Executare silita prin poprire a institutiilor

DOSAR NR. /197/2017

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRAŞOV

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 11482

Şedinţa publică din data de 27.11.2017

Instanţa constituită din :

PREŞEDINTE – SSD

GREFIER – SAM

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea AJFP BV, în contradictoriu cu intimatul C.A, având ca obiect „contestație la executare”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.11.2017, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 27.11.2017, când a pronunţat următoarea hotărâre:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. de mai sus la data de 27.07.2017, contestatoarea AJFP BV, în contradictoriu cu intimatul C.A, a solicitat instanței:

-suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare, conform art. 719 alin. 4 CPC;

-anularea executării silite înseși ce face obiectul dosarului execuțional nr. X/2017 al BEJ Anca Ramona-Loredana, deschis la cererea creditorului-intimat, respectiv anularea somației de plată, a încheierii de încuviințare a executării silite, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită precum și a încheierii prin care organul de executare a calculat dobânda fiscală.

În motivare, în esență, a susținut că executarea silită este netemeinică și nelegală deoarece sunt incidente prevederile OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. În acest context, a apreciat că demararea executării silite s-a realizat cu nerespectarea legii, impunându-se suspendarea executării silite.

Pe fondul cauzei, a susținut că termenul de 1 zi stabilit prin somația emisă de executor este nelegal față de dispozițiile art. 2 OG nr. 22/2002, care prevăd un termen de grație de 6 luni pentru autoritățile publice în executarea debitelor. Așadar, a arătat că creanța pusă în executare cu nerespectarea termenului de grație nu este exigibilă, iar actele de executare sunt astfel lovite de nulitate.

În privința cheltuielilor de executare silită, a apreciat că onorariul stabilit la limita maximă admisă de lege este nejustificată față de activitatea prestată de executor.

În privința încheierii de stabilire a dobânzii fiscale nr. 1/06.07.2017, contestatoarea a arătat că accesoriile vor fi calculate de organul fiscal la expirarea celor 6 luni prevăzute de OG nr. 22/2002.

În drept, a invocat CPC și Ordinul MFP nr. 1899/2004.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Conform art. 7 din OG nr. 22/2002, contestația și cererea de suspendare a executării silite sunt scutite de la plata taxei de timbru și de la obligația consemnării cauțiunii.

Intimatul legal citat a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, în esență, a arătat că executarea silită respectă condițiile prevăzute de lege pentru demararea executării. Astfel, a apreciată că partea contestatoare nu a indicat în concret neregularitățile actelor de executare întocmite de executor.

În drept, a invocat art. 205-208 CPC.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat cererile și argumentele din cererea de chemare în judecată.

În motivare, în plus față de argumentele din cererea introductivă, a arătat că la data de 07.08.2017 a fost publicată în Monitorul Oficial, OUG nr. 52/2017 privind restituirea reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule. Astfel, conform art. 7 din acest act normativ, până la finele perioadei prevăzute de art. 1 alin.6, se suspendă de drept orice executare silită.

La data de 27.10.2017, contestatoarea a depus notă de ședință, prin care a solicitat includerea cheltuielilor privind copierea dosarului execuțional în cuantumul cheltuielilor de judecată ce vor fi suportate de intimat.

La termenul de judecată din data de 30.10.2017, instanța a pus în discuție incidența OUG nr. 52/2017 în cadrul executării ce face obiectul dosarului execuțional nr. X/2017. De asemenea, a pus în discuție cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare, fiind amânată pronunțarea pe acest aspect pentru data de 01.11.2017.

La data de 31.10.2017, intimatul a depus concluzii scrise cu privire la cerere de suspendare a executării silite.

Prin încheierea din data de 01.11.2017, pentru motivele reținute în aceasta, instanța a respins ca nefondată cererea contestatoarei de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentei contestații.

Sub aspect probatoriu, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către ambele părți.

Din dispoziția instanței, s-a atașat dosarul execuțional nr. X/2017 al BEJ Anca Ramona Loredana, contestatoarea făcând dovada achitării costului de copiere al dosarului execuțional (conform înscrisurilor de la fila 92-93).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin sentința civilă nr. Z/CA pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. YY/62/2015 (f. 3-5, dos.exec.), contestatoarea a fost obligată să plătească intimatului-creditor suma de 6.456 lei reprezentând timbru de mediu achitat precum și dobânda fiscală aferentă acestei sume, începând cu data de 07.11.2013 și până la data plății efective, respectiv suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. Y/R/16.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în același dosar, s-a respins recursul contestatoarei, sentința nr. Z/CA fiind menținută în întregime.

Prin cererea din data de 14.03.2017, înregistrată la BEJ Anca Ramona-Loredana (f.1, dos. exec.), intimatul-creditor a solicitat punerea în executare a sentinței anterior menționate, iar prin încheierea din data de 23.03.2017, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr.XX/197/2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheiere de îndreptare a erorii materiale din data de 19.05.2017 (f. 10; 13, dos. exec), s-a încuviințat executare silită împotriva contestatoarei-debitoare, pentru sumele menționate în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. Z/CA pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. YY/62/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. Y/R/16.02.2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în același dosar.

Prin încheierea din data de 06.07.2017, emisă de BEJ Anca Ramona-Loredana în dosarul execuțional nr. X/2017 (f. 15, dos.exec.), s-au stabilit cheltuieli de executare silită în sumă de 1.098,14 lei, constând în: 20 lei taxă de timbru; respectiv 1.078,14 lei onorariu executor judecătoresc.

Prin încheierea nr. 1/06.07.2017 ,emisă de BEJ Anca Ramona-Loredana în dosarul execuțional nr. X/2017 (f. 17, dos.exec.), s-au stabilit sumele ce constituie dobândă fiscală aferentă debitului principal datorat de debitoare, conform celor statuate în titlul executoriu.

