Minori şi familie, ordonanţă preşedinţială

( Tribunalul Mehedinţi – d.c.130/A/MF/24.08.2017)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la data de 26.06.2017 sub nr. 6649/225/2017, reclamanta C.A. a chemat în judecată pe pârâtul P.R.R., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să dispună ca autoritatea părintească asupra minorei P.A.M., născută la data de 29.04.2011, sa fie exercitată în exclusivitate de către reclamantă, stabilirea domiciliului minorei la reclamantă, precum şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei.

În motivarea în fapt a cererii a arătat că a întreţinut relaţii de concubinaj cu pârâtul în perioada 2010-2013, iar din relaţia lor a rezultat minora P.A.M., născută la data de 29.04.2011, iar viaţa de familie a decurs, în general, normal, datorită eforturilor reclamantei.

De la începutul relaţiei au avut probleme întrucât locuiau în casa părinţilor pârâtului, iar comportamentul său faţă de reclamantă a fost totdeauna neadecvat. După naşterea minorei, întrucât cheltuielile erau mai mari, o lăsa pe minoră în grija tatălui său şi muncea cu ziua pe la oameni prin sat pentru a suplimenta veniturile familiei, însă pârâtul se comporta urât cu aceasta, ţipa la ea, o certa, o bătea întrucât era preocupat cu porumbeii si cu prietenii săi, iar minora îi încurca întrucât era destul de mică, avea nevoie de atenţie mai sporită.

A precizat reclamanta că în anul 2013, într-o seară când s-a întors acasă de la muncă, a observat ca minora era arsă la mână, iar urmare a certurilor izbucnite i-a recunoscut că a ars-o cu lingura încinsă la mână pentru ca nu a fost cuminte. Acest comportament agresiv l-a avut atât faţă de reclamantă, cât şi faţă de minora.

Văzând acest comportament şi, în special când pârâtul i-a mărturisit ca a ars la mână minora, reclamanta a decis să-l părăsească, întrucât viaţa le era pusă în pericol şi a decis să plece la domiciliul părinţilor săi unde aveau condiţii bune de locuit, fiind ajutate şi sprijinite de aceştia, minora a frecventat cursurile grădiniţei, iar anul acesta a terminat clasa 0 obţinând rezultate bune la învăţătură.

De la momentul despărţirii pârâtul nu a căutat-o decât de două ori pe minoră şi a venit cu câteva dulciuri, nu i-a achitat niciodată pensie de întreţinere şi nici nu a contribuit cu ceva la creşterea şi educarea minorei.

Urmare a comportamentului necorespunzător al pârâtului care nu este un exemplu bun pentru minoră, reclamanta a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată în exclusivitate de către ea, având în vedere ca reclamanta si părinţii săi doresc să se ocupe de creşterea si educarea minorei, asigurându-i cele necesare traiului în timp ce pârâtul este total dezinteresat.

Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin 3) Legea 272/2004 privind protecţia si promovarea drepturilor copilului, a considerat reclamanta că stabilirea domiciliului minorei la mamă este în interesul său, întrucât are condiţii corespunzătoare de creştere si educare, fiind ajutată şi de părinţii săi.

A mai arătat reclamanta că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale întrucât aceasta hotărâre priveşte măsuri provizorii respectiv până la soluţionarea fondului, aceste masuri fiind privitoare la un minor.

A precizat că a formulat acţiune pe calea dreptului comun, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. Severin, dar din cauza faptului că această hotărâre se va pronunţa mult mai târziu, a solicitat să-i fie admisa această ordonanţă, fiind îndeplinite condiţiile art. 997 C.proc.civ..

În drept a invocat disp. art. 997-999 C. procedură civilă Legea 272/2004.

În dovedire a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, ancheta socială si proba testimonială cu martorii C.A. şi  m.M.M..

A ataşat cererii de chemare în judecată, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, certificatul de naştere seria NJ nr. 828933 şi cartea de identitate a reclamantei.

