Litigii Curtea de Conturi - Legea nr. 94/1992 – Anulare acte administrative emise de Curtea de Conturi în activitatea de control şi în activitatea jurisdicţională

Sentinţă civilă 248/CA din 24.02.2016


Instanţa deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin acţiunea de contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr. de mai sus, reclamanta STAŢIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE AGRICOLĂ A, în contradictoriu cu pârâta B, solicită anularea Încheierii nr. 25/25.05.2015 cu consecinţa admiterii în tot a  contestaţiei şi anularea în parte a Deciziei nr. 15/04.03.2015, cu privire la măsurile dispuse faţă de constatările de la punctele 2, 5, 6 şi anularea în parte a Raportului de control din data de 15.12.2014, faţă de constatările privind punctele 1, 3, 4 din acesta.

În motivare reclamanta arată că prin Raportul de audit financiar, încheiat la data de 13.02.2015, ca urmare a verificării activităţii desfăşurate, în urma acţiunii de control efectuate de auditorii publici externi, au fost constatate şi apreciate ca abateri de la legislaţia în vigoare, următoarele:

- Neurmărirea şi neîncasarea la bugetul instituţiei publice a veniturilor proprii rezultate din facturarea către salariaţi a contravalorii laptelui acordat pentru fiecare zi lucrată la Baza Experimentală Animală din cadrul SCDA A, regăsită la pct.2 din Decizia nr.15/04.03.2015;

- Efectuarea de plăţi în sumă de 6.114,52 lei din bugetul instituţiei publice SCDA A pentru activităţi care nu au legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative de înfiinţare, regăsită la pct.5 din Decizia nr.15/04.03.2015;

- Efectuarea de plăţi din bugetul SCDA A în sumă de 4.355 lei, reprezentând cheltuieli materiale neprevăzute de legislaţia în vigoare, ca urmare a decontării contravalorii transportului de la domiciliu la locul de muncă al salariaţilor unităţii, regăsită la pct.6 din Decizia nr.15/04.03.2015;

Prin încheierea nr.25/2015 a fost admisă contestaţia sub aspectul nelegalităţii măsurilor dispuse la pct.7 din Decizia nr.15/2015, motiv pentru care, faţă de criticile de nelegalitate invocate prin contestaţie, nu se regăseşte în acţiune solicitarea de anulare a actului administrativ fiscal faţă de măsurile dispuse în contextul constatărilor de abatere de la legalitate şi regularitate la acest punct.

Măsurile contestate sunt cele de la punctele 2, 5, 6 din Decizia nr.l5/04.03.2015, respectiv:

I. Faţă de măsurile dispuse cu privire la constatările de la punctul 2, respectiv:

- suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale în vigoare în ceea ce priveşte modul eronat de reţinere a contravalorii laptelui vândut către salariaţi;

- înregistrarea în evidenţa contabilă a entităţii, a sumelor de încasat de la salariaţi reprezentând contravaloarea laptelui facturat si neîncasat;

- regularizarea cu bugetul de stat a sumelor plătite în plus ca şi contribuţii şi impozite în sumă de 8.896 lei;

- luarea tuturor măsurilor pentru încasarea sumei de 11.541 lei în conformitate cu prevederile legale.

S-a considerat nerespectarea următoarelor norme:

- art. 14 alin.1, 2 si art.22 alin.2 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.

B, în aplicarea măsurii dispuse, a valorificat următoarele constatări:

În anul 2014, SCDA A a vândut către angajaţii acesteia, cantitatea de 3,306 litri de lapte la preţul de vânzare aprobat de către consiliu de administraţie "(în medie de 1.33 lei/litru) ", fără a recupera în totalitate contravaloarea acestuia în sumă de 5.444 lei.

Astfel, s-a reţinut faptul că, pentru fiecare zi lucrată la Baza experimentală Animală, pentru toţi cei 18 angajaţii direct productivi, au fost emise facturi fiscale lunare prin care s-a facturat contravaloarea laptelui pe întreaga bază.

Abaterea legislativă a fost apreciată faţă de modul în care s-a dispus recuperarea contravalorii laptelui de la angajaţi, respectiv faţă de faptul că, reţinerea pe statul de plată a contravalorii laptelui s-a efectuat prin adăugarea la salariul brut contravaloarea laptelui facturat inclusiv TVA, iar ulterior, după calcularea contribuţiilor aferente datorate bugetului de stat, din venitul net realizat, s-a scăzut aceeaşi valoare a laptelui (inclusiv TVA).

Apreciindu-se că, contravaloarea laptelui facturat către angajaţi, nu este un venit de natură salarială, acesta nu trebuia adăugat la salariul brut realizat ci, contravaloarea acestuia, inclusiv TVA, trebuia recuperat din venitul net realizat de către fiecare salariat în parte.

Procedându-se la recuperarea sumelor prin adăugarea contravalorii laptelui la salariul brut realizat concomitent cu scăderea aceleaşi contravalori din salariul net realizat, au fost majorate nejustificat contribuţiile aferente bugetului de stat şi impozitului pe venit aferent, cu suma de 6 lei, reţinându-se astfel nejustificat doar suma de 6 lei/lună faţă de 20 lei/lună cât s-a stabilit şi facturat.

Faţă de modul eronat de recuperare a contravalorii laptelui a fost adus un prejudiciu în valoare de 20 lei/lună compusă din: 14 lei/lună reprezentând contravaloarea produsului nerecuperat, la care se adaugă 6 lei/lună ca reprezentând obligaţiile aferente, respectiv contribuţii angajat şi impozit, plătite în plus la bugetul de stat.

Pentru cei 18 angajaţi ai Bazei Experimentale Animale faţă de care reclamanta a achitat, ulterior, calculat şi reţinut în mod eronat contravaloarea laptelui pe întreg anul 2014, în contextul în care a fost recuperată de la angajaţi doar suma de 1.636 lei faţă de 5.444 lei şi au fost generate cheltuieli reprezentând contribuţii aferente bugetului de stat în cuantum de 3.073 lei, a fost creată o pagubă în bugetul instituţiei în cuantum de 6.881 lei compus astfel:

- 3.808 lei reprezentând contravaloarea laptelui nerecuperat;

- 3.073 lei ca reprezentând obligaţii aferente, plătite în plus la bugetul de stat (contribuţii, impozit).

Aspecte de nelegalitate:

Întreaga problematică juridică porneşte de la modul de interpretare a raportului juridic generat de acordarea ele către angajator a cantităţii de 1 litru lapte/zi/angajat, respectiv dacă acest demers este un act de comerţ sau un beneficiu salarial.

Instituţia publică a acordat fiecărui angajat, pentru fiecare zi lucrată, l litru de lapte, care ulterior a fost facturat către angajaţi prin emiterea unei singure facturi lunare pentru toţi angajaţii direct productivi, cu o valoare totală a laptelui pe întreaga bază.

Prin Statul de plată se face distincţia modului de compunere a drepturilor salariate cuvenite angajaţilor, distingându-se salariul brut realizat la care se adaugă sporul de lapte şi astfel baza de impozitare este consecinţa salariului brut realizat + spor lapte.

În realitate, aşa cum afirmă şi B, laptele acordat nu este un venit de natură salarială şi nu trebuie adăugat la salariul brut realizat, dar, pe de altă parte, în condiţiile în care, prin expertiza la locul de muncă nr.39/04.02.2015 a Direcţiei de Sănătate Publică …, s-a determinat nevoia acordării alimentaţiei de protecţie conform legislaţiei în vigoare personalului care îşi desfăşoară activitatea în acele condiţii specifice, măsura dispusă se prezintă ca fiind una nelegală.

Arată că modalitatea în care a înţeles angajatorul să acorde alimentaţia de protecţie lasă de dorit, dar nu constituie implicit o abatere de la legalitatea şi regularitatea cheltuirii sumei de 11.541 lei şi nu poate fi încadrată sub acest aspect prevederilor art.14 alin.l şi 2 şi art.22 alin.2 din Legea nr.500/2002.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 319 a securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorul are obligaţia de a acorda gratuit alimentaţie de protecţie persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru. Alimentaţia de protecţie a fost stabilită de către Consiliul de administraţie.

Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă nu mai prevede nici principii care stau la baza acordării alimentaţiei de protecţie, nici criterii pentru alegerea alimentelor care vor fi oferite ca supliment alimentar, aşa cum se întâmplă în vechile reglementări din acest domeniu, respectiv în NGPM din 2002 (art. 156 şi 157).

Angajatorul va decide asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate, deci şi asupra acordării alimentaţiei de protecţie, după caz, în baza evaluării riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice.