La data de 06.07.2017, organul de executare a emis înștiințarea și somația de plată pe seama debitoarei, acestea împreună cu o copie a titlului executoriu, a încheierii de încuviințare a executării, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită fiind comunicate contestatoarei-debitoare la data de 14.07.2017 (conform dovezii de comunicare de la fila 21, dos. exec.).

Această stare de fapt rezultă din susținerile părților și din înscrisurile de la dosar.

În drept, cu titlu preliminar, instanța reține că, față de data introducerii cererii de executare silită sunt aplicabile prevederile noului Cod de procedură civilă, conform art. 3 din Legea nr. 76/2012.

Conform art. 715 alin.1 CPC: ”(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă; 2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit; 3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie”.

Sub un prim aspect, instanţa reţine că prezenta contestaţie la executarea silită însăși și împotriva actelor de executare, a fost formulată cu respectarea termenului legal de 15 zile instituit de dispozițiile legale anterior citate, având în vedere data comunicării primului act de executare și data introducerii contestației la executare.

Referitor la admisibilitatea contestației la executare, instanța reține că potrivit art. 713 alin.1 CPC, ”Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă”.

Astfel, în cauză , titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate fi cenzurat pe calea contestației la executare, dispozițiile instanței intrând în autoritatea de lucru judecat. În schimb, actele și formele de executare emise pe baza acestui titlu executoriu pot fi supuse controlului instanței, pe calea prezentei contestației la executare.

Pe fond, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 712-720 CPC, care reglementează contestația la executare. Contestatoarea a solicitat anularea executării silite însăși, precum și a tuturor actelor de executare silită din dosarul execuțional nr. X/2017 al BEJ Anca Ramona-Loredana, invocând următoarele critici:

1. Cu privire la incidenţa dispoziţiilor din OG nr. 22/2002, instanţa apreciază că susținerile contestatoarei referitoare la nerespectarea termenului de 6 luni, prevăzut de ordonanță, nu pot fi primite, pentru următoarele considerente:

 Potrivit art. 1 alin. 1 din OG nr. 22/2002: „Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.”

Conform art. 2 din OG nr. 22/2002: „daca executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligația de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie”.

Ca atare, regula generală constă în aceea că instituțiile publice trebuie să execute obligațiile în termenele prevăzute de lege sau în titlul executoriu, cu respectarea exigențelor impuse de regulile privind plata (art. 1469 – 1505 C.civ.)

Prin derogare de la aceste dispoziții, legiuitorul, ținând cont de particularitatea debitorului (instituție publică) și de bugetul din care urmează a se face plățile (bugetul de stat, lato sensu), a considerat necesară instituirea unor norme parțial derogatorii de la dreptului comun, având menirea de a eficientiza administrarea bugetului de stat și a păstra un echilibru între sarcinile generale ale statului și drepturile private ale creditorilor.

În acest sens, OG nr. 22/2002 a stabilit anumite situații de excepție, care pot aduce o temporizare a executării silite, însă contestatoarea nu poate invoca termenul de 6 luni în mod necondiționat, întrucât acesta nu îi este aplicabil prin simpla calitate de instituție publică pe care o are.

Așadar, din conținutul acestor norme legale se observă faptul că legiuitorul nu a instituit acest termen în mod automat, necondiționat, prevăzând anumite condiții în care acesta poate opera.

Prin urmare, pentru ca o instituție publică debitoare să poată beneficia de termenul legal de grație trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții, astfel: a) instituția publică să aibă calitatea de debitor; b) creditorul să dețină un titlu executoriu împotriva instituției publice; c) să existe în mod concret și efectiv împrejurări, neimputabile acesteia, de natură a pune instituția publică în imposibilitate de a-și executa obligațiile, constând în lipsa de fonduri; d) instituția publică să probeze efectuarea în mod concret și efectiv demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile.

Analizând actele de la dosar, instanța de executare reține faptul că partea contestatoare avea de executat o obligație constând în plata sumei de 6.456 lei, a dobânzii fiscale aferente acesteia și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, conform titlului executoriu. Ca urmare a neachitării voluntare a debitului, intimatul a demarat procedura execuțională prin emitere somației de către un executor judecătoresc competent.

Prin raportare la situația de fapt constată în prezenta cauză, instanța de executare constată că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de legiuitor pentru ca instituția publică (contestatoarea AJFP Brașov) să beneficieze de termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din OG nr. 22/2002.

Astfel, contestatoarea nu a făcut dovada lipsei de fonduri, respectiv nu a făcut dovada demersurilor concrete și efective pe care trebuia să le întreprindă pentru a-și îndeplini obligația de plată. De altfel, nici suma datorată de contestatoare nu are un cuantum exorbitant, care să poată conduce la ideea că executarea acestei obligații ar conduce la o afectare concretă și gravă a funcționării instituției publice.

Beneficiul termenului de graţie în favoarea instituţiilor publice este condiţionat de dovada neexecutării benevole a obligaţiei din cauza lipsei de fonduri, dar şi de dovada demersurilor făcute pentru obţinerea fondurilor necesare achitării obligaţiilor. Or, în cauză, deşi hotărârea judecătorească pusă în executare este executorie încă din luna februarie 2017, se constată că între acest moment şi până în prezent, nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, deși, potrivit titlului executoriu, creanța nu era afectată de un termen suspensiv.

În consecință, lipsă de lichidităţi învederata și nedovedita nu îl poate scuti pe debitor de executarea silită.