Cererea a fost timbrată cu 100 lei potrivit O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (chitanţa seria MH nr. 16796 depusă la fila 8 dosar).

La data de 30.06.2017, pârâtul a depus întâmpinare (filele 15-16), prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.

A invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, întrucât cererea reclamantei nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 907 C.pr. cjv., respectiv cea a urgenţei, întrucât reclamanta nu dovedeşte de ce solicitările sale ar constitui un caz grabnic, care ar fi dreptul acesteia care s-ar păgubi prin întârziere, sau care ar fi paguba iminentă care nu s-ar repara decât prin pronunţarea unei hotărâri în regim de urgenţă asupra tuturor solicitărilor acesteia.

Astfel, a arătat că este evident faptul că urgenţa exercitării în exclusivitate de către reclamantă a autorităţii părinteşti asupra minorei P.A.M., stabilirea domiciliului minorei la reclamanta şi obligarea la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei, nu se impune întrucât de la data părăsirii domiciliul reclamantei împreună cu minora şi până în prezent minora s-a aflat numai la aceasta, neexistând nici o clipă pericolul de a fi luata de către pârât în mod ilegal, minora fiind doar vizitată de pârât în scopul de a avea legături personale cu aceasta şi de a contribui la întreţinerea sa.

De asemenea, a arătat că nu este îndeplinită nici condiţia vremelniciei, întrucât reclamanta nu precizează perioada pentru care solicită aceste măsuri, nici de ce aceste masuri ar fi necesare vremelnic, fiind evident că ar fi vorba de situaţia rezolvării litigiului pe fond, aspect interzis de disp. art.997 alin.5 C.proc.civ.

A mai arătat pârâtul că motivele pe care reclamanta le invocă prin cererea de chemare în judecata, sunt total neadevărate, iar motivul real pentru care solicită aceste măsuri în regim de urgenţă este acela că intenţionează să plece cu minora în străinătate, aspect cu care pârâtul nu a fost de acord, întrucât nu are nici o garanţie că minora ar avea condiţii bune de trai împreună cu reclamanta într-o ţară străină, în condiţiile în care aceasta nu a făcut nici o dovadă cu privire la mijloacele de trai şi condiţiile locuit în ţara respectivă.

În drept a invocat dispoziţiile art. 205 şi urm. C.proc.civ.

În dovedire a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei şi proba testimonială.

Sub aspectul materialului probator, instanţa a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba cu interogatoriul reclamantei (fila 27) şi proba testimonială cu martorii (fila 28), I.D. (fila 29) şi R.N. (fila 30).

Analizând prezenta cerere de chemare în judecată, în raport de probele administrate în cauză şi văzând dispoziţiile legale incidente, prin sentinţa civilă nr.1656/19.07.2017 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a respins cererea reclamantei, reţinând următoarele:

Prin acțiunea de față, reclamanta Cimpoeşu Anamaria a chemat în judecată pe pârâtul P.R.R., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să dispună ca autoritatea părintească asupra minorei P.A.M., născută la data de 29.04.2011, sa fie exercitată în exclusivitate de către reclamantă, stabilirea domiciliului minorei la reclamantă, precum şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei.

Aşadar, instanţa a verificat doar îndeplinirea exigenţelor legale privind ordonanţa preşedinţială.

Potrivit art. 997 Noul C.proc.civ., instanţa va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Ordonanţa preşedinţială este, aşadar, o acţiune civilă cu trăsături aparte, întrunind atât condiţiile generale de admisibilitate a unei acţiuni civile obişnuite, cât şi anumite condiţii speciale, ce o caracterizează, respectiv urgenţa, nerezolvarea fondului cauzei şi vremelnicia măsurii ordonate.

