Faliment -Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. Capacitate procesuală. Regulamentul (ue) 848/2015.

Domeniu – Faliment -Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. Capacitate procesuală. Regulamentul (UE) 848/2015.

Pârâta sucursală a unei societăţi cu sediul în străinătate nu are capacitatea procesuală de folosinţă de a dobândi calitatea de debitoare în cadrul unei proceduri de insolvenţă.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 526 A din 15.03.2018)

Prin sentinţa civilă nr.6683/20.11.2017, pronunţată în dosarul nr.38687/3/2017, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă a admis excepţia lipsei capacității de folosință a E C. P S.A. Grecia – Sucursala România şi a  respins cererea creditoarei D G R F P B în reprezentarea A F P S 2, în contradictoriu cu E C. P S.A. Grecia – Sucursala România ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că legislaţia romană prevede că sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică a societăţii comerciale (art.43 din Legea nr.31/1990), astfel încât nu beneficiază de un patrimoniu propriu, distinct de cel al societăţii mamă, care să poată fi supus procedurii insolvenţei separat de patrimoniul societăţii mamă. Prin urmare, toate datoriile înregistrate în urma activităţii comerciale desfăşurată de către E C. P S.A. Grecia – Sucursala România se transferă societăţii mamă din Turcia, care are personalitate juridică, patrimoniu şi este beneficiară a veniturilor realizate prin sucursala sa, fiind obligată să le achite.

Având în vedere că E C. P S.A. Grecia – Sucursala România este o sucursală a unei societăţi mamă cu sediul în Grecia, care are sediul principal situat pe teritoriul unui stat care este membru al Uniunii Europene, sunt incidente în cauza de faţă normele comunitare cu privire la insolvență.

Întrucât sucursala pârâtă nu are personalitate juridică aceasta nu are capacitate de folosință și deci nu poate participa în nume propriu la circuitul juridic și nu poate sta în judecată în nume propriu.

Faţă de cele ce preced, judecătorul sindic a admis excepţia lipsei capacității de folosință și a respins cererea creditorului ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat apel apelanta D G R F P B în reprezentarea A F P S 2 la data de 08.12.2017, înregistrat la data de 19.12.2017 sub nr.38687/3/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că deţine împotriva pârâtei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 843.465 lei, iar hotărârea atacată este nelegală faţă de dispoziţiile art.1889 alin.3 C.civ., conform cărora societatea dobândeşte personalitate juridică prin şi de la data înmatriculării în registrul comerţului, dacă prin lege nu se dispune altfel. Personalitatea juridică reprezintă aptitudinea unei persoane juridice de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii, încheind acte juridice în calitate de subiect de drept, prin reprezentanţii săi legal. Personalitatea juridică se dobândeşte de către o societate comercială prin înmatricularea la registrul comerţului şi se pierde prin radierea din acest registru. Or, pârâta este înregistrată în registrul comerţului, având atribuit număr de înregistrare şi cod unic de înregistrare. În plus, chiar pârâta a susţinut că a încheiat diverse contracte, astfel că avea personalitate juridică întrucât încheia acte juridice ce îşi produceau efectele, fiind astfel greşită soluţia în sensul că debitoarea nu ar avea personalitate juridică, că nu ar putea participa în nume propriu la circuitul juridic şi că nu poate sta în judecată în nume propriu.

În drept, sunt invocate prevederile art.466 și urm. C.pr.civ., Legea nr.85/2014.

Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.

Apelanta nu a depus înscrisuri noi în susţinerea cererii de apel.

Prin întâmpinarea depusă la data de 08.01.2018, intimata E C. P S.A. Grecia – Sucursala România a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că sunt relevante prevederile art.43 şi art.44 din Legea nr.31/1990, conform cărora societăţile comerciale străine pot înfiinţa în România, cu respectarea legii române, sucursale, care sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică şi nu beneficiază de un patrimoniu propriu distinct de cel al societăţii mamă, care să poată fi supus procedurii insolvenţei separat de patrimoniul societăţii mamă. Sucursala nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă datorită lipsei de personalitate juridică şi, implicit, de patrimoniu propriu, dat fiind specificul procedurii insolvenţei.