Simpla invocare a termenului de 6 luni pentru a refuza executarea obligației nu poate fi suficientă, întrucât art. 2 din OG nr. 22/2002 nu are menirea de a suplimenta, de drept, termenele de plată stabilite prin titlurile executorii sau prin alte dispoziții legale, ceea ce ar conduce la încălcarea drepturilor creditorului, acesta având un drept concret și efectiv, respectiv o perioadă în care trebuie să se bucure în mod efectiv de dreptul lor, pentru ca acesta să nu devină iluzoriu. Reclamantul are o creanţa suficient de bine determinată pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1, referitoare la dreptul de proprietate asupra unui ”bun” (cauzele Rafinăriile Greceşti Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Sandor si Virgil Ionescu c. României), iar întârzierea ori refuzul nejustificat de plată din partea contestatoarei poate constitui o atingere adusă dreptului de proprietate al creditorului-intimat, astfel cum este garantat și protejat de Convenţie. Or, statul are obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare, inclusiv de a stabili un arsenal juridic eficient creditorului, în vederea asigurării efectivității drepturilor sale.

Cu alte cuvinte, simpla invocare a termenului de 6 luni, calificat de contestatoare ca fiind unul de grație automat în favoarea autorităților publice, nu poate conferi caracter neexigibil creanței constatate prin titlul executoriu.

În privința somației, instanța constată că somația prevăzută de art. 2 din OG nr. 22/2002, de la care ar putea să curgă termenul de 6 luni, a fost emisă de BEJ Anca Ramona-Loredana, neexistând nici o prevedere legală care să limiteze termenul pe care organul de executare competent îl poate stabili în sarcina creditorului.

Procedura instituită de dispozițiile legale pre-citate instituie obligația ca cel care are calitatea de creditor al unei instituții publice să se adreseze  organului competent de executare,  cu solicitarea ca acesta să emită o somație, prin care să instituie în sarcina debitorului obligația de a proceda la îndeplinirea obligației ce a fost stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, aceasta fiind  singura modalitate legală la care face referire art. 2 din OG nr. 22/2002 , prin care organul de executare competent poate soma  instituția publică debitoare.

Primind somația trimisă de către organul de executare  competent, instituția publică debitoare trebuie să  aducă la cunoștință  executorul judecătoresc și creditorului împrejurarea la care acest text de lege face referire, respectiv, împrejurarea lipsei fondurilor necesare îndeplinirii obligației, împrejurare pe care este obligată să o dovedească, potrivit dispozițiilor art. 249 din CPC, cu solicitarea ca procedura execuțională să fie continuată numai după  expirarea termenului instituit de lege, or, partea intimată nu s-a conformat nici uneia dintre cerințele mai sus descrise. 

Pentru aceste motive, odată cu invocarea termenului de 6 luni contestatoarea, pentru a nu se leza drepturile certe, concrete și efective ale creditorului, trebuia să dovedească îndeplinirea condițiilor cumulative pentru a beneficia de termenul legal de grație prevăzut de art. 2 OG 22/2002; numai în acest fel păstrându-se un just echilibru între interesul privat constând în realizarea drepturilor creditorilor și interesul public constând în păstrarea unui flux patrimonial constant, cu asigurarea unui activ patrimonial minim al bugetului instituției publice, pentru asigurarea funcționării acesteia.

În speță, contestatoare nu a dovedit îndeplinirea condiții prevăzute de OG nr. 22/2002, motiv pentru care acest motiv de nelegalitate nu poate fi primit.

2. În privința actelor de executare emise în dosarul execuțional nr. X/2017, instanța reține că distinct de anularea executării silite însăși, ce face obiectul dosarului execuțional nr. X/2017 al BEJ Anca Ramona-Loredana, deschis la cererea creditorului-intimat, contestatoarea a solicitat anularea somației de plată, a încheierii de încuviințare a executării silite, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită precum și a încheierii prin care organul de executare a calculat dobânda fiscală.

2.1. Din dispozițiile art. 622 alin. 1 și 2 CPC, rezultă că temeiul demarării executării silite este refuzul nejustificat al debitorului de a-și îndeplini obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu.

Instanța reține că în cazul de față, în care se execută o hotărâre judecătorească, executarea silită reprezintă a doua fază a procesului civil, în care se realizează, prin constrângerea debitorului, cu concursul organelor de stat competente, executarea obligațiilor decurgând din titlul executoriu. Intimatul a respectat prevederile art. 664 alin.1 CPC, în sensul că a formulat cerere de executare silită la executorul judecătoresc competent.

Simpla manifestare, la nivel declarativ, prin contestația la executare, a dorinței de îndeplinire a obligațiilor pecuniare ce îi incumbă, nu poate fi reținută ca o expresie a unei voințe reale în acest sens, atâta timp cât nu a fost însoțită de acte concrete, cum ar fi plăți anterioare parțiale sau comunicarea demersurilor proprii ale debitoarei-contestatoare în vederea obținerii sumelor necesare plății datoriilor, acte care să fi fost realizate anterior demarării executării silite.

În concluzie, intimatul are o creanţă certă lichidă şi exigibilă în sensul oferit de art. 663 CPC, ce nu a fost executată voluntar, iar procedura execuțională demarată este justifică și legală: executarea silită a fost încuviinţat de o instanţă judecătorească competentă, debitorul a fost înştiinţat cu privire la declanşarea executării şi i s-a comunicat încheierea de încuviinţare a executării silite şi o copie după titlul executoriu, i s-a comunicat o somaţie potrivit art. 668 CPC, punându-i-se în vedere să se conformeze în termen de o zi titlului executoriu, au fost stabilite cheltuielile de executare conform cu art. 670 alin. 3 CPC, art. 39 din Legea nr. 188/2000, Ordinului ministrului de justiţie nr. 2550/C/2006.

2.2. Critica privind omisiunea intimatului de a formula o cerere de executare administrativă, prealabilă executării silite nu este fondată pentru următoarele considerente:

Analizând dispozițiile invocate de contestatoare din OG nr. 92/2003 și Ordinul  Ministrului Finanțelor Publice nr. 1899/2004, instanța reține că executarea de bună-voie a dispozițiilor unui titlu executoriu nu este condiționată de formularea unei cereri a creditorului către debitor. 