De principiu, atât din textul legal incident ( art. 997 din Noul Codul de procedură civilă), cât şi din jurisprudenţă, ordonanţa preşedinţială nu va fi admisă decât dacă îndeplineşte cumulativ cele trei condiţii imperative, ale urgenţei, neprejudecării fondului şi vremelniciei măsurii solicitate.

Prin caracterul vremelnic al ordonanţei trebuie înţeles că pe calea acestei proceduri speciale pot fi luate doar măsuri temporare, provizorii, limitate în timp până la soluţionarea în fond a litigiului, chiar dacă în hotărârea pronunţată nu se face nici o menţiune în acest sens, existând posibilitatea ca măsurile luate pe calea ordonanţei preşedinţiale să rămână definitive, dacă părţile nu mai urmează calea dreptului comun.

Pentru a verifica dacă o cerere îndeplineşte condiţia de admisibilitate a vremelniciei, trebuie examinată aptitudinea măsurii luate de a fi temporară. Rezultă deci, că se analizează in abstracto îndeplinirea acestei condiţii, instanţa urmând a respinge ca inadmisibilă cererea dacă măsura este de natură să soluţioneze în mod definitiv raporturile dintre părţi, fiindu-i imposibil să anticipeze în concret dacă măsura provizorie solicitată urmează să devină definitivă prin neintroducerea unei acţiuni de drept comun.

Mai mult, deşi art. 997 C.proc.civ. nu menţionează în mod expres condiţia nerezolvării litigiului în fond, în practica anterioară s-a apreciat că reprezintă o condiţie esenţială, ce decurge din caracterul vremelnic al măsurii ce urmează a fi dispusă, cât şi din prevederea legală conform căreia ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când există judecată asupra fondului.

Cerinţa presupune aşadar ca instanţa, atunci când soluţionează o cerere de ordonanţă preşedinţială, să nu intre în cercetarea fondului dreptului, ci doar să verifice de partea cui se află aparenţa dreptului, astfel că se poate trage concluzia că neprejudecarea fondului se suprapune cu condiţia vremelniciei.

În speţă, instanţa a reţinut că reclamanta C.A. a chemat în judecată pe pârâtul P.R.R., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să dispună ca autoritatea părintească asupra minorei P.A.M., născută la data de 29.04.2011, sa fie exercitată în exclusivitate de către reclamantă, stabilirea domiciliului minorei la reclamantă, precum şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv din declaraţiile martorilor, instanţa a reţinut că după despărţirea în fapt a părţilor, minora a locuit în permanenţă în mediul familial al reclamantei, împreună cu aceasta şi bunici materni, iar pârâtul a vizitat-o pe minoră ocazional.

La domiciliul reclamantei, minora este bine îngrijită şi există condiţii pentru a i se asigura un climat adecvat şi o dezvoltare sănătoasă.

Prin urmare, având în vedere aspectele reţinute de instanţă, precum şi vârsta minorei de 6 ani, s-a apreciat că aceasta poate sta, până la soluţionarea litigiului de drept comun ce formează obiectul dosarului nr.6443/225/2017, la mama sa.

Reclamanta a făcut dovada caracterului vremelnic al măsurii ce se solicită a fi dispusă în cauză, arătând că solicită exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră  şi stabilirea locuinţei acesteia, până la soluţionarea dosarului nr. 6443/225/2017, privind soluţionarea pe fond a aceloraşi aspecte.

Însă, în cauza de faţă, nu s-a făcut în nici un fel, dovada urgenţei cerută de lege.

Astfel, în ceea ce priveşte condiţia urgenţei, deşi legea nu dă o definiţie a noţiunii de „urgenţă”, art. 996 Cod procedură civilă stabileşte situaţiile după care instanţele judecătoreşti trebuie să aprecieze existenţa sa, în sensul că exista urgenţă ori de cate ori păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea unei piedici ivite în cursul unei executări nu se pot realiza în mod eficace pe calea acţiunii de drept comun.

