Reconstituire drept de proprietate

Deliberând asupra apelurilor de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X/07.02.2017, pronunţată în dosarul civil nr. X/184/2016, Judecătoria Balş a admis cererea formulată de reclamantul SP V, în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală B şi Comisia judeţeană O de aplicare a Legilor fondului funciar.

A obligat pârâtele să-i reconstituie reclamantului, în calitate de moştenitor al defunctului P C, dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 2,47 ha teren împădurit, situat pe raza comunei B, judeţul O.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Bals sub nr. X/184/2016 din 06.12.2016, reclamantul SP V a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală B pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si Comisia Judeteana O pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, să le oblige la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2,47 ha teren împădurit, situat pe raza comunei B, judeţul O, teren ce i-a aparţinut autorului său, P C.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că defunctul P C a fost bunicul său, care a deţinut în comuna B, judeţul O, înainte de anul 1950, suprafaţa de 20,80 ha teren.

Începând cu anul 1991, reclamantul a solicitat comisiei locale reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafaţă de teren, iniţial pentru suprafaţa de 10 ha, aşa cum era limita prevăzută de Legea 18/1991, continuând cu Legea 169/1997 şi Legea 1/2000, findu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2,12 ha teren arabil.

În anul 2005 a solicitat din nou reconstituirea dreptului de proprietate, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 13,41 ha teren arabil, cu motivarea că pentru diferenţa de teren nu a putut face dovada dreptului de proprietate, deşi a arătat că bunicul său a fost victima confiscărilor abuzive ale fostului regim totalitar instaurat după anul 1948 în România, bunicul reclamantului fiind înregistrat în categoria aşa numiţilor “chiaburi” din satele României.

În acest sens arată că bunicul său a fost condamnat de fostul Tribunal Militar Craiova la şase ani închisoare corecţională şi la confiscarea totală a averii.

Confiscarea totală a averii bunicului său a fost desăvârşită la data de 25.03.1957, când a avut loc inventarierea bunurilor bunicului său şi trecerea acestora în proprietatea statului român.

Reclamantul a arătat că s-a adresat CNSAS – Direcţia arhiva centrală pentru a obţine dosarul de condamnat politic al bunicului său, P C, în toamna anului 2016. A obţinut dovada nr.X, care face dovada certă a situaţiei materiale şi sociale a bunicului său şi din care rezultă că acesta deţinea la data de 21.01.1956 suprafaţa de teren de 15,88 ha, din care 13,41 ha teren arabil.

În drept s-au invocat dispoziţiile art.1 şi 3 din Legea nr.165/2013.

La cererea de chemare în judecată, reclamantul a ataşat, în copie,: cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamant la data de 13.09.2005, copie - extras din Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din comuna B, plasa Balş, judeţul Romanaţi, întocmit conform Recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948, Dovada nr.X din data de 21.01.1956, proces verbal de inventariere din data de 25.03.1957, sentinţa nr.X/08.08.1956 pronunţată de Tribunalul Militar Craiova în dosar nr.X/1956, sentinţa civilă nr.X/20.04.2006 pronunţată de Judecătoria Balş în dosar nr.X/C/2006, certificat de deces P C, T.P. nr.X/11.03.2008, T.P. nr.X/09.12.2003, T.P. nr.X/13.03.2008, T.P. nr.X/2/24.11.1994.

La data de 20.01.2017 pârâta comisia locală a depus 3 cereri de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de reclamant, repectiv la data de 13.09.2005, la data de 31.03.1998 şi la data de 09.03.1991.

La data de 13.01.2017 pârâta comisia locală a depus întâmpinare, prin care a arătat că în baza actelor depuse la momentele la care s-au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctului bunic P C, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate şi i s-au întocmit titluri de proprietate pentru suprafaţa de 13,41 ha.

Pentru diferenţa de suprafaţă solicitată de 2,47 ha, până la momentul depunerii cererii de chemare în judecată nu se depuseseră acte doveditoare, petentul intrând în posesia unor astfel de acte ulterior. În această situaţie, nu este culpa pârâtei pentru neîntocmirea actelor premergătoare emiterii unui titlu de proprietate cu privire la această suprafaţă de teren. Pârâta nu a fost în posesia actelor eliberate de CNSAS, din care rezultă calitatea de deţinut politic a autorului petentului, motiv pentru care nu a putut efectua procedurile necesare emiterii titlului de proprietate pentru această diferenţă de teren, de 2,47 ha teren pădure.

Ca urmare, pârâta solicită instanţei să dispună în consecinţă.

În drept, sunt incidente dispoziţiile din Legea nr.165/2013.

În conformitate cu dispoziţiile art.1 din lege, imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură. Potrivit art.2, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.