În ceea ce privește nerespectarea OMFP nr. 1899/2004, care instituie obligativitatea depunerii unei cereri de restituire la organul fiscal, instanța reține în primul rând că instituirea acestui mecanism este impus de formalitățile inerente legislației finanțelor publice în cadrul căreia orice cheltuială efectuată de către stat presupune o alocare bugetară cu o destinație precisă. Se reține că actul normativ indicat mai sus instituie un termen de 45 de zile de la data depunerii cererii.

În realitate, contestatoare invocă imunitatea de executare silită, susținând  în mod eronat  că  nu se poate reține obligația sa de a pune în executare de bunăvoie obligațiile stabilite prin hotărârea judecătorească ce constitui titlu executoriu, creditorul obligației fiind ținut să urmeze, în vederea recuperării creanțelor sale, procedura reglementată de Ordin.

Dispozițiile cuprinse în Cap I din OMFP nr. 1899/2004 menționat, prevăd că: “Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii şi înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competenţa de administrare a creanţelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal

(1) Cererea de restituire trebuie să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, respectiv în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire, să cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma şi natura creanţei solicitate a fi restituită, precum şi documentele necesare din care să rezulte că aceasta nu este datorată la buget.

 (2) Cererea de restituire va fi însoţită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă, precum şi de copii legalizate de pe hotărârile definitive şi irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicţionale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.”

Raportat la dispozițiile legale mai sus citate, instanța reține că, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a exprimat principiul conform căruia executarea unei hotărâri judecătoreşti este garanţia unui proces echitabil şi că punerea în executare a unei obligaţii ce incumbă statului sau agenţilor săi trebuie să se facă din oficiu. Curtea reaminteşte că dreptul la justiţie garantat de art. 6 protejează în egală măsură şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu poate rămâne fără efect în defavoarea unei părţi. Pe cale de consecinţă, dacă administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi. (Şandor c. României hot. din data de 24 martie 2005).

Or, potrivit art. 20 din Constituţia României, legile interne vor fi interpretate in conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care Romania este parte iar potrivit alin 2 din același articol „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”. 

Instituirea unei proceduri administrative precum cea anterior descrisă, sau chiar eșalonarea obligației de plată a Statului, nu sunt în sine incompatibile cu drepturile fundamentale ale creditorului, însă, în planul raportului juridic concret presupus de executarea silită analizată, va trebui cercetat în ce măsură limitările impuse legislativ sunt legale, au un scop legitim și sunt proporționale cu finalitatea urmărită.

Referitor la efectele neparcurgerii procedurii prevăzute de OMFP nr. 1899/2004, transpunând în speță standarde obligatorii impuse de jurisprudența convențională, instanța de reține că reglementarea acestei proceduri speciale (administrative) de restituire reprezintă un remediu acordat creditorului, în vedere recuperării mai facile a debitului, iar nicidecum o posibilitate de sustragere de la executarea voluntară a obligației de către debitoare.

Așa fiind, indiferent de existența unei proceduri administrative, contestatoarea avea obligația de a efectua de bună voie plata sumelor la care a fost obligată, ceea ce nu a făcut.

Dacă debitoarea-contestare ar fi ales executarea de bună-voie, ar fi procedat în consecință, conform art. 622 CPC, potrivit cărora obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună-voie.

Normele administrativ-fiscale cuprinse în OG nr. 92/2003 și în OMFP nr. 1899/2004 nu prevăd forma cererii sub sancţiunea validităţii, somaţia emisă de executorul judecătoresc reprezentând o adevărată cerere de restituire a sumei în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive. De altfel, nici după comunicarea somației prin care i s-a adus la cunoștință declanșarea acestei proceduri, debitoarea nu a procedat la executarea de îndată a dispozițiilor titlului executoriu, reprezentat de o hotărâre judecătorească, astfel că promovarea unui cereri înainte de începerea executării silite ar fi fost inutilă. 

De asemenea, deşi au trecut mai mult de 45 de zile de la data primirii somaţiei, organele fiscale nu au restituit sumele solicitate, sens în care, chiar prin propria conduită, demonstrează inutilitatea adresării cererii de restituire.

Instanța reține că, față de finalitatea acestei proceduri administrative de asigurare a indemnizării creditorilor statului într-un termen redus, singurele sume susceptibile de a fi puse în discuție de acest argument al contestatoarei sunt cheltuielile de executare.

Instanța apreciază disproporționată anularea tuturor actelor de executare, adică și a actelor privind valorificarea debitului principal, întrucât s-ar deturna finalitatea procedurii instituite de OMFP nr. 1899/2004, care este întocmai o metodă de realizare a drepturilor intimatului caracterizată de celeritate, termenul asumat de actul normativ fiind de 45 de zile.

Cu privire la cheltuielile de executare, se apreciază însă că acestea nu sunt invalidate automat prin nedepunerea unei cereri administrative prealabile.

În concret, astfel cum a reținut deja instanța, trebuie observat că deși somația de executare a fost comunicată la data de 14.07.2017, iar termenul de 45 de zile a expirat la data de 28.08.2017, din dosarul de executare și din înscrisurile depuse de către contestatoare nu reiese niciun demers al acesteia de achitarea a sumelor cuvenite creditorului.

Prin conduita sa, de neexecutare benevolă a obligației pe care o are față de creditor, contestatoarea se află în culpă, acesta fiind fundamentul stabilirii cheltuielilor de executare.

În acest sens, instanța de executare are în vedere și ideea de principiu ce decurge din hotărârea pronunțată în cauza Metaxas contra Greciei, a Curții Europene a Drepturilor Omului: „nu este oportun  să se ceara unei persoane, care a obținut o creanță contra statului în urma unei proceduri judiciare, să inițieze procedura executării pentru satisfacerea creanței sale”; iar ”dacă administrația nu execută hotărârea din proprie inițiativă iar reclamantul recurge la executarea silită, acest aspect poate fi reținut ca un fel de circumstanță agravantă”.