Ordonanţa preşedinţială poate să fie folosită pentru luarea unor măsuri provizorii nu numai „în cazuri  grabnice” dar şi în cele trei situaţii enumerate în art. 996 alin. 1 C.pr.civilă, precum şi în alte cazuri  din codul civil şi legi speciale expres stipulate de legiuitor, când urgenţa este prezumată.

Deşi reclamanta a invocat urgenţa, instanţa a constatat că, în raport de probele administrate, urgenţa nu a fost justificată.

Fără a prejudeca fondul cauzei, instanţa a reţinut că motivarea reclamantei nu a fost de natură să justifice urgenţa luării măsurii stabilirii domiciliului minorei, precum şi exercitarea în exclusivitate a  autorităţii părinteşti, motiv pentru care a respins cererea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Arată că, prin cererea de chemare în judecată în prezenta cauza a solicitat instanţei de fond încuviinţarea probatoriului, respectiv proba cu înscrisuri, anchete psihosociale şi proba testimoniala cu martori, la termenul din data de 05.07.2017 instanţa a încuviinţat doar proba cu înscrisuri şi proba testimoniala cu martori, respingând proba cu anchete psihosociale considerând-o neutilă soluţionării cauzei.

In motivarea sa instanţa de fond a respins cererea de chemare in judecata motivând faptul ca în speţa de fata nu s-a făcut dovada urgentei cerute de lege, astfel in ceea ce priveşte condiţia urgentei, deși legea nu da o definiţie noţiunii de „urgenta", art.996 CPC stabileşte situaţiile după care instanţele judecătoreşti trebuie sa aprecieze existenta sa, în sensul că există urgenţă ori de câte ori păstrarea unui drept, unei cauze iminente sau înlăturarea unei piedici ivite in cursul unei executări nu se poate realiza în mod eficace pe calea acţiunii de drept comun.

Ordonanţa președințială poate fi folosită pentru luarea unor masuri provizorii nu numai în cazuri „grabnice", dar şi în cele trei situaţii enumerate in art.996 alin.1 CPC, precum şi in alte cazuri din codul civil si legi speciale expres stipulate de legiuitor, când urgenţa este prezumată, instanţa in mod greşit reţine ca reclamanta deși invocă urgenţa, din probele administrate nu rezulta aceasta urgenta.

Apreciază că instanţa de fond în mod greşit a respins proba cu anchete psihosociale întrucât in cauzele cu minori această probă este absolut obligatorie, iar aşa cum rezulta din probele administrate in cauza minora locuieşte împreuna cu mama sa si părinţii acesteia, reclamanta fiind cea care contribuie din punct de vedere financiar la creşterea si educarea acesteia paratul vizitând-o ocazional si necontribuind aproape cu nimic la creşterea si educarea acesteia, consideră că pârâtul trebuie obligat la plata pensiei de întreținere potrivit dispoziţiilor legale, până la soluţionarea fondului, în acest sens sunt şi dispoziţiile art.920 coroborat cu art 997 si urm. CPC.

Art.920 C.Pr.civ. stipulează in mod expres „ Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului prin ordonanţa președințiala, masuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii si la stabilirea locuinței familiei"

Potrivit literaturii de specialitate care statuează ca deși calea procedurala este ordonanţa președințiala, atunci când obiectul acesteia intra in categoria cererilor prevăzute de art.920 C.Pr.Civ., instanţa trebuie sa verifice doar îndeplinirea a doua condiţii de admisibilitate si anume: vremelnicia si neprejudecarea fondului.

Aceasta, deoarece din interpretarea textului legal, condiţia urgentei este prezumata de legiuitor in aceasta materie. De altfel s-a reţinut ca aceste masuri pot fi luate pe cale de ordonanţa președințiala, pentru că aşa prevede legea, fără a fi necesară justificarea vreunei urgenţe din partea celui care solicita. Pe de alta parte, având caracterul vremelnic, ele nu sunt de natură să prejudicieze fondul, care rezolvă prin hotărârea finală sub toate aspectele solicitate.