Neavând personalitate juridică proprie, nici patrimoniu şi fiind dependentă economic total de societatea mamă, sucursala nu poate face obiectul unei proceduri de insolvenţă, care are ca principiu maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor.

În drept, sunt invocate prevederile art.43 şi art.44 din Legea nr.31/1990.

Intimata nu a depus înscrisuri noi în apărare.

În ședința publică din data de 15.03.2018, Curtea a constatat că apelanta este decăzută din dreptul de a administra proba cu înscrisuri, conform art.470 alin.3 C.pr.civ., coroborat cu art.194 lit.e C.pr.civ., faţă de împrejurarea că nu a ataşat cererii de apel înscrisurile noi solicitate, şi a luat act că intimata nu a depus la dosar înscrisuri noi în apel şi nici nu a solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din faţa primei instanţe.

Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului şi de motivele invocate de apelanta D G R F P B în reprezentarea A F P S 2, Curtea constată că apelul declarat împotriva sentinţei civile nr.6683/20.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă, în dosarul nr.38687/3/2017, este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă apelată a fost respinsă pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, formulată de către creditoarea D G R F P B în reprezentarea A F P S 2 în contradictoriu cu debitoarea E C. P S.A. Grecia – Sucursala România, în temeiul Legii nr.85/2014, reţinându-se, în esenţă, că debitoarea este o sucursală, un dezmembrământ fără personalitate juridică şi fără patrimoniu propriu.

Curtea constată că hotărârea pronunţată de judecătorul sindic este legală şi temeinică, fiind conformă dispoziţiilor legale incidente şi probatoriului administrat.

Sub aspectul situaţiei de fapt, trebuie observat că niciuna dintre părţi nu a contestat faptul că intimata pârâtă E C. P S.A. Grecia – Sucursala România este sucursala societăţii E C. P S.A. Grecia şi că este lipsită de un patrimoniu propriu. Conform furnizării de informaţii nr.715657/03.11.2007 emise de către O R C T B (filele 111 – 118 din vol.II al dosarului de fond), societatea E C. P S.A. Grecia – Sucursala România este înmatriculată în registrul comerţului având sediul în mun.Bucureşti, str.V… nr…, bl…., sc…., et…., ap…., sector …, număr de înregistrare J40/…/…., cod unic de înregistrare ….., fiind o sucursală a societăţii mamă E C. P S.A. cu sediul în Grecia, A…, K…, km… A…. O…, … K...

Raportat la această situaţie de fapt, Curtea constată că este legală şi temeinică soluţia pronunţată de judecătorul sindic în sensul că pârâta sucursală nu are capacitatea procesuală de folosinţă de a dobândi calitatea de debitoare în cadrul unei proceduri de insolvenţă.

În conformitate cu art.3 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, procedura insolvenţei se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt definiţi la art.3 alin.2 din Codul civil, cu excepţia celor care exercită profesii liberale, precum şi a celor cu privire la care se prevăd dispoziţii speciale în ceea ce priveşte regimul insolvenţei lor. Potrivit art.5 pct.29 din lege, insolvenţa reprezintă acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile.

De asemenea, sunt relevante prevederile art.43 din Legea nr.31/1990 a societăţilor, conform cărora sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona. În temeiul art.44 din aceeaşi lege, societăţile străine pot înfiinţa în România, cu respectarea legii române, filiale, precum şi sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte sedii secundare, dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic.