În consecință, invocarea bunei-credințe prin raportare la prevederile OG nr. 92/2003 sau a OMFP nr. 1899/2004, privind procedura administrativă prealabilă executării sumelor de bani prevăzute de hotărâri judecătorești, nu poate paraliza executarea silită pornită de creditor, deoarece debitoarea nu a făcut în nici un moment dovada că a încercat executarea benevolă a titlului executoriu, conform normelor din CPC. 

În concluzie, se constată că dacă s-ar da efect procedurii instituite prin OMFP nr. 1899/2004, anulându-se actele de executare, s-ar realiza o piedică de ordin formal dreptului creditorului de a își valorifica drepturile, în condițiile în care se constată din piesele dosarului că termenul de 45 de zile de la înaintarea somației a expirat fără ca debitul să fie achitat. În aceste condiții, rezultă temeinicia obligării contestatoarei și la plata cheltuielilor de executare întrucât aceasta a recurs la invocarea formală, declarativă a unui act normativ fără a dovedi că în concret a depus diligențele prevăzute de acest Ordin.

2.3. În ce priveşte solicitarea de anulare a încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită și a somației, instanţa reţine că în afara criticii aduse prin menţionarea aplicării în cauză a OG nr. 22/2002, critică deja înlăturată de instanţă, nu s-au adus alte critici şi, în consecinţă, va constata legalitatea acestor acte de executare.

2.4. În privința modului de calcul al dobânzii fiscale (prin încheiere nr. 1 din 06.07.2017 emisă de executor), instanța reține că potrivit titlului executoriu această creanță accesorie este datorată, începând cu data de 07.11.2013 și până la data plății efective.

Contestatoarea nu a invocat în mod concret critici privind cuantumul dobânzii aplicate sau modul în care sumele au fost stabilite de executorul judecătoresc, referindu-se doar la caracterul neexigibil al acestora.

Având în vedere prevederile art. 628 alin.2 CPC, care prevăd că ”în cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii”, instanța de executare conchide că încheiere nr. 1 din 06.07.2017, emisă de executor în dosarului execuțional nr. X/2017, prin care s-au stabilit sumele datorate de debitoare cu titlu de dobânzi fiscale nu este afectată de nici o cauză de nulitate.

2.5. În privința cheltuieli de executare silită, după cum s-a arătat deja, intimatul este îndreptățit să obțină de la contestatoare și cheltuielile de executare silită necesare, întrucât pasivitatea contestatoarei în plata de bună voie a debitului a ocazionat aceste cheltuieli.

Potrivit art. 670 alin.2 CPC:

”(1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.

(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligaţia de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum şi onorariul executorului judecătoresc şi, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusă de aceştia (…)

(3) Sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declanşării executării silite; 2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului în faza de executare silită; 4. onorariul expertului, al traducătorului şi al interpretului; 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită; 6. cheltuielile de transport;  7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.

(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privinţa acestor cheltuieli de executare nu este condiţionată de plata unei cauţiuni.”.

În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, suma stabilită cu acest titlu reprezintă o cheltuială ocazionată de efectuarea executării silite, iar față de dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006 modificat prin OMJ 1561/2012, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește.

În speță, se constată că executorul judecătoresc a stabilit onorariul cu respectarea Ordinului nr. 2550/C din 14.11.2006 privind aprobarea onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, suma fiind stabilită în limitele legale.

Instanța nu va interveni pentru a micșora cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime și maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecție adecvată debitorului. În concret, onorariul a fost corect calculat, acesta neputând fi disproporționat de mare față de munca depusă de executor, astfel cum a susținut contestatoarea, doar în considerarea calității de instituție de stat a acesteia, întrucât textul de lege menționat înlătură orice disproporție vădită.

În plus, în analiza caracterului proporțional al acestui onorariu, instanța are în vedere dispozițiile art. 55 alin.3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești adoptat la 05.02.2001, potrivit cărora ”la stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, precum și răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit”. Aplicând aceste criterii în speță, instanța reține că onorariul stabilit prin încheierea contestată este justificat, chiar dacă este stabilit în cuantumul maxim, deoarece acesta reflectă activitatea efectiv depusă de executor.

În ceea ce privește suma de 20 lei reprezentând taxă de timbru, instanța reține că aceasta este necesară și reală, fiind justificată printr-o dispoziție legală și o activitate de executare, iar contestatoarea nu a contestat-o.

Având în vedere că partea contestatoare nu a formulat alte critici privind încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, instanța  conchide că aceasta este legal emisă.

Prin urmare, având în vedere că intimatul-creditor deține o creanță certă, lichidă și exigibilă; termenul de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002 nu este incident, instanța constată că demararea actelor de executare din dosarul nr. X/2017 al BEJ Anca Ramona-Loredana nu sunt afectate de nici o cauză de nulitate. Această concluzie nu este contrazisă nici de intrarea în vigoarea a OUG nr. 52/2017, deoarece toate actele și formele de executare din dosarul execuțional au fost întocmite înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ. Astfel, orice cauză de încetare/suspendare a executării silite respectiv de nulitate a actelor de executare,  ce decurge din această ordonanță, nu poate avea efect retroactiv, cu privire la actele deja întocmite.

 3. Referitor la efectele OUG nr. 52/2017 în procedura execuțională demarată de creditorul-intimat, instanța reține următoarele:

După momentul sesizării instanței de executare cu prezenta contestație, implicit după emiterea ultimului act de executare în dosarul execuțional nr. X/2017, a fost publicată OUG nr. 52/2017 (în M. Of. nr. 644/07.08.2017) privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, prin care s-a reglementat o procedură administrativă pentru restituirea sumei respective, care a abrogat OUG nr. 9/2013 ce stabilise anterior o procedură specială de restituire a taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 8/2014, prin reglementarea unor termene de restituire eșalonată și condiționată a sumelor de bani achitate cu titlu de taxă de poluare.