Potrivit art. 46 alin. 2 din HG nr. 1425/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu completările şi modificările ulterioare, în urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de lucru se stabilesc măsuri de prevenire şi protecţie, de natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de altă natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.

Reluând problematic supusă analizei, reclamanta solicită a se considera în soluţionarea contestaţiei împrejurarea că nu poate fi suficient, sub aspectul legalităţii şi regularităţii, împrejurarea că angajatorul a ales varianta întortocheată a "vânzării" laptelui către angajaţi, atâta timp cât consecinţa imediată este aceea că laptele a rămas un beneficiu câştigat pentru salariaţi, conform dreptului conferit lor de lege.

Arată că este adevărat faptul că a fost generat un prejudiciu, dar acel prejudiciu îl reprezintă doar suma de 8.896 lei, cea care, ca urmare a includerii valorii laptelui în salariul de bază realizat, a rezultat din baza de impozitare creată prin această suplimentare.

În ceea ce-i priveşte pe salariaţi, ca prin măsura dispusă de B să nu se realizeze o diminuare salariată, în contextul în care dreptul la alimentaţie de protecţie (lapte) este un drept recunoscut prin lege, măsura ce putea fi dispusă ar putea fi cel mult a stornării facturilor emise de către angajator şi punerea contabilităţii în conformitate cu aceste stornări.

Pe de altă parte, la soluţionarea contestaţiei, va trebui să se aibă în vedere că nu există nicio reglementare legală sub aspectul interdicţiei acordării alimentaţiei de protecţie, mai ales atunci când este vorba de o instituţie angajatoare care nu are buget format prin contribuţii de la bugetul de stat.

Concluzionând, în condiţiile în care măsura ar fi menţinută, reclamanta arată că ar fi în situaţia afectării un drept legal, acela la protecţia muncii, mai ales că el nu a fost constatat ca fiind un drept acordat nelegal, ci consecinţa unor modalităţi greşite de stabilire şi acordare.

II. Faţă de măsurile dispuse cu privire la constatările de la punctul 5, respectiv:

- stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului entităţii prin plata nelegală a unor cheltuieli pentru activităţi care nu au legătura cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative specifice entităţii auditate;

- calcularea conform prevederilor legale a majorărilor de întârziere pentru sumele plătite cu nerespectarea prevederilor legale, calculate de la data plăţii facturilor şi până la recuperarea integrală a prejudiciului, în conformitate cu prevederile art.73^1 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice;

- luarea tuturor măsurilor pentru recuperarea prejudiciului (paguba la care se adaugă majorările de întârziere) conform prevederilor legale.

S-a considerat nerespectarea următoarelor norme:

- prevederile art.14, prevederile alin.2 şi 3 şi art.22 alin.1 din Legea 500/2002 privind finanţele publice.

B, în aplicarea măsurii dispuse, a valorificat următoarele constatări:

În contextul în care prevederile O.G. nr.80/2001 nu prevăd posibilitatea efectuării de către reclamantă a plăţilor aferente cheltuielilor de protocol, în cursul anului 2014, în mod nelegal au fost efectuate plăţi în valoare totală de 1.521,50 lei ca reprezentând contravaloarea celor 6 facturi fiscale, respectiv mese servite.

Faţă de constatările efectuate cu privire la anul bugetar 2014, auditorii publici externi, prin estimare, au apreciat faptul că acelaşi tratament fiscal se impune a fi considerat şi faţă de cheltuielile efectuate începând cu anul 2012, constatând un cuantum total al prejudiciului în valoare de 6.114,52 lei, compus după cum urmează: în anul 2012 - suma de 3.906,50 lei; în anul 2013 – suma de 632,52 lei;  în anul 2014 - suma de 1,521,50 lei.

Aspecte de nelegalitate:

Cheltuielile de protocol au fost generate în condiţiile art.l din O.G. nr.80/2001, potrivit căruia: "(I) Prin prezenta ordonanţă se stabilesc normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice si instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

(2)  Normativele de cheltuieli privesc: acţiunile de protocol; dotarea cu autoturisme si consumul de carburanţi, precum şi costurile pentru convorbiri telefonice.

(3) Cheltuielile de natura celor care fac obiectul prezentei ordonanţe, cuprinse în bugetele Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului, Cancelariei Primului - Ministru, Secretariatului General al Guvernului si instituţiilor din domeniul apărării ţării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, se stabilesc prin normative proprii.

(4) Instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii pot stabili normative proprii de cheltuieli de natura celor care fac obiceiul prezentei ordonanţe, cu aprobarea ordonatorului principal de credite."

Reluând abordarea de la punctul anterior, reclamanta solicită organului de soluţionare a contestaţiei să aibă în vedere împrejurarea că este o instituţie care în perioada 2012 - 2014 nu a beneficiat de finanţări de la bugetul de stat, fiind în totalitate o instituţie auto-finanţată, ceea ce face incidenţă norma mai sus redată.

Condiţia pentru legalitatea şi regularitatea cheltuielilor cu protocolul este aceea a existenţei BVC aprobat de ordonatorul principal de credite, ori, sub acest aspect va face dovada existenţei BVC aprobat pentru acest tip de cheltuială de ordonatorul principal de credite Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de ordonatorul secundar de credite, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

Pe de altă parte, reclamanta  arată că este lesne de observat faptul că nu se apreciază abaterea de la legalitate şi regularitate din perspectiva depăşirii bugetului aprobat de către ordonatorul principal de credite pe acest tip de cheltuială, motiv pentru care nu poate fi reţinută legală măsura dispusă de B, atâta timp cât ea se fundamentează pe trimiterea făcută la prevederile art.l4 alin.2 şi 3 şi art.22 alin.l din Legea nr.500/2002.

III. Faţă de măsurile dispuse cu privire la constatările de la punctul 6, respectiv:

- suspendarea aplicării măsurilor ce contravin reglementărilor lega/e în vigoare, în ce priveşte decontarea pentru salariaţii entităţii a contravalorii transportului de la locul de domiciliu la locul de muncă.

- stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului entităţii verificate prin plata nelegală a contravalorii transportului;

- calcularea în conformitate cu prevederile art.73^l din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice a majorărilor de întârziere pentru sumele plătite cu nerespectarea prevederilor legale, calculate de la data plăţii lunare a contravalorii transportului şi până la recuperarea integrală a prejudiciului;

- luarea tuturor măsurilor pentru recuperarea prejudiciului (paguba la care se adaugă majorările de întârziere) conform prevederilor legale.

S-a considerat nerespectarea următoarelor norme:

- prevederile art.14 alin.(3) şi (4) şi art.22 din Legea 500/2002 privind finanţate publice, prevederile art. 41 din HG nr. 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cadrul localităţii, în interesul serviciului.

B, pentru a reţine incidenţa normelor mai sus redate, a constatat faptul că reclamanta în mod nelegal a decontat contravaloarea transportului de la domiciliul la locul de muncă al salariaţilor, cauzând astfel un prejudiciu bugetului instituţiei în cuantum de 4.355 lei.

Astfel, se reţine că, au beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport angajatul C, pentru care au fost decontate bilete de călătorie pe ruta X, precum şi angajaţii D şi E, cărora le-au fost decontate contravaloarea abonamentelor pentru rula Y.

În contextul în care s-a apreciat lipsa fundamentului legal pentru această operaţiune economică, prejudiciul adus instituţiei publice, se ridică la suma de 4.366 lei care se compune după cum urmează: suma de 815 lei aferentă decontărilor efectuate în anul 2013; suma de 3.540 lei aferentă decontărilor efectuate în anul 2014.

Aspecte de nelegalitate:

Pe parcursul anului 2014 s-au aprobat şi efectuat plăţi în sumă de 3.540 lei pentru decontarea transportului a trei angajaţi de la locul de muncă la domiciliul acestora şi invers, prin transportul public de persoane.

În opinia B sunt incidente prevederile art.41 din H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cadrul localităţii, în interesul serviciului.

Potrivit art.55 alin.(4) lit.a) şi f) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit: contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, astfel cum sunt prevăzute în contractul de muncă,  contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii.

Problema care se pune este aceea a incidenţei prevederilor art.41 din H.G. nr.1860/2006, în sensul dreptului la plata costului transportului în caz de delegare sau detaşare în altă localitate, dacă aceasta este singura modalitate legală de angajare şi ordonanţare a cheltuielilor cu transportul angajaţilor.

Raportul juridic circumscrie altor situaţii decât cele reglementate de H.G.R. nr.1860/206, deoarece acest act normează cu privire la drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului.

În cazul de speţă, fiind vorba de decontarea transportului de la locul de muncă la domiciliul angajatului, singurele norme incidente sunt cele reglementate de Legea nr.500/2002, din perspectiva cărora o cheltuială este legală atunci când are o prevedere bugetară.