Analizând întreg materialul probatoriu existent în cauză şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, instanţa de fond a constatat că cererea formulată de reclamant este întemeiată şi se înscrie în registrul hotărârii-pilot pronunţate de CEDO în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Legea nr.165/2013 fiind rezultatul pronunţării de către Curte a acestei hotărâri.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că începând cu anul 1991, reclamantul a solicitat comisiei locale reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafaţă de teren, iniţial pentru suprafaţa de 10 ha, aşa cum era limita prevăzută de Legea 18/1991, continuând cu Legea 169/1997 şi Legea 1/2000, findu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2,12 ha teren arabil. În anul 2005 a solicitat din nou reconstituirea dreptului de proprietate, fiindu-i reconstituit în total dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 13,41 ha teren arabil.

S-a mai reţinut că bunicul reclamantului, defunctul P C, a fost condamnat de fostul Tribunal Militar Craiova la şase ani închisoare corecţională şi la confiscarea totală a averii, aşa cum rezultă din sentinţa nr. X/08.08.1956 pronunţată de Tribunalul Militar Craiova în dosar nr.X/1956. Confiscarea totală a averii bunicului său a fost desăvârşită la data de 25.03.1957, când a avut loc inventarierea bunurilor bunicului său şi trecerea acestora în proprietatea statului român, astfel cum rezultă din procesul verbal de inventariere din data de 25.03.1957.

Reclamantul s-a adresat CNSAS – Direcţia arhiva centrală pentru a obţine dosarul de condamnat politic al bunicului său, P C, în toamna anului 2016. A obţinut dovada nr. X, care face dovada certă a situaţiei materiale şi sociale a bunicului său şi din care rezultă că acesta deţinea la data de 21.01.1956 suprafaţa de teren de 15,88 ha, din care 13,41 ha teren arabil.

Aşa cum rezultă în mod evident din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, dar şi din poziţia pârâtei comisia locală B, exprimată prin întâmpinare, bunicul reclamantului a fost proprietarul suprafeţei de teren de 15,88 ha, din care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 13,41 ha, impedimentul pentru care nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate şi asupra terenului în suprafaţă de 2,47 ha teren împădurit, fiind lipsa documentelor, mai exact, imposibilitatea de a avea acces la dosarului bunicului său, condamnat politic. Aceste documente au fost obţinute de reclamant de la CNSAS – Direcţia arhiva centrală, în toamna anului 2016, odată cu dosarul bunicului său, de condamnat politic. Prin dovada nr.X, reclamantul face dovada certă a situaţiei materiale şi sociale a bunicului său şi a faptului că acesta deţinea la data de 21.01.1956 suprafaţa de teren de 15,88 ha, din care 13,41 ha teren arabil.

În aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că reclamantul este persoană îndreptăţită în sensul art.3 din Legea nr.165/2013, chiar dacă cererea sa a fost soluţionată parţial până la data intrării în vigoare a prezentei legi, atâta timp cât face dovada dreptului de proprietate a bunicului său asupra terenului confiscat, pârâta comisia locală recunoscând implicit că numai lipsa documentelor depuse la instanţă a determinat nereconstituirea dreptului de proprietate şi asupra diferenţei de teren de 2,47 ha. Instanţa de fond a arătat că ar fi o sarcină exorbitantă şi nedreaptă pentru reclamant să fie obligat să urmeze din nou calea administrativă cu toate etapele sale, cale pe care a parcurs-o deja, fără succes în ceea ce priveşte suprafaţa de 2,47 ha, încercările de recuperare a bunurilor confiscate abuziv debutând în anul 1991. Aceasta este practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în virtutea respectării dreptului la un proces echitabil, garantat de art.6.1. - orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil.

Având în vedere situaţia de fapt, precum şi dispoziţiile legale incidente, instanţa de fond a constatat că cererea reclamantului, de reconstituire a dreptului de proprietate şi cu privire la suprafaţa de teren de 2,47 ha, confiscat abuziv, este întemeiată.

Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apel apelantele pârâte Comisia Judeţeană O pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar şi Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar B.

În apelul său, apelanta Comisia judeţeană O critică sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei şi respingerea cererii formulată de reclamant ca inadmisibilă.

Arată că instanţa de fond nu a verificat calitatea procesuală a reclamantului, întrucât de pe urma autorului P C au fost eliberate mai multe titluri de proprietate, în care uneori reclamantul figurează alături de alţi moştenitori, iar în altele ca unic beneficiar, impunându-se a se veridica în ce calitate revendică diferenţa de teren de pe urma defunctului în cauză.

Se mai susţine că instanţa de fond nu a cercetat corespunzător fondul cauzei, altfel ar fi constatat că nu a fost urmată procedura administrativă de reconstituire a unui drept de proprietate.

Arată că, pentru diferența de 2,47 ha, teren forestier, reclamantul nu a formulat cerere de reconstituire, ci s-a adresat direct instanţei de judecată, care, deşi reţine că reclamantul nu s-a mai adresat primăriei, reconstituie dreptul de proprietate pentru acest teren.