Prin noua reglementare legală se stabilește în mod expres în art. 7 că începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, orice procedură de executare silită se suspendă de drept până la finele perioadei prevăzute la art. 1 alin. (6) lit. a) sau b), după caz.

Potrivit acestei noi reglementări legale, sumele datorate cu titlu de taxă de poluare în baza unei hotărâri judecătorești se restituie voluntar, într-un termen cert, în urma adresării unei cereri organului fiscal competent, fără alte formalități întrucât dacă contribuabilul nu anexează cererii documentul doveditor al plății, organul fiscal central efectuează verificarea existenței acestuia în baza de date deținută.

Astfel, conf. art. 3 alin.1, hotărârile judecătorești definitive care au ca obiect restituirea sumelor prevăzute la art. 1 alin. (1), pentru care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu au fost emise decizii de soluționare a cererii de restituire (…)se aduc la îndeplinire potrivit dispozițiilor stabilite de către instanța judecătorească, prevederile art. 1 alin. (1), (5) și (7)-(9) aplicându-se în mod corespunzător de către organul competent, prin decizie emisă de către acesta. Prin organ competent se înțelege organul fiscal central sau Administrația Fondului pentru Mediu, după caz.(1^1) Sumele stabilite prin hotărârile judecătorești prevăzute la alin. (1) se restituie de organele competente astfel: a) taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2018.

Potrivit Codului de procedură fiscală, art. 30 (1), pentru administrarea creanțelor fiscale și a altor creanțe datorate bugetelor prevăzute la art. 29 alin. (1) și (2), competența revine acelui organ fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F., stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului.

Noua reglementare în materie determina dezlegarea mai multor probleme de drept.

3.1. În primul rând, referitor la aplicarea în timp a normelor cuprinse de OUG nr. 52/2017, instanța nu poate primi susținerea intimatului privind inaplicabilitatea acestei ordonanțe, deoarece normele cuprinse în aceasta nu sunt veritabile norme procesual civile, în sensul art. 24 și 25 CPC; ci au un caracter mixt, preponderent fiscal, având aplicabilitate de la data intrării în vigoare a actului normativ. Un argument în acest sens este reprezentant de absenta normelor tranzitorii (care, spre pildă, existau în OUG nr. 8/2014), dar și de faptul că art. 7 din OUG nr. 52/2017 instituie un efect suspensiv tuturor executărilor silite, fără a distinge după cum acestea sunt sau nu începute.

Intervenția legislativă în cursul unei proceduri de executare a fost analizată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenţie nu poate avea drept consecinţă împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuţie a fondului acestei hotărâri – Immmobiliare Saffi c. Italiei, par.63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003  (concluzie reluată şi în alte cauze împotriva României, Sabin Popescu c. României, 2 martie 2004, Mihai Iulian Popescu c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, Abăluţă împotriva României, par. 33).

Prin urmare, o primă concluzie preliminară, este aceea că actele de executare întocmite înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanțe sunt valabile, iar intervenția legislativă nu poate avea ca efect împiedicarea punerii în executare a datoriei și, cu atât mai puțin, nu poate aduce atingere substanței dreptului statuat prin titlul executoriu.

Analizând dosarul de executare cu nr. X/2017, instanța constată că toate actele de executare au fost emise până în data de 07.08.2017, data publicării OUG nr. 52/2017 în Monitorul Oficial cu nr. 644, așa că, potrivit art. 701 alin.3 CPC, instanța le va constată ca fiind valabile, executarea neputând fi considerată lipsită de interes sau de obiect, ceea ce va determină respingerea ca neîntemeiat capătul de cerere ”contestație la executare” privind executarea silită însăși și împotriva actelor de executare luate individual.

3.2. În al doilea rând, conform art. 7 din OUG nr. 52/2017, toate executările silite sunt suspendate până la împlinirea termenelor prevăzute de art. 1 alin.6 din ordonanță.

Se pune astfel problema de a analiza aplicarea acestei prevederi legale în cauză, având în vedere că acest argument a fost adus de contestatoarea atât în cadrul cererii de suspendare a executării silite cât și pe fondul contestației la executare.

Prin prisma jurisprudenței CJUE în materia executării hotărârilor judecătorești prin care instituțiile statului sunt obligate la restituirea unei sume încasate nelegal, în contextul unor măsuri legislative de eșalonare pe 5 ani, instanța europeană a constatat încălcări ale dreptului european. Este adevărat că existența unei proceduri de eșalonare a sumelor achitate cu titlu de taxe de poluare, pentru care s-a dispus restituirea de către instanțele judecătorești, ca urmare a constatării neconformității acestora cu dreptul Uniunii Europene, contravine principiilor efectivității și echivalenței remediilor pentru încălcarea dreptului Uniunii Europene, reținându-se că intimatul-creditor are dreptul de a obține executarea silită de îndată și integrală a titlului executoriu în cauză, în temeiul principiilor efectivității și echivalenței dreptului European, precum și în vederea respectării dreptului la un proces echitabil. Totuși, în speță, cele reținute prin Cauza 288/2014 și Cauza 200/2014 nu mai sunt aplicabile.

Prin noua procedură de restituire voluntară a sumelor datorate cu titlu de taxă de poluare sunt respectate atât principiul echivalenței, cât și cel al efectivității remediilor pentru încălcarea dreptului uniunii, statuate în jurisprudența Curții.

Astfel, în Cauza 288/2014, se reținuse că principiul echivalenței trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să prevadă modalități procedurale mai puțin favorabile pentru acțiunile întemeiate pe o încălcare a dreptului Uniunii decât cele aplicabile acțiunilor similare întemeiate pe o încălcare a dreptului intern. Or, analizând în concret acest aspect, instanța reține că modalitatea procedurală de restituire reglementată prin OUG nr. 52/2017, în mod special pentru restituirea taxei de poluare, nu este mai puțin favorabilă decât cea aplicabilă acțiunilor similare întemeiate pe încălcarea dreptului intern, potrivit Codului de procedură fiscală fiind stabilită o procedură similară de restituire, la cerere, contribuabilului/plătitorului a oricărei sume plătită sau încasată fără a fi datorată.