Decontarea transportului a fost aprobată de către Consiliul de administraţie iar BVC-ul cu această cheltuială a fost aprobat de ordonatorul principal de credite Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de ordonatorul secundar de credite, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

Norma de reglementare limitativă, sub aspectul aplicabilităţii ei tuturor autorităţilor şi instituţiilor, indiferent de finanţarea acestora, aşa cum a fost stabilită prin art.I din H.G.R. nr.1860/2006, este de strictă aplicare, doar cu privire la cazurile de delegare şi detaşare.

Organul de soluţionare a contestaţiei, faţă de împrejurarea că Decizia nr. 15/2015 îşi susţine măsura dispusă în activitatea de valorificare a activităţii de audit pe această constatare, limitat la normele de drept considerate incidente de auditorul public, este ţinut să soluţioneze contestaţia în special din perspectiva faptului că s-a reţinut incidenţa unei norme fără aplicabilitate raportului juridic verificat.

Precizează că nelegalitatea deciziei rezidă în împrejurarea că s-a apreciat asupra legalităţii şi regularităţii cheltuirii sumelor decontate cu transportul în contextul normativ al M.G.R. nr.1860/2006, act care nu are relevanţă juridică în cauză, nefiind vorba de delegarea sau detaşarea angajaţilor.

Pentru toate aceste considerente, reclamanta solicită a se considera caracterul fondat al contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, să fie admisă astfel cum a fost formulată.

În drept, invocă dispoziţiile Legii nr.94/2002 şi a H.C.C. nr. 155/2014, respectiv pe prevederile Legii nr.554/2004.

Pârâta, prin Întâmpinarea formulată, solicită în principal respingerea  în parte a acţiunii reclamantei ca inadmisibilă şi, în subsidiar, respingerea în tot ca neîntemeiată şi nelegală.

Argumentele invocate de pârâtă sunt următoarele:

B a efectuat, în perioada 12.01.2015 -13.02.2015 misiunea de "Audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară pe anul 2014" la Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă A (S.C.D.A. A), cu sediul în …, cod fiscal …

Cu prilejul efectuării acţiunii de control s-au constatat nereguli şi abateri de la legalitate şi regularitate, care au fost consemnate în Raportul de audit şi anexele acestuia înregistrat la B sub nr. 278/13.02.2015 şi la entitatea verificată sub nr. 317/13.02.2015.

Pentru valorificarea Raportului de control, B a emis Decizia nr. 15/04.03.2015, prin care s-au dispus în sarcina conducerii Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare Agricolă A (S.C.D.A. A), mai multe măsuri de remediere a deficienţelor, dintre care reclamantul a contestat punctele 2, 5, 6 şi 7, şi anume:

" Pentru punctul 2 din decizie:

-  suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale în vigoare în ceea ce priveşte modul eronat de reţinere a contravalorii laptelui vândut către salariaţi. Termen de realizare: 30.03.2015.

Pentru punctul 2 din decizie:

-  înregistrarea în evidenţa contabilă a entităţii, a sumelor de încasat de la salariaţi reprezentând contravaloarea laptelui facturat şi neîncasat;

-  regularizarea cu bugetul de stat a sumelor plătite în plus ca şi contribuţii şi impozite în sumă de 8.896 lei;

- luarea tuturor măsurilor pentru încasarea sumei de 11.541 lei, în conformitate cu prevederile legale. Termen de realizare: 01.06.2015.

Pentru punctul 5 din decizie:

- stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului entităţii prin plata nelegală a unor cheltuieli pentru activităţi care nu au legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative specifice entităţii auditate;

-  calcularea conform prevederilor legale a majorărilor de întârziere pentru sumele plătite cu nerespectarea prevederilor legale, calculate de la data plaţii facturilor şi până la recuperarea integrală a prejudiciului, în conformitate cu prevederile art. 73^1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;

- luarea tuturor măsurilor pentru recuperarea prejudiciului (pagubă la care se adaugă majorările de întârziere) conform prevederilor legale. Termen de realizare: 01.06.2015.

Pentru punctul 6 din decizie:

- stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului entităţii verificate prin plata nelegală contravalorii transportului;

- calcularea în conformitate cu prevederile art. 73^1 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice, a majorărilor de întârziere pentru sumele plătite cu nerespectarea prevederilor legale, calculate de la data plăţii lunare a contravalorii transportului şi până la recuperarea integrală a prejudiciului;

- luarea tuturor măsurilor pentru recuperarea prejudiciului (pagubă la care se adaugă majorările de întârziere) conform prevederilor legale. Termen de realizare: 01.06.2015

Pentru punctul 7 din decizie:

-  stabilirea întinderii prejudiciului (pagubă la care se adaugă majorări de întârziere) cauzat bugetului entităţii verificate prin plata nelegala a contravalorii uscării porumbului vândut către SC F SRL …;

- calcularea, conform art. 73 Al din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice, a majorărilor de întârziere pentru sumele plătite cu nerespectarea prevederilor legale, calculate de la data plăţii facturilor reprezentând "prestări servicii uscare porumb" emise de către SC F SRL … şi până la recuperarea integrală la bugetul instituţiei publice a sumelor plătite;

- luarea tuturor măsurilor pentru recuperarea prejudiciului (pagubă la care se adaugă majorările de întârziere) conform prevederilor legale. Termen de realizare: 01.06.2015".

Entitatea auditată a contestat decizia sus menţionată în conformitate cu prevederile art.35 din Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi a pct.204-210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 155 din 29.05.2014 a Plenului Curţii de Conturi şi publicată în Monitorul Oficial nr. 547 din data de 24.07.2014.

Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, prin încheierea nr.25 din 25.05.2015 a "admis parţial contestaţia formulată de Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă A (S.C.D.A. A) împotriva Deciziei nr. 15/04.03.2015 emisă de B, astfel:

1. Se respinge contestaţia formulată împotriva măsurilor dispuse la pct. 1.1 "Pentru punctul 2 din decizie", pct. 1.2 "Pentru punctul 2 din decizie", pct. II "Pentru punctul 5 din decizie" şi pct. II "Pentru punctul 6 din decizie";

2. Se admite contestaţia formulată împotriva măsurii dispuse la pct. II "Pentru punctul 7 din decizie" şi se anulează măsura dispusă (...) ".

Ulterior, entitatea auditată s-a adresat instanţei cu cererea care formează obiectul prezentului dosar.

Apreciază că acţiunea formulată de reclamant este în principal, în parte inadmisibilă şi, în subsidiar, este neîntemeiată şi nelegală pentru următoarele considerente:

I). Pe cale de excepţie, pârâta înţelege să invoce excepţia inadmisibilităţii formulării capătului de cerere privind anularea în parte a raportului de control din data de 15.12.2014 cu privire la constatările cuprinse la punctele 1, 3 şi 4 ale acestuia.

1). Solicită pârâta  a se avea în vedere faptul că prezentul litigiu este unul generat de dispoziţiile unei legi organice speciale, Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Hotărârii nr.155/2014 a Plenului Curţii de Conturi a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.547/24 iulie 2014, prin care a fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, completate cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că soluţionarea acestuia trebuie să ţină cont de prevederile legale speciale, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Regulamentul anterior indicat a fost elaborat şi aprobat de Plenul Curţii de Conturi în condiţii de delegare legislativă, în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 94/1992.

Potrivit prevederilor punctelor 223 lit. e), 227 şi 228 din acest Regulament, împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condiţiile Legii contenciosului administrativ.

2). Prin urmare actul administrativ ce se poate ataca la instanţa de contencios administrativ este încheierea emisă de comisia de soluţionare a contestaţiilor, constituită fie la nivel central, fie la nivel teritorială, cum este cazul în această speţă.

După cum este îndeobşte cunoscut atât procesul-verbal de constatare, cât şi raportul de audit, sunt două documente întocmite de auditorii publici externi ai B, în lumina dispoziţiilor Legii nr.94/1992, precum şi în conformitate cu prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi, însă aceste două documente nu sunt acte administrative emise în regim de putere publică de instituţia pârâtă, care să poată fi atacate la instanţa de contencios administrativ, ci sunt acte materiale premergătoare, pregătitoare emiterii unui astfel de act administrativ, care nu produc efecte juridice prin ele însele şi nu pot fi contestate decât împreună cu actul administrativ producător de efecte juridice (în cazul nostru decizia şi încheierea).