A doua precizare este ca așa cum rezulta din textul de lege, aceste masuri pot fi luate pe cale de ordonanţa președințiala si in condiţii derogatorii de la dreptul comun. Aceasta spre deosebire de dreptul comun ( unde cererea de ordonanţa președințiala nu este condiţionata de existenta asupra fondului, condiţia vremelniciei putând fi dovedita si altfel), norma speciala impune ca procesul de fond sa fie declanşat. Trebuie avut in vedere faptul ca, indiferent de calea urmata, toate masurile luate pe cale de ordonanţa președințiala cu privire la stabilirea domiciliului copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii sunt valabile numai pana la soluţionarea fondului.

Cu toate acestea instanţa de fond motivează faptul ca nu este îndeplinita condiţia urgenţei ca si condiţie de admisibilitate prevăzuta de art.997 CPC, neconstatând in cauza existenta vreunei împrejurări excepţionale care sa justifice urgenta luării măsurii vremelnice, provizorii.

Motivul promovării prezentei cereri de chemare in judecata de către reclamanta pe calea ordonanţei președințiale, nu poate constitui o urgenta întrucât părinţii sunt reprezentanţii legali ai copiilor minori, astfel ca oricare dintre ei poate întreprinde demersuri in vederea obţinerii alocaţiei complementare. Așa cum rezulta si din probele administrate in fata instanţei de fond reclamanta este cea care contribuie financiar la creşterea si educarea minorei, aceasta lucrând temporar in străinătate, iar o astfel de hotărâre este necesara in vederea sesizării autorităţilor când mama părăseşte ţară şi lasă minora în grija bunicilor materni.

Învederează şi faptul că de când aceasta a părăsit pârâtul doar el este cel care încasează alocaţia minorei si niciodată nu a trimis banii pentru a fi folosiţi la creşterea si educarea acesteia, așa cum a arătat si la interogatoriu, o astfel de hotărâre este necesară în faţa mai multor autorităţi ale statului întrucât pârâtul refuza să-şi dea acordul sau să împuternicească reclamanta printr-o procura atunci când are nevoie de acordul său, această solicitare fiind făcută de şcoală şi primărie.

Consideră că prin respingerea acestei cereri de chemare in judecata nu se are in vedere interesul superior al copilului, care este prejudiciat urmare a faptului ca mama nu poate incasa alocaţia de stat (aceasta fiind încasata de parat), alocaţia complementara, nu beneficiază de pensie de întreţinere întrucât pârâtul nu a achitat niciodată pensie si mai mult decât atât nu pot rezolva problemele legate de învățătura minorei, așa cum a arătat si in fata instanţei de fond aceasta acţiune a fost solicitata de autorităţile statului, cu toate ca a formulat o astfel de cerere si pe calea dreptului comun pana la soluţionarea acesteia, perioada este foarte îndelungata si nu poate întreprinde operaţiuni juridice privitoare la minora.

Având in vedere aceste aspecte solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei 1656/19.07.2017 pronunţata de Judecătoria Dr Tr Severin, iar rejudecând pe fond admiterea acţiunii așa cum a fost formulata.

Intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Prin sentinţa civilă nr.1656/ 19.07.2017, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei cu motivarea că, din probele administrate în cauză, nu se justifică urgenţa luării măsurilor solicitate.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta a formulat apel , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Arată faptul că reclamanta, prin motivele de apel, nu face altceva decât să reia aceleaşi motive pe care le-a invocat şi în faţa instanţei de fond, motive pe care instanţa în mod corect le-a apreciat ca neîntemeiate. De asemenea, arată că instanţa de fond în mod corect, temeinic şi legal a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile imperative prevăzute de lege pentru a fi admisă o cerere de ordonanţă preşedinţială.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului şi susţinerile părţilor rezultă că apelanta reclamantă a întreţinut relaţii de concubinaj cu pârâtul în perioada 2010-2013, iar din relaţia lor a rezultat minora P.A.M., născută la data de 29.04.2011. Din anul 2013 reclamanta nu mai locuieşte împreună cu pârâtul, mutându-se cu minora la domiciliul părinţilor săi unde se află şi în prezent.