De asemenea, în aceeași Cauză 288/2014, se reținuse de către Curte că cerința ca justițiabilul căruia i s-a recunoscut printr-o decizie judecătorească un drept la plata dobânzilor de întârziere aferente unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, să se adreseze autorității publice competente pentru a depune o cerere de rambursare, însoțită de documentele necesare nu pare în sine și în lipsa unui indiciu referitor, printre altele, la existența unor eventuale obstacole privind, de exemplu, costurile exorbitante ale unei astfel de proceduri, să facă executarea unui asemenea titlu excesiv de dificilă. Or, astfel cum am constatat deja, potrivit noii proceduri creditorul trebuie doar să adreseze organului fiscal central competent o cerere de rambursare, chiar neînsoțită de documente doveditoare, fără alte costuri suplimentare.

În ceea ce privește celelalte considerente din Cauza 288/2014, potrivit cărora principiul efectivității se opune unei proceduri care are drept consecință menținerea situației de nelegalitate în loc de a o îndrepta în cel mai scurt timp, instanța constată că, pe de o parte, termenul stabilit pentru rambursarea sumelor plătite nedatorat are un caracter rezonabil, potrivit art. 3 alin.1 1 din OUG nr. 52/2017 stabilindu-se un  termen de restituire de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2018. De asemenea, termenele stabilite de art. 1 alin.6 din ordonanță sunt previzibile, neputând genera o insecuritate pentru creditor asemenea reglementărilor anterioare care au eșalonat pe mai mulți ani executarea.

Pe de altă parte, rambursarea sumelor datorate nu mai depinde de disponibilitatea fondurilor încasate în temeiul unei taxe de autovehicule, prin ordonanța de urgență stabilindu-se în art. 4 alin.1 că restituirea sumelor (…) se realizează din bugetul de stat sau din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu, în funcție de bugetul în care s-au făcut venit sumele încasate, în contul bancar indicat de solicitant în cererea sa de restituire.

Cele două argumente de mai sus converg în sensul că noul sistem de rambursare nu îl mai plasează pe justițiabil în situația de incertitudine prelungită la care făcea referire Curtea cu ocazia analizei efectelor sistemului de rambursare anterior instituit prin OUG nr. 9/2013.

Şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat, prin Decizia din 4 septembrie 2012 în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României (Decizia cu privire la Cererea nr. 57.265/08 introdusă de Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 17 octombrie 2012), asupra compatibilităţii cu prevederile Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a soluției legislative având ca obiect modalitatea de plată eşalonată (instituită în aceea cauză, prin OUG nr. 71/2009).

Astfel, Curtea a recunoscut o ampla marjă de apreciere a legiuitorului naţional de a se pronunţa atât asupra unor probleme de interes public ce necesită reglementare, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a actului, putând fi primite argumente precum circumstanţele economice şi financiare concrete existente la momentul adoptării acestei reglementări.

Cu toate acestea, consolidând o jurisprudență constantă și bogată în acest sens (Șandor c. României; Ruxandra Trading contra României (2007); Saggio c. Italiei (2001); Bourdov c. Rusiei (2002)), Curtea a subliniat că plata eşalonată (sau amânată) a sumelor datorate creditorului trebuie să fie rezonabilă și să nu afecteze substanța dreptului.

Măsura temporizării executării silite prevăzută de art. 7 din OUG nr. 52/2017, respectă standardul convențional impus de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Realizând un examen propriu de convenționalitate asupra normei legale analizate, instanța de executare reține că măsură analizată reprezintă o ingerință în dreptul creditorului la un proces echitabil, sub aspectul executorialității hotărârii judecătorești definitive ce constituie titlu executoriu și o limitare temporară a dreptului de proprietate.

Cu toate acestea, limitarea este prevăzută de lege (art. 7 din OUG nr. 52/2017), are un scop legitim (acela al unificării practicilor administrativ-fiscale de restituire a sumelor de bani percepute nelegal de instituțiile statului privind taxa de poluare sau formele ei ulterioare; dar și al punerii în acord a cadrului normativ intern cu deciziile CJUE în cauzele C-586/14 Budișan, pronunțată în materia OUG nr. 9/2013; C-288/14, Ciup și C-200/14, Câmpean, acest din urmă deziderat fiind menționat chiar în preambulul OUG nr. 52/2017) și este proporțională cu scopul urmărită (având în vedere, în principal, termenul cert stabilit pentru restituirea voluntară, inexistența unor formalități excesive sau birocratice, obligațiile pozitive impuse organului competent să efectueze plata, inclusiv sub aspectul necondiționării restituirea de existența disponibilului bănesc).

În privința cerinței ca ingerința să fie prevăzută de lege, instanța reține că art. 7 este o normă accesibilă și previzibilă, ce nu poate fi înlăturată de la aplicare decât prin răsturnarea prezumției de constituționalitate, fapt ce revine în competența exclusivă a instanței de control constituțional.

În privința proporționalității, în cauza de față, instanța mai are în vedere că hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu a rămas definitivă în luna februarie a acestui an, astfel încât, de principiu, până la expirarea termenelor prevăzute de art. 1 alin.6 din ordonanță, nu se poate depăși termenul rezonabil al procedurii de executare (fiind respectată astfel soluția de principiu din cauza Şandor c. României hot. din data de 24 martie 2005, CEDO).