3).  Solicită pârâta a se observa faptul că raportul de control la care face referire reclamanta nu este un act administrativ de sine-stătător, în sensul dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ, ci este parte a etapei prealabile emiterii actului administrativ producător de consecinţe juridice, fiind astfel vorba despre o etapă în care se realizează operaţiunile tehnico-materiale de strângere a informaţiilor şi documentelor pe baza căruia, în etapa ulterioară, se va emite decizia, actul producător de consecinţe juridice în seama entităţii verificate. Prin urmare, în raportul de control sunt consemnate constatările echipei de auditori publici externi ca urmare a desfăşurării misiunii de audit/control financiar, documente pe baza căror ulterior, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 94/1992 şi cu cele ale Regulamentului indicat anterior, fie se va emite certificatul de conformitate şi se va descărca de gestiune ordonatorul de credite, conform dispoziţiilor art. 33 alin. 1 şi 2 din lege, în cazul în care nu sunt constatate abateri de la legalitate şi regularitate, fie va fi emisă o decizie prin care sunt dispuse, în sarcina conducătorului entităţii verificate, măsuri pentru remedierea abaterilor constatate de auditorii publici externi, cum este cazul pricinii de faţă, în temeiul dispoziţiilor art. 33 alin. 3 din aceeaşi lege.

4). În conformitate cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, dar şi cu cele ale legii nr. 94/1992 şi cu prevederile Regulamentului, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi, raportul de control nu dă naştere, nu modifică şi nici nu stinge raporturi juridice. în baza unui proces-verbal de constatare, a unui raport de audit, ori a unui raport de control, Curtea de Conturi nu poate emite decât un singur certificat de constatare şi o singură decizie. Pentru a se produce aceste efecte juridice fiind necesară emiterea fie a certificatului de conformitate, fie a deciziei, aşa după cum s-a arătat anterior.

5). Având în vedere aceste argumente, pârâta solicită respingerea ca inadmisibil a petitului privind anularea în parte a raportului de control contestat, respectiv punctele 1, 3 şi 4 ale acestuia.

II). Cu privire la abaterea consemnată la punctul 2 din cuprinsul Deciziei nr.15/04.03.2015, referitoare la neurmărirea şi neîncasarea la bugetul instituţiei publice a veniturilor proprii rezultate din facturarea către salariaţi a contravalorii laptelui acordat pentru fiecare zi lucrată la Baza Experimentală Animală din cadrul S.C.D.A. A, pârâta prezintă instanţei de fond următoarele argumente în susţinerea caracterului temeinic şi legal al constatărilor echipei de audit din cadrul B:

a). În anul 2014 S.C.D.A. A a vândut lapte către angajaţii staţiunii în cantitate de 3.306 litri la preţul de vânzare aprobat de Consiliul de administraţie (în medie de 1,33 lei/litru) fără a recupera în totalitate contravaloarea acestuia în sumă de 5.444 lei.

În fapt, instituţia publică a acordat fiecărui angajat, pentru fiecare zi lucrată la Baza Experimentală Animală, 1 litru de lapte care ulterior a fost facturat către angajaţi prin emiterea unei singure facturi lunare pentru toţi angajaţii direct productivi şi cu o valoare totală a laptelui pe întreaga bază. Ulterior, persoana cu atribuţii în domeniul resurselor umane a recuperat o parte din contravaloarea laptelui prin reţinerea pe statul de plată, în mod eronat şi contrar prevederilor legale.

Reţinerea pe statul de plată a contravalorii laptelui s-a efectuat prin adăugarea la salariul brut a contravalorii laptelui facturat, inclusiv TVA, iar ulterior după calcularea contribuţiilor aferente datorate bugetului de stat, din venitul net realizat s-a scăzut aceeaşi valoare a laptelui (inclusiv TVA).

Datorită faptului că, contravaloarea laptelui facturat către salariaţi nu este un venit de natură salarială nu trebuia adăugat la salariul brut realizat, cu atât mai mult cu cât laptele vândut cu factură prezintă o valoare la care s-a adăugat taxa pe valoare adăugată (colectată, înregistrată şi, după caz, virată la bugetul de stat). Reprezentanţii entităţii auditate trebuiau să recupereze contravaloarea laptelui, inclusiv TVA, din venitul net al salariatului, în condiţiile prevăzute de lege.

Se constată astfel că, prin adăugarea contravalorii laptelui la salariul brut realizat concomitent cu scăderea aceloraşi contravalori din venitul net realizat se majorează nejustificat contribuţiile la bugetul de stat şi impozitul pe venit aferent cu suma de 6 lei, respectiv se reţine doar o parte din contravaloarea laptelui, adică 6 lei/lună faţă de 20 lei /lună cât s-a stabilit şi facturat. Astfel, prin această metodă de calcul şi reţinere pe statul de plată a contravalorii produsului vândut se produce o pagubă în bugetul instituţiei nerecuperată până la data efectuării auditului, în sumă de 20 lei/lună din care: 14 lei/lună contravaloarea produsului, nerecuperată, şi 6 lei/lună obligaţii aferente plătite în plus la bugetul de stat (contribuţii angajat, impozit).

b). Urmare a verificării abaterii prezentate pentru toţi cei 18 angajaţi ai Bazei Experimentale Animale pe întreg parcursul anului 2014 şi a calculelor efectuate de persoana cu atribuţii în domeniul resurselor umane după exemplul prezentat, se constată majorarea şi plata nejustificată a contribuţiilor la bugetul de stat în sumă de 3.073 lei, respectiv s-a reţinut doar o parte din contravaloarea laptelui, mai precis, doar 1.636 lei faţă de 5.444 lei cât s-a stabilit şi facturat.

Astfel, pârâta  arată că se creează o pagubă în bugetul instituţiei, nerecuperată până la data efectuării auditului, în sumă de 6.881 lei, din care: 3.808 lei contravaloarea laptelui nerecuperat şi 3.073 lei obligaţii aferente plătite în plus la bugetul de stat (contribuţii, impozit).

În conformitate cu prevederile pct.109 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, în scopul identificării şi remedierii unor abateri de la legalitate şi regularitate de aceeaşi natură cu abaterea prezentată, s-a extins perioada auditată pentru această categorie de operaţiuni auditată până în anul 2012, rezultând o pagubă la bugetul instituţiei, după cum urmează:

- în anul 2013 suma de 6.711 lei, din care: 3.886 lei contravaloarea nerecuperată a laptelui şi 2.825 lei obligaţii aferente plătite în plus la bugetul de stat (contribuţii, impozit);

- în anul 2012 suma de 6.845 lei, din care: 3.847 lei contravaloarea nerecuperată a laptelui şi 2.998 lei obligaţii aferente plătite în plus la bugetul de stat (contribuţii, impozit).

Valoarea estimată a abaterii a fost stabilită de echipa de audit, pe baza calculelor efectuate de către persoana cu atribuţii în domeniul resurselor umane, pentru perioada 2012 -2014 şi se situează la nivelul sumei de 20.437 lei (anexele nr. 2.2 şi nr. 2.3 la procesul verbal de constatare), din care 11.541 lei reprezintă contravaloarea laptelui facturat şi neîncasat, iar 8.896 lei reprezintă obligaţii aferente plătite în plus la bugetul de stat (contribuţii, impozit).

c). În susţinerea acţiunii introductive reclamanta recunoaşte că „a fost generat un prejudiciu, dar acel prejudiciu îl reprezintă doar suma de 8,890 lei, ...", adică numai contribuţiile plătite în plus la bugetul de stat, nu şi sumele care mai trebuiau reţinute pe statul de plată de la salariaţi în sumă totală de 11.541 lei.

Concluzia trasă de reclamantă potrivit căreia „în condiţiile în care măsura ar fi menţinută, am fi în situaţia afectării unui drept legal" este eronată, deoarece, aşa cum şi aceasta recunoaşte în continuare, nu s-a considerat, de către echipa de auditori publici externi, nelegală acordarea laptelui, ci modul de încasare/recuperare a c/v acestuia.

Instituţia publică a acordat fiecărui angajat pentru fiecare zi lucrată la Baza Experimentală Animală, 1 litru de lapte care ulterior a fost facturat către angajaţi prin emiterea unei singure facturi lunare pentru toţi angajaţii direct productivi cu valoarea totală a laptelui pe întreaga baza. Ulterior, persoana cu atribuţii în domeniul resurselor umane a recuperat o parte din contravaloarea laptelui prin reţinerea pe statul de plată, în mod eronat şi contrar prevederilor legale.

Reţinerea pe statul de plată a contravalorii laptelui s-a efectuat prin adăugarea la salariul brut a contravalorii laptelui facturat, inclusiv TVA, iar ulterior după calcularea contribuţiilor aferente datorate bugetului de stat, din venitul net realizat s-a scăzut aceeaşi valoare a laptelui (inclusiv TVA).