Conform certificatului de grefă eliberat de Judecătoria Dr. Tr. Severin rezultă că reclamanta a formulat o acţiune cu acelaşi obiect ca şi prezenta pe calea dreptului comun, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. Severin.

Prin cererea de apel se critică hotărârea primei instanţe sub aspectul faptului că aceasta nu a luat în considerare şi dispoziţiile art. 920 C.Pr.Civ., din a căror interpretare rezultă că una dintre  condiţiile de admisibilitate a ordonanţei, respectiv urgenţa este prezumata de legiuitor in aceasta materie,  instanţa trebuind sa verifice doar îndeplinirea celorlalte doua condiţii de admisibilitate si anume: vremelnicia si neprejudecarea fondului.

Critica nu este fondată. Astfel, art. 920 din Titul I intitulat „ Procedura divorţului”, prevăd că, pe tot timpul procesului, instanţa poate lua, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.

Din interpretarea coroborată a textelor legale, respectiv art. 997 şi art. 920 C.proc.civ., rezultă într-adevăr că, deşi calea procedurală aleasă este ordonanţa preşedinţială, atunci când obiectul acesteia intră în categoria cererilor prevăzute la art. 920, instanţa trebuie să verifice doar îndeplinirea cumulativă a două condiţii de admisibilitate : vremelnicia şi neprejudecarea fondului, deoarece condiţia urgenţei este prezumată de legiuitor în această materie.

Însă, dispoziţiile art. 920 au ca ipoteză existenţa unui proces de divorţ între părţi, premisă ce nu există în speţa de faţă, astfel că în mod corect s-au reţinut şi aplicat în primă instanţă doar dispoziţiile legale ce reglementează condiţiile speciale de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, condiţii ce trebuie dovedite de reclamant.

De asemenea, tribunalul reţine că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a lipsei caracterului urgent al măsurilor solicitate. Din probele administrate la fond rezultă că părţile nu mai locuiesc împreună din anul 2013, deci de 4 ani, în toată această perioadă reclamanta şi minora locuind la domiciliul bunicilor materni unde se află şi în prezent, fără ca pârâtul să tulbure în vreun fel această stare de fapt.

Motivele invocate de reclamantă pentru formularea ordonanţei fie nu reclamă urgenţă faţă de perioada mare de timp în care aceasta a avut posibilitatea să reglementeze legal situaţia minorei sub aspectul locuinţei şi al plăţii pensiei de întreţinere, fie îşi găsesc rezolvare prin alte demersuri judiciare puse de lege la îndemâna acesteia, demersuri de care aceasta nu a uzat.

De exemplu, deşi invocă că pârâtul este cel care ridică alocaţia de stat pentru copil, aceasta situaţie durează încă din anul 2011, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar şi deci nu se poate susţine că ar exista vreo urgenţă, iar pe de altă parte prin prezenta cerere de ordonanţă nu s-a solicitat instanţei nici o măsură vremelnică privind încasarea de către mamă a alocaţiei de stat pentru copii. În acelaşi sens, dacă există neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea îndatoririlor părinteşti -  pretinsul refuz al pârâtului de a-şi da acordul ( sau de a semna cererea) pentru înscrierea minorei la şcoală ca expresie a autorităţii părinteşti, acestea se rezolvă de instanţa de tutelă conform art. 486 C.civ..

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 480 C.proc.civ., va fi respins apelul formulat de apelanta-reclamantă C.A. împotriva sentinţei civile nr.1656/19.07.2017 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare