Măsuri asigurătorii. Măsurile prevăzute de art. 213 alin. 2 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală

Măsuri asigurătorii. Măsurile prevăzute de art. 213 alin. 2 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

Decizia civilă nr. 13/10.01 2020

 Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați, reclamanta ... SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană  a Finanțelor Publice Galați (A.J.F.P. Galați), a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. ...../......2018 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

 Prin sentinţa civilă nr. .../.....2019 a Tribunalului Galaţi s-a admis cererea de chemare în judecată şi a fost anulată Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. ..../.....2018.

 Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta A.J.F.P. Galați, criticând-o ca fiind nelegală conform art. 488 pct. 8 Noul Cod procedură civilă.

 Recurenta a precizat că în cuprinsul Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr........2018, organul fiscal a menționat că există elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând considerabil colectarea.

Referitor la mijloacele de probă pe care le invocă instanța de fond, menționează că prin investigațiile efectuate pe teren au fost constatate la punctul de lucru, mărfuri similare cu cele prezentate in facturile de ....... şi ......., avute în vedere la stabilirea sumelor suplimentare.

Astfel, constatările la fața locului (consemnate în notele de constatare întocmite de organele de inspecție fiscală), precum şi informațiile obținute de la ........ S.R.L. şi ............ S.R.L, respectiv achizițiile efectuate de persoanele fizice care au deţinut legitimații ........ şi ......., pe numele ... S.R.L., au constituit mijloace de probă.

Nu pot fi reținute susținerile instanței referitoare la faptul că decizia contestată nu a fost motivată, aşa cum impune legea, si nu conține împrejurările de fapt (motivele) din care rezultă pericolul despre care se face vorbire în conținutul acesteia.

În legislația comunitară (Cauza C -380/3 Germania/ Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene) s-a stabilit că deși în temeiul obligației de motivare impusă de art. 253 TCE instituția trebuia să indice în mod clar si neechivoc motivarea măsurii adoptate, nu se impune specificarea tuturor elementelor de fapt şi de drept.

De asemenea, s-a mai precizat că ar fi exclus să se impună o motivare amănunțită, fiind esențial ca actul să cuprindă suficiente elemente care să permită controlul instanței asupra legalității sale (Cauza din 26 martie 1987 în cauza Comisia Europeană contra Consiliului CE). 

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii ... cuprinde suficiente elemente pentru a permite controlul instanței asupra legalității sale.

Faţă de situația faptică constatată de inspectorii fiscali la data efectuării controlului, în sensul că s-au stabilit obligații suplimentare de o valoare considerabil mai mare decât cele declarate de reclamantă, ce urmează a fi recuperate, se justifică existenţa pericolului ca societatea să se sustragă, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul, fiind îndeplinită condiția impusă de art. 213 alin.2 din Legea nr.207/2015; că această măsură a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat, iar finalitatea oricărei proceduri de executare silită este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligației.

De reţinut este faptul că masurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură fiscală constau în indisponibilizarea unor bunuri sub forma popririi sau a sechestrului asupra bunurilor debitorilor. „Odată cu individualizarea creanței şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.”

Nici nu s-ar putea cuprinde in conținutul unui astfel de act administrativ toate situațiile în care anumite bunuri ar putea să fie scoase din patrimoniul societății, pentru prejudicierea creditorilor.

Aşa cum a arătat, această viziune a legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat. În aceste condiții, pentru a se recupera creanțele fiscale pe care le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevăzut că măsurile asigurătorii să rămână valabile pe toată durata executării silite, ca o garanție pentru recuperarea creanței fiscală datorate.

Totuși, aceste măsuri sunt menținute în continuare, constituindu-se în garanția executării întru totul de către debitor a obligațiilor sale fiscale. În caz contrar, ar exista pericolul nerecuperării  creanţelor  la bugetul de stat şi s-ar demonstra o lipsă de diligenţă  atât a legiuitorului, cât şi a organelor de executare.

Intimata reclamantă ....... S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

 Prin Decizia civilă nr. .... Curtea de Apel Galați Secția Contencios administrativ și fiscal a respins recursul ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.

Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.

Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.

 Măsura asiguratorie contestată a avut la bază situația de fapt şi sumele stabilite prin decizia de impunere nr. ......./........2018 emisă de A.J.F.P. Galaţi.

Aşa cum a arătat şi în cererea de recurs, pârâta  a tras concluzia că  există pericolul ca reclamanta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul pe baza situației faptice constatată de către organele fiscale şi a împrejurării că obligațiile fiscale suplimentare au valoare considerabil mai mare decât cea declarată de către contribuabilă.

 Aceste constatări ale organelor fiscale, sunt contrazise până în prezent pe cale administrativă sau judiciară de către  reclamantă, care  prin  Sentinţa civilă nr. ...........2019, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. ....... şi rămasă definitivă a făcut dovada existenţei unei îndoieli serioase în privința legalității deciziei de impunere nr. ........2018 emisă de A.J.F.P. Galaţi, ce a condus şi la suspendarea executării acestui titlu de creanţă.

Astfel, în lipsa unor elemente de fapt suplimentare celor care au stat la baza emiterii titlului de creanţă,  concluzia trasă de către organele fiscale  în privința existenţei pericolului ca intimata reclamantă să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea nu poate fi acceptată de către instanţa de recurs.

Altfel spus, dacă însăși fapta ilicită este pusă la îndoială, pârâta ar fi trebuit să prezinte probe concrete, ceea ce nu a făcut nici în recurs, privind ,,pericolul” pe care îl prezintă debitoarea pentru colectare, mai ales că legiuitorul a definit măsura asiguratorie ca fiind una excepțională.

Or, identificarea la punctul de lucru al reclamantei a unor bunuri achiziționate de către aceasta si care sunt similare celor achiziționate de către persoane fizice cu ajutorul aceleiași legitimații de client, tine tot de situația de fapt ce a condus la stabilirea creanței fiscale şi nu  de pericolul pentru executarea acesteia.

Pentru aceste motive, Curtea îşi va însuşi concluziile judecătorului de fond  privind nelegalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii .......2018.

A accepta punctul de vedere al recurentei pârâte ar duce la concluzia ca oricărui debitor căruia i se impută un debit fiscal trebuie să i se aplice în mod obligatoriu şi o măsură asiguratorie, interpretare străină de voința legiuitorului național.

Domenii speta

Spete similare