Datorită faptului că, contravaloarea laptelui facturat către salariaţi nu este un venit de natură salarială nu trebuia adăugat la salariul brut realizat, cu atât mai mult cu cât laptele vândut cu factură conţine valoarea la care s-a adăugat taxa pe valoarea adăugată (colectată, înregistrată şi după caz virată la bugetul de stat). Reprezentanţii entităţii auditate trebuiau să recupereze contravaloarea laptelui inclusiv TVA din venitul net al salariatului, în condiţiile prevăzute de lege.

d). Reclamanta susţine că "problematica porneşte de la modul de interpretare a raportului juridic generat de acordarea de către angajator a cantităţii de un litru lapte/zi/angajat, respectiv dacă acest demers este un act de comerţ sau un beneficiu salarial", ori echipa de audit şi-a fundamentat abaterea de la legalitate pe documentele prezentate de reprezentanţii entităţii verificate (factură emisă cu TVA) şi conform acestor documente a rezultat că entitatea a efectuat un act de comerţ prin vânzarea unui produs către salariaţi şi nu de acordarea unor beneficii salariate.

Privind situaţia prin prisma ambelor aspecte, atât ca vânzare cât şi ca beneficiu salarial, pârâta consideră că metoda de evidenţiere, calculare şi reţinere pe statul de plată a contravalorii laptelui s-a efectuat eronat prin adăugarea la salariul brut a contravalorii laptelui facturat, inclusiv TVA, iar ulterior după calcularea contribuţiilor aferente datorate bugetului de stat, din venitul net realizat s-a scăzut aceeaşi valoare a laptelui (inclusiv TVA), astfel:

- privind situaţia ca o vânzare a produsului către salariaţi, cum de altfel s-a şi întâmplat (dovadă - existenţa facturilor), pe statul de plată ar fi trebuit scăzută obligaţia de plată a salariaţilor către instituţia publică din venitul net al salariatului, şi nu aşa cum s-a procedat adăugând la salariul brut contravaloarea laptelui inclusiv TVA, iar ulterior după calcularea contribuţiilor aferente datorate bugetului de stat, să se scadă aceeaşi valoare din venitul net realizat;

- privind situaţia ca un beneficiu salarial, instituţia publică nu putea acordă laptele fără să respecte prevederile Legii nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, inclusiv existenţa unei expertizări a locurilor de muncă de către instituţiile abilitate, iar în acest caz evidenţierea pe statul de plată ar fi fost de adăugare a contravalorii la venitul brut realizat, fără a scădea ulterior suma din venitul net al salariatului.

e). Este evident faptul că, instituţia publică a dorit acordarea gratuită a litrului de lapte pe fiecare zi lucrată de salariaţi în baza experimentală animală, doar că această intenţie, fără suport legal, a fost dublată de erori de înregistrare în primul rând în evidenţă contabilă şi apoi în modul eronat de reţinere a obligaţiilor salariaţilor.

Entitatea verificată nu a tratat acordarea laptelui în concordanţă cu prevederile legale existente şi cu documentele emise anterior (factură) în sensul că, facturarea produsului nu a văzut-o ca pe o obligaţie a salariatului, ci doar ca o modalitate de scădere din gestiune a produsului, iar în momentul întocmirii statului de plată s-a dorit în acelaşi timp acordarea facilităţii fără a influenţă drepturile salariale.

Ori, această dorinţă dublată de necunoaşterea de către reprezentanţii entităţii (contabil şef şi director) a prevederilor legale în domeniul salarizării a generat o pagubă la bugetul instituţiei publice.

Persoană cu atribuţii în domeniul resurselor umane la întrebările din notă de relaţii solicitată de către auditori recunoaşte că metoda de reţinere aplicată este una eronată.

f). Referitor la faptul că, Direcţia de Sănătate Publică … prin expertiza locurilor de muncă nr. 39/04.02.2015 a determinat nevoia acordării alimentaţiei de protecţie conform legislaţiei în vigoare personalului care îşi desfăşoară activitatea în acele condiţii specifice, menţionează pârâta faptul că în timpul misiunii de audit nu s-a făcut o trimitere la o astfel de expertiză, şi nici nu s-a prezentat echipei de audit, cu toate că perioada acţiunii de verificare a fost între 12.01.2015 - 13.02.2015. De menţionat că, referatul de specialitate întocmit de medicul de medicină muncii prin care propune instituţiei expertizarea locurilor de muncă de la baza experimentală animală este din dată de 12.01.2012.

Ulterior, după mai bine de 3 ani, conducerea S.C.D.A. A consideră să dea curs propunerii, solicitând abia în dată de 22.01.2015 efectuarea expertizării.

De asemenea, expertizarea efectuată de DSP … nu poate produce efecte în trecut, ci doar pentru viitor, iar echipa de audit prin abaterea prezentată nu a îngrădit angajatorului dreptul de a acordă o alimentaţie de protecţie în concordanţă cu prevederile Legii nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, ci doar în ceea ce priveşte modul de evidenţiere, înregistrare şi reţinere a unor obligaţiei salariaţilor faţă de entitate, fapt care a generat o pagubă la nivelul bugetului auditat.

Ceea ce nu menţionează reclamanta este faptul că, atât în timpul auditului (12.01.- 13.02.2015) cât şi în perioada analizată (01.01.2012 - 31.12.2014) nu a existat vreo expertizare a locurilor de muncă de la baza experimentală animală care că dea posibilitatea acordării în condiţii legale a produsului către salariaţi.

Acordarea alimentaţiei de protecţie printr-o simplă decizie a directorului instituţiei publice emisă încă din anul 2001, (reclamanta menţionează că fost stabilită prin Consiliul de administraţie ceea ce este total eronat) nu este în conformitate cu prevederile legale. În ambele situaţii, aprobarea acordării alimentaţiei de hrană fie prin decizie a directorului, fie prin hotărârea Consiliului de administraţie, este una contrară prevederilor legale.

Mai mult, prevederile art.14 din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, se menţionează că alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.

Ori, instituţia publică verificată nu a avut documentele care să dovedească că se impune acordarea alimentaţiei de protecţie, care ulterior să fie trimise spre aprobare ordonatorului superior de credite.

Totodată, menţionează pârâta dispoziţiile art.7 alin.(1) lit.a) şi d) din Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, care prevăd obligaţia angajatorului de a lua măsurile necesare pentru „asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă", dispoziţiile legale menţionate vizând măsuri de asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă şi nu acordarea unor sume de bani salariaţilor.

Prin săvârşirea acestei abateri au fost încălcate dispoziţiile art.14 alin.(1), (2) şi art.22 alin. (2) din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice.

III). Cu privire la abaterea consemnată la punctul 5 din cuprinsul Deciziei nr.15/04.03.2015 referitoare la efectuarea de plăţi în sumă de 6.114,52 lei din bugetul instituţiei pentru activităţi care nu au legătură cu scopul, obiectivele si atribuţiile prevăzute în actele normative de înfiinţare, pârâta prezintă instanţei de fond următoarele argumente în susţinerea caracterului temeinic şi legal al constatărilor echipei de audit din cadrul B:

a). Urmare a verificării cheltuielilor înregistrate la categoria de operaţiuni "cheltuieli materiale" s-a constatat ca pe parcursul anului 2014 au fost angajate şi plătite cheltuieli care nu au legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative de înfiinţare a entităţii, în sumă de 1521,50 lei, conform situaţiei prezentate în detaliu în anexa nr. 5.1 la procesul verbal de constatare.

În fapt, s-au ordonanţat şi plătit contrar prevederilor legale, un număr de 6 facturi reprezentând  mese servite, în condiţiile în care O.G. nr.80/2001, actualizată, privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru instituţiile publice, nu precizează posibilitatea efectuării unor cheltuieli de protocol pentru instituţiile publice, cum ar fi S.C.D.A. A.

Plata cheltuielilor s-a făcut în baza dispunerii la plată, respectiv, a angajării, lichidării şi ordonanţării însuşite şi efectuate de către ordonatorul de credite, documente care în prealabil au avut şi viza de control financiar preventiv.

Potrivit prevederilor pct. 109 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi s-a făcut extinderea verificării pentru aceeaşi abatere constatată şi la nivelul anilor precedenţi, după cum urmează:

- pentru anul 2012 prejudiciul creat reprezentând cheltuieli cu mese servite fără a avea bază legală este în sumă de 3960,50 lei (anexa nr. 5.2 la procesul verbal de constatare);

- pentru anul 2013 prejudiciul creat reprezentând cheltuieli cu mese servite fără a avea bază legală este în sumă de 632,52 lei (anexa nr. 5.3 la procesul verbal de constatare).

