Nulitate act. Consimţământ viciat prin eroare. Condiţii.

Pentru ca eroarea, viciu de consimţământ invocat de reclamantă drept cauză de nulitate a actului contestat, să ducă la nulitatea actului, este necesar ca ea să fi fost cauza unică şi determinantă a consimţământului.

Potrivit dispoziţiilor art.954 Cod civil, ignorarea sau greşita cunoaştere a realităţii constituie viciu de consimţământ în două ipoteze: când cade asupra substanţei obiectului actului şi când se referă la persoana care încheie actul.

Prevederea din art.954 Cod civil priveşte eroarea obstacol, distructivă de voinţă, care împiedică exprimarea valabilă a consimţământului, făcând imposibilă încheierea actului.

Prin substanţă se înţelege orice calitate  esenţială a obiectului actului juridic, avută în vedere în principal la încheierea acestuia şi a cărei lipsă, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi împiedicat formarea acordului de voinţă.

Reclamanta P. A. a chemat în judecată pe pârâţii C. F., C. V. şi C. T., pentru a se constata nulitatea declaraţiei de renunţare la succesiunea autoarei C. A., dată în dosarul notarial nr.370/1991 şi înregistrată în registrul de renunţări sub nr.117/1991.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul casă de locuit a aparţinut în proprietate exclusivă tatălui său, C. I., că anterior dezbaterii succesiunii mamei  a convenit cu fratele său C. I.  ( în prezent decedat) ca în masa succesorală să fie cuprinse doar bunurile mobile, iar declaraţia de renunţare a semnat-o fără a avea cunoştinţă de compunerea emolumentului, fiind aşadar în eroare asupra substanţei obiectului, eroare ce produce nulitatea actului, conform art.954 Cod civil.

A mai arătat că imobilul în discuţie a fost trecut în certificatul de moştenitor privind succesiunea autorului  C. I., între părţi s-a purtat un litigiu având ca obiect anularea acestuia, proces în cursul căruia reclamanta a luat cunoştinţă de certificatul eliberat la 19 aprilie 1991 pentru succesiunea mamei sale.

Prin sentinţa civilă nr.709/22.02.2007 pronunţată de Judecătoria Tg.Cărbuneşti acţiunea a fost respinsă, reţinându-se că la semnarea declaraţiei de  renunţare  la moştenire reclamanta a avut cunoştinţă de compunerea masei succesorale, semnând şi încheierea din 19 aprilie 1991 dată în dosarul notarial nr.370/1991 în care s-au menţionat  bunurile autoarei C. A..

S-a concluzionat că reclamanta nu a făcut dovada vicierii consimţământului său, iar elementele erorii obstacol, care ar atrage nulitatea actului, nu sunt întrunite.

Împotriva sentinţei reclamanta a declarat apel, susţinând că abia în anul 2006 a cunoscut că imobilul casă de locuit  era bun propriu al tatălui său şi nu bun comun, iar faţă de această dată acţiunea nu este prescrisă.

S-a mai invocat neconcordanţa dintre considerentele şi dispozitivul hotărârii, cât şi faptul că în sentinţă nu sunt arătate  motivele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei, iar instanţa nu a avut în vedere actul de donaţie care lămurea pe deplin adevăratele raporturi juridice dintre părţi.

Prin decizia civilă nr.195 A din 7 mai 2007 Tribunalul Gorj a respins apelul reclamantei, apreciind că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele din art.954 Cod civil,  de vreme ce nu s-a făcut dovada erorii  asupra substanţei bunului ce a făcut obiectul succesiunii, prin semnarea actelor notariale din dosarul nr.370/1991 de către reclamantă confirmându-se că aceasta a avut cunoştinţă de compunerea masei succesorale.

În baza art.299 Cod procedură civilă, împotriva deciziei  reclamanta a declarat recurs, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, arătând că declaraţia de renunţare la succesiune este lovită de nulitate întrucât a fost în eroare cu privire la bunurile ce fac parte din succesiune, în momentul semnării declaraţiei reclamanta neavând cunoştinţă de regimul juridic al imobilului casă de locuit.

Examinând criticile din recursul reclamantei, se constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Pentru ca eroarea, viciu de consimţământ invocat de reclamantă drept cauză de nulitate a actului contestat, să ducă la nulitatea actului, este necesar ca ea să fi fost cauza unică şi determinantă a consimţământului.

Potrivit dispoziţiilor art.954 Cod civil, ignorarea sau greşita cunoaştere a realităţii constituie viciu de consimţământ în două ipoteze: când cade asupra substanţei obiectului actului şi când se referă la persoana care încheie actul.

Prevederea din art.954 Cod civil priveşte eroarea obstacol, distructivă de voinţă, care împiedică exprimarea valabilă a consimţământului, făcând imposibilă încheierea actului.

Prin substanţă se înţelege orice calitate  esenţială a obiectului actului juridic, avută în vedere în principal la încheierea acestuia şi a cărei lipsă, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi împiedicat formarea acordului de voinţă.

În speţă însă, condiţiile erorii asupra substanţei obiectului actului juridic nu sunt îndeplinite în privinţa declaraţiei de renunţare la succesiune dată de reclamantă în dosarul notarial nr.370/1991.

În cererea pentru deschiderea procedurii succesorale privind pe autoarea C. A., depusă în copie la fila 3 din dosarul nr.6074/2006 al Judecătoriei Tg.Cărbuneşti, s-au menţionat ca bunuri succesorale casa de locuit cu 5 camere şi terenul aferent, bunuri ce se regăsesc şi în încheierea din 19 aprilie 1991 dată în dosarul notarial nr.370/1991, în care s-a făcut şi precizarea că terenul este bun propriu al soţului  supravieţuitor, iar casa este bun comun, dobândit de cei doi soţi.

Încheierea a fost semnată de reclamantă, iar în baza ei  s-a eliberat certificatul de moştenitor nr.230/1991, în care sunt indicate aceleaşi bunuri.

Reclamata nu se poate prevala de eroarea asupra substanţei obiectului declaraţiei de renunţare, invocând că a înţeles să renunţe la moştenirea mamei, fiind convinsă că în masa succesorală se includ numai bunurile mobile , atâta timp cât nici unul din actele notariale, respectiv sesizarea  pentru deschiderea procedurii succesorale, încheierea din 19 aprilie 1991 şi certificatul de moştenitor nr.230/1991, nu face referire la alte bunuri în afara imobilului.

Probele cauzei nu dovedesc că singura cauză determinantă în exprimarea consimţământului reclamantei a fost aceea  că masa succesorală a autoarei se compune exclusiv din bunuri mobile, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art.954 Cod civil, pentru a se constata nulitatea declaraţiei de renunţare.

În consecinţă, recursul nu este fondat şi urmează să fie respins conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

3

Domenii speta

Spete similare