedură fiscală, art. 7, 8, 10 şi 11 din Legea nr. 554/2004, art. 263 alin Cod fiscal, HCL nr. 255/30.12.2013.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus înscrisuri în copii certificate ......

Pârâţii au formulat o întâmpinare comună prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale  pasive a Primăriei ........, motivat de faptul că această instituţie nu este subiect de drept şi nu are personalitate juridică.

Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

În drept au fost invocate prevederile art. 470 alin 6 din Codul fiscal, HG nr. 1/2016, art. 268 şi art. 281 din Legea nr. 207/2015 şi NCPC.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei invocate în raport de art. 21 alin 2 din Legea nr. 215/2001.

Pârâţii au depus note scrise prin care au reluat susţinerile din întâmpinare.

Instanţa admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Primăriei ..... motivat de faptul că autoritatea publică poate avea calitate procesual pasivă numai în măsura în care are calitatea de emitent al actului administrativ contestat şi având în vedere dispoziţiile art. 21 alin 1 din Legea nr. 215/23.04.2001, potrivit cărora „unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii” iar la alin 2 se prevede „în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean”.

Pe fondul cauzei se reţine că:

Tribunalul constată că dispoziţia contestată nu este motivată ci cuprinde doar o înşiruire de prevederi legale, respectiv art. 268, art. 272 alin 8, art. 273, 274, art. 276, art. 279 alin 1 şi art. 281 alin 1 şi 2 din Legea nr. 207/2015; art. 460 alin 6 din Legea nr. 227/2015; art. 61 alin 1, 2, 3, art. 63 alin 1 lit. e şi art. 68 alin 1 şi art. 115 alin 1 lit. a din Legea nr. 215/2001.

Or, potrivit jurisprudenţei constante a Î.C.C.J., motivarea unei decizii administrative trebuie să cuprindă elementele de drept şi de fapt care să permită destinatarilor să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, o motivare insuficientă fiind considerată echivalentă cu lipsa motivării.  Motivarea corespunzătoare a actului administrativ  constituie o garanţie  contra  arbitrariului  anumitor instituţii şi se impune  în special în cazul actelor prin care se stabilesc anumite obligaţii de plată ale unor sume de bani.

Astfel, prin decizia nr. 1580 din 11 aprilie 2008 a secției de contencios administrativ și fiscal, publicată, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu valoare de principiu că, puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută și fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție, ori de lege, constituie exces de putere, în contextul în care Constituția României prevede în art. 31 alin. 2 obligația autorităților publice de a asigura informarea corectă a cetățeanului asupra treburilor publice, dar și asupra problemelor de interes personal.

Prin urmare, orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act administrativ, ci și din perspectiva posibilității persoanei și a societății în ansamblul ei de a aprecia asupra legalității şi temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu, fiindcă a accepta teza potrivit căreia autoritatea nu trebuie să-și motiveze deciziile echivalează cu golirea de conținut a esenței democrației și a statului de drept bazat pe principiul legalității.

De altfel, și în jurisprudența Curţii de Justiţie de la Luxembourg se reține că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și neechivocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită instanţelor comunitare competenţa să efectueze revizuirea actului (cauza C - 367/1995). În raport de considerentele expuse se apreciază că actele administrativ – fiscale sunt nelegale pentru nerespectarea obligaţiei de motivare, condiţii în care urmează să se admită acţiunea formulată de reclamanta X.

Domenii speta

Spete similare