Valoarea estimativă a abaterii constatate reprezentând cheltuieli pentru activităţi care nu au legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative specifice entităţii auditate, în perioada 2012 - 2014, este în sumă de 6.114,52 lei, după cum urmează: în anul 2012 cu suma de 3.960,50 lei, în anul 2013 cu suma de 632,52 lei, în anul 2014 cu suma de 1.521,50 lei.

La aceste sume se adaugă majorări de întârziere calculate de la data creării prejudiciului (data efectuării plăţilor către beneficiar) şi până la data recuperării sumelor la bugetul instituţiei publice, în conformitate cu prevederilor art. 73^1 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice.

b). În susţinerea caracterului temeinic al constatărilor echipei de audit din cadrul B pârâta menţionează şi prevederile OG nr. 80/2001, în cuprinsul căreia nu se menţionează posibilitatea efectuării de cheltuieli de protocol la nivelul instituţiilor publice în categoria cărora intră şi S.C.D.A. A. Totodată, prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, menţionează că nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din lege şi nici angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. Or, aceste cheltuieli nu sunt prevăzute de O.G. nr. 80/2001 şi nici de alte acte normative, astfel că persoanele care au întocmit bugetul de venituri şi cheltuieli, respectiv cei care l-au aprobat nu puteau prevede în acesta sume care nu au bază legală pentru respectiva cheltuială. Mai mult, hotărârea consiliului de administraţie nu poate excede nici măcar unei Ordonanţe de Guvern.

c). În susţinerea acţiunii introductive cu privire la această abatere, reclamanta invoca prevederile art. 1 din O.G. nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru instituţiile publice şi afirmă faptul că: „Condiţia pentru legalitatea şi regularitatea cheltuielilor cu protocolul este aceea a existenţei BVC aprobat pentru acest tip de cheltuială de ordonatorul principal de credite Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de ordonatorul secundar de credite, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice."

Reclamanta solicită instanţei de fond să aibă în vedere împrejurarea că „este o instituţie care în perioada 2012-2014 nu a beneficiat de finanţări de la bugetul de stat, fiind în totalitate o instituţie autofinanţată", ceea ce face incidente, în opinia reclamantei, prevederile art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 80/2001.

În susţinerea celor afirmate se face referire la adresa transmisă de către A.S.A.S. „G" către S.C.D.A. A, înregistrată la aceasta din urmă sub nr.517 din 11.03.2015 (după încheierea misiunii de audit financiar), în care aceasta consideră că instituţiei îi sunt aplicabile prevederile art.l alin. (4) din O.G. nr. 80/2001 şi se face precizarea că: „aprobarea de către ASAS a acestui tip de cheltuieli este implicită, prin aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli care include acest articol bugetar."

Faţă de cele de mai sus, pârâta face precizarea că aprobarea de către A.S.A.S. a BVC, chiar în condiţiile în care acesta include şi articolul bugetar „Protocol şi reprezentare", nu conferă legalitate efectuării acestor cheltuieli, deoarece potrivit prevederilor art.9 din O.G. nr.80/2001, „Autorităţile publice centrale care au normative proprii de cheltuieli aprobate prin dispoziţii legale specifice vor supune spre aprobare, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, normative corelate cu dispoziţiile acesteia."

Or, S.C.D.A. A nu a făcut dovada existenţei actului administrativ (ordin, dispoziţie) emis de către preşedintele A.S.A.S. prin care acesta ar fi trebuit să dispună şi să stabilească normative proprii de cheltuieli de protocol pentru ordonatorul terţiar, S.C.D.A. A.

d). Nu au fost respectate prevederile art.9 din O.G. nr.80/2001 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr.500/2002 a finanţelor publice, unde se precizează: „Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale".

Simplul fapt că s-a prevăzut în bugetul S.C.D.A. A o asemenea cheltuială (de protocol) fără a fi însoţită de un act administrativ cu relevanţă juridică (ordin, dispoziţie) care să confere legalitate acestei cheltuieli (destinaţia şi limita acestei cheltuieli prevăzută de art. 14 alin.(l) din Legea nr.500/2002), conduce la concluzia că nu se respectă îndeplinirea cumulativă a prevederilor art. 14 alin.(3) din Legea nr.500/2002.

Autorizarea preşedintelui A.S.A.S. cu privire la implementarea prevederilor art. 9 din O.G. nr.80/2001 nu a fost dovedită prin emiterea unui act administrativ legal valabil (ordin sau decizie) prin care să fie stabilită Urnita cheltuielilor de protocol / persoana /zi.

De asemenea, se face precizarea că „având în vedere că pe parcursul celor trei ani la care face referire B SCDA A nu a încasat nicio sumă de la bugetul statului ca urmare a restricţiilor impuse de Legile bugetului din fiecare an, rezultă că unitatea este finanţată în fapt exclusiv din venituri proprii şi se poate prevala de prevederile art.1 alin.4 din O. G. nr.80/2001."

Afirmaţia de mai sus este nefondată deoarece, faptul că entitatea nu a încasat în ultimii ani sume de la bugetul de stat, nu o încadrează de drept în categoria instituţiilor finanţate integral din venituri proprii sau în categoria instituţiilor publice autofinanţate.

Potrivit prevederilor art. 35 din Legea nr. 65/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice G şi a sistemului de cercetare dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare „Finanţarea activităţilor unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică din domeniul agricol din subordinea ASAS se realizează din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat."

Prin săvârşirea acestei abateri au fost Încălcate prevederile art. 14 prevederile alin. (2) şi (3), art. 22 alin. (1) din Legea 500/2002 privind finanţele publice, art. 9 din O.G. nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru instituţiile publice.

IV). Cu privire la abaterea consemnată la punctul 6 din cuprinsul Deciziei nr.15/04.03.2015 referitoare la efectuarea de plăţi din bugetul S.C.D.A. A în sumă de 4.355 lei, reprezentând cheltuieli materiale neprevăzute de legislaţia în vigoare, ca urmare a decontării contravalorii transportului de la domiciliu la locul de muncă al salariaţilor unităţii, pârâta prezintă instanţei de fond următoarele argumente în susţinerea caracterului temeinic şi legal al constatărilor echipei de audit din cadrul B:

a). Din verificarea operaţiunilor supuse auditării la categoria de operaţiuni "Cheltuieli materiale" s-a constatat că din bugetul S.C.D.A. A s-au aprobat şi efectuat pe întreg parcursul anului 2014 plăţi fără temei legal, reprezentând decontarea transportului pentru trei angajaţi ai entităţii de la locul de domiciliu la locul de muncă în suma totală de 3540 lei, după cum urmează:

- decontarea biletelor de călătorie pe ruta X pentru angajatul C, (conform anexelor nr. 6.1 la procesul verbal de constatare);

- plata abonamentului aferent transportului a doi salariaţi pe ruta Y, din oraşul de domiciliu la locul de muncă, pentru dl. D şi dl. E, (conform anexelor nr. 6.2 şi 6.3 la procesul verbal de constatare).

Decontarea transportului de la locul de domiciliu la locul de muncă pentru angajaţii unităţii precizaţi mai sus s-a efectuat în baza facturilor emise de către SC H SRL … şi SC I SRL. Plata cheltuielilor nelegale s-a făcut în baza dispunerii la plata de către ordonatorul de credite, documente care în prealabil au parcurs fazele execuţiei bugetare şi purtau viza de control financiar preventiv.

Din cele expuse mai sus, echipa de auditori publici externi a constatat că, dispunerea la plată a contravalorii transportului de către ordonatorul de credite care a stat la baza angajării şi efectuări de cheltuieli ale instituţiei prin nerespectarea prevederilor legale în vigoare conducând la înregistrarea de cheltuieli care nu sunt autorizate de legi, hotărâri, ordonanţe sau alte act normativ sau pentru care nu sunt întocmite documente justificative care să îndeplinească condiţiile de legalitate şi implicit de valabilitate pentru a putea fi decontate. Astfel în anul 2014 prejudiciul creat reprezentând cheltuieli cu deplasarea fără a avea baza legală este în suma de 3.540 lei (anexă nr. 6.4 la procesul verbal de constatare).

Potrivit prevederilor pct. 109 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi s-a făcut extinderea verificării pentru aceeaşi abatere constatată la nivelul anilor precedenţi, după cum urmează:

- în anul 2012 nu s-a decontat abonamente pentru transportul angajaţilor de la localitatea de domiciliu la punctul de lucru, respectiv la S.C.D.A. A;

- în anul 2013 prejudiciul creat reprezentând cheltuieli cu deplasarea de la localitatea de domiciliu la punctul de lucru fără a avea baza legala este în suma de 815 lei (anexă nr. 6.5 la procesul verbal de constatare).