Concluzia proporționalității este întărită de împrejurarea că partea creditoare va beneficia de dobânda fiscală aferentă debitului principal nerestituit (acesta fiind un ”bun” în sensul art. 1 Protocol nr. 1 la Convenție), OUG nr. 52/2017 neavând dispoziții incompatibile sau contrare sub acest aspect. Dimpotrivă, chiar dacă în titlul executoriu nu era prevăzut dreptul la dobânzi al creditorului, instanța apreciază că dispozițiile legale noi conferă creditorului mai multe drepturi decât ar rezulta din executarea silită începută în baza titlului executoriu și deci aplicarea acesteia îi este mai favorabilă, potrivit art. 3 alin.1 din actul normativ, hotărârile judecătorești definitive pentru restituirea sumelor ce fac obiectul ordonanței aducându-se la îndeplinire potrivit dispozițiilor stabilite de instanța judecătorească, cu aplicarea și a prevederilor referitoare la acordarea de dobânzi la cerere.

Nu în ultimul rând, dispozițiile legale cuprinse în OUG nr. 52/2017, nu împiedică justițiabilul ca, în cazul în care autoritatea publică competentă nu își îndeplinește obligațiile în termenul asumat, să procedeze la executarea silită sau să continue executarea silită deja începută, potrivit art. 7 din OUG 52/2017 procedurile de executare silită doar suspendându-se de drept până la finele perioadei stabilite pentru rambursarea voluntară.

Rezultă, așadar, că noul sistem de rambursare incident în cauză respectă atât principiul echivalenței, cât și principiul efectivității, potrivit jurisprudenței constante a CJUE și, intervenind în timpul executării silite, are ca efect suspendarea temporară a acesteia, pentru a se da posibilitate autorității publice competente să efectueze o plată benevolă a sumelor datorate.

Având în vedere dispozițiile art. 700 și 701 CPC privind amânarea respectiv suspendarea executării silite, și analizând coroborat toate dispozițiile de lege menționate mai sus, instanța constată că potrivit Codului de procedură civilă, atunci când în lege se prevede că suspendarea executării silite se suspendă de drept, instanța va lua act de suspendare.

În ceea ce privește efectele acesteia, toate actele rămân în ființă, cu excepția situațiilor în care legea prevede în mod expres vreo derogare de la această lege.

Dispozițiile OUG nr. 52/2017 nu prevăd situații tranzitorii ori derogatorii, motiv pentru care instanța de executare va da eficiență prevederii cuprinse în art. 701 alin.3 CPC conform căreia ”pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanța de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor și conturilor bancare, rămân în ființă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel”.

Astfel, doar în măsura în care creditorul va continua executarea silită, actele și formele de executare ulterioare pot face obiectul unei alte contestații la executare și, eventual, se poate constata nulitatea acestora prin raportare la efectul suspensiv al OUG nr. 52/2017, sau al altor prevederi legale incidente.

Totodată, doar cheltuielile de executare pentru astfel de acte de executare, ulterioare intrării în vigoare a OUG nr. 52/2017, ar putea fi înlăturate pe motiv că partea debitoare își poate îndeplini benevol obligația până la finele termenelor prevăzute de art. 1 alin. 6 din ordonanță; iar nu cele stabilite pentru acte întocmite anterior intrării în vigoare a acestei noii legi, astfel cum este cazul în speță. În acest din urmă caz, astfel cum a arătat deja instanța, culpa (în executare) a debitoarei există și nu poate fi înlăturată în raport de susținerile invocate pe calea prezentei contestații la executare. Cu alte cuvinte, ar contraveni principiului securității juridice și al egalității de arme în procesul civil (înțeles ca fază de judecată și fază de executare a hotărârii judecătorești definitive), ca partea creditoare să suporte cheltuielile avansate executorului judecătoresc, pentru urmărirea unei obligații de plată existente în sarcina părții adverse, în condițiile în care actele de executare ce justifică respective cheltuieli sunt constatate ca fiind legale.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 701 CPC, instanța va admite în parte contestația la executare și va constata intervenită suspendarea de drept a executării silite din dosarul execuțional nr. X/2017, în baza art. 7 din OUG nr. 52/2017.

De asemenea, în temeiul art. 712 și 720 CPC, instanța va respinge în rest ca neîntemeiată contestația la executare împotriva executării silite însăși și împotriva actelor de executare individuale emise în dosarul execuțional nr. X/2017 al BEJ Anca Ramona-Loredana.

În privința cheltuielilor de judecată, solicitate de ambele părți, instanța reține că intimatul nu a dovedit cuantumul acestora, motiv pentru care va respinge cererea acestuia ca neîntemeiată. De asemenea, în temeiul art. 453 alin.2 CPC, față de soluția pronunțată, instanța reține că suma achitată de contestatoare cu titlu de cost copiere dosar execuțional, nu se datorează culpei procesuale a intimatului, motiv pentru care aceasta nu va fi pusă în sarcina acestuia. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea AJFP BV în contradictoriu cu intimatul C.A și, în consecință:

Constată că a intervenit suspendarea de drept a executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. X/2017 al BEJ Anca Ramona-Loredana, în temeiul art. 7 din OUG nr. 52/2017, până la împlinirea termenului prevăzut de art. 1 alin.6, lit. b) din același act normativ.

Respinge în rest, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea AJFP BV, în contradictoriu cu intimatul C.A, vizând executarea silită însăși și actele de executare individuale emise în dosarul execuțional nr. X/2017 al BEJ Anca Ramona-Loredana.

Respinge ca neîntemeiate cererile contestatoarei respectiv a intimatului, privind cheltuielile de judecată.

Executorie potrivit art. 651 alin. 4 CPC.

În temeiul art. 720 alin. 4 CPC, prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, BEJ Anca Ramona-Loredana, după rămânerea definitivă.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Brașov.

Pronunţată în condiţiile art. 396 alin.2 CPC, azi, 27.11.2017.

PREȘEDINTE, GREFIER,

SSD SAM

RED./TEHNORED./jud. S.S.D.

27.11.2017

Domenii speta

Spete similare