Regulamentul (UE) nr.848/2015 al Parlamentului şi al Consiliului privind procedurile de insolvenţă dispune la art.3 parag.1 că deschiderea procedurii de insolvenţă este în competenţa „instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia se află centrul intereselor principale ale debitorului. Centrul intereselor principale este locul în care debitorul își administrează în mod obișnuit interesele și care este verificabil de către terți.” Art.34 din regulament se referă la procedurile secundare de insolvenţă, stabilindu-se că „în cazul în care procedura principală de insolvență a fost deschisă de o instanță dintr-un stat membru și recunoscută în alt stat membru, o instanță din acel alt stat membru care este competentă în temeiul articolului 3 alineatul 2 poate deschide proceduri secundare de insolvență în conformitate cu dispozițiile prevăzute în prezentul capitol. În cazul în care procedura principală de insolvență impune ca debitorul să fie insolvent, insolvența debitorului nu se reexaminează în statul membru în care poate fi deschisă o procedură secundară de insolvență. Efectele procedurii secundare de insolvență se limitează la activele debitorului situate pe teritoriul statului membru unde au fost deschise aceste proceduri”.

Din prevederile legale menţionate rezultă că, pornind de la specificul şi finalitatea procedurii insolvenţei, nu există posibilitatea ca împotriva unei sucursale să poată să fie deschisă o astfel de procedură, atât timp cât sucursala este un dezmembrământ al societăţii mamă, fără personalitate juridică şi, mai ales, fără un patrimoniu propriu care să poată fi valorificat în cadrul unei proceduri de insolvenţă. Cu alte cuvinte, verificarea stării de insolvenţă a patrimoniului debitoarei se poate face prin raportare la societatea mamă, deoarece aceasta este titulara unui patrimoniu, iar nu sucursala.

În schimb, potrivit regulamentului comunitar menţionat, există posibilitatea deschiderii unei proceduri de insolvenţă pe teritoriul României, însă aceasta poate fi solicitată numai în contradictoriu cu societatea mamă, persoană juridică greacă, şi în condiţiile stricte prevăzute de normele comunitare, în scopul valorificării eventualelor bunuri ale societăţii mamă existente pe teritoriul românesc.

Or, în cauza de faţă, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost introdusă împotriva societăţii sucursală, iar nu împotriva societăţii mamă, astfel că în mod just s-a stabilit că intimata pârâtă nu are folosinţa drepturilor procesuale în cadrul unei cereri întemeiate pe prevederile Legii nr.85/2014, lipsind condiţia esenţială a existenţei unui patrimoniu propriu care să poată fi supus valorificării în procedura colectivă a insolvenţei.

Motivele de apel sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac. Astfel, împrejurarea că apelanta se consideră creditoarea societăţii pârâte cu o creanţă certă, lichidă şi exigibilă nu este suficientă pentru admiterea cererii şi nu probează existenţa capacităţii de folosinţă a presupusei debitoare, fiind esenţial ca procedura de insolvenţă să poată fi deschisă în contradictoriu cu titulara patrimoniului supus valorificării.

De asemenea, indicarea prevederilor art.1889 C.civ. este lipsită de relevanţă, atât timp cât normele speciale cuprinse în art.43 şi art.44 din Legea nr.31/1990 stabilesc regimul juridic al unei sucursale deschise pe teritoriul României de către o societate persoană juridică străină.

Nici împrejurarea că intimata pârâtă este o societate înregistrată în registrul comerţului, având număr şi cod unic de înregistrare, nu reprezintă un argument în sensul existenţei capacităţii procesuale de folosinţă, atât timp cât îndeplinirea formalităţilor de înmatriculare a sucursalei nu conferă acesteia un patrimoniu propriu distinct de cel al societăţii mamă şi nici personalitate juridică.

Tot astfel, faptul că societatea intimată pârâtă este parte în raporturi juridice civile nu justifică folosinţa drepturilor procesuale, ci semnifică situaţia în care societatea mamă i-a acordat mandatul necesar pentru a dobândi drepturi şi a-şi asuma obligaţii în numele său, pe plan civil, pe teritoriul României, iar nu şi pe plan procesual civil.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta D G R F P B în reprezentarea A F P S 2 împotriva sentinţei civile nr.6683/20.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă, în dosarul nr.38687/3/2017, în contradictoriu cu intimata E C. P S.A. Grecia – Sucursala România.

Totodată, în temeiul art.453 C.pr.civ., instanţa a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Domenii speta

Spete similare