Valoarea estimată a abaterii constatate determinată pe baza de date, documente şi alte probe relevante este estimată de către entitate, în perioada 2013 -2014, la nivelul sumei totale de 4.355 lei: în anul 2013 suma de 815 lei; în anul 2014 suma de 3.540 lei, (conform anexelor nr. 6.4 si nr. 6.5 la procesul verbal de constatare).

Subliniază pârâta faptul că dispoziţiile art. 41 din H.G. nr. 1.860/2006, actualizată, privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, menţionează faptul că: "decontarea cheltuielilor pentru transportul efectuat în condiţiile prezentului capitol este permisă numai pentru transportul în interesul serviciului, nu şi pentru deplasările personalului de la domiciliu la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu".

b). În susţinerea acţiunii introductive, reclamanta afirmă, în mod eronat, faptul că „Problema care se pune este aceea a incidenţei prevederilor art. 41 din H. G. nr. 1860/2006, în sensul dreptului la plata costului transportului în caz de delegare sau detaşare în altă localitate, dacă aceasta este singura modalitate legală de angajare şi ordonanţare a cheltuielilor cu transportul angajaţilor.

Raportul juridic circumscrie altor situaţii decât cele reglementate de HGR nr.1860/2006, deoarece acest act normează cu privire la drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului."

Arată pârâta  faptul că afirmaţia nu este fondată deoarece la art.41 din H.G. nr.1860/2006 se stipulează că „Decontarea cheltuielilor pentru transportul efectuat în condiţiile prezentului capitol este permisă numai pentru transportul în interesul serviciului, nu şi pentru deplasările personalului de la domiciliu la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu".

De asemenea, afirmaţia că „singurele norme incidente sunt cele reglementate de Legea nr.500/2002, din perspectiva cărora o cheltuială este legală atunci când are o prevedere bugetară", aşa cum susţine reclamanta, este contrară prevederilor art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 a finanţelor publice, unde se precizează: „Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art.1 alin.(2) şi nici angajată şi efectuată din aceste bugete dacă nu există baza legată pentru respectiva cheltuială."

Prin acest text de lege, legiuitorul impune ca pentru această cheltuială (plata contravalorii cheltuielilor de deplasare pentru transportul de la localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora), trebuie să existe bază legală prevăzută printr-o normă juridică (potrivit art.14 alin.(l) din Legea nr.500/2002 cheltuiala trebuia prevăzută în legi specifice), fapt ce nu a fost dovedit de către reclamantă.

Prevederea în bugetul S.C.D.A. A a acestei cheltuieli fără a fi însoţită de o normă juridică care să reglementeze legalitatea acestei cheltuieli nu respectă şi nu îndeplineşte condiţiile cumulative precizate în prevederile art. 14 alin. (3) din Legea nr.500/2002.

c). De asemenea, se invocă de către reclamantă prevederile art.55 alin.(4) lit. a) şi f) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit:

- Contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, astfel cum sunt prevăzute în contractul de muncă,

- Contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii.

Faţă de aceste argumente, pârâta precizează că Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal stabileşte doar modul de impozitare a unui drept (nu şi acordarea acelui drept persoanelor din instituţiile publice sau private), stipulat şi acordat printr-un raport juridic licit, aşa cum sunt contractele colective sau individuale de muncă în cazul angajaţilor din cadrul societăţilor comerciale precum şi prin legi specifice pentru angajaţii din cadrul instituţiilor publice.

Referitor la faptul că decontarea transportului a fost aprobată de către Consiliul de administraţie al S.C.D.A. A în şedinţa din data de 26 iulie 2013, aşa cum susţine reclamanta, pârâta precizează că această „aprobare" nu poate excede Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, unde la art.81 alin.(l) se precizează: „la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziţii se va avea în vedere caracterul tor de acte subordonate legilor, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi altor acte de nivel superior".

Prin săvârşirea acestei abateri au fost încălcate prevederile art.14 alin.(3) şi (4) şi art.22 din Legea 500/2002 privind finanţele publice, art. 41 din H.G. nr.1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cadrul localităţii, în interesul serviciului.

V). Cu privire la abaterea consemnată la punctul 7 şi a măsurii dispuse pentru înlăturarea acesteia de la secţiunea a II-a din Decizia nr. 15/04.03.2015, pârâta solicită respingerea acţiunii introductive ca fiind lipsită de obiect.

De asemenea, Comisia de soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României a admis contestaţia formulată de reclamantă cu privire la abaterea consemnată la punctul 7 din Decizia nr. 15/04.03.2015, referitoare la "efectuarea de plăţi nelegale în sumă de 55.003,37 lei din bugetul instituţiei publice reprezentând contravaloarea prestării serviciului de uscare a porumbului vândut către SC F SRL …, obligaţie care conform contractului de vânzare-cumpărare precum şi a actelor puse la dispoziţie de entitate (avize de expediţie, facturi) nu revine entităţii verificate ".

Prin urmare, entitatea auditată nu mai este obligată să ducă la îndeplinire măsura dispusă prin decizia contestată.

Faţă de cele ce preced, pârâta solicită respingerea în parte ca inadmisibilă, în principal şi, în subsidiar, în tot, ca neîntemeiată şi nelegală a acţiunii în contencios administrativ ce constituie obiectul Dosarului nr. …/83/2015, aflat pe rolul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Satu Mare.

În drept, invocă dispoziţiile art.205 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, art.14 alin.(1), (2), (3) şi (4), art.22 alin.(1) şi (2) din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, art.9 din O.G. nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru instituţiile publice, art.41 din H.G. nr.1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cadrul localităţii, în interesul serviciului.

În cauză a fost administrată de către părţi proba cu înscrisuri şi expertiza tehnică.

Examinând acţiunea reclamantei prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, a apărărilor pârâtei, a stării de fapt rezultate din probele administrate în acuză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, tribunalul o găseşte ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Pârâta B, a efectuat auditul financiar al contului anual de execuţie pe anul 2014 la STAŢIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE AGRICOLĂ A, întocmind procesul verbal de constatare nr. 278/13.02.2015, înregistrat la entitatea auditată sub nr. 316/13.02.2015 prin care au fost constatate şi consemnate nereguli şi abateri de la legalitate şi regularitate, consemnate în Raportul de audit financiar înregistrat la pârâtă sub nr. 278/13.02.2015 şi la SCDA A sub nr. 317/13.02.2015.

În baza procesului verbal de constatare şi a Raportului de audit financiar, prin care s-au constatat nereguli şi abateri de la legalitate şi regularitate, a fost emisă Decizia nr.15/04.03.2015 prin care au fost stabilite măsuri de remediere a deficientelor. Constatările pârâtei au fost structurare în cuprinsul Deciziei nr. 15/2015 sub mai multe puncte.

Entitatea auditată s-a adresat cu contestaţie Curtea de Conturi, conform Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României nr. 155/2014, contestaţie ce  a fost admisă parţial prin Încheierea nr. 25/25.05.2015.

Prin contestaţia formulată s-a solicitat anularea în parte a Deciziei nr.15/2015, cu privire la măsurile dispuse faţă de constatările de la punctele 2, 5, 6 şi 7, respectiv anularea în parte a procesului verbal de constatare şi a Raportului de control, faţă de constatările corelative  a punctelor contestate din Decizia nr. 15/04.03.2015.

Prin Încheierea nr. 25/25.05.2015  a Curţii de Conturi a fost admisă parţial contestaţia reclamantei, în sensul că a fost admisă contestaţia formulată împotriva măsurii dispuse la pct. 7 din Decizia nr. 15/04.03.2015 şi a fost anulată măsura dispusă, fiind respinsă contestaţia  formulată împotriva măsurilor dispuse la pct. 2, 5, 6 din  Decizia nr. 15/04.03.2015

Împotriva Încheierii nr. 25/25.05.2015, şi parţial împotriva Deciziei nr. 15/04.03.2015, a Raportului de audit financiar, entitatea auditată s-a adresat instanţei cu prezenta acţiune de contencios administrativ, prin care solicită anularea încheierii şi anularea parţială a deciziei, cu privire la măsurile stabilite la punctele 2, 5, 6, iar în privinţa Raportului de audit,  anularea parţială faţă de constatările privind punctele 1, 3, 4.

Referitor la inadmisibilitatea acţiunii, tribunalul reţine că reclamanta a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Încheierii nr. 25/25.05.2015 a B prin care a fost soluţionată contestaţia formulată conform Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României nr. 155/2014. În acest sens, reclamanta a atacat la instanţă actul administrativ potrivit prevederilor punctelor 223 lit. e), 227 şi 228 din Regulamentul mai sus menţionat.