Menţionează apelanta că temeiul legal în baza căruia se reconstituie un drept de proprietate este Legea nr. 18/1991, republicată (art. 8-12) şi HG nr. 890/2005 (art. 27), iar nu Legea nr. 165/2013, care are ca obiect inventarierea terenurilor la nivel de unitate administrativ-teritorială.

La rândul său, apelanta Comisia locală B critică sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi respingerea cererii formulată de reclamant.

Arată apelanta că a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate de pe urma bunicului său în conformitate cu înscrisurile depuse la acel moment de solicitant, nefiind depuse înscrisurile depuse odată cu cererea de chemare în judecată, obţinute ulterior de la CNSAS.

Se mai arată că pe raza localităţii B nu există teren împădurit disponibil.

Prin întâmpinarea formulată la data de 20.04.2017, intimata Comisia locală B a solicitat admiterea apelului declarat de apelanta Comisia judeţeană O, arătând că cele susţinute în apel concordă cu apărarea intimatei din apelul său.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la înscrisurile de la dosar, tribunalul constată că apelurile sunt fondate, având în vedere următoarele considerente:

Instanţa de fond a apreciat în mod nelegal că pretenţia formulată de reclamant se circumscrie dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Şi aceasta întrucât domeniul de aplicare al legii în cauză este în mod clar determinat prin dispoziţiile art. 4, potrivit cu care „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Ori, din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată se desprinde concluzia soluţionării solicitării privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce ar fi aparţinut defunctului P C, bunicul reclamantului, anterior apariţiei Legii nr. 165/2013.

În acest sens, tribunalul reţine că reclamantul precizează în mod expres că, urmare a cererilor formulate sub imperiul legii fondului funciar, comisia locală B a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru suprafaţa de 13,41 ha, din totalul suprafeţelor solicitate, cu argumentul că nu se face dovada dreptului de proprietate al antecesorului său.

În aceste condiţii, nu se pune problema unei cereri nesoluţionate, astfel cum prevede art. 4 din Legea nr. 165/2013, pentru că nu se poate interpreta că o cerere nesoluţionată semnifică doar o cerere care nu a fost validată, ci, în mod evident, şi o cerere respinsă reprezintă o cerere soluţionată.

Ceea ce a omis în mod nejustificat instanţa de fond este sentinţa civilă nr. X/20.04.2006, pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr. X/C/2006, depusă chiar de reclamant, din care rezultă că, nemulţumit de Hotărârea nr. X/20.06.2016, prin care i se respinsese solicitarea formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 pentru diferenţele de 6,90 ha teren agricol şi 1,X ha pădure, reclamantul a solicitat anularea acestei dispoziţii şi obligarea comisiei judeţene să-i reconstituie dreptul de proprietate pentru aceste terenuri.

Este drept că demersul său judiciar a fost respins întrucât reclamantul nu a reuşit să facă dovada circulaţiei juridice a terenului pentru perioada de după anul 1941 şi până la colectivizare, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii evocate anterior.

Însă, împrejurarea că reclamantul a intrat ulterior în posesia unor înscrisuri, despre care susţine că justifică îndreptăţirea sa la reconstituire, nu deschide acestuia calea unui nou demers judiciar, întemeiat de data aceasta pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013, în lipsa îndeplinirii condiţiilor referitoare la sfera de aplicare a legii, în raport şi de definiţiile conţinute la art. 3 din lege, ci acesta avea la îndemână calea revizuirii, cu respectarea termenelor de exercitare a acestei din urmă căi de atac extraordinare.

Nu se poate reţine nici argumentul instanţei de fond, în sensul că pretenţia reclamantului trebuie analizată prin prisma jurisprudenței recente a Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire la cele statuate în hotărârea pilot "Atanasiu și alții contra României", atât timp cât în speţă nu se pune problema, astfel cum s-a arătat supra, refuzului autorităţilor de a răspunde solicitării reclamantului.

Stabilirea, prin hotărârea pilot Atanasiu, a obligației Statului de creare a unui mecanism adecvat pentru plata despăgubirilor, care să garanteze efectiv drepturile prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, prin amendarea mecanismului de restituire în vigoare și instituirea de proceduri simplificate și eficiente (paragraf X), semnifică validarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea fondului funciar, inclusiv acordarea de despăgubiri în situația imposibilităţii reconstituirii.

Astfel fiind, în mod cert pretenţia reclamantului privind reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma bunicului său, trebuia să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, procedură administrativă obligatorie pentru persoanele îndreptăţite la stabilirea dreptului de proprietate.

O soluţie contrară, aşa cum este dorită de recurent, ar însemna acceptarea unui tratament juridic inegal cu privire la aceeaşi categorie de persoane care s-au adresat justiţiei, urmând procedura specială impusă de legile retrocedării proprietăţilor, cum de altfel s-a statuat şi în practica instanţei supreme.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul va admite apelurile declarate de apelantele pârâte şi va schimba sentinţa, respingând cererea reclamantului ca inadmisibilă.

Data publicarii pe portal:09.10.2017

Domenii speta

Spete similare