În acelaşi timp, reclamanta a atacat în parte şi Decizia nr. 15/04.03.2015, precum şi Raportul de control din data de 15.12.2014, ca acte care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

În baza art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii, ceea ce face ca prezenta acţiune prin care se solicită, alături de anularea Încheierii nr. 25/2015 şi anularea în parte a Deciziei nr. 15/04.03.2015, precum şi Raportul de control din data de 15.12.2014, să fie admisibilă.

Referitor la fondul cauzei, tribunalul constată că actul administrativ şi operaţiunile administrative efectuate de către pârâtă şi contestate de reclamantă sunt legale şi temeinice.

I.  La punctul 2 din Decizia nr. 15/04.03.2015 emisă de B s-a  constatat, examinând deficienţele consemnate în Raportul de audit financiar nr. 278/13.02.2015 şi anexele sale, faptul că Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă A nu a urmărit şi nu a încasat la bugetul său veniturile proprii rezultate din facturarea către salariaţi a contravalorii laptelui acordat pentru fiecare zi lucrată la Baza Experimentală Animală din cadrul SCDA A.

S-a reţinut că în anul 2014 reclamanta a vândut către angajaţii săi cantitatea de 3.306 litri lapte, la preţul de vânzare aprobat de consiliul de administraţie. Fiecărui angajat la Baza Experimentală Animală i se acorda câte 1 litru de lapte pentru fiecare zi lucrată, cantitatea de lapte fiind ulterior facturată către angajaţi prin emiterea unei singure facturi lunare pentru toţi angajaţii productivi, cu valoarea totală a laptelui pe întreaga bază. Ulterior, persoana cu atribuţii în domeniul resurselor umane a recuperat o parte din contravaloarea laptelui prin reţinerea pe statul de plată.

Cu privire la starea de fapt mai sus descrisă, părţile litigiului nu au puncte de vedere divergente.

Opiniile diferite ale părţilor sunt exprimate în legătură cu împrejurarea că modalitatea de recuperare a contravalorii laptelui a fost sau nu a fost eronat realizată, în conformitate sau contrar prevederilor legale.

În consonanţă cu opinia exprimată de pârâtă, tribunalul reţine că reclamanta nu a urmărit şi încasat la bugetul instituţiei publice veniturile proprii rezultate din facturarea către salariaţi a contravalorii laptelui.

Astfel cum susţine reclamanta, problematica juridică porneşte de la modul de interpretare a raportului juridic generat de acordarea cantităţii de 1 litru lapte/zi/angajat, respectiv dacă acest demers este un act de comerţ sau un beneficiu salarial. Reclamanta mai susţine că laptele acordat a fost practic o măsură de protecţie conform legislaţiei în vigoare, către personalul care îşi desfăşoară activitatea în acele condiţii specifice, rezultate din expertiza la locul de muncă nr. 39/04.02.2015 a Direcţiei de Sănătate Publică ….

Raportat la modalitatea în care această cantitate de lapte a fost acordată, opinia tribunalului este că reclamanta a realizat acte de comerţ, nicidecum nu s-a realizat o măsură de protecţie a  salariaţilor reclamantei.

Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 319/14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă „Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.” Or, reclamanta a acordat cantitatea de 1 litru de lapte/zi/persoană, însă nu în mod gratuit aşa cum prevăd dispoziţiile legale ci contracost, emiţând facturi lunare pentru întreaga cantitate de lapte, reţinându-se pe statul de plată al salariaţilor contravaloarea laptelui. Obligarea salariaţilor la suportarea contravalorii laptelui acordat face ca, această vânzare a cantităţii de lapte să fie un act de comerţ şi nu un act de protecţie a muncii.

În acelaşi timp, fiind un act de comerţ, contravaloarea laptelui facturat către angajaţi nu este, în mod evident,  un venit de natură salarială, ceea ce face ca, recuperarea acestei contravalori să se fi realizat în mod eronat prin adăugare la salariul brut.

Drept urmare, atât timp cât reclamanta nu a realizat o alimentaţie de protecţie în sensul legii, ci a înţeles să „vândă” angajaţilor săi cantitatea de 1 litru de lapte/zi/persoană, contravaloarea acestuia trebuia recuperată din venitul net realizat de fiecare salariat în parte.

II.  La punctul 5 din Decizia nr. 15/04.03.2015 emisă de B s-a  constatat, examinând deficienţele consemnate în Raportul de audit financiar nr. 278/13.02.2015 şi anexele sale, faptul că Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă A a efectuat în perioada 2012-2014 plăţi în sumă de 6.114,52 lei din bugetul instituţiei pentru activităţi care nu au legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative de înfiinţare. În concret, sumele plătite care nu au legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative de înfiinţare reprezintă contravaloarea meselor servite.

Reclamanta susţine că aceste cheltuieli de protocol au fost generate în condiţiile art. 1 din OG nr. 80/2001. Or, în condiţiile art. 1 din OG nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, normativele de cheltuieli care privesc acţiunile de protocol, dotarea cu autoturisme şi consumul de carburanţi, precum şi costurile pentru convorbiri telefonice pot fi stabilite doar pentru „…autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.” în baza alineatului 1 şi în baza alineatului 4 pentru „Instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii …, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.”

În primul rând tribunalul reţine că reclamanta nu este o instituţie publică finanţată integral din venituri proprii. Aceasta deoarece, în baza art. 35 din Legea nr. 65/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice G şi a sistemului de cercetare dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare „Finanţarea activităţilor unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare de drept public şi de utilitate publică din domeniul agricol din subordinea ASAS se realizează din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat”. Independent de alocarea sau nealocarea efectivă a subvenţiilor de la bugetul de stat, pe o anumită perioadă de timp, reclamanta nu face parte din categoria instituţiilor prevăzute de art. 1 alin. 4 din OG nr. 80/2001.

Pe de altă parte, în baza art. 9 din OG nr. 80/2001, reclamanta ar fi putut face în mod legal plăţi de natura celor ce fac obiectul de referinţă al pct. 5 din Decizia nr. 15/04.03.2015 emisă de B, dacă s-ar fi făcut dovada existenţei actului administrativ emis de preşedintele ASAS prin care să se fi dispus şi să se fi stabilit normative proprii de cheltuieli de protocol pentru reclamantă.  Trebuie menţionat că prevederea în bugetul de venituri şi cheltuieli al reclamantei a articolului bugetar „Protocol şi reprezentare” nu echivalează şi nu înlocuieşte un act administrativ emis în condiţiile art. 9 din OG nr. 80/2001.

III. La punctul 6 din Decizia nr. 15/04.03.2015 emisă de B s-a  constatat, examinând deficienţele consemnate în Raportul de audit financiar nr. 278/13.02.2015 şi anexele sale, faptul că Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă A a efectuat în perioada 2013-2014 plăţi în sumă estimată de 4.355 lei din bugetul instituţiei, reprezentând cheltuieli materiale neprevăzute de legislaţia în vigoare, ca urmare a decontării contravalorii transportului de la domiciliu la locul de muncă a trei salariaţi, pe ruta X.

În opinia tribunalului, argumentele invocate de către reclamantă în susţinerea acţiunii sunt nefondate şi în contradicţie din normele legale.

Mai înainte, reţinem că, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice „Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici angajată şi efectuată din aceste bugete dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială”.

Aşadar, spre deosebire de punctul de vedere exprimat de către reclamantă, instanţa reţine că nu este suficient ca o cheltuială să aibă o prevedere bugetară pentru a fi legală, ci mai înainte de a fi prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli ea trebuie să aibă o bază legală.

Or, cheltuielile efectuate de către reclamantă cu decontarea contravalorii transportului de la domiciliu la locul de muncă a trei salariaţi, pe ruta X nu au o bază legală. Mai mult, art. 41 din HG nr. 1860/2006 interzice în mod expres decontarea acestor cheltuieli.

Chiar dacă HG nr. 1860/2006 normează cu privire la drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, în mod corect a fost reţinută de către pârâtă incidenţa acestui act normativ raportat la dispoziţiile art. 41.

Art. 41 din HG nr. 1860/2006 interzice decontarea cheltuielilor pentru transportul efectuat de personalul  autorităţilor şi instituţiilor publice de la domiciliu la locul de muncă şi de la locul de muncă la domiciliu, iar un alt act normativ care să reglementeze permisiunea decontării cheltuielilor de această natură nu este adoptat.

Având în vedere cele de mai sus, în temeiul art.1, 8, 10 şi 18 din Legea nr.554/2004 şi a dispoziţiilor legale menţionate în cuprinsul hotărârii, instanţa va respinge prezenta acţiune ca neîntemeiată.

 În baza art. 453 Cod de procedură civilă, nu va acorda cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei, cheltuielile de judecată nefiind solicitate de către pârâtă.